Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 140/RC/2021 AI generated

Criminal appeal in cassation: scope of review excluding factual reevaluation and BAC retroactive calculation for drunk driving

Case Number Decizia nr. 140/RC/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the criminal appeal on cassation, upholding the prior appellate and first-instance decisions that condemned the defendant to 2 years and 3 months of imprisonment for drunk driving, with the defendant bearing 200 RON in judicial costs. The defendant, who had initially pled guilty under a simplified procedure and faced revocation of a suspended sentence for a prior drunk driving offense, argued that his conviction was illegal because the evidence did not prove his blood alcohol level exceeded the 0.80 g/l limit at the time of the offense, claiming the court should have recalculated the BAC due to the time lag between the act and the sample collection. The court held that the cassation appeal was limited to issues of law and could not serve as a vehicle to re-evaluate the factual findings or the probative material, which had been definitively established by the lower courts; consequently, the court found that the defendant's actions squarely met the elements of the crime under Art. 336(1) of the Penal Code and that the legal framework prohibited the requested retrospective recalculation of intoxication, thereby confirming the lower court's correct application of the law and rejecting the claim that the offense was not foreseen by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 336 alin. (1) C. pen, art. 44 alin. (1) C. pen, art. 55 lit. a) C. pen, art. 67 alin. (1) C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 54 C. pen; Criminal appeal in cassation: scope of review excluding factual reevaluation and BAC retroactive calculation for drunk driving: Prin Sentinţa penală nr. 1129 din data de 30 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în baza art. 336 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 44 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea la data de 7 ianuarie 2018, în stare de pluralitate intermediară, a infracţiunii de "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe".

Keywords

AI generated
scope of review in cassation criminal offense revocation of suspended sentence judicial law calculation of time limit aggravated drunk driving

Cited Legislation

AI generated
art. 336 alin. (1) C. pen
1129 din data de 30 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în baza art. 336 alin. (1) C. pen., coroborat cu art.
art. 44 alin. (1) C. pen
pen., coroborat cu art. 44 alin. (1) C. pen.
art. 55 lit. a) C. pen
În baza art. 55 lit. a) C. pen., raportat la art.
art. 67 alin. (1) C. pen
pen., coroborat cu art. 67 alin.
art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen
art. 54 C. pen
În baza art. 54 C. pen., coroborat cu art.
art. 65 alin. (1) C. pen
pen., coroborat cu art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art.
art. 65 alin. (3) C. pen
pen., coroborat cu art. 65 alin.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1129 din data de 30 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în baza art. 336 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 44 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea la data de 7 ianuarie 2018, în stare de pluralitate intermediară, a infracţiunii de "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe".

În baza art. 55 lit. a) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) şi alin. (3) C. pen., coroborat cu art. 67 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehicule din categoriile "A" şi "B" pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 54 C. pen., coroborat cu art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) şi alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehicule din categoriile "A" şi "B", pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 244 din data de 3 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte în Dosarul penal nr. x/2015, definitivă prin neapelare la data de 18 noiembrie 2015, faţă de inculpat s-a dispus în baza art. 81 şi 82 C. pen. din 1969, suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", prev. de art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, faptă săvârşită la data de 01 septembrie 2013, iar în baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, s-a dispus cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 44 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969 şi în considerarea Deciziei nr. 13/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 410 din data de 10 iunie 2015, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare dispuse prin Sentinţa penală nr. 244 din data de 3 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte în Dosarul penal nr. x/2015, definitivă prin neapelare la data de 18 noiembrie 2015, pe care a adăugat-o la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare în regim de detenţie potrivit art. 60 C. pen.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) şi alin. (3) C. pen., coroborat cu art. 67 alin. (1) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce vehicule, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) şi alin. (3) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce vehicule, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 7 ianuarie 2018, în jurul orei 02:55 a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare XX YY 363 pe drumurile publice, având o alcoolemie de 2,40 g ‰ la ora 03:25, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe" prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale, inculpatul A. a formulat apel.

Prin Decizia penală nr. 1144 din data de 14 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1129 din data de 30 iulie 2020 a Judecătoriei Ploieşti.

Împotriva acestei decizii penale, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie.

În esenţă, a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală câtă vreme aceasta nu se circumscrie normei de incriminare.

Sub acesta aspect, s-a solicitat de către apărare să se aprecieze asupra înţelesului termenului "faptă care nu este prevăzută de legea penală" la care face referire art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., dar şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen. prin care se reglementează o cauză de împiedicare a punerii în mişcare şi de exercitare a acţiunii penale.

Potrivit art. 15 din C. pen., sub denumirea "Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii", este definită infracţiunea ca fiind "fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o" şi reprezintă "singurul temei al răspunderii penale".

În opinia apărării, neîndeplinirea vreunuia dintre elementele ce constituie trăsăturile esenţiale ale infracţiunii conduce la inexistenţa temeiului răspunderii penale, cu consecinţa imposibilităţii de a fi exercitată o acţiune penală şi reprezintă o cauză care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acesteia, situaţie reglementată prin dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a din C. proc. pen.. Cu alte cuvinte, nu poate exista temei pentru răspunderea penală în situaţia în care fapta concretă nu îndeplineşte condiţiile laturii obiective sau alte cerinţe esenţiale cuprinse în norma de incriminare şi deci nu există temei nici pentru punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale.

