Prisoner's plea for modification of sentence: Concurrence of offenses vs. post-conviction recidivism and the first definitive judgment rule (Art. 585 C. proc. pen. and ICCJ Decision No. 42/2008).

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 127/F din 09 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 iulie 2020 pronunţată de aceeaşi instanţă, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admisă cererea de modificare a pedepsei formulată de petentul condamnat A..

S-a constatat că fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1660 din 28.02.2012 a Tribunalului Corecţional din Lyon Camera 16, rectificată prin sentinţa penală din 24.09.2019 a aceleiaşi instanţe, recunoscută parţial prin sentinţa penală nr. 247/F din 20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin neapelare, este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Braşov definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov dar şi cu faptele pentru care a fost condamnat prin următoarele sentinţe penale:

- sentinţa penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- sentinţa penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;

- sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- sentinţa penală 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519 din 04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi;

- sentinţa penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti;

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 14 ani, 2 luni şi 15 zile stabilită prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, în pedepsele componente, respectiv:

- pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, aplicate pentru faptele deduse judecăţii;

- pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, 5 ani închisoare şi 5 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- pedepsele de 1 an închisoare şi 7 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750/25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;

- pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519/04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti;

- 7 ani, 4 luni şi 10 zile închisoare spor de pedeapsă (1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate);

- pedepsele de 3 ani şi 8 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni aplicate prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 359/A/23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- restul de 9 ani, 8 luni şi 15 zile, rămas neexecutat.

S-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi definitivă, prin decizia penală 359/A/23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de celelalte fapte aflate în concurs şi a căror rezultantă constituie prim termen al recidivei, fiind înlăturat sporul de 7 ani, 4 luni şi 10 zile închisoare.

În baza art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 au fost contopite:

- pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1660 din 28.02.2012 a Tribunalului Corecţional din Lyon Camera 16, rectificată prin sentinţa penală din data de 24.09.2019 a aceleiaşi instanţe, recunoscută parţial prin sentinţa penală nr. 247 din 20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti definitivă prin neapelare cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Braşov definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, dar şi cu:

- pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, 5 ani închisoare şi 5 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală 266/29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

- pedepsele de 1 an închisoare şi 7 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală 550/24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750/25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;

- pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală 925/30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519/04.07.2016 a Cur?ii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 51/23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A/21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi aplicată pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 6 ani închisoare la care se adaugă sporul fix, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1/3 din 27 de ani şi 1 lună, (adică 9 ani şi 10 zile), pedeapsa rezultantă stabilită pentru inculpatul A. fiind astfel de 15 ani şi 10 zile închisoare.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 127 din 11.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală s-a reţinut că inculpatul beneficiază de un număr de 112 zile compensatorii pentru perioada executată între 27-28.11.2012, 23.01.2013 la 04.09.2013 şi de la 12.05.2014 la 27.04.2015.

S-a constatat că până la data de 27.04.2015 (data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi), inculpatul a executat un număr de 955 de zile (2 ani, 7 luni şi 25 de zile) şi 112 zile compensatorii.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 10 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare), rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, care a fost adăugată la restul de 12 ani şi 23 zile, rămas neexecutat din pedeapsa închisorii 15 ani şi 10 zile închisoare după scăderea perioadei de 2 ani, 11 luni şi 17 de zile, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 16 ani, 6 luni şi 23 zile închisoare.

S-a scăzut din durata pedepsei de 16 ani, 6 luni şi 23 zile, perioada reţinerii, arestării preventive şi executată, respectiv perioada de la data de 27.04.2015 la zi.

S-a dedus din pedeapsa principală şi perioadele de reţinere şi arestare preventivă din România în vederea predării în baza unor mandate europene de arestare, şi anume: 29.01.2007 - 27.02.2007, 07.12.2010 şi 18.06.2014 - 17.07.2017.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a stabilit ca alături de pedeapsa rezultantă principală a închisorii de 16 ani, 6 luni şi 23 zile, condamnatul A. să execute pedeapsa complementară cea mai grea, aplicată prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pentru o durată de 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracţiunea, respectiv cu B. şi C. ori de a se apropia de acestea, pedeapsă care se va executa de către inculpatul A., conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea pedepsei principale rezultante, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza dispoziţiilor art. 45 alin. (5) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul A. să execute pedeapsa accesorie cea mai grea, aplicată prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracţiunea, respectiv cu B. şi C. ori de a se apropia de acestea, urmând a fi executată în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală rezultantă finală a fost executată sau considerată ca executată zi.

