Cassation appeals against convictions for customs fraud dismissed as unfounded, upholding appellate sentence and civil liability for state damages

Asupra recursurilor în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 879 din 05 iulie 2019 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 25 alin. (5) şi art. 397 C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată în cauză de către Statul Român prin A.N.A.F., prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse şi menţinute de judecătorul de cameră preliminară asupra bunurilor inculpaţilor prin Încheierea nr. 11 din 08 martie 2018, în Dosarul nr. x/2017.1, definitivă prin Încheierea nr. 45/CJCP din 15 iunie 2018 a Tribunalului Satu Mare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au fost trimişi în judecată inculpaţii A., B. şi C. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. Sub aspectul situaţiei de fapt, în actul de sesizare s-a reţinut că, în perioada 01 ianuarie 2015 - 05 noiembrie 2015, inculpatul C. a achiziţionat, deţinut şi comercializat cantitatea de 1985 pachete cu ţigări marca x, 224 pachete cu ţigări marca x şi 60 pachete cu ţigări marca x, toate provenind din contrabandă. S-a mai reţinut că, în aceeaşi perioadă, inculpatul B. a achiziţionat, deţinut şi comercializat 2260 pachete cu ţigări marca x şi 1066 pachete cu ţigări marca x şi 100 pachete cu ţigări marca x, 20 pachete de ţigări marca x, 355 pachete de ţigări marca x, 140 pachete de ţigări marca x, toate provenind din contrabandă, iar inculpata A. a achiziţionat, deţinut şi comercializat 1007 pachete cu ţigări marca x, 152 pachete cu ţigări marca x, 100 pachete cu ţigări marca x, 410 pachete de ţigări marca x, 2393 pachete de ţigări marca x, 50 pachete de ţigări marca x şi 20 pachete de ţigări marca x, toate provenind din contrabandă.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările formulate, prilej cu care a prezentat pe larg pasaje din declaraţiile inculpaţilor şi ale unora dintre martori, instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada certă a faptului că cei trei acuzaţi cunoşteau provenienţa ilicită a bunurilor, condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii de contrabandă asimilată pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată. Astfel, s-a arătat că toate probele sunt indirecte, iar interceptările telefonice şi conţinutul convorbirilor redate nu elevă decât acţiuni viitoare, nefiind probată o acţiune efectivă de vânzare, deţinere şi achiziţionare, în condiţiile în care martorii au declarat că au cumpărat de fiecare dată de la inculpaţi doar câte un pachet de ţigarete şi că nu se cunosc cu aceştia. În plus, s-a apreciat că prejudiciul nu este cert, lichid şi exigibil, întrucât are la bază calculul estimativ făcut de unul dintre martori, pornind de la cantitatea de ţigări identificată în urma percheziţiilor domiciliare şi cea rezultată din audierea convorbirilor telefonice interceptate în cauză, iar nu probe solide. S-a subliniat, totodată, că simpla recunoaştere a inculpatei A., care, de altfel, nici nu cunoaşte sensul noţiunii de contrabandă, nu are nici o relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii, aceasta necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.

Instanţa de fond a mai arătat că procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice au fost realizate în mod subiectiv, agentul constatator completând, după bunul său plac, unele cuvinte care nu se auzeau/înţelegeau din discuţiile purtate, condiţii în care a apreciat că acestea nu pot avea relevanţă probatorie.

S-a reţinut, astfel, că, deşi, în cauză, există anumite suspiciuni cu privire la posibila săvârşire a unor fapte de natură penală, probele administrate nu conduc cu certitudine la o soluţie de condamnare a celor trei inculpaţi pentru infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată, nefiind dovedit faptul că aveau cunoştinţă de provenienţa ilicită a bunurilor achiziţionate, deţinute şi, apoi, vândute.

Totodată, s-a făcut trimitere şi la cele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 32/2015, în sensul că noţiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

În acest context, s-a subliniat că nu inculpaţilor, ca vânzători ai ţigaretelor, le incumba obligaţia de a dovedi că achiziţionarea bunurilor s-a realizat în mod licit, ci organele de cercetare penală trebuiau să demonstreze că acestea au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal şi prin sustragerea de la respectivul control. Mai mult, s-a arătat că, în condiţiile în care contravaloarea în vamă a ţigaretelor depistate este egală sau mai mică de 20.000 RON, fapta nu are relevanţă penală, constituind contravenţie. Or, organele de anchetă nu au administrat loial, obiectiv, probe concludente cu privire la aceste aspecte, aşa încât faptele descrise în actul de sesizare au rămas nedovedite, situaţie în care dubiul profită acuzaţilor, context în care au fost apreciate incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., text de lege în baza căruia cei trei inculpaţi au fost achitaţi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare şi partea civilă A.N.A.F. prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul greşitei achitări a celor trei inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 şi al greşitei rezolvări a laturii civile.

Partea civilă A.N.A.F., prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate în privinţa laturii civile, rejudecarea cauzei şi obligarea inculpaţilor la plata către bugetul consolidat al statului a accizelor, TVA-ului şi a accesoriilor calculate potrivit dispoziţiilor C. proc. fisc. , până la data plăţii, inclusiv.

Prin Decizia penală nr. 688/A din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare şi de partea civilă A.N.A.F., prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva Sentinţei penale nr. 879 din 05 iulie 2019 a Judecătoriei Satu Mare, care a fost desfiinţată în totalitate şi, în rejudecare:

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. d) C. pen., drepturi care, în baza art. 65 C. pen., au fost interzise şi ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatei, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare sau în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. d) C. pen., drepturi care, în baza art. 65 C. pen., au fost interzise şi ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare sau în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. d) C. pen., drepturi care, în baza art. 65 C. pen., au fost interzise şi ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare sau în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 397 şi art. 25 C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă a părţii civile A.N.A.F., prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, şi, în consecinţă, au fost obligaţi inculpaţii la plata cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat (reprezentând taxe vamale, accize şi TVA), astfel:

- inculpata A. la plata sumei de 47.837 RON, la care se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data plăţii efective, conform C. proc. fisc. .

- inculpatul B. la plata sumei de 47.036 RON, la care se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data plăţii efective, conform C. proc. fisc. .

- inculpatul C. la plata sumei de 26.517 RON, la care se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data plăţii efective, conform C. proc. fisc. .

Au fost respinse celelalte pretenţii ale părţii civile, formulate faţă de inculpaţi, având în vedere dispoziţiile art. 19 alin. (1) raportat la art. 371 C. proc. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A., B. şi C., astfel cum a fost luată prin Încheierea nr. 11 din 08 martie 2018, în Dosarul nr. x/2017.1, de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin Încheierea nr. 45/CJCP din data de 15 iunie 2018 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Satu Mare, respectiv prin ordonanţa procurorului din 21 februarie 2015, măsură menţinută în cazul fiecărui inculpat, în vederea recuperării prejudiciului cauzat.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., au fost confiscate în folosul statului:

- de la inculpata A. cantitatea de 29 pachete cu ţigări marca x şi 23 pachete cu ţigări marca x, ridicate conform procesului-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare;

- de la inculpatul C., cantitatea de 5 pachete cu ţigări marca x şi 110 pachete cu ţigări marca x, ridicate conform procesului-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare.

În baza art. 272 C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a câte 434 RON cu titlu de onorarii parţiale pentru avocaţii din oficiu D. şi E., conform delegaţiilor pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3892 şi nr. 3893 din 2019.

În baza art. 274 alin. (1) C. pen., au fost obligaţi inculpaţii A., B. şi C. la plata a câte 1.500 RON cheltuieli judiciare în primă instanţă, iar, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această decizie, reevaluând materialul probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a reţinut, contrar primei instanţe, ca fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă comiterea, în perioada 01 ianuarie 2015 - 05 noiembrie 2015, a infracţiunii de contrabandă asimilată de către inculpaţii A., B. şi C., arătând că faptele acestora întrunesc toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi subiective.

În acest sens, Curtea a avut în vedere inclusiv probele rezultate din procesele-verbale de redare a interceptărilor efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr. x/UP/23.07.2015 şi nr. y/UP/21.08.2015 emise de Judecătoria Satu Mare, în legătură cu care la termenul de judecată din 15 octombrie 2019, inculpatul C., prin avocat ales, a solicitat constatarea nulităţii absolute, invocând faptul că au fost puse în executare de Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Satu Mare care nu este un organ judiciar, astfel că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Curtea a respins cererea apărării de excludere a respectivelor probe, reţinând că, deşi punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în cauză s-a realizat de către Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Satu Mare, această activitate, dar şi întreaga urmărire penală, s-a efectuat şi finalizat anterior publicării în Monitorul Oficial al României a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016 [prin care s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituţională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 190/14.03.2016] şi nr. 302/2017 [prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 566/17.07.2017]. Prin urmare, în condiţiile în care instanţa de judecată a fost sesizată în cauză la 23 noiembrie 2017, întreaga procedură de cameră preliminară s-a derulat ulterior publicării celor două decizii ale Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, fiind finalizată prin Încheierea nr. 43 din 07 martie 2018 a Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin Încheierea penală nr. 38/CJCP din 26 aprilie 2018 a Tribunalului Satu Mare, prin care au fost respinse excepţiile invocate de către inculpaţi cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

În raport cu succesiunea actelor procesuale şi procedurale efectuate în cauză, Curtea a reţinut că cererea de excludere a respectivelor probe, pentru motivul de nelegalitate expus în apel, putea şi trebuia să fie formulată în cadrul procedurii de cameră preliminară, întrucât punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Satu Mare reprezintă o problemă de legalitate a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală care, conform art. 342 C. proc. pen., este în competenţa judecătorului de cameră preliminară.

De altfel, s-a subliniat că, în cadrul procedurii reglementată de art. 342 şi urm. C. proc. pen., inculpaţii au formulat cereri şi excepţii atât cu privire la legalitatea probelor şi mijloacelor de probă rezultate din procesele-verbale de redare a interceptărilor efectuate, cât şi la legalitatea urmăririi penale sub aspectul competenţei organului de urmărire penală, ambele aspecte făcând obiectul analizei judecătorilor de cameră preliminară, regăsite în considerentele încheierilor pronunţate. În aceste condiţii, Curtea a arătat că, întrucât faza camerei preliminare este obligatorie, constituindu-se într-un filtru de legalitate a urmăririi penale, iar în această etapă a fost deja analizată legalitatea probelor şi mijloacelor de probă rezultate din procesele-verbale de redare a interceptărilor efectuate în cauză, în prezenţa aceloraşi dispoziţii legale şi decizii ale Curţii Constituţionale, consacrarea legalităţii acestora reprezintă res judicata, nefiind invocat şi neintervenind ulterior acestui moment niciun element nou care să justifice reaprecierea legalităţii aceloraşi mijloace de probă în faza de judecată, prin analiza unor aspecte de legalitate sau constituţionalitate intervenite ulterior respectivei faze.

Cu toate acestea, raportându-se la cele statuate de Curtea Constituţională în deciziile menţionate şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerentele Deciziei nr. 22/2016, la dispoziţiile art. 30 şi art. 55 alin. (5) C. proc. pen., precum şi la cele ale art. 10 din O.U.G. nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, ale Legii nr. 360/2002 şi H.G. nr. 416/2007 [Anexa 2, lit. A) pct. 7], Curtea a constatat că, la momentul punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică în cauză, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, structură specializată a Ministerului Afacerilor Interne, era încadrat cu personal compus din funcţionari publici cu statut special şi personal contractual care au drepturile şi obligaţiile prevăzute de Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, aşa încât lucrătorii din cadrul acestei structuri se circumscriau sintagmei "lucrători specializaţi din cadrul poliţiei", în sensul art. 142 alin. (1) C. proc. pen., condiţii în care a apreciat că, în speţă, nu este incidentă nulitatea absolută, aşa cum a invocat apărarea.

În aceste condiţii, analizând valoarea probantă a întregului material probator, inclusiv cel rezultat din punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în cauză, Curtea a reţinut ca fiind dovedită săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată de către inculpaţii A., B. şi C..

Sub acest aspect s-a subliniat că înşişi inculpaţii au recunoscut, în declaraţiile date inclusiv în faţa instanţei de apel, că au deţinut, achiziţionat şi comercializat astfel de ţigarete în intervalul de timp reţinut, încă din cursul urmăririi penale asumându-şi faptul că au cunoscut că acestea proveneau din contrabandă, de vreme ce au expus detalii legate de modalitatea în care ei înşişi achiziţionau şi revindeau respectivele ţigarete şi au solicitat încheierea unor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, care, însă, nu s-au materializat. Curtea a considerat că aceste declaraţii se coroborează cu procesele-verbale de constatare, cu procesele-verbale de recunoaştere, cu procesele-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor purtate de inculpaţi, inclusiv cu planşele fotografice, din cuprinsul tuturor acestora rezultând că activitatea infracţională a inculpaţilor a fost una laborioasă, activitatea de contrabandă în care au fost implicaţi constituind o importantă sursă de venituri (ilicite) pentru aceştia, precum şi cu declaraţiile date de coinculpaţii F., G. şi H. (ei înşişi implicaţi în activităţi similare), care au confirmat, la rândul lor, achiziţionarea, deţinerea, respectiv comercializarea de ţigarete provenind din contrabandă, de la/către diferite persoane, între care şi acuzaţii din cauză.

S-a mai arătat că aspectele declarate, în calitate de suspect, de H. cu privire la circumstanţele în care a achiziţionat de la inculpatul C. (cu care se află în relaţii de rudenie şi care cunoştea provenienţa ilicită a bunurilor având în vedere modalitatea în care le-a transportat), în vederea comercializării, un număr de 20 de cartuşe de ţigarete provenite din contrabandă (de provenienţă ucraineană) se coroborează cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, cu procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere şi cu Raportul criminalistic nr. x din 25 februarie 2015 (care arată că urmele papilare de pe pachetele cu ţigări ridicate în data de 21 februarie 2015 de la inculpatul H. aparţin acestuia, cât şi inculpatului C.), precum şi cu depoziţiile martorilor I. (care a recunoscut că a achiziţionat lunar ţigarete de provenienţă ucraineană de la inculpaţii A. şi B., despre care ştia că au astfel de preocupări, declaraţii menţinute şi în faţa instanţei de apel), J. (care cunoştea faptul că aceiaşi inculpaţi se ocupă cu comercializarea de ţigarete de contrabandă, martora însăşi achiziţionând astfel de ţigarete), K. (care la rândul său ştia că cei doi inculpaţi comercializează ţigarete de contrabandă, martorul însuşi efectuând acelaşi gen de activităţi la un moment dat), L. (care în cursul urmăririi penale a recunoscut că ea însăşi vindea ţigarete provenind din contrabandă, pe care le achiziţiona de la inculpata A., cu o periodicitate de 2 cartuşe la circa 2-3 zile, în faţa instanţei de apel martora schimbându-şi declaraţia dată în cursul urmăririi penale, cu intenţia vădită de a-i favoriza pe inculpaţi) şi M. (care la rândul ei a arătat că a achiziţionat de la soţii N. ţigarete de contrabandă).

S-a apreciat că aceste declaraţii sunt relevante atât pentru dovedirea activităţilor propriu-zise de achiziţionare, deţinere şi comercializare de ţigarete de contrabandă de către inculpaţi (activităţi asumate de inculpaţi, cu unele nuanţări în faza de judecată), a cunoaşterii de către aceştia a provenienţei ilicite a bunurilor, a cantităţii de ţigarete deţinute şi comercializate în intervalul de timp pentru care au fost trimişi în judecată, dar şi pentru probarea caracterului cert al prejudiciului cauzat, aspect contestat de inculpaţi şi de instanţa de fond, care şi-a motivat hotărârea de achitare pe existenţa unui dubiu în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a prejudiciului, pe baza unei estimări.

Analizând considerentele hotărârii apelate, Curtea a concluzionat că acestea se limitează la o reproducere a unor pasaje din cuprinsul actului de sesizare, al probelor administrate şi al concluziilor scrise depuse de inculpaţi, fără a expune, într-o manieră suficient de detaliată, raţionamentul propriu care a stat la baza concluziei cu privire la existenţa unui dubiu în ce priveşte valoarea prejudiciului calculat.

În legătură cu acest aspect, Curtea a reţinut că procesele-verbale încheiate de martorul O. nu fac altceva decât să sintetizeze cantitatea totală a ţigaretelor deţinute şi comercializate de către inculpaţi, care a fost extrasă din cuprinsul celorlalte probe administrate în cauză, ce fac referire la aceste bunuri, fiind vorba de cantităţile de ţigarete descoperite la fiecare inculpat cu ocazia percheziţiilor, cele indicate în declaraţiile date de persoanele care au arătat că au cumpărat astfel de produse de la inculpaţi, precum şi cele menţionate în procesele-verbale de redare ale convorbirilor telefonice interceptate în cauză. De altfel, inculpaţii înşişi în declaraţiile date, au făcut referiri la astfel de cantităţi (A. a arătat în cursul urmăririi penale că nu cumpăra mai mult de 5 cartuşe de ţigări de contrabandă într-o zi, oferindu-le spre vânzare de aproximativ 10 - 15 ori pe lună).

S-a avut, totodată, în vedere faptul că, în declaraţiile date pe parcursul procesului penal, martorul O. a explicat modalitatea în care a cuantificat cantităţile de ţigarete regăsite în procesele-verbale respective, arătând că a luat în considerare fie cantitatea exactă (atunci când referirile din probe erau exacte), fie cantitatea minimă rezultată explicit din probe (declaraţii şi convorbiri telefonice), deopotrivă certă.

În plus, s-a reţinut că inculpaţii înşişi nu au contestat cantităţile de ţigarete descoperite asupra lor cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză, iar martorii audiaţi (inclusiv inculpaţii şi coinculpaţii din cursul urmăririi penale) au făcut referiri suficient de clare atât la periodicitatea cu care se aprovizionau cu ţigarete de la inculpaţi, cât şi la cantităţile de ţigarete achiziţionate de la aceştia, făcând referire la sumele plătite pentru acestea. Totodată, s-a arătat că, din analiza cuprinsului convorbirilor telefonice purtate, rezultă dincolo de orice dubiu activitatea de comercializare a ţigaretelor de către inculpaţi, cu referire la cantităţi, mărci şi sume de bani, fie folosindu-se limbajul codificat specific, fie făcându-se referiri explicite la marca ţigaretelor comercializate.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea a concluzionat că nu prejudiciul este incert, ci cantitatea reală totală de ţigarete deţinute şi comercializate de către inculpaţi în cadrul activităţilor infracţionale, care este mai mare decât cea reţinută la calculul prejudiciului, din moment ce la stabilirea cuantumului acestuia nu au fost avute în vedere nici acele operaţiuni de comercializare cu privire la care nu rezultau cantităţile de ţigarete, nici cantităţile suplimentare (peste cantitatea minimă) de ţigarete, când se foloseau formulări variabile. A subliniat, totodată, că analiza probelor din perspectiva cuantificării cantităţii de ţigarete ce formează obiectul infracţiunii de contrabandă asimilată şi care au stat la baza modului de calcul al prejudiciului cauzat trebuie realizată ţinând cont de natura şi modalitatea concretă de comitere a unei astfel de infracţiuni, de caracterul şi specificitatea probatoriului administrat în astfel de cauze.

De asemenea, s-a arătat că nu poate fi primită concluzia instanţei de fond în sensul că organele judiciare trebuiau să dovedească că ţigările au fost introduse în ţară printr-o infracţiune de contrabandă şi că inculpatul cunoştea acest aspect, întrucât are la bază o interpretare greşită a Deciziei nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în dezlegarea unor chestiuni de drept, ale cărei considerente contrazic un astfel de raţionament.

Astfel, în considerentele acestei decizii s-a arătat că infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) şi art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:

- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora;

- să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

În ambele situaţii, făptuitorul cunoaşte provenienţa sau destinarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

Cunoaşterea provenienţei din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca şi cunoaşterea destinării acestora, respectiv pentru săvârşirea contrabandei, înseamnă cunoaşterea caracterului ilicit al provenienţei sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanţa urmând să ţină seama de aceste circumstanţe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Prin urmare, ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi ştiut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul său aceasta are sau nu caracter penal.

Potrivit considerentelor aceleiaşi decizii, dacă s-ar accepta că existenţa infracţiunii asimilate prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României ar fi condiţionată de "infracţiunea de contrabandă", iar nu de "contrabandă", ar opera o anumită suspendare a cercetărilor penale pentru una dintre variantele reglementate, de realizare a infracţiunii, şi anume când bunurile sau mărfurile ce trebuie plasate sub un regim vamal sunt destinate săvârşirii contrabandei, întrucât sintagma "sunt destinate" exprimă o acţiune viitoare, astfel că întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu s-ar putea verifica decât după examinarea pregătirii săvârşirii infracţiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. (1) sau art. 270 alin. (2) din Codul vamal al României, cu tot ce presupune conţinutul constitutiv al acesteia.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a concluzionat că noţiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu echivalează cu infracţiunea de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. (1) şi art. 270 alin. (2) din aceeaşi lege, cu toate elementele constitutive ale acesteia.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de apel a constatat că raţionamentul regăsit în hotărârea atacată este într-o vădită contradicţie cu Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care infirmă expres teza că infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, este condiţionată de dovedirea săvârşirii anterioare a infracţiunii de contrabandă prevăzută de alin. (1) sau (2).

