Unconstitutionality of criminal procedural limits on preliminary chamber: appeal against refusal to refer to Constitutional Court dismissed

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 11/CO/CP din data de 18 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen., formulată de inculpaţii A. şi B.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia de a avea "legătură cu soluţionarea cauzei".

A precizat că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reglementează procedura ce trebuie urmată de instanţa de judecată sesizată cu o cerere prin care se invocă o excepţie de neconstituţionalitate. Acest text legal abilitează instanţa de judecată să verifice îndeplinirea condiţiilor prealabile sesizării Curţii Constituţionale, reglementate de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora, printre care se regăseşte şi aceea referitoare la existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Regimul juridic al excepţiei de neconstituţionalitate este diferit de regimul excepţiilor de procedură, de drept comun, nefiind posibilă sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unor excepţii de procedură de drept comun ori pentru interpretarea legii, toate acestea fiind de competenţa instanţelor de drept comun.

Pe de altă parte, a apreciat că este necesară o minimă justificare a pretinselor contradicţii între textul legii şi textul Constituţiei, în lipsa acesteia, demersul sesizării Curţii Constituţionale putând căpăta aspect formal.

Cu privire la condiţia care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că această condiţie nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul. În practica constantă a instanţelor naţionale s-a apreciat că norma pretins neconstituţională trebuie să aibă astfel un impact decisiv asupra soluţiei pe care o va lua instanţa cu privire la fondul cauzei deduse judecăţii.

Pe de altă parte, a considerat că se impune ca instanţa să se raporteze la soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate pronunţa. În cauză, inculpaţii invocă neconstituţionalitatea prevederilor art. 342 C. proc. pen., sub aspectul imposibilităţii judecătorului de cameră preliminară de a analiza neregularitatea desfăşurării urmăririi penale în condiţiile în care procurorul nu a aplicat principiul in dubio pro reo şi nu a dispus clasarea sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni. A apreciat că, practic, prin excepţia invocată, inculpaţii tind spre obţinerea unei soluţii de clasare în procedura camerei preliminare.

În acest context, a subliniat că dispoziţiile art. 346 alin. (1) - (4) C. proc. pen. reglementează soluţiile ce pot fi pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în cadrul procedurii de cameră preliminară. Prin urmare, în opinia instanţei de fond, prevederile art. 342 C. proc. pen., trebuie corelate cu dispoziţiile art. 346 alin. (1) - (4) C. proc. pen., situaţie în care, chiar dacă inculpaţii vizează obţinerea unei soluţii de clasare în procedura de cameră preliminară sau restituirea cauzei la procuror pentru pronunţarea unei astfel de soluţii, dispoziţiile art. 346 alin. (1) - (4) C. proc. pen. privind soluţiile ce pot fi dispuse de judecătorul de cameră preliminară şi condiţiile în care este posibilă restituirea cauzei la procuror, exclud această posibilitate, independent de modul în care ar fi apreciate criticile de neconstituţionalitate formulate în raport cu art. 342 C. proc. pen.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în Încheierea penală nr. 11/CO/CP din data de 18 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în termen legal, inculpaţii A. şi B. au formulat recurs.

În esenţă, au solicitat admiterea recursului formulat, desfiinţarea parţială a încheierii atacate, şi pe cale de consecinţă admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 342 din C. proc. pen., apreciind că interpretarea potrivit căreia acest text de lege nu permite soluţionarea în cameră preliminară a unor cereri şi excepţii vizând neregularitatea constând în neaplicarea de către procuror în faza de urmărire penală a principiului in dubio pro reo reglementat de art. 4 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu prevederile art. 282 alin. (1), art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii prin Decizia nr. 4 din 11 februarie 2019, contravine art. 1 alin. (3) şi alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) - (3), art. 23 alin. (12) din Constituţia României, raportat la art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, coroborat cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte aminteşte că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de recurenţii inculpaţi, în faţa Curţii de Apel Timişoara şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 342 din C. proc. pen., fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pe baza acestor consideraţii teoretice, în speţă, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenţii inculpaţi nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

În concret, recurenţii inculpaţi au formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 din C. proc. pen., motivat de împrejurarea că acest text de lege nu permite soluţionarea în cameră preliminară a unor cereri şi excepţii vizând neregularitatea constând în neaplicarea de către procuror în faza de urmărire penală a principiului in dubio pro reo.

Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. Or, în cauză, o asemenea contradicţie nu a fost invocată. Autorii excepţiei tind în fapt la modificarea textelor legislative şi extinderea obiectului camerei preliminare, în sensul de a putea invoca cereri şi excepţii referitoare la incidenţa principiului in dubio pro reo în cursul urmăririi penale, ceea ce nu ţine de competenţa instanţei de contencios constituţional, fiind atributul puterii legislative.

În jurisprudenţa sa, (în acest sens, Deciziile nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, paragrafele 11 - 15, nr. 516 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 25 octombrie 2017, paragrafele 14 - 22, nr. 253 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 18 iulie 2017, paragrafele 23 - 33) Curtea Constituţională "a constatat că existenţa unui caz dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) - j) din C. proc. pen. ar putea fi valorificată doar în faza de judecată, fiind de competenţa instanţei de judecată competente să soluţioneze fondul cauzei să pronunţe - în condiţiile art. 396 alin. (5) - (8) din C. proc. pen. - o soluţie de achitare sau încetare a procesului penal.

Curtea a constatat că valorificarea cazurilor care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale excedează competenţei judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport cu obiectul camerei preliminare, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, în condiţiile în care, astfel cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, precitată, legiuitorul poate institui anumite limite de competenţă, prin aceasta nefiind afectată plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti, deoarece aceasta se circumscrie, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, numai legii.

De altfel, există norme procesual penale în temeiul cărora instituţiile procesual penale invocate să poată fi valorificate în celelalte faze ale procesului penal, cu respectarea drepturilor fundamentale invocate, în condiţiile în care instituţia procesuală a camerei preliminare nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, iar, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie" (în acest sens, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014).

În raport cu aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă şi necesară între pronunţarea unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

În acest context, Înalta Curte notează că, în cauză, recurenţii inculpaţi nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Or, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.

Faţă de aceste motive, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în Încheierea penală nr. 11/CO/CP din data de 18 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

Va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în Încheierea penală nr. 11/CO/CP din data de 18 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM