Extradition surrender upheld after ECHR interim measure blocked removal; appeal dismissed, continuing detention ordered

I. Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 95/F din data de 07 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., a fost admisă contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu privire la persoana extrădată A.

S-a constatat ivită o împiedicare la predarea persoanei extrădate A., dispusă prin Sentinţa penală nr. 55/F din data de 05 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020 (rămasă definitivă la data de 25 martie 2021), convenită a se realiza la data de 12 mai 2021, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, la data de 05 mai 2021, în cauza Johnson împotriva României, în temeiul art. 39 din Regulamentul de procedură (măsuri provizorii), ca persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa acesteia.

A fost menţinută măsura arestării persoanei extrădate, în vederea predării.

S-a dispus informarea autorităţilor din statul solicitant (Statele Unite ale Americii), prin intermediul Ministerului Justiţiei din România, precum şi a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi a Biroului Naţional Interpol, cu privire la această hotărâre.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) rap. la art. 273 alin. (4), (5) din C. proc. pen., onorariul interpretului autorizat de limbă engleză, în echivalentul serviciului prestat de acesta, cu o durată de 3 ore, a rămas în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 07 mai 2021, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I, contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu privire la persoana extrădată A., întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., învederându-se, în esenţă, următoarele aspecte:

Prin Sentinţa penală nr. 55/F din data de 05 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020 (rămasă definitivă, la data de 25 martie 2021, prin Decizia nr. 260/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), s-a dispus extrădarea şi predarea către Statele Unite ale Americii a cetăţeanului britanic şi neozeelandez A., faţă de care a fost menţinută, până la predare, măsura arestării provizorii, în vederea extrădării, constatându-se că acesta a fost reţinut şi arestat provizoriu, începând cu data de 19 noiembrie 2020 până la zi.

La data de 05 mai 2021, prin Adresa nr. x, Biroul Naţional Interpol a comunicat că data la care persoana extrădată urmează a fi preluată de către autorităţile din statul solicitant a fost stabilită la 12 mai 2021.

La data de 06 mai 2021, prin Adresa nr. x/2020, Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a comunicat că, în cauza Johnson împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, la data de 05 mai 2021, în temeiul art. 39 din Regulamentul de procedură (măsuri provizorii), ca persoana extrădată A. să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa acesteia. S-a învederat că respectiva măsură provizorie a fost dispusă ca urmare a cererii acelei persoane din data de 19 aprilie 2021, depusă în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar Curtea Europeană a atras atenţia asupra faptului că nerespectarea de către un stat parte a acelei măsuri poate constitui o încălcare a art. 34 din Convenţie (făcându-se referire, în acest sens, la hotărârea CEDO din cauza Mamatkulov şi Askarov împotriva Turciei, parag. 128 şi 129 şi pct. 5 din partea operativă).

De asemenea, s-a constatat că la la data de 17 mai 2021, se va împlini termenul de 180 de zile prevăzut în art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Termenul pentru judecarea contestaţiei la executare a fost stabilit, urmare a repartizării aleatorii a dosarului, la data de 23 iunie 2021, însă judecătorul sesizat a dispus, prin rezoluţie, în temeiul art. 353 alin. (10) din C. proc. pen., preschimbarea termenului de judecată la data de 07 mai 2021, cu respectarea principiului continuităţii completului de judecată, pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei.

La termenul stabilit, s-au desfăşurat dezbaterile asupra contestaţiei la executare, cu participarea persoanei extrădate (adusă în faţa Curţii de la locul de detenţie), a apărătorului său ales şi a procurorului, fiind formulate de către aceştia concluziile redate în practicaua acestei sentinţe penale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

1. Prin Sentinţa penală nr. 55/F din data de 05 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a hotărât, între altele, urmare a admiterii cererii formulate de Statele Unite ale Americii, extrădarea şi predarea către acest stat a cetăţeanului britanic şi neozeelandez A., cu menţinerea faţă de acesta a măsurii arestării provizorii, în vederea extrădării, până la predarea sa, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004 (republicată) şi art. 13 alin. (3) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, constatându-se că a fost reţinut şi arestat provizoriu, în procedura de extrădare, începând cu data de 19 noiembrie 2020 până la zi.

Contestaţia formulată de persoana extrădată împotriva acestei sentinţe a fost respinsă, ca nefondată, la data de 25 martie 2021, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 260/2021, hotărârea de extrădare, incluzând şi dispoziţia de menţinere a arestării persoanei extrădate, până la predare, rămânând astfel definitivă.

2. Potrivit informaţiilor comunicate de către Biroul Naţional Interpol, a fost stabilit termen de preluare a persoanei extrădate de către autorităţile din Statele Unite ale Americii la data de 12 mai 2021.

3. Între timp, la data de 19 aprilie 2021, persoana extrădată a depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, formându-se astfel cauza Johnson împotriva României.

În cadrul acestei cauze, la data de 05 mai 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în temeiul art. 39 din Regulamentul de procedură (măsuri provizorii), ca persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa acesteia, astfel cum Ministerul Afacerilor Externe din România, Agentul Guvernamental a informat Ministerul Justiţiei din România, prin Adresa nr. x din data de 06 mai 2021.

4. În raport cu împrejurarea anterior menţionată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat că s-a ivit o împiedicare la predarea persoanei extrădate A. către statul solicitant (Statele Unite ale Americii), astfel cum s-a dispus prin hotărârea definitivă a instanţei române, convenită a se realiza la data de 12 mai 2021, urmare a deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a dispus, ca măsură provizorie, conform art. 39 din Regulamentul său de procedură, ca aceasta să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa sa, în condiţiile în care art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România este parte, obligă statul român să nu împiedice, prin nicio măsură, exerciţiul eficace al dreptului de care a uzat persoana extrădată, sesizând instanţa europeană cu o cerere întemeiată pe acel articol din Convenţie.

5. Pe de altă parte, s-a apreciat că această împrejurare nu produce, în prezent, niciun efect cu privire la măsura arestării persoanei extrădate, menţinută prin hotărârea definitivă de extrădare, în vederea predării acesteia, sens în care Curtea a reţinut următoarele:

Arestarea provizorie a persoanei extrădabile, în vederea extrădării, care este dispusă şi, eventual, prelungită/menţinută, pe câte cel mult 30 de zile, conform dispoziţiilor art. 43 alin. (3), (5) din Legea nr. 302/2004 (republicată), în cursul soluţionării cererii de extrădare, prin încheiere, de către completul învestit cu acea cerere, este o instituţie diferită de arestarea persoanei extrădate, în vederea predării, care se dispune odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă.

Termenul de 180 de zile, prevăzut de dispoziţiile art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (republicată), invocat în contestaţia la executare cu care a fost sesizată această instanţă, se referă la arestarea provizorie a persoanei extrădabile, în vederea extrădării, în cursul soluţionării cererii de extrădare, durata totală a acesteia neputând depăşi, conform dispoziţiilor respective, acel termen.

Odată admisă cererea de extrădare, cum s-a hotărât în speţă, prin sentinţa definitivă a instanţei române, s-a apreciat că devin aplicabile dispoziţiile art. 143 alin. (6), (7) din Legea nr. 302/2004 (republicată), plasate după şi în continuarea celor anterior menţionate, care prevăd că, odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate, în vederea predării şi, respectiv, că această măsură (a arestării, în vederea predării) încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prevăzut la art. 57 alin. (6) din aceeaşi lege (potrivit căruia, în caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, fiind aplicabile, sub acest aspect, dispoziţiile art. 56 alin. (3) din lege - care prevăd că, dacă data predării nu este fixată în termen de 15 zile, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române trebuie să informeze asupra demersurilor făcute şi motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acel interval).

În acelaşi sens, art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (republicată) prevede că, atunci când hotărăşte admiterea cererii de extrădare, instanţa dispune, totodată, menţinerea arestării provizorii, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57 din aceeaşi lege, cum, în speţă, s-a şi dispus prin sentinţa definitivă de extrădare, alin. (5) al articolului respectiv (art. 57) prevăzând că, sub rezerva cazului reglementat la alin. (6) al aceluiaşi articol, anterior citat (referitor la cazul de forţă majoră), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la acea dată, iar acest termen nu va putea fi prelungit decât, cel mult, cu încă 15 zile.

Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii (ratificat prin Legea nr. 111/2008) nu prevede termene de predare a persoanei extrădate, făcând trimitere la legislaţia internă a statelor semnatare. Astfel, dispoziţiile art. 13 alin. (3), (4) din acel Tratat prevăd că, în cazul în care cererea de extrădare este aprobată, autorităţile statului solicitant şi cele ale celui solicitat vor conveni asupra datei şi locului predării, iar, în cazul în care persoana căutată nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp reglementată de legislaţia acelui stat, persoana respectivă poate fi pusă în libertate.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat că decizia din data de 05 mai 2021 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Johnson împotriva României nu se referă la arestarea persoanei extrădate, în vederea predării (menţinută de instanţa română, prin hotărârea definitivă de extrădare, până la predare), prin acea decizie dispunându-se numai ca această persoană să nu fie îndepărtată ("extrădată") de pe teritoriul României pe durata procedurilor desfăşurate în faţa Curţii respective, ca măsură provizorie, potrivit art. 39 din Regulamentul său de procedură, pentru a nu îi fi prejudiciate drepturile.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a reţinut şi faptul că aplicarea art. 39 din Regulamentul Curţii Europene poate fi întreruptă în orice moment, tot printr-o decizie a acelei Curţi şi, întrucât măsura provizorie se află în relaţie cu procedurile din faţa Curţii respective, aceasta poate fi ridicată, dacă cererea nu este continuată.

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a constatat că hotărârea de extrădare pronunţată de instanţa română este definitivă, iar, prin acea hotărâre, s-a dispus menţinerea arestării persoanei extrădate, până la predare (dispoziţie ce continuă să producă efecte la acest moment), doar predarea sa către statul solicitant, la data convenită (12 mai 2021), fiind împiedicată, în prezent, de măsura provizorie decisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 05 mai 2021.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., a admis contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu privire la persoana extrădată A., hotărând în sensul celor anterior menţionate.

II. Împotriva Sentinţei penale nr. 95/F din data de 07 mai 2021, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat contestaţie persoana extrădată A.

Termenul pentru judecarea contestaţiei la executare a fost stabilit, urmare a repartizării aleatorii a dosarului, la data de 17 iunie 2021, însă preşedintele completului nr. 9 căruia i-a fost repartizată cauza a dispus, prin rezoluţie la data de 14.05.2021, în temeiul art. 353 alin. (10) din C. proc. pen., pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei, preschimbarea termenului de judecată la data de 17 mai 2021, cu respectarea principiului continuităţii completului de judecată, întregirea completului de judecată s-a făcut conform dispoziţiilor art. 148 alin. (7) lit. a) din ROFA al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea contestaţiei, contestatorul persoana extrădată A., prin apărătorul ales a precizat expres că motivele acesteia se referă exclusiv la dispoziţia de menţinere a măsurii arestării persoanei extrădate în vederea predării, considerând că nu se mai impune menţinerea acesteia, în acest sens a solicitat în esenţă înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Examinând contestaţia formulată de persoana extrădată A. prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Astfel, în deplin acord cu motivarea instanţei de fond, Înalta Curte constată că în speţa de faţă s-a ivit o împiedicare la predarea persoanei extrădate A. către statul solicitant (Statele Unite ale Americii), astfel cum s-a dispus prin hotărârea definitivă a instanţei române, convenită a se realiza la data de 12 mai 2021. Această împiedicare la predare, fiind determinată de decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a dispus, ca măsură provizorie, conform art. 39 din Regulamentul său de procedură, ca aceasta să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa sa, în condiţiile în care art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România este parte, obligă statul român să nu împiedice, prin nicio măsură, exerciţiul eficace al dreptului de care a uzat persoana extrădată, sesizând instanţa europeană cu o cerere întemeiată pe acel articol din Convenţie.

Or, această împrejurare nu produce, în prezent, niciun efect cu privire la măsura arestării persoanei extrădate, menţinută prin hotărârea definitivă de extrădare, în vederea predării acesteia, având în vedere că obiectul prezentei cauze se referă exclusiv la împiedicarea la predare, faţă de informaţiile furnizate prin adresa Ministerului Justiţiei. Drept urmare, contestaţia la executare poate fi analizată doar sub aspectul măsurii provizorii ce a fost dispusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nepronunţându-se şi cu privire la măsura arestării, ci dispunând ca, până la soluţionarea cauzei din faţa acelei Curţi, persoana solicitată să nu fie predată. În speţa, nu există o soluţie pe fond, ci doar o măsură provizorie, care a fost luată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a nu fi prejudiciate drepturile persoanei solicitate, în cazul în care s-ar pune în executare predarea ei către Statele Unite ale Americii.

În consecinţă, menţinerea măsurii arestării persoanei extrădate, în vederea predării, reprezintă o chestiune distinctă, Biroul Executări Penale raportându-se la adresa primită din partea Ministerului Justiţiei, care priveşte strict existenţa unui caz de împiedicare la predarea acelei persoane.

În ipoteza extrădării unei persoane în Statele Unite ale Americii, în cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare şi hotărăşte admiterea cererii de extrădare, dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, menţinerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57 din aceeaşi lege, dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 constituind dreptul comun şi fiind aplicabile în condiţiile în care Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, nu conţine dispoziţii privind menţinerea arestării provizorii în vederea extrădării. (Decizia nr. 1490/06.11.2015 a ICCJ, secţia penală).

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, dispoziţiile menţionate constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române. De asemenea, conform art. 4, rezultă că Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaţionale la care România este parte în situaţiile nereglementate.

Totodată, art. 7 din Legea nr. 302/2004 statuează că în situaţia în care prin legea de cooperare judiciară internaţională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate se îndeplinesc conform normelor române de drept procesual penal.

