Criminal Appeal: Perjury and Influence-Related Offenses; In Dubio Pro Reo Standard and Prosecutorial Burden of Proof for Intercepted Communications

Şedinţa publică din data de 22 mai 2019

Asupra apelurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 26 din data de 02 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au hotărât următoarele:

A. A fost condamnat inculpatul A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1. "trafic de influenţă" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (referitor la B.), la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. interzice inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

2. "trafic de influenţă", prev. şi ped. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată (referitor la C.), la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi g) din C. pen. interzice inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

3. "trafic de influenţă", prev. şi ped. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată (referitor la D.), la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. interzice inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

4. "nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor", prev. şi ped. de art. 342 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv de 2 (doi) ani, 1(una) lună şi 10 (zece) zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani, 1 (una) lună şi 10 (zece) zile închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., inculpatul A. va executa pedeapsa complementară, constând în interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., inculpatul A. va executa pedeapsa accesorie, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, precum şi durata arestului la domiciliu, respectiv de la 27.07.2014 la 26.06.2015, inclusiv.

În temeiul disp. art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., cu referire la art. 291 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 5132 RON.

În temeiul disp. art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., a confiscat de la inculpatul A. număr de 45 cartuşe cu glonţ, având inscripţia x 9X19, aflate, potrivit procesului-verbal din data de 19.08.204 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, la camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Vaslui.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurator instituit prin Ordonanţa din 17.09.2014, în dosarul de urmărire penală cu nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, asupra a unui număr de 45 cartuşe cu glonţ, având inscripţia x 9X19.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 aliniatul 5 C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) teza a-I-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- "trafic de influenţă", prev. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, (referitor la E.);

- "influenţarea declaraţiilor", prev. şi ped. de art. 272 alin. (1) din C. pen. din 1969.

În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen. a fost ridicată măsura sechestrului asigurator instituit asupra sumei de 1.000 RON, prin Ordonanţa din 17.09.2014, în dosarul de urmărire penală cu nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi.

În temeiul disp. art. 255 alin. (1) C. proc. pen., a fost restituit către numita F., suma de 1000 RON, ce a fost ridicată de la aceasta prin procesul-verbal din 26.07.2014, încheiat în dosarul de urmărire penală nr. x/2014.

B. A fost condamnat inculpatul B., deţinut în altă cauză în Penitenciarul Vaslui, pentru săvârşirea infracţiunii de "cumpărare de influenţă" în formă continuată, prev. de art. 292 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. a interzis inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului B. prin Sentinţa penală nr. 285/04.10.2013 a Judecătoriei Huşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/24.04.2014 a Curţii de apel Iaşi, în pedepsele componente de:

- 1 an şi 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. (1) art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

- 4 ani şi 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

A constatat că infracţiunea pentru care inculpatul B. a fost condamnat prin prezenta este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 285/04.10.2013 a Judecătoriei Huşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/24.04.2014 a Curţii de Apel Iaşi.

În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi la art. 10 din Legea nr. 187/2012, a fost aplicată inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv de 1 (un) an, 3 (trei) luni şi 10 (zece) zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani, 9 (nouă) luni şi 10 (zece) zile închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., inculpatul B. va executa pedeapsa complementară, constând în interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., inculpatul B. va executa pedeapsa accesorie, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul disp. art. 40 alin. (3) C. pen., a scăzut din durata pedepsei rezultante de executat durata deja executată, respectiv de la 26.10. - 27.10.2011 şi de la 25.04.2014 la zi.

În temeiul disp. art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., cu referire la art. 291 alin. (2) C. pen., a fost confiscată de la inculpatul B. suma de 8000 RON.

C. A fost condamnat inculpatul G., cu domiciliul legal în mun. Iaşi, (...), Jud. Iaşi, cu domiciliul procedural ales în Iaşi, judeţul Iaşi, cetăţean român, studii medii, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de "mărturie mincinoasă", prev. şi ped. de art. 273 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare.

În temeiul art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 9 (nouă) luni închisoare aplicată inculpatului G. şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul G. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen. a fost obligat inculpatul G. ca pe durata termenului de supraveghere să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Iaşi sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul G. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară (Consiliul Local Iaşi) sau în cadrul S.C. Servicii Publice S.A. (Consiliul Local Iaşi), pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului G. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere ori de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege.

D. A fost condamnat inculpatul D., pentru săvârşirea infracţiunii de "cumpărare de influenţă", prev. şi ped. de art. 292 din C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. a interzis inculpatului D. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului D. şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul D. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., a fost obligat inculpatul D. ca pe durata termenului de supraveghere să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Constanţa sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul D. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Constanţa - Direcţia de Gospodărire Comunală sau în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului D. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere ori de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege.

E. A fost condamnat inculpatul H., pentru săvârşirea infracţiunii de "mărturie mincinoasă", prev. şi ped. de art. 273 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare.

În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 9 (nouă) luni închisoare aplicată inculpatului H. şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul H. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., a fost obligat inculpatul H. ca pe durata termenului de supraveghere să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Vaslui sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul H. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Bârlad, sau în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului H. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere ori de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege.

F. În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E., pentru săvârşirea infracţiunii de "cumpărare de influenţă", prev. de art. 292 din C. pen.

G. În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A., B., G., D. şi H., cu datele de stare civilă şi de identificare de mai sus, să plătească statului cheltuieli judiciare după cum urmează:

- inculpatul A. suma de 15000 RON;

- inculpatul B. suma de 3000 RON;

- inculpatul G. suma de 3000 RON;

- inculpatul D. suma de 3000 RON;

- inculpatul H. suma de 3000 RON.

În baza disp. art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de urmărirea penală şi judecata inculpatului E. vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul B., în sumă de 400 RON (delegaţia nr. 6418 din 30.09.2014 - avocat I.) vor rămâne în sarcina statului şi se vor avansa din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, existenţa a 5 episoade infracţionale distincte, pe care le-a analizat în funcţie de criteriul succesiunii în timp, care clarifică activitatea infracţională.

1. Cazul "B."

Prin Sentinţa penală nr. 285/04.10.2013, pronunţată în dosarul penal nr. x/2012, Judecătoria Huşi a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de patru ani şi şase luni închisoare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. Acest aspect a fost făcut cunoscut de către inculpatul-condamnat martorului J. (persoană care, în perioada 1995-2008, şi-a desfăşurat activitatea în funcţia de conducător auto la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi şi aflată în relaţii de amiciţie cu B. din vara anului 2013), considerând că pedeapsa aplicată este nedreaptă motivat de faptul că probele care îl scoteau din cauză nu au fost luate în considerare de către instanţa de fond.

Din postura de conducător auto la unitatea de parchet amintită şi în virtutea atribuţiilor de serviciu, martorul J. l-a cunoscut pe inculpatul A. (procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, iar din anul 2012 - procuror criminalist în cadrul unităţii similare din judeţul Vaslui), de-a lungul timpului cei doi având o relaţie de prietenie.

În aceste împrejurări, la sfârşitul anului 2013, martorul J. s-a oferit să-l prezinte pe inculpatul B. inculpatului A., pe considerentul că acesta din urmă l-ar putea ajuta în sensul "să facă demersuri pentru ca probele să fie luate în considerare".

Prin mijlocirea şi în prezenţa martorului J., în aceeaşi perioadă, respectiv sfârşitul anului 2013, a avut loc o întâlnire la un restaurant din municipiul Vaslui între inculpaţii B. şi A., care nu se cunoscuseră până în acest moment, cu ocazia căreia inculpatul B. i-a relatat inculpatului A. situaţia sa juridică şi nemulţumirea cu privire la neluarea în calcul de către Judecătoria Huşi a unor probe. Inculpatul A. i-a solicitat inculpatului B. să-i scrie pe o hârtie probele pe care consideră că instanţa de fond nu le-a luat în considerare, angajându-se ca aceste probe "le va trimite personal la Curtea de Apel Iaşi", fără a fi pusă în discuţie vreun moment efectuarea unui demers legal (angajarea unui alt apărător, formularea în numele inculpatului B. a unor cereri privind administrarea probatoriului, etc.) - a se vedea declaraţia inculpatului B..

De altfel, cu privire la angajarea unui alt apărător, cu ocazia întâlnirii avute inculpatul A. l-a asigurat în mod expres pe inculpatul B. că apărătorul său este competent, că nu era nevoie de renunţarea la serviciile acestuia sau la angajarea suplimentară a unui alt apărător, inducându-i totodată ideea că demersul său era suficient întrucât probele sunt în favoarea sa.

Ulterior acestui prim contact, inculpatul B. s-a întâlnit cu martorul J. care l-a asigurat că inculpatul A. "a dat probele la Iaşi", având reprezentarea că situaţia sa juridică va avea o soluţionare pozitivă în sensul admiterii apelului prin pronunţarea unei soluţii de achitare sau măcar casarea soluţiei instanţei de fond şi retrimiterea cauzei spre rejudecare, această reprezentare fiind întărită de asigurările date de inculpatul A. care i-a spus că "are o cunoştinţă la Iaşi, care poate să întoarcă dosarul la Judecătoria Huşi, în sensul rejudecării cauzei sau că va fi achitat la Curtea de Apel Iaşi".

După parcurgea a două termene de judecată, inculpatul B. a constatat că "nu a simţit nici un ajutor", fapt pentru care s-a întâlnit cu inculpatul A. şi i-a spus acestuia că este supărat, inculpatul A. asigurându-l că "va fi bine, în sensul în care va fi achitat de către completul de la Curtea de Apel Iaşi".

În acest context situaţional, respectiv posibilitatea respingerii apelului formulat, dar şi raportat la promisiunile făcute de inculpatul A. inculpatului B., în sensul că-l va ajuta în vederea obţinerii unei soluţii favorabile, în perioada lunii februarie 2014 inculpatul A. i-a solicitat inculpatului B., cu titlu de împrumut, suma de 15.000 RON, fiindu-i necesară, potrivit propriei declaraţii, pentru plata unui avans cu ocazia achiziţionării unui apartament pentru fiul său.

Pe fondul lipsei de disponibil, inculpatul B. i-a solicitat fratelui său, martorul K., punerea la dispoziţie a sumei solicitate, acesta acceptând punerea la dispoziţie a sumei de 13.000 RON, apreciind că, din poziţia sa de procuror, inculpatul A. va putea influenţa în vreun fel situaţia juridică a fratelui său, ce era condamnat în primă instanţă . Împrumutul a fost acordat în localitatea x, jud. Vaslui, la magazinul martorului K., unde a acesta din urmă a remis personal suma de 13000 RON, inculpatul A. angajându-se să restituie împrumutul într-un termen de 2 - 3 săptămâni.

La scurt timp, bănuiala legitimă a martorului K. privind promisiunile de folosire a influenţei făcute de către inculpatul A. fratelui său, B., s-au concretizat, acesta din urmă confirmându-i, cu ocazia unei discuţii, că inculpatul A. "îl va ajuta la Curtea de Apel Iaşi, pentru a-l scăpa de pedeapsă".

Ulterior acordării împrumutului, respectiv în luna martie 2014, inculpatul A. i-a restituit inculpatului B. suma de 5.000 RON, asigurându-l totodată pe acesta din urmă că situaţia sa juridică va fi cea dorită "nu, stai fără grijă, măi nicio grijă".

Trebuie precizat faptul că, deşi a fost împlinit termenul de restituire, iar inculpatul A. a restituit doar suma de 5000 de RON, între acesta şi L. nu au fost noi discuţii cu privire la stabilirea unui nou termen cert de restituire a împrumutului, aceştia din urmă apreciind faptul că e posibil să nu fie restituit restul sumei de 8000 RON, situaţie pe care o considerau acceptabilă în contextul în care inculpatul A. "(...) cumva rezolvă treaba asta" - a se vedea convorbirea telefonică din data de 18.04.2014 dintre L., transcrisă în procesul-verbal de la dosar urm. pen.

În timpul judecării apelului, în condiţiile în care trebuia să restituie încă suma de 8.000 RON şi pe fondul promisiunilor de folosire a influenţei la care s-a făcut referire mai sus, inculpatul A., cu ocazia convorbirii telefonice din data de 27.03.2014, orele 09:59, l-a sfătuit pe inculpatul B. să nu se împace cu părţile vătămate (posibilitate legală conferită de noile prevederi ale C. pen. intrat în vigoare la data de 01.02.2014, şi care i-a fost adusă la cunoştinţă inculpatului B. de către instanţa de apel), precizându-i "lasă-i să ceară, e dreptul lor (...) Ei pot să ceară şi la Haga (...) Stai liniştit (...) Da, da, lasă-i în pace", atitudine care a fost de natură a-i confirma inculpatului B. că promisiunile inculpatului A. de a-l ajuta în obţinerea unei soluţii favorabile sunt serioase, drept pentru care B. nu a iniţiat vreo discuţie cu persoanele vătămate în vederea împăcării.

De asemenea, la data de 18.04.2014, cu şase zile înainte de pronunţarea Curţii de Apel Iaşi, inculpatul A. i-a solicitat inculpatului B. un miel pentru sărbătorile pascale, acesta din urmă ducându-i în aceeaşi zi un miel sacrificat, în greutate de aproximativ 6-7 kg, valoarea de piaţă a acestuia fiind în jur de 132 RON.

Potrivit propriilor declaraţii, inculpatul A. a solicitat mielul pentru fiul său, care a fost de faţă şi a primit personal mielul de la inculpatul B. în curtea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, bun care nu a fost plătit la momentul remiterii, întrucât fiul său avea asupra sa doar suma de 30 sau 40 RON, iar inculpatul B. a precizat că banii pot să-i fie daţi în zilele următoare. Ulterior, inculpatul A. nu a mai plătit acest bun, motivând faptul că inculpatul B. a fost încarcerat.

Tot la data de 18.04.2014, în contextul amânării pronunţării deciziei în apel, martorul K. i-a solicitat inculpatului B. restituirea în întregime a împrumutului (restul de 8.000 RON), acesta din urmă fiind dispus să renunţe la această sumă în condiţiile în care inculpatul A. îşi va onora promisiunile anterioare, iar inculpatul B. deţinea spre păstrare la martorul K. suma de 2.000 euro.

La data de 24.04.2014, Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 209/2014 a menţinut, printre altele, condamnarea de patru ani şi şase luni închisoare pronunţată în fond de Judecătoria Huşi faţă de inculpatul B., fapt ce a generat nemulţumiri inclusiv persoanelor apropiate acestuia.

În aceeaşi zi inculpatul B. l-a informat şi pe inculpatul A. despre soluţia nefavorabilă dată de instanţa de apel, acesta din urmă asigurându-l pe cel dintâi că va face în continuare demersuri pentru obţinerea unei întreruperi de pedeapsă, promisiune ce a fost făcută ulterior de către acelaşi inculpat şi soţiei inculpatului B., în persoana martorei F., la scurt timp de la momentul încarcerării acestuia, respectiv în data de 25.04.2014. În acest sens, inculpatul A. i-a recomandat martorei F. pe avocatul M. din cadrul Baroului de avocaţi Vaslui, la care să se prezinte cu foto-copiile certificatelor de naştere ale copiilor săi, certificatul de căsătorie, documente medicale precum şi o adeverinţă de rol, în vederea redactării unei cereri de întrerupere a pedepsei pentru inculpatul B..

La data de 30.06.2014, inculpatul A. l-a contactat telefonic pe martorul M. întâlnindu-se cu acesta şi cu martora F. în municipiul Huşi. Cu această ocazie, inculpatul A. i-a remis martorului M. hotărârea judecătorească prin care inculpatul B. fusese condamnat la pedeapsa menţionată mai sus, precum şi o adeverinţă de rol obţinută de martora F., urmând ca aceasta să-l contacteze ulterior pe martorul M., căruia să-i remită o anchetă socială şi actele medicale, documente necesare redactării cererii de întrerupere a pedepsei.

În jurul datei de 20.07.2014 martorul M. s-a întâlnit, în acelaşi scop, cu martora F., ocazie cu care a fost încheiat un contract de asistenţă juridică pentru suma de 1.000 RON, F. achitând la scurt timp suma de 500 RON.

La data de 25.07.2014, în contextul tergiversării demersurilor promise pentru întreruperea pedepsei în favoarea inculpatului B., şi după declanşarea urmăririi penale în cauza de faţă, martorii F. şi K. s-au întâlnit în municipiul Vaslui cu inculpatul A., întâlnire ce a fost monitorizată procedural. Cu această ocazie inculpatul A. a adoptat o poziţie prudentă în legătură cu promisiunile anterioare, arătându-şi însă disponibilitatea de a restitui de îndată suma de 8.000 RON, din împrumutul de 13000 RON, precum şi intenţia de a remite martorei F., din banii personali, suma de 1.000 RON necesară pentru onorariul avocatului M. pentru ca acesta să formuleze acţiune pentru întreruperea executării pedepsei, aceasta fiind singura condiţie necesară pentru obţinerea unei soluţii favorabile pentru inculpatul B..

În contextul prezentat mai sus, inculpatul A. a căutat-o în geantă pe martora F. pentru a se asigura că nu este înregistrat, reiterând totodată faptul că va restitui imediat împrumutul, iar onorariul de 1.000 RON pentru avocatul M. îl va achita personal.

Ulterior, la data de 26.07.2014, inculpatul A. a contactat-o telefonic pe martora F., cei doi întâlnindu-se în municipiul Huşi, întâlnirea fiind, de asemenea, monitorizată procedural. Cu această ocazie, inculpatul A. a reiterat discuţiile purtate în ziua precedentă, remiţându-i martorei F. suma de 4.000 RON, specificând că, din această sumă, martora să reţină suma de 1.000 RON pentru plata onorariului avocatului M., iar diferenţa de 5.000 RON o va achita ulterior.

Cu ocazia aceleiaşi întâlniri, inculpatul A. i-a reiterat martorei F. că deţine influenţa necesară obţinerii unei întreruperi de pedeapsă pentru inculpatul B., singura condiţie fiind cea a formulării şi înregistrării la instanţa competentă a cererii, aspecte ce reies din următoarea discuţie înregistrată ambiental. Totodată, la aceeaşi întâlnire, inculpatul A. i-a cerut martorei F. să-i transmită inculpatului B. că demersul său privind acţiunea de întrerupere a pedepsei va avea rezultatul scontat şi că îi va restitui martorului K. întreg împrumutul în termen de o săptămână, obligându-se totodată să obţină pentru acesta din urmă bunuri confiscate pe care să le valorifice în interes personal la magazinul său.

Însă supoziţiile prezentate prin actul de sesizare, nu pot constitui probe certe şi concludente în învinuirea inculpatului A., care să formeze instanţei convingerea că inculpatul a săvârşit fapta de influenţare a declaraţiilor, în condiţiile în care nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză.

Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert şi nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, instanţa de fond a apreciat că se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului (in dubio pro reo), cu consecinţa achitării inculpatului A., în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "influenţare a declaraţiilor", întrucât fapta săvârşită de inculpat nu este prevăzută de legea penală.

2. Cazul "C."

În anul 2011 soţii N. şi C. au înfiinţat societatea comercială cu răspundere limitată O. Vaslui, având ca principal obiect de activitate "8010 - Activităţi de protecţie şi gardă". Motivat de lipsa de experienţă în domeniu, P. s-au rezumat la asigurarea finanţării activităţii firmei, cooptând ca asociat pe martorul Q. şi ca administrator pe numitul R., numirea acestuia făcându-se exclusiv pe considerentul studiilor de lungă durată pe care acesta le avea, condiţie esenţială pentru numirea ca şi conducător al unei firme de pază. Practic, activitatea SC "O." SRL Vaslui era controlată de P., prin interpus Q., administratorul R. neavând puteri în ceea ce priveşte finanţele societăţii.

La data de 12.05.2014, la IPJ Vaslui - Serviciul Ordine Publică a fost înregistrată, sub numărul x/2014, solicitarea adresată de SC "O." SRL Vaslui, referitoare la avizarea ca şi conducător al firmei de pază a administratorului R., cererea fiind repartizată spre soluţionare martorului S., ofiţer specialist în cadrul instituţiei amintite.

După depunerea cererii, respectiv în jurul datei de 20.05.2014, martorul S. i-a adus la cunoştinţa martorului Q. că, din punctul său de vedere, cererea nu putea fi soluţionată într-un mod pozitiv pentru societate motivat de faptul că administratorul R. nu avea puteri depline în administrarea societăţii.

Din cercetările efectuate a rezultat că martora C. îl cunoştea pe inculpatul A., acesta fiind finul de botez al soacrei sale şi căruia la începutul lunii mai 2014 îi împrumutase suma de 5.000 RON (sumă ce a fost restituită până la data de 15.05.2014, împrumutul neavând legătură cu activitatea infracţională vizată).

Având în vedere poziţia ofiţerului de poliţie S. faţă de cererea formulată de SC "O." SRL Vaslui, la data de 22.05.2014, martora C. l-a contactat pe inculpatul A., cu care s-a întâlnit în faţa sediului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, şi i-a expus impasul în care se afla societatea în legătură cu avizarea de către reprezentanţii IPJ Vaslui a numitului R.. Cu această ocazie inculpatul A. a asigurat-o pe martora C. că îl cunoaşte pe ofiţerul de poliţie nominalizat mai sus, promiţându-i că îl va contacta şi va discuta pe acesta pe marginea acestei cereri. Această promisiune a fost materializată în cursul aceleiaşi zile, inculpatul A. contactându-l telefonic pe ofiţerul de poliţie S., căruia i-a cerut să se întâlnească pentru a se consulta "într-o problemă de specialitate", stabilind ca această întâlnire să aibă loc la data de 26.05.2014.

Conform celor stabilite, la data de 26.05.2014, inculpatul A. s-a deplasat la sediul IPJ Vaslui şi, profitând de poziţia sa de procuror, afişând un aer de superioritate, ce a fost perceput ca atare de ofiţerul de poliţie S., l-a chestionat pe acesta cu privire la motivul neavizării numitului R., atitudinea adoptată fiind de natură a-l determina pe ofiţer să-şi schimbe poziţia faţă de soluţionarea finală a cererii, cu toate că nu a existat o solicitare expresă în acest sens.

În cursul aceleiaşi zile de 26.05.2014, inculpatul A. a contactat-o telefonic pe martora C., transmiţându-i faptul că a discutat cu ofiţerul de poliţie şi că influenţa pe care o are asupra acestuia va determina obţinerea rezultatului dorit, respectiv soluţionarea pozitivă a cererii de avizare a numitului R..

Conform celor stabilite, în dimineaţa zilei de 27.05.2014, martorii C. şi Q. s-au întâlnit cu inculpatul A. în biroul acestuia de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, ocazie cu care inculpatul i-a informat pe cei doi că, în ziua precedentă, fusese la biroul ofiţerului de poliţie S. şi au discutat pe tema avizării numitului R.. Pentru a-şi manifesta încă o dată influenţa pe care o clama că o are asupra ofiţerului respectiv, în prezenţa martorilor C. şi Q., inculpatul A. l-a apelat telefonic pe S., reluând practic discuţia din ziua precedentă, transmiţând totodată un mesaj subtil dar fără echivoc că solicită rezolvarea pozitivă a cererii întrucât problema devenise una personală. Trebuie precizat că în timpul discuţiilor, cunoscând evident dispoziţiile legale referitoare la traficul de influenţă, inculpatul A. a încercat să dea o notă de legalitate demersului său, afirmând atât faţă de S. cât şi faţă de C. şi Q. că nu doreşte decât o consultaţie de specialitate, că doreşte o soluţionare legală a cererii, cu toate că toţi cei trei martori au perceput aceste discuţii ca fiind intervenţii ale inculpatului faţă de ofiţerul de poliţie în soluţionarea pozitivă a cererii privind pe R., acest demers fiind influenţat şi de ascendentul profesional al unui procuror asupra lucrătorilor de poliţie, în general.

În acest context, după încheierea discuţiei telefonice, inculpatul A. a solicitat martorei C. acordarea unui împrumut în valoare de 700 RON, motivând probleme personale şi că urma a pleca într-o delegaţie în judeţul Braşov, la x, iar unitatea de parchet din care face parte îi decontează cheltuielile de transport şi cazare mult după întoarcerea din delegaţie. La scurt timp după despărţirea de martorii C. şi Q., inculpatul A. a contactat-o telefonic pe C., reamintindu-i că va face în continuare demersuri pentru soluţionarea pozitivă a cererii de avizare a numitului R., reiterând totodată solicitarea remiterii sumei de 700 RON.

Trebuie precizat faptul că, deşi nevoia acoperirii cheltuielilor de deplasare la x, judeţul Braşov, era una reală, inculpatul A. a înţeles să o rezolve în contextul anterior precizat, apreciind că acest împrumut de la martora C. i s-ar cuveni ca un echivalent pentru intervenţia sa. Faptul că avea şi alte posibilităţi financiare de a acoperi aceste cheltuieli de deplasare, şi nu a fost vorba de o situaţie excepţională, rezultă din faptul că, deşi nu a primit suma cerută, acesta s-a deplasat totuşi în staţiunea amintită.

Martora C. nu a respins, în mod explicit, acordarea acestui împrumut în condiţiile prezentate mai sus, însă faptele ulterioare ale acesteia confirmă decizia sa de a nu da curs solicitării inculpatului A..

Astfel, în cursul zilei de 27.05.2014 martora C. l-a contactat pe soţul său, N., aflat în Marea Britanie, căruia i-a adus la cunoştinţă solicitarea inculpatului A. de acordare a respectivului împrumut, în condiţiile promisiunilor făcute în sensul folosirii influenţei pe lângă ofiţerul de poliţie S. şi, fiind interesat de rezolvarea în mod pozitiv a respectivei cereri, în aceeaşi zi, N. i-a trimis martorei C. suma de 140 lire sterline prin serviciul "T.".

Pe fondul lipsei de reacţie a martorei C., care primise din Marea Britanie suma solicitată, la data de 28.05.2014 inculpatul A. a apelat-o telefonic pe C., solicitându-i suma discutată anterior, asigurând-o în continuare de influenţa sa pe lângă respectivul ofiţer de poliţie, deşi, la un moment dat, inculpatul se repliază, din motive lesne de înţeles, invocând un demers legal, respectiv atacarea în contencios administrativ a unui eventual aviz negativ în ceea ce îl priveşte pe R.. În cursul aceleiaşi zile, respectiv la data de 28.05.2014 inculpatul A. s-a deplasat în staţiunea x, judeţul Braşov unde a participat la un seminar pe teme profesionale, iar după ce s-a întors, respectiv la data de 02.06.2014, a contactat-o din nou pe martora C. în ideea de a intra în posesia sumei solicitate în perioada 26-28.05.2014, însă aceasta a refuzat să-i cumpere influenţa, invocând lipsa disponibilităţilor băneşti sau chiar un deces imaginar în familie.

Referitor la evoluţia dosarului de relicenţiere, trebuie precizat că IPJ Vaslui - Serviciul de Ordine Publică, faţă de discuţiile contradictorii avute cu reprezentantul al SC "O." SRL Vaslui, respectiv Q., dar şi cu inculpatul A., a solicitat, prin adresa cu nr. x din data de 27.05.2014, un punct de vedere de la Inspectoratul General al Poliţei Române - Direcţia de Ordine Publică asupra problemei în litigiu, respectiv dacă administratorul cu puteri limitate poate primi avizul, punct de vedere ce a fost înaintat la data de 25.06.2014, sub nr. x, în care s-a precizat că domnul R. trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile stipulate la art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003 şi să obţină avizul poliţiei, indiferent de atribuţiile de reprezentare.

Potrivit adresei IPJ Vaslui - Serviciul de Ordine Publică cu nr. , la data de 24.07.2014 a fost emis avizul cu nr. x solicitat de SC "O." SRL Vaslui pentru funcţia de administrator, îndeplinită de martorul R..

Deşi inculpatul a susţinut că cererea sa de împrumut nu avea vreo legătură cu ajutorul pe care l-a acordat martorei C. pentru a i se rezolva problema, faptul că această solicitare de împrumut a intervenit în cadrul contextului creat de promisiunea inculpatului că va interveni pe lângă ofiţerul de poliţie, promisiune ce a fost reiterată ulterior, de fiecare dată, în discuţiile privind acordarea împrumutului de bani, demonstrează contrariul.

Concluzionând, instanţa de fond a constatat că raportând conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă la datele speţei, rezultă că atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi subiective sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, probele dosarului fiind relevante în acest sens.

