Unconstitutionality exception for divergence panel composition deemed inadmissible as request for legislative modification

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1047 din data de 26 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie,în baza art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată în data de 2.10.2020, contestatorul-condamnat A., prin apărător ales, a formulat contestaţie în anulare a Deciziei penale nr. 575 din 6.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2915, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv "instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii", solicitând, potrivit art. 431 din C. proc. pen., să se dispună admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, suspendarea deciziei nr. 575/2020 a Curţii de Apel Constanţa, potrivit art. 430 din C. proc. pen., iar în urma rejudecării apelului, respingerea apelului formulat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi admiterea apelului formulat de acesta.

În motivarea cererii, contestatorul-condamnat A., prin apărător ales, a susţinut că, formarea completului de divergenţă, care a pronunţat, cu opinie majoritară, decizia nr. 575/2020, nu a respectat principiul repartizării aleatorii, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil, respectiv dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 304/2004, republicată, potrivit cărora "Judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective."

Astfel, s-a argumentat faptul că, asupra apelului concluziile au fost expuse la data de 29.04.2020, pronunţarea fiind amânată de patru ori, pentru datele de 15.05.2020, 22.05.2020, 2.06.2020 şi, în cele din urmă, la 4.06.2020. La data de 4.06.2020 completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului a constatat divergenţa dintre membrii acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 alin. (5) din C. proc. pen., motiv pentru care, în referire la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, respectiv art. 111 alin. (9) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015, a înaintat dosarul la mapa preşedintelui secţiei Penale a Curţii de Apel Constanţa, în vederea nominalizării judecătorului care să participe în completul de divergenţă.

Potrivit procesului-verbal din data de 4.06.2020, Preşedintele secţiei Penale a Curţii de Apel Constanţa, constatând că în zilele 4 - 7 iunie 2020, judecător de permanenţă era doamna judecător B., a desemnat-o în completul de divergenţă învestit cu soluţionarea apelului în cauza nr. x, în aplicarea următoarelor dispoziţii legale: art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004: «Completul de divergenţă se constituie prin includerea, în completul de judecată, a judecătorului din planificarea de permanenţă" şi art. 21 pct. 3 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015, care prevede că întregirea completului de divergenţă se realizează prin «includerea judecătorului din planificarea de permanenţă din ziua în care s-a ivit divergenţa, potrivit materiei şi stadiului procesual al dosarului în care s-a ivit divergenţa ».

Astfel, s-a apreciat că întregirea completului de divergenţă în maniera mai-sus arătată s-a îndepărtat de la principiul repartizării aleatorii şi a încălcat dreptul contestatorului-condamnat A. la un proces echitabil, aflându-se în conflict direct cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Sub acest aspect, s-a argumentat că "includerea în completul de divergenţă a judecătorului de permanenţă din ziua în care s-a ivit divergenţa, în condiţiile în care rămâne la aprecierea completului iniţial în ce zi să constate divergenţa prin amânarea pronunţării, îi dă dreptul condamnatului să considere că formarea completului de divergenta nu corespunde întrutotul exigentelor necesare asigurării dreptului la un proces echitabil, în sensul că unul dintre membrii completului de judecata nu este desemnat în aceleaşi condiţii cu ceilalţi doi membri ai completului, fapt de natura a crea suspiciuni cu privire la asigurarea imparţialităţii întregului complet de judecată".

Prin urmare, a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, potrivit art. 29 alin. (2) din legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deoarece această normă "permite eludarea principiului repartizării aleatorii menit a asigura garanţia unui proces echitabil", deoarece legea, aşa cum este redactată în prezent, "permite erijarea cauzei către un anumit judecător din compunerea instanţei, prin amânarea pronunţării până la o dată, lăsată la simpla apreciere a completului iniţial învestit".

Referitor la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea a constatat că cererea este inadmisibilă din următoarele considerente: Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată - (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "(1) În cazul completului format din 2 judecători, dacă aceştia nu ajung la un acord asupra hotărârii ce urmează a se pronunţa, procesul se judecă din nou în complet de divergenţă, în condiţiile legii.

(2) Completul de divergenţă se constituie prin includerea, în completul de judecată, a judecătorului din planificarea de permanenţă."

În analiza condiţiilor enumerate anterior, instanţa a constatat că excepţia a fost invocată de contestatorul-condamnat A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa şi a avut în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale care reglementează compunerea completului de divergenţă, prin includerea judecătorului din planificarea de permanenţă a secţiei penale şi pentru cauze penale şi cu minori a Curţii de Apel Constanţa. De asemenea, s-a constatat că şi următoarele două condiţii de admisibilitate a excepţiei sunt îndeplinite, respectiv excepţia vizează neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi nu are ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, sesizarea Curţii cu o excepţie de neconstituţionalitate presupune, în egală măsură, şi examinarea unei cerinţe implicite de admisibilitate care, deşi nu este prevăzută în mod expres în conţinutul art. 29, se deduce din întreaga reglementare legală a organizării şi funcţionării Curţii Constituţionale. În acest sens, instanţa de judecată este obligată să verifice şi măsura în care excepţia de neconstituţionalitate tinde, în mod real, la a învesti Curtea cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei (prerogativă recunoscută Curţii de prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992).

