Cassation appeal dismissed; conviction for negligent homicide and civil liability upheld

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 144 din 21 octombrie 2019 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen., calculat conform art. 92 alin. (2) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 92 alin. (3) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele fixate de acesta

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile

- să comunice schimbarea locului de muncă

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, fie în cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, fie în cadrul Primăriei comunei Chichiş, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, numărul zilnic de ore fiind stabilit prin legea de executare a pedepselor.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării, în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse ori în cazul comiterii unei noi infracţiuni.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice conform dispoziţiilor legii penale menţionate.

S-a constatat că părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Fogolyan Kristof Sfântu Gheorghe, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe strada x nr. 1 - 3 judeţ Covasna şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Covasna, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe strada x nr. 1 - 3 judeţ Covasna, au renunţat la pretenţiile civile iniţial formulate.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal şi pe cale de consecinţă obligă partea responsabilă civilmente SC B. SA, cu sediul în Bucureşti, bulevardul x nr. 31 - 33 sector 2 Bucureşti, respectiv municipiul Braşov bulevardul x nr. 11 judeţ Braşov, pentru comunicare şi la adresa de email x@x.com, la plata către părţile civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, cu sediul în municipiul Braşov, Calea x judeţ Braşov, a sumei de 3.276,216 RON cu titlu de despăgubiri civile (daune materiale), la plata către partea civilă C., cu domiciliul în municipiul Sfântu Gheorghe strada x nr. 1 bl. 6 sc. A ap. 4 judeţ Covasna, a sumei de 20.000 euro în echivalent RON la data plăţii cu titlu de despăgubiri civile-daune morale şi a sumei de 2.683,2 RON cu titlu de despăgubiri civile-daune materiale, la plata către partea civilă D., domiciliat în municipiul Sfântu Gheorghe strada x nr. 13 bl. 26 ap. 39 (ap. 34) judeţ Covasna, a sumei de 12000 euro în echivalent RON la data plăţii cu titlu de despăgubiri civile - daune morale şi a sumei de 1.890,4 RON cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale şi a sumei de 5008 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, la plata către partea civilă E., cu domiciliul în municipiul Sfântu Gheorghe strada x nr. 1 bl. 6 sc. A ap. 4 judeţ Covasna, a sumei de 16.000 euro în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile (daune morale), şi la plata către partea civilă F. prin reprezentant legal E., cu domiciliul în municipiul Sfântu Gheorghe strada x nr. 1 bl. 6 sc. A ap. 4 judeţ Covasna, a sumei de 3.200 euro în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile-daune morale.

Au fost respinse restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, C., D., E. şi F., prin reprezentant legal E., ca nefondate.

S-a constatat că părţile civile C., D., E. şi F. prin reprezentant legal E., prin apărător ales, au renunţat la solicitarea de instituire a măsurilor asigurătorii.

A fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 3.480 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a reţinut, în esenţă, că în data de 17 octombrie 2016, în jurul orelor 12:00, în timp ce conducea autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe strada x din municipiul Sfântu Gheorghe, în zona intersecţiei şi a trecerii de pietoni semnalizată prin indicator, dar nemarcată pe carosabil, inculpatul A. nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi nu a efectuat manevra de frânare în momentul în care a observat apariţia pe carosabil a victimei G. care se angajase în traversarea străzii H. şi a accidentat astfel victima, cauzându-i leziuni traumatice care au condus ulterior la decesul acesteia.

S-a reţinut, în esenţă, că în data de 17 octombrie 2016, în jurul orelor 12:00, în timp ce conducea autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe strada x din municipiul Sfântu Gheorghe, în zona intersecţiei şi a trecerii de pietoni semnalizată prin indicator, dar nemarcată pe carosabil, inculpatul A. nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi nu a efectuat manevra de frânare în momentul în care a observat apariţia pe carosabil a victimei G. care se angajase în traversarea străzii H. şi a accidentat astfel victima, cauzându-i leziuni traumatice care au condus ulterior la decesul acesteia.

Prin Decizia penală nr. 23/Ap din 29 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente SC B. SA împotriva Sentinţei penale nr. 144 din 21 octombrie 2019 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, pe care a menţinut-o.

Împotriva Deciziei penale nr. 23/Ap din data de 29 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de recurent, au fost invocate temeiurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi 12 din C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În motivele scrise, A. a invocat următoarele critici:

Instanţa de apel a omis să examineze "fapta" la care se referă art. 371 C. proc. pen. şi s-a referit la încadrarea juridică dată acesteia prin rechizitoriu. Art. 371 C. proc. pen. nu permite schimbarea faptei. A susţinut că, în argumentarea motivării sale, instanţa de apel a mai reţinut că procurorul a indicat în rechizitoriu şi relevanţa altor prevederi din legislaţia rutieră (art. 6, art. 29, art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 71 alin. (2) în realitate art. 72 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002), acordând o semnificaţie aparte dispoziţiei art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinută şi de prima instanţă. Ceea ce n-a observat instanţa de apel este faptul că prevederea respectivă cuprinde o normă cu caracter general aplicabilă tuturor participanţilor la trafic, inclusiv pietonilor, bicicliştilor, turmelor de animale etc, care este concretizată prin normele cu caracter special subsecvente acestui text care reglementează "circulaţia vehiculelor" (art. 41 - 69 din O.U.G. nr. 195/2002) şi a altor "participanţi la trafic" (art. 70 - 73 din O.U.G. nr. 195/2002), dar şi prin prevederile din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Din această cauză, rechizitoriul a reţinut încălcarea acestei norme prin nerespectarea art. 135 alin. (1) lit. h) din Regulament, iar prima instanţă a reţinut că norma art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost încălcată prin nerespectarea art. 48 şi 56 din O.U.G. nr. 195/2002.