3. Cazul "D."

În perioada 2006 - 2014, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au fost înregistrate 26 cauze penale privind pe numitul U. pentru săvârşirea unei game variate de infracţiuni: distrugere, furt calificat, tâlhărie, ultraj, ultraj contra bunelor moravuri în tulburarea ordinii şi liniştii publice, fals intelectual, ameninţare. În multe dintre aceste cauze au fost dispuse soluţii de netrimitere în judecată, iar, în altele, cercetările nu au fost finalizate nici după trecerea unui interval de trei ani, în această situaţie aflându-se şi dosarul penal nr. x/2011.

Prin ordonanţa emisă la data de 28.05.2014 în dosarul penal nr. x/2014 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de U. şi V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "tulburarea ordinii şi liniştii publice", prev. de art. 371 C. pen., reţinându-se faptul că, la data de 18.05.2014, în timp ce se aflau în incinta unui club din municipiul Bârlad, ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică prin distrugerea mai multor pahare, precum şi lovirea administratorului unităţii. Având în vedere că, la momentul respectiv, se aflau în lucru alte 7 cauze penale înregistrate în perioada 2011 - 2014 în care era implicaţi U. şi V. şi faţă de care se efectuau cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prin Ordonanţa nr. x/P/2011 din data de 29.05.2014 s-a dispus reunirea celor şapte cauze la dosarul penal nr. x/2011, dată ce a corespuns cu reţinerea pentru o perioadă de 24 ore a suspectului V., celălalt suspect urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad la data de 30.05.2014, după ce, în prealabil, la data de 29.05.2014 a fost citat pentru a se prezenta la organele judiciare.

Inculpaţii D. şi H. sunt prieteni, dar au şi afaceri împreună. Astfel, inculpatul D. este administratorul unei societăţi specializate de pază, ce asigură servicii de pază la punctul de lucru deţinut în municipiul Bârlad de SC "W." SRL, societate administrată de inculpatul H..

La data de 29.05.2014, inculpatul H. (tatăl suspectului U.) observând că, în cauza menţionată mai sus, organele judiciare au dispus măsuri preventive faţă de suspectul V., existând premisele luării unei astfel de măsuri şi faţă de suspectul U., l-a apelat telefonic pe inculpatul A., ce participa în acea perioadă la un seminar pe teme profesionale, organizat în staţiunea x, judeţul Braşov, pentru a-i aduce la cunoştinţă situaţia juridică dificilă în care se afla fiul său.

Dialogul purtat între inculpaţii H. şi A. denotă faptul că acesta din urmă era la curent cu activitatea infracţională prodigioasă a suspectului U.. În cadrul aceleiaşi convorbiri telefonice, inculpatul H. l-a informat pe inculpatul A. că, în respectiva cauză, a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii, iar după ce H. a făcut referire la faptul că această măsura fusese luată doar faţă de V. (motivând că U. era plecat din localitate), cei doi au convenit să se întâlnească la data de 31.05.2014 pentru a stabili un plan, evident pentru a nu fi luate măsuri preventive faţă de U..

În seara aceleiaşi zile de 29.05.2014, inculpatul D. (administratorul unei societăţi comerciale cu punct de lucru în municipiul Bârlad, aflată în relaţii comerciale cu societatea administrată de inculpatul H.) l-a contactat telefonic pe inculpatul A., cu care era prieten, şi i-a adus la cunoştinţă problema juridică a suspectului U., solicitându-i totodată folosirea influenţei pe lângă procurorul de caz, evident pentru a nu fi dispuse măsuri preventive faţă de U..

În cadrul aceleiaşi discuţii, pentru a răsplăti "bunăvoinţa" inculpatului A. în a-şi folosi influenţa, inculpatul D. i-a oferit inculpatului A. servicii de cazare pe litoral, într-un apartament deţinut în municipiul Constanţa, oferta fiind acceptată imediat de către acesta din urmă.

Între timp, s-a dispus citarea suspectului U. pentru a se prezenta în faţa organelor judiciare la data de 30.05.2014, drept pentru care, în cursul aceleiaşi zile de 29.05.2014, inculpaţii A. şi D. au stabilit să se întâlnească în seara zilei de 30.05.2014, la biroul acestuia din urmă, din municipiul Bârlad.

Astfel, în seara zilei de 30.05.2014, în jurul orelor 18:00, inculpatul A. s-a prezentat la biroul inculpatului D., unde, la un moment dat şi-a făcut apariţia şi inculpatul H., cei trei discutând despre situaţia juridică a suspectului U.. În cadrul acestor discuţii inculpatul A. a promis celorlalţi doi coinculpaţi folosirea influenţei sale pe lângă procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru obţinerea unei situaţii juridice favorabile pentru suspectul U., însă, în realitate, acesta, deşi s-a deplasat direct de la acea întâlnire la sediul unităţii de parchet amintite, respectiv la orele 18:20, nu a făcut decât să întrebe jandarmul de serviciu, respectiv martorul X., despre prezenţa în interiorul unităţii de parchet a apărătorului ales al suspectului U., gest menit a-i convinge pe cei doi asupra încercării îndeplinirii promisiunii de a-şi folosi influenţa.

După această "vizită" a inculpatului A. la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, inculpatul D. l-a contactat telefonic pe acesta, discutând cifrat despre situaţia lui U., inculpatul A. lăsându-l pe D. să creadă că a discutat cu procurorul de caz (fapt nereal) şi că situaţia în care se afla U. era una mai gravă decât fusese informat anterior. Imediat, după această convorbire telefonică, inculpatul D. l-a contactat telefonic pe prietenul său, inculpatul H., comunicându-i că inculpatul A. a fost la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, a discutat cu procurorul de caz şi că va face tot posibilul, în ciuda gravităţii situaţiei, să-l ajute pe U..

În seara zilei de 30.05.2014, procurorul de caz de la unitatea de parchet amintită a dispus reţinerea pentru 24 ore a numitului U., fapt ce l-a determinat pe inculpatul H. să-i informeze pe inculpaţii A. şi D., faţă de acesta din urmă manifestându-şi îndoiala că inculpatul A. ar fi făcut vreun demers în folosul numitului U..

Pus în faţa acestei situaţii, la data de 31.05.2014, inculpatul A. s-a simţit nevoit să explice inculpatului D., într-o manieră codată, cauza eşecului demersului său în ceea ce îl priveşte pe U., respectiv faptul că dosarul privindu-l pe acesta din urmă era unul de interes.

Ulterior, în cursul lunilor iunie - iulie 2014 inculpaţii A. şi D. au reluat discuţiile privind serviciile de cazare oferite de acesta din urmă, promisiune care nu a mai fost onorată având în vedere că planificarea iniţială (20 - 22.07.2014) a fost anulată de inculpatul A. care, în perioada 14 - 20.07.2014, s-a cazat la un hotel de pe litoral.

Concluzionând, instanţa de fond a constatat că raportând conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă la datele speţei, rezultă că atât din punct de vedere al laturii obiective cât şi subiective, sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, probele dosarului fiind relevante în acest sens, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A..

Privitor la inculpatul D., instanţa de fond a constatat că raportând conţinutul infracţiunii de "cumpărare de influenţă" la datele speţei, rezultă că atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi subiective, sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, probele dosarului fiind relevante în acest sens.

Inculpatul H., audiat în faza de urmărire penală în calitate de suspect, în prezenţa apărătorului ales, la data de 14.08.2014, a declarat că nu-şi menţine declaraţia dată în calitate de martor la data de 26.07.2014, precizând că bănuieşte că inculpatul D., după ce s-a întâlnit cu el pe stradă şi i-a povestit că fiul său a fost implicat într-un scandal, a luat legătura cu inculpatul A.. Interpelat în mod expres dacă a discutat cu inculpatul A. despre situaţia juridică a fiului său, U., a răspuns că s-a întâlnit, în data de 30.05.2014, în biroul inculpatului D., cu inculpatul A., în jurul orelor 18:30, solicitându-i acestuia un sfat, respectiv dacă să formuleze plângere penală împotriva jandarmilor, care i-au agresat fiul, acesta recomandându-i să nu facă o astfel de plângere. Inculpatul a precizat că nu-şi aminteşte dacă anterior acestei întâlniri a mai vorbit cu inculpatul A.. Totodată inculpatul a precizat că nu au existat discuţii între el şi D. cu privire la cumpărarea influenţei vreunei persoane şi nu s-a pomenit numele inculpatului A.. Mai mult, inculpatul a declarat că întâlnirea cu inculpatul A. în biroul lui D. a fost una întâmplătoare, el trecând pe la acesta din urmă fără a şti că acolo se află şi inculpatul A..

Ulterior, după punerea în mişcare a acţiunii penale, audiat fiind în prezenţa apărătorului ales, la data de 18.09.2014, a declarat că nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în condiţiile în care nu a discutat telefonic cu inculpatul A. despre faptul că fiul său este cercetat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad şi nici nu i-a solicitat acestuia să-şi folosească influenţa pe lângă procurorul de caz de la aceeaşi unitate de parchet pentru ca faţă de fiul său să nu fie dispusă măsura reţinerii. A adăugat că este posibil să fi discutat la telefon cu inculpatul D. sau cu inculpatul A. despre faptul că celălalt inculpat din dosarul x/2011, pe nume V., a fost reţinut, dar nu a solicitat ca vreunul dintre aceştia să-şi folosească influenţa.

Concluzionând, instanţa de fond a constatat că raportând conţinutul infracţiunii de "mărturie mincinoasă" la datele speţei, rezultă că atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi subiective, sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, probele dosarului fiind relevante în acest sens, iar în cauză nu sunt întrunite condiţiile de existenţă a cauzei speciale de nepedepsire prev. de art. 273 alin. (3) C. pen.

4. Cazul "E."

La data de 22.12.2007 între Consiliul Local x, judeţul Vaslui şi SC "Y." SRL Braşov (firmă administrată de numitul Z. dar controlată de inculpatul E. a fost încheiat contractul de lucrări nr. x/2007 al cărui obiect l-a constituit amenajarea de poduri şi podeţe în localităţile de pe raza unităţii administrativ teritoriale menţionate. În baza acestui contract şi a documentelor justificative (situaţii de lucrări, facturi, etc.), în perioada 2008 - 2009 Consiliul Local x, judeţul Vaslui, a decontat către constructor suma totală de 2.346.688,88 RON, rămânând nedecontată până la momentul de faţă suma de 19.314,85 RON.

În virtutea relaţiilor de prietenie pe care inculpatul G. (administrator la SC "AA." SRL Iaşi) le-a avut cu inculpatul E. în cursul anului 2011, acesta i-a propus celui dintâi să continue lucrările contractate în anul 2007 de SC "Y." SRL Braşov de la Consiliul Local x, judeţul Vaslui, urmând ca, ulterior, cele două firme să se compenseze financiar.

În baza acestei înţelegeri, în cursul anului 2011, SC "AA." SRL Iaşi a transportat şi depozitat, pe un teren pus la dispoziţie de edilii comunei x, judeţul Vaslui (primarul BB. şi viceprimarul CC.), o cantitate de aproximativ 400 metri cubi piatră spartă necesară pentru construirea a două poduri de pe raza comunei menţionate. Întrucât în perioada 2011-2013 nu au fost alocate fonduri guvernamentale pentru astfel de lucrări de investiţii, punerea în operă a respectivei cantităţi de piatră spartă nu a fost realizată, astfel că la sfârşitul anului 2013 inculpatul G. a intenţionat să schimbe destinaţia respectivei cantităţi de piatră, să o introducă în circuitul comercial, pentru ca astfel SC "AA." SRL Iaşi să obţină venituri suplimentare. Cu această ocazie, inculpatul G. a constatat faptul că cei 400 metri cubi de piatră spartă nu mai existau, materialele de construcţii fiind sustrase, având însă informaţii că acestea au fost folosite de actualul primar al comunei x, judeţul Vaslui - martorul BB.- la construirea unui drum sătesc.

La data de 18.07.2014 inculpatul E. l-a contactat telefonic pe inculpatul A. (care se afla în concediul de odihnă, cazat la hotelul "DD." din staţiunea Eforie Sud, judeţul Constanţa) căruia i-a solicitat să se întâlnească pentru a discuta ceva anume.

Prin actul de sesizare s-a reţinut că, din motive obiective, cercetările efectuate nu au reuşit să stabilească conţinutul concret al discuţiilor purtate în mediul ambiental în perioada 18-20.07.2014 între inculpaţii E. şi A., apreciindu-se că este evident faptul că urmare acestor discuţii, la data de 20.07.2014, inculpatul E. l-a contactat telefonic pe inculpatul G., căruia i-a spus că din discuţiile purtate cu A. acesta a adus în discuţie faptul că, la un moment dat, s-a aflat pe raza comunei x, judeţul Vaslui, împrejurări în care inculpatul E. i-a adus la cunoştinţă situaţia privind piatra spartă, care ar trebui achitată de Consiliul Local x, de către primarul comunei respective, inculpatul A. având influenţă asupra acestuia, evident în virtutea funcţiei sale de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

S-a reţinut că, asigurat fiind de influenţa asupra primarului comunei x, judeţul Vaslui, în timpul monitorizării convorbirilor telefonice purtate între inculpatul E. şi inculpatul G. s-a constatat faptul că, în realitate, pe terenul în cauză SC "AA." SRL Iaşi a transportat şi depozitat doar cantitatea de 300 metru cubi, însă în condiţiile prezentate mai sus, edilul comunei va deconta cantitatea de 400 metri cubi.

La data de 20.07.2014, inculpatul A. a procurat numărul de telefon al Primarului comunei x, judeţul Vaslui, BB., iar după ce l-a contactat pe acesta, împreună au stabilit să se întâlnească la data de 22.07.2014.

Ulterior contactării martorului BB., inculpatul E. l-a informat pe inculpatul G. despre demersul inculpatului A., reiterând încă o dată influenţa pe care acesta o are asupra edilului, dar pentru aceste servicii trebuie să-i remită inculpatului A. jumătate din suma astfel obţinută.

La data de 22.07.2014, inculpatul E. a reluat discuţiile cu inculpatul G. în legătură cu intervenţiile pe care urma să-l facă inculpatul A. pe lângă martorul BB., în schimbul sumei de 15.000 RON. Aproape concomitent cu aceste ultime discuţii telefonice purtate între inculpatul E. şi inculpatul G., la data de 22.07.2014, în municipiul Vaslui, inculpatul A. s-a întâlnit cu martorul BB. pe care l-a chestionat cu privire la cuantumul sumelor de bani datorate de Consiliul Local x, judeţul Vaslui către inculpatul G. pentru lucrări executate pe raza comunei, motivându-şi curiozitatea prin aceea că acesta din urmă îi datorează o sumă de bani. Având în vedere că între Consiliul Local x şi SC "AA." SRL Iaşi nu există niciun contract, martorul BB. l-a informat pe inculpatul A. că între cele două entităţi nu există obligaţii financiare, astfel că pretenţiile de plată a vreunei sume de bani nu sunt justificate.

