TAX RECOVERY OF LATE INTEREST FOR VAT REFUND WRONGFULLY OFFSET AGAINST SUSPENDED TAX DEBTS UNDER FISCAL PROCEDURE CODE ART. 182 AND EU VAT DIRECTIVE NEUTRALITY

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Serviciul Fiscal Orăşenesc Buşteni, în temeiul dispoziţiilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală şi ale art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, următoarele:

- anularea deciziei nr. 10111 din data de 22.03.2017 prin care pârâta B. a soluţionat contestaţia formulată de către A.;

- anularea deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 44387 din data de 27.12.2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Serviciul Fiscal Orăşenesc Buşteni în ceea ce priveşte stingerea prin compensare cu TVA de rambursat a sumei de 1.241.509 RON;

- rambursarea efectivă a sumei de 1.241.509 RON, conform decontului de TVA nr. x/27.06.2016 cu sumă negativă şi opţiune de rambursare aferent lunii mai 2016;

- obligarea pârâtelor la plata dobânzii aferente sumei de 1.241.509 RON, compensate în mod nelegal prin decizia de compensare, calculate până la data rambursării efective a acesteia, conform dispoziţiilor art. 182 Codul de procedură fiscală;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 204 din 14 noiembrie 2017, Curtea de Apel Ploieşti a hotărât următoarele:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Serviciul Fiscal Orăşenesc Buşteni;

- a dispus anularea deciziei nr. 10111/22.03.2017 emisă de B. şi decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 44387/27.12.2006 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Serviciul Fiscal Orăşenesc Buşteni;

- a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs reclamanta şi pârâtele.

3.1. Prin recursul formulat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 204 din 14 noiembrie 2017, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, inclusiv cu privire la capetele de cerere având ca obiect (i) rambursarea efectivă a sumei de 1.241.509 RON, conform decontului de TVA nr. x/27.06.2016 cu sumă negativă şi opţiune de rambursare aferent lunii mai 2016 şi (ii) obligarea intimatelor la plata dobânzii aferente sumei de 1.241.509 RON, compensate în mod nelegal prin decizia de compensare, calculate până la data rambursării efective a acesteia, conform dispoziţiilor art. 182 Codul de procedură fiscală. De asemenea, a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată suportate de aceasta cu ocazia soluţionării prezentului recurs.

A susţinut recurenta-reclamantă că judecătorul fondului a reţinut eronat, în opinia sa, că nu se impune aplicarea principiului "restitutio in integrum", în pofida faptului că a anulat decizia de compensare nr. 44387/27.12.2016, ce a fost emisă la un moment în care obligaţiile fiscale stabilite prin decizia de impunere nr. x/02.04.2015 nu puteau face obiectul unei executări silite şi nici nu puteau fi stinse prin compensare.

Afirmă recurenta-reclamantă că, prin anularea deciziei de compensare, singurul act care produce efecte juridice între părţi este decizia de rambursare a TVA nr. x/13.12.2016, emisă în soluţionarea decontului aferent lunii mai, în valoare de 1.241.509 RON.

Invocă recurenta A. S.R.L. aplicabilitatea, şi în materie administrativă, a principiului autorităţii de lucru judecat, consacrat în jurisprudenţa CEDO în cauza Brumărescu c. României. Se mai susţine, de către recurenta-reclamantă, că emiterea deciziei de compensare ce a fost anulată are ca efect recunoaşterea, de către organele fiscale, a dreptului societăţii la rambursarea sumei solicitate, în acest sens fiind interpretate dispoziţiile art. 167 C. procedură fiscală.

Sub un alt aspect, a fost criticată sentinţa primei instanţe pentru faptul că s-ar fi reţinut, în cuprinsul acesteia, o (eventuală) înrâurire a hotărârii ce urma a fi pronunţată în dosarul nr. x/2015, în contextul în care executarea deciziei de impunere a fost suspendată. Susţine recurenta C. că instanţa de fond nu îşi întemeiază în mod expres raţionamentul în baza unui temei juridic, din considerente nefiind clar care este motivul pentru care ar fi necesară pronunţarea unei soluţii în dosarul având privind acţiunea în anulare a deciziei de impunere x/02.04.2015, cât timp această decizie de impunere nu este executorie, astfel că nu poate fi limitat dreptul contribuabilului de a obţine rambursarea de TVA.