Au fost menţinute dispoziţiile privind măsura de siguranţă a confiscării speciale dispuse prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1489 din 07.03.2019 emis pe numele condamnatului în baza deciziei penale nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov şi s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre.

Prin încheierea din 21 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost admisă sesizarea Penitenciarului Galaţi şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul minutei sentinţei penale nr. 127/F din 09.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în sensul că s-a consemnat, în mod corect, perioada reţinerii şi arestării preventive în vederea predării inculpatului A., în baza unor mandate europene de arestare, care s-a dedus din pedeapsa principală, respectiv 29.01.2007-27.02.2007, 07.12.2010 şi 18.06.2014-17.07.2014 şi nu 29.01.2007-27.02.2007, 07.12.2010 şi 18.06.2014-17.07.2017, cum din eroare s-a redactat.

S-a consemnat în mod corect paragraful privind anularea mandatelor de executare ale pedepselor anteriore, respectiv:

Anulează: M.E.P.I. nr. 1489/07.03.2019 emis pe numele condamnatului în baza deciziei penale nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, MEPI nr. 150/19.06.2019 emis în baza sentinţei penale nr. 127/F/11.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală şi MEPI nr. 387/21.01.2020 emis în baza sentinţei penale nr. 247/20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi dispune emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre şi, nu anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1489/07.03.2019 emis pe numele condamnatului în baza deciziei penale nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov şi s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre, cum din eroare s-a redactat.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti şi înregistrată sub nr. x/2020 la data de 25.02.2020, petentul A. a solicitat, în temeiul art. 585 C. proc. pen. contopirea pedepselor de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 247/F din 20.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2019, 14 ani ani 2 luni 15 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 191/2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2017 şi 4 ani, 10 luni şi 769 de zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 127 din 11.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2018 cu pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2007, sentinţa penală nr. 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 750 din 25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2013, sentinţa penală nr. 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2013, sentinţa penală nr. 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 519 din 04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2015, sentinţa penală nr. 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală nr. 716/A din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

S-a mai reţinut că, în motivarea cererii de contopire condamnatul a mai solicitat să se constate că:

- prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 359 din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2015, au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 750 din 25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţate în dosarul nr. x/2013, care au fost contopite cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 2004 din 12.06.2014 a ÎCCJ, pronunţate în dosarul nr. x/2007, (pentru care s-a emis MEP nr. 375/2012) şi cele aplicate prin sentinţa penală nr. 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţate în dosarul nr. x/2013, (MEP nr. 573 noul C. proc. pen../2014) rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, precum şi pedepsele de 3 ani şi 8 luni şi 2 ani şi 6 luni pentru faptele săvârşite la datele de 23.04.2015- 27.04.2015 şi pentru care s-a dispus condamnarea petentului prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi;

- faptele pentru care petentul a fost condamnat prin decizia penală nr. 191/2019 a Curţii de Apel Braşov pronunţate în dosarul nr. x/2017, săvârşite la datele de 02.08.2012 şi 25.10.2012, se află în stare de concurs si cu faptele pentru care petentul a fost condamnat definitiv, enunţate mai sus, cât şi cu faptele săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie stabilite prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 359 din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în dosarul nr. x/2015, aspect, care în opinia petentului, nu a fost corect reţinut de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2017 prin care a fost condamnat la pedepsele de 3 ani şi 8 luni închisoare, respectiv de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru faptele săvârşite la datele de 23.04. 2015 - 27.04.2015, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa penală nr. 224/F/07.12.2016, pronunţată în dosar nr. x/2016.

- recidiva există doar faţă de pedepsele rămase definitive până la data săvărsirii infracţiunii în stare de recidivă postcondamnatorie din data de 27.04.2015 şi nu faţă de toate pedepsele aplicate, aşa cum s-a menţionat prin sentinţa penală nr. 224/F din 07.12.2016 şi prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016, contestatorul fiind condamnat definitiv la data de 12.06.2014 prin sentinţa penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 2004 din12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în dosarul nr. x/2007, dată la care a intrat în executarea pedepsei de 5 ani pentru care s-a emis MEP nr. 375/2012 la 12.06.2014, data încarcerării şi ulterior MEP nr. 573/2014.

Totodată, s-a constatat că petentul a solicitat, în baza art. 43 alin. (2) C. pen., art. 10 din Legea nr. 87/2012 şi art. 39 C. pen., contopirea pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa de 6 ani închisoare stabilită sentinţa penală nr. 247/F din 20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru fapte săvârşite în perioada 2004-2006, pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, pronunţate prin sentinţa penală nr. 1107 din 07.06.2018, definitivă prin decizia penală nr. 191 din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, pentru faptele săvârşite la datele de 02.08.2012 şi 25.10.2012, 112 zile compensatorii stabilite prin sentinţa penală nr. 127/2019 din 11.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018 care a stabilit pedeapsa de 4 ani, 10 luni şi 769 de zile de închisoare, pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 51/23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală nr. 716 din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţate în dosar nr. x/2015, pentru o faptă săvârşită la data de 09.06.2014, pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 925/30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 519 din 04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru o faptă săvârşită la data de 04.11.2011.

De asemenea, petentul a mai arătat că prin sentinţa penală nr. 247/F din 20.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2019, cu privire la recunoaşterea parţială, cu acordul statului emitent (Franţa), a sentinţei penale nr. 1660 din 28 februarie 2012 a Tribunalului Corecţional din Lyon - Camera 16, definitivă prin neapelare în 2018 s-a dispus deducerea perioadelor de reţinere şi arestare din România, în vederea predării, în baza unor mandate europene de arestare, respectiv perioadele de la 29 ianuarie 2007 - 27 februarie 2007, 07 decembrie 2010 şi de la 18 iunie 2014 la 17 iulie 2014.

În acelaşi timp, avându-se în vedere starea de concurs, datele săvârşirii infracţiunilor şi datele rămânerii definitive, în cuprinsul cererii formulate, petentul a apreciat că se impune deducerea din pedeapsa principală a următoarelor perioade: de la 04.10.2006 la 22.10.2007, de la 13.10.2010 la 06.11.2010, 07.12.2010, de la 27.11.2012 la 28.11.2012, de la 23.01.2013 la 04.09.2013 şi de la 12.06.2014 la zi.

Pentru soluţionarea cererii de contopire, instanţa de fond a administrat proba cu înscrisuri, la dosar fiind depuse toate hotărârile judecătoreşti relevante pentru situaţia juridică a petentului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că petentul condamnat se afla încarcerat la data sesizării instanţei în penitenciarul Rahova în executarea pedepsei de 14 ani, 2 luni şi 15 zile aplicată prin decizia penală nr. 191 din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov prin care a fost modificată sentinţa penală nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Braşov.

Astfel, prin decizia penală anterior menţionată, în baza art. 421 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Braşov, care a fost desfiinţată sub aspectul soluţiei privind pluralitatea de infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului apelant şi rejudecând în aceste limite:

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa apelată la pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare sunt concurente cu:

- faptele pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- faptele pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;

- faptele pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- fapta pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519 din 04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi;

- fapta pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani, 10 luni şi 881 de zile de închisoare stabilită prin sentinţa penală 224/F din 07.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală 253 din 08.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente, respectiv:

- pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;

- pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519 din 04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;

- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; 1 an, 2 luni şi 10 zile închisoare spor de pedeapsă; 871 zile închisoare rest rămas neexecutat.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu referire la art. 10 din Legea 187/2012 au fost contopite pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa apelată cu:

- pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;

- pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538 din18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519 din 04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;

-pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, în pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare, la care adaugă 7 ani, 4 luni şi 10 zile închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate (1/3 din 2 ani şi 6 luni închisoare + 5 ani închisoare + 1 an închisoare + 7 luni închisoare + 3 ani închisoare + 3 ani închisoare + 6 luni închisoare + 6 luni închisoare + 6 luni închisoare + 6 luni închisoare + 8 luni închisoare + 5 luni închisoare + 1 an şi 6 luni închisoare + 1 an şi 5 luni închisoare + 6 luni închisoare + 6 luni închisoare), pedeapsa principală rezultantă stabilită pentru inculpatul A. fiind astfel de 12 ani, 4 luni şi 10 zile închisoare.

S-a înlăturat sporul de pedeapsă de 1 an, 2 luni şi 10 zile închisoare, aplicat prin sentinţa penală 224/F din 07.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală 253 din 08.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a constatat că prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru două infracţiuni concurente între ele.

S-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi definitivă, prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de celelalte fapte aflate în concurs şi a căror rezultantă constituie prim termen al recidivei.

S-a constatat că până la data de 27.04.2015 (data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi), inculpatul a executat un număr de 955 de zile (2 ani, 7 luni şi 25 de zile).

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 10 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare), rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, care a fost adăugat la restul de 9 ani, 8 luni şi 15 zile, rămas neexecutat din pedeapsa închisorii 12 ani, 4 luni şi 10 zile închisoare după scăderea perioadei de 2 ani, 7 luni şi 25 de zile, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 14 ani, 2 luni şi 15 zile.

S-a scăzut din durata pedepsei de 14 ani, 2 luni şi 15 zile, perioada reţinerii, arestării preventive şi executată, respectiv perioada de la data de 27.04.2015, la zi.

Instanţa de fond a mai reţinut că, după pronunţarea acestei deciziei anterior menţionate, prin sentinţa penală nr. 127 din 11.06.2019 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin necontestare la 19.06.2019, în baza art. 589 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost admisă contestaţia formulată de condamnatul A..

S-a constatat că, petentul condamnat beneficiază, pentru un număr de 560 de zile executate în condiţii necorespunzătoare (în perioadele 27.11.2012 la 28.11.2012, 23.01.2013 la 04.09.2013 şi de la 12.06.2014 la 27.04.2015), de un număr de 112 zile compensatorii, conform art. 551 din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017.

S-a redus din restul de pedeapsă rămas neexecutat de 871 zile închisoare, rest adăugat la pedeapsa de 4 ani, 10 luni şi 10 zile închisoare un număr de 112 zile şi, pe cale de consecinţă, s-a redus pedeapsa rezultantă de 4 ani, 10 luni şi 881 de zile de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 224/F din 07.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 253 din 08.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală cu 112 zile, petentul executând pedeapsa rezultantă de 4 ani, 10 luni şi 769 de zile de închisoare.

În baza art. 599 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 550/2016 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în baza sentinţei penale nr. 224/F din 07.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 253/08.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi emiterea unui nou mandat de executare.

Prin sentinţa penală indicată, Curtea a constatat că şi în situaţia contestatorului condamnat sunt incidente dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 7/2018 din data de 26 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pentru perioada executată din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, al cărei rest rămas neexecutat de 871 de zile închisoare a fost adăugat la pedeapsa de 4 ani, 10 luni şi 10 zile închisoare prin sentinţa penală nr. 224/F din 07.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

În continuare, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 247/F din 20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin neapelare, s-au hotărât următoarele:

"În temeiul art. 172 alin. (3)-(4) şi alin. (7) rap. la art. 167 alin. (1), art. 166 alin. (6) lit. a) şi alin. (9) şi art. 163 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 (republicată), admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu privire la condamnatul A. .

Dispune recunoaşterea parţială, cu acordul statului emitent (Franţa), a sentinţei penale nr. 1660 din data de 28 februarie 2012 a Tribunalului Corecţional din Lyon - Camera 16 (rectificată prin sentinţa penală din data de 24 septembrie 2019 a aceleiaşi instanţe), referitoare la condamnatul A., cu excepţia faptei privind pe victima D., pentru care acesta a fost condamnat în România, prin sentinţa penală nr. 266 din data de 29 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2007 (rămasă definitivă la data de 12 iunie 2014).

Dispune executarea de către condamnat, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 6 ani închisoare (calculată de autoritatea franceză emitentă a certificatului la 2.190 zile închisoare), aplicată prin sentinţa penală anterior menţionată şi nesupusă modificării ca efect al recunoaşterii parţiale.

Constată că, în Franţa, condamnatul nu a fost supus niciunei măsuri privative de libertate în cursul procedurii judiciare care a condus la condamnarea sa.

Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare perioadele de reţinere şi arestare din România, în vederea predării, în baza unor mandate europene de arestare, şi anume 29 ianuarie 2007 - 27 februarie 2007, 07 decembrie 2010 şi 18 iunie 2014 - 17 iulie 2014 şi constată că predarea condamnatului către autorităţile franceze nu a mai avut loc. Dispune emiterea mandatului de executare, cu privire la pedeapsa de 6 ani închisoare, la data rămânerii definitive a acestei sentinţe. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parţial al avocatului din oficiu, în cuantum de 300 RON, rămâne în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei".

Astfel, având în vedere datele comiterii faptelor, precum şi datele rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare, astfel cum au fost prezentate anterior, instanţa de fond a constatat că fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1660 din 28.02.2012 a Tribunalului Corecţional din Lyon Camera 16, rectificată prin sentinţa penală din data de 24.09.2019 a aceleiaşi instanţe, recunoscută parţial prin sentinţa penală nr. 247/F din 20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin neapelare, este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, dar şi cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004 din12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nr. 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi, nr. 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, nr. 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 519 din 04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, nr. 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală nr. 716/A din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Observând că petentul - condamnat a suferit numeroase condamnări, unele dintre fapte fiind concurente, dar, aflate şi în stare de recidivă faţă de altele, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, este incidentă Decizia nr. 42/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

În acest context, s-a constatat că, hotărârea de condamnare până la care toate faptele comise se vor considera în concurs este sentinţa penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a căror pedeapsă rezultantă va constitui prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru faptele comise ulterior, respectiv cele săvârşite la data de 27.04.2015, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând ca restul de pedeapsă să fie astfel calculat prin raportare la această dată - 27.04.2015 (data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi).

