Retroactivity of Constitutional Court Decision striking continued offense requirement and limits on challenging legal qualification in execution proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of a convicted defendant, leaving in force the Court of Appeal’s decision that rejected his challenge to the execution of his sentence. The dispute concerned the application of Constitutional Court Decision No. 368/2017, which declared unconstitutional the "same passive subject" requirement for continued criminal offenses under Article 35 of the Penal Code, and the subsequent Decision No. 651/2018 regarding the admissibility of such constitutional rulings in post-conviction proceedings. The defendant argued that this new legal basis constituted a more favorable law, requiring the reduction of two component sentences of eight years' imprisonment each to three years and nine months, and the recalculation of the cumulative penalty. The Court held that the 2017 constitutional decision lacks retroactive effect (*ex tunc*) and applies only to future cases or those not definitively judged before publication, as the underlying sentence had become final in 2015, prior to the decision's publication. Furthermore, the Court ruled that the challenge to the legal qualification of the offense (continued offense versus concurrence) involved merits issues protected by *res judicata*, which cannot be altered through execution challenges or under Article 585 of the Code of Criminal Procedure, as this provision does not permit modifying the legal characterization of the crime established in a final judgment. The defendant was ordered to pay 200 RON in judicial fees.
Legislator headnote
AI generatedart. 595 alin. (1) din C. proc. pen, art. 6 din C. pen, art. 6 alin. (1) din C. pen, art. 595 din C. proc. pen, art. 39 alin. (1) lit. h) C. pen, art. 35 alin. (1) din C. pen; Retroactivity of Constitutional Court Decision striking continued offense requirement and limits on challenging legal qualification in execution proceedings: În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (89 acte materiale).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 93/F din 4 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 6 din C. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A., având ca obiect constatarea intervenirii unei legi penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin Sentinţa penală nr. 134/F/29.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II penală, în dosarul nr. x/2015.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală la data de 21.02.2020, sub nr. x/2020, petentul condamnat A. a solicitat constatarea intervenirii unei legi penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin Sentinţa penală nr. 134/F/29.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II penală, în dosarul nr. x/2015.
Astfel, s-a arătat că persoana condamnată a solicitat descontopirea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 134/F din 29.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în pedepsele componente (6 ani închisoare, 8 ani, 8 ani, 2 ani, 3 ani şi respectiv 2 ani închisoare) şi, în baza art. 6 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 595 din C. proc. pen. şi la dispoziţiile Deciziei nr. 651/25.10.2018 a Curţii Constituţionale, să se dispună reducerea celor două pedepse de câte 8 ani închisoare la maximul prevăzut de legea nouă, respectiv la câte 3 ani şi 9 luni închisoare, să se constate că infracţiunile pentru care au fost aplicate acestea sunt concurente şi, în baza art. 40, raportat la art. 39 alin. (1) lit. h) C. pen. să se stabilească spre executare pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care să se aplice sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (o treime din 14 ani şi 6 luni) şi să se anuleze mandatul de executare a pedepsei nr. x din 31.10.2019, urmând să se emită un nou mandat de executare.
În cuprinsul cererii formulate, persoana condamnată a mai arătat că, se află în executarea Sentinţei penale nr. 134/F din 29.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 341/A/31.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (89 acte materiale).
Acesta a apreciat că de la data rămânerii definitive a pedepsei de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi aplicată prin Sentinţa penală nr. 617 din 2.08.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală (definitivă prin Decizia penală nr. 700/A din 8 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală), pedeapsă ce a fost descontopită în infracţiunile concurente şi contopită ulterior cu pedeapsa de 6 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 134/F din 29.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, a intervenit drept lege penală mai favorabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017), prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35, alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.
Or, raţionamentul din cuprinsul Deciziei penale nr. 700/A din 8 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, chiar în analiza obligatorie asupra aplicării legii penale mai favorabile în temeiul art. 5 Noul C. pen., s-a referit la tratamentul sancţionator mult mai sever al concursului de infracţiuni în Noul C. pen., având în vedere numărul infracţiunilor ce potrivit noii legi penale ar fi trebuit reţinute prin transpunere, respectiv câte o faptă/pedeapsă distinctă pentru fiecare din cele 110 acte materiale. Considerentul reţinut a fost acela că, potrivit dispoziţiilor art. 35, alin. (1) din noul C. pen., deşi încadrarea juridică corectă potrivit dispoziţiilor noii reglementari este cea dată de art. 244, alin. (1) şi (2) noul C. pen., ar trebui aplicate 110 pedepse între limitele astfel determinate, ceea ce ar duce la aplicarea şi a unui spor obligatoriu extrem de mare în temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Noul cod penal. Doar pentru aceste motive, în opinia condamnatului, instanţa de apel a apreciat că legea mai favorabilă în concret este vechiul C. pen., dispunându-se condamnarea în limitele de pedeapsă mai mari prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) şi 5 din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969).