Curtea a reţinut, totodată, că probatoriul administrat în cauză confirmă categoric că cei trei inculpaţi cunoşteau provenienţa ţigărilor cumpărate, fapt ce a rezultat cu prisosinţă din împrejurările de fapt ale cauzei, inculpaţii înşişi, precum şi martorii audiaţi recunoscând acest aspect.

Pe de altă parte, s-a subliniat că, din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, a rezultat că denumirea ţigaretelor era prezentată de regulă codificat, fiecare interlocutor înţelegând sensul acestor codificări, codificări explicabile atât prin prisma caracterului ilicit al provenienţei ţigaretelor, cât şi din perspectiva faptului că ambii interlocutori cunoşteau acest lucru, pe care doreau să-l ascundă prin folosirea respectivului limbaj. S-a mai arătat că provenienţa ilicită a ţigaretelor era lesne de sesizat şi din marca unor ţigarete, din modalitatea în care erau marcate pachetele, din locaţiile şi sursa de achiziţionare, din lipsa oricăror documente de provenienţă şi din preţul de achiziţie, situat mult sub cel practicat de comercianţii autorizaţi ai aceloraşi mărci de ţigarete.

Toate aceste circumstanţe concrete au oferit suficiente elemente în baza cărora Curtea a concluzionat că inculpaţii au cunoscut caracterul ilicit al provenienţei ţigaretelor pe care le-au achiziţionat, deţinut şi comercializat, fiind realizată latura subiectivă şi obiectivă a infracţiunii de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, inculpaţii aflându-se în prima ipoteză regăsită în considerentele Deciziei nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai sus menţionată.

În aceste condiţii, s-a apreciat că, sub aspectul realizării elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, este lipsită de relevanţă care a fost destinaţia finală a ţigaretelor achiziţionate, deţinute şi comercializate de inculpaţi, infracţiunea de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României presupunând, alternativ, fie ca bunurile să provină din contrabandă, fie să fie destinate săvârşirii contrabandei. Or, inculpaţii înşişi au recunoscut că au comercializat acest gen de ţigarete, aspect susţinut şi de martorii audiaţi în cauză care la rândul lor au arătat că o parte a fost destinată consumului propriu, iar o altă parte a fost destinată revânzării.

Curtea a concluzionat, contrar instanţei de fond, că probele administrate în cauză, inclusiv cele administrate/readministrate în faţa instanţei de apel, susţin dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele celor trei inculpaţi există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de aceştia cu vinovăţia prevăzută de lege, în sensul art. 396 alin. (2) şi art. 103 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.. Ca urmare, s-a menţionat că faptele inculpaţilor A., B. şi C. de a deţine, achiziţiona şi comercializa, în perioada 01 ianuarie 2015 - 05 noiembrie 2015, ţigarete, cunoscând că acestea provin din contrabandă, întrunesc toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi subiective.

Având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, intervalul de timp în care s-au comis, cantitatea de ţigarete deţinute, achiziţionate şi comercializate de fiecare inculpat şi modalitatea complexă în care aceste fapte s-au comis, prejudiciul cauzat bugetului de stat, precum şi atitudinea procesuală inconstantă a inculpaţilor, luând în considerare şi circumstanţele personale ale fiecăruia rezultate din referatele de evaluare efectuate, conduita lor anterioară şi antecedentele penale rezultate din cazierele judiciare, Curtea a condamnat pe fiecare inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea executării acesteia sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, s-a arătat că acţiunea civilă poate fi exercitată, conform art. 19 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., numai în legătură cu prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale şi doar împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente, fiind limitată la obiectul judecăţii, astfel cum este acesta reglementat de art. 371 C. proc. pen.

Astfel, s-a subliniat că, în cauză, obiectul judecăţii este limitat la activitatea de deţinere, achiziţionare şi comercializare a cantităţilor de ţigarete regăsite în prezentarea şi analiza, în drept, a faptelor şi a încadrărilor juridice, respectiv:

- în cazul inculpatei A., de cantitatea de 1007 pachete cu ţigări marca x, 152 pachete cu ţigări marca x, 100 pachete cu ţigări marca x, 410 pachete de ţigări marca x, 2393 pachete de ţigări marca x, 50 pachete de ţigări marca x şi 20 pachete de ţigări marca x;

- în cazul inculpatului B., de cantitatea de 2260 pachete cu ţigări marca x, 1066 pachete cu ţigări marca x, 100 pachete cu ţigări marca x, 20 pachete de ţigări marca x, 355 pachete de ţigări marca x, 140 pachete de ţigări marca x;

- în cazul inculpatului C., de cantitatea de 1985 pachete cu ţigări marca x, 224 pachete cu ţigări marca x şi 60 pachete cu ţigări marca x.

