Extradition of Romanian citizen to the US: Bilateral treaty excludes multilateral guarantee requirement for home-country execution of sentence

Deliberând asupra contestaţiei declarată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 5/F din data de 14 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 5/F din data de 14 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a admis cererea de extrădare, formulată de autorităţile judiciare americane şi, în consecinţă, s-a dispus extrădarea în Statele Unite ale Americii a persoanei extrădabile A., pentru a fi cercetat judecătoreşte de către autorităţile judiciare americane, cu respectarea regulii specialităţii.

S-a dispus predarea persoanei extrădabile A. către autorităţile judiciare americane.

În temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a menţinut arestarea provizorie, în vederea extrădării, a persoanei extrădabile, pe perioada de 30 zile, respectiv 17 ianuarie 2021 - 15 februarie 2021, inclusiv. S-a constatat că persoana extrădabilă a fost reţinută şi arestată provizoriu, în vederea extrădării, de la data de 3 decembrie 2020 la zi. În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 111 din 15 mai 2008, pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, s-a dispus informarea, de îndată, a autorităţilor judiciare americane, prin intermediul Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că la data de 3 decembrie 2020, a fost înregistrată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind cererea de extrădare a persoanei extrădabile A., formulată de autorităţile judiciare americane.

În motivare, s-a arătat că autorităţile judiciare americane au formulat cerere de extrădare faţă de persoana extrădabilă A., cetăţean român, urmărită internaţional, în vederea judecării acesteia, de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky, în Dosarul nr. x, pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie RICO (organizaţii corupte şi influenţate de activităţi de racket), prevăzută de Titlul 18, Secţiunea 1962 (d) din C. pen. al Statelor Unite ale Americii, pedepsită cu închisoarea de până la 20 de ani, şi de conspiraţie la spălarea banilor, prevăzută de Titlul 18, Secţiunea 1956 (h) din C. pen. al Statelor Unite ale Americii, pedepsită cu închisoarea de până la 20 de ani.

A fost depus Dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, conţinând actele şi lucrările referitoare la cererea de extrădare.

Prin Sentinţa penală nr. 238/F din 3 decembrie 2020, din Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării şi, în consecinţă, în temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 şi al art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, a admis cererea de extrădare, formulată de Statele Unite ale Americii şi a dispus extrădarea şi predarea, către autorităţile din Statele Unite ale Americii, a persoanei extrădabile A., faţă de care a fost emis Rechizitoriul nr. x şi un mandat de arestare de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Kentucky, la data de 19. IX.2019, cu respectarea regulii specialităţii, prevăzută de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008. În temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea provizorie, în vederea extrădării, a persoanei extrădabile A., până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004 şi a constatat că a fost reţinută pentru 24 ore, la data de 3 decembrie 2020, după care, în temeiul art. 13 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, a dispus informarea statului solicitant cu privire la această hotărâre judecătorească, constatând, în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată) şi art. 20 alin. (2) teza a II-a din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, că rămân în sarcina statului român cheltuielile judiciare în procedura de extrădare, fiind suportate conform art. 16 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 (republicată).

Prin Decizia penală nr. 828 din 10 decembrie 2020, din Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis contestaţia formulată de contestatorul persoana extrădabilă A., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală, doar în privinţa măsurii extrădării, şi a trimis cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti. S-a stabilit că durata măsurii arestării provizorii este de 15 zile, de la data de 3 decembrie 2020 şi până la data de 17 decembrie 2020, constatând că onorariul parţial al apărătorului din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

În motivare, s-a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care o obligau să solicite autorităţilor judiciare americane, prin intermediul Ministerului Justiţiei, asigurări suficiente că, în caz de condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, va fi transferat în vederea executării pedepsei în România.

În rejudecare, la termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2021, Curtea a procedat la audierea persoanei extrădabile, a cărei declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosar, dosar fond rejudecare.

