Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 253/2021 AI generated

European Arrest Warrant execution: necessity of preventive custody and rejection of less restrictive measures for dual-incriminated financial fraud

Case Number Decizia nr. 253/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the requested person, upholding the Court of Appeal Iaşi decision that ordered his surrender to the issuing judicial authority in Ireland and the execution of a European Arrest Warrant (EAW). The dispute centered on the applicant's request to replace the preventive arrest measure with a less restrictive alternative, arguing that surrender inherently involves deprivation of liberty; the facts involved a Romanian citizen suspected of 12 counts of robbery (financial fraud via ATM "cash-back" scheme) during 2016, for which the EAW was issued by the Supreme Court of Dublin. Applying the principle of mutual trust and the framework of Law No. 302/2004 (specifically Articles 84, 87, 97, 99, and 104), the court determined that no mandatory or discretionary grounds for refusal existed, dual incrimination was satisfied under Romanian Criminal Code Articles 250 and 360, and preventive arrest was a necessary procedural consequence to secure the physical transfer of the individual for prosecution.

Legislator headnote

AI generated

art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, art. 250 alin. (1) din C. pen, art. 360 alin. (1) din C. pen, art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, art. 87 din Legea nr. 302/2004; European Arrest Warrant execution: necessity of preventive custody and rejection of less restrictive measures for dual-incriminated financial fraud: The dispute centered on the applicant's request to replace the preventive arrest measure with a less restrictive alternative, arguing that surrender inherently involves deprivation of liberty; the facts involved a Romanian citizen suspected of 12 counts of robbery (financial fraud via ATM "cash-back" scheme) during 2016, for which the EAW was issued by the Supreme Court of Dublin. Applying the principle of mutual trust and the framework of Law No. 302/2004 (specifically Articles 84, 87, 97, 99, and 104), the court determined that no mandatory or discretionary grounds for refusal existed, dual incrimination was satisfied under Romanian Criminal Code Articles 250 and 360, and preventive arrest was a necessary procedural consequence to secure the physical transfer of the individual for prosecution.

Keywords

AI generated
European arrest warrant prosecution for fraud mutual trust transfer of custody grounds for cassation Dublin transfer order

Cited Legislation

AI generated
art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004
În temeiul art. 104 alin.
art. 250 alin. (1) din C. pen
de art. 250 alin. (1) din C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani şi acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art.
art. 360 alin. (1) din C. pen
şi art. 360 alin. (1) din C. pen.), cu respectarea beneficiului regulii specialităţii şi sub condiţia prevăzută de art.
art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
pen.), cu respectarea beneficiului regulii specialităţii şi sub condiţia prevăzută de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.
art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004
În temeiul art. 104 alin.
art. 87 din Legea nr. 302/2004
de art. 87 din Legea nr. 302/2004 şi nu au fost identificate motive de refuz de executare a mandatului.
art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
Infracţiunile pentru care acesta este urmărit penal de către autorităţile judiciare din Irlanda, astfel cum sunt ele descrise în mandatul european de arestare, nu fac parte dintre infracţiunile expres prevăzute de art. 97 alin.
art. 360 alin. (1) C. pen
pen., pentru care pedeapsa prevăzută de legea română este închisoarea de la 2 la 7 ani şi acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Cited as the legal basis for ordering the contestator to pay 100 RON in judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Cited as the legal basis for determining that the fees for the appointed legal aid attorney remain the state's responsibility.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 17 din data de 9 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 109 alin. (1) şi art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea Supremă din Dublin, Irlanda, pentru executarea Mandatului european de arestare emis la data de 8 februarie 2021 de un judecător al Curţii Supreme din Dublin, Irlanda, fundamentat pe 12 mandate de arestare interne emise de Judecătorul Tribunalului Districtual, Districtul Metropolitan Dublin, la data de 1 februarie 2021, pe numele persoanei solicitate A..

