Tax deductions on scrapped fixed assets upheld; write-off of abandoned wind farm investments non-deductible but related VAT adjustment denied; tax authority's appeal partially sustained.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea adresată Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE PRAHOVA a solicitat anularea parţiala a:

- Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala pentru persoane juridice, emisa sub nr. F-PH 238/4282 din data de 31.08.2017 de către Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, Activitatea de Inspecţie Fiscala;

- Raportului de inspecţie fiscala nr. x din data de 31.08.2017 emis de către Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, Activitatea de Inspecţie Fiscala;

- Deciziei privind modificarea bazei de impozitare stabilita de inspecţia fiscala pentru persoane juridice, emisa sub nr. F-PH 239/4282 din data de 31.08.2017 de către Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, Activitatea de Inspecţie Fiscala Deciziei nr. 46/22.01.2018 privind soluţionarea contestaţiei formulate de către S.C. A. S.R.L.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 64 din 12 martie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. şi administrator judiciar CII C., în contradictoriu cu pârâţii DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE PRAHOVA, s-a anulat în parte Decizia de impunere nr. x/4282, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.08.2017, Decizia privind modificarea bazei de impunere nr. x/4282 şi Decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 46/22.01.2018 în ceea ce priveşte sumele de 1.641.678 RON şi 1.441.732 RON reţinute ca fiind cheltuieli nedeductibile şi suma de 346016 RON taxă de valoare adăugată aferentă lucrărilor de execuţie pentru proiectul "Dezvoltare parc eolian 33MW". S-a respins contestaţia cu privire la suma de 12.500 RON reprezentând achiziţii de servicii şi suma de 1.214.549 RON reprezentând majorare profil impozabil.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, invocând motivul e casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului recurenta-pârâtă a arătat următoarele:

Referitor la cheltuielile în sumă de 1.641.678 RON se arată că în perioada verificată reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă în contul 6583 suma de 152.167, reprezentând scăderea din gestiune a unui transformator IT 144 ca urmare a procedurii de casare, veniturile rezultate din dezmembrarea acestuia fiind în sumă de 22.678, organele fiscale stabilind suma de 129.489 reprezentând diferenţa dintre sumele înregistrate de contribuabil în contul de cheltuieli (152.167) şi veniturile rezultate în urma dezmembrări (22.678 RON), reprezentând cheltuieli nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Codul fiscal.

De asemenea, au constatat că în perioada verificată reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă în contul 601 suma de 1.580.356 RON, reprezentând scăderea din gestiune a două transformatoare ca urmare a procedurii de casare, veniturile rezultate din dezmembrarea acestora fiind în sumă de 68.167 RON. Şi în acest caz organele fiscale au apreciat că suma de 1.580.356 RON reprezintă o cheltuială nedeductibilă.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa a interpretat greşit prevederile art. 19 şi 21 din Codul fiscal atunci când a apreciat că aceste cheltuieli sunt cheltuieli deductibile.

Recurenta-pârâtă arată că potrivit acestor prevederi legale cheltuielile deductibile sunt doar cheltuielile care sunt realizate în scopul realizării de venituri impozabile or intimata reclamantă a procedat la casarea transformatoarelor fără a mai realiza activitatea economică pentru care au fost achiziţionate. Dezvoltarea unor activităţi care ulterior nu au mai putut fi continuate din motive obiective aşa cum precizează societatea comercială prin contestaţia formulată nu justifică înregistrarea în evidenţa contabilă a cheltuielilor deductibile cu scoaterea din gestiune a bunurilor şi a veniturilor obţinute din dezmembrarea acestora.

În aceste condiţii în mod corect, se apreciază în recurs, organele fiscale au procedat la calcularea profitului impozabil ca diferenţă dintre venitul realizat din orice sursă şi cheltuielile deductibile la care au fost scăzute veniturile neimpozabile şi au fost adăugate cheltuielile nedeductibile.

Sunt invocate şi prevederile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal potrivit cărora autorităţile fiscale sunt îndreptăţite să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei.

În ceea ce priveşte suma de 1.441.732 RON cheltuieli considerate nedeductibile de organele fiscale şi diferenţa de TVA în valoare de 346.016 RON se arată că organele de control au constatat că în perioada verificată, reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă în contul 658.3 suma de 1.441.732 RON şi taxa pe valoare adăugată deductibilă în sumă de 346.016 RON, aferente investiţiei "Dezvoltare Parc Eolian 33MW" din comuna Frumuşica, judeţul Galaţi. În luna iulie 2014, în baza Hotărârii Generale a Asociaţilor din data de 31.07.2014, reclamanta a renunţat la investiţia "Dezvoltare Parc Eolian 33MW", cauzele renunţării fiind factori economici şi legislativi, toate sumele reprezentând această investiţie efectuată până în prezent fiind considerate pierderi. Totodată, organele de control au constat că sumele înregistrate în contul 231.4 "Imobilizări corporale în curs de execuţie" reprezintă în principal contravaloarea proiectelor pentru realizarea investiţiei "Dezvoltare Parc Eolian 33MW" din comuna Frumuşica, jud. Galaţi.

Şi în acest caz recurenta-pârâtă invocă prevederile art. 19 din Codul fiscal şi pct. 12 din Normele de aplicare a Codul fiscal apreciind că nu sunt deductibile fiscal cheltuielile aferente scoaterii din evidenţa contabilă a investiţiilor în curs "Dezvoltare Parc Eolian 33MW" din comuna Frumuşica, jud. Galaţi întrucât acestea nu sunt realizate în scopul unor operaţiuni impozabile.

În ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată se invocă prevederile art. 148 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal şi pct. 53 alin. (1) şi (6) din normele de aplicare a Codul fiscal referitoare la ajustarea taxei deductibile.

Făcând trimitere şi la jurisprudenţa europeană în materie de TVA, recurenta-pârâtă arată că achiziţionarea bunurilor în scopul activităţilor economice nu exclude posibilitatea ajustării taxei în condiţiile în care reclamanta nu a probat că abandonarea proiectului de investiţie s-a datorat unor motive obiective, care nu depind de voinţa sa. În opinia recurentei-pârâte reclamanta nu a făcut dovada unor astfel de motive independente de voinţa sa întrucât toate achiziţiile au fost făcute pentru proiecte pentru care societatea şi-a asumat riscul că nu pot fi finalizate şi utilizate în folosul operaţiunilor taxabile. Existenţa şi prezentarea unui contract de vânzare-cumpărare părţi sociale încheiat cu S.C. D. S.R.L. precum şi a unei notificări prin care această societate renunţă la proiectul eolian Frumuşiţa 33 MW nu este suficient pentru a justifica deducerea taxei pe valoare adăugată în valoare de 346.016 RON aferentă investiţiei şi nici cheltuielile în valoare de 1.441.732 RON.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele reţinute în sentinţa atacată.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, analizând prevederile legale aplicabile în cază şi probele depuse la dosar constată următoarele:

Referitor la cheltuielile în sumă de 1.641.678 RON s-a reţinut în mod corect că în perioada verificată reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă în contul 6583 suma de 152.167, reprezentând scăderea din gestiune a unui transformator IT 144 ca urmare a procedurii de casare, veniturile rezultate din dezmembrarea acestuia fiind în sumă de 22.678, organele fiscale stabilind suma de 129.489 reprezentând diferenţa dintre sumele înregistrate de contribuabil în contul de cheltuieli (152.167) şi veniturile rezultate în urma dezmembrări (22.678 RON), reprezentând cheltuieli nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Codul fiscal.

De asemenea, în perioada verificată reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă în contul 601 suma de 1.580.356 RON, reprezentând scăderea din gestiune a două transformatoare ca urmare a procedurii de casare, veniturile rezultate din dezmembrarea acestora fiind în sumă de 68.167 RON. Şi în acest caz organele fiscale au apreciat că suma de 1.580.356 RON reprezintă o cheltuială nedeductibilă.

Instanţa de fond a anulat actele atacate cu privire la aceste sume, soluţia fiind legală şi temeinică cu privire la acest punct.

Prevederile art. 19 din legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu pot fi interpretate în sensul propus de recurentă şi nu pot constitui temei pentru nerecunoaşterea caracterului deductibil al respectivelor cheltuieli.

Potrivit acestui text de lege "Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare."

De asemenea, art. 21 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare."

Or, se constată că la momentul achiziţionării transformatoarelor casate achiziţia s-a realizat "în scopul realizării de venituri" societatea reclamantă investind pentru realizarea unui parc eolian care avea un scop lucrativ. Interpretarea recurentei-pârâte potrivit căreia cheltuielile înregistrate cu scoaterea din gestiune a acestor mijloace fixe nu au un caracter deductibil dacă afacerea nu a mai putut fi finalizată din varii motive ci mijloacele fixe au fost valorificate prin casare, nu are suport legal, prin casarea bunurilor realizându-se venituri care au natura unor venituri impozabile.

Această interpretare este confirmată de prevederile punctului 716 din Normele de punere în aplicare a Codul fiscal potrivit căruia "În aplicarea prevederilor art. 24 alin. (15) din Codul fiscal, cheltuielile înregistrate ca urmare a casării unui mijloc fix cu valoarea fiscală incomplet amortizată sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

Prin casarea unui mijloc fix se înţelege operaţia de scoatere din funcţiune a activului respectiv, urmată de dezmembrarea acestuia şi valorificarea părţilor componente rezultate, prin vânzare sau prin folosirea în activitatea curentă a contribuabilului."

În aceste condiţii, s-a apreciat în mod greşit că cheltuielile înregistrate la momentul casării transformatoarelor nu ar fi fost efectuate în scopul obţinerii de venituri. Cât timp achiziţionarea lor s-a făcut în scopul realizării de activităţi impozabile iar casarea şi valorificarea s-a realizat datorită abandonării acestui proiect cheltuiala rezultată din scăderea din gestiune a celor trei transformatoare era una deductibilă.

Prevederile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal, invocate de recurenta-pârâtă nu sunt relevante în speţă întrucât tranzacţiile realizate de societate au avut scop economic, aşa cum am menţionat mai sus, şi societatea reclamantă nu a făcut o încadrare greşită a tranzacţiilor în raport cu conţinutul economic al acestora. Este necontestat faptul că tranzacţiile analizate au constat în casarea unor active care fuseseră achiziţionate în scopul dezvoltării unui proiect menit să conducă la obţinerea de venituri impozabile. În fapt organul fiscal nu a procedat la nicio reîncadrare a tranzacţiilor ci la o reinterpretare a caracterului cheltuielilor aferente acestor tranzacţii.

Situaţia este diferită în ceea ce priveşte suma de 1.441.732 RON cheltuieli considerate nedeductibile de către organele fiscale.

Cu privire la aceste cheltuieli organele de control au constatat că în perioada verificată, reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă în contul 658.3 suma de 1.441.732 RON şi taxa pe valoare adăugată deductibilă în sumă de 346.016 RON, aferente investiţiei "Dezvoltare Parc Eolian 33MW" din comuna Frumuşica, judeţul Galaţi. În luna iulie 2014, în baza Hotărârii Generale a Asociaţilor din data de 31.07.2014, reclamanta a renunţat la investiţia "Dezvoltare Parc Eolian 33MW", cauzele renunţării fiind factori economici şi legislativi, toate sumele reprezentând această investiţie efectuată până în prezent fiind considerate pierderi. Totodată, organele de control au constat că sumele înregistrate în contul 231.4 "Imobilizări corporale în curs de execuţie" reprezintă în principal contravaloarea proiectelor pentru realizarea investiţiei "Dezvoltare Parc Eolian 33MW" din comuna Frumuşica, jud. Galaţi.

În acest caz activele au fost scoase din gestiune fără a fi contribuit în niciun mod la realizarea de venituri impozabile. Considerentele referitoare la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie de drept de deducere a TVA nu sunt relevante în ceea ce priveşte această cheltuială întrucât nu se pune problema deductibilităţii taxei pe valoare adăugată ci problema modului de calcul a unei taxe directe, nesupuse armonizării, respectiv a impozitului pe profit. Deductibilitatea unei cheltuieli la calculul impozitului pe profit reprezintă o chestiune fundamental diferită de problema deductibilităţii taxei pe valoare adăugată.

Or, cu privire la impozitul pe profit norma internă prevede în mod explicit că la calcularea venitului impozabil se scad doar cheltuielile care au fost realizate în scopul obţinerii de venituri. Aşa cum am arătat mai sus, scoaterea din gestiune a imobilizărilor în curs de realizare nu s-a făcut cu scopul realizării vreunui venit impozabil.

