Sanction for broadcasting trauma-inducing content to minors without protective measures or consent

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la 31.05.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, solicitând anularea Deciziei nr. 279/03.05.2018 a pârâtului si exonerarea de la plata amenzii in cuantum de 30.000 RON, iar in subsidiar, diminuarea cuantumului amenzii aplicate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1318 din 5 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI şi a fost anulată Decizia nr. 279/3.05.2018 emisă de pârât.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din legea audiovizualului recurentul arată că decizia a fost motivată în mod corect în raport cu acest articol reţinând că faţă de conţinutul programului audiovizual pe care a decis să îl difuzeze radiodifuzorul trebuia să aibă în vedere intervalul orar de difuzare ca măsură de protecţia a minorilor astfel încât programul vizionat inclusiv de către minori să nu le afecteze dezvoltarea fizică, mentală sau morală.

În ceea ce priveşte afirmaţia instanţei potrivit căreia clasificarea se face prin raportare la criteriile prevăzute de art. 17, 18, şi 19 din Codul audiovizualului, recurentul-pârât arată că sancţiunea nu s-a aplicat pentru încălcarea acestor articole deoarece nu se referă la alegerea criteriului de clasificare, Consiliul nu a reţinut că radiodifuzorul nu ar fi clasificat în mod corect conţinutul emisiunii. De asemenea nu i s-a imputat radiodifuzorului faptul că nu ar fi respectat intervalele orare reglementate de art. 18 din Codul audiovizualului ci că alegerea intervalului orar trebuia să se facă astfel încât să fie protejaţi minorii în condiţiile în care nu exista altă modalitate care să împiedice vizionarea emisiunii de către această categorie de telespectatori. Cât priveşte articolul 17, acesta nu are legătură cu situaţia de fapt reţinută în decizie.

Referitor la încălcarea art. 41 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului, recurentul afirmă că unele imagini difuzate au exploatat drama unei mame care avea un copil bolnav de cancer, imaginile fiind difuzate în mod repetat deşi nu exista acordul persoanei respective.

4. Apărările formulate în cauză

Reclamanta S.C. A. S.A. nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, analizând probele administrate în cauză constată că recursul este fondat.

Prin decizia atacată, intimata-reclamantă a fost sancţionată cu amendă de 30.000 RON reţinându-se două încălcări ale dispoziţiilor legale.

Pe de o parte, sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 potrivit căruia "Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective."

În mod greşit instanţa a apreciat că motivarea deciziei ar fi trebuit să se raporteze şi la criteriile de încadrare a emisiunilor audiovizuale reglementate de art. 19 din Codul Audiovizualului.

Faptul că în cazul încălcării articoluliu 39 alin. (2) din Legea audiovizualului poate exista şi o eroare de încadrare a programului în raport de prevederile art. 19 din Codul audiovizualului nu înseamnă că organul de control avea obligaţia să analizeze neregula şi din această perspectivă şi să îşi motiveze şi sub acest aspect decizia. Sancţiunea a fost aplicată strict pentru încălcarea art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului astfel încât analiza trebuia să se raporteze la conţinutul acestei norme juridice.

În consecinţă, Înalta Curte constată că Decizia atacată este corect motivată în raport de norma juridică a cărei încălcare a fost reţinută de recurentul-pârât.

S-a reţinut în mod corect în decizie faptul că în cadrul emisiunii transmise într-un interval orar în care, în mod normal, copiii au acces la programele de televiziune şi au putut urmări emisiunea, radiodifuzorul a prezentat imagini în care mama unei minore bolnave de cancer "simţindu-se hărţuită de întrebările puse, dar şi împovărată de situaţia de viaţă pe care trebuia să o depăşească, a avut o serie de manifestări nervoase, de furie, însoţite de cuvinte grele şi dure".

Imaginile cu mama aflată într-un moment de cădere nervoasă sunt, într-adevăr, tulburătoare, fiind, în mod vădit, de natură să influenţeze în mod negativ dezvoltarea unui minor. Cuvintele folosite sunt de o duritate extremă, mama ameninţând în mod repetat, de faţă cu copii săi minori, inclusiv de faţă cu fata grav bolnavă, că se sinucide ori că îşi omoară copiii şi ulterior se sinucide. Limbajul folosit este explicit:

"Mă duc în sicriu! Lângă fetiţa mea! Îi spânzur pe amândoi copiii şi după aia m-am spânzurat eu". Imaginile cu mama care îşi pierde controlul au fost reluate în mod repetat fiind însoţite, sub formă de text scris, de cuvintele tulburătoare folosite de aceasta astfel încât impactul emoţional să fie cât mai mare.

Prejudicierea interesului superior al copilului decurge cu puterea evidenţei din materialitatea scenelor redate în cadrul emisiunii astfel încât, pentru corecta motivare a deciziei de sancţionare nu erau necesare analize suplimentare cu privire la modalitatea de încadrare a respectivei emisiuni.

Faptul că pe parcursul motivării deciziei se menţionează, în mod adiacent, şi faptul că programul a avut un conţinut nepotrivit în raport cu încadrarea atribuită de radiodifuzor nu poate conduce la concluzia că sancţiunea s-ar fi aplicat şi pentru acest fapt şi că, în consecinţă, decizia ar fi trebuit motivată în mod detaliat sub aspectul respectării criteriilor de încadrare reglementate de art. 17, 18 şi 19 din Codul audiovizualului. Din dispozitivul deciziei şi din ansamblul motivării rezultă că sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului or aplicarea unei sancţiuni pentru încălcarea acestui articol nu trebuie precedată, în mod obligatoriu, de o analiză a modului în care a fost făcută încadrarea programului în raport de criteriile de încadrare reglementată de norma secundară.

În concluzie, sancţiunea a fost corect aplicată pentru această contravenţie.

În ceea ce priveşte cea de a doua contravenţie reţinută în sarcina intimatei-reclamante, prin decizie i s-a reproşat radiodifuzorului faptul că "unele imagini difuzate au exploatat în mod nejustificat trauma unei mame care îngrijea de câţiva ani un copil bolnav de cancer şi care în anumite momente a fost cuprinsă de disperare". Au fost avute în vedere aceleaşi imagini analizate mai sus cu mama care are o reacţie nervoasă în urma emisiunii în care a fost acuzată că fiica sa moare din cauze ei.

În drept au fost invocate prevederile art. 41 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului potrivit cărora furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza "imagini care exploatează sau scot în evidenţă traumele ori traumatismele unei persoane. Fac excepţie cazurile umanitare, pentru difuzarea cărora este necesar acordul persoanei în cauză sau al familiei."

Instanţa de fond a ajuns la o concluzie aflată într-un contrast vădit cu ansamblul probator existent la dosar, soluţia întemeindu-se pe o apreciere arbitrară potrivit căreia mama minorei nu suferea nicio traumă ci "s-a manifestat coerent, arătând deseori că nu doreşte să continue tratamentul deoarece nu doreşte să cheltuie bani".

Or, mama minorei se afla la capătul unui lung şir de încercări, fiica sa fiind depistată cu cancer renal înainte de vârsta de 2 ani. De la acel moment a trebuit să îşi supună fiica la două operaţii pentru extirparea tumorii care recidiva, la tratamente şi investigaţii repetate pentru ca, în final, la vârsta de 8 ani să se constate că tumora a recidivat din nou şi există şi metastaze pulmonare astfel încât şansele de supravieţuire erau, mai degrabă, iluzorii. A afirma, în aceste condiţii, că mama minorei nu a suferit nicio traumă înseamnă a ignora evidenţa.

Teza, potrivit căreia refuzul de a efectua o nouă operaţie era legat de dorinţa meschină de a nu mai cheltui bani a fost acreditată de jurnalişti din dorinţa vădită de a creşte audienţa emisiunii. O serie de replici ale mamei minorei care ar fi condus investigaţia într-o altă direcţie au fost ignorate pentru a se pune accentul pe cele legate de resursele financiare. Or, era evident, din întreaga atitudine a mamei că elementul determinant în luarea deciziei de a nu mai continua tratamentul era lipsa de speranţă pe care o adusese ultimul diagnostic. Astfel, mama minorei menţionează, la un moment-dat, în cadrul discuţiei purtate în pauza publicitară din cadrul emisiunii din 09.11.2017 şi difuzată pe post în cadrul emisiunii din data de 10.11.2017 că "Dacă copilului nu-i ieşea cancerul eu plăteam". Întrebată dacă ştie ce este aceea o metastază pulmonară răspunde "Metastază pulmonară, te bagă la sală şi la revedere" iar atunci când în finalul emisiunii din ziua respectivă pare a se fi decis să mai facă o încercare pentru salvarea minorei spune "am vorbit cu soţul meu şi o zis să încercăm şi visul cu ochii să vedem ce-o să iasă şi de aici".

Cu toate acestea jurnaliştii au continuat să culpabilizeze părinţii, insistând pe ideea că din motive meschine refuză un tratament salvator (nu se înţelege, din emisiune, pe ce se bazau realizatorii atunci când afirmau că o operaţie era posibilă în raport cu stadiul evoluţiei bolii minorei) şi că nu au făcut tot ce trebuia pentru salvarea minorei (deşi, aşa cum am menţionat mai sus, părinţii se aflau la capătul mai multor ani în care a trebuit să îşi ducă, în mai multe rânduri, fiica la operaţii, tratamente, investigaţii).

Toate aceste atacuri percepute ca injuste au contribuit la reacţia nervoasă a mamei la finalul emisiunii din data de 09.11.2017, reacţie filmată cu telefonul mobil de un reporter. Legătura dintre conduita jurnaliştilor şi reacţia mamei este evidentă aceasta din urmă strigând, în momentele de furie "m-a făcut ea pe mine criminală! (…) Nu-s criminala ei, că eu nu sunt criminală! Că eu nu am omorât pe nimeni nici nu voi omorî pe nimeni(…) Dacă doamna e mai deşteaptă ca mine să vină ea şi să se ducă în…Doamne iartă-mă! (…)Eu nu pot să-mi duc copilul singură la moarte (…) E în stadiu de terminare, că doamna aia m-a făcut criminală, alţii m-au făcut criminală. N-am omorât pe nimeni, jur""

Aparent reporterul încearcă să o liniştească pe mamă dar continuă să o filmeze cu telefonul mobil conştient de faptul că acest lucru întreţine şi chiar amplifică reacţia nervoasă a femeii care îi cere în mai multe rânduri să fie lăsată în pace. Imaginile filmate astfel sunt exploatate în cadrul emisiunii din data de 10.11.2017, fiind redate în mod repetat scenele în care mama minorei loveşte peretele şi ameninţă că se sinucide.

În aceste condiţii, în mod justificat a reţinut Consiliul Naţional al Audiovizualului faptul că radiodifuzorul a exploatat trauma respectivei mame, chiar dacă scenele filmate nu ilustrau un moment tipic de natură să stârnească compasiunea ci un moment în care suferinţa a luat forma unor manifestări nervoase atunci când mama a simţit că "i-a ajuns funia la gât", după cum se exprimă chiar ea în materialul filmat.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 496 şi 497 din C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul şi, casând sentinţa va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 1318 din 5 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.