Sanction for broadcasting defamatory unverified accusations and failing to respect the right of reply under media content regulations
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of a broadcasting company, upholding the first-instance decision that upheld the National Audiovisual Council’s fine of 12,000 RON. The dispute concerned the legality of a contraventional sanction for alleged violations of media content regulations during a televised news program in which the host broadcast unverified accusations regarding a specific individual and corporate entity, including using the pejorative term "mafioso" and failing to present the opposing party’s perspective. The court ruled that the broadcaster violated statutory obligations to distinguish facts from opinions, ensure impartial reporting, and respect the right to reply by initially refusing to broadcast the provided counter-statement without signature and subsequently airing it concurrently with distracting footage and defamatory commentary. The decisive legal basis was the application of Article 3(2) of the Audiovisual Law and Articles 40, 57, 64, 66, and 67 of the Audiovisual Code, which mandate objective information, the *audiatur et altera pars* principle, and the prohibition of injurious language; the court further distinguished the term "mafioso" from permissible value judgments by European Court of Human Rights standards, finding it an insulting epithet targeting a private businessman rather than a political figure, thereby justifying the fine.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Sanction for broadcasting defamatory unverified accusations and failing to respect the right of reply under media content regulations: Recurenta-reclamantă susţine, în primul rând că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greşită a normelor pe drept material a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările si completările ulterioare, ale 40 alin. (1, 2 si 5), 57 alin. (1). 64 alin. (1) lit. a) si b) 66 si 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual cu modificările si completările ulterioare (Codul audiovizualului), a dreptului la libera exprimare în raportare la dispoziţiile art. 30 din Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului si deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, să se constate nulitatea Deciziei nr. 591/12.10.2017 emise de pârât şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 12.000 RON, iar, în subsidiar i) înlocuirea sancţiunii contravenţionale cu avertisment/somaţie; ii) reducerea sancţiunii contravenţionale proporţional cu gradul de pericol social, în principal la minimul acesteia de 5.000 RON
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4786 din 21 noiembrie 2018, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea în tot a hotărârii recurate şi, rejudecând litigiul în fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, în sensul constatării nulităţii Deciziei contestate nr. 591/12.10.2017 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 12.000 RON, acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, daune materiale (1.100 RON) şi morale (12.000 iei) iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii contravenţionale cu avertisment/somaţie sau reducerea sancţiunii contravenţionale proporţional cu gradul de pericol social, în principal la minimul acesteia de 5.000 RON.
În drept a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă susţine, în primul rând că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greşită a normelor pe drept material a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările si completările ulterioare, ale 40 alin. (1, 2 si 5), 57 alin. (1). 64 alin. (1) lit. a) si b) 66 si 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual cu modificările si completările ulterioare (Codul audiovizualului), a dreptului la libera exprimare în raportare la dispoziţiile art. 30 din Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului si deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În opinia recurentei nici jurnalistul C. şi nici societatea B l B. S.R.L. nu au exercitat vreun atac la adresa domnului D. si/sau a societăţii F. in cauză fiind asigurată o informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor si evenimentelor si să favorizeze libera formare a opiniilor, contrar reţinerilor instanţei de fond. Toate informaţiile si dezbaterile au avut la bază "o anchetă jurnalistică publicată într-un cotidian" aşa cum se reţine în decizia atacată, în realitate ziarul România Liberă, articole ce au fost publicate în ziar, precum şi pe pagina on-line în mediul virtual.
Existenţa acestor dezbateri în presă dovedesc faptul că toate aspectele legate de modul de emitere a acelui ordin invocat în cadrul emisiunilor şi mai ales legăturile cu omul de afaceri D. si cu societatea F. au reprezentat şi reprezintă un subiect major de interes public aşa cum si instanţa de fond 1-a apreciat.
Se invocă, de asemenea, interesul jurnaliştilor si faţă de condamnarea la 4 ani cu executare a fostului ministru al comunicaţilor G. care a luat mită de 303.000 RON chiar de la E.. În plus în legătură cu aceeaşi faptă a fost cercetat şi inculpatul D. în cadrul dosarului nr. x/2015 de pe rolul Tribunalului Bucureşti, care între timp a fost condamnat definitiv pentru dare de mită.
În legătură cu ordinul de ministru menţionat în cadrul emisiunilor monitorizate se mai arată că interesul cu privire la emiterea acestui ordin chiar în faţa Parlamentului European, un eurodeputat a adresat comisiei la data de 11 septembrie 2017 o întrebare referitoare la încălcarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeana de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale din România.
În aceste condiţii recurenta concluzionează că în cauză a fost asigurată o informare obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor de natură să favorizeze libera formare a opiniilor, contrar reţinerilor instanţei de fond, care a încălcat si aplicat greşit norma pe drept material a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
Referitor la încălcarea si aplicarea greşita a normelor pe drept material a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi (2), 64 alin. (1) lit. a) si b) 66 şi 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual cu modificările si completările ulterioare (Codul audiovizualului) ce transpun, în esenţă, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, recurenta-reclamantă arată că afirmaţiile făcute în cadrul emisiunilor, contrar reţinerilor instanţei de fond se încadrează în limitele libertăţii de exprimare recunoscute atât de normele de drept interne cât si de normele de drept internaţional.
În ceea ce priveşte utilizarea termenului de "mafiot" în cauza Albert-Engelman- Gesellschaft MBH c Austria, Curtea a constatat că afirmaţii conform cărora o persoana era "un rebel", ce "critica Biserica" şi care îl criticase public pe Papa într-un mod foarte ofensator" reprezintă simple judecaţi de valoare şi a admis că anumiţi termeni utilizaţi nu erau adecvaţi, însa libertatea presei permite o anumită doză de exagerare ori provocare. În consecinţă,comentariile litigioase trebuie considerate ca judecăţi de valoare admisibile.
În ceea ce priveşte publicarea dreptului la replică recurenta arată că a fost vorba doar de un punct de vedere neînsuşit de nimeni, nefiind semnat, aspect consemnat chiar în întâmpinarea depusă de partea adversă unde se vorbeşte de difuzarea punctului de vedere al societăţii comerciale.
În ceea ce priveşte încălcarea si aplicarea greşită a normelor de drept material a dispoziţiilor art. 40 alin. (5) din Decizia nr. 320/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare (Codul audiovizualului), a dreptului la liberă exprimare în raportare la dispoziţiile din Constituţia Românie la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului se arată că cenzura de orice fel este interzisă.
Conform art. 10 din CEDO limitările în cauză trebuie prevăzute în lege şi de asemenea trebuie să fie măsuri necesare într-o societate democratica. În jurisprudenţa Curţii, se acordă presei un rol indispensabil de "câine de paza"' intr-o societate democratică, cu menţiunea că deşi presa nu trebuie să depăşească anumite limite ţinând în special de protecţia reputaţiei şi a drepturilor celuilalt, totuşi îi revine sarcina de a comunica pentru îndeplinirea sarcinilor si responsabilităţilor sale, informaţii si idei asupra unor chestiuni politice, precum si asupra unor subiecte de interes general. Limitele criticii admisibile sunt mai largi în privinţa unui om politic vizat în această calitate, acest aspect fiind valabil şi în speţa de faţă în condiţiile în care ministrul comunicaţiilor este un om politic iar D. un om de afaceri notoriu. Elementul determinant trebuie să fie buna credinţă a autorului afirmaţiilor. Totodată, libertatea de exprimare a ziariştilor presupune o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecăţile de valoare pe care le formulează.
În opinia recurentei-reclamante asa-zisele acuzaţii aduse au fost în realitate preluări de informaţii din cadrul articolelor menţionate, celelalte fiind judecaţi de valoare şi opinii exprimate de jurnalist.
Recurenta-reclamantă mai invocă şi încălcarea dispoziţilor art. 57 alin. (1) coroborate cu art. 49-55 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual cu modificările si completările ulterioare (Codul audiovizualului). Se arată că dreptul la replică trebuia trimis în scris, normele legale menţionate reglementând conţinutul unei astfel de solicitări or, în condiţiile în care punctul de vedere primit la redacţie a fost comunicat în formă electronică şi fără semnătură electronică în mod greşit a fost asimilat unui înscris sub semnătură privată.
4. Apărarea intimatului-pârât
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. În susţinerea întâmpinării au fost reluate aspecte invocate şi în faţa instanţei de fond şi care se regăsesc şi în sentinţa atacată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte, cu privire la recursul formulat constată următoarele:
Prima instanţă a arătat în mod corect că s-a reţinut de către pârât că în perioada 22-27.06.2017, în intervalul orar 19:30-20:52, postul A. a difuzat mai multe ediţii ale emisiunii X-PRESS, moderate de jurnalistul C., în cadrul cărora a fost abordat subiectul cu privire la emiterea unui ordin de către fostul ministru H. din Guvernul I..
Acest subiect a debutat în cadrul ediţiei din 22.06.2017, sub titlul:
"Guvernul I., ultimul tun, Ordinul lui H., aprobat cu o zi înaintea moţiunii, Cu dedicaţie pentru stăpânul semnăturilor digitale, E.-UTI, favoritul Serviciilor şi clientul DNA, Ministrul H. a semnat ordinul lui E.-IT.
Ca urmare a difuzării acestei ediţii, reclamantei i-a fost solicitat un drept la replică de către firma F., solicitare în legătură cu care, în cadrul ediţiilor următoare din 25 şi 26 iunie 2017, la finalul acestora, moderatorul C. a făcut următoarele comentarii, aşa cum rezultă din raportul de monitorizare:
"(...) vă anunţ însă un lucru. Am primit un drept la replică de la un mafiot. Că în România mafioţii nu te împuşcă dacă eşti jurnalist, te ameninţă fie cu CNA-ul că acolo sunt nişte slugi ale politicienilor, fie te ameninţă cu procese şi cu zeci de mii de euro. Ei, pe mine mă ameninţă un mafiot, sigur, nu el direct, a pus un angajat de al lui, mafiotul se numeşte D. şi mâine o să-i prezentăm dreptul ăsta la replică plin de minciuni şi de dezinformări de altfel, al angajatului domnului E., şi îi promit pe această cale că începând de mâine voi avea zilnic, sau cât oi mai apărea eu unul la A., o pastilă despre faptele de vitejie ale mafiotului E. care a devalizat un miliard de euro din banii statului în afaceri IT la fel ca domnul K.. Domnul K. un miliard. E.-UTI un miliard. Amândoi veniţi din Servicii. Domnul K. de la SRI şi domnul (E. de la Direcţia de Informaţii a Armatei. Şi de mâine ne ocupăm de mafioţi că ne place foarte mult subiectul acesta. O noapte liniştită!
Vă mai spun doar atâta. Am primit un drept de replică de la alţi securişti, că avem mulţi securişti noi în ţara asta, unul pe care-l cheamă D.. Un mafiot şi securist, securist al Armatei, domnul E.. Şi am primit un drept la replică pe care sigur că o să-l dăm, dar n-am avut timp astăzi c-a trebuit să ne ocupăm de viitorul premier. Vă promit că mâine ne ocupăm de toate minciunile angajaţilor securistului şi mafiotului E.. Rămâneţi pe A., ne revedem mâine seara de la 19:30, o noapte liniştită!"
Ulterior, s-a constatat că în cadrul ediţiei din 27.06.2017, pe ecran splitat a fost afişat textul dreptului la replică timp de aproximativ 3 minute, concomitent cu imagini de la un incendiu de la un depozit din Baloteşti. Totodată, este prezentată pe ecran postarea de pe site-ul "cert F." în care se spune că această societate deţine 90% din piaţa declaraţiilor on line, fragmente din Regulamentul European şi pagina de L. a domnului M..