Faptul că investiţia a fost iniţiată cu un astfel de scop nu prezintă relavanţă întrucât nu se pune problema deducerii cheltuielilor iniţiale care au fost încorporate în imobilizările corporale în curs de execuţie. Deducerea unor astfel de cheltuieli se face, ca şi în cazul mijloacelor fixe, prin amortizare, pe măsura utilizării lor în activitatea de obţinere a veniturilor. Or, spre deosebire de situaţia mijloacelor fixe casate, unde au fost obţinute venituri impozabile ca urmare a casării, în cazul imobilizărilor în curs de execuţie nu au fost obţinute astfel de venituri ceea ce face ca respectivele cheltuieli să nu aibă caracter deductibil.

Această interpretare este confirmată de prevederile pct. 718 din Normele de aplicare a Codul fiscal potrivit căruia "Valoarea imobilizărilor necorporale/corporale în curs de execuţie care nu se mai finalizează şi se scot din evidenţă pe seama conturilor de cheltuieli, în baza aprobării/deciziei de sistare ori abandonare, precum şi valoarea rămasă a investiţiilor efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate ori luate în locaţie de gestiune, în situaţia în care contractele se reziliază înainte de termen, reprezintă cheltuieli nedeductibile, dacă nu au fost valorificate prin vânzare ori casare."

În consecinţă, în mod corect susţine recurenta-pârâtă că această cheltuială înregistrată cu scoaterea din gestiune a unor astfel de active care nu au fost valorificate în niciun mod nu a putut avea ca scop realizarea de venituri impozabile şi, deci, nu este deductibilă la calcularea profitului impozabil.

În ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată deductibilă în sumă de 346.016 RON soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.

Potrivit art. 145 alin. (2) din Codul fiscal "Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni: a) operaţiuni taxabile;"

Dreptul persoanelor impozabile de a deduse taxa achitată sau datorată pentru bunurile/serviciile achiziţionate destinate utilizării în scopul operaţiunilor prevăzute de art. 145 alin. (2) din Codul fiscal, constituie un principiu fundamental al sistemului TVA, aşa cum s-a evidenţiat în mod constant în practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Dreptul de deducere prevăzut de art. 145 din Codul fiscal face parte integrantă din mecanismul TVA şi, în principiu, nu poate fi limitat. Acest drept se exercită imediat pentru totalitatea taxei aplicate operaţiunilor efectuate în amonte.

Pentru exercitare dreptului de deducere este necesar ca achiziţiile care au condus la plata unei taxe să fie "destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni."

Or, operaţiile pentru care s-a solicitat deducerea taxei pe valoare adăugată aveau, în mod evident, o astfel de destinaţie, fiind vorba de achiziţii realizate în scopul construirii unui parc eolian. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că renunţarea la investiţie s-a datorat unor modificări care nu au fost determinate de societatea reclamantă, societatea reclamantă a încheiat acorduri cu alte societăţi în vederea valorificări investiţiilor demarate şi obţinerii de venituri, sens în care au fost emise facturi de venituri şi încasate prin conturi bancare, ceea ce demonstrează intenţia de a realiza investiţia "Dezvoltare Parc Eolian 33MW". Imposibilitatea continuării proiectului s-a datorat renunţării la investiţie de către parteneri. Aceştia au invocat modificări legislative care au redus în mod substanţial rentabilitatea investiţiei.

Recurentul-reclamant susţine că în cauză nu ar fi vorba de nerecunoaşterea dreptului de deducere ci de o ajustare a acestuia în conformitate cu prevederile art. 148 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal.

Potrivit acestui text de lege "În condiţiile în care regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine nu se aplică, deducerea iniţială se ajustează în următoarele cazuri:

c) persoana impozabilă îşi pierde dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile nelivrate şi serviciile neutilizate în cazul unor evenimente precum modificări legislative, modificări ale obiectului de activitate, alocarea de bunuri/servicii pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi, ulterior, alocarea acestora pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, bunuri lipsă din gestiune."

Nu ne aflăm, desigur, în situaţia în care persoana impozabilă să îşi fi pierdut dreptul de deducere ca urmare a unor modificări legislative, nefiind invocate astfel de reglementări noi relevante în materia TVA. Faptul că renunţarea la afacere a fost influenţată de aspecte legate de modificările legislative intervenite cu privire la regimul certificatelor verzi nu se încadrează la această ipoteză.