Aşadar, arestarea provizorie a persoanei extrădabile, în vederea extrădării, care este dispusă şi, eventual, prelungită/menţinută, pe câte cel mult 30 de zile, conform dispoziţiilor art. 43 alin. (3), (5) din Legea nr. 302/2004 (republicată), în cursul soluţionării cererii de extrădare, prin încheiere, de către completul învestit cu acea cerere, este o instituţie diferită de arestarea persoanei extrădate, în vederea predării, care se dispune odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă.

Sub acest aspect, termenul de 180 de zile, prevăzut de dispoziţiile art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (republicată), este un termen substanţial ce a fost invocat în contestaţia la executare cu care a fost sesizată instanţa, şi acesta se referă la arestarea provizorie a persoanei extrădabile, în vederea extrădării, în cursul soluţionării cererii de extrădare, durata totală a acesteia neputând depăşi, conform dispoziţiilor respective, acel termen.

Or, în speţă de faţă, a fost deja admisă cererea de extrădare, prin sentinţă definitivă a instanţei române, fiind aplicabile dispoziţiile art. 143 alin. (6), (7) din Legea nr. 302/2004 (republicată), care prevăd că, odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate, în vederea predării şi, respectiv, că această măsură (a arestării, în vederea predării) încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prevăzut la art. 57 alin. (6) din aceeaşi lege (potrivit căruia, în caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, fiind aplicabile, sub acest aspect, dispoziţiile art. 56 alin. (3) din lege - care prevăd că, dacă data predării nu este fixată în termen de 15 zile, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române trebuie să informeze asupra demersurilor făcute şi motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acel interval).

Totodată, în acelaşi sens, art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (republicată) prevede că, atunci când hotărăşte admiterea cererii de extrădare, instanţa dispune, totodată, menţinerea arestării provizorii, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57 din aceeaşi lege, cum, în speţă, s-a şi dispus prin sentinţa definitivă de extrădare, alin. (5) al articolului respectiv (art. 57) prevăzând că, sub rezerva cazului reglementat la alin. (6) al aceluiaşi articol, anterior citat (referitor la cazul de forţă majoră), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la acea dată, iar acest termen nu va putea fi prelungit decât, cel mult, cu încă 15 zile.

Mai mult decât atât, astfel cum s-a evocat anterior, Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii (ratificat prin Legea nr. 111/2008) nu prevede termene de predare a persoanei extrădate, făcând trimitere la legislaţia internă a statelor semnatare. Astfel, dispoziţiile art. 13 alin. (3), (4) din acel Tratat prevăd că, în cazul în care cererea de extrădare este aprobată, autorităţile statului solicitant şi cele ale celui solicitat vor conveni asupra datei şi locului predării, iar, în cazul în care persoana căutată nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp reglementată de legislaţia acelui stat, persoana respectivă poate fi pusă în libertate, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Aşadar, Înalta Curte constată că decizia din data de 05 mai 2021 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Johnson împotriva României nu se referă la arestarea persoanei extrădate, în vederea predării (menţinută de instanţa română, prin hotărârea definitivă de extrădare, până la predare), prin acea decizie dispunându-se numai ca această persoană să nu fie îndepărtată ("extrădată") de pe teritoriul României pe durata procedurilor desfăşurate în faţa Curţii respective, ca măsură provizorie, potrivit art. 39 din Regulamentul său de procedură, pentru a nu îi fi prejudiciate drepturile.

Totodată, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că aplicarea art. 39 din Regulamentul Curţii Europene poate fi întreruptă în orice moment, tot printr-o decizie a acelei Curţi şi, întrucât măsura provizorie se află în relaţie cu procedurile din faţa Curţii respective, aceasta poate fi ridicată, dacă cererea nu este continuată.

Cu privire la solicitarea apărării de înlocuire a măsurii arestului provizoriu cu o măsură mai puţin restrictivă, respectiv cu măsura preventivă a controlului judiciar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, în cauză, nu este admisibilă o astfel de cerere, nefiind prevăzută de lege în condiţiile predării persoanei extrădabile decât măsura arestării, aşa încât se impune menţinerea arestării persoanei extrădabile. Aşadar, Înalta Curte reţine că hotărârea de extrădare pronunţată de instanţa română este definitivă, având autoritate de lucru judecat, iar, prin acea hotărâre, s-a dispus menţinerea arestării persoanei extrădate, până la predare (dispoziţie ce continuă să producă efecte la acest moment), doar predarea sa către statul solicitant, la data convenită (12 mai 2021), fiind împiedicată, în prezent, de măsura provizorie decisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 05 mai 2021.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădată A. împotriva Sentinţei penale nr. 95/F din data de 07 mai 2021, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Reţinând culpa sa procesuală în ceea ce priveşte declanşarea netemeinică a noului cadru procesual, în temeiul art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoana extrădată la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

Totodată, onorariul cuvenit interpretului de limbă engleză se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 95/F din data de 07 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă engleză se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 mai 2021.

GGC - NN