S-a mai arătat că lipsa unuia dintre elementele conţinutului constitutiv al infracţiunii reprezenta cazul de împiedicare a punerii în mişcare şi exercitării acţiunii penale prev. de art. 10 lit. d) din C. proc. pen. din 1968, care nu se regăseşte în mod explicit în cuprinsul art. 16 din C. proc. pen., dar care nu poate fi considerat exclus dintre aceste cazuri, întrucât în lipsa unui element constitutiv al infracţiunii nu există temei al răspunderii penale.

Cu privire la motivele de fapt şi de drept care impun casarea hotărârilor ce formează obiectul recursului în casaţie şi pronunţarea unei hotărâri de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., apărarea inculpatului a menţionat că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au o motivare contradictorie sub aspectul argumentelor care conduc la soluţia adoptată şi reprezintă în realitate o justificare nereuşită de a-i respinge toate apărările prin care a făcut dovada că în mod greşit, chiar dacă judecata cauzei s-a făcut în baza recunoaşterii vinovăţiei, nu se impunea condamnarea sa.

S-a susţinut că instanţele judecătoreşti au reţinut incorect, împotriva jurisprudenţei naţionale (deciziile Curţii Constituţionale) şi împotriva jurisprudenţei europene (deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului) că expertiza medico-legală de efectuare a calculului retroactiv nu este în practică drept o probă obligatorie, determinarea, dincolo de orice dubiu rezonabil, a alcoolemiei inculpatului, fiind necesară a fi determinată numai la momentul depistării.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, apărarea a mai făcut referire la Decizia nr. 3/2014 pronunţată la 12 mai 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

S-a menţionat că potrivit art. 336 alin. (1) din C. pen. "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă".

În această nouă formă de incriminare a faptei de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe s-au schimbat condiţiile de incriminare în ceea ce priveşte momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sângele conducătorului auto, pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii, faţă de reglementarea anterioară, prevăzută de art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. S-a mai precizat că prin modificarea conţinutului infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, legiuitorul a urmărit, aşa cum rezultă şi din expunerea de motive a noului C. pen., eliminarea posibilităţii unei recalculări ulterioare a îmbibaţiei de alcool în sânge, în scopul eliminării inconvenientelor create de această recalculare.

S-a susţinut că procesul penal este guvernat de principiul oficialităţii astfel încât din probele administrate în cauză a rezultat fără putere de tăgada că se impunea o recalculare a alcoolemiei avându-se în vedere intervalul mare de timp de la momentul producerii accidentului şi până la momentul recoltării probelor biologice, întreaga evoluţie conducând la o altă apreciere a alcoolemiei, respectiv că alcoolemia se situa pe o curba ascendentă, iar la momentul producerii accidentului era situată sub limita legală, cea de 0,80‰, neimpunându-se tragerea inculpatului la răspundere penală.

În opinia apărării inculpatului, contrar dispoziţiilor legale, dar şi a jurisprudenţei, instanţele au considerat fără dubiu că în cauză nu poate fi dispusă altă modalitate de executare, în afara celei privative de libertate, chiar dacă în cauză durata pedepsei rezultante aplicate nu depăşeşte 3 ani, deoarece dispoziţiile legale cu caracter special derogator nu permit dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante care include şi o pedeapsă a cărei suspendare condiţionată a fost revocată.

S-a precizat că soluţia de condamnare dată de instanţa de apel reprezintă o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie deoarece nu are un suport probatoriu, din corelarea probelor dosarului nerezultând niciun element de fapt cu privire la existenţa indubitabilă a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

S-a concluzionat de către inculpat, prin avocat, că în cauză acţiunile pe care inculpatul le-a întreprins şi care rezultă din probele dosarului, nu se circumscriu conţinutului normelor de incriminare a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, astfel că se dovedeşte a fi nelegală condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Prin urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi pronunţarea unei hotărâri de achitare a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., este analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esenţă, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului reţinute în sarcina sa, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă şi subiectivă, în sensul că, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză a rezultat necesitatea recalculării alcoolemiei avându-se în vedere intervalul mare de timp de la momentul producerii accidentului şi până la momentul recoltării probelor biologice, întreaga evoluţie conducând la o altă apreciere a alcoolemiei, respectiv că alcoolemia se situa pe o curba ascendentă, iar la momentul producerii accidentului era situată sub limita legală, cea de 0,80‰, neimpunându-se tragerea inculpatului la răspundere penală.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Analiza motivelor de recurs în casaţie nu vizează practic raportarea situaţiei de fapt reţinută la condiţiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancţionează penal infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., ci reprezintă o veritabilă solicitare de reinterpretare şi valorificare a probatoriului administrat în sensul celor invocate.

Mai mult, Înalta Curte constată că inculpatul a uzat de procedura simplificată prevăzută de art. 374 alin. (4) raportat la art. 375 C. proc. pen., recunoscând săvârşirea faptelor astfel cum au fost reţinute în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În acest context, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv şi subiectiv infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1144 din data de 14 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1144 din data de 14 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 aprilie 2021.

Procesat de GGC - LM