Suspension of competition sanction execution: standard of serious doubt versus prima facie illegality

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucuresti-Sectia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenţei, solicitând instanţei, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: suspendarea parţială a executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 76/20.12.2018, în ceea ce priveşte suma de 477.764,56 RON din amenda stabilită, până la soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 323 din 27 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea reclamantei ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs A. S.R.L., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Astfel, în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că sentinţa este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cu privire la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

Recurenta a arătat că din analiza sentinţei atacate rezultă că instanţa s-a rezumat a menţiona, cu privire la majoritatea argumentelor invocate de către A., că acestea reprezintă chestiuni ce ţin de fondul cauzei, care excedează cadrului cererii de suspendare. S-a apreciat că argumentele aduse în sprijinul soluţiei dispuse prin sentinţă sunt contrare dispoziţiilor legale mai sus menţionate, atât din perspectiva modului în care instanţa ar trebui să analizeze motivele cererii de suspendare, cât şi din perspectiva aspectelor invocate de către societate pentru conturarea cazului bine justificat.

Recurenta a arătat că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat prin raportare la nelegalitatea deciziei atacate, nelegalitate determinată de aspecte tratate pe larg în cererea introductivă referitoare la faptul că: decizia a fost emisă în lipsa unei investigaţii legal deschise şi în contextul administrării în mod nelegal a probelor; probele reţinute în susţinerea deciziei nu probează implicarea recurentei în fapta anticoncurenţială; sancţiunea aplicată de Consiliul Concurenţei a fost greşit individualizată.

A arătat recurenta că prin raportare la elementele arătate în cauza dedusă judecăţii suntem în prezenţa unui caz bine justificat, care poate fi reţinut în situaţia în care din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului atacat.

Recurenta a arătat că decizia atacată este afectată de grave vicii de legalitate şi nu întruneşte condiţiile pentru atragerea răspunderii societăţii. S-a susţinut că prin sentinţa atacată, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că acţiunile angajaţilor unei alte întreprinderi ar fi fost făcute şi în numele A..

1.4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimatul Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea cererii de recurs, susţinând că în mod corect instanţa de fond a respins cererea de suspendare a executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 76/2018 reţinând că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie şi îşi va însuşi considerentele acesteia.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Recurenta-reclamantă a sesizat instanţa de judecată cu o cerere de suspendare a executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 76/2018, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de primă jurisdicţie a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, reţinând în esenţă că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Prin motivele de recurs invocate, recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, precum şi faptul că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, cu privire la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este nefondat, fiind invocat pur formal, întrucât sentinţa pronunţată de instanţa de fond respectă întrutotul dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ.

Sunt corecte considerentele instanţei de fond în ceea ce priveşte imposbilitatea analizării unora dintre argumentele reclamantei în procedura prevăzută de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Aceasta în condiţiile în care examinarea argumentelor menţionate presupunea o analiză aprofundată a cauzei, care însă nu poate fi efectuată în cadrul procedural al cererii de suspendare a actului administrativ, ci doar în cel al acţiunii în anulare (fondul cauzei); în această procedură, pe baza unei analize sumare (prima facie) se verifică, în privinţa cerinţei cazului bine justificat, exclusiv existenţa unei aparenţe de nelegalitate a actului ce face obiectul cererii de suspendare.

Nu sunt întemeiate nici criticile recurentei formulate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., în condiţiile în care, contrar susţinerilor acesteia, pentru îndeplinirea cerinţei cazului bine justificat, impusă de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu este suficient a se demonstra că motivele de nelegalitate invocate nu sunt în mod vădit nefondate. Aceasta în condiţiile în care prevederile art. 2 alin. (1) lit. t) din acelaşi act normativ condiţionează cazul bine justificat de existenţa unei îndoieli serioase, rezultând din împrejurări de fapt sau de drept, cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită. Jurisprudenţa Tribunalului de Primă Instanţă al UE invocată de recurentă nu este de natură a înlătura condiţia îndoielii serioase, atâta timp cât în cauza T-393/10R, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a avut în vedere caracterul foarte precis al argumentaţiei reclamantelor, aspect care, în prezenta speţă, nu poate fi reţinut, conform celor ce vor fi arătate în cele ce urmează.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei potrivit căreia ar fi fost sancţionată pentru o faptă care nu a fost vizată de ordinul de declanşare a investigaţiei, atâta timp cât, astfel cum se arată în sentinţa atacată, reclamanta a fost sancţionată prin decizia Consiliului pentru incalcarea art. 5, alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi a art. 101 TFUE, prin "participarea la o înţelegere şi/sau practică concertată unică, complexă şi continuă" constând în "coordonarea politicilor comerciale ale întreprinderilor concurente în materie de preţ, cu scopul impunerii unui nivel minim de preţ de vânzare către clienţi pe piaţa comercializării produselor turistice şi/sau pachetelor de servicii turistice prin agenţii de turism", iar ordinul de declanşare a investigaţiei se referă la aceleaşi dispoziţii legale şi cuprinde, în esenţă, aceeaşi descriere a faptei ("coordonarea politicilor comerciale/pachetelor de servici turistice").