Totodată, având în vedere că în cadrul concursului de infracţiuni au fost reţinute fapte comise în perioada ulterioară datei de 01.02.2014 a intrării în vigoare a noului C. pen., instanţa de fond a reţinut că devin aplicabile întregii pluralităţi dispoziţiile legii penale noi, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen.

În concluzie, s-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi definitivă, prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de celelalte fapte aflate în concurs şi a căror rezultantă constituie prim termen al recidivei.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat contestaţie condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate, motivele fiind expuse pe larg în memoriul depus, în scris, la dosar precum şi cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorului ales.

În legătură cu admisibilitatea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală formulată de condamnatul A., prin apărător ales, Înalta Curte reţine, prin raportare la prevederile art. 475 C. proc. pen., că trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanţă pe rolul tribunalului, curţii de apel sau al Înaltei Curţi; soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

Sub acest aspect, din interpretarea dispoziţiilor art. 475 C. proc. pen. rezultă cu claritate că problema de drept ce are înrâurire asupra soluţionării pe fond a cauzei trebuie să constituie o veritabilă chestiune de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, fiind un mijloc procedural lăsat la latitudinea anumitor instanţe în vederea asigurării interpretării şi aplicării unitare a legii se realizează doar când judecătorul are o dificultate în interpretarea normelor de drept ce au incidenţă în soluţionarea pe fond a cauzei.

Cum însă, în speţă, mecanismul de aplicare a pedepsei raportat la ansamblul condamnărilor suferite de inculpat, la succesiunea acestora şi la tipurile pluralităţilor de infracţiuni nu generează dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, rezultă dincolo de orice dubiu că instanţei nu-i este necesară obţinerea unei hotărâri prealabile de interpretare şi aplicare unitară a normelor procesual penale menţionate.

Faţă de cele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. formulată de contestatorul - condamnat A..

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 585 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării acesteia se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive existenţa concursului de infracţiuni (lit. a), recidivei (lit. b), a) pluralităţii de infracţiuni (lit. c) ori a unor acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni (lit. d).

Examinând, în acest context, actele şi lucrările dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că fapta pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1660 din 28.02.2012 a Tribunalului Corecţional din Lyon Camera 16, rectificată prin sentinţa penală din 24.09.2019 a aceleiaşi instanţe, recunoscută parţial prin sentinţa penală nr. 247/F din 20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin neapelare, este concurentă cu cele care au făcut obiectul condamnării prin sentinţele penale: nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia nr. 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nr. 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia nr. 750 din 25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi, nr. 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, nr. 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 519 din 04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, nr. 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală nr. 716/A din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Sub acest aspect, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a deciziei nr. 42 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, potrivit căreia sfera concursului de infracţiuni, cu pluralitate infracţională, s-a închis prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracţiunile concurente şi, ca atare, tot ce precedă alcătuieşte concursul, iar tot ce urmează constituie recidivă.

Ca urmare, în condiţiile în care, în speţă, se ridică aceeaşi problemă de drept ce a făcut obiectul dezlegării prin decizia nr. 42/2008 a instanţei supreme, dată în recurs în interesul legii, raţionamentul ce a stat la baza pronunţării acesteia este pe deplin aplicabil, impunându-se contopirea pedepselor aplicabile pentru infracţiunile considerate concurente. Se ia ca reper în acest sens prima hotărâre rămasă definitivă, urmând ca pedeapsa rezultantă astfel determinată să constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, al cărei regim juridic se va aplica doar prin raportare la infracţiunile reţinute în această stare de recidivă.

Aşadar, în speţă, sentinţa penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi (definitivă prin decizia nr. 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) este identificată ca fiind prima hotărâre definitivă de condamnare până la care toate faptele comise se vor considera în concurs şi a căror pedeapsă rezultantă va constitui prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru faptele comise ulterior.

Totodată se observă că, faptele săvârşite ulterior, ce au făcut obiectul condamnării contestatorului prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia nr. 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de restul faptelor aflate în concurs şi a căror rezultantă constituie primul termen al recidivei.

În consecinţă, constatând că instanţa de fond a respectat ordinea operaţiunilor de aplicare a regulilor privind pluralitatea de infracţiuni adoptată de legiuitor, în conformitate cu dispoziţiile 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 127/F din 09 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 iulie 2020 pronunţată de aceeaşi instanţă, iar faţă de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul condamnat A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 127/F din 09 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 iulie 2020 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.