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă Curtea Supremă din Dublin, Irlanda, în baza Mandatului european de arestare emis la data de 8 februarie 2021 de un judecător al Curţii Supreme din Dublin, Irlanda, fundamentat pe 12 mandate de arestare interne emise de Judecătorul Tribunalului Districtual, Districtul Metropolitan Dublin, la data de 1 februarie 2021, în vederea cercetării şi judecării pentru infracţiunile de jaf şi fraudă, prevăzute de Secţiunea 4 din Legea justiţiei penale din 2001 (infracţiuni având corespondent în legea penală română în art. 250 alin. (1) din C. pen. şi art. 360 alin. (1) din C. pen.), cu respectarea beneficiului regulii specialităţii şi sub condiţia prevăzută de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută la data de 8 martie 2021, ora 15:00, prin Ordonanţa de reţinere nr. 07/2021 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pentru 24 de ore.

În temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a dispus arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate A., pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 9 martie 2021 şi până la data de 7 aprilie 2021, inclusiv.

S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate A..

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Iaşi a reţinut următoarele:

La data de 8 martie 2012, pe rolul Curţii de Apel Iaşi a fost înregistrată, sub nr. x/2021, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind executarea mandatului european de arestare emis de Curtea Supremă din Dublin, la data de 8 februarie 2021, pe numele cetăţeanului român A., precum şi emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele acestuia, în vederea predării în Irlanda.

În motivarea sesizării s-a arătat că, la data de 8 martie 2021, ora 15:00, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a cetăţeanului român A., fiind emisă în acest sens Ordonanţa de reţinere nr. 07/2021 în Dosarul nr. x/2021 Măsura reţinerii s-a dispus în cadrul procedurii de executare a Mandatului european de arestare emis la data de 8 februarie 2021 de judecătorul B., din cadrul Curţii Supreme din Dublin, predarea fiind solicitată în vederea cercetării cetăţeanului român A. pentru comiterea unui număr de 12 infracţiuni de jaf prevăzute în Secţiunea a 4-a din Legea justiţiei penale din 2001, pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este de 10 ani închisoare.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a arătat în mandatul european de arestare că, în perioada 17 - 25 iunie 2016, A. a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, alcătuit din 4 - 5 persoane, care a obţinut în mod fraudulos numerar de la bancomate ale băncii Permanent TSB (PTSB), printr-un procedeu tehnic cunoscut sub numele de fraudă de inversare a numerarului, fiind folosit un card bancar cu nr. x. În acest mod au fost extrase fraudulos următoarele sume, în dauna persoanei vătămate C.: 1.400 euro la data de 19 iunie 2016; 1.400 euro la data de 19 iunie 2016; 1.400 euro la data de 18 iunie 2016; 1.400 euro la data de 19 iunie 2016; 1.400 euro la data de 18 iunie 2016; 1.400 euro la data de 20 iunie 2016; 1.400 euro la data de 19 iunie 2016; 1.400 euro la data de 20 iunie 2016; 1.400 euro la data de 20 iunie 2016; 1.400 euro la data de 18 iunie 2016; 1.400 euro la data de 18 iunie 2016; 1.400 euro la data de 19 iunie 2016.

Pe numele persoanei solicitate au fost emise 12 mandate de arestare la data de 1 februarie 2021 de către Judecătorul Tribunalului Districtual, Districtul Metropolitan Dublin.

Faptele pentru care se solicită predarea numitului A. în Irlanda sunt prevăzute şi în legea penală română, întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) din C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani şi acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) din C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

S-a reţinut că A. nu este cercetat penal în prezent de organele judiciare din România, nu are de executat pedepse privative de libertate, iar în faţa procurorului a declarat că nu îşi dă consimţământul la predare. S-a menţionat că nu există impedimente privind dubla incriminare, că mandatul european de arestare conţine informaţiile prev. de art. 87 din Legea nr. 302/2004 şi nu au fost identificate motive de refuz de executare a mandatului.

În faţa Curţii de Apel Iaşi persoana solicitată A. a fost asistată de un apărător ales şi nu a contestat identitatea prevăzută în mandatul european de arestare a cărui executare se solicită. Fiind audiată, în prezenţa apărătorului său ales, persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare irlandeze, întrucât nu este vinovată de comiterea infracţiunilor reţinute în mandatul european de arestare, solicitând şi amânarea predării din motive de sănătate şi a precizat că nu renunţă la regula specialităţii. Instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri pentru dovedirea situaţiei medicale a persoanei solicitate, invocată ca şi motiv pentru cererea de amânare a predării.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că mandatul european de arestare a cărui executare se solicită este regulamentar întocmit, conţinând toate informaţiile prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004 republicată, mandatul fiind depus la dosar şi comunicat persoanei solicitate tradus în limba română, ca limbă oficială a procedurii, persoana indicată în mandat fiind cea prezentată în faţa instanţei de procuror, respectiv A.