Pârâtul a reţinut că în cadrul emisiunii X-PRESS, difuzate în perioada 22-27 iunie 2017, au fost aduse, în mod repetat, acuzaţii d-lui D. şi firmei F., sens în care Curtea reţine din Raportul de monitorizare fragmente din ediţiile din 22 şi 27 iunie 2017:
"C.: (...) aşa cum au aflat colegii mei de la România Liberă, guvernul I. a dat un ultim tun. Sper că ultimul, nu ştiu dacă mai dă vreunul acum, cât e interimar. Cu o zi înaintea votării moţiunii de cenzură, Ministrul Comunicaţiilor, domnul H., a avansat vicepremier în acest guvern fantomă, a semnat un ordin care supra reglementează piaţa semnăturilor şi a certificatelor digitale. Principalul câştigător al acestui ordin de ministru, repet, dat în baza unui european pentru care nu mai era nevoie de nici o reglementare internă, este controversatul om de afaceri, D., de la UTI care prin firma sa deţine practic monopolul pe piaţa semnăturilor şi certificatelor digitale din România. E un subiect despre care România Liberă a mai scris. Un ordin controversat despre care ministrul H. declara la un moment dat că nici nu ştie prea bine de cine e făcut şi nu crede că există acest ordin. Bine că l-a pronunţat cu o zi înainte de a trece moţiunea. Ordinul ăsta, practic, opreşte aproape, pe scurt, aşa, ca să înţeleagă toată lumea, orice investitor străin serios care ar mai veni pe piaţa certificatelor şi semnăturilor digitale din România s-ar lovi de nişte condiţii impuse de Minister astfel încât nu va mai avea loc pe lângă firma lui D. din N.. E un ordin foarte controversat, există o reclamaţie la Comisia Europeană împotriva acestui ordin care este, repet, avantajează firma "F." reprezentată, mă rog, patronată de D.. D., un afacerist cu multe dosare penale, din care până acum a scăpat cât de cât bine, din două motive pe care le ştim cu toţii, legături apropiate cu Serviciile Secrete. De altfel este un fost militar, D. şi fiu de fost general şi de asemenea faptul că a făcut pactul de colaborare cu procurorii DNA,.
C.: Da, practic denunţător în serie pentru că domnul E. înţeleg că umblă prin oraş cablat, practic umblă cablat, cam cum sunt eu acum doamnelor şi domnilor, cu lavaliera aicea, dar eu nu plec la redacţie sau acasă cu această lavalieră, domnul E. umblă cu lavaliera pe el şi se mai întâlneşte cu nişte prieteni şi mai întreabă dacă mai vor nişte bani. Cam asta e situaţia. Ei, cum vi se pare chestia asta? Deci aşa arată guvernul acesta.
O.:... Domnul E. este un afacerist foarte apropiat de aripa IT din S.R.L. Domnul I., la rândul său, şi-a dus lângă el în Palatul
P. nişte oameni din zona asta, pe generalul Q. care a fost şeful Direcţiei chiar IT din S.R.L. .
C.: Haideţi să vedem cine a făcut ordinul acesta ca să ne distrăm. Vreţi să ştiţi cine a scris ordinul ăsta? Noi am spus ministrului că e ordinul ăsta în dezbatere publică, noi l-am anunţat, noi jurnaliştii, aşa spunea cel puţin domnia sa că a aflat de la noi, spunea că nu există acest ordin prima dată, acum ordinul l-a şi semnat Ordinul ăsta e făcut de o doamnă, Mirela S.. Ei, acum să vă spun ce mare calitate are doamna Mirela S., consilier la Ministerul Comunicaţiilor. Doamna a semnat 1700, deci tineti-vă bine, e asociată la o firmă care are 1700 de contracte cu statul. Domnule, 1700 cu 150 de instituţii ale statului. Doamna S., ce credeţi că este dumneaei? Este pensionară din Armata Română, colonel. Doamna col. în rezervă Mirela S., ajunsă la Ministerul Comunicaţiilor, e asociată într-o firmă care are 1700 de contracte cu statul. Ea a făcut acest ordin pentru domnul E.. Domnul E., coleg în Armata Română, fost ofiţer al Armatei Române, cu doamna S..
T.: Şi domnul E. este şi el fiu de general.
C.: Şi fiu de general.
T.: Soţia lui tot de acolo vine, adică ceea ce eu.
O.: E în familie.(...)" "C.: Unul dintre capii mafiei din IT şi sunt foarte precis când spun asta, pe nume D., ofiţer în rezervă al Armatei Române, fiul unui celebru general cercetat pentru crimele de la Revoluţie, tovarăşul E. a devenit unul dintre cel mal importanţi actori în contractele cu statul de IT. Aproape un miliard de euro, în total, a rulat tovarăşul D. şi îi spun "tovarăşu" că a fost tovarăşul maior pe vremea lui Ceauşescu la Institutul de la Clinceni. L-a privatizat şi pe ăla, că o să începem noi nişte dezvăluiri despre domnul E. şi relaţiile lui cu foştii şefi ai spionilor Armatei, pentru că tovarăşul E. a devenit un mega afacerist asociindu-se cu şefii de la Direcţia de Informaţii a Armatei, cu şeful de la Comunitatea Naţională de Informaţii de pe vremea domnului U., cu diverşi generali de prin STS, dar o să le dezvăluim pe toate lucrurile astea.
Sel. 3 (42.37/27-20.asf) C.: ... Deci ordinul ministrului H. pentru orice tâmpit care a terminat Liceul Militar Tudor Vladimirescu, care a terminat şcoala militară, Academia Militară, ca D., orice tâmpit din ţara asta, oricine, şi dacă a fost repetent, M. ăsta, M., director la "F.", şi dacă a fost repetent la şcoală, înţelege că prin aceste două propoziţii, prin această propoziţie, ministrul H. schimbă Regulamentul European care reglementează piaţa certificatelor digitale. De ce-o face, e de ce a spus România Liberă că o face? Ar favoriza pe D. care în acest moment a rămas în locul lui K., că piaţa e liberă, favoritul Serviciilor Secrete, şi pentru că colaborează cu DNA-ul, că domnul E. este şi un turnător în serie. Este turnător în serie la DNA, domnul E. şi pentru a-l favoriza, tovarăşul E. a dat acest ordin prin care, repet, modifică un regulament european, ceea ce este ilegal. Da? Asta este de fapt miza. O piaţă de multe miliarde de euro.
C.: Şi îi transmit pe această cale domnului M., care mă ameninţă cu procese, că el crede că e ca la unitate la el acolo, la liceul militar, îi transmit că aştept cu nerăbdare să fiu dat în judecată, să sesizeze CNA pentru că vom continua să publicăm şi să dezvăluim toate legăturile mafiotului E., care şi-a recunoscut faptele, de altfel, la DNA.
Da, îl avem în imagine, domnul M., de pe L., e public, şi aveţi acolo imaginea de copertă sus, se vede: Promoţia Liceul Militar Tudor Vladimirescu. Acum e militar în rezervă dar se comportă ca un miliţian iar eu cu ameninţări din astea, mergem înainte. O să prezentăm în continuare zilele următoare toate conexiunile mafiotului E. cu foştii sefi ai Serviciilor Secrete ale Armatei, ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, cu securistul V. care a făcut poliţie politică, care a fost la STS, cu toţi generalii, cu generalul W. care a fost şeful Centrului National de Informaţii şi care a fost membru în CSAT, cu toată lumea. Pentru că soţia lui E., de pildă, e asociată cu doamna W., soţia generalului W.. Cu viceamiralul X., o să-i dăm pe toţi. Toţi partenerii de afaceri ai mafiotului E.. Deci domnul M., v-aţi notat? Top partenerii de afaceri ai mafiotului E. o să-i dăm în continuare. Firma "F." este firma mafiotului E.. Nu noi v-am stricat reputaţia. V-a stricat-o patronul dumneavoastră, domnul E., care e un mafiot. El recunoaşte la DNA că e mafiot. Atâta tot. în rest mergem înainte. Da? Cam asta e situaţia. Vă rog, comentarii?
C.: Da. Uite, mai punem o dată, ca să înţeleagă toată lumea foarte clar. înţeleg că e un subiect complicat asta cu semnăturile digitale. Domnul ăsta, M., de la Liceul Militar Tudor Vladimirescu crede că noi chiar suntem proşti, aşa. N-om fi noi ingineri IT dar citim regulamentele europene. Domnule, vă dau răspunsul, mai punem o dată pe ecran răspunsul de la Y.. Y. este, ca să vă traduc, directoratul de comunicaţii al Comisiei Europene. Ca să nu avem discuţii la proces, îl vedeţi acolo. Da? întrebări şi răspunsuri pe domeniul elDAS. elDAS este acest sistem. Şi spun cei de la Y., citesc cu ghilimele:
"Alte cerinţe pe lângă cele stipulate în regulamentul respectiv european, nu pot fi cerute de MCSI pentru a acorda unui furnizor statut de furnizor calificat. MCSI este obligat să recunoască statutul de calificat pentru un furnizor care respectă standardele elDAS." Deci Ministerul lui H. trebuia să ia elDAS, standardele din acest regulament, să le pună pe site în limba română şi am terminat discuţia. Ce a făcut el?A introdus într-un articol o modificare. A adăugat un "exclusiv" şi o virgulă, acolo. Ca să fie numai cine trebuie, domnule! Să fie numai domnul E., să fie el stăpânul tuturor semnăturilor digitale în România, că ne pregătim de asta, că sunteţi economişti. Nu ne mai ducem la ghişeu cu birocraţia. Semnăm electronic, să depunem declaraţia electronic. Domnul E. vrea el să le aibă pe toate.".