La solicitarea Curţii, prin Adresa din 12 ianuarie 2021, Ministerul Justiţiei a comunicat răspunsul autorităţilor judiciare americane, care au arătat că o asemenea garanţie nu poate fi oferită, întrucât nu este prevăzută în Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, aflat la dosar fond rejudecare.

Tot la termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2012, persoana extrădabilă a formulat opoziţie la extrădare. A susţinut că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, întrucât statul solicitant nu a oferit asigurări suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, va fi transferată, în vederea executării pedepsei în România. A mai invocat dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, întrucât autorităţile judiciare americane nu i-au respectat dreptul la un proces echitabil, nefiind citată ori încunoştinţată cu privire la desfăşurarea urmăririi penale împotriva sa, pentru a-şi putea formula apărarea, astfel că a aflat abia pe data de 3 decembrie 2020, când a fost efectuată percheziţia domiciliară în locuinţa sa. De asemenea, a invocat atât dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, deoarece se creează o situaţie discriminatorie, prin protejarea intereselor procesuale doar ale persoanelor vătămate, care sunt cetăţeni americani, cât şi dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, conform cărora situaţia sa riscă să se agraveze din cauza motivului de la art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Curtea, în temeiul art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a respins, ca neîntemeiată, opoziţia la extrădare, formulată de persoana extrădabilă.

Referitor la motivul prevăzut de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că se aplică dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, care se referă, în mod expres, la tratate bilaterale şi pe bază de reciprocitate, în timp ce art. 20 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se referă la convenţii multinaţionale, astfel că, în aceste condiţii legislative cât se poate de clare, nu este necesară oferirea de asigurări cu privire la executarea pedepsei închisorii într-un penitenciar din România, după cum a considerat instanţa supremă, care a trimis cauza, spre rejudecare, pentru acest motiv.

Cu toate că dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004, precum şi dispoziţiile Legii nr. 111 din 15 mai 2008, pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, sunt neechivoce, Curtea a solicitat, prin intermediul Ministerului Justiţiei, de la autorităţile judiciare americane, garanţiile indicate de instanţa supremă, iar, prin Adresa nr. x din 12 ianuarie 2021, Ministerul Justiţiei a comunicat răspunsul autorităţilor judiciare americane, potrivit căruia o asemenea garanţie nu poate fi oferită, întrucât nu este prevăzută în Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, dosar fond rejudecare.

Cu privire la opoziţia întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că mandatul naţional de arestare emis la data de 20 septembrie 2019, de către autorităţile judiciare americane, nu conţine decât numele şi prenumele persoanei extrădabile, fără alte date, precum adresa, întrucât nu au existat posibilităţi de identificare, tocmai având în vedere natura şi modalitatea de comitere a faptelor penale, în mediul electronic.

Referitor la opoziţia întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că nu există o discriminare în sensul strict al acestei reglementări, care nu se referă, nicidecum, la calitatea procesuală.

Analizând actele şi lucrările dosarelor, Curtea a apreciat că sesizarea Ministerului Public este întemeiată.

