European arrest warrant upheld: surrender to UK for burglary and fraud affirmed despite Brexit; appeal dismissed.

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 35 din data de 5 martie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 13 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene, acordul comercial de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, art. 85 şi art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Marea Britanie privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 20 octombrie 2017 de Judecătorul districtual de la Tribunalul cu Magistraţi din Leamington - Marea Britanie faţă de persoana solicitată A.

S-a luat act că persoana solicitată A., în prezent deţinută în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.J.P. Dâmboviţa, consimte să fie predată autorităţilor judiciare din Anglia, în baza mandatului european de arestare emis la data de 20 octombrie 2017 de Judecătorul districtual de la Tribunalul cu Magistraţi din Leamington - Marea Britanie.

S-a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Marea Britanie, pentru efectuarea cercetării persoanei solicitate referitoare la comiterea unei infracţiuni de spargere şi două infracţiuni de înşelăciune, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, exclusiv pentru faptele menţionate în mandatul european de arestare.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută conform Ordonanţei nr. 50/II/5/2021 emisă la data de 4 martie 2021 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru 24 de ore, respectiv începând cu data de 4 martie 2021, orele 14:00 până la data de 5 martie 2021, orele 14:00.

Conform art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 5 martie 2021 şi până la data de 3 aprilie 2021 inclusiv şi emiterea de îndată a mandatului de arestare şi punerea în executare a acestuia în vederea predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Marea Britanie.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate A., către autoritatea judiciară din Anglia.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin Adresa nr. x/2021 din data de 5 martie 2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost sesizată instanţa pentru a se aprecia asupra luării măsurii arestării preventive a persoanei solicitate A., în prezent deţinută în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.J.P. Dâmboviţa, în vederea predării sale către autorităţile judiciare din Marea Britanie, în baza mandatului european de arestare emis la data de 20 octombrie 2017 de Judecătorul districtual de la Tribunalul cu Magistraţi din Leamington - Marea Britanie.

S-a precizat că propunerea a fost formulată în urma solicitării executării Mandatului european de arestare emis la data de 20 octombrie 2017 de Judecătorul districtual de la Tribunalul cu Magistraţi din Leamington - Marea Britanie, pe numele persoanei solicitate A. sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de spargere pedepsită conform art. 9 alin. (1) lit. h) din Legea privind furtul 1968 şi două infracţiuni de înşelăciune pedepsită conform art. 2 din Legea privind înşelăciunea 2006.

De asemenea, s-a arătat că, mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă din Marea Britanie anterior datei de 31 decembrie 2020, fiind incidente disp. art. 112 - Aplicarea în cazul mandatelor europene de arestare existente - Titlul VII din Acordul comercial de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (TCA) coroborat cu dispoziţiile Deciziei-cadru 2002/584/JAI.

La data formulării propunerii, mandatul european de arestare sus arătat a fost depus în original astfel că, după comunicarea mandatelor (mandatul în limba engleză şi mandatul tradus în limba română), în prezenţa unui avocat ales, persoana solicitată a fost audiată declarând că a luat cunoştinţă de conţinutul mandatului european de arestare emis împotriva sa, nu formulează obiecţiuni privind identitatea şi că este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare engleze. Persoana solicitată a mai declarat că a înţeles regula specialităţii şi drepturile conferite de aceasta şi că nu renunţă la regula specialităţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat următoarele:

- Mandatul european de arestare emis la data de 20 octombrie 2017 de Judecătorul districtual de la Tribunalul cu Magistraţi din Leamington - Marea Britanie este depus în original şi tradus, în scopul efectuării urmăririi penale a persoanei solicitate A. de către autoritatea judiciară solicitantă dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi care a transpus în legislaţia internă Decizia-cadru 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene;

În fapt, s-a reţinut că:

"în jurul orelor 18:00 în data de 17 mai 2016 a avut loc o spargere prin distragerea atenţiei la adresa 16a B.,C., Warwickshire. Victimele, care erau ocupanţii adresei respective, sunt Dna. D. şi soţul ei. Amprentele şi ADN-ul prelevate îi implică atât pe E. cât şi pe A., care au intrat în domiciliul jefuit şi au băut un pahar cu apă oferit de victimă;

- infracţiunile ce motivează mandatul european de arestare emis de autoritatea judiciară engleză solicitantă, fac parte dintre cele prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 5 alin. (1) din Decizia-cadru nr. 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, care dau loc la predare fără verificarea condiţiei dublei incriminări, iar în C. pen. român acestea au corespondent în infracţiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.;

- infracţiunile de care este acuzată persoana solicitată sunt sancţionate de dispoziţiile legii penale britanice cu pedeapsa de maxim 14 ani închisoare şi fac parte din lista celor care dau loc la predare.

- nu au fost formulate obiecţiuni privind identitatea şi nu sunt nici incidente motivele obligatorii sau opţionale de refuz al executării mandatelor europene de arestare;

- în urma verificărilor impuse de procedura prealabilă prev. de art. 100 din Legea nr. 302/2004, republicată, a rezultat că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o cauză penală;

- persoana solicitată, fiind audiată, şi-a exprimat consimţământul la predare; aceasta însă a înţeles regula specialităţii declarând că nu renunţă la aceasta

Aşa fiind, Curtea a constatat că persoana solicitată se află în situaţia prevăzută de art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 5 alin. (1) din Decizia-cadru nr. 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, care dau loc la predare, fără a fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei încriminări, nefiind incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare.

Faţă de cele ce preced, constând că sunt întrunite condiţiile legale privind executarea mandatelor europene de arestare între statele membre ale Uniunii Europene, ce au transpus Decizia-cadru nr. 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, Curtea a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, urmare Adresei nr. x/2021 emisă la data 5 martie 2021.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie, persoana solicitată A. susţinând că raportata la data la care se reţine că a săvârşit infracţiunea, respectiv în anul 2016, mandatul de arestare a fost emis în anul 2017, precum şi momentul în care aceasta a fost depistată de către autorităţile din România, respectiv anul 2021 nu este autorul faptei pentru care se solicită predarea, iar în subsidiar punerea sa în libertate sau luarea măsurii arestului la domiciliu.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 8 martie 2021, sub nr. x/2021.

Examinând contestaţia formulată, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte urmează a face analiza în prezenta cauză pornind de la Acordul provizoriu privind cooperarea în materie penală între Uniunea Europeană şi Marea Britanie care a intrat în vigoare, la data de 31 decembrie 2020.

Potrivit Deciziei (Euratom) 2020/2253 a Consiliului din 29 decembrie 2020 privind Acordul de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii. Dispoziţiile acordului sunt similare cu cele ale Deciziei-cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare.

În ceea ce priveşte predarea, există un mecanism de cooperare bazat pe un mandat de arestare, reglementat de Titlul VII. În sensul prezentului titlu, mandatul de arestare înseamnă o decizie judiciară emisă de un stat în vederea arestării şi predării de către un alt stat a unei persoane căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Predarea este supusă condiţiei ca faptele pentru care a fost emis mandatul de arestare să constituie o infracţiune în temeiul dreptului statului de executare, oricare ar fi elementele constitutive sau încadrarea acesteia.

Potrivit art. 85 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, dispoziţiile Titlului III urmează să se aplice şi în cazul mandatului de arestare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, care se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Se constată că, deşi Marea Britanie, începând cu data de 1 februarie 2020, nu mai este stat membru a Uniunii Europene, mandatul european supus executării, emis de autorităţile britanice, produce efecte juridice în continuare, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 302/2004, având în vedere încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlanda de Nord din Uniunea Europeană cu Uniunea Europeană (acord comercial şi de cooperare), în baza căruia dispoziţiile privind mandatul european de arestare sunt similare cu cele ale Deciziei-cadru 2002/584/JAI.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite în continuare toate condiţiile prevăzute de lege pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 20 octombrie 2017 de Judecătorul districtual de la Tribunalul cu Magistraţi din Leamington - Marea Britanie, în scopul efectuării cercetării penale în legătură cu săvârşirea unui număr de 3 infracţiuni, respectiv "spargere" prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea privind furtul 1968 (o infracţiune) "înşelăciune" prevăzută şi pedepsită de art. 2 din Legea privind înşelăciunea (2 infracţiuni) - toate fiind pedepsite de dreptul comun englez.

În speţă, sunt aplicabile prevederile art. 84 din Legea nr. 302/2004 privind mandatul european de arestare care fac trimitere la solicitarea arestării şi predării unei persoane de către un alt stat membru, în scopul efectuării urmăririi penale.

Înalta Curte constată că sunt respectate dispoziţiile art. 87 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 236/2017 care reglementează conţinutul şi forma mandatului european de arestare şi prevede că acesta trebuie tradus în limba română sau în una din limbile engleză şi franceză.

În acord cu argumentele primei instanţe, infracţiunile de spargere pedepsite conform art. 9 (1) h din Legea privind furtul 1968 şi două infracţiuni de înşelăciune pedepsite conform art. 2 din Legea privind înşelăciunea 2006, acestea au corespondent în infracţiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.;

În baza art. 104 din Legea nr. 302/2004, i s-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate conţinutul mandatului european de arestare, precum şi drepturile sale procesuale, context în care a arătat că este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Anglia şi a menţionat expres că nu renunţă la regula specialităţii.

Deopotrivă, persoana solicitată nu a avut obiecţii privind identitatea reţinută în cuprinsul mandatului de arestare preventivă emis de autorităţile engleze, conform declaraţiei date în şedinţa din 5 martie 2021, dosar curte de apel.

În raport cu argumentele prezentate de persoana solicitată că nu este autorul faptei pentru care se efectuează urmărirea penală în Marea Britanie, Înalta Curte constată că, raportat la obiectul cauzei pendinte, exced verificărilor ce pot fi făcute în actualul cadru procesual. De altfel, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, nu este posibil ca instanţa de executare a mandatului european de arestare să cenzureze legalitatea efectuării urmăririi penale de statul emitent al mandatului european de arestare şi nici să se pronunţe nici asupra oportunităţii emiterii unui asemenea mandat.

Evaluând susţinerile contestatoarei persoanei solicitate A. privind punerea sa în libertate sau luarea măsurii arestului la domiciliu, Înalta Curte constată caracterul lor neîntemeiat, reţinând în acest sens că arestarea persoanei solicitate în vederea predării este obligatorie în situaţia dată, în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Marea Britanie faţă de numita A. în vederea efectuării cercetării penale.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că circumstanţele personale ale persoanei solicitată, respectiv situaţia medicală a copilului minor cu grave deficienţe psihice, prin ele însele nu pot determina pronunţarea unei soluţii contrare celei date de prima instanţă.

Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, iar potrivit art. 104 alin. (13) din acelaşi act normativ:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate şi menţinerea acestea în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea părţii către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 35 din data de 5 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 79 RON, va rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 35 din data de 5 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 79 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2021.

Procesat de GGC - LM