La data de 13.08.2014, fiind audiat în calitate de martor în legătură cu situaţia de fapt prezentată mai sus, inculpatul G. a negat implicarea inculpaţilor E. şi A. în planul infracţional referitor la determinarea Primarului comunei x, judeţul Vaslui, în efectuarea plăţii sumei de 30.000 RON.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de influenţă", respectiv că, în perioada 18.07 - 22.07.2014, ar fi acceptat de la inculpatul E. suma de 15.000 RON pentru ca, în calitatea sa de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, să-şi folosească influenţa pe lângă primarul comunei x, judeţul Vaslui - BB., pentru ca edilul să dispună deblocarea unei sume de 30.000 RON pentru lucrări efectuate pe raza comunei amintite de o societate controlată de G..

Inculpatul E. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de "cumpărare de influenţă", respectiv că, în perioada 18.07. -22.07.2014 ar fi oferit inculpatului A. suma de 15.000 RON pentru ca acesta, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, să-şi folosească influenţa pe lângă Primarul comunei x, judeţul Vaslui - BB., pentru ca edilul să dispună deblocarea unei sume de 30.000 RON pentru lucrări efectuate pe raza comunei amintite de o societate controlată de G. (SC "AA." SRL Iaşi, societate ce a subcontractat lucrările de la SC "Y." SRL, CUI x, controlată de inculpatul E., în fapt fiind vorba de contravaloarea unei cantităţi de 400 metri cubi de piatră spartă depozitată pe raza comunei amintite).

Revenind la acuzaţiile de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, instanţa, coroborând întregul material probator, administrat în ambele faze procesuale, instanţa de fond a constatat că acesta nu demonstrează, fără echivoc atât faptul că inculpatul E. i-ar fi promis vreo sumă de bani inculpatului A., şi, corelativ, nici faptul că acesta din urmă ar fi acceptat de la primul inculpat suma de 15.000 RON pentru ca, în calitatea sa de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, să-şi folosească influenţa pe lângă primarul comunei x, judeţul Vaslui - BB., pentru ca edilul să dispună deblocarea unei sume de 30.000 RON, pentru lucrări efectuate pe raza comunei amintite de o societate controlată de G., ori pentru plata cantităţii de piatră depozitată pe raza comunei.

Analizând materialul probator în cauză, instanţa de fond a constatat că elementul material al laturii obiective al infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi de trafic de influenţă, nu este conturat de probe certe şi concludente, astfel spus nu este dovedit atât faptul că inculpatul E. a promis oferirea unei sume de bani către inculpatul A., cât şi faptul că acesta din urmă a acceptat o astfel de promisiune ori că ar fi pretins remiterea vreunei sume de bani.

Referitor la infracţiunea de "mărturie mincinoasă" reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului G., instanţa de fond a constatat că, raportând conţinutul infracţiunii de "mărturie mincinoasă" la datele speţei, rezultă că, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi subiective, sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, probele dosarului fiind relevante în acest sens.

În cauza de faţă, instanţa de fond a constatat că este dovedit pe deplin că inculpatul G., la data de 13.08.2014, fiind audiat, în calitate de martor, în legătură cu situaţia de fapt prezentată mai sus, a făcut declaraţii mincinoase, respectiv, acesta, în contextul discuţiilor privind transportarea pe raza comunei x, jud. Vaslui, a cantităţii de aproximativ 400 tone piatră, pentru ca aceste materiale să fie puse în operă la două poduri, cantitate de piatră ce a fost sustrasă, având informaţii că a fost folosită de edilul comunei pentru pietruirea unui drum comunal.

Caracterul mincinos al acestor afirmaţii este dovedit, fără echivoc, de convorbirile telefonice interceptate în cauză, dar şi de declaraţiile inculpaţilor A. şi E., inculpatul A. recunoscând faptul că a fost de acord, la solicitarea inculpatului E. să vorbească cu martorul BB., despre datoria pe care Primăria x o avea către firma controlată de inculpatul G..

Infracţiunea de mărturie mincinoasă s-a consumat la momentul semnării de către inculpatul G. a declaraţiei date în data de 13.08.2014, aceasta fiind săvârşită sub forma de vinovăţiei a intenţie directe, având în vedere că acesta reiterat afirmaţiile mincinoase, scopul fiind, în mod evident, de a nu se descoperi adevărul în cauză.

Audiat fiind, în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul G. a declarat că este nevinovat, că, în faza de urmărire penală, a spus adevărul, reiterând aceleaşi aspecte de fapt privind dispariţia unei cantităţi de piatră de pe raza comunei x şi datoria pe care primăria respectivă o datora firmei sale pentru lucrări executate, negând faptul că a cunoscut de la inculpatul E. că acesta a vorbit cu inculpatul A. pentru a interveni la primarul BB., precizând că inculpatul E. doar i-a spus că a vorbit cu cineva, fără a-i spune cu cine, pentru a vorbi cu acest primar.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului G. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de "mărturie mincinoasă", prev. şi ped. de art. 273 alin. (1) C. pen., constând în faptul de a declara mincinos, la data de 13.08.2014, cu ocazia audierii sale în calitate de martor în prezenta cauză şi în legătură cu aspectele esenţiale cauzei, în ceea ce priveşte implicarea inculpaţilor E. şi A. în determinarea, prin traficarea influenţei celui din urmă, a primarului comunei x, judeţul Vaslui, pentru efectuarea plăţii sumei de 30.000 RON (reprezentând contravaloarea unei cantităţi de 400 metri cubi de piatră spartă), negând implicarea inculpatului A. şi existenţa unor astfel de discuţii cu inculpatul E..

5. Cazul "muniţie deţinută ilegal"

Inculpatul A. este deţinător legal al unui număr de cinci arme de vânătoare, cu destinaţia de apărare şi pază, respectiv de colecţie, în baza a două permise de armă, respectiv:

- permisul de armă tip A, seria x nr. x eliberat de IPJ Botoşani la data de 11.12.20120, în care este înscrisă arma de colecţie marca x, seria x/1997, cal. 7,62x39;

- permisul de armă tip B, seria x nr. x, eliberat de IPJ Botoşani la data de 16.10.2009, în care sunt înscrise următoarele arme: armă de vânătoare, cu ţevi lise, marca x, seria x, cal. 12/2; armă de vânătoare, cu ţeavă ghintuită, marca x, seria x, cal. x; armă de vânătoare, cu ţevi lise, marca x, seria x, cal. 12/2; armă scurtă, cu destinaţia apărare şi pază, cu ţeavă ghintuită, marca x, seria x, cal. 9 mm.

În conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 republicată "titularii dreptului de a purta şi folosi arme de apărare şi pază, de vânătoare sau tir pot procura de la armurierii autorizaţi numai muniţia aferentă armelor înscrise în permisul de armă, după cum urmează:

- pentru armele de apărare şi pază, cel mult 50 de cartuşe cu glonţ şi 50 cartuşe fără proiectil, pentru câte o singură armă de fiecare calibru"

- pentru armele de vânătoare, cel mult 300 de cartuşe pentru câte o singură armă de fiecare calibru, dintre cele pentru care are dreptul de port şi folosire.

Având în vedere cercetările efectuate în cauza de faţă, în care la data de 27.07.2014 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de "trafic de influenţă", la data de 12.08.2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (2) lit. (a) şi art. 44 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 295/2004, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui a dispus suspendarea autorizării şi retragerea celor două categorii de permise, această măsură având ca şi consecinţă directă retragerea armelor şi muniţiei deţinute.

În acest sens, la data de 13.08.2014 poliţiştii din cadrul IPJ Vaslui au ridicat armele mai sus menţionate precum şi mai multe categorii de muniţii, respectiv:

- 17 cartuşe de vânătoare calibru 12 mm;

- 43 cartuşe de vânătoare calibru 222 REM;

- 50 cartuşe cu glonţ calibru 9 mm (maximul prevăzut de lege pentru această categorie de muniţie);

Cu această ocazie, poliţiştii respectivi nu au constatat nicio ilegalitate, având în vedere că numărul celor 60 cartuşe de vânătoare, precum şi a celor 50 cartuşe cu glonţ de calibru 9 mm, se înscriau în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 295/2004.

La data de 18.08.2014, o comisie de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a procedat la inventarierea bunurilor personale deţinute de inculpatul A. în biroul şi în fişetul său de la unitatea de parchet precizată, ocazie cu care, în fişetul respectiv au fost identificate două categorii de muniţie, în două cutii, respectiv:

- o cutie având inscripţia x 9 mm (...), conţinând un număr de 45 cartuşe cu glonţ având inscripţia pe ramă x 9 x 19 (muniţie aflată în stare de funcţionare, din categoria celor letale şi aferentă armei scurte, cu destinaţia apărare şi pază, cu ţeavă ghintuită, marca x, seria x, cal. 9 mm);

- o cutie având inscripţia EE.,62 x 39 8, (...), conţinând un număr de 20 cartuşe cu glonţ având inscripţia pe ramă FF.,62 x 39 12 (muniţie aferentă armei de colecţie marca x, seria x/1997, cal. 7,62x39).

Având în vedere aceste constatări şi existând premisele ca aceste categorii de muniţie să fie deţinute în mod ilegal, la data de 19.08.2014, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au sesizat IPJ Vaslui, care au procedat la ridicarea muniţiei şi depunerea acesteia la Camera de corpuri delicte.

Coroborând constatările efectuate la data de 13.08.2014 cu cele efectuate la data de 18.08.2014 s-a constatat faptul că cele 45 cartule cu glonţ marca x cu calibru de 9 mm erau deţinute ilegal de către inculpatul A., întrucât la data de 13.08.2014 de la domiciliul său fuseseră ridicată deja cantitatea maximă de muniţie de acel gen prevăzută de art. 42 din Legea nr. 295/2004.

La individualizarea judiciară a pedepselor închisorii, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen. faţă de inculpaţii A., B., G., D. şi H..

Împotriva acestei sentinţei au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi inculpaţii G., H., A., D. şi B., care au criticat soluţia dispusă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, expuse în sinteză în cele ce urmează şi detaliate în încheierea de dezbateri şi în motivele scrise depuse la dosar:

Prezentarea sintetică a motivelor de apel

I. În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat hotărârea atacată ca fiind nelegală şi netemeinică.

Printre motivele de nelegalitate, s-a invocat faptul că din conţinutul încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. a fost omis a fi menţionat alin. (1) la art. 291 C. pen. şi la art. 292 C. pen. în cazul inculpaţilor B. şi D..

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, dar doar faţă de inculpatul D., a susţinut că instanţa de fond a omis să menţioneze faptul că aceasta va deveni executabilă în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., numai în ipoteza revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie.

Cu privire la dispoziţia de confiscare a sumei de bani de la inculpatul A., a susţinut că instanţa de fond, în mod greşit, a stabilit cuantumul sumei ce trebuia confiscată.

Sub acest aspect, s-a subliniat că instanţa de fond a dispus "confiscarea sumei de 5132 RON de la inculpatul A., din care 5000 de RON reprezintă suma pe care acesta nu a mai restituit-o, din împrumutul total de 13000 RON remis de inculpatul B. prin intermediul fratelui său, K., iar suma de 132 de RON reprezintă contravaloarea mielului primit de acelaşi inculpat de la inculpatului B.".

Deşi instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca în rechizitoriu în sensul că suma restituită de inculpatul A., din împrumutul de 13000 este de 5000 RON, iar suma nerestituită este 8000 RON, a dispus confiscarea sumei de 5000 RON reprezentând suma nerestituită. Or, potrivit parchetului, suma care trebuia confiscată este 8132 RON, din care 8000 RON reprezintă suma pe care acesta nu a mai restituit-o, din împrumutul total de 13000 RON remis de inculpatul B. prin intermediul fratelui său, K., iar suma de 132 RON reprezintă contravaloarea mielului primit de acelaşi inculpat de la inculpatului B..

De asemenea, în ceea ce priveşte dispoziţia de confiscare a sumei de bani de la inculpatul B., instanţa de fond, în mod greşit, a stabilit cuantumul sumei ce trebuia confiscată. Astfel, în mod greşit, instanţa de fond a făcut referire la art. 291 alin. (2) C. pen., în condiţiile în care infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este cea prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen.

Astfel, instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpatul B. a sumei de 8000 RON, ce reprezintă parte din suma totală de 13000 RON, pe care acesta a dat-o inculpatului A., prin intermediul fratelui său, K., cu titlu de împrumut, pentru a-i cumpăra influenţa, respectiv partea ce a fost restituită de către inculpatul A..

Deşi instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca în rechizitoriu în sensul că suma restituită de inculpatul A., din împrumutul de 13000 este de 5000 RON, iar suma nerestituită este 8000 RON s-a dispus confiscarea sumei de 8000 RON reprezentând suma restituită. Suma care trebuia confiscată este 5000 RON pe care acesta a restituit-o, din împrumutul total de 13000 RON remis de inculpatul B. prin intermediul fratelui său, K..

Printre motivele de netemeinicie, parchetul a invocat greşita achitare parţială a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, (referitor la E.) în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. şi influenţarea declaraţiilor prev. şi ped. de art. 272 alin. (1) C. pen. din 1969 în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., apreciind că se impune condamnarea inculpatului şi pentru aceste infracţiuni şi implicit menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 1000 RON prin ordonanţa din data de 17.09.2014 în Dosarul nr. x/2014 al DNA, Serviciul Teritorial Iaşi şi confiscarea în baza art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen. a sumei de 1000 RON, ce a fost ridicată de la inculpatul F. prin procesul-verbal din data de 26.07.2014 încheiat în Dosarul nr. x/2014.

De asemenea, s-a mai arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului E. în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "cumpărare de influenţă", prev. de art. 292 C. pen., impunându-se condamnarea sa şi pentru această infracţiune, precum şi confiscarea, în baza art. 292 alin. (4) C. pen., a sumei de 15.000 RON oferite inculpatului A. pentru ca, în calitatea sa de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui să-şi folosească influenţa pe lângă primarul comunei x, BB., pentru ca edilul să dispună deblocarea unei sume de 30.000 RON, pentru lucrări efectuate pe raza comunei mai sus amintite de o societate controlată de inculpatul G., ori pentru plata cantităţii de piatră depozitată pe raza comunei.