În baza raportului de monitorizare şi vizionării de imagini, pârâtul a reţinut că radiodifuzorul, a încălcat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale 40 alin. (1, 2 şi 5), 57 alin. (1), (64) alin. (1) lit. a) şi b), 66 şi 67 din Codul audiovizualului.
Prin Decizia nr. 591/12.10.2017, reclamanta a fost sancţionată cu amendă de 12.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale articolelor 40 alin. (1, 2 şi 5), 57 alin. (1), (64) alin. (1) lit. a) şi b), 66 şi 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare (Codul audiovizualului).
S-a reţinut în sarcina acesteia că în cadrul ediţiilor emisiunii "X-PRESS", difuzate în perioada 22-27.06.2017 au fost aduse acuzaţii domnului D. şi a societăţii F. privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale fără a fi susţinute cu dovezi şi fără a fi prezentat punctul de vedere al acestora, în ciuda faptului că acesta fusese trimis radiodifuzorului, iar moderatorul nu a făcut o distincţie clară între fapte şi opinii, nu a asigurat o informare obiectivă a publicului pentru a favoriza libera formare a opiniilor, fapt ce contravine prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, şi ale articolelor 40 alin. (1, 2 şi 5), 57 alin. (1), (64) alin. (1) lit. a) şi b), 66 şi 67 din Codul audiovizualului.
Curtea a mai arătat în motivarea sa că radiodifuzorul, pornind de la un ordin emis de un fost ministru cu privire la reglementarea semnăturii digitale şi de la o anchetă jurnalistică publicată într-un cotidian, în cadrul acestor ediţii, a susţinut că respectivul ordin ar fi fost unul cu "dedicaţie" pentru "mafiotul, securistul" E., în vederea favorizării firmei sale, din perspectiva unor pretinse legături pe care acesta le-ar avea cu serviciile secrete.
Prima instanţă şi-a însuşit argumentul emitentului potrivit căruia unele dintre afirmaţiile făcute în cadrul acestor emisiuni nu pot fi considerate informaţii punctuale, opinii sau judecăţi de valoare, ci sunt veritabile acuzaţii la adresa unor persoane sau, după caz, care întăresc sau aprobă acuzaţii aduse de interlocutori, situaţie de natură a afecta imparţialitatea de care trebuia să se bucure tratarea subiectului adus în atenţia publicului.
Din acelaşi Raport de monitorizare, Curtea a mai constatat că, în cadrul aceloraşi emisiuni, şi la adresa unor persoane, identificate pe post prin indicarea numelor acestora, au fost folosiţi termeni injurioşi, încălcându-se prin aceasta şi prevederile alin. (5) al art. 40 din Codul audiovizual, potrivit cărora moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.
Ca temeiuri de drept, instanţa de fond a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
Conform prevederilor invocate din Codul audiovizualului:
- art. 40 alin. (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.
(2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt.
(5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violentă.
- art. 57 alin. (1) Dreptul la replică va fi difuzat gratuit, fără comentarii ale radiodifuzorului, în termen de maximum 3 zile de la data aprobării cererii, în aceleaşi condiţii în care drepturile sau interesele legitime ale persoanei au fost lezate: în cadrul aceluiaşi interval orar, al aceleiaşi emisiuni, în limitele aceleiaşi durate şi cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea.
- art. 64 alin. (1) în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;
b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
- art. 66 în programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.
- art. 67 în exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii.
Interpretarea dată de instanţa de fond acestor prevederi legale prin raportare la situaţia de fapt reţinută este corectă.
