Late VAT refund interest awarded; tax authority appeal dismissed and costs imposed on appellant
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal filed by the tax authority, thereby upholding the lower court's order that obligates the authority to pay approximately 9.1 million RON in late interest to the taxpayer, plus 2,500 RON in reduced court costs. The dispute concerned the right to statutory interest for the late refund of Value Added Tax (VAT), where the taxpayer challenged administrative decisions denying interest for refunds that exceeded the statutory 45-day processing deadline. The Court held that the 45-day limit is a mandatory legal term rather than a recommendation, and that the authority’s failure to initiate control procedures within this window precludes any automatic extension of the deadline. Under Articles 117 and 124 of the Fiscal Procedure Code and consistent with CJEU case law, the taxpayer is entitled to interest from the day following the expiration of the statutory period until the effective refund date, regardless of whether the delay resulted from administrative delay or the subsequent judicial annulment of a refusal; the Court further affirmed its authority to determine the interest amount through expert evidence rather than deferring exclusively to the tax administration.
Legislator headnote
AI generatedart. 451 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 453 alin. (1) din C. proc. civ, art. 453 din C. proc. civ, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Late VAT refund interest awarded; tax authority appeal dismissed and costs imposed on appellant: The dispute concerned the right to statutory interest for the late refund of Value Added Tax (VAT), where the taxpayer challenged administrative decisions denying interest for refunds that exceeded the statutory 45-day processing deadline. The Court held that the 45-day limit is a mandatory legal term rather than a recommendation, and that the authority’s failure to initiate control procedures within this window precludes any automatic extension of the deadline. Under Articles 117 and 124 of the Fiscal Procedure Code and consistent with CJEU case law, the taxpayer is entitled to interest from the day following the expiration of the statutory period until the effective refund date, regardless of whether the delay resulted from administrative delay or the subsequent judicial annulment of a refusal; the Court further affirmed its authority to determine the interest amount through expert evidence rather than deferring exclusively to the tax administration.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for reducing the court-ordered legal costs for the appealing party.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.08.2016, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 2031 EV2/22.04.2016, anularea deciziei nr. 824. EV2/00.02.2016, obligarea autorităţii fiscale la plata sumei de 9.118.798 RON cu titlu de dobânzi aferente rambursării cu întârziere a TVA în cuantum total de 191.888.048 RON, solicitat la rambursare şi aprobat de către autorităţile fiscale competente prin decizie de rambursare/nemodificare a bazei de impunere, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1135 din 30 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea de majorare a onorariului de expert şi, ca atare, a fost majorat onorariu de expert cu suma de 500 RON, sumă ce urmează a fi achitată de către reclamantă.
Instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă ca neîntemeiată şi a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Au fost anulate deciziile nr. 2931 EV2/22.04.2016 şi nr. 824EV2/09.02.2016 emise de pârâtă şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.118.798 RON, reprezentând dobânzi de întârziere calculate de la data scadenţei fiecărei cereri de decont TVA formulată de reclamantă şi până la data restituirii efective a TVA.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.050 RON, din care suma de 50 RON reprezintă taxă judiciară de timbru, suma de 1.500 RON reprezintă onorariu expert, iar suma de 2.500 RON reprezintă onorariu de avocat redus conform art. 451 C. proc. civ.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond, arătând că în mod eronat instanţa a apreciat că reclamanta are dreptul la dobânzi de întârziere calculate de la data scadenţei fiecărei cereri de decont TVA formulată de reclamantă şi până la data restiturii efective a TVA, deoarece în opinia recurentei cererile reclamantei au fost soluţionate cu respectarea termenelor de soluţionare, iar durata de desfăşurare a inspecţiilor fiscale la unele cereri de rambursare a TVA a fost depăşită numai din culpa societăţii.
Recurenta a arătat că potrivit dispoziţiilor legale contribuabilii au dreptul la dobânzi în situaţia nerestituirii în termen a sumelor datorate contribuabililor, ca urmare a unor cereri de restituire formulate de către aceştia. S-a susţinut că ceea ce se sancţionează este depăşirea termenului de soluţionare a cererilor formulate de contribuabil şi nu modul de soluţionare a acestor cereri, în sensul că soluţia dată nu ar corespunde aşteptărilor contribuabililor.
S-a arătat că cererile formulate de reclamantă au fost soluţionate cu respectarea termenelor de soluţionare, astfel încât intimata-reclamantă nu avea dreptul la acordarea de dobânzi, sens în care a fost dată şi decizia nr. 824EV2/09.02.2016.