Prin urmare, anulând decizia de compensare, judecătorul fondului a dispus în mod nelegal menţinerea, în contul autorităţii fiscale, a sumelor compensate cu încălcarea legii, pentru eventualitatea în care, într-un alt litigiu, contribuabilul ar deveni debitor al organului fiscal. Afirmă recurenta C. că nu se ridică, în cauză, o problemă "de socotire " ulterioară între părţi, ci o problemă de rambursare efectivă a unei sume, indiferent de soarta deciziei de impunere contestate în dosarul nr. x/2015.

A mai menţionat recurenta-reclamantă că, în lipsa caracterului executoriu al deciziei de impunere, aceasta nu-şi poate produce niciun efect, fiind înlăturată inclusiv capacitatea acesteia de a fi invocată de organul fiscal în mod eficient în procedura rambursării integrale a TVA, astfel cum a fost aprobată prin decizia de rambursare. În atare condiţii, această decizie prin care a fost aprobată rambursarea sumei evidenţiate în decontul aferent lunii mai 2016 se pune în executare conform art. 168 C. procedură fiscală, neexistând niciun impediment legal pentru a opera rambursarea efectivă de TVA în sumă de 1.241.509 RON.

În privinţa dobânzilor solicitate de recurenta-reclamantă, afirmă aceasta că în mod greşit prima instanţă nu a acordat dobânda datorată de intimate pentru sumele compensate în baza deciziei de compensare, deşi, conform prevederilor art. 182 alin. (2) şi art. 174 alin. (5) C. procedură fiscală, Societatea C. S.R.L. are dreptul de a primi dobânzi pe toată perioada de timp în care a fost privată de folosinţa sumei de 1.241.509 RON, ce a fost solicitată prin decontul aferent lunii mai 2016, respectiv până la data la care organul fiscal va rambursa sumele compensate în mod nelegal.

În consecinţă, susţine recurenta-reclamantă că, date fiind toate argumentele prezentate anterior, instanţa de fond, în mod greşit, a respins cererea societăţii de acordare a dobânzilor datorate pentru rambursarea cu întârziere a TVA-ului admis de organul fiscal prin decizia de rambursare, C. fiind pe deplin îndreptăţită la recuperarea atât a sumelor individualizate în decizia de rambursare, cât şi la recuperarea prejudiciului cauzat de rambursarea cu întârziere a acestor sume.

3.2. Prin recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, în numele Serviciului Orăşenesc Buşteni, în baza mandatului expres al DGRFP Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 204 din 14 noiembrie 2017, s-a solicitat casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de anulare a deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 44387/27.12.2016.

A susţinut organul fiscal că B. a operat compensarea ca urmare a cererii de eşalonare la plată solicitată de Societatea C. S.R.L., iar la data la care s-a realizat această compensare, conform Codului de procedură fiscală, organul fiscal nu a avut cunoştinţă de solicitarea societăţii, având în vedere eşalonarea la plată.

A reluat recurenta-pârâtă istoricul situaţiei factuale în care a ajuns să fie suspendată decizia de impunere nr. x/02.04.2015, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, prin sentinţa civilă nr. 298/2016, pronunţată la data de 14.12.2016 şi comunicată către DGRFP Ploieşti la data de 29.12.2016.

Se arată prin recurs că decizia de compensare a fost emisă la data de 27.12.2016, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (7) C. procedură fiscală, coroborate cu Capitolul II, pct. 16 din OPANAF nr. 3637/2015 pentru aprobarea metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale înregistrate de aceştia.

A mai susţinut recurenta-pârâtă că, la data de 27.12.2016, la care a fost efectuată compensarea, creanţele fiscale existau în evidenţa fiscală, erau certe, lichide şi exigibile, având în vedre că decizia de eşalonare la plată emisă de AJFP Prahova şi înregistrată cu nr. x/10.06.2015 nu era desfiinţată, iar în situaţia în care intimata C. luase la cunoştinţă despre suspendarea deciziei de impunere nr. x/02.04.2015 anterior datei la care a operat compensarea, aceasta nu a avut nicio solicitare de suspendare în condiţiile art. 195 alin. (11) C. procedură fiscală, coroborat cu art. 17 alin. (1) şi (2) din OPANAF nr. 90/2016 pentru aprobarea conţinutului cererii de acordare a eşalonării la plată şi a documentelor justificative anexate acesteia, precum şi a Procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central.

Se mai arată în recursul declarat de AJFP Prahova că, ulterior emiterii deciziei de compensare nr. 44387/27.12.2016 şi a deciziei de modificare a deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 45044/29.12.2016, Societatea A. S.R.L. a solicitat suspendarea eşalonării şi eliberarea garanţiilor, fapt pentru care s-a procedat la emiterea deciziei de desfiinţare a deciziei de eşalonare, înregistrată sub nr. x/18.01.2017, şi eliberarea garanţiilor constituite în condiţiile legii. Se arată în recursul AJFP Prahova că decizia de compensare nr. 44387/27.12.2016 a fost emisă în conformitate cu prevederile noului cod de procedură fiscală, iar cheltuielile de judecată la care au fost obligate organele fiscale nu se impune, având în vedere faptul că autorităţile fiscale nu au făcut altceva decât să pună în executare un titlul de creanţă perfect valabil la data emiterii deciziei de compensare, ca urmare a procedurii de eşalonare în care contestatoarea se afla.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurenta-reclamantă Societatea A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului pârâtelor, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de judecată din 16.12.2020, recurenta-reclamantă Societatea C. S.R.L. a invocat excepţia lipsei de obiect a recursului declarat de recurenta-pârâtă AJFP Prahova, arătând, totodată, că au rămas fără obiect şi capetele 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată, iar capătul 4 din cerere, privitor la solicitarea de acordare a dobânzilor de întârziere, se impune a fi soluţionat.

4.2. Recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, în numele Serviciului Orăşenesc Buşteni, în baza mandatului expres al DGRFP Ploieşti, nu a depus întâmpinare faţă de recursul reclamantei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 23.09.2020.

6. Aspecte procedurale

6.1. La termenul de judecată din 23 septembrie 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, invocată de către recurenta-reclamantă Societatea A. S.R.L. prin întâmpinare, apreciind că motivele de recurs invocate de către aceasta se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

6.2. Prin note scrise, înregistrate la dosar la 12 februarie 2021, recurenta-reclamantă Societatea A. S.R.L. a invocat excepţia rămânerii fără obiect a recursului declarat de AJFP Prahova cu privire la soluţia de anulare a deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 44387 din 27.12.2016, excepţia lipsei de obiect a recursului AJFP Prahova cu privire la anularea deciziei nr. 10111 din 22.03.2017 şi a solicitat admiterea recursului său, cu privire la capătul 4 de cerere.

6.3. La termenul de judecată din 16 decembrie 2020, Înalta Curte a luat act că recurenta-reclamantă Societatea A. S.R.L. a recalificat excepţia lipsei de obiect a recursului pârâtei în excepţia lipsei de interes în susţinerea acestui recurs şi a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată pentru petitele 2 şi 3 din acţiunea judiciară.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând excepţiile invocate în cauză, iar în subsidiar recursurile declarate de ambele părţi litigante, prin prisma criticilor formulate, a temeiurilor de drept aferente acestor critici şi a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine că este lipsit de interes recursul declarat de pârâta AJFP Prahova, iar recursul reclamantei C. S.R.L. este întemeiat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere faptul că a fost recalificată excepţia lipsei de obiect a recursului declarat de AJFP Prahova, invocată de către intimata C., în excepţia lipsei de interes în susţinerea acestui recurs, excepţie asupra căreia instanţa de control judiciar se va pronunţa cu prioritate, potrivit prevederilor art. 248 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 204/14.11.2017 a Curţii de Apel Ploieşti a fost pronunţată soluţia de anulare a deciziei nr. 10111/22.03.2017, emisă de B., şi decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 44387/27.12.2006, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti-Administraţia judeţeană a finanţelor Publice Prahova- Serviciul Fiscal Orăşenesc Buşteni.

Prin recursul declarat de pârâta AJFP Prahova, în numele B. şi în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploieşti, s-a solicitat, în urma admiterii recursului, casarea în întregime a sentinţei atacate şi respingerea cererii de anulare a deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 44387/27.12.2016.

Înalta Curte reţine că, după pronunţarea sentinţei primei instanţe şi ulterior înregistrării recursului AJFP Prahova la dosar, organele fiscale au procedat la punerea în executare benevolă a dispozitivului hotărârii pronunţate de judecătorul fondului, emiţând decizia de impunere nr. x/01.08.2019, prin care s-a desfiinţat decizia de compensare nr. 44387/27.12.2016 .

În atare condiţii, nu mai subzistă un interes actual al recurentei-pârâte AJFP Prahova în a obţine reformarea sentinţei primei instanţe, dată fiind achiesarea acestei părţi la soluţia pronunţată în cauză.

În consecinţă, se reţine caracterul fondat al excepţiei lipsei de interes a recurentei-pârâte AJFP Prahova, în numele B. şi în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploieşti, în susţinerea recursului său, ce urmează a fi respins ca atare. Dată fiind soluţionarea excepţiei lipsei de interes a recursului în privinţa soluţiei de anulare a deciziei de compensare nr. 44387/27.12.2016, nu se mai impune analizarea excepţiei lipsei de obiect a capătului 2 din cererea de chemare în judecată.

B. În privinţa recursului declarat de recurenta-reclamantă C. S.R.L., Înalta Curte reţine, cu prioritate, caracterul întemeiat al excepţiei lipsei de obiect a capătului 3 din cererea de chemare în judecată, invocată din oficiu, privind rambursarea efectivă a sumei de 1.241.509 RON, dat fiind faptul că, prin nota de restituire nr. x/11.09.2019, s-a aprobat şi s-a efectuat restituirea acestei sume către Societatea A. S.R.L..

Prin urmare, în analiza recursului declarat de reclamantă, care a vizat reformarea soluţiei referitoare la capetele 3 şi 4 din cererea de chemare în judecată, se reţine că a rămas fără obiect capătul 3 al acţiunii judiciare de faţă.

În referire la capătul 4 din cererea de chemare în judecată, prin care recurenta-reclamantă C. a solicitat obligarea organului fiscal la plata dobânzii aferente sumei de 1.241.509 RON, restituită cu întârziere, Înalta Curte reţine că este fondat recursul, urmând a fi admis, în lumina considerentelor expuse în continuare.

Prin decontul aferent lunii mai 2016, recurenta C. a solicitat organului fiscal rambursarea soldului negativ al taxei pe valoarea adăugată, în cuantum de 1.318.613 RON, iar prin decizia de compensare nr. 44387/27.12.2016 s-a dispus compensarea sumei de 1.241.509 RON cu obligaţii fiscale restante al societăţii către bugetul de stat.

La emiterea acestei decizii de compensare, ce a avut în vedere obligaţii stabilite în sarcina contribuabilului C. prin decizia de impunere nr. x/10.04.2015, organul fiscal a ignorat faptul că respectiva decizie de impunere fusese suspendată prin sentinţa civilă nr. 298/14.12.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Ploieşti, suspendarea fiind dispusă până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015

În dosarul având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. x/10.04.2015 s-a dispus anularea în parte a actului administrativ fiscal, soluţie menţinută în calea recursului, prin decizia nr. 1336/13.03.2019, pronunţată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2015, astfel că decizia de compensare nr. 44387/27.12.2016 a fost în mod corect reţinută de prima instanţă ca fiind nelegală, dat fiind faptul că în cuprinsul său parte semnificativă din obligaţiile fiscale stabilite în sarcina C. proveneau din decizia de impunere ce a fost anulată parţial în calea controlului judiciar exercitat asupra sa.

În acest context faptic, în care organul fiscal a recunoscut, prin emiterea deciziei de impunere nr. x/01.08.2019, că decizia de compensare nr. 44387/27.12.2016 a rămas fără fundament legal, fiind necesară desfiinţarea sa, este de analizat solicitarea recurentei-reclamante de a-i fi acordate dobânzi de întârziere pentru suma de 1.241.509 RON, provenind din decontul de TVA aferent lunii mai 2016, sumă ce a fost restituită la data de 11.09.2019, conform notei de restituire aflată la dosarul de recurs.

O primă chestiune ce se cuvine a fi tranşată în examinarea recursului declarat de reclamanta C. este cea referitoare la momentul de la care ia naştere dreptul de a pretinde dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA-ului evidenţiat în deconturile negative cu opţiune de rambursare depuse spre soluţionare la organul fiscal competent.

Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 182 alin. (2) alin. (1) C. procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015, "(1)Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului.".

Aşadar, momentul de la care începe să curgă dreptul de a pretinde dobânzi de întârziere este cel al expirării termenului de 45 de zile prevăzut în legislaţia naţională pentru soluţionarea cererii de rambursare a excedentului de TVA evidenţiat în deconturile cu sume negative în care s-a bifat opţiunea de rambursare a taxei.

Totodată, mai reţine Înalta Curte că, indiferent de caracterul imputabil sau nu al nerespectării termenelor legale, contribuabilul care are sume de rambursat de la bugetul de stat este îndreptăţit la dobânda legală pentru sumele primite cu întârziere.

În aplicarea acestei interpretări legale un rol definitoriu îl are jurisprudenţa CJUE conturată în materie de TVA, care, în cauze de referinţă privind chestiunea dobânzilor de întârziere, a lămurit aspecte legate de termenele ce trebuie respectate de autorităţile fiscale, relevante fiind, în aceste sens:

- Hotărârea pronunţată la 12 mai 2011 în cauza C 107/10 Enel Maritsa Iztok 3 AD, paragraful 61 ("Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că, în lumina principiului neutralităţii fiscale, articolul 183 din Directiva privind TVA-ul trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de TVA, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul iniţierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecinţă faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menţionat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.");

- Hotărârea pronunţată la 24 octombrie 2013 în cauza C-431/12 Rafinăria Steaua Română S.A., paragrafele 20, 22 şi 25 ("Astfel, deşi punerea în aplicare a dreptului la rambursarea excedentului de TVA prevăzută la articolul 183 din Directiva TVA ţine, în principiu, de autonomia procedurală a statelor membre, nu este mai puţin adevărat că această autonomie este încadrată de principiile echivalenţei şi efectivităţii (Hotărârea Enel Maritsa Iztok 3, citată anterior, punctul 29). (…) Acestea sunt consideraţiile în lumina cărora Curtea a statuat deja că modalităţile de rambursare a excedentului de TVA nu pot aduce atingere principiului neutralităţii sistemului fiscal al TVA-ului făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe, ceea ce implică în special ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil.(…) din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanţă. În acest context, nu există vreo diferenţă pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluţionări administrative cu depăşirea termenelor prevăzute şi cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea şi care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească.")

Prin urmare, depăşirea termenul de 45 de zile prevăzut de norma naţională pentru soluţionarea cererilor de rambursare de la bugetul de stat a soldului negativ de TVA pentru luna mai 2016 determină acordarea dobânzii legale pentru întârziere, în condiţiile în care situaţia fiscală determinată de emiterea deciziei de compensare nr. 44387/27.12.2016 nu justifică o prorogare a termenului de la care era îndreptăţit contribuabilul la primirea de dobânzi pentru întârziere, anularea acestei decizii echivalând, în planul efectelor produse, cu inexistenţa sa, lipsind, astfel, de orice temei legal o justificare a organului fiscal în reţinerea sumelor la care era îndreptăţit contribuabilul C. după expirarea termenului de soluţionare a decontului de TVA cu sumă negativă de rambursare depus pentru luna mai 2016.

Prin urmare, de la acest moment temporal, stabilit în condiţiile art. 182 alin. (2) C. procedură fiscală, este obligat organul fiscal să acorde recurentei-reclamante dobânzi de întârziere, în cuantumul stabilit de art. 174 alin. (5) din aceeaşi normă de procedură fiscală, dobânzi ce vor fi calculate până la data la care a avut loc restituirea în întregime a sumei stabilite de AJFP Prahova ca fiind acceptată la rambursare, în soluţionarea decontului nr. x/27.06.2016, respectiv suma de 1.241.509 RON, pentru care s-a emis nota de restituire nr. x/11.09.2019, aceasta fiind data până la care vor fi calculate şi acordate dobânzile de întârziere solicitate în cauză.