Totodată, s-a mai subliniat faptul că pedepsele principale ce le-au fost aplicate inculpaţilor A., B., G., D. şi H. au un cuantum mic raportat la o corectă aplicare la situaţia concretă şi a criteriilor de individualizare prevăzute de lege. De fapt, pedepsele aplicate au cuantumul apropiat de limita minimă prevăzută de lege, deşi faptele pentru care au fost aplicate sunt grave.

Parchetul a mai apreciat faptul că durata de aplicare a pedepsei complementare trebuie să fie mai mare pentru inculpaţii B. şi D. raportat la natura şi gravitatea infracţiunilor, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii G. şi H., s-a arătat că se impunea aplicarea pedepselor complementare şi accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi art. 65 C. pen., raportat la natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorilor G. şi H., infracţiunea aducând atingere relaţiilor sociale privind înfăptuirea justiţiei.

Cât îi priveşte pe inculpaţii D., G. şi H., s-a apreciat că trebuie să se dispună executarea pedepsei principale a închisorii, în regim de detenţie şi, în mod greşit, instanţa de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acesteia. Sub acest aspect, s-a criticat şi durata mică a termenului de supraveghere stabilit, durata acestui termen putând fi stabilită până la 4 ani. Inculpaţilor G. şi H. li s-a stabilit o perioadă de 60 de zile în care să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar inculpatului D. o perioadă de 90 de zile, aspect de asemenea criticabil în condiţiile în care norma legală prevede un maxim al acestei durate de 120 de zile iar, în situaţia în care instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilirea acestui maxim al duratei era necesar să fie raportat la natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorilor.

Faţă de aceste aspecte, parchetul a apreciat că se impune admiterea apelului declarat şi, într-o justă soluţionare a cauzei, să se remedieze aspectele criticate, în sensul menţionării alin. (1) la art. 291 din C. pen., precum şi a alin. (1) la art. 292 C. pen. în cazul încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor B. şi D..

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, dar doar faţă de inculpatul D. menţionarea faptului că aceasta va deveni executabilă în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., doar în ipoteza revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie.

Totodată, a mai solicitat să se majoreze cuantumul pedepselor principale cu închisoarea, aplicate inculpaţilor A., B., G., D. şi H., precum şi să se majoreze durata de aplicare a pedepselor complementare pentru inculpaţii B., D., raportat la natura şi gravitatea infracţiunilor, împrejurările cauzei şi persoana infractorilor.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii G. şi H. a apreciat că se impune aplicarea pedepselor complementare şi accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi art. 65 C. pen., iar în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D., G. şi H., a apreciat că se impune să se dispună executarea pedepsei principale a închisorii, în regim de detenţie, având în vedere că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

De asemenea, a apreciat că se impune majorarea duratei termenelor de supraveghere pentru inculpaţii D., G. şi H., în cazul în care instanţa nu dispune executarea în regim de detenţie şi să fie majorată perioada în care inculpaţii trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

În final, s-a subliniat că se mai impune condamnarea inculpatului A. şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, (referitor la E.) şi influenţarea declaraţiilor, prev. şi ped. de art. 272 alin. (1) C. pen. şi implicit menţinerea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 1000 RON prin ordonanţa din 17.09.2014 în Dosarul nr. x/2014 al DNA, Serviciul Teritorial Iaşi şi confiscarea în baza art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen. a sumei de 1000 RON, ce a fost ridicată de la F. prin procesul-verbal din 26.07.2014 încheiat în Dosarul nr. x/2014.

Totodată, s-a solicitat să se dispună condamnarea inculpatului E. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 C. pen. şi confiscarea în baza art. 292 alin. (4) C. pen., a sumei de 15.000 RON oferite inculpatului A. pentru ca, în calitatea sa de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, să-şi folosească influenţa pe lângă primarul comunei x, BB., pentru ca edilul să dispună deblocarea unei sume de 30.000 RON, pentru lucrări efectuate pe raza comunei sus amintite de o societate controlată de G., ori pentru plata cantităţii de piatră depozitată pe raza comunei.

II. Apelantul inculpat A. a solicitat, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) şi b) C. proc. pen., să se dispună achitarea sa pentru faptele pentru care s-a dispus de către instanţa de fond o soluţie de condamnare.

Sub aspectul motivelor de nelegalitate, s-a arătat că din suma totală de 13.000 RON pe care a împrumutat-o de la numitul K., fratele inculpatului B., în primăvara anului 2014, a restituit după aproximativ 2 săptămâni de la acordarea împrumutului suma de 5.000 RON, apoi în cursul lunii martie 2014 suma de 2.000 RON, după care la data de 26.07.2014 a restituit suma de 4.000 RON, sumă pe care i-a înmânat-o personal numitei F. urmând ca aceasta să fie înmânată cumnatului ei K., mai puţin suma de 1.000 RON cu care urma să achite onorariul de avocat lui M. din mun. Huşi.

Prin urmare, suma pe care trebuia să o restituie ca rest este de 2.000 RON, aceasta fiind înmânată lui K. personal în toamna anului 2015.

În ceea ce priveşte motivele de netemeinicie s-a subliniat faptul că împrumutul bănesc pe care l-a luat de la martorul K. nu are nici o legătură cu discuţiile pe care le-a purtat cu inculpatul B. în legătură cu diferendul său judiciar aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi.

Aşadar, concluzionând este necesar să se arate şi faptul că din analiza convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul B. în perioada supusă monitorizării procedurale, nu rezultă elemente clare, fără echivoc, de natură să circumstanţieze existenţa vreunei promisiuni din partea sa, promisiune conform căreia modalitatea de ajutor va consta în realizarea unei intervenţii pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea cauzei în apel la Curtea de Apel Iaşi.

Raportat la obiectul material al infracţiunii de trafic de influenţă, constând în pretinderea şi primirea de foloase materiale, şi anume obţinerea împrumutului în sumă de 13.000 RON, apelantul inculpat a mai precizat că niciuna din convorbirile telefonice existente la dosarul de urmărire penală nu se referă la faptul că a solicitat acel împrumut în considerarea discuţiilor anterioare sau ulterioare avute cu inculpatul B..

Rezultă fără putinţă de tăgadă că între aşa zisul ajutor solicitat de inculpatul B., la sfârşitul anului 2013, şi împrumutul solicitat de către el în primăvara anului 2014, nu a existat în niciun moment o interdependenţă, nefiind condiţionată acordarea unui eventual ajutor de obţinerea împrumutului solicitat.

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cazul actului material privind pretinderea şi primirea unui miel în greutate de 6-7 kg, mai cu seamă că inculpatul B. a precizat în declaraţia dată şi în cursul cercetării judecătoreşti că înţelegerea a fost în sensul cumpărării produsului respectiv, cu atât mai mult că mielul provenea de la fratele său GG..

În ceea ce priveşte reţinerea săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prev. şi ped.de art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată (cu privire la cazul C.) a arătat faptul că instanţa de fond a făcut o legătură între discuţiile purtate de el şi ofiţerul de poliţie S., între el şi C., iar colateral a conexat declaraţiile date de Q. în cursul urmăririi penale stabilind în final că este vorba de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Interceptările telefonice din cursul urmăririi penale nu au stabilit nici pe departe că l-a timorat pe ofiţerul de poliţie S. prin funcţia pe care o avea la acea dată, iar cu ocazia acelei discuţii nu a luat în calcul că împrumutul solicitat lui C. a venit după ce ofiţerul de poliţie îi spusese acesteia şi lui Q. că nu sunt îndeplinite condiţiile legale cu privire la acea avizare. De asemenea, instanţa de fond nu a avut în vedere la evaluarea probatoriului faptul că este rudă cu C., faptul că la începutul lunii mai 2014, a împrumutat de la aceasta pentru câteva zile suma de 5.000 RON, pe care i-a restituit-o imediat, precum şi faptul că ulterior anului 2002 i-a ajutat familia acesteia cu bani şi alte bunuri, o perioadă îndelungată de timp, pentru a ieşi dintr-un impas material.

De asemenea, s-a mai arătat că reţinerea de către Curtea de Apel Iaşi a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă (cu privire la cazul D.) este cel puţin ambiguă, întrucât în cuprinsul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice, ofiţerul delegat cu transcrierea acestora a adăugat o serie de explicaţii ale unor expresii, termeni, numele unor persoane - cu scopul de a induce magistratului judecător o anumită stare de fapt, ce nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

Or, atât practica cât şi doctrina judiciară au statuat faptul că transcrierea convorbirilor telefonice/ambientale, trebuie să fie făcută aşa cum au fost purtate, cu respectarea prev.art. 143 alin. (1) C. proc. pen.

În final, apelantul inculpat a subliniat faptul că aceste aspecte esenţiale coroborate între ele conduc la inexistenţa vinovăţiei sale în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

S-a mai precizat faptul că a fost condamnat şi pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., apreciindu-se că a deţinut acel cartuş fără drept, sens în care a arătat că deţinerea acelei muniţii s-a situat pe un tărâm legal, fiind autorizat prin permis eliberat conform legii de a deţine o armă de foc şi muniţia aferentă acesteia, în speţă cartuşe cu glonţ.

Faptul că a avut un număr de 45 de cartuşe cu glonţ peste numărul de cartuşe reglementat în art. 42 din Legea nr. 295/2004, acest aspect nu poate fi privit ca o deţinere fără drept, mai cu seamă că în atare situaţii, organele de poliţie, prin serviciul specializat pot lua măsura administrativă a suspendării dreptului de a deţine o armă letală şi muniţia aferentă, sau în anumite situaţii anularea permisului de a deţine o astfel de armă şi a muniţiei aferente.

Aşadar, apelantul inculpat consideră că deţinerea fără drept se referă la o situaţie distinctă, când subiectul nu este autorizat de către organul competent să poarte armă şi muniţie şi foloseşte aceste materiale în alte scopuri care ar prezenta un real pericol public, fie prin simpla deţinere, fie prin folosirea unor astfel de obiecte.

Totodată, a mai arătat că nu a avut nicio abatere, niciun incident şi niciun diferend administrativ sau judiciar în legătură cu armele din dotare şi muniţia aferentă acestora.

În final, în accepţiunea sa, a susţinut că în cauză fapta nu există, sens în care a solicitat să se dispună achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

III. Apelantul inculpat G. a solicitat să se dispună achitarea sa pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind incident cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Sub acest aspect, s-a subliniat faptul că motivarea instanţei de fond cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă pentru care s-a dispus condamnarea sa este greşită întrucât, pe de o parte s-a relevat că ar fi făcut afirmaţii necorespunzătoare realităţii în legătură cu aspectele esenţiale faţă de planul infracţional dintre inculpaţii E. şi A., despre care tot instanţa de fond statuase că nu există. Dimpotrivă, statuând că planul infracţional nu există trebuia să se constate că nu a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu acest plan infracţional şi că ar fi trebuit să facă aplicarea principiului "in dubio pro reo" în ceea ce-l priveşte.

IV. Apelantul inculpat H. a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecând să se dispună achitarea sa pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, fiind incident cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Sub acest aspect, s-a subliniat faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă raportat la întreg probatoriu, în special la declaraţia dată în data de 14.08.2014, singurul probatoriu, în raport de care este motivată soluţia condamnarea dispusă de către instanţa de fond, îl reprezintă conţinutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de apelant cu inculpaţii D. şi A..

S-a mai arătat că raportat la modul în care s-a procedat la prima audiere a inculpatului, acesta nu avea cum să aprecieze corect împrejurările esenţiale asupra căruia este audiat, iar informaţiile sale şi percepţia acestuia a fost aceea a unui abuz exercitat asupra sa de către autorităţi.

V. Apelantul inculpat D. a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei penale apelate, iar în rejudecare, să se dispună în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., achitarea sa pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens, a solicitat să se constate că argumentele judecătorului fondului fac referire la convorbirile telefonice, conturând soluţia de condamnare în baza unor silogisme şi interpretări forţate a discuţiilor dintre inculpaţi.

Sub un prim aspect, a susţinut că acele condiţii de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă descrise de către prima instanţă sunt în mod corect raportate la această infracţiune şi mai puţin la analiza tipicităţii infracţiunii de cumpărare de influenţă, infracţiune care, deşi interdependentă de infracţiunea de trafic de influenţă, are în realitate condiţiile şi specificul ei.

Prin urmare, este evident că elementul normativ referitor la promisiune este foarte clar stabilit, sub forma unui angajament de a obţine un anumit rezultat, acesta nefiind în această cauză dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Practic, chiar analizând fiecare discuţie telefonică în parte, ca singur mijloc de probă reţinut în acuzare/condamnare, apelantul inculpat a solicitat să se constate că nu există nicio promisiune expresă ori o altă referire certă cu privire la traficarea influenţei şi, totodată, nici un angajament ferm că se vor obţine rezultate în urma acesteia.

Aşadar, s-a susţinut că nu sunt îndeplinite niciuna dintre condiţiile de tipicitate ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului D., motiv pentru care se impune pronunţarea unei hotărâri juste în raport de toate apărările formulate.

În final, a solicitat ca instanţa de apel să analizeze faptul că, adevărul judiciar nu se poate stabili în mod exclusiv numai pe baza conţinutului interceptărilor convorbirilor telefonice, întrucât elementele de fapt regăsite în convorbirile telefonice conţin relatări ale unor fapte, iar cuvintele, ca mijloc de transmitere ale unor gânduri sau idei, nu pot ele însele conduce la ideea că faptele au fost în mod obiectiv transpuse în practică.

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel

Învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, în temeiul dispoziţiilor art. 420 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte a încuviinţat administrarea de probe cu înscrisuri în circumstanţiere, probe testimoniale constând în reaudierea martorilor F., BB., CC., C. şi Q., precum şi audierea, în şedinţă publică, a convorbirii telefonice dintre inculpaţii A. şi D., purtată la 29 mai 2014 şi redată în procesul-verbal din 30 mai 2014.

În exercitarea prerogativelor prevăzute de art. 100 alin. (2)-(4) C. proc. pen., Înalta Curte a respins solicitarea de administrare a probei testimoniale constând în reaudierea martorilor K. şi N. şi în audierea martorelor HH. şi II., precum şi solicitarea de depunere la dosar a procesului-verbal întocmit de autorităţile române şi engleze.

Deopotrivă, instanţa de control judiciar a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a preciza dacă, în prezenta cauză, a existat o colaborare între Direcţia Naţională Anticorupţie şi Serviciul Român de Informaţii, urmând ca, în caz afirmativ, să comunice în ce a constat aceasta, precum şi a unei adrese către Serviciul Judeţean de Medicină-Legală Vaslui pentru a efectua o expertiză medico-legală privindu-l pe inculpatul A., cu obiectivul de a constata dacă inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată.

Măsurile corespunzătoare au fost dispuse prin încheierea din data de 28.11.2018.

Ulterior, prin încheierea din data de 30.01.2019, Înalta Curte a revenit asupra dispoziţiei dispuse la termenul anterior în sensul efectuării unei expertize medico-legale cu privire la apelantul intimat inculpat A., faţă de împrejurarea că a survenit decesul acestuia.

De asemenea, faţă de calitatea de magistrat a apelantului intimat inculpat A., vizavi de necesitatea stabilirii procurorului care trebuie să participe la soluţionarea cauzei, respectiv un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau un procuror din cadrul Parchetului General, având în vedere că există mai multe discuţii sub acest aspect, iar instanţele au apreciat în mod diferit, s-a dispus amânarea cauzei, având în vedere că în data de 26 februarie 2019 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează a pronunţa o hotărâre prealabilă vizavi de această chestiune.

Prin încheierea din data de 27.12.2019, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul Ministerului Public, pentru a i se acorda posibilitatea studierii dosarului, întrucât la data de 26 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin minuta Deciziei nr. 3, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 conexat la Dosarul nr. x/2019, a stabilit că participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie în care urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie se asigură de procurorii din cadrul secţiei Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurorii de la parchetul de pe lângă instanţa învestită cu soluţionarea cauzei.

Prin încheierea din data de 13.03.2019, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul D. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

I. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) teza a treia C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă, printre altele, a intervenit decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică.

În prezenta cauză, aflată în faza de judecată în apel, a intervenit decesul inculpatului A., astfel cum rezultă din certificatul de deces seria x nr. x emis de Primăria municipiului Vaslui, la data de 23.12.2018, în copie cu menţiunea "conform cu originalul" .

Decesul inculpatului anterior menţionat face imposibilă exercitarea acţiunii penale faţă de acesta, întrucât, în materie penală, răspunderea este individuală.

Prin urmare, dacă decesul inculpatului stinge acţiunea penală exercitată în ceea ce îl priveşte, această împrejurare nu are efecte asupra acţiunii penale exercitate faţă de ceilalţi participanţi la comiterea presupusei infracţiuni, ce face obiectul trimiterii în judecată, faţă de care acţiunea penală poate fi exercitată în continuare.

Soluţia procesuală corespunzătoare cazului de stingere a acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) teza a treia C. proc. pen. este cea reglementată prin dispoziţiile art. 396 alin. (6) din acelaşi cod, potrivit cărora încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen.

Ca atare, constatând că a intervenit decesul, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a treia din acelaşi cod, instanţa urmează să dispună încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- trafic de influenţă în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (referitor la B.);

- trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen. (referitor la C.);

- trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen. (referitor la D.);

- trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen. (referitor la E.);

- nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzută şi pedepsită de art. 342 alin. (1) C. pen. şi

- influenţarea declaraţiilor prevăzută şi pedepsită de art. 272 C. pen.

În aceste circumstanţe, nu se mai impune o analiză a motivelor de apel formulate de Ministerul Public care vizau nelegalitatea pedepsei aplicată inculpatului pentru aceste infracţiuni şi netemeinicia hotărârii atacate.

II. Cu privire la apelul declarat de inculpatul G..

În cauza de faţă, instanţa de fond a constatat că este dovedit pe deplin că inculpatul G., la data de 13.08.2014, fiind audiat, în calitate de martor în legătură cu situaţia de fapt reţinută în actul de acuzare, a făcut declaraţii mincinoase, respectiv, acesta, în contextul discuţiilor privind transportarea pe raza comunei x, jud. Vaslui, a cantităţii de aproximativ 400 tone piatră, pentru ca aceste materiale să fie puse în operă la două poduri, cantitate de piatră ce a fost sustrasă, având informaţii că a fost folosită de edilul comunei pentru pietruirea unui drum comunal, a susţinut că:

"(...) Nu a discutat nimic cu inculpatul E. în legătură cu implicarea inculpatului A. în obţinerea acestor fonduri, în sensul în care acesta să-şi folosească influenţa pe lângă primarii celor două comune pentru ca aceştia să dispună efectuarea unor plăţi către S.C. Y. SRL. (...),Nu am avut nici o discuţie telefonică cu E. referitoare la folosirea influenţei procurorului A. faţă de primarul comunei x - BB., pentru ca acesta să dispună efectuarea unor plăţi către S.C. AA. SRL sau altă societate controlată de mine (...)", afirmând, totodată, că singura discuţie avută cu inculpatul E. a fost în sensul ca acesta să se intereseze dacă au fost alocate fonduri pentru primărie, pentru ca aceasta să facă plata a 50 % din lucrările deja efectuate.

În faţa instanţei de fond, acelaşi inculpat a declarat că este nevinovat şi că, în faza de urmărire penală, a spus adevărul, reiterând aceleaşi aspecte de fapt privind dispariţia unei cantităţi de piatră de pe raza comunei x şi datoria pe care primăria respectivă o datora firmei sale pentru lucrări executate, negând faptul că a cunoscut de la inculpatul E. că acesta a vorbit cu inculpatul A. pentru a interveni la primarul BB., precizând că inculpatul E. doar i-a spus că a vorbit cu cineva, fără a-i spune cu cine, pentru a vorbi cu acest primar.

Inculpatul E., întrebat în mod expres, chiar de avocatul inculpatului G., în faţa instanţei de fond, în sensul de a preciza la ce s-a referit când, în discuţia telefonică din data de 20.07.2014, purtată cu inculpatul G., începând cu orele 09:17, a spus "(...) Şi că ăla (...) se pune în genunchi şi face temele", a răspuns că se referea la faptul că primarului îi este frică de inculpatul A., cu aceste cuvinte încercând să-l liniştească pe inculpatul G. să nu formuleze plânge penală.

Instanţa de fond a reţinut că din convorbirea telefonică, anterior menţionată, rezultă că inculpatul G. cunoştea despre cine vorbeşte inculpatul E., aspect dovedit de răspunsurile date interlocutorului său, respectiv la afirmaţia inculpatului E. "(...) Şi că ăla (...) se pune în genunchi şi face temele", inculpatul a răspuns "Aoleu, ce bine ar fi!", după care, după câteva momente a precizat "Vai, uite ce cheiţă bună ai găsit".

În debut, Înalta Curte arată că, prin infracţiunea de mărturie mincinoasă, reglementată în dispoziţiile art. 273 alin. (1) C. pen., este sancţionată fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martor, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat.

Cerinţa esenţială ataşată elementului material este ca declaraţia mincinoasă să vizeze fapte sau împrejurări esenţiale cauzei, respectiv orice fapte, date, situaţii sau circumstanţei care, având legătură cu fondul cauzei, au importanţă în ceea ce priveşte soluţia ce se adoptă în procesul respectiv. Caracterul esenţial sau neesenţial al faptelor sau împrejurărilor trebuie determinat numai prin raportare la obiectul probei şi de relevanţa acesteia în raport de obiectul investigaţiei penale in rem, ori al acuzaţiei formulate in personam, sau al altor aspecte de natură să conducă la adoptarea unei soluţii asupra fondului cauzei.

Martorul săvârşeşte infracţiunea numai dacă, cunoscând realitatea, o denaturează în aşa fel încât, relatările sale duc la o altă concluzie ca şi atunci când, având posibilitatea să cunoască realitatea, relatează fapte imaginare.

Dacă reticenţa martorului în a spune adevărul sau afirmaţiile mincinoase se referă la stări, situaţii sau împrejurări care nu sunt esenţiale pentru judecată, fapta nu întruneşte cerinţele de tipicitatea obiectivă stipulate de norma de incriminare.

Deopotrivă, Înalta Curte opinează că pentru reţinerea tipicităţii obiective nu este necesar ca instanţa de judecată să îşi întemeieze soluţia dispusă în cauză pe declaraţia mincinoasă a martorului, ci doar ca aceasta să fi avut aptitudinea de a servi la adoptarea unei soluţii asupra fondului cauzei.

Or, prin prisma consideraţiilor teoretice expuse anterior, Înalta Curte reţine că raportând conţinutul infracţiunii de "mărturie mincinoasă" la datele speţei, rezultă că atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi subiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, interceptările telefonice la care se face referire în sentinţa apelată sunt singulare şi nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauza de faţă.

Contrar celor reţinute prin sentinţa apelată, instanţa de apel apreciază, însă, că acest probatoriu este insuficient pentru a fundamenta, mai presus de orice îndoială rezonabilă, concluzia că, prin afirmaţiile făcute s-a încercat denaturarea adevărului ori nu s-au relatat date esenţiale soluţionării cauzei.

Faptul că cele ştiute şi declarate de un martor nu corespund realităţii rezultate din ansamblul probator administrat în cauză nu pot atrage incidenţa în cauză a infracţiunii de mărturie mincinoasă atâta timp cât cele declarate de martor reprezintă propria percepţie asupra actelor cu privire la care a depus mărturie.

Astfel, pentru a se stabili dacă o afirmaţie este sau nu mincinoasă nu trebuie să se aibă în vedere raportul în care se află cele declarate de martor faţă de realitate, deoarece martorului i se cere să spună ce ştie, iar nu care este adevărul, pentru că acest adevăr în reprezentarea martorului nu poate fi identificat de către instanţă, doar martorul fiind cel care având o anumită percepţie asupra unor împrejurări va da o calificare de adevăr sau fals în raport de particularităţile personale ale acestuia. Aceasta deoarece, aprecierea probelor este de esenţa activităţii organului judiciar care trebuie să supună unui control extrem de circumspect toate aprecierile ce se fac în cauză, conducându-se numai după propria convingere.

Caracterul mincinos al mărturiei trebuie dovedit, iar dovada se face prin raportarea coroborată a datelor şi informaţiilor oferite de martor cu celelalte probe administrate în cauză.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut că este dovedit caracterul mincinos al afirmaţiilor inculpatului G. de convorbirile telefonice interceptate în cauză, dar şi de declaraţiile inculpaţilor A. şi E., inculpatul A. recunoscând faptul că a fost de acord, la solicitarea inculpatului E. să vorbească cu martorul BB. despre datoria pe care Primăria x o avea către firma controlată de inculpatului G..

Înalta Curte consideră că interceptările telefonice nu pot avea o valoare dinainte stabilită, acestea trebuind să fie analizate în raport de alte probe care să confirme în mod cert că inculpatul a cunoscut aspecte esenţiale, dar în mod intenţionat a ascuns acestea organelor judiciare.

De asemenea, nici declaraţiile inculpaţilor E. şi A. nu sunt edificatorii în a convinge în mod cert de aspectele ce îi sunt imputate inculpatului G.. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., acesta a arătat că nici nu îl cunoştea pe inculpatul G. şi nu i-a pomenit cineva de acesta, iar inculpatul E. a arătat că era prieten cu inculpatul G. şi că discuţiile dintre aceştia erau de multe ori în glumă.

În acest context, Înalta Curte subliniază că regula in dubio pro reo complineşte prezumţia de nevinovăţie consacrată de art. 4 alin. (1) C. proc. pen. şi exclude valorificarea, în defavoarea acuzatului, a probelor al căror conţinut este îndoielnic sub aspectul vinovăţiei sale. Altfel spus, atunci când probele administrate relevă variante divergente ale realităţii obiective, deopotrivă plauzibile, iar alte probe clarificatoare nu se întrevăd, exigenţele acestei reguli se opun valorificării ca sigure a variantei defavorabile inculpatului, dubiul persistent având, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei supreme, semnificaţia unei "probe pozitive de nevinovăţie" (Decizia penală nr. 3465/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Prin urmare, dând eficienţă principiului in dubio pro reo, instanţa de apel constată inaptitudinea probatoriului de a fundamenta, convingător şi sigur, teza acuzării constând în aceea că, la data de 13.08.2014, inculpatul G. a declarat mincinos, cu ocazia audierii sale în calitate de martor în prezenta cauză şi în legătură cu aspectele esenţiale cauzei, în ceea ce priveşte implicarea inculpaţilor E. şi A. în determinarea, prin traficarea influenţei celui din urmă, a primarului comunei x, judeţul Vaslui, pentru efectuarea plăţii sumei de 30.000 RON (reprezentând contravaloarea unei cantităţi de 400 metri cubi de piatră spartă), negând implicarea inculpatului A. şi existenţa unor astfel de discuţii cu inculpatul E..

Astfel, nu este evident faptul că afirmaţiile inculpatului G. se referă la împrejurări esenţiale ale cauzei, în condiţiile în care nu au fost de natură să servească în mod direct la lămurirea temeiniciei acuzaţiei că s-ar fi "cumpărat" influenţa inculpatului A. pentru a interveni pe lângă primarul comunei x, jud. Vaslui pentru a dispune deblocarea unor plăţi pentru lucrări executate. Altfel spus, nu priveau faptul principal al cauzei, respectiv elementele constitutive şi circumstanţele de calificare sau de agravare ale infracţiunii.

Aşadar, parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul G. a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebat în calitate de martori, nu pot fi reţinute elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen., fiind incident impedimentul la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte constată că nu se mai impune o analiză a motivelor de apel formulate de Ministerul Public care vizau nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului pentru această infracţiune şi netemeinicia hotărârii atacate.

III. Cu privire la apelul declarat de Ministerul Public referitor la inculpatul E., Înalta Curte constată că este nefondată critica vizând greşita achitare a inculpatului E. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Astfel, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că analiza întregului material probator administrat în cauză nu demonstrează, fără echivoc, că inculpatul E. i-ar fi promis vreo sumă de bani inculpatului A., şi, corelativ, nici faptul că acesta din urmă ar fi acceptat de la primul inculpat suma de 15.000 RON pentru ca, în calitatea sa de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, să-şi folosească influenţa pe lângă primarul comunei x, judeţul Vaslui - BB., pentru ca edilul să dispună deblocarea unei sume de 30.000 RON, pentru lucrări efectuate pe raza comunei amintite de o societate controlată de G., ori pentru plata cantităţii de piatră depozitată pe raza comunei.

