Leaving the scene of a traffic accident: causation of injury and irrelevance of on-site police investigation under Article 338 of the Penal Code

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 555 din 15.11.2019, pronunţată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. (…), la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 11.03.2018).

În baza art. 91 alin. (1) C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a sentinţei.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a dispus că pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul A. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul U.A.T. Târgu Jiu - Primăria Târgu Jiu sau D.G.A.S.P.C. Gorj, la alegerea consilierului de probaţiune.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) să fie comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoare situaţia de fapt:

În data de 11.03.2018, ca urmare a unui apel la SNUAU 112, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Ilfov - Poliţia Otopeni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 16:00, pe raza localităţii Otopeni (intersecţia DN1 cu str. x) a avut loc un accident de circulaţie soldat cu vătămarea unei persoane (biciclist), iar conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Fiind audiat în calitate de suspect, A. a declarat că, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 16:30, a condus autoturismul x, nr. înmatriculare x, pe DN1, dinspre Bucureşti, pe banda 1 a sensului către Ploieşti. În localitatea Otopeni, în apropierea str. x, a depăşit un biciclist care circula în aceeaşi direcţie, a semnalizat pentru a reveni pe banda 1 şi apoi a semnalizat pentru a efectua virajul la dreapta pe acea stradă. A arătat că după aproximativ 10 - 15 m a văzut în oglinda retrovizoare un biciclist ce ţinea bicicleta de ghidon, gesticula şi îi adresa injurii, motiv pentru care a oprit câteva minute, dar nu a coborât din autoturism şi nu a discutat cu acesta. A învederat că şi-a continuat drumul după ce persoana respectivă s-a urcat pe bicicletă şi a plecat. A mai arătat că nu poate preciza dacă a avut loc un impact cu biciclistul, însă, cu ocazia spălării vehiculului, a constatat o urmă de cauciuc pe portbagaj.

În calitate de inculpat, în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei A. şi-a menţinut declaraţia de suspect, arătând, în esenţă, că nu a conştientizat niciun impact şi nu consideră că l-a acroşat pe biciclist în momentul efectuării virajului la dreapta, iar oprirea autoturismului la cca 40 - 50 metri după ce a virat pe str. x se datorează faptului că a văzut în oglinda retrovizoare că persoana respectivă gesticula.

Această versiune a fost susţinută de declaraţia martorului B., soţia inculpatului, care a arătat că autoturismul condus de inculpat nu a atins bicicleta.

Instanţa a reţinut că, în declaraţia dată în timpul urmăririi penale, martorul a precizat că, deşi i-a cerut soţului să meargă să vadă ce s-a întâmplat, acesta a refuzat, motivând că biciclistul "înjură şi face scandal", detalii pe care ulterior, în faţa instanţei le-a nuanţat.

În cursul cercetării judecătoreşti, la solicitarea inculpatului, au fost audiaţi şi martorii C. şi D. ale căror declaraţii nu s-au dovedit utile soluţionării cauzei, dat fiind faptul că niciunul dintre aceşti martori nu a fost la faţa locului în intervalul orar în care s-a petrecut incidentul şi implicit nu au fost în măsură să ofere detalii relevante speţei.

Prima instanţă a constatat că situaţia de fapt prezentată de inculpat şi susţinută de martorul B., a fost contrazisă de restul probatoriului, respectiv: înregistrările video, declaraţiile martorului E., procesul-verbal de cercetare a autoturismului x şi planşele foto aferente, procesul-verbal din 11.03.2018, din coroborarea căruia instanţa a reţinut că, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, nr. înmatriculare x, pe DN1, către Ploieşti, iar în dreptul intersecţiei cu str. x din localitatea Otopeni, a lovit martorul E., care se deplasa în aceeaşi direcţie pe bicicletă, ulterior părăsind locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, deşi persoana lovită a necesitat îngrijiri medicale.

Astfel, potrivit procesului-verbal de vizionare a înregistrărilor video şi suportului optic, la intersecţia DN1 cu str. x un autoturism de culoare închisă virează la dreapta prin faţa bicicletei condusă de persoana vătămată E. care se dezechilibrează şi cade. Autoturismul se opreşte la o distanţă de aprox. 20 de m pe str. x, staţionează pentru câteva momente şi îşi continuă deplasarea.

Martorul E. a declarat că la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, se deplasa cu bicicleta pe banda unu a DN1, sensul către Ploieşti, pe raza oraşului Otopeni, iar în dreptul intersecţiei cu str. x a fost acroşat de un autoturism care a virat dreapta pe strada sus-menţionată. A arătat că i-a fost lovit ghidonul cu partea dreapta spate a autoturismului şi a fost "dărâmat", bicicleta fiindu-i acroşată.

În continuare, martorul a arătat că a văzut autoturismul oprindu-se mai în faţă dar conducătorul vehiculului şi-a continuat ulterior deplasarea pe str. x, fără a discuta cu el. A învederat că a sunat la SNUAU 112, s-a deplasat un echipaj de poliţie la faţa locului, a mers la postul de poliţie pentru declaraţii, iar ulterior s-a deplasat la spital.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. x, E. a suferit leziuni traumatice care pot data din 11.03.2018, posibil produse prin lovire cu şi de corpuri şi planuri dure, în condiţiile unui politraumatism rutier, pentru care necesită circa 30 - 35 zile de îngrijiri medicale.

Din procesul-verbal din 11.03.2018 a reieşit că lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Ilfov - Poliţia Otopeni, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost sesizaţi prin intermediul SNUAU 112 de către persoana vătămată cu privire la producerea accidentului de circulaţie. Deşi prezenta urme de lovire la nivelul mâinii şi genunchiului, a refuzat solicitarea unei ambulanţe.

Potrivit procesului-verbal de cercetare a autoturismului x şi planşei foto aferente, autoturismul marca x prezenta zgârieturi în partea din dreapta spate (aripă dreapta spate), ce puteau fi produse în accidentul respectiv.

Din coroborarea declaraţiei inculpatului cu cea a martorei B. s-a concluzionat faptul că inculpatul a conştientizat că a fost implicat într-un accident, motiv pentru care a şi oprit autoturismul, însă, fiindu-i teamă de reacţia biciclistului, şi-a continuat deplasarea.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. care, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, a condus autoturismul marca x, nr. înmatriculare x, pe DN1, direcţia spre Ploieşti, iar în dreptul intersecţiei cu str. x din localitatea Otopeni, a lovit pe persoana vătămată E., ce se deplasa în aceeaşi direcţie pe bicicletă, cauzându-i acestuia leziuni traumatice pentru care au fost necesare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale, părăsind locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 490/A din 10 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 555 din 15.11.2019, pronunţată de Judecătoria Buftea.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în cuantum de 300 RON.

Curtea a constatat că prima instanţă, în urma coroborării probelor administrate în cauză, a reţinut în mod corect situaţia de fapt, conform căreia, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, nr. înmatriculare x, pe DN1, direcţia spre Ploieşti, iar în dreptul intersecţiei cu str. x din localitatea Otopeni, a lovit pe persoana vătămată E., ce se deplasa în aceeaşi direcţie pe bicicletă, cauzându-i acestuia leziuni traumatice pentru care au fost necesare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale, părăsind locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Situaţia de fapt s-a conturat în urma coroborării probelor administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video şi suportului optic, declaraţiile martorului E., Raportul de expertiză medico-legală nr. x, procesul-verbal din 11.03.2018, procesul-verbal de cercetare a autoturismului x şi planşei foto aferente, declaraţiile martorei B.

Astfel, Curtea a apreciat deosebit de relevante declaraţiile martorului E. care a declarat că la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, se deplasa cu bicicleta pe banda unu a DN1, sensul către Ploieşti, pe raza oraşului Otopeni, iar în dreptul intersecţiei cu str. x a fost acroşat de un autoturism care a virat dreapta pe strada sus-menţionată. A arătat că i-a fost lovit ghidonul cu partea dreapta spate a autoturismului şi a fost "dărâmat", bicicleta fiindu-i acroşată. În continuare, martorul a arătat că a văzut autoturismul oprindu-se mai în faţă, dar conducătorul vehiculului şi-a continuat ulterior deplasarea pe str. x, fără a discuta cu el. A învederat că a sunat la SNUAU 112, s-a deplasat un echipaj de poliţie la faţa locului, a mers la postul de poliţie pentru declaraţii, iar ulterior s-a deplasat la spital.

De asemenea, a avut în vedere declaraţia martorei B. care i-a spus inculpatului să meargă la biciclist să vadă despre ce este vorba şi declaraţiile inculpatului care nu a exclus posibilitatea ca impactul dintre autoturism şi bicicletă să se fi produs, iar urmele prezente pe autoturism în partea din dreapta spate să fie urmarea coliziunii cu bicicleta.

Esenţiale în combaterea apărărilor inculpatului sunt şi imaginile surprinse de camera video mobilă montată pe casca biciclistului, victimă a accidentului, aflate la dosarul cauzei pe suport optic.

Astfel, din vizionarea imaginilor surprinse, se observă că impactul dintre autoturism şi biciclist are loc în momentul în care inculpatul virează dreapta pe strada x, iar accidentul s-a produs ca urmare a faptului că inculpatul nu s-a asigurat corespunzător în momentul virajului; după impact, inculpatul parcurge câţiva metri şi opreşte autoturismul.

De asemenea, se observă că pe toată perioada staţionării autoturismului, bicicleta se afla la pământ .

Coroborând acestea cu declaraţia inculpatului rezultă că la momentul opririi autoturismului, bicicleta era căzută la sol, aspect care indica existenţa unui accident rutier în sensul reglementat de dispoziţiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002.

Toate acestea reprezintă elemente suficiente care ar fi trebuit să-l determine pe inculpat să oprească auto. Chiar eventuala incertitudine cu privire la existenţa unui accident rutier nu echivalează cu eroarea care l-ar fi exonerat de răspundere.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că existenţa unei cercetări la faţa locului nu este o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii, iar încuviinţarea părăsirii locului accidentului de organul de poliţie sau de procuror nu s-a produs întrucât inculpatul a părăsit locul accidentului imediat după producerea lui, fără a mai aştepta sosirea organelor de cercetare.

Astfel, s-a constatat că probatoriul administrat în cauză dovedeşte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta de care este acuzat şi că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 490/A din 10 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie, la data de 04.09.2020, prin avocat F., fiind invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

S-a susţinut că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, deşi conţinutul concret al faptei imputate nu întruneşte elementele de tipicitate ale normei de incriminare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în esenţă, s-a arătat că inculpatul A. a fost condamnat de instanţele de fond şi apel pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că nu există un raport de cauzalitate între acţiunea inculpatului de conducere a autoturismului şi căderea biciclistului E., rănirea acestuia producându-se ca urmare a propriei neglijenţe manifestată cu prilejul conducerii bicicletei cu viteză, nefiind determinată de fapta inculpatului.

Sub acest aspect, s-a susţinut că probele de la dosarul cauzei relevă că nu a existat contact material (fizic) între autoturismul condus de inculpat şi bicicleta condusă de martorul E., astfel încât să determine căderea acestuia.

Totodată, s-a arătat în motivarea cazului invocat că faptei imputate inculpatului îi lipseşte o cerinţă esenţială implicită descrisă în art. 338 C. pen., potrivit căreia părăsirea locului accidentului devine relevantă penal numai dacă are loc "fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei", întrucât în cauză nu a fost întocmit niciun proces-verbal de cercetare la faţa locului, în condiţiile art. 192 C. proc. pen. combinat cu art. 199 C. proc. pen., aşa cum rezultă din răspunsul primit de instanţa de fond de la parchet, un astfel de înscris nefigurând nici la rubrica mijloace de probă a actului de sesizare a instanţei, nici în înscrisurile Dosarului nr. x/2018 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

S-a solicitat desfiinţarea deciziei instanţei de apel şi achitarea recurentului inculpat A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A din 10 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casaţie, Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, constă, în esenţă, în aceea că, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, nr. înmatriculare x, pe DN1, către Ploieşti, iar în dreptul intersecţiei cu str. x din localitatea Otopeni, a lovit martorul E., care se deplasa în aceeaşi direcţie pe bicicletă, ulterior părăsind locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, deşi persoana lovită a necesitat îngrijiri medicale.

Astfel, pe baza probelor administrate, s-a reţinut că, la intersecţia DN1 cu str. x un autoturism de culoare închisă a virat la dreapta prin faţa bicicletei condusă de persoana vătămată E. care s-a dezechilibrat şi a căzut. Autoturismul s-a oprit la o distanţă de aproximativ 20 de m pe str. x, a staţionat pentru câteva momente şi şi-a continuat deplasarea.

Martorul E. a declarat că, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, se deplasa cu bicicleta pe banda unu a DN1, sensul către Ploieşti, pe raza oraşului Otopeni, iar în dreptul intersecţiei cu str. x a fost acroşat de un autoturism care a virat dreapta pe strada sus-menţionată. A arătat că i-a fost lovit ghidonul cu partea dreapta spate a autoturismului şi a fost "dărâmat", bicicleta fiindu-i acroşată. De asemenea, a arătat că a văzut autoturismul oprindu-se mai în faţă, dar conducătorul vehiculului şi-a continuat ulterior deplasarea pe str. x, fără a discuta cu el.

Raportul de expertiză medico-legală nr. x a relevat că numitul E. a suferit leziuni traumatice care pot data din 11.03.2018, posibil produse prin lovire cu şi de corpuri şi planuri dure, în condiţiile unui politraumatism rutier, pentru care necesită circa 30 - 35 zile de îngrijiri medicale.

Potrivit procesului-verbal de cercetare a autoturismului x şi planşei foto aferente, autoturismul marca x prezenta zgârieturi în partea din dreapta spate (aripă dreapta spate), ce puteau fi produse în accidentul respectiv.

Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză şi pe baza probatoriului administrat, instanţa de apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatului A., constând în aceea că, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, a condus autoturismul marca x, nr. înmatriculare x, pe DN1, direcţia spre Ploieşti, iar în dreptul intersecţiei cu str. x din localitatea Otopeni, a lovit pe persoana vătămată E., ce se deplasa în aceeaşi direcţie pe bicicletă, cauzându-i acestuia leziuni traumatice pentru care au fost necesare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale, părăsind locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

În speţă, recurentul inculpat A. a susţinut că nu există un raport de cauzalitate între acţiunea sa de conducere a autoturismului şi căderea biciclistului E., a cărui rănire s-a produs din cauza propriei neglijenţe manifestată cu prilejul conducerii bicicletei cu viteză, probele administrate relevând că nu a existat contact material (fizic) între autoturismul pe care îl conducea şi bicicleta condusă de martor, astfel încât să determine căderea acestuia.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte notează că, în ansamblul lor, motivele recurentului inculpat, privind lipsa legăturii de cauzalitate între acţiunea sa de conducere a autoturismului şi căderea biciclistului E., sunt similare criticilor susţinute de către inculpat şi în faţa instanţei de apel, care le-a analizat în raport de probele administrate în cauză şi le-a apreciat ca netemeinice.

Observând aspectele prezentate, Înalta Curte constată că motivele dezvoltate în cererea de recurs în casaţie au la bază negarea situaţiei de fapt, sub aspectul existenţei vreunei legături între acţiunea inculpatului de conducere a autoturismului şi căderea biciclistului, tinzându-se la reevaluarea materialului probator.

Astfel, se constată că recurentul inculpat A. contestă împrejurări de fapt, lămurite definitiv de către instanţa de apel, precum şi probele administrate, în condiţiile în care acesta susţine că nu a existat un contact material (fizic) între autoturismul pe care îl conducea şi bicicleta condusă de martor, care să fi determinat căderea acestuia din urmă.

Or, reiterând scopul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că reevaluarea situaţiei de fapt şi a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esenţiale pentru legalitatea hotărârii definitive şi le-a reglementat ca atare, expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, similar instanţei de apel, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al susţinerilor recurentului inculpat, în sensul că faptei ce i se impută îi lipseşte o cerinţă implicită de tipicitate descrisă în art. 338 C. pen., notând că existenţa unei cercetări la faţa locului nu este o condiţie pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului. Esenţial pentru existenţa infracţiunii în discuţie este că inculpatul A. a fost implicat într-un accident de circulaţie, în urma căruia s-a produs vătămarea unei persoane, şi a părăsit locul accidentului, înainte ca organele de poliţie să ajungă la faţa locului. Prin urmare, susţinerea recurentului inculpat, în opinia căruia, fapta ar fi existat în cazul în care ar fi părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, ulterior sosirii organelor de poliţie şi începerii cercetării locului faptei, este irelevantă raportat la conţinutul normei incriminatoare.

Prin urmare, având în vedere baza factuală reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A din 10 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A din 10 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 februarie 2021.

GGC - NN