Surrender under European Arrest Warrant upheld; fraud suspect's challenge dismissed as unfounded with costs.

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 88/P din 17 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29 iunie 2020 de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalului Judiciar din Chateauroux (Franţa), privind pe cetăţeanul român A..

Totodată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la 17 iulie 2020 până 15 august 2020, inclusiv, şi predarea acesteia, în stare de arest, în vederea efectuării urmăririi penale şi judecării de către autorităţile franceze cu privire la infracţiunile ce fac obiectul mandatului menţionat, cu respectarea regulii specialităţii şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

A fost respinsă cererea de amânare a predării formulată de persoana solicitată.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută în vederea predării în baza mandatului european de arestare la data de 16 iulie 2020.

În baza art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea hotărârii către autoritatea emitentă, Ministerul Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul I.G.P.R.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, prin Sesizarea nr. x/II/5/2020 din 16 iulie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a propus luarea măsurii arestării şi predarea cetăţeanului român A. în baza mandatului european de arestare emis la data de 29 iunie 2020 de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalului Judiciar din Chateauroux (Franţa), în baza deciziei judiciare a judecătorului de instrucţie din cadrul Tribunalului Judiciar din Châteauroux, Franţa, din 26 iunie 2020 (dosar Tribunal nr. x/dosar Parchet nr. BO 18/276/28).

S-a mai reţinut că persoana solicitată a fost prezentată în faţa procurorului la 16 iulie 2020, prilej cu care i-au fost aduse la cunoştinţă existenţa mandatului european de arestare şi infracţiunile care au determinat emiterea acestuia de către autorităţile din Franţa şi, totodată, s-a dispus luarea măsurii reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu 16 iulie 2020, ora 12:25.

Ulterior, la 17 iulie 2020, persoana solicitată a fost prezentată instanţei de judecată, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 302/2004, a verificat, mai întâi, identitatea acesteia, asigurându-se că i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege (română), mandatul european de arestare, iar, apoi, a informat-o cu privire la drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004 (dreptul de a fi informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, de a fi asistată de un apărător - ales sau numit din oficiu şi, respectiv, la interpret - dacă nu vorbeşte sau nu înţelege limba română), la efectele regulii specialităţii, precum şi la posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

Cu acel prilej, s-a procedat la audierea persoanei solicitate A. potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, care a declarat că nu este de acord cu predarea şi că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.

Curtea a mai constatat că împotriva persoanei solicitate, la data de 29 iunie 2020, autorităţile judiciare din Franţa au emis, în vederea efectuării urmăririi penale şi a judecăţii, un mandat european de arestare, document care conţine toate informaţiile cerute de lege. Astfel, în cuprinsul mandatului s-a arătat că în sarcina cetăţeanului român autorităţile judiciare franceze au reţinut săvârşirea infracţiunilor de escrocherie în detrimentul unui organism de protecţie socială, prevăzută de art. 313-1, 313-2, 313-3, 313-7 şi 313-8 din C. pen. francez şi, respectiv, escrocherie, prevăzută de art. 313-1, 313-3, 313-7, 313-8 din C. pen. francez (pentru care se prevede pedeapsa privativă de libertate a închisorii de maxim 7 ani), fapte care ar fi fost săvârşite în perioada 01 aprilie 2015 - 31 octombrie 2018, în La Châtre, Franţa, şi care, în esenţă, constau în aceea că: "În perioada 01.04.2015 - 31.10.2018, numitul A., în calitate de medic stomatolog, exercitându-şi activitatea pe teritoriul Franţei (La Châtre), prin utilizarea de mijloace frauduloase, respectiv: facturarea de acte fictive pentru acte efectuate fără justificarea necesităţii, ce a implicat situaţia a 18 pacienţi; mutilarea voluntară a dinţilor sănătoşi care implică 4 pacienţi; efectuarea de acte nejustificate, care implică 43 de pacienţi; facturarea dublă care implică 2 pacienţi, a indus în eroare Casa Locală de Asigurări de Sănătate din Indre, pentru a o determina să îi furnizeze fonduri băneşti, respectiv să plătească rambursările de îngrijire pentru o sumă totală estimată în cuantum de 65.053,51 euro, cauzând astfel o pagubă acestei organizaţii de protecţie socială.

În perioada 01.04.2015 - 31.10.2018, numitul A., în calitate de medic stomatolog/chirurg dentar, abuzând de funcţia deţinută a prezentat pacienţilor lucrări stomatologice ca fiind justificate din punct de vedere medical, deşi nu se confirmau aceste situaţii, inducându-i în eroare pe pacienţii B., C. şi D. pentru a-i determina să îi predea sume de bani pentru actele efectuate (smulgerea dinţilor sănătoşi; proteza pentru dinţi sănătoşi).

În lunile aprilie şi iunie 2018, doi pacienţi au informat Casa Locală de Asigurări de Sănătate cu privire la faptul că medicul stomatolog A. a fost rambursat pentru acte neefectuate, lucru confirmat de radiografiile efectuate, situaţie în care sus-numitul nu a furnizat explicaţii Casei Locale de Asigurări de Sănătate.".

Curtea a constatat că, în cauză, sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru încuviinţarea punerii în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze şi pentru predarea persoanei solicitate. În acest sens, s-a avut în vedere că faptele imputate de către autorităţile judiciare franceze cetăţeanului român A. se regăsesc între cele enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 20 - înşelăciunea), că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, că acesta cuprinde toate datele cerute de art. 87 alin. (1) din acelaşi act normativ şi nu sunt necesare alte informaţii suplimentare, precum şi împrejurarea că persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni la identitate. Totodată, s-a menţionat că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate.

Instanţa de fond a respins cererea, întemeiată pe dispoziţiile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, de amânare a predării formulată de persoana solicitată, arătând că răspândirea la nivel mondial a coronavirusului SARS-CoV-2 nu reprezintă o împrejurare specială pentru care predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru cetăţeanul român sau familia sa, în condiţiile în care această situaţie se regăseşte la nivelul întregii Uniuni Europene, astfel că eventualul transport al persoanei solicitate, sub supravegherea autorităţilor, din România în Franţa nu constituie un factor de risc suplimentar.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat contestaţie persoana solicitată A., criticând-o sub aspectul netemeiniciei, sens în care a învederat că nu se poate susţine că s-ar sustrage procedurilor derulate împotriva sa, în condiţiile în care nu a avut cunoştinţă despre acestea. În acest sens, a arătat că autorităţile judiciare din Franţa nu l-au informat cu privire la faptul că a fost demarat un proces penal în legătură cu modalitatea în care şi-a desfăşurat activitatea de medic stomatolog în acea ţară, deşi au avut această posibilitate atât în luna octombrie 2018, când s-a desfăşurat procedura de lichidare judiciară a cabinetului stomatologic, cât şi ulterior, întrucât şi-a precizat intenţia de a se stabili în ţara de origine şi a indicat adresa din România unde putea fi contactat. Hotărârea a mai fost criticată şi sub aspectul nemotivării soluţiei de respingere a solicitării apărării de obţinere de la autorităţile judiciare franceze a unor informaţii cu privire la existenţa unor cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în centrul de detenţie unde persoana solicitată va fi depusă şi a unor garanţii că sănătatea sa nu va fi pusă în pericol pe parcursul voiajului din România în Franţa şi că procedura de predare/preluare se va realiza cu celeritate pentru ca privarea de libertate să nu se întindă pe o perioadă îndelungată.

A solicitat, în principal, respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, considerând că este incident motivul facultativ de refuz prevăzut de art. 22 din Legea nr. 302/2004, întrucât îi este pusă în pericol starea sa de sănătate, iar, în subsidiar, în temeiul art. 114 coroborat cu art. 58 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, amânarea predării pe o perioadă de 3 luni, pentru a se depăşi perioada pandemică la nivel internaţional şi a se asigura că nu se va infecta cu virusul SARS-CoV-2 în vreunul din centrele de detenţie din Franţa.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen.. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru considerentele arătate în continuare.

Astfel, reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen... La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a încuviinţat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele cetăţeanului român A. şi predarea acestuia către autorităţile judiciare franceze, după ce, în prealabil, a procedat la verificarea condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.

Astfel, din analiza conţinutului mandatului european de arestare întocmit la data de 29 iunie 2020 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalului Judiciar din Chateauroux (Franţa) şi a deciziei judiciare din 26 iunie 2020 (dosar Tribunal nr. x/dosar Parchet nr. BO 18/276/28) a judecătorului de instrucţie din cadrul Tribunalului Judiciar din Châteauroux ce a stat la baza emiterii acestuia, rezultă că cetăţeanul român A. este căutat în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de escrocherie în detrimentul unui organism de protecţie socială, prevăzută de art. 313-1, 313-2, 313-3, 313-7 şi 313-8 din C. pen. francez, şi escrocherie, prevăzută de art. 313-1, 313-3, 313-7, 313-8 din C. pen. francez (pentru care se prevede pedeapsa privativă de libertate a închisorii de maxim 7 ani), faptele descrise în conţinutul mandatului fiind comise în perioada 01 aprilie 2015 - 31 octombrie 2018, în La Châtre, Franţa. Ca atare, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menţionate toate informaţiile enumerate în acest text de lege.

Mai mult, în cauză este îndeplinită şi cerinţa prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI din 13 iulie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, ca durata pedepsei prevăzută de legea statului membru emitent pentru faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare să fie de minim 12 luni.

Totodată, Înalta Curte observă, în acord cu judecătorul fondului, că faptele reţinute de autoritatea judiciară emitentă se regăsesc printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 20) care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

În acelaşi timp, se are în vedere şi împrejurarea că, fiind audiată, la termenul din 17 iulie 2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile emitente ale mandatului, prevalându-se de regula specialităţii şi necontestându-şi identitatea.

Contrar, însă, susţinerilor apărării, Înalta Curte constată că, în speţă, nu este incident niciunul din motivele, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare care sunt expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceeaşi acuzaţie în România sau în alt stat şi întruneşte condiţiile pentru a răspunde penal, iar pentru infracţiunea care motivează mandatul nu a intervenit prescripţia ori amnistia potrivit legii române.

Sub acelaşi aspect, Înalta Curte reţine că predarea către autorităţile judiciare franceze nu va avea consecinţe grave asupra persoanei solicitate dincolo de cele inerente privării provizorii de libertate în vederea efectuării urmăririi penale şi a judecăţii, de vreme ce situaţia pandemică invocată de apărare în sprijinul solicitării de respingere a punerii în executare a mandatului european de arestare este incidentă la nivel internaţional, aşadar inclusiv în România, riscul de infectare cu virusul SARS-CoV-2 fiind acelaşi indiferent de ţara în care persoana se află.

În atare situaţie, se observă că, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că nu prezintă relevanţă pentru justa soluţionare a cauzei obţinerea de date şi informaţii cu privire la existenţa unor cazuri de infectare cu noul coronavirus în unitatea de detenţie din Franţa unde urmează a fi depusă persoana solicitată ori de garanţii că, pe parcursul procedurii de transfer, sănătatea acesteia nu va fi afectată, în condiţiile în care, indiferent de răspunsul autorităţilor judiciare franceze, asemenea aspecte nu se circumscriu motivelor de refuz al predării prevăzute expres de Legea nr. 302/2004 şi, implicit, nici informaţiilor la care face trimitere art. 104 alin. (12) din acelaşi act normativ.

Deopotrivă, având în vedere că, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, Înalta Curte subliniază că în această procedură nu se poate verifica nici temeinicia acuzaţiilor aduse persoanei solicitate şi nici oportunitatea emiterii mandatului naţional de arestare, instanţa română neavând competenţa de a examina susţinerile apărării cu privire la neinformarea cetăţeanului român despre desfăşurarea procesului penal derulat împotriva sa pe teritoriul Franţei, împrejurare ce ar dovedi lipsa intenţiei de a se sustrage, cu atât mai mult cu cât predarea acestuia se solicită tocmai în vederea efectuării urmăririi penale şi a judecăţii, prilej cu care va putea să îşi exercite efectiv dreptul la apărare, iar nu pentru executarea unei pedepse.

Faţă de cele expuse mai sus, în deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare din data de 29 iunie 2020 întocmit de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalului Judiciar din Chateauroux (Franţa), în baza deciziei judiciare a judecătorului de instrucţie din cadrul Tribunalului Judiciar din Châteauroux, Franţa, din 26 iunie 2020 (dosar Tribunal nr. x/dosar Parchet nr. BO 18/276/28), cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea şi nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, se apreciază că, în speţă, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 114 cu referire la art. 58 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, astfel că nu se impune amânarea predării persoanei solicitate pentru o perioadă de 3 luni pentru motivele invocate de apărare, situaţia epidemiologică generată de răspândirea rapidă a virusului SARS-CoV-2 la nivel internaţional neconstituind o împrejurare cu caracter excepţional în prezenţa căreia predarea imediată ar putea avea consecinţe deosebit de grave pentru cetăţeanul român şi pentru familia sa, de vreme ce, aşa cum deja s-a arătat, această situaţie se regăseşte inclusiv pe teritoriul României şi, de altfel, nici nu se cunoaşte, la acest moment, cât va dura.

Pentru motivele de mai sus, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 88/P din 17 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 140 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 88/P din 17 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 140 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iulie 2020.

GGC - GV