Cassation appeal in qualified theft case held unfounded, final convictions and 3-year 4-month sentence upheld.

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 76 din 24 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria Mangalia în Dosarul nr. x/2018, s-au hotărât următoarele:

1. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., în localitatea Constanţa, jud. Constanţa, cetăţean român, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 30 decembrie 2014, comisă în dauna persoanei vătămate B.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

2. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., în localitatea Constanţa, jud. Constanţa, cetăţean român, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 17 iunie 2015, comisă în dauna persoanei vătămate C.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

3. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., în localitatea Constanţa, jud. Constanţa, cetăţean român, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 17 martie 2015, comisă în dauna persoanei vătămate D.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, urmând ca pedeapsa rezultantă stabilită să fie de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen.) şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (art. 66 alin. (1) lit. b) C. pen.), pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a sentinţei.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. cu referire art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.), de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

S-a luat act de împrejurarea că persoanele vătămate C., D. şi B. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 272 C. proc. pen., s-a dispus avansarea din fondurile statului a sumei de 868 RON reprezentând onorariului avocatului E., desemnată să asigure asistenţa juridică a inculpatului.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinţei penale nr. 76 din 24 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria Mangalia în Dosarul nr. x/2018, a declarat apel inculpatul A., criticile aduse hotărârii apelate vizând, în principal:

- desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că inculpatul nu a beneficiat de asistenţă juridică obligatorie nici în faza de cameră preliminară şi nici la patru termene în cursul judecăţii, lipsa de asistenţă juridică pe fondul cauzei, fiind vorba de o nulitate absolută;

- achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen. pentru fiecare dintre fapte;

- un motiv subsidiar de apel a vizat schimbarea modalităţii de executare, din regim de detenţie în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, inculpatul fiind de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.

Prin Decizia penală nr. 934/P din 5 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 76 din 24 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria Mangalia în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen., s-a avansat suma de 217 RON (onorariu parţial) din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, în favoarea av. F.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

În cuprinsul cererii scrise, s-a făcut referire şi la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 5 C. proc. pen., care este abrogat.

Prin prisma primului caz de recurs în casaţie indicat, recurentul inculpat a invocat nelegalitatea deciziei penale atacate, din perspectiva greşitei soluţii de condamnare, susţinând în esenţă că, în raport de probatoriul administrat în cauză, faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală.

De asemenea, în susţinerea căii de atac promovate, recurentul inculpat a arătat că nu a beneficiat în mod corespunzător de asistenţă juridică în faţa instanţei de fond.

Prin Încheierea din 25 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, constatându-se că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 934/P din 5 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul cu acelaşi număr, îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu şi s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de inculpatul anterior menţionat.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susţinerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În speţă, recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, a făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, apreciind că starea de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenţia lipsa caracterului penal al faptelor pentru care a fost condamnat.

Criticile invocate de recurentul inculpat nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia acestuia în săvârşirea infracţiunilor contra patrimoniului pentru care s-a dispus soluţia de condamnare.

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.

Prin recursul în casaţie promovat, recurentul inculpat a urmărit, în realitate, remedierea unei greşite aprecieri a stării de fapt de către instanţele anterioare, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor de furt calificat, pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Nici celelalte critici formulate în calea extraordinară de atac, vizând împrejurarea că recurentul nu ar fi beneficiat de asistenţă juridică în mod corespunzător în faţa instanţei de fond, nu pot fi primite de către Înalta Curte, acestea neputând fi circumscrise cazului de recurs în casaţie invocat.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 934/P din 5 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 934/P din 5 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 aprilie 2021.

Procesat de GGC - LM