Astfel, s-a constatat că, prin rechizitoriul din data de 19 septembrie 2019 al procurorului pentru Districtul de Est al statului Kentucky, Statele Unite ale Americii, din Dosarul nr. x, persoana extrădabilă A., cetăţean român, a fost trimisă în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie RICO, prevăzută de Titlul 18, Secţiunea 1962 (d) din C. pen. al Statelor Unite ale Americii, în vederea comiterii infracţiunii de racket, prevăzută de Titlul 18, Secţiunea 1962 (c), care include activitatea infracţională prevăzută de art. 1.343 şi de art. 1.349 din C. pen. al Statelor Unite ale Americii (fraudă prin poştă şi cablu), pentru care se prevede pedeapsa închisorii de până la 20 ani, şi de conspiraţie la spălarea banilor, prevăzută de Titlul 18, Secţiunea 1956 (h) din C. pen. al Statelor Unite ale Americii, prin efectuarea sau încercarea de a efectua, cu bună-ştiinţă, de tranzacţii financiare prin care este afectat comerţul interstatal şi internaţional, care implică câştiguri obţinute din activităţi ilegale, precum şi prin transportarea, transmiterea şi transferarea ori încercarea de a transporta, transmite şi transfera, cu bună-ştiinţă, instrumente monetare şi fonduri în afara Statelor Unite ale Americii, pentru care se prevede pedeapsa închisorii de până la 20 ani, reţinându-se în sarcina sa că, în perioada 13 iulie 2016 - 19 septembrie 2019, împreună cu alţi coinculpaţi, a participat la fraudarea unor persoane vătămate, cetăţeni americani, prin publicarea unor anunţuri privind vânzarea de bunuri de lux inexistente, pe site-uri de licitaţii on-line şi de vânzare cu amănuntul, precum "B.", "C.", "D." şi "E.", apoi a contribuit la spălarea sumelor de bani obţinute în urma licitaţiilor frauduloase, transformându-le în monede Bitcoin, pe care, ulterior, le-a transferat în afara Statelor Unite ale Americii.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele penale reţinute în sarcina persoanei extrădabile se încadrează juridic, în legislaţia penală română, în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen. român, cu limite speciale cuprinse între 1 an închisoare şi 5 ani închisoare, de înşelăciune, în varianta agravată şi în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. român, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. român, cu limite speciale cuprinse între 1 an închisoare şi 5 ani închisoare, şi de spălarea banilor, în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. român, pentru care limitele speciale sunt cuprinse între 3 ani închisoare şi 10 ani închisoare, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. român.

S-a mai constatat că nu există niciunul dintre motivele obligatorii de refuz a extrădării, prevăzute, în mod expres, de dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. a)-f) din Legea nr. 302/2004, republicată, sau dintre motivele facultative de refuz a extrădării, prevăzute de art. 22 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Ca atare, constatând că nu există niciun impediment la extrădare, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a admis cererea de extrădare, formulată de autorităţile judiciare americane şi, s-a dispus extrădarea în Statele Unite ale Americii a persoanei extrădabile A., cetăţean român, pentru a fi cercetat judecătoreşte de către autorităţile judiciare americane, cu respectarea regulii specialităţii. S-a dispus predarea persoanei extrădabile A. către autorităţile judiciare americane, iar în temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată s-a dispus şi menţinerea arestării provizorie, în vederea extrădării, a persoanei extrădabile, pe perioada de 30 zile, respectiv 17 ianuarie 2021 - 15 februarie 2021, inclusiv,

S-a constata că persoana extrădabilă a fost reţinută şi arestată provizoriu, în vederea extrădării, de la data de 3 decembrie 2020 la zi, iar în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 111 din 15 mai 2008, pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, s-a dispus informarea, de îndată, a autorităţilor judiciare americane, prin intermediul Ministerului Justiţiei,

Împotriva Sentinţei nr. 5/F din data de 17 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a formulat contestaţie persoana extrădabilă A., motivele contestaţiei fiind prezentate în practicaua prezentei decizii.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei, casarea sentinţei şi respingerea cererii de extrădare formulată de autorităţile judiciare ale SUA, susţinând că se încalcă autoritatea de lucru judecat după casarea cu trimitere astfel cum a stabilit Înalta Curte prin Decizia nr. 948 din 10 decembrie 2020, iar curtea de apel nu a dat eficienţă considerentelor Înaltei Curţi. A susţinut că autorităţile americane au obligaţia de a prezenta garanţii conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi a solicitat să se constate incidenţa disp. art. 51 din Legea nr. 302/2004 şi acordarea unui termen de 2 luni pentru complinirea lipsurilor privind cererea de extrădare. Un alt motiv invocat, a arătat că vizează dispoziţiile art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, respectiv dreptul la apărare, în sensul că nu a fost citat şi nu a beneficiat de dreptul la un proces echitabil. Un alt aspect invocat a vizat înlocuirea măsurii arestării provizorii cu o măsură mai uşoară având în vedere situaţia sa familială.

Examinând contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei nr. 5/F din data de 17 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a formulat contestaţie persoana extrădabilă A., prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând în art. 19 alin. (1) principiul neextrădării propriilor cetăţeni, Constituţia României, în alin. (2) al aceluiaşi articol, instituie o excepţie de la această regulă, stabilind că, prin derogare de la prevederile alin. (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.

Aşadar, legiuitorul constituant a condiţionat funcţionalitatea derogării de la principiul neextrădării naţionalilor, de existenţa unei convenţii internaţionale având ca parte România şi, cumulativ, de respectarea normelor legale interne interesând extrădarea şi de existenţa declaraţiei de reciprocitate dată de statul străin.

În acest sens, relevante sunt prevederile art. 20 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală care reglementează cerinţele de admisibilitate a extrădării cetăţenilor români, stabilind în alin. (3) că "cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza dispoziţiilor tratatelor bilaterale şi pe bază de reciprocitate".

În aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din legea fundamentală, dar şi a obligaţiilor asumate potrivit Acordului de extrădare între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, semnat la Washington la data de 25 iunie 2003, România a încheiat la Bucureşti, pe 10 septembrie 2007, Tratatul de extrădare cu Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, prin care, cele două state au convenit să-şi extrădeze reciproc persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autorităţile statului solicitant pentru o infracţiune care dă loc la extrădare (art. 1).

Aşa cum rezultă din modul de redactare a primului articol al Tratatului, părţile semnatare au hotărât ca procedura de extrădare între acestea a propriilor cetăţeni să fie guvernată exclusiv de prevederile convenţiei bilaterale încheiate:

"Părţile convin să-şi extrădeze reciproc, în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat, persoanele urmărite penal ..", aspect ce rezultă, de altfel, şi din prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, care permit extrădarea cetăţenilor români doar în baza dispoziţiilor tratatelor bilaterale.

Aşadar, contrar criticilor formulate de apărare, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, iar dispoziţiile dreptului comun, respectiv ale Legii nr. 302/2004 fiind aplicabile doar în măsura în care nu contravin prevederilor Tratatului.

Astfel, se constată că potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, dispoziţiile cuprinse în Legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române. De asemenea, conform art. 4, Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaţionale la care România este parte în situaţiile nereglementate. Totodată, art. 7 din Legea nr. 302/2004 statuează că în situaţia în care prin legea de cooperare judiciară internaţională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate se îndeplinesc conform normelor române de drept procesual penal.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 302/2004, cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza dispoziţiilor tratatelor bilaterale şi pe bază de reciprocitate.

În cauză, persoana extrădabilă A. este cetăţean român, iar între România şi Statele Unite ale Americii a fost încheiat Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008. Potrivit art. 1, părţile convin să-şi extrădeze reciproc, în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat, persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autorităţile statului solicitant pentru o infracţiune care dă loc la extrădare.

Referitor la dubla incriminare, condiţie impusă atât de art. 24 din Legea nr. 302/2004, cât şi de art. 2 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, Înalta Curte reţine că toate infracţiunile enunţate dau loc la extrădare, având corespondent în legislaţia română.

Astfel, persoana extrădabilă A., cetăţean român, este urmărită internaţional, în vederea judecării acesteia, de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky, în Dosarul nr. x, pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie RICO (organizaţii corupte şi influenţate de activităţi de racket), prevăzută de Titlul 18, Secţiunea 1962 (d) din C. pen. al Statelor Unite ale Americii, pedepsită cu închisoarea de până la 20 de ani, şi de conspiraţie la spălarea banilor, prevăzută de Titlul 18, Secţiunea 1956 (h) din C. pen. al Statelor Unite ale Americii, pedepsită cu închisoarea de până la 20 de ani.

Înalta Curte constată că este îndeplinită cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004 şi art. 2 din Tratatul de extrădare, ratificat prin Legea nr. 111/2008, întrucât faptele respective sunt incriminate şi de legea penală română, în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen. român, cu limite speciale cuprinse între 1 an închisoare şi 5 ani închisoare, de înşelăciune, în varianta agravată şi în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. român, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. român, cu limite speciale cuprinse între 1 an închisoare şi 5 ani închisoare, şi de spălarea banilor, în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. român, pentru care limitele speciale sunt cuprinse între 3 ani închisoare şi 10 ani închisoare, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. român.

De asemenea, toate faptele pot atrage potrivit legislaţiei ambelor state aplicarea unor pedepse privative de libertate de cel puţin 1 an, fiind respectată condiţia prev. de art. 26 din Legea nr. 302/2004, iar în raport de data comiterii faptelor nu s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale nici potrivit statului solicitant, nici potrivit C. pen. român (art. 33 din Legea nr. 302/2004).

În continuare, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte constată că persoana extrădabilă A. nu este exceptată de la extrădare, conform art. 19 alin. (1) lit. a) raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în raport cu care cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza dispoziţiilor din tratatele bilaterale şi pe bază de reciprocitate şi, respectiv, potrivit art. 3 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, care prevede că extrădarea între cele două state semnatare (România şi Statele Unite ale Americii) nu poate fi refuzată pe baza cetăţeniei persoanei căutate.

Înalta Curte constată, de asemenea, în acord cu instanţa fondului, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz al extrădării, respectiv art. 21 şi 22 din Legea nr. 302/2004. Deşi persoana extrădabilă s-a opus la extrădare invocând prevederile art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, extrădarea va fi refuzată când nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 sau al oricărui alt instrument internaţional pertinent în domeniu, ratificat de Românie, argumentul adus în acest sens a fost acela că nu a fost încunoştinţată de desfăşurarea procedurilor judiciare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Înalta Curte reţine că în diverse faze ale procesului penal se poate pune în discuţie respectarea dreptului la un proces echitabil, însă motivul obligatoriu de refuz de la art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 priveşte fără îndoială un proces deja încheiat printr-o hotărâre definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, iar echitabilitatea procedurii nu se poate reduce oricum la citarea sau nu a persoanei extrădabile.

Acest lucru rezultă indirect din dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 302/2004, deoarece în situaţia în care se pune problema unei hotărâri date în lipsă împotriva persoanei extrădabile când extrădarea se solicită în vederea executării unei pedepse, statul român poate refuza extrădarea, refuzul fiind prin urmare facultativ. Aşadar, chiar şi în situaţia în care procesul s-a finalizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, simpla împrejurare că persoana extrădabilă nu a fost prezentă la judecată reprezintă un motiv facultativ de refuz. Or, în situaţia în care procesul nu s-a finalizat, cum este cazul în speţă, desfăşurarea lui în lipsă până la acest moment nu se circumscrie nici măcar acestei ipoteze, persoana extrădabilă A. fiind urmărit internaţional în vederea judecării acesteia.

În ceea ce priveşte solicitarea acordarea unui termen de 2 luni pentru complinirea lipsurilor privind cererea de extrădare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Astfel, în mod corect, instanţa fondului a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, care se referă, în mod expres, la tratate bilaterale şi pe bază de reciprocitate, în timp ce art. 20 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se referă la convenţii multinaţionale, astfel că, în aceste condiţii legislative, nu este necesară oferirea de asigurări cu privire la executarea pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.

Răspunzând, în continuare, criticilor formulate de contestatorul persoană extrădabilă A. cu privire la lipsa garanţiilor date de autorităţile emitente de reluare a procedurilor realizate în lipsă, Înalta Curte arată că, într-adevăr, art. 20 din Legea nr. 302/2004 reglementează în alin. (1) condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru extrădarea cetăţenilor români în baza convenţiilor internaţionale multilaterale la care aceasta este parte şi pe bază de reciprocitate, stabilind în alin. (2) că în cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) (persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare) şi lit. c) (persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este stat membru al Uniunii Europene), atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecării, o cerinţă suplimentară este ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădabilă va fi transferată în vederea executării pedepsei în România.

