Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 340/2021 AI generated

Criminal procedural complaint appeal deemed inadmissible for challenging a final decision under Article 4251 CPC

Case Number Decizia nr. 340/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, upholding the lower court's decision and ordering the appellant to pay 100 RON in judicial fees to the state. The dispute concerned the procedural admissibility of a challenge filed against a criminal court decision issued under Article 4251 of the Code of Criminal Procedure, which had previously rejected an earlier complaint regarding the duration of criminal proceedings. The Court held that the challenged decision was final and non-appealable, as Article 4251(7) explicitly precludes any legal remedy against decisions rendered in that specific procedure, rendering the appellant's attempt to initiate further review a violation of the principle of legality and the prohibition against attacking exhausted legal rights under Articles 129 and 126 of the Constitution and Article 13 of the ECHR.

Legislator headnote

AI generated

art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 4883 lit. f) C. proc. pen, art. 4251 alin. (1) C. proc. pen, art. 4251 C. proc. pen, art. 4251 alin. (7) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Criminal procedural complaint appeal deemed inadmissible for challenging a final decision under Article 4251 CPC: The dispute concerned the procedural admissibility of a challenge filed against a criminal court decision issued under Article 4251 of the Code of Criminal Procedure, which had previously rejected an earlier complaint regarding the duration of criminal proceedings. The Court held that the challenged decision was final and non-appealable, as Article 4251(7) explicitly precludes any legal remedy against decisions rendered in that specific procedure, rendering the appellant's attempt to initiate further review a violation of the principle of legality and the prohibition against attacking exhausted legal rights under Articles 129 and 126 of the Constitution and Article 13 of the ECHR.

Keywords

AI generated
violation of procedural rights criminal complaint judicial review principle of legality constitution cassation review

Cited Legislation

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen
33 din data de 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A.
art. 4883 lit. f) C. proc. pen
x/2020 al Judecătoriei Vatra Dornei, reţinându-se că, nefiind semnată, aceasta încalcă dispoziţiile art. 4883 lit. f) C. proc. pen., astfel că instanţa nu este legal sesizată.
art. 4251 alin. (1) C. proc. pen
Raportat la această constatare şi notând şi că, potrivit art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, Curtea de Apel Suceava a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petent.
art. 4251 C. proc. pen
de art. 4251 C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de aceeaşi parte împotriva Încheierii nr.
art. 4251 alin. (7) C. proc. pen
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă nici unei căi de atac.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Provision cited in the dispositive to mandate the payment of 100 RON in judicial fees to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to mandate the payment of 100 RON in judicial fees to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra admisibilităţii căii de atac de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 33 din data de 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 21 din data de 13 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2020, dispunându-se, ca urmare, obligarea părţii la plata de cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 50 de RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Suceava a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Încheierea penală definitivă nr. 21 din data de 13 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2020, s-a anulat cererea petentului A. având ca obiect contestaţie privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Vatra Dornei, reţinându-se că, nefiind semnată, aceasta încalcă dispoziţiile art. 4883 lit. f) C. proc. pen., astfel că instanţa nu este legal sesizată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie petentul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, sub nr. x/2020.

Astfel învestită, procedând la examinarea căii de atac exercitate de petent, Curtea de Apel Suceava a constatat că aceasta vizează o încheiere definitivă pronunţată de Tribunalul Suceava, aşadar, o hotărâre nesusceptibilă a fi reformată prin exercitarea vreunei căi de atac.

Raportat la această constatare şi notând şi că, potrivit art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, Curtea de Apel Suceava a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petent.

*

La data de data de 15 martie 2021 (prin e-mail), contestatorul A. a formulat "Plângere - odată cu fondul cauzei (Dosar nr. x/2017 al Judecătoriei Vatra Dornei) împotriva tuturor soluţiilor pronunţate în cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2020".

Calea de atac, înregistrată la Curtea de Apel Suceava la data de 15 martie 2021, a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 25 martie 2021, unde a fost înregistrată, pe rolul secţiei penale, sub nr. x/2020.

La termenul fixat în cauză, 9 aprilie 2021, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac ce formează obiectul dosarului, pentru argumentele detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie statuând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea căii de atac formulate de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 33 din data de 22 februarie 2021, prin care, în procedura prev. de art. 4251 C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de aceeaşi parte împotriva Încheierii nr. 21 din data de 13 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2020.

Decizia penală atacată în prezenta cauză, fiind pronunţată în calea de atac a contestaţiei prev. de art. 4251 C. proc. pen. este definitivă, neputând fi, prin urmare, supusă contestaţiei.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă nici unei căi de atac.

În consecinţă, constatând că, în speţă, contestatorul A. a atacat o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de acesta.

Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea contestatorului la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 33 din data de 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2021.

GGC - NN