Entry ban for foreigners: Finality of appellate court decision under special law precludes recourse to Supreme Court

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 27.12.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2017, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Politiei de Frontieră, contestaţie împotriva măsurii dispusă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră România prin care s-a dispus interzicerea intrării în România a reclamantei pentru o perioadă de 1 an de zile, conform art. 1063 alin. (2) coroborat cu art. 106* alin. (1), litt.a din OUG194/2002, solicitând anularea acestei măsuri.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2273 din 15 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii, invocată de către pârâtă.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârât Inspectoratul General al Politiei de Frontieră, ca tardiv formulată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamantul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat să se constate că instanţa în mod greşit a reţinut că reclamanta este în culpă pentru depăşirea termenului legal de contestaţie, culpa aparţine în mod exclusiv apărătorului său, împotriva căruia a făcut plângere disciplinară la Baroul Mehedinţi, solicitând admiterea cererii de repunere în termenul legal de contestaţie.

Recurentul a arătat că s-a realizat o greşită încadrare a faptei contravenţionale săvârşite, încadrarea greşită a măsurii reţinute în sarcina sa echivalând cu lipsa menţionării în cuprinsul măsurii dispuse a actului normativ care prevede şi sancţionează fapta contravenţională.

A mai susţinut recurentul că prin încadrarea greşită a faptei contravenţionale descrise în măsura interzicerii de a intra pe teritoriul României, a fost vătămat prin aplicarea unei sancţiuni corespunzătoare unei alte contravenţii decât cea care a fost reţinută în sarcina acestuia de către agentul constatator.

Totodată, a arătat recurentul că, deşi agentul constatator avea posibilitatea să nu aplice această sancţiune, ţinând cont că îi fusese acordată o viză română de muncă sau, să aplice sancţiunea la pragul minim prevăzut de lege, nu a aplicat astfel de sancţiuni, cu toate că nu a existat niciun indiciu că aplicarea măsurii la pragul maxim legal ar fi necesară pentru sancţionarea recurentului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, repunerea în termenul legal de formulare a contestaţiei, casarea în tot a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi pe fond admiterea contestaţiei ca întemeiată, în sensul anulării măsurii dispuse de intimat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere că hotărârea instanţei este definitivă.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Asupra excepţiei de inadmisibilitate a recursului invocată de intimat prin întâmpinare, pe care Înalta Curte o va soluţiona cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 499 C. proc. civ.:

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Potrivit dispoziţiilor art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România:

"Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură. Contestaţia nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanţei este definitivă.".

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă şi nu este supusă nici unei căi de atac, instanţa de fond (Curtea de Apel Bucureşti) menţionând în mod eronat că hotărârea pronunţată este supusă căi de atac a recursului.

Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti se circumscrie acestor dispoziţii legale, astfel că împotriva acesteia nu poate fi promovată calea de atac a recursului.

Prin urmare, raportat la obiectul cauzei prezente, dispoziţiile art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 reprezentând norma specială aplicabilă privind regimului străinilor în România, recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil, având în vedere că a fost promovat împotriva unei hotărâri definitive, împotriva căreia nu se poate promova calea de atac a recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2273 din 15 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2019.