Inadmissibility of appeal against appellate order maintaining preventive detention during trial phase

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, - instanţă învestită, printre altele, cu soluţionarea apelului declarat de către inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1359 din 28 decembrie 2020 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 -, procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a apelantului, în temeiul art. 362 alin. (2) raportat la art. 208 alin. (2) - (4) C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă luată faţă de acesta.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri care nu s-au modificat până la acest moment procesual şi care impun în continuare menţinerea acestei măsuri.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul A. a formulat contestaţie, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2020/a7.

La termenul fixat în cauză, 29 aprilie 2021, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulate de inculpat, susţinând că aceasta este îndreptată împotriva unei încheieri definitive, fiind pronunţată în cursul judecăţii de instanţa de apel.

Examinând contestaţia, prin prisma excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele arătate în continuare.

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În cauză, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate de apelantul inculpat A. împotriva încheierii din 13 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, prin care, în faza procesuală a apelului, instanţa de control judiciar a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de acesta.

Această încheiere nu este susceptibilă a fi atacată cu contestaţie, excedând sferei încheierilor împotriva cărora se poate exercita cale de atac, conform art. 206 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, "împotriva încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare."

Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii legale rezultă că, încheierile prin care instanţa de control judiciar dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii nu sunt susceptile a fi atacate cu contestaţie, aceste hotărâri fiind definitive.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen.:

"calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".

Ca atare, atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac şi împotriva încheierilor prin care instanţa de control judiciar dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât, în situaţia contrară, s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Faţă de considerentele expuse, constatând că s-a formulat contestaţie împotriva unei încheieri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 206 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată inculpatul A. împotriva încheierii penale din 13 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată inculpatul A. împotriva încheierii penale din 13 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 aprilie 2021.

GGC - NN