Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 113/2021 AI generated

Jurisdictional competence for cancellation appeal against appellate decision per Article 505 Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 113/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined its material jurisdiction and referred the case to the Pitești Court of Appeal, Section for Civil, Administrative and Fiscal Contentious Matters, to examine the admissibility and merits of the cancellation appeal. The dispute concerned a plaintiff’s challenge to a decision upholding a local social services authority's refusal to issue a disability certificate for a "severe" degree, resulting in the denial of financial compensation and moral damages previously sought in administrative litigation against the state authority. The decisive legal basis was Article 505(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates that a cancellation appeal must be filed with the court that pronounced the challenged decision, rendering the High Court incompetent to rule on the merits or admissibility of the appeal against a decision of the Pitești Court of Appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 131 alin. (1) din C. proc. civ, art. 505 alin. (1) C. proc. civ; Jurisdictional competence for cancellation appeal against appellate decision per Article 505 Civil Procedure Code: Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Keywords

AI generated
jurisdictional matters challenge of cancellation Civil Procedure Code challenge of administrative decisions contentious procedure rules of procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea formulată la data de 12.05.2017 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, a solicitat obligarea acesteia la emiterea unui certificat de încadrare în grad de handicap accentuat, pentru perioadele februarie 2012 - 30.10.2012 - 01.05.2013; plata drepturilor băneşti corespunzătoare perioadei cât a fost considerat în mod greşit ca având grad de handicap mediu, cu obligarea la plata de majorări de 0,2 % pe zi întârziere, precum şi despăgubiri morale în suma de 10.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 1477 din 9 octombrie 2017, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat pentru petitul vizând emiterea unui certificat de încadrare în grad de handicap accentuat, pentru perioada 31.10.2012 - 23.04.2013 şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.

Împotriva sentinţei civile nr. 1477 din 9 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate.

2. Hotărârea supusă contestaţiei în anulare

Prin decizia nr. 1691/R-cont din data de 25.06.2018 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei nr. 1477/09.10.2017 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.

3. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei nr. 1691/R-cont din data de 25.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare reclamantul A..

În motivarea contestaţiei în anulare, s-a criticat decizia atacată, arătându-se în esenţă, că instanţa de recurs a ignorat actele medicale care fac dovada cauzelor sale patologicie cronice.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit prevederilor art. 505 alin. (1) C. proc. civ. "Contestaţia în anulare se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă."

Contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1691 din 25 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Având ca reper aceste dispoziţii legale, în contextul factual anterior expus, se constată că în cauză competenţa de soluţionare aparţine instanţei care a pronunţat decizia nr. 1691 din 25 iunie 2018, astfel încât Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa materială de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de contestator A. împotriva deciziei nr. 1691 din 25 iunie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2021.