Ceea ce s-a reproşat, în primul rând, societăţii recurente, a fost modalitatea dezechilibrată în care au fost prezentate informaţiile, fiind vădită, din modalitatea de derulare a emisiunilor, intenţia jurnalistului de discreditare a persoanei care făcea obiectul emisiunii. S-a afirmat că ordinul nr. 449/2017 al Ministrului Comunicării a fost dat "cu dedicaţie" adică pentru favorizarea companiei F. S.A. dar nu au fost prezentate aspectele obiective care să susţină o astfel de afirmaţie şi, mai ales, nu a fost acordată persoanelor vizate posibilitatea să formuleze un punct de vedere care să permită publicului să îşi formeze în mod liber opinia.
Radiodifuzorul nu a contactat şi nu a invitat persoanele vizate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere, deşi avea o astfel de obligaţie conform art. 40 alin. (1) citat mai sus. Alineatul 2 din acelaşi articol instituie, într-o astfel de situaţie, obligaţia de respectare a principiului audiatur et altera pars; conform textului de lege "respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt."
Mai mult, atunci când societatea pretins favorizată de ordinul menţionat a trimis un punct de vedere solicitând difuzarea lui recurenta a făcut tot posibilul să lipsească de eficienţă acest punct de vedere, precedând difuzarea lui de o serie de afirmaţii defăimătoare la adresa persoanei care deţinea societatea vizată şi a difuzat acest punct de vedere pe un ecran splitat odată cu imagini de impact menite să distragă atenţia publicului (imagini cu un incendiu de la un depozit din Baloteşti) şi cu informaţii legate de firma F. menite să scadă încrederea publicului în susţinerile acestei firme.
Faptul că în cadrul emisiunilor monitorizate s-a făcut trimitere la o serie de articole de presă nu este de natură să exonereze radiodifuzorul de obligaţiile impuse de art. 40 din Codul audiovizualului. Preluarea şi difuzarea acestor informaţii trebuia să se facă cu respectarea dreptului părţii vizate de a-şi exprima punctul de vedere scop în care ar fi trebuit ca realizatorul emisiunii să solicite o astfel de intervenţie şi, în orice caz, în momentul în care un astfel de punct de vedere i-a fost înaintat să permită publicului să ia cunoştinţă de respectivul punct de vedere astfel încât acesta să poată să îşi formeze în mod liber opinia cu privire la subiectul tratat.
Recurentul susţine în cadrul recursului că afirmaţiile sale reprezintă judecăţi de valoare. Înalta Curte constată, însă, că intimatul a apreciat în mod corect reţinând că informaţiile făcute în cadrul emisiunilor analizate nu sunt opinii sau judecăţi de valoare ci îmbracă fora unor acuzaţii factuale susceptibile de demonstrare.
Afirmaţia potrivit căreia Ministrul Comunicaţiilor ar fi emis ordinul de reglementare a pieţei semnăturilor şi a certificatelor digitale "cu dedicaţie" pentru firma condusă de D. se întemeia pe o serie de aspecte factuale referitoare, în special, la poziţia pe piaţă a acestei societăţi. Realizatorul emisiunii a menţionat în mai multe rânduri faptul că această firmă "deţine practic monopolul pe piaţa semnăturilor şi certificatelor digitale din România", că "are deja 90% din piaţa declaraţiilor on line" şi că "ţinteşte 75% din piaţa semnăturilor digitale". Or aceste aspecte privind poziţia pe piaţă a societăţii vizate erau susceptibile de probare şi ar fi impus solicitarea unui punct de vedere al societăţii sau al persoanelor în cauză. Tocmai astfel de aspecte au fost tratate în punctul de vedere înaintat de societatea F., aceasta susţinând că există mai mulţi jucători mari pe piaţă şi " în condiţiile în care unul dintre ceilalţi prestatori de servicii de încredere a afirmat într-un articol din Z. din iunie 2017 că are 100.000 de clienţi din România valoare apropiată de numărul clienţilor F., monopolul este inexistent."
Un alt aspect care are o dimensiune obiectivă, fiind susceptibil de demonstrare se referă la existenţa unor prevederi în cadrul ordinului analizat care ar excede Regulamentului european în materie de semnături digitale şi prin care s-ar împiedica intrarea pe piaţa din România a unor firme care funcţionează pe plan european. Este vorba, aşadar, despre aspecte concrete care ar fi stat la baza opiniei jurnalistului, aspecte care nu au fost, însă, prezentate publicului şi, mai ales, nu s-a solicitat un punct de vedere părţii adverse astfel încât publicul să aibă posibilitatea să îşi formeze o opinie informată.
Din nou, se observă că în cadrul punctului de vedere prezentat de societatea F. se arată că "ordinul de ministru 449/2017 nu modifică Regulamentul 910/2014 şi nici nu supra-reglementează piaţa serviciilor de semnătură şi certificate digitale, ci defineşte procedura de acordare, suspendare şi retragere a statutului de prestator de servicii de încredere calificat".
Recurentul mai susţine că nu avea obligaţia să respecte prevederile referitoare la dreptul la replică întrucât nu s-a formulat o astfel de solicitare ci i-a fost prezentat doar un punct de vedere în format electronic şi nesemnat electronic.
Aceste susţineri nu sunt întemeiate întrucât recurenta ar fi trebuit să aibă iniţiativa în obţinerea unui punct de vedere din partea persoanelor la care se referă faptele imputate în cadrul emisiunii şi să îl difuzeze indiferent de forma în care era prezentată respectiva opinie. Or, o astfel de măsură nu a fost luată de radiodifuzor şi, mai mult, acesta a prezentat punctul de vedere al societăţii vizate de emisiunile monitorizate de o manieră care să manipuleze opinia publică.
Susţine recurenta-reclamantă că ceea ce este important este buna-credinţă a jurnalistului or, Înalta Curte constată că tocmai această bună-credinţă a lipsit, modalitatea de prezentare a situaţiei de fapt fiind una tendenţioasă, menită să determine publicul să adopte punctul de vedere al jurnalistului, telespectatorul fiind lipsit în mod deliberat de posibilitatea de a lua cunoştinţă şi de punctul de vedere al părţii adverse.
Un alt aspect reţinut în cadrul procesului-verbal contestat se referă la faptul că "la adresa unor persoane identificate pe post prin indicarea numelor acestora, au fost folosiţi termeni injurioşi, încălcând-se prin aceasta prevederile alin. (5) al art. 40" din Codul Audiovizualului.
Recurentul susţine că termenul de mafiot pe care l-a folosit la adresa lui D. trebuie considerat o judecată de valoare, în acest sens apreciind şi CEDO cu privire la expresia "metode tipice de mafiot". De asemenea, arată că folosirea expresiei este justificată de existenţa unei condamnări penale a lui D. pentru infracţiunea de dare de mită. Se invocă faptul că subiectul era unul de interes public iar limitele libertăţii de expresie trebuie privire într-un mod mai larg în condiţiile în care sunt vizaţi oameni politici iar în speţă ministrul comunicaţiilor era un om politic iar D. un om de afaceri notoriu.
Înalta Curte constată, însă, că există diferenţe esenţiale între termenul "mafiot" folosit la adresa unui om de afaceri şi termenii apreciaţi de CEDO ca fiind folosiţi în limitele libertăţii de expresie. În special, în ceea ce priveşte expresia "metode tipice de mafiot" se constată că aceasta caracterizează fapta în timp ce expresia "mafiot", utilizată în speţă, caracterizează persoana în ansamblu şi, din acest motiv prima expresie trebuie privită ca o judecată de valoare în timp ce expresia "mafiot" reprezintă un epitet al cărui singur scop este cel de a jigni şi de a discredita o persoană.
Faptul că persoana vizată a fost condamnată pentru o infracţiune de luare de mită nu justifică utilizarea unui astfel de termen care deplasează discuţia în planul unor activităţi de crimă organizată.
Cât priveşte toleranţa mai mare de care trebuie să dea dovadă oamenii politici se constată că termenul a fost folosit la adresa unei persoane care desfăşoară o activitate comercială, nu la adresa unui om politic. Faptul că este vorba de un om de afaceri notoriu nu schimbă situaţia întrucât toleranţa mai mare de care trebuie să dea dovadă oamenii politici nu se extinde la toate persoanele cunoscute publicului şi cu atât mai puţin la persoane care au o activitate economică, în acest caz exagerările jurnaliştilor putând afecta, în mod injust, interesele economice ale persoanei vizate.
În ceea ce priveşte solicitarea de reindividualizare a sancţiunii Înalta Curte constată că cererea de recurs nu a fost motivată în acest sens, recurenta-reclamantă neindicând motivele de legalitate care ar impune reformarea sentinţei sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4786 din 21 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.