Nu este vorba nici de o modificare a obiectului de activitate şi nici de o alocare a bunurilor/serviciilor pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, renunţarea la o anumită investiţie nefiind asimilabilă unor astfel de situaţii. Bunurile nu au fost utilizate pentru realizarea unor activităţi neimpozabile ci au fost scoase din gestiune ca urmare a abandonării investiţiei din motivele menţionate mai sus.

Cât priveşte susţinerea recurentei-pârâte în sensul că reclamanta ar fi trebuit să facă dovada că abandonarea proiectului investiţiei s-a datorat unor motive obiective care nu depind de voinţa sa, aşa cum se precizează în hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-37/95 Statul Belgian c. Ghent Coal Terminal NV, Înalta Curte constată următoarele:

Condiţia pentru păstrarea dreptului de deducere ca renunţarea la investiţie să fie determinată de motive obiective care nu ţin de voinţa persoanei impozabile, despre care se face vorbire în hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-37/95 Statul Belgian c. Ghent Coal Terminal NV trebuie interpretată de o manieră flexibilă, fapt care rezultă atât din motivarea respectivei decizii cât şi din întreaga jurisprudenţă în materie de TVA dezvoltată de instanţa europeană.

În paragrafele 21 şi 22 din hotărârea menţionată se arată următoarele:

21. Rezultă, de asemenea din hotărârea INZO (punctul 24) că, în situaţii frauduloase sau abuzive în care cel interesat a simulat că doreşte să dezvolte o activitate economică particulară, dar a urmărit în realitate să aducă în patrimoniul său bunuri care puteau face obiectul unei deduceri, administraţia fiscală poate solicita, cu efect retroactiv, rambursarea sumelor deduse întrucât aceste deduceri au fost acordate în baza unei declaraţii false.

22. Dimpotrivă, atunci când circumstanţe străine de voinţa persoanei impozabile au împiedicat-o pe aceasta să folosească bunurile sau serviciile care au făcut posibilă deducerea pentru nevoile operaţiunilor sale taxabile, nu există niciun risc de fraudă sau de abuz care ar putea justifica o rambursare ulterioară.

Decurge, de aici, că ceea ce prezintă relevanţă pentru păstrarea dreptului de deducere este faptul că intenţia iniţială a persoanei impozabile de a dezvolta o activitate economică a fost una reală nu una simulată şi în această cheie trebuie interpretată condiţia ca renunţarea la afacere să fie determinată de circumstanţe străine de voinţa persoanei respective. Important este ca motivele care au determinat societatea să renunţe la investiţie să nu fie de natură să conducă la concluzia că nu a exista niciodată o intenţie reală de realizare a proiectului ci scopul a fost încă de la început unul fraudulos.

Se constată, de asemenea, că şi în alte hotărâri, cum ar fi cele pronunţate în cauzele C-268/83 Rompelman, C-110/94 INZO, C-400/98 Finanzamt Goslar şi E. instanţa europeană a subliniat că dreptul de deducere trebuie recunoscut şi nu poate fi retras dacă agentul economic a avut o intenţie reală la momentul efectuării achiziţiilor pentru care solicită exercitarea dreptului de deducere de a desfăşura o activitate economică.

Or, din acest punct de vedere există elemente obiective suficiente şi ele au fost reţinute de instanţa de fond, din care rezultă în mod neîndoielnic că societatea a avut o intenţie reală de realizare a proiectului şi motivele care au condus la renunţarea la investiţie nu existau la momentul achiziţiilor ci au intervenit ulterior în sensul că societăţile cu care reclamanta a înţeles să colaboreze au notificat-o că renunţă la proiect datorită unor modificări legislative care au făcut investiţia mult mai puţin rentabilă decât se prevăzuse iniţial.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 496 şi 497 din C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul şi va casa în parte sentinţa iar în rejudecare va respinge acţiunea în ceea ce priveşte suma de 1.441.732 RON reţinute ca fiind cheltuială nedeductibilă, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova împotriva sentinţei civile nr. 64 din 12 martie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi în rejudecare: Respinge acţiunea în ceea ce priveşte suma de 1 441 732 RON, reţinută ca fiind cheltuială nedeductibilă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.