Aceste dispoziţii legale nu au însă incidenţă în speţă, procedura de extrădare a cetăţeanului A. nefiind realizată în baza unei convenţii internaţionale multilaterale, aşa cum cer prevederile alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 302/2004, ci în temeiul unui tratat bilateral încheiat între cele două state implicate în desfăşurarea procedurii, context în care devin aplicabile dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol, care nu mai instituie nicio condiţie suplimentară pentru acordarea extrădării, fiind suficientă cea referitoare la existenţa tratatului.

De altfel, contestatorul a susţinut că Statele Unite ale Americii nu au dat de asigurări că procedurile realizate în lipsă vor fi reluate, aspect care, însă, nu este reglementat de textul de lege menţionat.

Relativ la critica invocată privind autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte şi-a format convingerea că această susţinere nu are suport faptic şi juridic, întrucât cele menţionate în Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 828 din 10 decembrie 2020, în Dosarul nr. x/2020, sunt simple îndrumări privind complinirea procedurii de extrădare.

Mai mult, Înalta Curte, prin Decizia nr. 828 din 10 decembrie 2020, nu putea stabili în niciun caz, cu valoare de principiu, opozabilitatea principiului ne bis in idem, în condiţiile în care prin Legea nr. 111/2008 nu este stipulată obligaţia părţilor contractante să transfere persoana condamnată în statul de origine în situaţia în care se va pronunţa o hotărâre prin care se aplică o pedeapsă privativă de libertate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că lipsa unor asigurări suplimentare din partea statului solicitant, în sensul reluării anchetei penale şi a procedurilor de arestare realizate în lipsă, aşa cum solicită apărarea, nu constituie un impediment pentru acordarea extrădării în cauză.

Pe de altă parte, se constată că în speţă nu este aplicabil nici art. 31 din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care "România nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul respectiv ori dacă extrădarea este cerută în vederea executării unei pedepse pronunţate de acel tribunal", la dosar neexistând niciun fel de date care să susţină această ipoteză, cu atât mai mult cu cât criticile apărării se referă la modalitatea în care s-a desfăşurat ancheta penală de către autorităţile americane.

Înalta Curte subliniază, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, că aşa cum rezultă din reglementarea procedurii de extrădare în Legea nr. 302/2004 (art. 18 şi urm.) autorităţile judiciare române învestite cu o astfel de solicitare nu pot să examineze legalitatea mandatului de arestare emis de autorităţile americane şi nici oportunitatea măsurilor luate pe parcursul anchetei, incidenţa motivului obligatoriu de refuz prevăzut de art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 trebuind analizată în corelaţie cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 302/2004, care vizează fondul acuzaţiei, iar nu prevenţia.

Or, motivul pentru care s-a solicitat extrădarea cetăţeanului român A. în S.U.A. este tocmai respectarea dreptului la apărare al acestuia în cadrul procedurii de judecată, demarată prin emiterea rechizitoriului în privinţa sa.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut îndeplinirea condiţiilor de extrădare prevăzute de Legea nr. 302/2004 şi Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 şi inexistenţa vreunuia din motivele de refuz expres reglementate de art. 4, art. 5 şi art. 7 din Tratat şi de art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 302/2004, procedând, în temeiul art. 52 din Legea nr. 302/2004 la admiterea cererii de extrădare formulată de S.U.A. privind pe cetăţeanul român A.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că la acest moment se justifică menţinerea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării faţă de persona extrădabilă A., aceasta fiind necesară şi proporţională scopului urmărit, respectiv buna desfăşurare a procedurii de extrădare, altă măsură nefiind suficientă faţă de circumstanţele concrete ale cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază ca fiind legală şi temeinică hotărârea atacată în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondată, contestaţia declarată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 5/F din data de 14 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 5/F din data de 14 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM