Compensation payment title issuance upheld despite prior illegal execution reversal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Galaţi reclamanta A. a chemat in judecata pârâta Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând ca prin hotărâre judecătorească ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să elibereze titlul de plată pentru reclamantă, titlu pe care pârâta refuză să îl elibereze potrivit legii, precum şi ca instanţa sa constate ca exista creanţe reciproce ale parţilor din proces, suma 53855,33 RON pentru fiecare, şi, în consecinţă, operează compensarea acestora, să fie obligată pârâta să procedeze la compensarea intre creanţa deţinuta împotriva reclamantei cu cea pe care reclamanta o deţine împotriva pârâtei, constatând ca nu mai există nici o obligaţie de plată intre părţi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 97 din 14 aprilie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată.

S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

A fost obligată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlul de plată aferent Deciziei nr. 5962/23.07.2009 emise de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, privind pe reclamanta A., în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013.

S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind compensarea creanţelor, formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii: Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile pronunţată de instanţa de fond au declarat recurs reclamanta A. şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ambele recurente invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Criticile recurentei-pârâte Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor vizează soluţia sentinţei recurate privind obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată aferent Deciziei nr. 5962/23.07.2009 emise de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, privind pe reclamanta A., în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013.,

Recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, susţinând că instanţa de fond nu a avut în vedere situaţia dedusă judecăţii, în sensul că prin fapta reclamantei bugetul Statului Român a fost prejudiciat cu suma de 69.137,00 RON.

A mai susţinut recurenta că prin sentinţa civilă nr. 4625/27.04.2015, irevocabilă prin Decizia nr. 1686/18.09.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, având ca obiect întoarcerea executării silite, instanţa de judecată a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 60.137,00 RON, însă reclamanta a ignorat cele dispuse de instanţa de judecată şi nu a restituit pârâtei sumele de bani executate în mod nelegal, aşa cum a dispus instanţa de judecată, pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 165/2013.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că prin obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea titlului de plată nu s-ar ajunge la situaţia ca reclamanta să încaseze de două ori despăgubirile cuvenite în baza aceleiaşi decizii emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere că obligaţia de plată a sumei menţionate în titlul de plată revine Ministerului Finanţelor Publice.

Emiterea titlului de plată se face în temeiul Deciziei C. civ..S.D. nr. 5962/23.07.2009, conform art. 41 din legea nr. 165/2013, Statul Român fiind pus în situaţia de a suporta o cheltuială dublă în baza aceluiaşi titlu executoriu (Deciziei CCSD nr. 5962/23.07.2009).

Reclamanta nu a înţeles să restituie suma de bani încasată în mod nelegal pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 165/2013, încercând să anuleze cele dispuse în mod irevocabil de către instanţa de judecată învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare

Recurenta-reclamantă, în cadrul recursului formulat, a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, susţinând că hotărârea a fost dată cu aplicarea sau încălcarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1616 şi art. 1619 din noul C. civ., atunci când a fost respins capătul de cerere privind compensarea creanţelor.

Recurenta reclamantă a formulat cerere prin care a arătat că înţelege să renunţe la recursul care formează obiectul acestui dosar, solicitând ca prin încheiere să se ia act de declaraţia de renunţare.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin care a invocat excepţia puterii de lucru judecat cu privire la modalitatea de valorificare a deciziei emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea pârâtului.

În susţinerea acestei excepţii, recurenta-pârâtă A.N.R.P. a arătat că, în cauza de faţă, nu poate opera compensaţia legală, întrucât prin decizia civilă nr. 1686R/18.09.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă pronunţată în dosar nr. x/2015, instanţa de judecată a respins recursul reclamantei, reţinând că recurenta nu trebuie să omită faptul că decizia civilă nr. 2322R/01.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a vizat o anulare a înseşi executării silite, pentru argumentul esenţial al instanţei de executare constând în lipsa unui titlu executoriu care să încorporeze o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. În această situaţie, a susţinut recurenta că, în condiţiile în care instanţa de judecată a apreciat că actul administrativ emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu reprezintă un titlu executoriu, iar creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă împotriva A.N.R.P., solicitarea reclamantei cu privire la constatarea compensaţiei legale este intrată în puterea lucrului judecat.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului reclamantei.

Recurenta-pârâtă A.N.R.P. a formulat răspuns la întâmpinarea recurentei-reclamante, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate şi admiterea recursului pârâtei.

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă A.N.R.P. şi pe cale de consecinţă să se dispună casarea sentinţei de fond şi respingerea cererii reclamantei, precum şi respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă ca fiind nefondat.

Recurenta-pârâtă A.N.R.P. a formulat o cerere prin care a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul de a stabili dacă A.N.R.P. are obligaţia de a emite titluri de plată în favoarea persoanelor îndreptăţite ori moştenitorilor acestora în temeiul titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 41 din Legea nr. 165/2013, în condiţiile în care aceştia au pornit şi executat silit conturile instituţiei în mod nelegal, iar instanţele învestite cu soluţionarea cererilor privind întoarcerea executării silite au dispus obligarea acestora la restituirea sumelor de bani încasate în mod nelegal către A.N.R.P.