Astfel, persoana condamnată a arătat că Decizia Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017 reprezintă legea mai favorabilă raportat la situaţia sa, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 651 din 25 octombrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 20 decembrie 2018) prin care s-a stabilit că "soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, ca şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din C. pen. care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare ..." este neconstituţională.
De asemenea, în motivarea deciziei Curţii Constituţionale (par. 53) s-a reţinut expres că "aceste argumente sunt valabile şi pentru deciziile Curţii Constituţionale care au ca efect micşorarea limitei maxime a pedepsei prevăzute de lege"
Cu privire la determinarea în concret a legii penale mai favorabile, persoana condamnată a apreciat că legea penală mai favorabilă care trebuie să-i fie aplicată obligatoriu, potrivit art. 6 alin. (1) din C. pen., fiind o lege ulterioară care prevede o pedeapsă mai uşoară, sunt prevederile art. 244 alin. (1) şi 2 din C. pen., în forma în care acesta a fost în vigoare până la data de 23.05.2016, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016.
A arătat că, în concret, legea penală mai favorabilă obligatorie care trebuie determinată plecând de la situaţia de fapt reţinută, precum şi ţinând cont de cauzele de reducere a pedepsei intrate sub autoritatea de lucru judecat, este următoarea:
- pentru primele două infracţiuni de înşelăciune, din art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 în art. 244 alin. (1) şi (2) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 41 Noul C. pen., art. 35 alin. (1) Noul C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.
- pentru cea de-a treia infracţiune din art. 215, alin. (2), (3) C. pen..(1969) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 în art. 244 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 41 Noul C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.
A apreciat că, pornind de la maximul special prevăzut de lege, trebuie stabilită pedeapsa maximă care se determină, în cazul său, prin considerarea a două circumstanţe legale, succesiv prin reducerea ca efect al art. 10 din Legea nr. 682/2002 şi majorarea prin art. 43 alin. (5) Cod penal.
În concluzie, persoana condamnată a arătat că, pentru infracţiunile de înşelăciune în forma continuată pentru care pedeapsa stabilită este de 8 ani închisoare, maximul special prevăzut de legea mai favorabilă porneşte de la 5 ani pentru varianta tip a infracţiunii, redus mai întâi la 2 ani şi 6 luni şi mai apoi majorat la 3 ani şi 9 luni închisoare.
A mai arătat că, pentru infracţiunea în forma simpla pentru care pedeapsa aplicată este de 2 ani închisoare, pornind de la un maxim de 3 ani închisoare, el se reduce la 1 an şi 6 luni şi se majorează până la un maxim de 2 ani şi 3 luni închisoare.
În drept, petentul - condamnat a invocat dispoziţiile art. 595 din C. pen., raportat la art. 597 din C. proc. pen.
La dosar au fost ataşate copii ale Sentinţelor penale nr. 134/F din 29.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală şi nr. 700/A din 8.05.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
Din actele cauzei, Curtea a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 134/F din 29.06.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală s-au dispus, printre altele, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., următoarele:
În baza art. 377 din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare a instanţei din infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (44 acte materiale), complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (35 acte materiale) şi complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (10 acte materiale) într-o singură infracţiune de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (89 acte materiale).
În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (89 acte materiale).
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) g) şi k) din C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat la:
- 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen..(1969) prin Sentinţa penală nr. 617 din 2.08.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1674 din 7.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală;
- 3 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. prin Sentinţa penală nr. 295/9.02.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 991 din 16.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală
- 2 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. prin Sentinţa penală nr. 1142 din 5.05.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1245 din 15.09.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) din C. pen..(1969) aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 617 din 2.08.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1674 din 7.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în pedepsele ei componente care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:
- 8 ani închisoare, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi 5 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2) din C. pen..(1969) şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. (1969);
- 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) şi 5 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2) din C. pen., şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. (1969);
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. (1969).
În baza art. 40 raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă cu pedepsele de 8 ani, 8 ani, 2 ani, 3 ani şi respectiv 2 ani închisoare şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 7 ani închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 15 ani închisoare, în regim de detenţie.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
S-au anulat mandatele de executare a pedepsei nr. x din 26.04.2016, nr. y din 20.09.2016 şi nr. z din 16.06.2016 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 21.04.2015 la 18.06.2015, precum şi perioadele executate anterior de la 6.10.2009 la 2.03.2011 şi de la 12.05.2015, la zi.
Prin Decizia penală nr. 341/A din 31.10.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, inculpatul A., precum şi partea responsabilă civilmente S.C B. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A fost obligată apelanta parte civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, apelantul inculpat A. şi apelanta parte responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, în cauză, nu se pot aplica dispoziţiile Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale deoarece aceasta este obligatorie doar pentru viitor, respectiv după publicarea sa şi doar cauzelor care nu au fost judecate definitiv până la acest moment.
Or, Sentinţa penală nr. 617 din 2.08.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, dobândind autoritate de lucru judecat în momentul realizării contopirii prin sentinţa penală nr. 134/F din 29.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a rămas definitivă la data de 8.05.2015, anterior publicări Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017. Totodată, s-a reţinut că, în raport de datele speţei, nu pot fi invocate pe calea contestaţiei formulate, aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei (aprecierea contestatorului că se impune modificarea pluralităţii de infracţiuni reţinută în sarcina sa) şi care se bucură de autoritate de lucru judecat, iar acesta nu poate cere folosindu-se de acest mijloc procesual, să se realizeze o nouă individualizare judiciară a pedepselor dispuse prin sentinţa penală nr. 617 din 2.08.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală. Aplicarea dispoziţiilor referitoare la stabilirea pluralităţii de infracţiuni incidente într-o cauză sunt atributul instanţei învestite cu soluţionarea cauzei în fond. Posibilitatea aplicării dispoziţiilor referitoare la pluralitatea de infracţiuni subzistă ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti doar în condiţiile limitative prevăzute de procedura reglementată în art. 585 din C. proc. pen.. Procedura reglementată de art. 585 din C. proc. pen. tinde la modificarea unei pedepse sub aspectul cuantumului ca urmare a descoperirii, pe baza unei alte hotărâri definitive decât cea care a fost stabilită, a uneia dintre situaţiile limitativ prevăzute de textul de lege.
Or, în speţă, analizând situaţia juridică a persoanei condamnate, nu se poate reţine incidenţa condiţiilor prevăzute de art. 585 din C. proc. pen. şi se observă că aceasta a fost soluţionată până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 368 din 30.05.2017.
În concluzie, s-a arătat că Decizia instanţei de contencios constituţional nr. 368 din 30.05.2017 nu se aplică, întrucât cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată.
Împotriva Sentinţei penale nr. 93/F din 4 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a declarat contestaţie, în termen legal, condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, în cuprinsul memoriului conţinând motivele de contestaţie, precum şi oral, cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorilor aleşi, condamnatul A. a învederat, în esenţă, că, Decizia Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017 reprezintă legea penală mai favorabilă în cazul său, ca efect al Deciziei instanţei de contencios constituţional nr. 651 din 25 octombrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 20 decembrie 2018), exclusiv cu privire la cele două pedepse de câte 8 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 617 din 2.08.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, astfel cum acestea au fost contopite de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 134/F din 29.06.2017.
Ca urmare, a apreciat că instanţa trebuia să facă aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. pen., potrivit cărora atunci când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau a amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim. Pe cale de consecinţă, să reducă cele două pedepse de câte 8 ani închisoare aplicate condamnatului pentru infracţiunile de înşelăciune, la maximul de 3 ani şi 9 luni închisoare, fiecare.
Verificând contestaţia, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Conform art. 595 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din C. pen.
Contestatorul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 617 din 2.08.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, la câte 2 pedepse de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) şi 5 din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
Prin Decizia penală nr. 770 din 8.05.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul declarat de inculpat, s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, fiind reduse pedepsele aplicate de la 10 ani la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) şi 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi de la 3 la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
Ulterior rămânerii definitive, la data de 8.05.2015, a sentinţei penale nr. 617 din 2.08.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.
Sub un prim aspect, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, acestea fiind obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României şi au putere de lege numai pentru viitor.
Astfel, dacă s-ar da eficienţă susţinerilor apărării, ar însemna ca Decizia Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017 (prin care a fost declarată neconstituţională condiţia unităţii de subiect pasiv al infracţiunii continuate) să capete efecte retroactive ex tunc, ceea ce este de neconceput, având în vedere prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie. În acest context, s-ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive.
Pe de altă parte, se observă că, în speţă, persoana condamnată invocă, pe calea contestaţiei formulate, aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei, în sensul că se solicită modificarea pluralităţii de infracţiuni reţinută în sarcina sa.
Or, pe calea contestaţiei nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin sentinţa penală nr. 617 din 2.08.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, sub aspectul unităţii sau pluralităţii de infracţiuni (infracţiune continuată sau concurs de infracţiuni), în condiţiile în care stabilirea existenţei unei rezoluţii infracţionale unice se realizează în urma aprecierii probelor de către instanţa de fond şi de apel, în cadrul procesului de deliberare şi al soluţionării acţiunii penale deduse judecăţii.
Ca atare, orice cauză de modificare a pedepsei nu se poate raporta decât la aceeaşi încadrare juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă, fiind inadmisibilă o schimbare a respectivei încadrări juridice în cursul executării pedepsei. O interpretare contrară, ar duce la încălcarea autorităţii de lucru judecat de care se bucura hotărârea definitivă, schimbarea încadrării juridice operând numai în cursul judecăţii, conform art. 386 din C. proc. pen.
Astfel, având în vedere că împrejurările invocate de contestator vizează chestiuni de fond, criticându-se legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti definitive, intrate în puterea lucrului judecat, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 595 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 93/F din 4 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul - condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 93/F din 4 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.
GGC - MM