Infracţiunile pentru care acesta este urmărit penal de către autorităţile judiciare din Irlanda, astfel cum sunt ele descrise în mandatul european de arestare, nu fac parte dintre infracţiunile expres prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, dar sunt incriminate şi de legea penală română, acestea putând fi circumscrise infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) din C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de legea română este închisoarea de la 2 la 7 ani şi acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani. Prin urmare, s-a reţinut că, în cauză, este verificată condiţia dublei incriminări prev. de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004. Pe de altă parte, după cum se precizează în chiar cuprinsul mandatului, infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată în Irlanda sunt sancţionate de legea statutului emitent cu pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani.

Analizând din perspectiva dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 302/2004 cauza de faţă, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că nu există motive obligatorii sau facultative de refuz al executării mandatului european de arestare de faţă. Astfel, atât din verificările efectuate de procuror, cât şi din susţinerile persoanei solicitate, rezultă că acesta nu a mai fost urmărit sau judecat pentru aceleaşi fapte de către autorităţile române sau de autorităţile altui stat membru, iar în România, de la data presupusei comiteri a faptelor, 17 - 25 iunie 2016, nu a intervenit vreo lege de amnistie care să acopere situaţia persoanei solicitate A., acesta având la data faptelor vârsta legală pentru a răspunde penal ca infractor major, conform legislaţiei române. Pe de altă parte, persoana solicitată A. nu face obiectul vreunei proceduri în curs pe teritoriul ţării.

S-a reţinut că, în cadrul procedurii de faţă, instanţa nu verifică temeinicia mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Irlanda pe numele persoanei solicitate, astfel încât motivele de refuz al predării invocate de acesta, respectiv faptul că nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor reţinute în mandat nu poate fi analizat, persoana solicitată urmând să-şi proclame nevinovăţia în faţa autorităţilor competente ale statului emitent al mandatului. Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, cum este cazul speţei de faţă şi el se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, fără a se putea pune în discuţie în faţa autorităţilor statului de executare legalitatea şi temeinicia emiterii acestui mandat. Aceasta mai ales în contextul în care mandatului european de faţă are la bază 12 mandate de arestare interne emise de Judecătorul Tribunalului Districtual, Districtul Metropolitan Dublin, la data de 1 februarie 2021, în vederea cercetării şi judecării pentru infracţiunile de jaf şi fraudă, prevăzute de Secţiunea 4 din Legea justiţiei penale din 2001, deci decizii judiciare ce exced competenţei instanţelor române.

Cât priveşte cererea formulată de persoana solicitată, de amânare a predării, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, potrivit art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004, la care face trimitere art. 114 alin. (1) din aceeaşi lege:

"(2) Predarea poate fi amânată atunci când: a) se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana extrădată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată. În acest caz, predarea se amână până când starea de sănătate a persoanei extrădate se va ameliora; b) persoana extrădată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În acest caz, predarea se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, astfel încât predarea să fie posibilă; c) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată.

(3) În cazul amânării predării persoanei extrădate, instanţa emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. În cazul în care persoana extrădată se află, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării intră în vigoare la data încetării motivelor care au justificat amânarea."

Pentru susţinerea cererii, apărarea a depus la dosar o serie de înscrisuri medicale, din care rezultă că persoana solicitată A. a fost diagnosticată la nivelul anului 2018 cu tulburări mentale şi de comportament datorate consumului de substanţe psihoactive, tulburări de somn, sindrom de sevraj la heroină, singurul document medical actual fiind o prescripţie medicală pentru medicamentul D., din data de 5 martie 2021, prescris pentru "insomnii" (probabil insomnii).

Aşa cum a precizat şi procurorul de şedinţă, în cauză nu a fost efectuată o expertiză medico-legală privind vreo boală gravă care ar face imposibilă predarea persoanei solicitate, motiv pentru care şi apărarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, anterior redate.

Or, starea de sănătate a numitului A. de la nivelul anului 2018 invocată de apărare nu poate constitui o împrejurare specială de natură a convinge instanţa că predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia. Persoana solicitată A. a declarat că a suferit o depresie severă în anul 2018, deşi nu acesta este diagnosticul stabilit în actele medicale depuse la dosar, dar că acum şi-a revenit, susţinând că duce o viaţă normală în prezent. Susţinerea apărării, că stresul determinat de procedura predării poate determina reapariţia tulburărilor psihice la persoana solicitată, nu are suport probator, instanţa considerând că menţinerea persoanei solicitate într-o stare de incertitudine prin amânarea predării sale timp de cel mult 3 luni, cum prevede dispoziţia legală invocată de apărare, ar putea duce la o şubrezire a stării psihice a acestuia.

Împotriva Sentinţei penale nr. 17 din data de 9 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, a formulat contestaţie persoana solicitată A.

În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorul persoană solicitată A. a susţinut că este de acord cu predarea, întrucât doreşte să-şi lămurească situaţia juridică în Irlanda, însă solicită că instanţa să dispună o altă măsură preventivă, prin raportare la împrejurarea că este la primul contact cu legea penală, iar o măsură preventivă mai puţin restrictivă ar fi utilă şi proporţională în raport cu situaţia sa personală.

Analizând hotărârea contestată, în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Persoana solicitată A. este cercetată pentru comiterea unui număr de 12 infracţiuni de jaf, prevăzute în Secţiunea a 4-a din Legea justiţiei penale din 2001, pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este de 10 ani închisoare.

Infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt incriminate şi de legea penală română, acestea putând fi circumscrise infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) din C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de legea română este închisoarea de la 2 la 7 ani şi acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani, fiind astfel îndeplinită condiţia dublei incriminări prev. de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004

În fapt, s-a reţinut în sarcina persoanei solicitate A. că, în perioada 17 - 25 iunie 2016, a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, alcătuit din 4-5 persoane, care a obţinut în mod fraudulos numerar de la bancomate ale băncii Permanent TSB (PTSB), printr-un procedeu tehnic cunoscut sub numele de fraudă de inversare a numerarului, fiind folosit un card bancar cu nr. x. În acest mod au fost extrase fraudulos următoarele sume, în dauna persoanei vătămate C.: 1.400 euro la data de 19 iunie 2016; 1.400 euro la data de 19 iunie 2016; 1.400 euro la data de 18 iunie 2016; 1.400 euro la data de 19 iunie 2016; 1.400 euro la data de 18 iunie 2016; 1.400 euro la data de 20 iunie 2016; 1.400 euro la data de 19 iunie 2016; 1.400 euro la data de 20 iunie 2016; 1.400 euro la data de 20 iunie 2016; 1.400 euro la data de 18 iunie 2016; 1.400 euro la data de 18 iunie 2016; 1.400 euro la data de 19 iunie 2016.

Conform dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Aşa cum rezultă din prevederile cuprinse în Legea nr. 302/2004 - art. 86 şi următoarele - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la verificarea incidenţei motivelor de refuz privind predarea.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la data de 8 februarie 2021 de un judecător al Curţii Supreme din Dublin, Irlanda, fundamentat pe 12 mandate de arestare interne emise de Judecătorul Tribunalului Districtual, Districtul Metropolitan Dublin, la data de 1 februarie 2021, faţă de persoana solicitată A., are forma şi conţinutul prevăzute la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa, aşa încât nu era necesar să se solicite informaţii suplimentare.

Deopotrivă, instanţa constată că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz obligatorii, prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 sau facultative, enumerate la art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 302/2004 prevăd că, în scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Contestatorul persoană solicitată a formulat o singură critică, solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai puţin restrictivă.

Cu privire la acest motiv de contestaţie, Înalta Curte reţine că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, menţinerea sa în custodia statului, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Relativ la cele ce precedă, constatând că nu există niciun impediment privind punerea în executare şi predarea către autorităţile judiciare din Irlanda a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 sau facultative enumerate la art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Deciziei penale nr. 17 din data de 9 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată A. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul prevederilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1.012 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Deciziei penale nr. 17 din data de 9 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană solicitată A. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1.012 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2021.

Procesat de GGC - LM