Res judicata effect of prior validity determination bars re-examination of abusive acquisition in restitution under O.U.G. 83/1999

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018, la data de 06.09.2018, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, contestaţie împotriva Deciziei nr. 953/29.06.2018 emise de Comisia Specială de Retrocedare, solicitând anularea deciziei şi constatarea calităţii reclamantei A. de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul teren, situat in Mun. Bucureşti, str. x (fosta str. x), în suprafaţă de 4.374,76 m.p., obligarea pârâtei să emită decizie cu propunerea de acordare de despăgubiri pentru acest imobil, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin sentinţa civilă nr. 384/2019 din 4 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, ca neîntemeiată.

III Recursul formulat de reclamantă

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, cu invocarea motivelor de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) şi pct. 8) din C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei, rejudecarea şi admiterea contestatiei formulate impotriva Deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 953/29.06.2018, astfel cum aceasta a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

4. În motivarea recursului, a arătat că sentinţa recurată este nemotivată, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., întreg silogismul juridic al primei instanţe fiind intemeiat pe efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 2030/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2010, deşi în cadrul acestui dosar s-a analizat în exclusivitate validitatea actului de donaţie, nu caracterul abuziv sau nu al preluării imobilului de către stat.

5. Instanţa nu a realizat o analiză a caracterului abuziv sau nu al preluării imobilui (care să poată fundamenta soluţia de respingere a contestatiei, în condiţiile în care singurul argument al instanţei de fond îl reprezintă invocarea puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un dosar care a avut drept obiect analizarea condiţiilor de validitate a unui act juridic civil.

6. Concluzionând, susţine că silogimul juridic al primei instanţe, fundamentat în exclusivitate pe puterea de lucru judecat, nu respectă standardul impus de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

7. În continuare, recurenta a arătat că sentinţa este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor O.U.G. nr. 83/1999 şi O.U.G. nr. 94/2000, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.

8. În primul rând, prima instanţă în mod nelegal a pus semnul egalităţii între analiza validităţii unui act juridic civil (dacă acesta întruneşte toate cerinţele legale pentru a fi perfectat în mod valabil) şi analiza caracterului abuziv sau nu al preluării unui imobil, doar această din urmă analiză fiind esenţială în vederea soluţionării contestaţiilor formulate în baza O.U.G. nr. 83/1999 ori O.U.G. nr. 94/2000.

9. Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, analiza validităţii actului de donaţie (realizată în Decizia ICCJ nr. 2030/2015) şi analiza caracterului abuziv sau nu al preluării unui imobil sunt două operaţiuni juridice distincte care presupun analizarea unor elemente de fapt şi de drept fără legătură între ele. Mai exact, în timp ce un act de donaţie este valabil încheiat dacă acesta respectă cerinţele de fond şi formă impuse de normele de drept substanţial existente la data încheierii, caracterul abuziv sau nu al unei preluări presupune o analiză a contextului politic, economic şi social care a marcat perioada regimului comunist. În susţinerea acestui argument, are în vedere faptul că însăşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în practica judecătoarească, a reţinut:

"Notiunea de,preluare abuziva" este strans legata de politica de abolire a proprietatii private si de intarire a proprietatii socialiste de stat, care a marcat perioada regimului comunist, scop in care s-au luat masuri de nationalizare, expropriere, confiscare sau chiar preluare in fapt a unor bunuri proprietate privata, trecute ulterior in proprietate statului". Distincţia între validitatea unui act de donaţie şi caracterul abuziv sau nu al acestuia este confirmată şi de prezumţia legală a caracterul abuziv al preluării imobilelor trecute în proprietate statului prin acte de donaţie, consacrată de art. 1 alin. (1') din O.U.G. nr. 83/1999.

10. Potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999, existenţa unui titlu al statului asupra imobilului nu reprezintă şi nici nu poate reprezenta un impediment legal în admiterea contestaţiei formulate în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, în condiţiile în care acest act normativ, în art. 1 alin. (1), prevede că sunt restituibile imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale şi care au fost preluate abuziv de statul român, indiferent dacă au fost preluate cu titlu sau nu.