Sub acest aspect, Curtea a constatat că, în esenţă, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se urmăreşte verificarea conformităţii normei cu dispoziţiile constituţionale, ci se urmăreşte o modificare a legislaţiei în vigoare, referitoare la modalitatea de includere, în completul de divergenţă, a judecătorului din planificarea de permanenţă a secţiei din cadrul căreia aparţine cauza, potrivit materiei ramurii de drept.

Argumentele care au fost invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt identice cu cele ce care au vizat cererea de contestaţie în anulare, respectiv modalitatea de desemnare a judecătorului desemnat în compunerea completului de divergenţă, fiind încălcat principiul repartizării aleatorii şi astfel, se încalcă dreptul la un proces echitabil, pe de o parte, iar pe de altă parte, este criticată şi modalitatea de soluţionare şi adoptare a hotărârii, în complet de divergenţă, în opinie majoritară, în sensul că judecătorul desemnat a participa în compunerea completului de divergenţă, în raport de complexitatea cauzei, într-un timp relativ scurt, în opinia contestatorul-condamnat A., şi-a format convingerea cu privire la soluţia dispusă în cauză şi astfel, se constată o lipsă de imparţialitate a întregului complet de judecată.

Aşadar, s-a arătat că instanţelor de judecată le revine, în faza admisibilităţii condiţiilor de sesizare a Curţii Constituţionale, competenţa de a verifica dacă excepţia a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituţionalităţii unei dispoziţii legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza. Legătura cu soluţionarea cauzei priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei care se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată.

Astfel, în jurisprudenţă s-a subliniat faptul că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală care reglementează desfăşurarea procesului penal, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

Ori, nemulţumirea contestatorului-condamnat A. legată de soluţia primită în apel, nu poate îmbrăca caracterul unei excepţii de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale, motivat de faptul că, deşi au fost respectate dispoziţiile legale privind desemnarea judecătorului în compunerea completului de divergenţă, apreciază că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin faptul că nu a fost desemnat aleatoriu, iar judecătorul astfel desemnat nu ar fi avut timpul necesar, în opinia sa, studierii cauzei, cu toate că aceasta este apreciată ca fiind una complexă, şi, astfel, ar fi fost afectată imparţialitatea acestuia.

S-a susţinut că, practic, ceea ce se urmăreşte, este modificarea modalităţii de desemnare a judecătorului în compunerea completului de divergenţă, aspect care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceea "de a pronunţa numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului"(Decizia nr. 490 din 25.09.2014 a Curţii Constituţionale) şi fără a se "putea substitui organului legislativ pentru a stabili aspecte care ar putea depăşi statutul său constituţional, afectând rolul legislativ pozitiv al Parlamentului României, ca unică autoritate legiuitoare a ţării (Decizia nr. 45 din 10.03.1998 a Curţii Constituţionale).

De altfel, obligaţia instanţei de a examina şi această condiţie implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, ale cărei decizii au fost în mod constant acelea de respingere ca inadmisibile a excepţiilor de neconstituţionalitate formulate cu nerespectarea competenţei sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (mutatis mutandis, a se vedea cu titlu de exemplu deciziile nr. 35/20.01.2011, nr. 284/24.02.2011 şi nr. 459/12.04.2011 ale Curţii Constituţionale).

Prin urmare, având în vedere criticile formulate de contestatorul-condamnat A. în susţinerea cererii de sesizare şi faţă de conţinutul dispoziţiilor a căror neconstituţionalitate se cere a fi verificată, Curtea a constatat că nu se formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci se susţin aspecte care tind la modificarea legislativă a unui text de lege pe care autorul excepţiei îl contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu şi Curţii Constituţionale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.

Împotriva dispoziţiei Deciziei penale nr. 1047 din data de 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs, în termenul legal, recurentul A., motivele acestuia fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.

Examinând recursul declarat de recurentul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate formulată, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate sunt reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care prevăd că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţă ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia. Aceasta pentru că raţiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate este aceeaşi în toate cazurile anterior expuse, ţinând de împiedicarea declanşării controlului de constituţionalitate în acele situaţii ce constituie limite ale competenţei de a se pronunţa, inclusiv pentru Curtea Constituţională.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Această condiţie nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Aşadar, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curţii Constituţionale în strictă conformitate cu dispoziţiile legii, dar şi cu specificul cauzei.

În contextul acestor argumente de principiu, instanţa de recurs constată că, în mod corect, curtea de apel a apreciat că, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se urmăreşte verificarea conformităţii normei cu dispoziţiile constituţionale, ci se urmăreşte o modificare a legislaţiei în vigoare, referitoare la modalitatea de includere, în completul de divergenţă, a judecătorului din planificarea de permanenţă a secţiei din cadrul căreia aparţine cauza, potrivit materiei ramurii de drept, şi că, practic, ceea ce se urmăreşte, este modificarea modalităţii de desemnare a judecătorului în compunerea completului de divergenţă, aspect care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceea "de a pronunţa numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului"(Decizia nr. 490 din 25.09.2014 a Curţii Constituţionale) şi fără a se "putea substitui organului legislativ pentru a stabili aspecte care ar putea depăşi statutul său constituţional, afectând rolul legislativ pozitiv al Parlamentului României, ca unică autoritate legiuitoare a ţării (Decizia nr. 45/10.03.1998 a Curţii Constituţionale).

Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a examina şi această condiţie implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, ale cărei decizii au fost în mod constant acelea de respingere ca inadmisibile a excepţiilor de neconstituţionalitate formulate cu nerespectarea competenţei sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1047 din data de 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1047 din data de 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2020.

GGC - MM