La fel ca şi judecătoria, instanţa de apel nu-şi concretizează susţinerile, nearătând în ce a constat nerespectarea regimului legal de viteză (art. 48) şi din ce cauza în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 56 din Ordonanţă, atâta timp cât aceste reguli sunt aplicabile doar circulaţiei vehiculelor, fiind cuprinse în Secţiunea 2-a a regulilor pentru circulaţia vehiculelor, iar prioritatea acordată pietonilor este reglementată în Secţiunea 3-a intitulată reguli pentru alţi participant la trafic.

Infracţiunea este compusă "dintr-o faptă concretă, neconvenabilă ordinii sociale, o normă de incriminare care o descrie şi la care se raportează şi, în final, printr-o concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi cele descrise în norma de incriminare" (Explicaţiile noului C. pen. de I. şi J., vol. 1, p.147).

Contrar acestor precepte unanim acceptate, inculpatul a fost condamnat pentru o activitate faptică care, în lipsa descrierii sale din rechizitoriu, nu este prevăzută de legea penală.

Regulile de desfăşurare a circulaţiei pe drumurile publice constituie infracţiunea de ucidere din culpă numai în măsura în care nerespectarea lor a produs rezultatul prevăzut de art. 192 C. pen. şi sunt descrise în rechizitoriu.

În prezenţa limitelor impuse judecăţii de art. 371 C. proc. pen., instanţele nu puteau pronunţa condamnarea pentru alte activităţi concrete decât cele descrise în rechizitoriu.

Prin soluţia dispusă, inculpatul a fost condamnat pentru fapte (activităţi concrete) care ipotetic pot constitui nerespectări ale legislaţiei rutiere, dar care nu sunt prevăzute de legea penală.

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanţa de apel a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 29 iunie 2020, când Completul de filtru a stabilit termen la data de 2 septembrie 2020 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 2 septembrie 2020, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului C.8, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 14 octombrie 2020, când prezenta cauză s-a amânat pentru data de 27 ianuarie 2021, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie declarat inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că, în esenţă, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Astfel, în cauză, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de control judiciar, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de în baza art. 192 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în data de 17 octombrie 2016, în jurul orelor 12:00, în timp ce conducea autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe strada x din municipiul Sfântu Gheorghe, în zona intersecţiei şi a trecerii de pietoni semnalizată prin indicator, dar nemarcată pe carosabil, inculpatul A. nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi nu a efectuat manevra de frânare în momentul în care a observat apariţia pe carosabil a victimei G. care se angajase în traversarea străzii H. şi a accidentat astfel victima, cauzându-i leziuni traumatice care au condus ulterior la decesul acesteia.

Totodată, se observă că prin susţinerile formulate pe calea recursului în casaţie, inculpatul critică, în esenţă, baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei sale, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Cu privire la criticile formulate de către apărare potrivit cărora, în cauză nu ar fi întrunite condiţiile de tipicitate subiectivă, respectiv existenţa unei cauze de neimputabilitate (art. 31 C. pen.), Înalta Curte apreciază că susţinerile nu pot fi verificate pe calea recursului în casaţie, întrucât dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) C. proc. pen. Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 lit. b) teza a II a C. proc. pen.

Totodată, se observă că prin susţinerile formulate pe calea recursului în casaţie, inculpatul critică, în esenţă, modalitatea în care instanţa de fond a asigurat în cauză respectarea prevederilor art. 371 C. proc. pen., respectiv faptul că inculpatul a desfăşurat activităţi ce pot constitui nerespectări ale legislaţiei rutiere, dar care nu sunt prevăzute de legea penală în vigoare.

În privinţa celorlalte critici, Înalta Curte apreciază că atât inculpatul, cât şi victima au avut culpă în producerea accidentului, aceştia nerespectând dispoziţiile art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 48 din O.U.G nr. 195/2002 (pentru inculpat), prin neatenţia în conducere şi neefectuarea manevrei de frânare la momentul apariţiei stării de pericol, respectiv neadaptarea vitezei la condiţiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă, inculpatul neavând aşadar un comportament de natură să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, iar victima încălcând dispoziţiile art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, prin neasigurarea permanentă la traversare, dată fiind situaţia reţinută, nici comportamentul acesteia nefiind de natură, în totalitate, să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor.

Ca atare, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a indicat doar în mod formal cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în condiţiile în care prin prisma acestuia nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator existent la dosar în vederea stabilirii altei baze factuale, care să conducă în final la pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea imputată, având în vedere că o asemenea competenţă aparţine exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, celei de apel.

În această etapă procesuală, aşa cum s-a arătat atât în doctrină cât şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi, instanţa nu poate schimba ori analiza situaţia de fapt, ci doar poate constata că fapta, aşa cum a fost reţinută de instanţele inferioare, nu este prevăzută de legea penală datorită neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii. Din acest motiv se reţine că în cadrul căii de atac a recursului în casaţie nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe o readministrare a probelor sau pe o reapreciere a acestora, recursul în casaţie fiind, aşa cum s-a arătat anterior, o cale extraordinară de atac ce permite analiza legalităţii hotărârilor atacate prin raportare exclusivă la motivele expres şi limitative prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Constituie motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.

Prin urmare, pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani se situează în limitele prevăzute de lege, motiv pentru care se constată că, în speţa de faţă, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 23/Ap din data de 29 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 23/Ap din data de 29 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.

Procesat de GGC - LM