Incompatibility of vice-mayor with school administrative board membership and rejection of implicit abrogation of special integrity law by general education and local administration statutes

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în principal, constatarea nulităţii tuturor actelor efectuate în lucrarea nr. 31553/A/II/27.08.2015, inclusiv a Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017, cu care a fost finalizată această lucrare, iar, în subsidiar, anularea Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017, emis de pârâtă.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3774 din 24 septembrie 2018., a admis acţiunea formulată de reclamant şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/10.04.2017, emis de pârâtă, obligând-o, totodată, la plata către reclamantă a sumei de 4.760 RON, cheltuieli de judecată.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocându-se motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. Recursul principal formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate

Recurenta-pârâtă consideră că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, raportat la incompatibilitatea în care s-a găsit reclamantul prin exercitarea simultană atât a funcţiei de viceprimar al comunei Sîncraiu de Mureş, cât şi a calităţii de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii gimnaziale din comună, în perioada 04.09.2014 - 10.03.2016.

Din analiza dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi art. 96 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cele două funcţii/calităţi, deţinute simultan, sunt incompatibile.

Intimatul-reclamant avea obligaţia să respecte disp. art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 şi să renunţe la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţie.

Nerespectarea de către alesul local aflat în incompatibilitate a obligaţiei prevăzute de disp. art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 este sancţionată, conform art. 91 alin. (4) din lege, cu încetarea de drept a mandatului de ales local.

Raţionamentul instanţei de fond bazat pe o pretinsă abrogare implicită a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 161/2003 este eronat.

Abrogarea implicită a dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 nu este posibilă, având în vedere că aceasta este o lege specială în materia incompatibilităţilor şi conflictelor de interese care nu poate fi modificată implicit prin dispoziţii legale care reglementează alte materii.

De asemenea, raţionamentul potrivit căruia intimatul-reclamant, în calitate de viceprimar, având în vedere că exercită şi funcţia de consilier local, poate fi numit în consiliul de administraţie al unei unităţi de învăţământ, ca reprezentant al consiliului local, este eronat, deoarece viceprimarul este obligat să respecte atribuţiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 pentru viceprimari şi să se supună regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese prevăzut pentru primari şi viceprimari, conform dispoziţiilor Legii nr. 161/2003.

După alegerea în funcţia de viceprimar, consiliul local este obligat să respecte dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 161/2003 şi nu-i mai sunt aplicabile disp. art. 88 din acelaşi act normativ.

Cumulul funcţiei de consilier local şi celei de viceprimar este interzis expres de disp. art. 487 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare la data reţinerii situaţiei de incompatibilitate.

Reprezentarea consiliului local în consiliile de administraţie se poate realiza de către persoane stabilite prin hotărâre a consiliului local, însă desemnarea acestora nu trebuie să încalce regimul incompatibilităţilor, existând posibilitatea desemnării unei alte persoane, alt consilier local, dar nu a viceprimarului.

Raţionamentul instanţei de fond, conform căruia, prin adoptarea Legii nr. 286/2006, intenţia legiuitorului ar fi fost ca viceprimarul să exercite toate atribuţiile ce le revin consilierilor locali, este contrazis inclusiv de expunerea de motive care a stat la baza iniţierii propunerii legislative, întrucât se propune păstrarea calităţii de consilier local a viceprimarului pentru ca demiterea acestuia să poată fi realizată cu votul majorităţii consilierilor în funcţie, în timp ce în reglementarea anterioară, demiterea viceprimarului se putea realiza cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie şi pierderea statutului de consilier local.

Legea nr. 161/2003 face o distincţie clară între incompatibilităţile calităţii de consilier local (art. 87) şi cele specifice funcţiei de viceprimar (art. 88-92).

Recurenta-pârâtă critică soluţia instanţei de fond şi în privinţa cuantumului cheltuielilor de judecată, considerându-se că nu au fost respectate disp. art. 451 C. proc. civ.

3.2. Recursul incident

Recurentul-reclamant A. susţine, printr-un prim motiv de recurs, nelegalitatea sentinţei de fond ca urmare a aplicării greşite a disp. art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2020.

În acest sens, consideră că au fost solicitate informaţii de interes public anterior informării persoanei evaluate şi invitării acesteia să prezinte un punct de vedere, exemplificând adresa nr. x/08.09.2015 emisă de Primăria comunei Sîncraiu de Mureş, judeţul Mureş.

Cea de-a doua critică priveşte încălcarea disp. art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010, în sensul că, deşi punctul de vedere al persoanei evaluate este redat în cuprinsul raportului, apărările formulate nu sunt respinse nici măcar formal, fiind pur şi simplu ignorate.

Recurentul-reclamant susţine că în faţa primei instanţe a invocat şi alte motive care atrag nulitatea raportului de evaluare contestat, pe care aceasta nu le-a cercetat, respectiv faptul că actul administrativ are ca efect sancţionarea reclamantului pentru exercitarea obligaţiilor şi atribuţiilor ce decurg din statutul de consilier local, ce vizează exercitarea unui mandat popular în interesul colectivităţii locale.

Calitatea reclamantului de reprezentant al consiliului local este rezultatul executării unor obligaţii impuse de o serie de hotărâri ale aceluiaşi consiliu local, faţă de care nu s-au exprimat rezerve cu privire la legalitate.

Hotărârile consiliului local prin care reclamantul a fost desemnat reprezentant în cadrul consiliului de administraţie al şcolii au avut ca temei şi disp. art. 96 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, care statuează că, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinţi şi cu autorităţile administraţiei publice locale.

Prin urmare, însuşi legiuitorul admite necesitatea numirii unor persoane din administraţia publică în cadrul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, precum primarul ori un reprezentant al acestora, astfel că este greu de acceptat că raţiunea legii privind regimul juridic al incompatibilităţilor a fost aceea de a interzice, în mod expres, viceprimarului, ce deţine statut de consilier local, de a ocupa o astfel de calitate.

O altă critică vizează aplicarea greşită a legislaţiei Uniunii Europene privind protecţia datelor cu caracter personal, aşa cum a fost interpretată de CJUE prin hotărârea din Cauza C-201/14 Bara.

Recurentul-reclamant arată că problema transmiterii şi prelucrării datelor cu caracter personal fără informarea persoanei vizate se pune şi în cazul evaluărilor privind starea de incompatibilitate efectuate de ANI, aceste date fiind solicitate şi primite de la Primăria comunei Sîncraiu de Mureş şi de la Şcoala Gimnazială de Sâncraiu de Mureş, sancţiunea fiind nulitatea actului administrativ contestat.

Ultima critică susţine încălcarea principiului priorităţii dispoziţiilor din dreptul Uniunii Europene, faţă de normele cuprinse în legislaţia naţională, referitoare la lipsa de efecte juridice, după 1 decembrie 2009, a Deciziei Comisiei Europene 2006/928/CE, precum şi a legislaţiei naţionale de implementare a acestei decizii, în speţă Legea nr. 176/2010.

În acest sens, recurentul-reclamant invocă caducitatea Deciziei 2006/928/CE şi a Legii nr. 176/2010, după reaşezarea competenţelor Uniunii, prin Tratatul de la Lisabona, în vigoare de la 01.12.2009.

Domeniile de competenţă exclusivă a UE, după Tratatul de la Lisabona, nu mai prevăd sistemele judiciare ale statelor membre, iar în domeniile de competenţă partajată se regăseşte doar aquis-ul adoptat în materiile acoperite de Titlul V din TFUE.

3.3. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurentul-reclamant

Recurentul-reclamant a depus o cerere de efectuare a unei trimiteri preliminare în interpretare, solicitând pe calea procedurii trimiterii preliminare, sesizarea CJUE cu următoarele întrebări:

- încetarea efectelor unui act juridic al UE asupra legislaţiei naţionale de implementare a acelui act este o problemă de dreptul UE, care poate face obiectul unei cereri in interpretare, în temeiul art. 267 TFUE?

- poate o prevedere de drept intern, cum este cea conţinută de art. 6 din C. civ. român, potrivit căreia legea civilă este aplicabilă atât timp cât este în vigoare, să împiedice efectele decurgând din principiul priorităţii dreptului UE, constând în înlăturarea de la aplicare a efectelor unei prevederi din legislaţia naţională care este contrară legislaţiei Uniunii?

- Art. 13, 15 şi 20 din Legea 176/2010, care reglementează informarea persoanei evaluate în cadrul unei proceduri de evaluare referitoare la o incompatibilitate, reprezintă o excepţie de la obligaţia de informare a persoanei în cauză, în sensul Directivei 95/46/CE privind protecţia datelor cu caracter personal?

- în cadrul unei acţiuni aflate pe rolul unei instanţe judecătoreşti care are drept obiect contestarea unui act administrativ emis în baza legislaţiei de implementare a dreptului UE, cum este cazul, în litigiul principal, a raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate în baza Legii nr. 176/2010, şi care atrage, în cazul respingerii contestaţiei împotriva actului administrativ, aplicarea unei sancţiuni în temeiul legii, ope legis, aşadar care exclude o procedură ulterioară, administrativă sau judiciară, de aplicare a acestei sancţiuni, este necesar să fie analizată problema conformităţii sancţiunii din legislaţia naţională cu drepturile garantate de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene?

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Cu privire la cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Potrivit disp. art. 267 din TFUE, CJUE este competentă să se pronunţe cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, precum şi cu privire la validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Înalta Curte constată că prin intermediul primelor două întrebări, recurentul-reclamant nu urmăreşte ca instanţa de la Luxemburg să se pronunţe în legătură cu interpretarea sau validitatea unui act adoptat în cadrul Uniunii Europene, ci se vizează interpretarea/validitatea dreptului naţional, astfel că întrebările sunt nepertinente.

Cea de-a treia întrebare susţine, de asemenea, sesizarea CJUE cu o problematică a interpretării dreptului naţional şi, în plus, în speţă, nu este incidentă ipoteza din cauza Bara, datele solicitate de Agenţia Naţională de Integritate, anterior informării persoanei evaluate, nefiind date cu caracter personal pentru a fi incidentă Directiva 95/46/CE privind protecţia datelor cu caracter personal.

Referitor la cea de-a patra solicitare de trimitere preliminară, se constată că aceasta nu influenţează în niciun mod soluţionarea cauzei deoarece sancţiunea intervine ulterior rămânerii definitive a raportului de evaluare, iar întrebarea are în vedere interpretarea dreptului naţional, urmând să fie respinsă.

2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate

Prima instanţă a considerat că prin modificarea disp. art. 61 din Legea nr. 215/2001, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2006, a fost înlăturată incompatibilitatea dintre funcţia de viceprimar şi cea de consilier local, punându-se problema dacă mai subzistă incompatibilitatea prevăzută de disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, raportat şi la dispoziţiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale.

În prezent, a reţinut judecătorul fondului, suntem în situaţia în care există dispoziţii legale ulterioare care prevăd că viceprimarul nu îşi mai pierde statutul de consilier local ca urmare a dobândirii funcţiei (art. 61 din Legea nr. 215/2001) şi că din consiliul de administraţie al unei unităţi de învăţământ face parte şi un reprezentant al consiliului local (art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011).

Aceste dispoziţii legale sunt în contradicţie cu cele prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, care prevăd incompatibilitatea funcţiei de viceprimar cu cea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, astfel că intenţia legiuitorului a fost aceea ca viceprimarul, în calitatea sa de consilier local să exercite atribuţiile care revin consilierilor locali, respectiv aceea de a reprezenta consiliul local în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ fără ca îndeplinirea acestei obligaţii legale să fie considerată o încălcare a regimului incompatibilităţilor.

Înalta Curte constată că sunt întrunite motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentinţa atacată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 61 din Legea nr. 215/2001, art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011.

Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilesc existenţa unei incompatibilităţi între funcţia de viceprimar (în speţă) şi cea de membru al consiliului de administraţie la o instituţie publică.

Art. 96 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, în vigoare până la data de 03.07.2014, prevede că aceste consilii de administraţie, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, conlucrează cu autorităţile administraţiei publice locale, prin cuprinderea în componenţa sa a unui reprezentant al primarului şi unui reprezentant al consiliului local (art. 96 alin. (2).

Înalta Curte constată că actele normative în analiză, respectiv Legea nr. 161/2003, Legea nr. 1/2011 şi Legea nr. 215/2001 reglementează materii diferite.

Legea nr. 161/2003 reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese.

Legea nr. 1/2011 reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesionale .

Legea nr. 215/2001 reglementează regimul general al autonomiei locale, organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale.

Potrivit disp. art. 14 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ, iar un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act.

Potrivit disp. art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, evenimentele legislative implicite (abrogare implicită) nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.

Judecătorul fondului a considerat, în mod greşit că prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 au fost abrogate implicit ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 215/2001 şi Legii nr. 1/2011, avându-se în vedere că normele de tehnică legislativă enunţate nu permit elaborarea unor reglementări cu acelaşi obiect prin acte normative deosebite.

Dispoziţia legală permite doar reglementarea unor materii conexe prin acte diferite şi numai dacă sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act.

Or, Înalta Curte constată că materiile reglementate în cele trei acte normative sunt deosebite şi nu conexe.

De asemenea, Legea nr. 24/2000 nu recunoaşte abrogarea implicită în cazul unor acte normative speciale, cum este Legea nr. 161/2003.

În ceea ce priveşte intenţia legiuitorului prin care s-a modificat Legea nr. 215/2001, în sensul ca viceprimarul să îşi păstreze pe durata mandatului statutul de consilier local, având toate drepturile şi îndatoririle care îi revin din această calitate, astfel cum a apreciat prima instanţă, se reţine că din cuprinsul expunerii de motive a Legii nr. 286/2006, s-a hotărât modificarea art. 61 al Legii nr. 215/2001, datorită procedurii greoaie de demitere a viceprimarului, complicată de necesitatea votului a două treimi din numărul consilierilor în funcţie şi pierderea statutului de consilier al viceprimarului.

S-a propus astfel, păstrarea calităţii de consilier a viceprimarului şi demiterea sa cu votul majorităţii consilierilor în funcţie, precum şi eliminarea restricţiilor privind atribuţiile pe care primarul le poate delega viceprimarului.

Prin urmare, modificarea legislativă nu are nicio influenţă asupra prevederilor speciale ale Legii nr. 161/2003, cu privire la incompatibilităţile funcţiei de viceprimar, persoana în cauză fiind obligată să respecte dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

În cauză se constată că reclamantul a fost numit în consiliul de administraţie al şcolii printr-o hotărâre a consiliului local şi nu a primarului, iar consiliul local nu era obligat să-şi numească reprezentantul în persoana viceprimarului, putând numi orice persoană care nu se află în stare de incompatibilitate.

Se mai reţine că reclamantul a exercitat calitatea de reprezentant în consiliul de administraţie, participând la şedinţele acestuia, iar dispoziţiile legale nu condiţionează existenţa stării de incompatibilitate de plata vreunei remuneraţii.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, în raport de susţinerile recurentei-pârâte, actul administrativ atacat este emis în conformitate cu prevederile legale incidente.

3. Cu privire la recursul incident formulat de reclamantul A.

Prima critică, aplicarea greşită a disp. art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, este nefondată.

Din actele dosarului se constată că, anterior informării persoanei evaluate cu privire la declanşarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, prin adresa din 22.09.2015, primită de către reclamant la 08.02.2016, s-au comunicat informaţii prin intermediul adreselor nr. x/08.09.2015 şi nr. y/23.12.2015, de către Primăria Comunei Sîncraiu de Mureş, judeţul Mureş.

Informaţiile s-au referit la funcţia deţinută de reclamant în cadrul primăriei, la comunicarea declaraţiilor de avere şi de interese depuse în perioada 2012-2013, precum şi la copiile actelor administrative de numire a reclamantului în calitatea de membru al consiliului de administraţie al şcolii gimnaziale.

În raport de definiţia legală a informaţiei de interes public cuprinsă la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001, conform căruia prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, Înalta Curte reţine caracterul de informaţie publică transmisă prin adresele sus-menţionate.

Recurentul-reclamant face confuzie între informaţiile de interes public şi obligaţia prevăzută de art. 5 din Legea nr. 544/2001, în sensul ca fiecare autoritate/instituţie publică să comunice din oficiu anumite informaţii de interes public.

Cea de-a doua critică, referitoare la nerespectarea dreptului la apărare al persoanei evaluate apare ca fiind nefondată.

Recurentul-reclamant consideră că nu au fost interpretate şi aplicate corect dispoziţiile art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010, deoarece punctul de vedere al său, deşi a fost exprimat, a fost ignorat cu desăvârşire în cuprinsul raportului de evaluare, neexistând o înlăturare motivată a apărărilor sale.

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare conţine partea descriptivă a situaţiei de fapt, punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat; evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate; concluzii.

Faţă de acestea, se observă că cele învederate de recurentul-reclamant nu sunt conţinute de disp. art. 21 din Legea nr. 176/2010, iar lipsa acestora nu reprezintă un motiv de anulare a actului administrativ contestat.

În legătură cu nelegalitatea raportului de evaluare ca urmare a împrejurării executării de către recurentul-reclamant a obligaţiilor şi atribuţiilor ce decurg din statutul de consilier local, ce vizează exercitarea unui mandat popular în interesul colectivităţii, ce reprezintă a treia critică adusă sentinţei de fond, Înalta Curte constată că nu s-a indicat care este norma de drept material interpretată şi aplicată greşit de prima instanţă, calea de atac fiind întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte mai reţine că aspectele învederate au fost analizate cu ocazia pronunţării asupra recursului formulat de către pârâtă, unde s-a arătat că este decisivă calitatea de viceprimar şi incompatibilitatea acestei funcţii cu cea de reprezentant în consiliul de administraţie al şcolii şi nu cea de consilier local.

Critica privind aplicarea greşită a legislaţiei Uniunii Europene privind protecţia datelor cu caracter personal, aşa cum a fost interpretată de CJUE prin hotărârea în Cauza Bara C-201/14 este nefondată, avându-se în vedere că informaţiile despre care se face vorbire sunt identice cu cele analizate cu ocazia primei critici.

Astfel, stabilindu-se caracterul de informaţii de interes public al acestora, nu se pune problema nerespectării legislaţiei Uniuni Europene, interpretată prin hotărârea din cauza Bara, C-201/14.

Ultima critică ce priveşte încălcarea principiului priorităţii dispoziţiilor din dreptul european este nefondată.

Principiul priorităţii aplicării dreptului european presupune existenţa unei norme naţionale contrare normei europene, iar autorităţile statului membru sunt obligate să acorde prevalenţă celei din urmă.

În realitate, recurentul-reclamant invocă o neconcordanţă între două acte europene, Tratatul de la Lisabona şi Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE, ce ar avea drept consecinţă caducitatea deciziei.

Având în vedere că situaţia prezentată nu corespunde definiţiei principiului priorităţii dreptului european, Înalta Curte va reţine neîntrunirea motivului de nelegalitate analizat.

Interpretarea şi validitatea tratatului şi actelor Uniunii aparţine instituţiilor acesteia şi nu judecătorului naţional, iar în prezenta cauză nu există niciun motiv pentru a se constata inaplicabilitatea unei legi naţionale, precum Legea nr. 176/2010, neabrogată de niciun alt act normativ intern.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va admite recursul formulat de pârâtă, se va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va fi respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

Urmează să se respingă recursul incident ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de recurentul-reclamant.

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 3774 din 24 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident formulat de reclamantul A., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.