Appeal on material damages rejected; certificate order upheld, only €100,000 lost-opportunity claim fails for lack of proof.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ A MEDICAMENTULUI ŞI A DISPOZITIVELOR MEDICALE a solicitat obligarea paratei la eliberarea certificatului care sa ateste calitatea de persoană calificată prevăzuta la art. 766 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, aşa cum a fost modificata si republicata, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei şi la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 100.000 euro, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 131 din data de 17 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ A MEDICAMENTULUI ŞI A DISPOZITIVELOR MEDICALE, s-a recunoscut reclamantei calitatea de persoană calificată în sensul dispoziţiilor art. 766 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată şi a fost obligată pârâta să emită certificatul care să ateste reclamantei calitatea de persoană calificată în sensul dispoziţiilor art. 766 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată.

Au fost respinse celelalte capete de cerere, ca nefondate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 131 din 17 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta A. şi pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

4. Soluţia pronunţată în recurs

Prin Decizia nr. 6036 din 28 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, ca nefondate.

Totodată, a respins cererea recurentei - reclamante A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

5. Contestaţia în anulare:

Împotriva Deciziei nr. 6036 din 28 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 13 mai 2020, sub nr. x/2020.

Recurenta reclamantă A. şi-a întemeiat contestaţia în anulare împotriva deciziei de mai sus, invocând prevederile art. 503 (2) pct. 3 C. proc. civ. cu aplicarea art. 506 C. proc. civ.

6. Soluţia pronunţată în contestaţia în anulare

Prin decizia 5227 din 15.10.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 6036 din 28 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

A anulat parţial Decizia nr. 6036 din 28 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

A stabilit termen la data de 11 februarie 2021, pentru soluţionarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs ulterior admiterii contestaţiei în anulare

1. Motivul de casare invocat în cererea de recurs ce face obiectul prezentei proceduri:

Recurenta susţine că hotărârea a fost dată parţial cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

In acest sens a arătat că prin modalitatea în care a acţionat intimata pârâtă rezultă fără echivoc, că aceasta a acţionat cu exces de putere aşa cum această sintagmă este definită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, reprezentând voinţa de a nu rezolva cererea şi exercitarea dreptului de apreciere, a autorităţii publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Instanţa de fond a constatat că autoritatea intimată pârâtă a acţionat nelegal, prin refuzul nejustificat de a emite certificatul de persoană calificată, dar a respins acordarea de daune pe motiv că acestea nu ar fi dovedite şi de asemenea cu privire la eliberarea certificatului în termen de 30 de zile a apreciat că nu a fost dovedită necesitatea aplicării acestui mijloc de constrângere.

In opinia recurentei, raţionamentul este greşit şi nelegal atâta timp cât a demonstrat că a făcut nenumărate demersuri pentru obţinerea certificatului, iar legiuitorul a stabilit expres prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 această formă de constrângere a autorităţii emitente:

Aceste argumente ale instanţei de fond sunt total infirmate de probele administrate care demonstrau fără dubiu această situaţie şi că tergiversarea autorităţii la emiterea actului, practic i-a distrus cariera, recurenta suferind traume psihice deosebite, confruntându-se cu imposibilitatea de a-şi exercita profesia pentru care a făcut eforturi deosebite, fapt dovedit şi prin CV-ul prezentat şi rezultatele profesionale obţinute.

Autoritatea administrativă nu a răspuns în termen, fapt ce a generat prejudicii materiale, pentru că recurenta nu a putut se mă angajeze, precum şi un evident prejudiciu de imagine având în vedere că firmele de recrutare forţă de muncă, nu înţeleg motivul refuzului autorităţilor de a elibera un astfel de certificat, atâta timp cât sunt îndeplinite condiţiile legale impuse.

Precizează că neputând obţine un post la nivelul calificării pe care o deţine, a încercat sa se angajeze în alte locuri de munca, unde nu i-ar fi fost necesar acest certificat, dar nu a putut explica firmelor de recrutare care este motivul pentru care ar dori să lucreze pentru un loc de munca sub nivelul pregătirii şi experienţei, atâta vreme cât ei oferă un loc de muncă conform pregătirii şi experienţei.

Firmele din Industria farmaceutică din România evită angajarea sa, deoarece persoana/departamentul/Autoritatea (ANMDM) care a refuzat abuziv eliberarea certificatului de persoana calificata (QP) conform 2001/83/EC (uz uman) este aceeaşi cu persoana/departamentul/Autoritatea care inspectează aceste firme şi le acorda autorizaţia de funcţionare GMP.

Arată că stresul şi nedreptăţile, abuzul la care a fost supusă, aproape 2 ani, -timp în care nu a avut un loc de munca conform pregătirii şi experienţei, i-au afectat nu doar imaginea profesionala şi veniturile familiei, i-au afectat chiar şi sănătatea, nebeneficiind desigur nici măcar de asigurare de sănătate.

Recurenta mai menţionează că, deşi la instanţa de fond nu a păstrat toate dovezile interviurilor în care i s-a solicitat acest certificat, va pune la dispoziţia instanţei corespondenţa pe mail cu ofertele primite şi cărora nu le-a putut da curs datorita lipsei certificatului de persoana calificata conform 2001/83/EC. A existat o ofertă de munca în care i s-a solicitat atât certificatul 2001/83/EC cât şi cel 2001/82/EC (vezi oferta 7).

Astfel ca, prin neacordarea în mod abuziv a certificatului de persoană calificată i-a fost îngrădit dreptul la munca, la alegerea liberă a locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau a activităţii pe care urma sa o presteze (Codul Muncii, Capitol II, Art. 3, alin. (1), (2), (3) şi Constituţia României -Art. 41 alin. (1). " Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă".

În absenţa acestui certificat, i-au încălcat accesul liber la o activitate economica conform Constituţiei României ARTICOLUL 45 - "Accesul liber al persoanei la o activitate economică"

I-a fost încălcat dreptul la munca şi la libera alegere a ocupaţiei, conform -Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Art. 15 - Libertatea de alegere a ocupaţiei şi dreptul la muncă.

Conform Leg. 554/2004, legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor daune materiale şi morale prin emiterea unor acte administrative ilegale ori prin refuzul nejustificat al autorităţilor administrative de a rezolva cererea celor îndreptăţiţi, daune care în speţă au fost dovedite, urmare a faptului că datorită refuzului autorităţii de a elibera certificatul de calitate profesională nu a avut posibilitatea să-şi exercite profesia.

Faţă de acest text de lege şi modalitatea în care a acţionat autoritatea intimată a rezultat că au fost, în ceea ce o priveşte, încălcate drepturile şi interesele sale legitime şi încălcarea acestor drepturi au avut drept efect producerea unui prejudiciu atât de ordin material cât şi moral.

Prin refuzul autorităţii de a emite actul i-a fost afectată imaginea reputaţia şi prestigiul de care se bucura în exercitarea profesiei.

Au fost prezentate în cadrul memoriului de recurs o serie de oferte pe care recurenta le-a primit prin intermediul căsuţei electronice.

A arătat prin cererea de chemare în judecată şi a demonstrat prin probele administrate că prin refuzul de a emite actul, intimata pârâtă a obstrucţionat posibilitatea angajării conform statutului profesional şi a experienţei în domeniu astfel că suma solicitată cu titlu de prejudiciu de 100.000 euro şi neacordată de instanţa de fond, este sub nivelul prejudiciului înregistrat având în vedere ofertele pe care le-a avut pentru angajare menţionate în recurs.

4. Apărările formulate în cauză:

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

5 .Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivele de recurs invocate de reclamantă se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când au fost intepretate sau aplicate greşit normele de drept material.

Prin sentinţa civilă 131/17.01.2018 s-a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată a recurentei reclamante, s-a recunoscut acesteia calitatea de persoană calificată în sensul dispoziţiilor art. 766 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată şi a dispus obligarea pârâtei să emită certificatul care să ateste această calitate.

Pentru a adopta această soluţie instanţa a reţinut că refuzul exprimat de pârâta este unul nejustificat în sensul exprimării sale cu ignorarea dreptului reclamantei la obţinerea certificatului solicitat, în contextul dovedirii întrunirii de către aceasta a tuturor cerinţelor instituie de legiuitor în sarcina sa.

Aceste dispoziţii ale instanţei au rămas definitive la momentul soluţionării prezentei, prin respingerea recursului pârâtei, conform deciziei civile nr. 6036/28.11.2019 a ICCJ.

Ca efect al admiterii contestaţiei în anulare promovată de reclamantă, prezentul litigiu are ca obiect soluţionarea recursului reclamantei în ce priveşte respingerea capătului său de cerere constând în acordarea despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul suferit în urma refuzului autorităţii de a-i emite certificatul de atestare a calităţii de persoană calificată, refuz datorită căruia a fost în imposibilitate de a onora oferte de muncă primite în afara ţării.

Este de principiu că în contenciosul administrativ de plină jurisdicţie, acordarea daunelor materiale şi morale este menită să asigure protecţia efectivă a drepturilor persoanei vătămate şi repararea echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, în raport cu circumstanţele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea 554/2004.

Prima instanţă a respins solicitarea recurentei reclamante pentru considerentul că în ceea ce priveşte daunele materiale, acestea nu au fost dovedite.

Din verificarea cererii de chemare în judecată se constată că partea a solicitat suma globală de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri, indicând în mod cert că acestea constituie daune materiale, despăgubirile solicitate fiind definite ca prejudiciul suferit ca urmare a imposibilităţii de exercitare a profesiei conform pregătirii şi studiilor sale.

Înalta Curte apreciază că singura bază ce se cuvine a fi reţinută pentru acordarea de satisfacţii din acest punct de vedere constă în atitudinea autorităţii al cărei refuz de acordare a certificatului de atestare profesională a supus persoana în cauză unei vătămări în interesele sale legitime, iar această vătămare nu poate fi contestată.

Pentru soluţionarea solicitării reclamantei, Înalta Curte va porni analiza de la petitul cererii de chemare în judecată prin care recurenta reclamantă a solicitat suma de 100.000 euro cu titlul de despăgubuiri materiale, ştiut fiind că spre deosebire de daunele morale, care sunt lăsate la libera apreciere a judecătorului, cele materiale trebuie să aibă un grad ridicat de certitudine, să poată fi cuantificabile şi să fie dovedite.

Astfel, dacă pentru daunele morale nu se poate apela la probe materiale, este de principiu că celelalte despăgubiri civile solicitate presupun administrarea unui suport probator judicios, din care să rezulte cu certitudine prejudiciul, legătura de cauzalitate a acestuia cu fapta ilicită, dar şi cuantumul prejudiciului.

In cauza de faţă, recurenta reclamantă a depus la dosar o serie de înscrisuri, respectiv corespondenţa pentru anumite posturi disponibile în domeniul său de activitate, care însă nu fac dovada unor oferte certe de muncă. De asemenea, nu rezultă din documentele depuse la dosar că recurenta s-ar fi calificat şi ar fi îndeplinit toate cerinţele angajatorului, mai puţin pe cea reprezentând certificatul ce i-a fot refuzat de autoritatea pârâtă.

Ca atare, totate aceste prezumtive oferte de angajare nu presupun certitudinea materializării într-un contract efectiv de muncă, şi nici măcar nu ceează prezumţia că reclamanta ar fi avut şanse reale să ocupe o funcţie conform pregătirii sale, dacă nu i-ar fi fost refuzată eliberarea certificatului ca efect al atitudinii culpabile a intimatei pârâte, nefiind probată împrejurarea că a fost respinsă la angajare doar pentru acest considerent.

Aşadar, Inalta Curte constată că înscrisurile cuprinzând corespondenţa recurentei reclamante în vederea angării depuse la dosar, nu constituie un început de dovadă cert care să preconstituie certitudinea prejudiciului suferit de reclamantă, care, deşi a fost cuantificat la suma de 100.000 euro, nu poate fi estimat în mod corespunzător raportat la împrejurările cauzei şi la dovezile administrate.

Deşi, pe parcursul recursului s-a făcut referire la un anumit prejudiciu de imagine, reputaţie şi demnitate, precum şi la suferinţe psihice, motive care ar putea contura existenţa unui prejudiciu moral, totuşi se observă că despăgubirile solicitate au fost calificate cu certitudine ca fiind materiale, raportate la încălcarea dreptului la muncă, astfel încât instanţa nu poate trece peste această calificare, dat fiind principiul disponibilităţii ce caracterizează procesul civil, dar şi faptul că partea a beneficiat de asistenţă juridică calificată în cadrul acestei proceduri.

Nu în ultimul rând, se consemnează că nu sunt contestate considerentele teoretice referitoare la dreptul garantat la muncă şi la libera alegere a profesiei, însă instanţa de control judiciar achiesează la concluziile primei instanţe în sensul că daunele materiale solicitate nu au fost dovedite.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 131 din data de 17 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.