11. Aşadar, prin reţinerea faptului că titlul statului este unul valabil şi prin omisiunea de a analiza dacă preluarea a fost una abuzivă, soluţia primei instanţe de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei formulate a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999, care instituie dreptul minorităţilor naţionale de a cere restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist.

12. În al doilea rând, prima instanţă a reţinut cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999 că prezumţia legală a caracterul abuziv al preluării imobilelor trecute în proprietate statului prin acte de donaţie, consacrată de art. 1 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/1999, nu ar fi incidentă, întrucat validitatea actului de donaţie a fost deja analizată în dosarul nr. x/2010. Apreciază nelegal acest considerent, în conditile în care validitatea titlului nu exclude caracterul abuziv al preluarii, cele două analize raportându-se la elemente de fapt şi de drept complet distincte.

13. În al treilea rând, distincţia între validitatea unui act juridic şi caracterul abuziv sau nu al unei preluări este esenţială şi în dovedirea nelegalităţii soluţiei instanţei de fond de a reţine puterea de lucru judecat a Deciziei ICCJ nr. 2030/2015. Mai exact, întrucât dosarul nr. x/2010 a avut ca obiect anularea actului de donaţie, respectivele instanţe nu au fost învestite cu analiza caracterului abuziv sau nu a preluării, analiză care se află în strânsă legătură cu politica de abolire a proprietăţii private şi de întărire a proprietăţii socialiste de stat, nu cu cerinţele legale necesare pentru valabila încheiere a donatiei.

14. Dat fiind faptul că instanţele din dosarul x/2010 nu au fost învestite cu analizarea caracterului abuziv sau nu al preluării, în cuprinsul Deciziei nr. 2030/2015 nu există nicio menţiune cu privire la acest aspect care să poată fi opusă cu titlu de putere de lucru judecat. Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, este esenţial faptul că în dosarul nr. x/2010 instanţele au avut în vedere doar dispoziţiile C. civ., speţa ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010 fiind una de civil pur, respectivele instanţe de judecată nu au fost învestite cu analizarea caracterului abuziv al preluării.

15. Sintetizând argumentele, solicită a se avea în vedere următoarele: existenţa unui titlu al statului nu exclude caracterul abuziv al preluării imobilului şi nu reprezintă un impediment pentru admiterea unei cereri de restituire formulate în temeiul O.U.G. nr. 83/1999; analiza validităţii unui act juridic este complet diferită şi se raportează la alte elemente de fapt şi drept decât analiza caracterului abuziv sau nu al preluării; legiuitorul a instituit o prezumţie legală a caracterului abuziv al preluării imobilelor trecute în proprietatea statului prin acte de donaţie, care nu poate fi răsturnată prin invocarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti unde s-a reţinut doar validitatea titlului, nu caracterul abuziv al transferului dreptului de proprietate; dat fiind faptul că O.U.G. nr. 83/1999 şi O.U.G. nr. 94/2000 instituie cu titlu de cerinţă legală caracterul abuziv al preluării, nu se poate reţine, în mod legal, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti unde s-a reţinut doar validitatea titlului, nu caracterul abuziv al transferului dreptului de proprietate. În acest context, soluţia instanţei de fond de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei formulate este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999 şi O.U.G. nr. 94/2000, în condiţiile în care a făcut dovada calităţii de proprietar asupra imobilului, iar legea instituie o prezumţie legală a caracterului abuziv al preluării, prezumţie care nu a fost răsturnată în prezenta cauză.

IV Apărările formulate de intimata pârâtă

16. Intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

17. A arătat că recurenta-reclamantă invocă în mod netemeinic ca motiv de recurs dispoziţiile art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., în mod corect instanţa a reţinut în cuprinsul sentinţei civile nr. 384/04.02.2019 faptul că nu a avut loc o preluare abuzivă a de către stat a imobilului, aspect dezlegat definitiv în litigiul care a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2010, şi, pe cale de consecinţă, nu se poate face abstracţie de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

18. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., instanţa de fond analizat întregul material probator şi a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material, a dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999.

19. Faţă de argumentul privind prezumţia legală a caracterului abuziv al preluării imobilelor trecute în proprietatea statului prin acte de donaţie, a arătat că nu se aplică, având în vedere efectul puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti, în considerentele deciziei civile nr. 511/04.12.2014, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2030/08.10.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2010, instanţa a constatat faptul că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru constatarea nulităţii actului de donaţie, deoarece imobilele nu au fost donate sub imperiul unei constrângeri psihice sau prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor puterii de stat. Drept urmare, în speţa de faţă, cea de a doua instanţă nu mai putea face evaluări proprii asupra caracterului abuziv al actului de donaţie şi, implicit, al preluării abuzive, această chestiune constituind premisa demonstrată de la care trebuia să pornească şi pe care nu o putea ignora.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

20. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) din C. proc. civ., prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate, Înalta Curte constată următoarele

21. Prin Decizia nr. 953/29.06.2018 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, a fost respinsă, în temeiul art. 1 alin. (1), (3) şi art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de retrocedare nr. x/27.09.2004 formulată, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999, de reclamanta A., cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. x, fostă str. x, având în vedere că imobilul nu a fost preluat în mod abuziv de statul român.

22. Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

23. Obligaţia instanţei de a motiva hotărârea adoptată, reglementată de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii, în mod clar şi precis, a situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate, a dispoziţiilor legale, prezentarea motivelor pentru care a admis sau a respins cererile părţilor, analiza argumentelor relevante invocate de părţi şi expunerea concretă a motivelor de fapt şi de drept. Obligaţia de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată.

24. Hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa le-a avut în vedere, cererea de chemare în judecată fiind examinată prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente; instanţa a reţinut situaţia de fapt privind imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat, respinsă prin decizia emisă de pârâtă, dispoziţiile legale incidente, şi a prezentat argumentele pentru care a constatat netemeinicia acţiunii.

25. Susţine recurenta în mod nefondat că silogimul juridic al primei instante a fost fundamentat în exclusivitate pe puterea de lucru judecat şi nu s-a analizat caracterul abuziv sau nu al preluării imobilului.

26. Astfel, instanţa de fond a reţinut că este necesară dovedirea a două condiţii cumulative pentru admiterea cererii de retrocedare, calitatea de proprietar şi preluarea abuzivă a imobilului, a avut în vedere, potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., efectul pozitiv al lucrului judecat anterior prin decizia civilă nr. 2030/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul civil nr. x/2010, care a dezlegat o chestiune litigioasă cu incidenţă directă în cauză, respectiv valabilitatea titlului statului prin raportare la valabilitatea contractului de donaţie, prin care s-a decis că actul de donaţie este valid şi nu a existat o viciere a consimţământului la încheierea acestuia. A constatat că tocmai motivele invocate în cererea de chemare în judecată, cu privire la inexistenţa intenţiei de a gratifica din partea autorului donaţiei, au fost analizate de instanţe în litigiul nr. x/2010, nefiind aplicabile prevederile art. 1 alin. (1)1din O.U.G. nr. 94/2000.

27. Modalitatea în care instanţa de fond a aplicat dispoziţiile legale urmează a fi analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., care priveşte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ce va fi examinat în continuare.

28. Raportat la situaţia de fapt, rezultată din probele administrate, acest motiv de casare este nefondat, instanţa a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale.

29. Instanţa de fond a reţinut din probatoriul administrat că imobilul a aparţinut Comunităţii israelite de rit Spaniol din Bucureşti, fiind dobândit de aceasta în baza actului de vânzare autentificat sub nr. x/1914 de către Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, transcris în Registrul de transcripţiuni sub nr. x/1914, şi a trecut în anul 1951 în proprietatea statului român, în temeiul Contractului de donaţie autentificat sub nr. x/19.12.1951, completat de Actul adiţional de donaţie autentificat sub nr. x/12.03.1952 de către Notariatul de Stat Bucureşti.

30. A mai reţinut că prin decizia civilă nr. 2030/08.10.2015, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2010, instanţa de judecată a analizat actul de donaţie nr. 8949/19.12.1951, completat de actul adiţional de donaţie autentificat sub nr. x/12.03.1952, reţinând că "în cauză nu s-a făcut dovada alterării consimţământului dat la încheierea actului, aspect ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar (…) în mod corect s-a constatat că actul de donaţie supus analizei a avut drept scop intenţia de a gratifica o altă persoană".

31. Este corect faptul că analiza preluării presupune o analiză a contextului politic, economic şi social care a marcat perioada regimului comunist, precum şi faptul că, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999, existenţa unui titlu al Statului asupra imobilului nu reprezintă şi nici nu poate reprezenta un impediment legal în admiterea contestaţiei formulate în temeiul O.U.G. nr. 83/1999.

32. O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, prin art. 1 alin. (1), prevede restituirea imobilelor, preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu.

33. În mod greşit invocă recurenta, însă, că prin reţinerea faptului că titlul statului este unul valabil a fost omisă analiza preluării abuzive şi au fost aplicate greşit dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999 şi faptul că prima instanţă a pus semnul egalităţii între analiza validităţii unui act juridic civil şi analiza caracterului abuziv sau nu al preluării unui imobil, operaţiuni juridice distincte care presupun analizarea unor elemente de fapt şi de drept fără legătură între ele.

34. Scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România a fost acela de a retroceda foştilor proprietari imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989.

35. Potrivit pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999, "2. Sunt considerate abuzive acele preluări de imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, produse în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu momentul preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiţionată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condiţiile stabilite prin acelaşi act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri şi acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptăţită va depune o declaraţie pe propria răspundere, dată în formă autentică, care să ateste acest lucru. Sunt considerate abuzive şi preluările fără titlu valabil ale imobilelor care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, în perioada de referinţă, sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi preluările fără temei legal, prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau administraţiei de stat".

36. În motivarea Deciziei nr. 953/29.06.2018 de respingere a cererii de retrocedare, s-au reţinut următoarele:

- imobilul solicitat a fost donat de Comunitatea evreilor Bucureşti în favoarea Sfatului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu", în anul 1951, în baza actului de donaţiune autentificat de Notariatul de Stat Bucureşti sub nr. x/19.12.1951, completat cu actul adiţional de donaţie autentificat de Notariatul de Stat Bucureşti sub nr. x/12.03.1952;

- A. a solicitat instanţelor judecătoreşti constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie menţionat; prin sentinţa civilă nr. 829/26.04.2012, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2010, instanţa a respins acţiunea pentru lipsă de interes; prin decizia civilă nr. 511/A/04.12.2014, Curtea de Apel Bucureşti, în rejudecare, reţinând dosarul pentru soluţionarea cauzei în fond, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de către reclamantă şi a reţinut în considerentele sentinţei faptul că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru constatarea nulităţii actului de donaţie, deoarece imobilele nu au fost donate sub imperiul unei constrângeri psihice sau prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor puterii de stat; prin Decizia nr. 2030/08.10.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2010, s-a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 511/A/04.12.2014; potrivit hotărârilor judecătoreşti, imobilul solicitat nu a fost preluat abuziv de către statul român.

37. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că este necesară dovedirea a două condiţii cumulative, calitatea de proprietar şi preluarea abuzivă a imobilului.

38. Contrar susţinerilor reclamantei, instanţa de fond nu a pus semnul egalităţii între analiza validităţii unui act juridic civil şi analiza caracterului abuziv sau nu al preluării unui imobil.

39. Instanţa de fond a reţinut, în temeiul dispoziţiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2030/2015, pronunţată în dosarul nr. x/2010, care se opune în privinţa constatării legalităţii donaţiei, respectiv a faptului că nu a existat o preluare abuzivă de către stat a imobilului, faptul că nu a avut loc o preluare abuzivă de către stat a imobilului fiind dezlegat definitiv în acel litigiu.

40. Dispoziţiile art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătoreşti, în sensul că hotărârea judecătorească care soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, iar art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. prevede efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în baza căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, caz în care nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie între aceleaşi părţi o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, astfel încât dezlegarea jurisdicţională precedentă să nu poată fi contrazisă.

41. Efectul pozitiv nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, iar valorificarea acestuia se realizează la soluţionarea cauzei pe fond, astfel încât ceea ce s-a statuat printr-o hotărâre să nu mai poată fi contrazis printr-o hotărâre ulterioară. Efectul pozitiv urmăreşte, practic, ca dispozitivul sau considerentele unei hotărâri să nu contravină unei hotărâri care a rezolvat un aspect litigios care are legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii.

42. Prin Decizia nr. 2030/2015, pronunţată în dosarul civil nr. x/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că "instanţa de apel a analizat actul de donaţie, a cărui nulitate absolută s-a solicitat să se constate, din perspectiva celor două elemente care compun cauza actului juridic, şi anume scopul imediat şi scopul mediat, reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele legale în vederea aplicării sancţiunii nulităţii (...) nefiind îndeplinite cerinţele legale pentru constatarea nulităţii actului de donaţie (...). bunurile donate se aflau în stare de degradare ori erau defectuos construite, scopul Comunităţii Evreieşti fiind protejarea propriilor interese iar actul de donaţie fiind mijlocul juridic cel mai profitabil la acel moment.

Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada alterării consimţământului dat la încheierea actului, aspect ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar, în mod corect s-a constatat că actul de donaţie supus analizei a avut drept scop intenţia de a gratifica o altă persoană.

Prin urmare, faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta şi-a structurat acţiunea principală cu privire la inexistenţa intenţiei de a gratifica din partea autorului donaţiei, rezumându-se la afirmaţii pur teoretice şi generale, raportate la contextul istoric în care a fost încheiat actul juridic, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea sau modificarea deciziei recurate".

43. Raportat la aceste considerente, instanţa de fond a reţinut în mod corect că litigiul anterior, care a avut ca obiect anularea contractului de donaţie, a dezlegat o chestiune litigioasă cu incidenţă directă în cauza prezentă, respectiv valabilitatea titlului statului prin raportare la valabilitatea contractului de donaţie.

44. Recurenta apreciază că este nelegal considerentul instanţei de fond privind faptul că nu ar fi incidentă prezumţia legală a caracterul abuziv al preluării imobilelor trecute în proprietate statului prin acte de donaţie, consacrată de art. 1 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/1999, întrucât validitatea actului de donaţie a fost deja analizată în dosarul nr. x/2010, în condiţiile în care validitatea titlului nu exclude caracterul abuziv al preluării, cele două analize raportându-se la elemente de fapt şi de drept complet distincte.

45. Este de observat că dispoziţiile art. 1 alin. (1^1) invocate, care prevăd că " (1^1) Se prezumă ca fiind preluate în mod abuziv, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donaţie. Prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7)", prezumţie care nu este aplicabilă în condiţiile în care a fost analizată prin hotărâre judecătorească definitivă valabilitatea prin prisma aceloraşi argumente, nu se regăsesc în O.U.G. nr. 83/1999, acestea se regăsesc în O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, fiind introduse prin O.U.G. nr. 21/2015.

46. Art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999 prevede că dispoziţiile art. 1 alin. (4) - (7) şi (11), art. 2, art. 3 alin. (5), (8) şi (9), art. 4 alin. (2) - (5) şi art. 5-11 din O.U.G. nr. 94/2000, care se referă, în general, la procedura de soluţionare a cererilor de retrocedare, se aplică în mod corespunzător, şi nu i-au fost aduse modificări prin O.U.G. nr. 21/2015.

47. Referitor la susţinerea recurentei, anterior menţionată, aceasta nu indică în mod concret elemente de fapt şi de drept diferite care fie analizate, în condiţiile în care prin hotărâre definitivă s-a decis că actul de donaţie este valid şi nu a existat o viciere a consimţământului la încheierea acestuia, astfel că s-a reţinut în mod întemeiat că asupra acestor chestiuni nu se mai poate interveni printr-o hotărâre pronunţată ulterior.

48. De asemenea, susţine recurenta că, în dosarul nr. x/2010, instanţele nu au fost învestite cu analiza caracterului abuziv sau nu al preluării.

49. Analiza caracterului abuziv al preluării presupune verificarea respectării prevederilor legale existente la momentul preluării, a concordanţei dintre actul de preluare şi dispoziţiile legale referitoare la proprietate în vigoare la data preluării. În cauză, imobilul a cărei retrocedare s-a solicitat a trecut în proprietatea statului român în temeiul Contractului de donaţie autentificat sub nr. x/19.12.1951, completat de Actul adiţional de donaţie autentificat sub nr. x/12.03.1952 de către Notariatul de Stat Bucureşti.

50. Contrar susţinerile recurentei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2030/2015, a reţinut că instanţa de apel a apreciat că "scopul Comunităţii Evreieşti, la încheierea actului de donaţie, a fost acela de a dona, pentru protejarea propriilor interese, actul de donaţie fiind mijlocul juridic cel mai profitabil la data respectivă în condiţiile în care prin donarea acestor bunuri către organele puterii de stat urmează a se da la scădere toate impozitele, amenzile, cotizaţiile şi contribuţiile de orice fel datorate până în prezent oricăror organe ale puterii de stat, referitoare la imobilele donate prin prezentul act - astfel cum rezultă, în mod expres, din actul de donaţie", că "scopul mediat şi subiectiv al actului de donaţie a fost acela de realizare a unor obiective pur pragmatice ale comunităţii Evreieşti din anul 1952, iar mijlocul juridic general de realizare a acestor obiective personale a fost contractul de donaţie, având ca scop imediat şi abstract, general, caracteristic oricărui act de donaţie, intenţia de a gratifica o altă persoană", astfel că "nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru constatarea nulităţii actului de donaţie deoarece imobilele nu au fost donate sub imperiul unei constrângeri psihice sau prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor puterii de stat".

51. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că "nu s-a făcut dovada alterării consimţământului dat la încheierea actului, aspect ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar", astfel că "în mod corect s-a constatat că actul de donaţie supus analizei a avut drept scop intenţia de a gratifica o altă persoană".

52. Instanţa de fond a observat în mod corect că tocmai motivele invocate în cererea de chemare în judecată, cu privire la inexistenţa intenţiei de a gratifica din partea autorului donaţiei, au fost analizate de instanţe în dosarul nr. x/2010, şi s-a constatat irevocabil faptul că la încheierea contractului de donaţie a existat intenţia de a gratifica, iar această chestiune nu mai poate fi repusă în discuţie într-un litigiu ulterior.

53. Pe cale de consecinţă, cum statul deţine un titlu valabil în baza căruia a dobândit imobilul, constituit de contractul autentic de donaţie, confirmat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nefiind dovedită preluarea abuzivă a imobilului, s-a constatat în mod corect că nu mai poate fi repus în discuţie caracterul abuziv al preluării imobilului cu privire la care s-a formulat cererea de retrocedare.

54. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a constatat legalitatea Deciziei nr. 953/29.06.2018 prin care a fost respinsă cererea de retrocedare formulată de reclamantă, recursul fiind nefondat.

VI Soluţia instanţei de recurs

55. Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurenta reclamantă, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Fundaţia "Caritatea" împotriva sentinţei civile nr. 384 din 4 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.