În susţinerea acestei cereri, recurenta-pârâtă a susţinut că reclamanta solicită obligarea pârâtei la emiterea unui titlu de plată în temeiul titlului de despăgubire nr. 5962/23.07.2008 emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condiţiile în care aceasta a pus în executare actul administrativ mai sus menţionat, a poprit şi executat silit conturile instituţiei, iar până în prezent nu a restituit suma de 69.137,00 RON aşa cum a dispus Judecătoria Sector 2 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 4625/27.04.2015, irevocabilă prin Decizia nr. 1686/18.09.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015. Astfel, prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta solicită obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată în temeiul aceluiaşi act administrativ (Decizia nr. 5962/23.07.2008 emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), act ce a stat la baza popririi conturilor pârâtei şi nerestituiţi conform dispoziţiilor instanţei prin hotărârile judecătoreşti mai sus arătate.

În concluzie, recurenta pârâtă a solicitat instanţei să precizeze care este procedura de soluţionare a cererilor de opţiune formulate de persoanele îndreptăţite sau de moştenitorii acestora privind valorificarea titlurilor de despăgubire în termenul legal prevăzut de legiuitor, în condiţiile în care aceştia au poprit şi executat silit conturile instituţiei, au fost obligaţi prin hotărâri judecătoreşti să restituie sumele de bani, iar aceştia nu au respectat hotărârile judecătoreşti, ci au înţeles să formuleze cereri noi prin care solicită emiterea titlului de plată în temeiul aceluiaşi act administrativ.

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat o cerere prin care a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie admiterea cererii de declanşare a procedurii pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

A. Analizând cu prioritate cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unei chestiuni de drept, instanţa de control judiciar constată că aceasta este inadmisibilă şi o va respinge pentru următoarele considerente:

Pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 C. proc. civ., instituie condiţii de admisibilitate a acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existenţa unei cauze în curs de judecată, judecarea cauzei să se afle în ultimă instanţă pe rolul tribunalului, al curţii de apel sau al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ivirea unei chestiuni de drept esenţiale, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, chestiunea de drept să fie nouă, să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Primele două condiţii sunt îndeplinite, cauza în care s-a invocat cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept este în curs, aflându-se în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca ultimă instanţă.

Problema de drept care se solicită de către recurenta-pârâtă a fi soluţionată constă în aceea ca instanţa competentă, respectiv Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept să stabilească:

"dacă Autoritatea Naţională pentru restituirea Proprietăţilor are obligaţia de a emite titluri de plată în favoarea persoanelor îndreptăţite ori moştenitorilor acestora în temeiul titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 41 din Legea nr. 165/2013, în condiţiile în care aceştia au pornit şi executat silit conturile instituţiei în mod nelegal, iar instanţele învestite cu soluţionarea cererilor privind întoarcerea executării silite au dispus obligarea acestora la restituirea sumelor de bani încasate în mod nelegal către Autoritatea Naţională pentru restituirea Proprietăţilor"

În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept s-a reţinut constant că această procedură are în vedere o chestiune de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, cu finalitatea împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare. Din analiza cererii de sesizare formulată de recurenta-pârâtă în baza art. 519 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că solicitarea nu vizează rezolvarea de principiu a unei chestiuni de drept, ci vizează chiar soluţionarea pe fond a cauzei prezente

Argumentele şi considerentele aduse de recurenta-pârâtă, în cererea de sesizare, sunt similare criticilor invocate în cadrul recursului formulat şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Practic recurenta-pârâtă nu arată efectiv şi concret care este chestiunea de drept care solicită a fi dezlegată, ci reiterează nemulţumirea sa raportată la soluţia instanţei de fond care nu îi este favorabilă, motiv pentru care a înţeles să formuleze şi prezentul recurs, motive pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 C. proc. civ.

D. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Înalta Curte constată că nu este fondat şi îl va respinge pentru considerentele următoare:

Instanţa de fond a stabilit, ca situaţie de fapt, faptul că prin Decizia nr. 5962/23.07.2009, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a decis emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 430.842,64 RON în favoarea reclamantei A. şi numiţilor B. şi C., reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în sentinţa nr. 1298/17.10.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi, din care s-au dedus despăgubirile în cuantum de 11.97464 RON încasate în anul 1964, actualizate cu coeficientul de actualizare.

Reclamanta A. a iniţiat forme de executare silită în vederea achitării de către pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a despăgubirilor în sumă de 53.855,33 RON, reprezentând 2/16 din suma totală de 430.842,64 RON, actualizate cu rata inflaţiei, cuvenite conform deciziei sus menţionate.

În urma executării silite efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc D. în dosar nr. x/2012, ANRP a virat în contul executorului judecătoresc suma de 69.137 RON reprezentând despăgubiri şi cheltuieli de executare, sumă ce a fost ulterior încasată de reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. 15607/12.11.2012, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu intimata A., prin care s-a solicitat anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. x/2012 al B.E.J. "D." şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare. A respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 2322 R/01.10.2013, irevocabilă, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Bucureşti a admis recursul formulat de recurenta - contestatoare Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 15607/12.11.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimata - creditoare A., a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul că a admis contestaţia la executare. A anulat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 63/2012 al B.E.J. D.. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin sentinţa civilă nr. 4625/27.04.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2015, având ca obiect întoarcerea executării silite, a fost admisă cererea formulată de A.N.R.P. şi s-a dispus întoarcerea executării silite în dosarul de executare nr. 63/2012 al B.E.J. D., prin restabilirea situaţiei anterioare, sens în care pârâta A. a fost obligată să restituie reclamantei A.N.R.P. suma de 69.137 RON rezultată din executare.

Prin decizia civilă nr. 1686R/18.09.2015, irevocabilă, a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă pronunţată în dosar nr. x/2015, s-a respins ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă A., împotriva sentinţei civile nr. 4625/27.04.2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2015

Ulterior pronunţării deciziei civile nr. 2322 R/01.10.2013, reclamanta s-a adresat ANRP în vederea emiterii titlului de plată, iar prin adresa nr. x/12.08.2014 pârâta a comunicat reclamantei refuzul de a emite titlul de plată, cu motivarea că până la data emiterii adresei respective, suma de 69.137 RON nu a fost restituită în conturile ANRP.

Este de observat şi faptul că în dosarul nr. x/2017, prin decizia civilă nr. 321 din 8 martie 2018, Tribunalul Galaţi a admis apelul formulat de reclamantă, în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, şi a dispus compensarea creanţei de 69.137 RON supusă executării în temeiul titlului executoriu emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, cu creanţa contestatoarei de 53.855,33 RON datorată în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1298/2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în limita sumei de 53.855,33 RON.

Înalta Curte, faţă de motivele de recurs formulate de recurenta pârâtă, privind obligarea la emiterea titlului de plată aferent Deciziei nr. 5962/23.07.2009 emise de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, reţine că dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 prevăd următoarele:

"(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 RON.

(3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere."

Reclamanta avea dreptul la o cotă de 2/16 din cuantumul total al despăgubirilor stabilit prin Decizia nr. 5962/23.07.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, suma cuvenită acesteia fiind de 53.855,33 RON, iar faţă de împrejurarea că a fost anulată executarea silită efectuată în temeiul Deciziei C. civ..S.D. nr. 5962/23.07.2009 şi s-a dispus întoarcerea executării silite, reclamanta era îndreptăţită la emiterea titlului de plată privind despăgubirile cuvenite acesteia, conform prevederilor art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013.

Nerestituirea de către reclamantă către pârâtă a sumei de 69.137 RON rezultată din executare, nu justifica refuzul pârâtei de a emite titlul de plată, pârâta având deschisă calea procedurilor de executare silită împotriva reclamantei pentru a-i fi restituită suma ce a constituit obiectul dosarului de întoarcere a executării silite .

În mod corect a reţinut instanţa de fond că nu poate fi reţinută critica recurentei-pârâte în sensul că prin efectuarea plăţii integrale către reclamantă, bugetul Statului Român ar fi prejudiciat cu suma de 69.137,00 RON, iar prin emiterea titlului de plată s-ar ajunge la situaţia ca reclamanta să încaseze de două ori despăgubirile cuvenite în baza aceleiaşi decizii emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 4625/27.04.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2015, definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 1686R/18.09.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă cererea formulată de A.N.R.P. şi s-a dispus întoarcerea executării silite în dosarul de executare nr. 63/2012 al B.E.J. D., prin restabilirea situaţiei anterioare, sens în care pârâta A. a fost obligată să restituie reclamantei A.N.R.P. suma de 69.137 RON rezultată din executare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că reclamanta era îndreptăţită la emiterea titlului de plată privind despăgubirile cuvenite acesteia, conform prevederilor art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013, dispoziţii care obligau de drept pârâta la respectarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire instituite în materie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, prin obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată aferent Deciziei nr. 5962/23.07.2009 emise de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013.

C. În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamanta A., Înalta Curte reţine că, la data de 12.02.2019, aceasta a formulat o cerere prin care a arătat că înţelege să renunţe la recursul care formează obiectul acestui dosar, solicitând ca prin încheiere să se ia act de declaraţia de renunţare. Potrivit dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. (3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. (6) Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."

De asemenea, instanţa reţine faptul că manifestarea de voinţă în sensul de a se renunţa la judecata recursului reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al reclamantei care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 406 alin. (1) şi (6) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de declaraţia recurentei-reclamante A. de renunţare la judecata recursului.

Faţă de această împrejurare, recursul formulat de reclamantă şi apărările intimatei pârâte cu privire la acest recurs nu vor mai fi analizate.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 519-520, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 406 alin. (1) şi alin. (6) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca inadmisibilă, va lua act de renunţarea recurentei la recursul declarat şi va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca inadmisibilă.

Ia act de renunţare a recurentei-reclamante A. la recursul declarat Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 97 din 14 aprilie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 97 din 14 aprilie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2019.