Insurer Guarantee Fund's appeal rejected; limitation period ran from final conviction, remanding compensation claim for re-examination.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.10.2016, reclamanta societatea A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR solicitând instanţei anularea deciziei nr. 1960/03.10.2016 emisă de pârât şi obligarea pârâtului la plata sumei de 7.000 euro şi 700 RON, aferentă despăgubirii în dosarul de daună CJ x; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 746 din 6 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAŢILOR, a fost anulată decizia nr. 1960/03.10.2016 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la reanalizarea cererii de plată nr. x/12.07.2016 formulate de societatea A. S.R.L..

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că deşi instanţa de fond a reţinut în considerente că actul litigios este întemeiat greşit pe dispoziţiile C. civ. faţă de momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, unul anterior intrării în vigoare a actului normativ, îşi întemeiază soluţia pronunţată pe dispoziţiile art. 2523 şi 2528 din Noul C. civ.

Recurentul a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de garantare a asiguraţilor este constituit cu scop şi destinaţie specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă şi nu preia obligaţiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare de răspundere civilă pentru accidente produse de vehicule.

Recurentul a arătat că FGA procedează la plata indemnizaţiilor/despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorului în faliment cu respectarea prevederilor legale.

S-a susţinut că despăgubirea solicitată nu putea fi acordată întrucât la data deschiderii procedurii de faliment a societăţii B. S.A., respectiv la data de 03.12.2015, era deja prescris dreptul de a solicita această sumă debitoarei, evenimentul producându-se la data de 09.08.2011, sens în care recurenta a emis decizia nr. 1960/03.10.2016.

Recurentul a arătat că în condiţiile în care nu a intervenit niciunul dintre cazurile de suspendare/întrerupere a termenului prescripţiei extinctive, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 09.08.2014, înainte de data avizării FGA de către petent, iar susţinerea petentei că a luat cunoştinţă de persoana răspunzătoare pentru producerea accidentului, prin decizia penală nr. 1224/A/2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 16.10.2015, data rămânerii hotărârii definitive, nu face decât să inducă instanţa în eroare, întrucât petenta a cunoscut persoana responsabilă de producerea accidentului încă din data de 14.09.2011, data la care petenta a formulat cerere de deschidere dosar daună la asigurătorul B. S.A..

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea introductivă reclamanta a supus controlului judiciar decizia emisă de pârât şi obligarea la plata sumei de 7.000 euro şi 700 RON, aferentă despăgubirii în dosarul de daună deschis la asigurător.

Instanţa de primă jurisdicţie a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în sensul că a fost anulată decizia atacată şi a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la reanalizarea cererii de plată nr. x/12.07.2016 formulate de societatea A. S.R.L..

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut faptul că determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă în raport de acţiunea prin care este învestită instanţa civilă se face prin prisma finalizării procedurii penale deja declanşate.

Astfel, a reţinut instanţa de fond că, în cauza de faţă, la data de 09.08.2011 s-a produs evenimentul rutier în care au fost implicate autoturismul proprietatea reclamantei şi autoturismul, având poliţa de asigurare RCA emisă de societatea B. S.A., condus de numitul C.. Împotriva acestui din urmă conducător auto a fost declanşată o procedură penală, finalizată prin condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prin sentinţa penală nr. 85/20.05.2015 pronunţată de Judecătoria Huedin, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1224/16.10.2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2014. În cadrul aceluiaşi proces, în care a figurat şi asigurătorul Societatea de B. S.A., instanţa penală a dispus respingerea constituirii de parte civilă a S.C. A. S.R.L., instanţa reţinând că aceasta va putea să-şi valorifice eventualele pretenţii civile faţă de inculpat privind autoturismul avariat, pe cale separată într-un proces civil.

În aceste condiţii, curtea de apel a constatat că data la care partea reclamantă a cunoscut sau trebuia să cunoască nu doar paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, este data rămânerii definitive a condamnării penale suferite de numitul C., respectiv 16.10.2015, prin hotărârile pronunţate de instanţele penale stabilindu-se vinovăţia persoanei menţionate în producerea evenimentului rutier din data de 09.08.2011 în urma căruia a fost avariat şi autoturismul aflat în proprietatea societăţii A. S.R.L., vizat de cererea de despăgubiri.

Cum cererea de plată a fost adresată de reclamantă către Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 11.11.2015, fiind înregistrată sub nr. x şi reînregistrată sub nr. x/12.07.2016, instanţa de fond a constatat că nu se poate aprecia că s-ar fi împlinit termenul de prescripţie extinctivă pretins de pârât.

Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că prin decizia atacată de reclamantă a fost respinsă cererea reclamantei, nu pentru omisiunea societăţii respective de a acţiona împotriva FGA în termenul de prescripţie extinctivă instituit de art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015, adică pentru considerente ţinând de raportul juridic stabilit prin cererea nr. x/11.11.2015 cu schema de garantare în domeniul asigurărilor, ci pentru motive ţinând de raportul juridic preexistent, stabilit anterior faţă de asigurătorul RCA, considerându-se de pârât că intervenise deja prescripţia extinctivă a cererii de despăgubiri efect al asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Având în vedere considerentul pentru care cererea a fost respinsă, instanţa de fond nu a putut proceda la o analiză pe fondul pretenţiilor de despăgubiri solicitate de reclamantă (în cuantum de 7.000 euro contravaloare autoturism avariat şi 700 RON contravaloare sistem portabil de navigaţie aflat în autoturismul avariat), actul administrativ litigios neconţinând vreo verificare sub acest aspect, pentru ca instanţa de judecată să procedeze la un control de legalitate şi temeinicie a deciziei.

Critica formulată de recurent prin motivele de recurs, în sensul că despăgubirea solicitată nu putea fi acordată întrucât la data deschiderii procedurii de faliment a societăţii B. S.A., respectiv la data de 03.12.2015, era deja prescris dreptul de a solicita această sumă debitoarei, nu poate fi primită de Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile legale aplicabile cauzei, respectiv art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Înalta Curte constată că recurenta a reluat în totalitate susţinerile formulate la instanţa de fond şi reţine că determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă în raport cu acţiunea prin care este învestită instanţa civilă se face prin prisma finalizării procedurii penale deja declanşate, data rămânerii definitive a condamnării penale suferite de numitul C., respectiv 16.10.2015, având în vedere că prin hotărârile pronunţate de instanţele penale s-a stabilit vinovăţia persoanei menţionate în producerea evenimentului rutier din data de 09.08.2011, în urma căruia a fost avariat şi autoturismul aflat în proprietatea societăţii A. S.R.L., vizat de cererea de despăgubiri.

Nu poate fi primită de instanţa de control judiciar nici critica recurentului ce vizează faptul că instanţa de fond îşi întemeiază soluţia pronunţată pe dispoziţiile art. 2523 şi 2528 din Noul C. civ., deşi a reţinut în considerente că actul litigios este întemeiat greşit pe dispoziţiile noului C. civ. faţă de momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, unul anterior intrării în vigoare a actului normativ, întrucât instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile aplicabile actului dedus judecăţii sunt cele prevăzute de Decretul nr. 167/1958, fiind argumentată în acest sens soluţia dată.

Nefiind identificate elemente de nelegalitate ale sentinţei atacate, Înalta Curte va menţine soluţia dată de instanţa de fond ca legală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 746 din 6 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.