Attempted rape: Cassation scope excludes re-weighing evidence of material elements absent from statutory definition

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 108 din 15 martie 2019, pronunţată de Judecătoria Turda, în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins cererea inculpatului A. privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestuia din viol prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) din C. pen. în tentativă la viol prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1), art. 66, alin. (1), lit. a), b), n) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceştia, pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66, alin. (1), lit. a), b), n) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceştia.

În temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei stabilite, perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv respectiv din 4 iunie 2018 la 4 iulie 2018.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul A., începând cu data de 15 martie 2019.

În temeiul art. 215 alin. (1), (2) din C. proc. pen., s-a stabilit (menţinut) în sarcina inculpatului A. respectarea următoarelor obligaţii:

- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

- să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei;

- să se prezinte la organul de poliţie în a cărei circumscripţie domiciliază - organ desemnat cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat;

- să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

- să nu se apropie de partea civilă B., de martorii C., D., E., F., G., H., I., J. şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;

- să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.

Supravegherea respectării obligaţiilor care-i revin inculpatului A., pe durata controlului judiciar, se va realiza în continuare de către secţiei 9 Poliţie Rurală Turda, Poliţia Ploscoş.

În temeiul art. 215 alin. (3) din C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului A. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1357 din C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile B. suma de 10.000 de RON cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.000 RON (400 - în cursul urmăririi penale şi 600 de RON - în cursul judecăţii).

În temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

Împotriva hotărârii pronunţate de către Judecătoria Turda a formulat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 697/A/2019 din data de 11 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 108 din data de 15 martie 2019 a Judecătoriei Turda.

Împotriva Deciziei din apel, nr. 697/A din 11 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 9 noiembrie 2020.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, apărarea inculpatului A., în esenţă, a susţinut că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (art. 16 alin. (1) pct. 7 teza I-a din C. proc. pen., lipsind elementul material al laturii obiective a infracţiunii de viol).

S-a arătat că potrivit art. 218 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de viol constă în raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Conform art. 218 alin. (3) lit. c) din C. pen., violul comis asupra unui minor se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi (varianta agravată).

Din analiza normei de incriminare rezultă că fapta se comite doar printr-o acţiune într-una din modalităţile alternative prevăzute de lege şi împotriva voinţei unuia dintre parteneri (prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apară ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare).

În opinia apărării, în realitate, faptei reţinute în sarcina inculpatului îi lipseşte elementul material al laturii obiective specifice infracţiunii de viol.

Astfel, în cererea de recurs în casaţie s-a menţionat că persoana vătămată a fost examinată medico-legal în data de 4 iunie 2018, a doua zi, la IML Cluj-Napoca şi s-a întocmit Raportul de expertiză medico-legală nr. 3106/II/c/11 din data de 21 iunie 2018 în care, la capitolul "Constatări" s-a menţionat că la examenul clinic persoana vătămată nu a prezentat leziuni sau urme de leziuni traumatice pe cap, corp şi membre la data examinării şi că prezintă o "deflorare veche", concluzionându-se că B. nu prezintă leziuni sau urme de leziuni traumatice pe cap, corp şi membre la data examinării, aceasta prezintă o deflorare veche, a cărei dată nu poate fi precizată şi că pe "frontiul din secreţia vaginală nu s-au pus în evidenţă spermatozoizi."

Apoi, s-a arătat că este de reţinut că iniţial persoana vătămată şi mătuşa acesteia, martora K., cea care a solicitat prezenta organelor de poliţie prin serviciul de urgenţă 112, au sesizat săvârşirea unei tentative de viol, astfel cum rezultă din fişa de intervenţie la eveniment întocmită de organele de poliţie din cadrul secţiei nr. 9 Poliţia Rurală Turda şi declaraţia martorei K. dată în cursul cercetării judecătoreşti la Judecătoria Turda, la data de 12 decembrie 2018, în care aceasta a precizat, repetat, că inculpatul a încercat să o violeze pe persoana vătămată, fără alte explicaţii.

A menţionat apărarea inculpatului faptul că numai persoana vătămată a susţinut că inculpatul ar fi constrâns-o la un raport sexual până în momentul în care a venit verişorul ei, martorul E., care a bătut în geam, din exterior, a înjurat şi le-a cerut să deschidă uşa la copii, după care, "inculpatul şi-a ridicat pantalonii şi lenjeria" şi a ieşit având un incident cu martorul E. căruia i-a dat un pumn în obraz.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, apărarea a mai făcut referire la declaraţiile martorului E., din 21 decembrie 2018 şi ale martorului J., din 12 decembrie 2018 şi totodată, s-a susţinut că inculpatul a recunoscut, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de judecată ca între el şi persoana vătămată nu au existat decât atingeri şi săruturi consimţite de ambele părţi.

S-a arătat că susţinerile inculpatului sunt confirmate de o menţiune importantă din cuprinsul Raportului psihologic nr. 26682 din 19 decembrie 2018 întocmit de către Direcţia Generala de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (pag. 2) care se referă la faptul că "Au fost investigate simptomele stresului post-traumatic, dar nu sunt îndeplinite criteriile pentru această tulburare. Confruntarea directă cu suspectul violului, în faţa sălii de judecată, nu a produs şocul specific trăirii traumatice. Mai bine spus, minora nu trece printr-un proces de instalare a unei traume psihice. Evenimentul prin care a trecut minora nu este perceput de către B. ca fiind de natură traumatică, deoarece nu se observă o retrăire a experienţei violului la nivel cognitiv, emoţional, comportamental şi fiziologic."

Prin urmare, s-a precizat că analizând toate probele administrate, atât în mod individual cât şi în ansamblul lor, fapta de care a fost acuzat inculpatul nu este prevăzută de legea penală, lipsindu-i elementul material al laturii obiective specifice infracţiunii de viol, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a din C. proc. pen. pentru adoptarea unei soluţii de achitare a inculpatului.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 32 coroborat cu art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) din C. pen., este analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esenţă, neîndeplinirii elementelor constitutive ale tentativei la infracţiunea de viol reţinute în sarcina sa, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă şi subiectivă, în sensul că, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză nu rezultă săvârşirea faptei printr-una din modalităţile alternative prevăzute de lege şi împotriva voinţei unuia dintre parteneri (prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apară ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare).

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator (Raportul psihologic nr. 26682 din 19 decembrie 2018 întocmit de către Direcţia Generala de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, declaraţiile martorului E., din 21 decembrie 2018 şi ale martorului J., din 12 decembrie 2018, declaraţia martorei K., Raportul de expertiză medico-legală nr. 3106/II/c/11 din data de 21 iunie 2018), cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Analiza motivelor de recurs în casaţie nu vizează practic raportarea situaţiei de fapt reţinută la condiţiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancţionează penal tentativa la infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. c) din C. pen., ci reprezintă o veritabilă solicitare de reinterpretare şi valorificare a probatoriului administrat în sensul celor invocate.

În acest context, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv şi subiectiv tentativa la infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. c) din C. pen. şi, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 697/A din data de 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 697/A din data de 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM