Driving ban upheld after license withheld in DUI probe; delay in administrative cancellation does not negate offense.

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1976 din data de 23 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. x/2019 s-a dispus: în baza art. 335 alin. (2) C. pen. raportat la art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (1) C. pen. condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 17 iunie 2018)

În temeiul art. 67 C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen./1969, cu aplicarea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 2298 din 1 octombrie 2015 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin neapelare la data de 27 octombrie 2015 şi executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezentul dosar, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 1 an şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 67 C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori arestului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 45 alin. (5) C. pen. s-a dispus ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. să aibă loc din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată.

S-a reţinut că fapta inculpatului A., care în data de 17 iunie 2018, în jurul orei 08:45, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe Calea x din Timişoara, deşi avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Împotriva mai sus menţionatei hotărâri, în termen legal, inculpatul A. a declarat apel solicitând achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 1070/A din data de 5 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în Dosar nr. x/2019 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1976 din 1 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva Deciziei penale nr. 1070/A din data de 5 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în Dosar nr. x/2019, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie, la data de 8 decembrie 2020, prin apărător ales, avocat B.

În motivarea scrisă a cerii sale inculpatul A., prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

S-a apreciat că hotărârea de condamnare a inculpatului este nelegală întrucât nu sunt întrunite cerinţele infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât pe de-o parte fapta nu este săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege - intenţia directă sau indirectă, deoarece inculpatul avea un permis de conducere valabil la data săvârşirii infracţiunii, iar pe de altă parte măsura suspendării permisului de conducere nu poate produce efecte pe o perioada nelimitată de timp.

S-a mai arătat că dispoziţia de anulare a Permisului de conducere nr. x din 7 august 2018 emisă de Serviciului Rutier prin care a fost anulat inculpatului dreptul de a conduce autovehicule, a fost emisă cu întârziere faţă de data de 27 octombrie 2015, data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 2298 din 1 octombrie 2015 a Judecătoriei Timişoara.

Prin urmare, la data săvârşirii infracţiunii - 17 iunie 2018, în jurul orei 08:45 - inculpatul avea permis de conducere valabil, chiar dacă nu era în posesia fizică a acestuia.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii de condamnare.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 24 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1070/A din data de 5 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în Dosar nr. x/2019.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 5 mai 2021.

A fost respinsă cererea formulată de recurentul inculpat A. privind suspendarea executării hotărârii.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Analizând recursul în casaţie formulat inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1070/A din data de 5 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în Dosar nr. x/2019, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Definind scopul recursului în casaţie, art. 433 C. proc. pen. abilitează instanţa competentă - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - să examineze deciziile atacate sub toate aspectele de legalitate şi să sancţioneze, prin casare, orice nelegalitate a acestora, desigur cu observarea cazurilor de casare strict şi limitativ enumerate la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În calea de atac a recursului în casaţie formulat, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.: "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", susţinând în esenţă că nu sunt întrunite cerinţele infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât pe de-o parte fapta nu este săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege - intenţia directă sau indirectă, deoarece inculpatul avea un permis de conducere valabil la data săvârşirii infracţiunii, iar pe de altă parte măsura suspendării permisului de conducere nu poate produce efecte pe o perioada nelimitată de timp.

Înalta Curte reaminteşte că sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Înalta Curte constată că potrivit art. 438 alin. (2) C. proc. pen., cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceste critici au fost invocate de inculpatul A., prin acelaşi apărător ales, şi în faţa instanţei de apel, iar prin decizia pronunţată, Curtea de Apel Timişoara a făcut o amplă analiză a acestora .

Astfel, în data de 2 octombrie 2013 inculpatului i-a fost reţinut permisul de conducere ca urmare a întocmirii unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere unui vehicul sub influenţa alcoolului şi accident soldat cu victime.

Conform adresei din 4 octombrie 2013, emisă de Serviciul Rutier, inculpatului i s-a comunicat în data de 14 octombrie 2013 că, pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 87 alin. (1) şi art. 111 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, fapte comise în data de 2 octombrie 2013, nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.

Prin dispoziţia Şefului Serviciului Rutier nr. x din data de 7 august 2018 inculpatului i s-a anulat dreptul de a conduce autovehicule urmare a Sentinţei penale nr. 2298 din 1 octombrie 2015 pronunţată de Judecătoria Timişoara. Prin Comunicarea nr. x din 9 august 2018, inculpatul a fost informat că i s-a anulat dreptul de a conduce autovehicule, începând cu data de 17 octombrie 2015.

Inculpatul A., prin apărător, susţine că la data săvârşirii infracţiunii - 17 iunie 2018- avea permis de conducere valabil, chiar dacă nu era în posesia fizică a acestuia întrucât, tocmai la 9 august 2018 i s-a comunicat de Serviciului Rutier că i-a fost s-a anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, şi, în opinia acestuia, suspendarea exercitării dreptului de a conduce nu poate opera pe o perioadă nelimitată.

Se susţine că, după rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 2298 din 1 octombrie 2015 a Judecătoriei Timişoara, respectiv la data de 27 octombrie 2015, suspendarea exercitării dreptului de a circula pe drumurile publice nu ar mai opera întrucât trebuia înlocuită cu anularea permisului de conducere, ceea ce s-a întâmplat tocmai la 9 august 2018 când i s-a comunicat de Serviciului Rutier că i-a fost s-a anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice

În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că măsura reţinerii permisului de conducere echivalează cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce şi constituie situaţie premisă a infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., potrivit cu care:

"Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".

Măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce îşi produce efectele, în mod evident, cât timp subzistă măsura reţinerii permisului de conducere, decurgând din aceasta.

Astfel, potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, "Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri: b) când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) şi la art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din C. pen."

Conform art. 113 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, "Permisul de conducere se restituie titularului: e) în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat"

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 210 din Regulamentul de aplicare a acestui act normativ, reţinerea permisului de conducere este o măsură tehnico-administrativă, constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane şi păstrarea lui la sediul poliţiei rutiere, până la soluţionarea cauzei care a determinat aplicarea măsurii.

Măsura se dispune de poliţistul rutier, de regulă, odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie. Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

Permisul de conducere conferă astfel, până la ridicarea sa, dreptul de a conduce în persoana celui care îl posedă iar reţinerea sa suspendă dreptul de a conduce autovehicule până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, când permisul se restituie, dacă prin hotărâre s-a dispus achitarea.

În măsura în care se pronunţă o hotărâre de condamnare, situaţie existentă în cazul recurentului inculpat, se emite un act administrativ prin care este anulat act administrativ care face dovada existenţei dreptului respectiv.

În consecinţă, nefiind incident vreunul din cazurile de restituire a permisului de conducere, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule subzistă între momentul reţinerii permisului de conducere şi momentul emiterii actului administrative prin care se dispune anularea permisului de conducere fiind incidente dispoziţiile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată potrivit cu care " perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce."

În raport de cele reliefate, împrejurarea că Serviciului Rutier a comunicat inculpatului cu întârziere că i-a fost s-a anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în raport cu data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 2298 din 1 octombrie 2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la data de 27 octombrie 2015, nu a condus la ridicarea interdicţiei de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.

Faţă de aspectele prezentate, rezultă cu evidenţă că la data săvârşirii faptei 17 iunie 2018, inculpatul A. avea permisul reţinut, respectiv suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, urmare a reţinerii permisului de conducere.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speţă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu este incident întrucât fapta inculpatului A., care, în data de 17 iunie 2018 a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe Calea x din Timişoara, având dreptul de a conduce suspendat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1070/A din data de 5 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1070/A din data de 5 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2021.

Procesat de GGC - LM