Astfel, potrivit art. 292 C. pen., infracţiunea de cumpărare de influenţă constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă este alcătuit din trei modalităţi normative alternative, respectiv promisiune, oferire, dare de bani sau alte foloase.

Analizând materialul probator în cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că elementul material al laturii obiective al infracţiunii de cumpărare de influenţă nu este conturat de probe certe şi concludente, astfel spus nu este dovedit atât faptul că inculpatul E. a promis oferirea unei sume de bani către inculpatul A., cât şi faptul că acesta din urmă a acceptat o astfel de promisiune ori că ar fi pretins remiterea vreunei sume de bani.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că singurul probatoriu în raport de care s-a argumentat prin actul de sesizare existenţa vinovăţiei inculpatului este reprezentat de conţinutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii E. şi G., în raport de care s-au formulat diferite deducţii şi presupuneri de către procurorul de caz.

Or, aşa cum s-a precizat anterior în analiza apelului inculpatului G., aceste interceptările telefonice nu pot avea o valoare dinainte stabilită, acestea trebuind să fie analizate în raport de alte probe care să confirme în mod cert că inculpatul a cunoscut aspecte esenţiale, dar în mod intenţionat a ascuns acestea organelor judiciare.

De altfel, martorii BB. şi CC. şi-au menţinut declaraţiile în cauză şi au arătat, în mod expres, că inculpatul A. nu a intervenit şi nu a solicitat un anume beneficiu pentru firma deţinută de inculpatul G. şi nici pentru plata unor sume de bani.

Suspiciunea nu poate fi echivalată, însă, cu certitudinea comiterii unei infracţiuni, astfel că, în lipsa unor elemente probatorii consistente şi în contextul exigenţelor art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., simpla suspiciune nu poate fundamenta o concluzie de săvârşire a infracţiunii şi, implicit, nicio soluţie de condamnare.

Luând în considerare exigenţele regulii in dubio pro reo, astfel cum au fost analizate în situaţia inculpatului G., Înalta Curte constată inaptitudinea probatoriului de a fundamenta, convingător şi sigur, teza acuzării.

Pe cale de consecinţă, apreciind neîntemeiate criticile Ministerului Public, va menţine soluţia de achitare dispusă de prima instanţă faţă de inculpatul E..

IV. Cu privire la apelul declarat de inculpatul JJ..

S-a reţinut că, audiat în faza de urmărire penală în calitate de suspect, în prezenţa apărătorului ales, la data de 14.08.2014, a declarat că nu-şi menţine declaraţia dată în calitate de martor la data de 26.07.2014, precizând că bănuieşte că inculpatul D., după ce s-a întâlnit cu el pe stradă şi i-a povestit că fiul său a fost implicat într-un scandal, a luat legătura cu inculpatul A.. Interpelat în mod expres dacă a discutat cu inculpatul A. despre situaţia juridică a fiului său, U., a răspuns că s-a întâlnit, în data de 30.05.2014, în biroul inculpatului D., cu inculpatul A., în jurul orelor 18:30, solicitându-i acestuia un sfat, respectiv dacă să formuleze plângere penală împotriva jandarmilor, care i-au agresat fiul, acesta recomandându-i să nu facă o astfel de plângere. Inculpatul a precizat că nu-şi aminteşte dacă anterior acestei întâlniri a mai vorbit cu inculpatul A.. Totodată inculpatul a precizat că nu au existat discuţii între el şi D. cu privire la cumpărarea influenţei vreunei persoane şi nu s-a pomenit numele inculpatului A.. Mai mult, inculpatul a declarat că întâlnirea cu inculpatul A. în biroul lui D. a fost una întâmplătoare, el trecând pe la acesta din urmă fără a şti că acolo se află şi inculpatul A..

Ulterior, după punerea în mişcare a acţiunii penale, audiat fiind în prezenţa apărătorului ales, la data de 18.09.2014, inculpatul a declarat că nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în condiţiile în care nu a discutat telefonic cu inculpatul A. despre faptul că fiul său este cercetat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad şi nici nu i-a solicitat acestuia să-şi folosească influenţa pe lângă procurorul de caz de la aceeaşi unitate de parchet pentru ca faţă de fiul său să nu fie dispusă măsura reţinerii. A adăugat că este posibil să fi discutat la telefon cu inculpatul D. sau cu inculpatul A. despre faptul că celălalt inculpat din dosarul x/2011, pe nume V., a fost reţinut, dar nu a solicitat ca vreunul dintre aceştia să-şi folosească influenţa.

În faţa instanţei de fond, inculpatul H. nu a dorit să dea noi declaraţii în cauză, însă în concluziile orale cu ocazia dezbaterilor, susţinute prin avocatul ales, dar şi prin concluziile scrise, acesta a solicitat a se dispune achitarea sa, raportat la disp. art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv există o cauză de nepedepsire, cu referire la art. 273 alin. (3) C. pen. şi anume "autorul nu se pedepseşte dacă-şi retrage mărturia", invocând următoarele motive:

- la data de 14.08.2014, a dat a doua declaraţie, în calitate de suspect, în care a revenit asupra declaraţiei şi a recunoscut convorbirile telefonice şi întâlnirea avută cu inculpatul A.;

- declaraţia dată la 27.07.2014 nu a influenţat în niciun mod măsurile dispuse de procuror faţă de inculpatul A.;

- trebuie avută în vedere şi împrejurarea în care a dat acea primă declaraţie, şi anume sub imperiul unei temeri totale faţă de sistemul judiciar, în condiţiile în care a fost adus cu mandat, fără a fi citat în prealabil.

În debut, Înalta Curte arată că, prin infracţiunea de mărturie mincinoasă, reglementată în dispoziţiile art. 273 alin. (1) C. pen., este sancţionată fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martor, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat.

Cerinţa esenţială ataşată elementului material este ca declaraţia mincinoasă să vizeze fapte sau împrejurări esenţiale cauzei, respectiv orice fapte, date, situaţii sau circumstanţei care, având legătură cu fondul cauzei, au importanţă în ceea ce priveşte soluţia ce se adoptă în procesul respectiv. Caracterul esenţial sau neesenţial al faptelor sau împrejurărilor trebuie determinat numai prin raportare la obiectul probei şi de relevanţa acesteia în raport de obiectul investigaţiei penale in rem, ori al acuzaţiei formulate in personam, sau al altor aspecte de natură să conducă la adoptarea unei soluţii asupra fondului cauzei.

Martorul săvârşeşte infracţiunea numai dacă, cunoscând realitatea, o denaturează în aşa fel încât, relatările sale duc la o altă concluzie ca şi atunci când, având posibilitatea să cunoască realitatea, relatează fapte imaginare.

Dacă reticenţa martorului în a spune adevărul sau afirmaţiile mincinoase se referă la stări, situaţii sau împrejurări care nu sunt esenţiale pentru judecată, fapta nu întruneşte cerinţele de tipicitatea obiectivă stipulate de norma de incriminare.

Deopotrivă, Înalta Curte opinează că pentru reţinerea tipicităţii obiective nu este necesar ca instanţa de judecată să îşi întemeieze soluţia dispusă în cauză pe declaraţia mincinoasă a martorului, ci doar ca aceasta să fi avut aptitudinea de a servi la adoptarea unei soluţii asupra fondului cauzei.

Or, prin prisma consideraţiilor teoretice expuse anterior, Înalta Curte reţine că raportând conţinutul infracţiunii de "mărturie mincinoasă" la datele speţei, rezultă că atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi subiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, interceptările telefonice la care se face referire în sentinţa apelată sunt singulare şi nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauza de faţă.

Contrar celor reţinute prin sentinţa apelată, instanţa de apel apreciază, însă, că acest probatoriu este insuficient pentru a fundamenta, mai presus de orice îndoială rezonabilă, concluzia că, prin afirmaţiile făcute s-a încercat denaturarea adevărului ori nu s-au relatat date esenţiale soluţionării cauzei.

Faptul că cele ştiute şi declarate de un martor nu corespund realităţii rezultate din ansamblul probator administrat în cauză nu pot atrage incidenţa în cauză a infracţiunii de mărturie mincinoasă atâta timp cât cele declarate de martor reprezintă propria percepţie asupra actelor cu privire la care a depus mărturie.

Astfel, pentru a se stabili dacă o afirmaţie este sau nu mincinoasă nu trebuie să se aibă în vedere raportul în care se află cele declarate de martor faţă de realitate, deoarece martorului i se cere să spună ce ştie, iar nu care este adevărul, pentru că acest adevăr în reprezentarea martorului nu poate fi identificat de către instanţă, doar martorul fiind cel care având o anumită percepţie asupra unor împrejurări va da o calificare de adevăr sau fals în raport de particularităţile personale ale acestuia. Aceasta deoarece, aprecierea probelor este de esenţa activităţii organului judiciar care trebuie să supună unui control extrem de circumspect toate aprecierile ce se fac în cauză, conducându-se numai după propria convingere.

Caracterul mincinos al mărturiei trebuie dovedit, iar dovada se face prin raportarea coroborată a datelor şi informaţiilor oferite de martor cu celelalte probe administrate în cauză.

În cauza de faţă, instanţa de fond a constatat că este dovedit pe deplin că inculpatul H., la data de 26.07.2014, fiind audiat, în calitate de martor, în legătură cu situaţia de fapt prezentată mai sus, a făcut declaraţii mincinoase, afirmând în mod mincinos următoarele:

- îl cunoaşte pe inculpatul A., "cu care cu siguranţă nu am discutat în perioada lunii mai 2014, cât fiul meu U. avea acele probleme judiciare"

- "(...) Precizez cu toată răspunderea că nu am discutat vreodată cu A. în legătură cu situaţia juridică a fiului meu, U., respectiv că urma a fi reţinut de procurorul de caz la sfârşitul lunii mai 2014", şi

- "(...) în seara zilei de 30.05.2014 nu m-am întâlnit cu A., ci numai cu D., iar acesta nu mi-a spus nimic în legătură cu o întâlnire pe care trebuia să o aibă în aceeaşi zi cu A.".

Totodată, caracterul mincinos al acestor afirmaţii este dovedit, fără echivoc, de convorbirile telefonice interceptate în cauză, dar şi de declaraţiile inculpaţilor A. şi D..

În faţa instanţei de fond, acesta a precizat că nu-şi menţine declaraţia dată în calitate de martor, "(...) precizez că eu nu am luat legătura direct cu A., în sensul de a-l apela şi de a-l informa cu privire la situaţia juridică a fiului meu(...)". Acesta a mai arătat că "nu ştiam că inculpatul A. va veni la această întâlnire, pentru că eu am trecut întâmplător pe la biroul lui D.. Nu a fost un aranjament pentru a ne întâlni la biroul lui D.".

Astfel, Înalta Curte constată că afirmaţiile inculpatului H. nu se referă la împrejurări esenţiale ale cauzei, în condiţiile în care nu erau de natură să servească în mod direct la lămurirea împrejurării că ar fi existat încercări de influenţare a deciziei procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru a nu fi luate măsuri preventive faţă de numitul U. la data de 30.05.2014, respectiv nu priveau faptul principal al cauzei (elementele constitutive şi circumstanţiale de calificare sau de agravare ale infracţiunii).

Luând în considerare exigenţele regulii in dubio pro reo, astfel cum au fost detaliate în analiza situaţiei inculpatului G., Înalta Curte constată inaptitudinea probatoriului de a fundamenta convingător şi sigur teza acuzării, în sensul că inculpatul a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebat în calitate de martor, nu pot fi reţinute elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen., fiind incident impedimentul la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte constată că nu se mai impune o analiză a motivelor de apel formulate de Ministerul Public care vizau nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului pentru această infracţiune şi netemeinicia hotărârii atacate.

V. Cu privire la apelul declarat de inculpatul D..

Prin sentinţa apelată, s-a dispus condamnarea inculpatului D., reţinându-se că la data de 29.05.2014 a promis servicii de cazare inculpatului A. într-un imobil deţinut pe litoral, în judeţul Constanţa, pentru ca acesta să-şi folosească influenţa pe care o avea pe lângă procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad care supraveghea cercetările în dosarul penal nr. x/2011 privind pe U., pentru a nu fi luate măsuri preventive faţă de acesta, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "cumpărare de influenţă", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 292 C. pen.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că elementul material al laturii obiective al infracţiunii de cumpărare de influenţă constă în promisiunea oferirii serviciilor de cazare care a fost reiterată şi în datele de 11.06.2014 şi 06.07.2014 şi nu are relevanţă în cauză când aceasta a fost acceptată, întrucât infracţiunea s-a consumat în data de 29.05.2014, fiind indiferent faptul că această promisiune a fost reiterată şi, ulterior, ori că inculpatul A. avea sau nu avea nevoie de un astfel de favor.

Potrivit art. 292 C. pen., infracţiunea de cumpărare de influenţă constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă este alcătuit din trei modalităţi normative alternative, respectiv promisiune, oferire, dare de bani sau alte foloase.

Analizând materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi în cadrul cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe şi în apel, Înalta Curte constată că elementul material al laturii obiective al infracţiunii de cumpărare de influenţă nu este conturat de probe certe şi concludente, altfel spus nu este dovedit faptul că inculpatul D. a promis oferirea serviciilor de cazare inculpatului A. în schimbul intervenţiei acestuia din urmă pe lângă procurorul de caz şi nici că acesta din urmă a acceptat o astfel de promisiune.

Înalta Curte constată că singurul element probatoriu în raport de care s-a argumentat prin actul de sesizare existenţa vinovăţiei inculpatului D. este reprezentat de conţinutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii D. şi A., cărora li s-au dat o interpretare subiectivă de către procurorul de caz şi care nu pot constitui probe certe în sensul formării convingerii că a fost săvârşită infracţiunea de trafic de influenţă.

Astfel, se arată că din cuprinsul procesului-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 29.05.2014 dintre inculpaţii D. şi A., rezultă că la solicitarea primului de a pune o vorbă bună a doua zi, inculpatul A. îi răspunde că "nu are cum", şi, astfel, se deduce că nu a existat vreo înţelegere între aceştia cu privire la o intervenţie ulterioară la procurorul de caz.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că susţinerile din actul de sesizare cum că promisiunea serviciilor de cazare s-a făcut în schimbul intervenţiei pe lângă procurorul de caz sunt contrazise de discuţiile telefonice din data de 11.06.2014 şi 06.07.2014, din care rezultă că inculpatul D. şi-a reiterat invitaţia către inculpatul A. de a veni pe litoral, ca prieten, răspunsul fiind că "va vedea", întrucât făcuse o rezervare la Eforie Nord în acea perioadă.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că aceste convorbiri telefonice nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, astfel încât îndoiala creată nu poate forma o convingere obiectivă, operând în favoarea inculpatului potrivit principiului in dubio pro reo.

În acest context, Înalta Curte subliniază că regula in dubio pro reo complineşte prezumţia de nevinovăţie consacrată de art. 4 alin. (1) C. proc. pen. şi exclude valorificarea, în defavoarea acuzatului, a probelor al căror conţinut este îndoielnic sub aspectul vinovăţiei sale.

Prin urmare, dând eficienţă principiului in dubio pro reo, instanţa de apel constată inaptitudinea probatoriului de a fundamenta, convingător şi sigur, teza acuzării privind promisiunea oferirii serviciilor de cazare de către inculpatul D. inculpatului A. în schimbul intervenţiei acestuia din urmă pe lângă procurorul de caz.

În absenţa unei atare demonstraţii probatorii a coeziunii subiective dintre autor şi presupusul complice, nu poate fi reţinut elementul de tipicitate al infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen., fiind incident impedimentul la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu se mai impune o analiză a motivelor de apel formulate de Ministerul Public care vizau nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului pentru această infracţiune şi netemeinicia hotărârii atacate.

VI. Cu privire la apelul declarat de inculpatul B..

Astfel, se reţine că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii în formă continuată de "cumpărare de influenţă", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la sfârşitul anului 2013, în considerarea influenţei pe care inculpatul A. o avea asupra mai multor magistraţi de la instanţele de control judiciar din judeţul Iaşi, şi a promisiunilor venite din partea acestuia referitoare la efectuarea unor demersuri în sensul soluţionării favorabile a apelului formulat la Curtea de Apel Iaşi în dosarul x/2012, i-ar fi dat acestuia, cu titlu de împrumut, suma de 13.000 RON pusă la dispoziţie de K., fără a se stabili un termen clar de restituire, la aproximativ 2-3 săptămâni de la acordarea împrumutului fiind restituită suma de 5.000 RON, diferenţa de 8.000 RON urmând a fi păstrată de inculpatul A. pentru continuarea demersurilor în vederea obţinerii unei situaţii favorabile pentru sine. De asemenea, la data de 18.04.2014, la solicitarea inculpatului A. (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui) şi în considerarea promisiunilor anterioare ale acestuia de folosire a influenţei sale pe lângă magistraţii Curţii de Apel Iaşi în vederea obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul penal nr. x/2012, i-a remis acestuia un miel în greutate de 6 - 7 kg (la valoarea minimă de piaţă de 132 RON).

Întrucât nu a depus motive scrise de apel, prin concluziile orale, apărarea inculpatului B. a solicitat să se dispună admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, în rejudecare, în principal, achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, redozarea pedepsei aplicate de către instanţa de fond.

S-a mai învederat faptul că sentinţa penală atacată este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată în baza unor prezumţii şi ipoteze cu încălcarea principiului in dubio pro reo.

În acest sens, a solicitat să se reţină că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă elemente clare, fără echivoc, de natură să circumstanţieze existenţa vreunei promisiuni, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, ca elemente de tipicitate, inculpatului A., pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă magistraţii Curţii de Apel Iaşi în vederea obţinerii unei soluţii favorabile în cauza penală care îl privea pe acesta şi în care avea calitatea de apelant inculpat.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Ansamblul circumstanţelor faptice în care a fost comisă infracţiunea dedusă judecăţii a fost în mod corect reţinut de către instanţa de fond, care a evaluat temeinic probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.

În virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, efectuând propria analiză a particularităţilor cauzei, Înalta Curte constată temeinice statuările primei instanţe, referitoare la circumstanţele în care, în considerarea influenţei pe care inculpatul A. o avea asupra mai multor magistraţi de la instanţele de control judiciar din judeţul Iaşi şi a promisiunilor venite din partea acestuia referitoare la efectuarea unor demersuri în sensul soluţionării favorabile a apelului formulat la Curtea de Apel Iaşi în dosarul x/2012, a fost săvârşită infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Potrivit art. 292 C. pen., infracţiunea de cumpărare de influenţă constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă este alcătuit din trei modalităţi normative alternative, respectiv promisiune, oferire, dare de bani sau alte foloase.

Raportând conţinutul infracţiunii de cumpărare de influenţă la datele speţei, rezultă că, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi subiective, sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, probele dosarului fiind relevante în acest sens.

Chiar dacă inculpatul A., aşa cum susţine, nu a intenţionat în niciun moment să intervină în favoarea inculpatului B., atâta timp cât a pretins şi a primit bani, cu titlu de împrumut, dar şi un miel în valoare de 130 RON, de la inculpatul B., s-a întâlnit în mod repetat cu aceasta, iar cu ocazia întâlnirilor a folosit un limbaj evaziv, ferindu-se să dea detalii, toate acestea lăsându-i impresia inculpatului B. că va interveni pe lângă magistraţii care aveau spre soluţionare dosarul acestuia din urmă, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă.

De altfel, influenţa reală sau chiar presupusă a inculpatului A. a fost motivul determinant pentru care inculpatul B. a solicitat martorului J. să-i faciliteze o întâlnire cu inculpatul A., dar a constituit şi motivul pentru care inculpatul B. a acceptat şi a remis, prin intermediul fratelui său, împrumutul solicitat şi apoi, personal, a predat şi un miel acestuia.

Probatoriul testimonial şi declaraţiile inculpaţilor, ansamblul înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate între aceştia demonstrează, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., existenţa faptelor inculpatului B. de a da, cu titlu împrumut, suma de 13.000 RON, pusă la dispoziţie de K., şi un miel inculpatului A., ca urmare a promisiunii acestuia din urmă că va interveni pentru soluţionarea favorabile a apelului formulat la Curtea de Apel Iaşi în dosarul x/2012, în sensul de a se dispune o soluţie de achitare ori o soluţie de trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.

În lipsa unor dovezi contrare, constatând că nu au fost înlăturate în vreun mod probele în acuzare, care dovedesc săvârşirea faptei de către inculpat, Înalta Curte consideră că în mod corect prima instanţă a reţinut vinovăţia acestuia şi a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, astfel că solicitarea de a se dispune achitarea inculpatului este nefondată.

Totodată, sub aspectul încadrării juridice dată faptei, Înalta Curte constată că aceasta este corect reţinută, fiind întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen., fiind nefondat apelul parchetului în sensul nereţinerii alin. (1) al aceluiaşi articol, în condiţiile în care doar în acest alineat sunt prevăzute condiţiile de incriminare ale faptei, celelalte alineate vizând alte instituţii de drept penal.

Cu privire la tratamentul sancţionator aplicat inculpatului KK. faţă de care s-a dispus soluţia de condamnare, Înalta Curte, reevaluând ansamblul particularităţilor cauzei prin raportare la toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., apreciază că nu se impune o reconsiderare a duratei pedepsei cu închisoare aplicate inculpatului.

Stabilirea unor pedepse situate la nivelul minimului special prevăzut de lege pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă reflectă în mod adecvat gravitatea infracţiunii comise şi periculozitatea persoanei inculpatului şi, totodată, satisface exigenţele individualizării judiciare a pedepsei.

Împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, fiind o infracţiune gravă comisă în formă continuată, urmarea socialmente produsă (în condiţiile în care a creat o stare de pericol evidentă pentru desfăşurarea cu probitate şi fără suspiciune a atribuţiilor judiciare de către magistraţii care judecă în ultimă instanţă), faptul că este cunoscut cu antecedente penale, şi având în vedere şi atitudinea sa procesuală necorespunzătoare, manifestată prin nerecunoaşterea săvârşirii faptelor sunt elemente care, coroborate, reliefează o gravitate a infracţiunii comise, ce trebuie să se reflecte în mod corespunzător în durata sancţiunilor penale aplicate.

Circumstanţele de ordin personal, familial ori conduita procesuală a inculpatului B. nu justifică o eventuală diminuare a cuantumului pedepsei, de vreme ce ele nu pun în lumină o conştientizare deplină a consecinţelor socialmente periculoase ale faptelor comise şi nici asumarea reală a caracterului ilicit, reprobabil, a conduitei infracţionale adoptate de o persoană care, în virtutea funcţiei, era chemată să protejeze starea de legalitate.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere conduita de nerecunoaştere a faptei manifestată pe durata procesului de către inculpatul B., dar şi împrejurarea că acesta a mai fost condamnat pentru alte fapte privind încălcarea relaţiilor sociale referitoare la patrimoniu, dar şi faptul că i s-au aplicat două amenzi administrative dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru săvârşirea în forma participaţiei improprii a unei fapte de fals intelectual, precum şi de Parchetul de lângă Tribunalul Vaslui pentru săvârşirea unei infracţiuni incriminate de Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor, concurente cu cele comise în prezenta cauză, elemente în raport de care Înalta Curte apreciază că menţinerea cuantumului pedepsei principale, dar şi a sporului de 1 (un) an, 3 (trei) luni şi 10 (zece) zile închisoare stabilit prin sentinţă, este singura măsură aptă să asigure funcţiile de constrângere şi reeducare ale pedepsei.

În egală măsură, aspectele invocate de Ministerul Public au fost suficient valorificate prin stabilirea unor pedepse principale în cuantumul menţionat şi date fiind toate circumstanţele de ordin personal ale inculpatului, inclusiv vârsta acestuia şi situaţia sa familială, are un nivel de pregătire intelectuală mediu, fiind absolvent de 10 clase, este căsătorit, are trei copii minori în întreţinere, este agricultor, iar ocazional este şofer pe curse internaţionale nu se identifică elemente care să reclame cu necesitate o eventuală majorare a pedepsei, pentru atingerea scopului său preventiv-educativ.

Cu privire la măsura de siguranţă a confiscării speciale, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate de Ministerul Public cu privire la greşita confiscare a sumei de 5132 RON, din care 5000 de RON reprezintă suma pe care inculpatul A. nu a mai restituit-o, din împrumutul total de 13000 RON remis de inculpatul B. prin intermediul fratelui său, K., iar suma de 132 de RON reprezintă contravaloarea mielului primit de acelaşi inculpat de la inculpatului B., precum şi a sumei de 8000 RON, ce reprezintă parte din suma totală de 13000 RON, pe care inculpatul B. a dat-o inculpatului A., prin intermediul fratelui său, K., cu titlu de împrumut, pentru a-i cumpăra influenţa, respectiv partea ce a fost restituită de către inculpatul A..

Potrivit art. 291 alin. (2) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Potrivit art. 292 alin. (4) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

De asemenea, în conformitate cu art. 112 C. pen., sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea infracţiunii dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; totodată, alin. (4) al aceluiaşi articol, dacă bunurile supuse confiscării în ipoteza analizată nu se găsesc, se confiscă bani ş bunuri până la concurenţa valorii acestora. Aceasta înseamnă că aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale se impune, în prezenta cauză, faţă de persoana în privinţa căreia probatoriul a demonstrat că a dobândit folosul rezultat din săvârşirea infracţiunii, indiferent de destinaţia pe care a avut-o, în final, acest folos.

Având în vedere că probatoriul administrat în cauză a demonstrat că influenţa reală sau chiar presupusă a inculpatului A. a fost motivul determinant pentru care inculpatul B. a solicitat martorului J. să-i faciliteze o întâlnire cu inculpatul A., dar a constituit şi motivul pentru care inculpatul B. a acceptat şi a remis, prin intermediul fratelui său, împrumutul solicitat şi apoi, personal, a predat şi un miel acestuia.

Pe cale de consecinţă, în mod corect s-a dispus confiscarea sumei de 5132 RON, din care 5000 de RON reprezintă suma pe care inculpatul A. nu a mai restituit-o, din împrumutul total de 13000 RON remis de inculpatul B. prin intermediul fratelui său, K., iar suma de 132 de RON reprezintă contravaloarea mielului primit de acelaşi inculpat de la inculpatului B., precum şi a sumei de 8000 RON, ce reprezintă parte din suma totală de 13000 RON, pe care inculpatul B. a dat-o inculpatului A., prin intermediul fratelui său, K., cu titlu de împrumut, pentru a-i cumpăra influenţa, respectiv partea ce a fost restituită de către inculpatul A..

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi inculpaţii A., G., H. şi D. împotriva Sentinţei penale nr. 26/F din 02 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2014.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A., G., H. şi D. şi, rejudecând cauza:

I. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (a intervenit decesul inculpatului), va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- trafic de influenţă în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (referitor la B.);

- trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen. (referitor la C.);

- trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen. (referitor la D.)

- trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen. (referitor la E.);

- nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzută şi pedepsită de art. 342 alin. (1) din C. pen. şi

- influenţarea declaraţiilor prevăzută şi pedepsită de art. 272 C. pen.

Va constata că inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, în perioada 27.07.2014 - 26.06.2015.

II. În baza 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 273 alin. (1) C. pen.

III. În baza 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpatul D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din C. pen.

IV. În baza 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpatul H., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 273 alin. (1) C. pen.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă cu privire la inculpaţii A., G., H. şi D. vor rămâne în sarcina statului.

Va menţine celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe inculpatul B. să plătească suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., H. şi B., în sumă de câte 1253 RON, şi onorariile parţiale acordate apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii D., G. şi E., în sumă de câte 500 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi inculpaţii A., G., H. şi D. împotriva Sentinţei penale nr. 26/F din 02 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2014.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A., G., H. şi D. şi, rejudecând cauza:

I. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (a intervenit decesul inculpatului), încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- trafic de influenţă în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (referitor la B.);

- trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen. (referitor la C.);

- trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen. (referitor la D.);

- trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen. (referitor la E.);

- nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzută şi pedepsită de art. 342 alin. (1) din C. pen. şi

- influenţarea declaraţiilor prevăzută şi pedepsită de art. 272 C. pen.

Constată că inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, în perioada 27.07.2014 - 26.06.2015.

II. În baza 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 273 alin. (1) din C. pen.

III. În baza 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 292 C. pen.

IV. În baza 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul H., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 273 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă cu privire la inculpaţii A., G., H. şi D. rămân în sarcina statului.

Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe inculpatul B. să plătească suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., H. şi B., în sumă de câte 1253 RON, şi onorariile parţiale acordate apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii D., G. şi E., în sumă de câte 500 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2019.

GGC - GV