În mod evident, după cum în mod corect reţine şi sentinţa atacată, iar recurenta nu contestă, biletele de avion de tip charter reprezintă fie un produs turistic de sine stătător, fie o parte a unui pachet de servicii turistice. Ca urmare, nu se poate reţine că ar fi fost încălcate garanţiile procesuale prin investigarea şi sancţionarea altor fapte decât cele reţinute prin ordinul de investigare.

Nu sunt întemeiate nici susţinerile recurentei referitoare la imposibilitatea atragerii răspunderii sale contravenţionale ca efect al acţiunilor întreprinse de persoane care nu erau angajaţi ai săi. Înalta Curte apreciază drept corecte considerentele sentinţei potrivit cărora "faptul ca niciunul dintre domnii B. şi C. şi nici dintre doamnele D. şi E. nu au avut calitatea de angajaţi ai A. în perioada relevantă nu releva prin el însuşi o nelegalitate vadită a deciziei Consiliului Concurentei, legătura dintre aceste persoane şi reclamanta şi existenţa unui mandat în fapt de reprezentare putând rezulta din ansamblul circumstanţelor de fapt ale cauzei".

Aceasta în contextul în care, în jurisprudenţa CJUE (cauza C-68/12, par. 25-27) s-a arătat că "pentru aplicarea articolului 101 TFUE nu este necesară vreo acţiune din partea asociaţilor sau a administratorilor principali ai întreprinderii vizate, nici măcar încunoştinţarea acestora, fiind suficientă acţiunea unei persoane împuternicite să acţioneze în numele întreprinderii ... participarea la înţelegeri interzise de TFUE constituie cel mai adesea o activitate clandestină, care nu se supune unor reguli formale. Sunt rare situaţiile în care reprezentantul unei întreprinderi participă la o reuniune având mandat pentru comiterea unei încălcări. În plus, conform unei jurisprudenţe constante, atunci când a fost stabilită participarea unei întreprinderi la reuniuni cu caracter anticoncurenţial ale unor întreprinderi concurente, această întreprindere are obligaţia să prezinte indicii de natură să demonstreze că participarea sa la acele reuniuni era lipsită de orice spirit anticoncurenţial, dovedind astfel că le comunicase concurenţilor săi că participa la acele reuniuni având o optică diferită de a lor. Pentru ca participarea unei întreprinderi la o astfel de reuniune să nu poată fi considerată nici aprobare tacită a unei iniţiative ilicite, nici aderare la rezultatul acesteia, este necesar ca întreprinderea să se distanţeze public de iniţiativa respectivă într-o manieră care să îi determine pe ceilalţi participanţi să considere că aceasta a pus capăt participării sale sau chiar că va denunţa autorităţilor iniţiativa."

Totodată, în opinia Înaltei Curţi, din analiza sumară a materialului probator care a stat la baza sancţionării recurentei (comunicări prin e-mail, procese-verbale ce atestă conţinutul unor discuţii purtate între întreprinderile concurente, documente/declaraţii depuse în aplicarea policitii de clemenţă) nu rezultă că autoritatea de concurenţă ar fi comis un exces de putere prin aprecierea acestui material probator în sensul comiterii de către recurentă a unor fapte anti-concurenţiale, atâta timp cât nu poate fi contestată existenţa cel puţin a unor indicii cu privire la săvârşirea faptelor menţionate. De asemenea, intensitatea actelor de distanţare ale recurentei faţă de înţelegerea anti-concurenţială nu constituie, în opinia Înaltei Curţi, un element factual suficient de semnificativ pentru a genera o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei atacate.

În ceea ce priveşte modul de individualizare a sancţiunii în raport cu gravitatea faptei şi durata acesteia, Înalta Curte apreciază drept corectă aserţiunea instanţei de fond conform căreia o astfel de analiza care are în vedere circumstanţele personale ale reclamantei depăşeşte limitele unei cereri de suspendare, în condiţiile în care nu poate fi reţinută o nelegalitate manifestă a deciziei din această perspectivă. Modul în care pârâtul şi-a exercitat dreptul de apreciere cu ocazia individualizarii sanctiunii este cenzurabil numai pe calea unei acţiuni în anulare, atât timp cât sancţiunea a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, în favoarea recurentei fiind reţinute şi circumstanţe atenuante.

Înalta Curte reţine că cererea recurentei-reclamante de acordare a cauţiunii depuse la instanţa de fond trebuie adresată instanţei de fond, care are competenţa de soluţionare a cererii de restituire a cauţiunii consemnate în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 323 din 27 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.