Faţă de împrejurarea că nu a fost solicitată expres reformarea soluţiei pronunţate cu privire la anularea deciziei nr. 10111/22.03.2011, instanţa de control judiciar va menţine dispoziţiile primei instanţe în referire la soluţionarea acestui petit din cererea de chemare în judecată.

Cât priveşte cheltuielile de judecată ocazionate în calea recursului, Înalta Curte reţine că, prin soluţia de respingere a căii de atac declarate de AJFP Prahova, în numele B. şi în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploieşti, împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă şi în raport de admiterea recursului declarat de reclamantă, intimata-pârâtă este în culpă procesuală faţă de cealaltă parte litigantă, Societatea A. S.R.L. fiind îndreptăţită să primească şi în această etapă procesuală cheltuieli de judecată de la organul fiscal.

Făcând aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi în faza recursului, Înalta Curte reţine că se justifică diminuarea onorariului pretins de apărătorul ales al intimatei-reclamante, de la suma de 14.149,71 RON, conform înscrisurilor depuse la filele din dosar, până la suma de 2.000 RON, ce va fi suportată de către recurenta-pârâtă AJFP Prahova, în numele B. şi în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploieşti, cu titlul de cheltuieli de judecată în calea de atac, în raport de complexitatea cauzei, numărul de termene acordate în cauză şi munca efectiv prestată de apărătorul ales al intimatei-reclamante.

II.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior expuse, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 204/14.11.2017, pe care o va casa în parte şi, în rejudecare, va obliga organul fiscal AJFP Prahova, în numele B. şi în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploieşti, la acordarea dobânzilor de întârziere solicitate de reclamantă, de la data expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru soluţionarea decontului nr. x/27.06.2016, până la data de 11.09.2019, la care s-a restituit integral suma de 1.241.509 RON.

Cât priveşte recursul declarat de pârâta AJFP Prahova, în numele B. şi în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploieşti, Înalta Curte îl va respinge ca fiind lipsit de interes.

În consecinţă, vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei recurate, în privinţa soluţiei pronunţate pe capătul 1 de cerere şi cu privire la cheltuielile de judecată ce au fost acordate de către prima instanţă în favoarea reclamantei A. S.R.L., iar pentru etapa procesuală a recursului va fi obligată intimata AJFP Prahova, în numele B. şi în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploieşti la plata către recurenta A. S.R.L. a sumei de 2.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru de 100 RON şi onorariu cuvenit apărătorului ales, în cuantum de 2000 RON, onorariu cenzurat conform prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes a recursului declarat de pârâta AJFP Prahova, în numele Serviciului Orăşenesc Buşteni, în baza mandatului expres al DGRFP Ploieşti, invocată de intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L..

Respinge recursul declarat de pârâta AJFP Prahova, în numele Serviciului Orăşenesc Buşteni, în baza mandatului expres al DGRFP Ploieşti, împotriva sentinţei civile nr. 204 din 14 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite excepţia lipsei de obiect a capătului 3 din cererea de chemare în judecată, privind rambursarea efectivă a TVA în sumă de 1.241.509 RON, invocată din oficiu.

Respinge acest capăt de cerere ca fiind lipsit de obiect.

Admite în parte cererea de chemare în judecată, respectiv în privinţa capătului 4 din cerere.

Obligă pârâta DGRFP Ploieşti-AJFP Prahova-Serviciul Orăşenesc Buşteni la plata către reclamanta Societatea A. S.R.L. a dobânzii fiscale aferente sumei de 1.241.509 RON, pentru perioada cuprinsă între data expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru soluţionarea decontului nr. x/27.06.2016 şi data restituirii integrale a acestei sume, respectiv 11.09.2019, la care a fost emisă nota de restituire nr. 45391.

Menţine dispoziţiile sentinţei atacate referitoare la soluţionarea capătului 1 din cererea de chemare în judecată, având ca obiect anularea deciziei nr. 10111/22.03.2017.

Obligă intimata-pârâtă AJFP Prahova, în numele Serviciului Orăşenesc Buşteni, în baza mandatului expres al DGRFP Ploieşti la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 2100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs (taxa de timbru de 100 RON şi onorariu avocaţial, stabilit la suma de 2000 RON, cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2021.