S-a susţinut că în mod vădit eronat instanţa de fond a reţinut că cererile de rambursare TVA aferente lunii august 2010, martie 2012, aprilie 2012, mai 2012, decembrie 2012, iunie 2013 şi ianuarie 2014 au fost soluţionate cu întârziere de către organul fiscal, întrucât soluţionarea deconturilor de TVA depuse de intimata-reclamantă a fost făcută în cadrul termenului legal prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003, situaţie în care în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003 şi dispoziţiile pct. 1 şi 2 Cap. 2 din Anexa 1 la OMFP nr. 1899/2004, intimata-reclamantă neputând solicita şi beneficia de acordarea de dobânzi.
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond şi din punctul de vedere al cuantumului de 9.118.798 RON reprezentând dobânzi de întârziere, arătând că dobânda se calculează de organul fiscal competent, astfel că momentul de început al cursului dobânzii, zilele de întârziere cât şi cuantumul exact urmează a fi determinate de organul fiscal.
De asemenea, recurenta a criticat şi obligarea autorităţii pârâte la acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât recurenta nu se află în culpă procesuală faţă de intimata-reclamantă, nu a dat dovadă de rea-credinţă ori de comportament neglijent, ci a respectat şi aplicat dispoziţiile legale în materie.
1.4. Apărările intimatei
Intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea căii de atac.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentă având în vedere următoarele:
Prin cererea introductivă reclamanta a supus controlului judiciar deciziile emise de pârâtă şi obligarea acesteia la plata sumei de 9.118.798 RON, cu titlu de dobânzi aferente rambursării cu întârziere a TVA, în cuantum total de 191.888.048 RON, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că reclamanta a formulat cereri de decont de TVA înregistrate la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. x/01.10.2010 (pentru august 2010), nr. x/25.04.2012 (pentru martie 2012), nr. x/25.05.2012 (pentru aprilie 2012), nr. x/25.06.2012 (pentru mai 2012), nr. x/24.01.2013 (pentru decembrie 2012), nr. x/25.07.2013 (pentru iunie 2013) şi nr. x/25.02.2014 (pentru ianuarie 2014), solicitând rambursarea taxei pe valoare adăugată în suma totală de 155.888.048 RON.
În vederea verificării sumei solicitate a fi rambursate cu titlu de TVA, intimata a desfăşurat inspecţii fiscale în urma cărora a emis rapoarte de inspecţii fiscale şi decizii de nemodificare a bazei de impunere prin care au fost admise la plată sumele solicitate cu titlu de TVA de rambursat.
Instanţa de fond a reţinut că TVA în valoare de 10.255.109 RON, aferentă decontului de TVA nr. x/01.10.2010 cu termen de soluţionare la data de 17.11.2010, a fost efectiv rambursată societăţii la data de 25.01.2011; TVA în valoare de 48.176.519 RON aferentă decontului de TVA nr. x/25.04.2012 cu termen de soluţionare la data de 11.06.2012, a fost efectiv rambursată societăţii la data de 10.09.2012; TVA în valoare de 2.557.390 RON aferentă decontului de TVA nr. x/25.05.2012 cu termen de soluţionare la data de 12.07.2012 şi respectiv TVA în valoare de 1.006.744 RON aferentă decontului de TVA nr. x/25.06.2012 cu termen de soluţionare la data de 10.08.2012, au fost efectiv rambursate societăţii la data de 10.10.2012; TVA în valoare de 40.631.503 RON aferentă decontului de TVA nr. x/24.01.2013 cu termen de soluţionare la data de 11.03.2012, a fost efectiv rambursată societăţii la data de 30.04.2013; TVA în valoare de 22.105.669 RON aferentă decontului de TVA nr. x/25.07.2013 cu termen de soluţionare la data de 09.09.2013, a fost efectiv rambursată Societăţii la data de 07.01.2014; iar TVA în valoare de 67.155.114 RON aferentă decontului de TVA nr. x/25.02.2014 cu termen de soluţionare la data de 14.04.2014, a fost efectiv rambursată societăţii la data de 16.12.2014.
Având în vedere datele plăţilor efective, reclamanta a solicitat pârâtei plata de dobânzi fiscale prin cererea înregistrată sub nr. x/22.12.2015, ce a fost respinsă de pârâtă prin decizia nr. 824EV2/09.02.2016, iar împotriva acesteia reclamanta a formulat contestaţie administrativă, care a fost respinsă de pârâtă prin decizia nr. 2931EV2/22.04.2016.
Instanţa de primă jurisdicţie a admis cererea reclamantei, în raport de dispoziţiile legislaţiei naţionale, precum şi a jurisprudenţei CJUE, constatând că reclamanta este îndreptăţită a primi dobânzi de întârziere de la data expirării termenului de 45 de zile şi până la data restituirii efective a sumelor.
Cu privire la cuantumul dobânzilor, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 120 alin. (7) Codul de procedură fiscală "Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale, iar în cauza de faţă a fost întocmit un raport de expertiză contabilă, prin care expertul contabil a concluzionat că pârâta are obligaţia achitării către reclamantă, cu titlu de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA-ului, a sumei de 9.118.798 RON.
Înalta Curte reţine că nu poate fi primită critica formulată de recurentă cu privire la faptul că instanţa de fond a obligat autoritatea pârâtă la plata dobânzilor de întârziere calculate de la data scadenţei fiecărei cereri de decont TVA formulată de reclamantă şi până la data restiturii efective a TVA, întrucât instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale, iar susţinerea recurentei în sensul că cererile reclamantei au fost soluţionate cu respectarea termenelor de soluţionare nu poate fi primită de instanţa de control judicar.
Înalta Curte reţine că intimata-reclamantă este îndreptăţită a primi dobânzi de întârziere de la data expirării termenului de 45 de zile prevăzut de lege şi până la data restituirii efective a sumelor, întrucât din actele dosarului rezultă cu certitudine data cererii intimatei-reclamante de decont de TVA şi data soluţionării acesteia de către organul fiscal, rezultând că rambursarea s-a realizat cu întârzieri cuprinse între 51 şi 249 de zile.
Înalta Curte reţine, cu privire la natura termenului legal de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, că termenul prevăzut de lege nu este un termen de recomandare, ci este termenul înăuntrul căruia autoritatea fiscală are obligaţia de a soluţiona cererea depusă de contribuabil, indiferent de constatările necesare şi suplimentare dispuse de organul de control.
Aşa cum prevăd dispoziţiile art. 117 şi 124 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de lege.
De asemenea, Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurentă în sensul că termenul legal de soluţionare prevăzut de art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală a fost prelungit conform alin. (2), întrucât din actele dosarului nu rezultă această situaţie de fapt, întrucât pentru a opera această prelungire a termenului de 45 de zile, autoritatea care efectuează controlul trebuie să solicite informaţiile sau să demareze procedurile de control în interiorul termenului de 45 de zile, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul dedus judecăţii.
Înalta Curte a statuat în practica sa constantă cu privire la problema acordării dobânzilor că, în raport cu aceste dispoziţiile legale şi cu jurisprudenţa CJUE în materie, "motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanţă, neexistând vreo diferenţă pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluţionări administrative cu depăşirea termenelor prevăzute şi cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea şi care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească".
În speţă, cererea de rambursare de TVA a fost soluţionată de organul fiscal cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut de legislaţia naţională, astfel că organul fiscal datorează dobânzi de întârziere.
Nici critica ce vizează cuantumul de 9.118.798 RON, reprezentând dobânzi de întârziere, stabilit de instanţa de fond nu poate fi primită de instanţa de control judiciar, având în vedere faptul că în cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu expertiză judiciară, care a avut ca obiectiv stabilirea cuantumului dobânzilor de întârziere datorat de autoritatea fiscală pentru rambursarea cu întârziere a TVA, fapt ce nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale, ci o prerogativă a instanţei pe care aceasta o poate exercita în cadrul şi limitele controlului judiciar efectiv realizat de autoritatea judecătorească.
Înalta Curte are în vedere faptul că o asemenea soluţie se încadrează în dispoziţiile prevăzute de art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, fără a putea fi calificată drept o ingerinţă a instanţei de judecată în atribuţiile administraţiei publice, iar interpretarea contrară pe care recurenta o promovează, în sensul că această prerogativă de calculare a dobânzilor datorate aparţine exclusiv organului fiscal nu poate fi primită de instanţa de control judiciar.
Cu privire la critica ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond, Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale nu condiţionează obligarea la plata cheltuielilor de judecată de existenţa relei-credinţe ori a comportamentului neglijent. Dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. dispun faptul că "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", or constatând că recurenta-pârâtă s-a aflat în culpă procesuală, în mod corect instanţa de fond, la cererea părţii a acordat cheltuieli de judecată.
Având în vedere soluţia dată cererii de recurs, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de calea de atac formulată, instanţa de control judiciar, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial, cheltuieli care au fost reduse având în vedere stadiul de soluţionare al cauzei, înscrisurile redactate şi munca efectiv desfăşurată de avocat în formularea apărărilor în cauză.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 1135 din 30 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 2500 RON către intimata A. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.