Appeal dismissed: request to suspend execution of tax assessment denied for lack of well-justified case and imminent harm

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.01.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună suspendarea executării actelor administrativ fiscale, constând în Raportul de inspecţie fiscală nr. xnr. 356 din data de 19.12.2016 şi Decizia de impunere nr. x întocmită la data de 29.12.2016, ambele emise de DGRFP Braşov - AJFP Mureş, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea acestora.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 44/F/2019 din 5 aprilie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, ca neîntemeiată, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube iminente.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. A. S.A a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esenţă, că motivarea judecătorului de fond depăşeşte limitele procedurii suspendării, printr-o analiză exhaustivă a condiţiilor cazului bine justificat şi iminenţei producerii unei pagube.

A susţinut recurenta-reclamantă că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, existând dubii serioase în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate. Astfel, dreptul organelor fiscal de a stabili creanţe suplimentare de plată pentru anul 2010 este prescris, iar inspecţia fiscal priveşte perioade neavizate, prin necomunicarea acestora potrivit dispoziţiilor art. 122 Codul de procedură fiscală.

A mai arătat că organele fiscale au aplicat greşit dispoziţiile legale în materie şi, pe cale de consecinţă, în mod greşit au stabilit obligaţii suplimentare de plată. Astfel, nu s-a luat în considerare amortizarea şi deducerea cheltuielilor; se stabilesc obligaţii fiscale de plată pentru lucrări de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice; pentru suma de 54.625,8 RON reprezentând material lemnos, există avize de însoţire a mărfii în care se indică punctul de descărcare Poiana Braşov, cheltuielile constând în plata onorariului executorului judecătoresc, au fost efectuate în vederea stingerii debitului existent şi pentru a evita o eventuală executare silită.

A opinat recurenta că a aprecia a fost dovedită şi existenţa unei pabuge iminente, faţă de aspectul că are în desfăşurare sute de contracte, iar această activitate poate fi susţinută numai în măsura în care există suficiente disponibilităţi băneşti pentru acoperirea cheltuielilor, ori obligarea la plata sumei de 1.508.837 RON, care depăşeşte 200% din profitul realizat, presupune imposibilitatea susţinerii activităţii economice.

Executarea actelor administrativ-fiscale va conduce la imposibilitatea achitării salariilor şi taxelor aferente pentru angajaţii săi, la imposibilitatea achitării utilităţilor necesare desfăşurării activităţii, contractelor în derulare.

Astfel, perturbarea activităţii sale este gravă, este previzibilă şi este evidentă, executarea actelor administrativ-fiscale fiind susceptibilă să-i afecteze iremediabil activitatea, atât pe plan extern, faţă de furnizori, clienţi, cocontractanţi, cât şi pe plan intern, faţă de proprii angajaţi.

3. Apărările intimatelor-pârâte

Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea suspendării executării actelor contestate de recurentă.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând criticile de nelegalitate expuse de reclamantă, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, prima instanţă constatând în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerinţele prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării Raportul de inspecţie fiscală nr. xnr. 356 din data de 19.12.2016 şi Decizia de impunere nr. x întocmită la data de 29.12.2016, ambele emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului. Pe cale de consecinţă, împrejurările de fapt şi de drept care ar putea contura existenţa unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunţită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conţinutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

În raport de aceste consideraţii de ordin teoretic, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat, drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor deciziei contestate, argumente ce constituite veritabile motive de nelegalitate a deciziei de impunere, ce pot forma obiectul analizei doar în cadrul unei acţiuni în anulare.

Astfel, aspectele referitoare la prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale pentru anul 2010, stabilirea unor obligaţii suplimentare de plată cu titlu de impozit pe profit, TVA şi accesorii, aferente unei perioade pentru care reclamantei nu i-au fost comunicate avizele de inspecţie fiscală, cercetarea impozitului pe veniturile din dividente distribuite persoanelor fizice fără existenţa unui aviz în acest sens, tranzacţiilor derulate de reclamantă cu privire la bunurile mobile, respectiv elicopter x şi cele şase autoturisme de lux, inclusiv din perspectiva caracterului real al operaţiunilor şi a temeiului de drept aplicabil, necesită administrarea unor probatorii şi examinarea unor împrejurări de fapt ce exced analizei sumare realizată în cadrul cererii de suspendare, astfel încât nu pot fi considerate argumente în sensul dovedirii cazului bine justificat.

Aceeaşi concluzie se impune şi în cazul motivului de nelegalitate a deciziei de impunere referitor la stabilirea unui impozit suplimentar rezultând din cheltuieli considerante de reclamantă nedeductibile, respectiv achiziţii de material lemnos, servicii de transport aerian de la Societatea B. S.A., onorariu executor judecătoresc achitat de către reclamantă în dosarul execuţional nr. x/2014, achiziţii gazon şi servicii de amenjare a acestuia, plante ornamentale, motorină etc., analiza acestei critici impunând examinarea conţinutului juridic al documentelor care le justifică, pentru a se stabili corectitudinea reîncadrării operaţiunilor de către organul fiscal.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, conform definiţiei din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Mai reţine Înalta Curte că, din informaţiile furnizate de programul informatic ECRIS, acţiunea în anularea actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul cererii de suspendare a fost soluţionată pe fond, prin sentinţa nr. 127 din 20 decembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, fiind admisă în parte, numai pentru impozitul pe profit suplimentar în sumă de 80.699 RON pentru perioada 01.01.2010 - 31.12.2010 şi accesorii aferente, de 1931 RON reprezentând TVA pentru luna decembrie 2010.

Instanţa, care a analizat şi fondul actelor, a reţinut că argumentele reclamantei sunt întemeiate numai cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, momentul la care trebuie raportat începutul prescripţiei fiind momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care generează taxa suplimentară (art. 23 coroborat cu art. 91 O.G.. 92/2003). Aşadar, în privinţa calculării termenului de prescripţie sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură fiscală care reglementează prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii de plată suplimentare. Aşadar, pentru sumele menţionate în raportul de expertiză tehnică pentru perioada 01.01.2010-31.12.2010 în ceea ce priveşte impozitul pe profit suplimentar calculat de inspectorii fiscal şi TVA suplimentar pentru luna decembrie 2010, instanţa a dispus anularea actelor administrativ fiscale contestate, inclusiv a obligaţiilor fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, sub aspectul dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente sumelor 1931 RON reprezentând TVA pentru luna decembrie 2010 şi 80.699 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar pentru perioada 01.01.2010-31.12.2010.

Or, restul susţinerilor reclamantei, care au fost iterate în susţinerea prezentei cereri de suspendare, au fost găsite a fi neîntemeiate de instanţa de judecată.

Această sentinţă constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că o soluţie de respingere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă şi o confirmare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, este adevărat că executarea actelor administrative-fiscale contestate ar fi de natură a conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcţionării societăţii, însă acest lucru are la bază acte administrative ce se bucură de prezumţia de legalitate, astfel că, măsura respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că cerinţa pagubei iminente este îndeplinită prin punerea în executare a deciziei de impunere, ceea ce ar determina îngreunarea situaţiei financiare a societăţii.

Înalta Curte reţine că, în justificarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente, nu pot fi invocate pur şi simplu efectele actului, constând în stabilirea unei creanţe fiscale şi îndeplinirea de către organul fiscal a formelor de recuperare a sumelor impuse, reclamanta având obligaţia de a dovedi producerea unui prejudiciu concret, real, prin punerea în executare a actului.

Din această perspectivă, se constată că reclamanta nu a depus nicio dovadă la dosarul cauzei, privitoare la stadiul procedurilor de executare a creanţei fiscale reţinută în decizia de impunere şi nu a depus nici înscrisuri în dovedirea situaţiei sale economico-financiare. Prin urmare, deşi reclamanta a înfăţişat o serie de consecinţe ale actului administrativ fiscal a cărui suspendare o solicită, se constată că acestea au caracter teoretic şi pur ipotetic, fiind raportate la un risc financiar eventual, iar nu la unul actual şi iminent.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, raportat la dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 44/F/2019 din data de 5 aprilie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2020.