În legătură cu aceste cantităţi de ţigarete, Curtea a apreciat că probatoriul administrat în cauză şi modul de calcul al sumelor de bani datorate bugetului de stat, reprezentând taxe vamale, accize şi TVA, susţin existenţa unui prejudiciu de 47.837 RON în cazul inculpatei A., de 47.036 RON în cazul inculpatului B. şi de 26.517 RON în cazul inculpatului C., sume la care se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data plăţii efective, conform C. proc. fisc. . Ca atare, au fost respinse celelalte pretenţii formulate în cauză de partea civilă în legătură cu activitatea de deţinere, achiziţionare şi comercializare şi a altor cantităţi de ţigarete, fapte cu care instanţa nu a fost sesizată.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpaţilor A., B. şi C. şi părţii civile A.N.A.F., prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, la 23 ianuarie 2020, iar Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea la 22 ianuarie 2020, date în raport cu care termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 24 februarie 2020.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, la data de 23 decembrie 2019 (data poştei), au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., prin avocat P. (care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. x din 23 decembrie 2019, dosar I.C.C.J.), fără a-l motiva.

Ulterior, la 27 ianuarie 2020 (data poştei), cei doi inculpaţi, prin acelaşi apărător ales (care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. x din 27 ianuarie 2020, dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), au depus o nouă cerere de recurs în casaţie în cuprinsul căreia au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 9 C. proc. pen.

În susţinerea motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenţii au arătat că au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinită condiţia esenţială pentru existenţa infracţiunii de contrabandă asimilată constând în cunoaşterea provenienţei ilicite a bunurilor şi, în consecinţă, lipsind intenţia directă. Astfel, s-a arătat că, probatoriul administrat în cauză nu a condus la dovedirea existenţei unei acţiuni efective de vânzare, deţinere şi achiziţionare a unor bunuri de contrabandă, deşi revenea organelor judiciare obligaţia de a proba provenienţa ilicită a respectivelor bunuri, iar simpla recunoaştere a inculpatei A., fără a fi coroborată cu alte probe, nu este suficientă pentru a demonstra vinovăţia sa. S-a mai arătat că, aşa cum rezultă din Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, infracţiunea de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, este condiţionată de săvârşirea anterioară a infracţiunii de contrabandă reglementată de art. 270 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, astfel încât organele de urmărire penală trebuiau să facă dovada faptului că ţigaretele au fost introduse în ţară printr-o asemenea infracţiune şi că inculpaţii au cunoscut acest aspect, ceea ce nu s-a întâmplat. Mai mult, s-a arătat că, în cazul în care ţigaretele au fost introduse în ţară prin locurile anume stabilite pentru controlul vamal, iar valoarea în vamă a bunurilor sau mărfurilor supuse accizelor sustrase de la controlul vamal este mai mică de 20.000 RON, fapta poate constitui cel mult contravenţie şi nu infracţiune.

Ca urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a deciziei penale atacate, respectiv numai în ceea ce îi priveşte pe cei doi recurenţi, înlăturarea greşitei aplicări a legii şi achitarea acestora, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., prin prisma căruia s-a arătat că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii întrucât se bazează pe fapte ipotetice, relatate în convorbiri telefonice care nu este sigur că s-au realizat. În acest sens, s-a subliniat că infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată cei doi inculpaţi este susţinută, în principal, de înregistrările audio şi video, de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, fotografii, constatarea tehnico-ştiinţifică, probe care, însă, au fost obţinute prin punerea în executare a unor mandate de supraveghere tehnică ce a fost realizată de către organe din cadrul Ministerului de Interne, iar nu de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei, aşa cum s-a statuat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016. Prin urmare, întrucât încălcarea prevederilor referitoare la competenţa materială a organelor de urmărire penală este sancţionată, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu nulitatea absolută, această sancţiune trebuie să intervină şi cu privire la probele obţinute cu aportul Direcţiei de Informare şi Protecţie Internă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Satu Mare, respectiv cele constând în înregistrările convorbirilor ori comunicărilor şi înregistrările audio şi video în mediul ambiental, cu consecinţa excluderii acestora în temeiul art. 102 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.. S-a concluzionat că încălcarea competenţei materiale a organelor de urmărire penală are drept consecinţă lipsa sesizării organului competent, cauză de încetare a procesului penal, respectiv de stingere a acţiunii penale.

S-a mai arătat că mandatele de supraveghere au fost solicitate şi eliberate înainte de începerea urmăririi penale prin ordonanţa de extindere din 27 octombrie 2015. În plus, deşi inculpaţii au solicitat excluderea acestor mijloace de probă (interceptări, procese-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor), a declaraţiilor de martori şi, implicit, a stării de fapt reţinută pe baza acestora, argumentele apărării nu au fost analizate şi nici discutate în contradictoriu.

S-a solicitat, astfel, ca, în urma admiterii recursului în casaţie, să se procedeze la rejudecarea şi respingerea apelurilor, cu consecinţa încetării procesului penal în ceea ce îi priveşte pe cei doi recurenţi.

Prin încheierea din 02 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 688/A din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală, reţinându-se că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. doar în ceea ce priveşte criticile invocate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective [nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..]" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanţa supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenţii inculpaţi A. şi B. vizează, în esenţă, temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.

Se reţine, astfel, că susţinerile recurenţilor inculpaţi nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, criticile în sensul că probatoriul administrat în cauză nu dovedeşte existenţa unei acţiuni efective de vânzare, deţinere şi achiziţionare a unor bunuri de contrabandă, deşi revenea organelor judiciare obligaţia de a proba provenienţa ilicită a respectivelor bunuri, respectiv că organele de urmărire penală trebuiau să probeze că ţigările provin din contrabandă şi inculpaţii au cunoscut acest aspect, ceea ce nu s-a întâmplat, nefiind dovedit nici că prejudiciul produs este mai mare de 20.000 RON, constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel şi dispunerii unei soluţii favorabile inculpaţilor.

Însă, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, prin critica referitoare la comiterea faptei fără intenţia directă, recurenţii inculpaţi aduc în discuţie, în mod esenţial, absenţa elementului subiectiv propriu infracţiunii analizate. Această critică antamează, de asemenea, împrejurări cu un pronunţat caracter factual, ce ar contura atitudinea psihică a inculpaţilor faţă de faptă şi urmările sale şi care sunt circumscrise temeiniciei hotărârii recurate, iar nu legalităţii acesteia.

Tipicitatea subiectivă a infracţiunii implică examinarea unor circumstanţe de fapt şi, dat fiind scopul recursului în casaţie, nu poate fi cenzurată în acest cadru nici în baza cazului de casare invocat de inculpat şi nici a altui caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În aceste condiţii, reiterând scopul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că vinovăţia, ca element subiectiv al unei infracţiuni şi, implicit, elementele factuale care au stat la baza reţinerii sale prin decizia recurată nu pot fi cenzurate în recurs în casaţie în baza cazului de casare invocat în speţă ori al vreunui alt caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Reevaluarea situaţiei de fapt şi a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esenţiale pentru legalitatea hotărârii definitive şi le-a reglementat ca atare, expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., printre acestea neregăsindu-se şi cerinţele de tipicitate subiectivă ale infracţiunii.

Prin urmare, starea de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că, în esenţă, instanţa de apel a reţinut că, în perioada 01 ianuarie 2015 - 05 noiembrie 2015, inculpatul B. a achiziţionat, deţinut şi comercializat 2260 pachete cu ţigări marca x şi 1066 pachete cu ţigări marca x şi 100 pachete cu ţigări marca x, 20 pachete de ţigări marca x, 355 pachete de ţigări marca x, 140 pachete de ţigări marca x, toate provenind din contrabandă, iar inculpata A. a achiziţionat, deţinut şi comercializat 1007 pachete cu ţigări marca x, 152 pachete cu ţigări marca x, 100 pachete cu ţigări marca x, 410 pachete de ţigări marca x, 2393 pachete de ţigări marca x, 50 pachete de ţigări marca x şi 20 pachete de ţigări marca x, toate provenind din contrabandă.

Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză şi pe baza probatoriului administrat, instanţa de apel a stabilit că, în drept, faptele inculpaţilor A. şi B. de a deţine, achiziţiona şi comercializa, în perioada 01 ianuarie 2015-05 noiembrie 2015, ţigarete, cunoscând că acestea provin din contrabandă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006.

Având în vedere baza factuală reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte constată că faptele inculpaţilor A. şi B. se circumscriu elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 688/A din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 160 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 688/A din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 160 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2020.

GGC - GV