Obtaining EU agricultural subsidies via false eligibility declarations: scope of cassation review limited to objective typicity, excluding reassessment of evidentiary facts

Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate de inculpatul A. şi de partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Comunei Berislăveşti împotriva Deciziei penale nr. 370/A din 8 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 185 din 28 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., primar al comunei Berislăveşti, judeţul Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă complementară, executorie conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a ocupa funcţia primar) ca pedeapsă accesorie pe durata executării.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit termen de supraveghere de 4 ani, conform disp. art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a fost obligat inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Vâlcea.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Berislăveşti, judeţul Vâlcea, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă promovată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi a fost obligat inculpatul, în solidar, cu partea responsabilă civilmente Consiliul Local Berislăveşti la plata sumei de 1.637.582,1 RON la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile calculate conform Codul fiscal.

În temeiul art. 403 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut sechestrul asigurător dispus prin Ordonanţa nr. 245/P/2014 din data de 16 februarie 2017 de DNA - Serviciul Teritorial Piteşti asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A. până la concurenţa sumei de 1.637.582,1 RON.

În temeiul art. 256 din C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin anularea următoarelor înscrisuri false: cererile unice de plată pe suprafaţă înregistrate la APIA - Centrul Judeţean Vâlcea sub nr. x din 25 martie 2008 şi VL - 29984 din 15 mai 2009; registrul lucrărilor de agromediu pentru fermierii care au aplicat pachetul 1 - pajişti cu înaltă valoare naţională şi pachetul 2 - practici agricole tradiţionale aferentă cererii unice de plată pe suprafaţă nr. 47 din 25 martie 2008; declaraţie - Anexa nr. 31 aferentă cererii unice de plată pe suprafaţă VL - 29984 din 15 mai 2009; situaţie tabelară cu crescătorii de animale de pe raza comunei Berislăveşti din anul 2009, aferentă cererii unice de plată pe suprafaţă VL - 29984 din 15. mai 2009.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 4500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Rechizitoriul nr. x/2014 din 24 martie 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., primar al comunei Berislăveşti, judeţul Vâlcea, pentru comiterea în concurs real, în formă continuată, a infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri europene, respectiv deturnare de fonduri europene, prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul A., în calitate de primar al comunei Berislăveşti, judeţul Vâlcea, a declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, în campaniile 2008 şi 2009, aspecte necorespunzătoare adevărului prin cererile de sprijin financiar şi declaraţiile anexă cererii de sprijin financiar cunoscând că nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, întrucât terenurile au fost utilizate de locuitorii comunei deţinători de animale, iar Consiliul Local Berislăveşti nu a desfăşurat propria activitate agricolă şi de a folosi în cadrul dosarului cererii de plată pe anul 2009 documente false/inexacte - tabelul cu deţinătorii de animale ce conţine şi date nereale, având drept urmare obţinerea ca sprijin financiar a sumei totale de 1.647.135,07 RON din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Fondul European pentru Garantarea în Agricolă şi bugetul naţional. De asemenea, inculpatul mai este acuzat că, în calitate de primar al comunei Berislăveşti, în perioada august 2009 - decembrie 2010, prin acţiunile realizate şi materializate în expunerile de motive şi aprobarea plăţilor ulterioare, a determinat utilizarea sumei totale de 1.366.863,69 RON contrar dispoziţiilor O.U.G. nr. 125/2006, schimbând astfel destinaţia fondurilor primite ca sprijin financiar pe suprafaţă de la APIA.

Coroborând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, tribunalul a reţinut că în campania 2008, contrar dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordinul M.A.D.R nr. 704 din 23 august 2007, fermierul Consiliul Local Berislăveşti, prin intermediul inculpatului A., a depus cerere unică de plată pe suprafaţă la APIA - Centrul Judeţean Vâlcea, cu toate că fermierul respectiv nu a utilizat pentru propria activitate agricolă terenurile pentru care a solicitat şi obţinut sprijin financiar pe suprafaţă, acestea fiind utilizate efectiv de locuitorii comunei Berislăveşti deţinători de animale, care au şi realizat lucrările de întreţinere a păşunilor conform hotărârii de Consiliu Local Berislăveşti nr. 16 din 28 februarie 2008.

Astfel, inculpatul A., cu rea-credinţă, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului la APIA cu prilejul depunerii cererii de sprijin pe suprafaţă aferentă campaniei 2008, în sensul că izlazurile comunale ar fi fost utilizate de către Consiliul Local Berislăveşti. În fapt, aşa cum s-a menţionat anterior, izlazurile comunale au fost utilizate de către locuitorii comunei Berislăveşti, care au achitat taxă de păşunat şi au efectuat lucrări de curăţire a izlazurilor proporţional cu numărul de animale deţinute în proprietate, aceştia fiind îndreptăţiţi să solicite şi să obţină sprijin financiar în calitate de utilizatori ai respectivelor suprafeţe de teren.

În data de 15 mai 2009, inculpatul A., primar al comunei Berislăveşti, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Berislăveşti, judeţul Vâlcea, a depus la APIA Vâlcea o nouă cerere unică de plată pe suprafaţă aferentă campaniei 2009, înregistrată sub nr. VL - 29984 din 15 mai 2009, declarând că utilizează o suprafaţă de 786,57 ha păşune, cererea fiind autorizată la plată. Tot în cadrul acestei campanii inculpatul A. a depus o declaraţie - Anexa nr. 31 semnată de acesta în numele Consiliului Local Berislăveşti, conform căreia Consiliul Local Berislăveşti a fost de acord ca sus-numitul să depună la APIA cerere unică de plată pe suprafaţă în campania 2009, în numele consiliului, pentru pajiştile comunale pe care le are în administrare, declarând că pentru aceste suprafeţe de teren nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere etc., nu se încasează taxe de păşunat şi consiliul desfăşoară propria activitate agricolă. La dosarul cererii de plată pentru anul 2009 se regăseşte şi un tabel în care sunt menţionate mai multe persoane fizice - fermieri cu domiciliul în comuna Berislăveşti, judeţul Vâlcea, codul numeric personal, numărul de animale deţinute în proprietate de fiecare persoană în parte şi semnătura fiecărui fermier.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că semnăturile de pe tabelul respectiv aferente unora dintre fermieri au fost falsificate, nefiind executate de către titulari. Practic acest tabel conţine o situaţie a crescătorilor de animale din comuna Berislăveşti, judeţul Vâlcea, aferentă anului 2009.

De asemenea, inculpatul A., cu rea-credinţă, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului la APIA cu prilejul depunerii cererii de sprijin pe suprafaţă aferentă campaniei 2009, în sensul că izlazurile comunale ar fi fost utilizate de către Consiliul Local Berislăveşti, afirmaţii necorespunzătoare fiind făcute şi în declaraţia - anexa 31 prin care menţionat că pe suprafeţele pentru care solicită sprijin prin cererea unică de plată pe suprafaţă pe anul 2009 va fi desfăşurată propria activitate a Consiliului Local Berislăveşti, fapt nereal, deoarece şi în anul 2009 izlazurile comunale au fost utilizate de către locuitorii comunei Berislăveşti. Practic locuitorii comunei Berislăveşti deţinători de animale care au utilizat izlazurile comunale erau singurii îndreptăţiţi să solicite şi să obţină sprijin financiar în calitate de utilizatori ai respectivelor suprafeţe de teren.

Actele de urmărire penală efectuate în cauză au mai relevat faptul că inculpatul A. nu a fost împuternicit de Consiliul Local Berislăveşti să depună cereri unice de plată pe suprafaţă în campaniile 2008 şi 2009 şi nici să facă vreo declaraţie în numele consiliului.

Ca urmare a aprobării cererilor de plată pentru schema de sprijin pe suprafaţă pentru campaniile 2008 şi 2009 depuse de inculpatul A., Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vâlcea a emis decizii prin care i-au fost stabilite drepturi de plată în sumă totală de 1.647.135,07 RON.

Pentru campania 2008, urmare aprobării cererii de sprijin pe suprafaţă formulată de inculpatul A., în calitate de reprezentant al Consiliului Local Berislăveşti şi a documentelor depuse de acesta, fermierul Consiliul Local Berislăveşti a fost autorizat la plată potrivit Deciziei 2652926 din 1 iulie 2009 cu suma totală de 869.496,48 RON care a fost plătită cu ordine de plată în perioada 31 iulie 2009 - 31 august 2009.

Din această sumă, în baza expunerii de motive a inculpatului A., în calitate de primar al comunei Berislăveşti, judeţul Vâlcea, Consiliul Local Berislăveşti, prin Hotărârea nr. 33 din 31 august 2009, a aprobat modul de folosire a sumei de 752.200 RON provenită din subvenţia APIA, respectiv pentru reparaţii capitale la Căminul Stoeneşti, construirea unui dispensar, studii geotehnice pentru canalizare, dotare centru de lapte, expertiză poduri, sisteme de supraveghere video la primărie, materiale construcţie locuinţă persoană fizică, amenajare drumuri şi poduri. Se constată astfel faptul că suma de 752.200 RON obţinută ca sprijin financiar pe suprafaţă a fost utilizată în alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitată şi plătită, cu încălcarea destinaţiei stabilită de O.U.G. nr. 125/2006.

În acord cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 "Utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost solicitat este interzisă şi se consideră sprijin financiar necuvenit".

De asemenea, urmare cererii de plată pe suprafaţă pentru anul 2009 formulată de inculpatul A., în calitate de reprezentant al Consiliului Local Berislăveşti şi a documentelor depuse de acesta, fermierul Consiliul Local Berislăveşti a fost autorizat la plată potrivit Deciziei 1934702/25 noiembrie 2009 cu suma 159.816,27 RON care a fost plătită cu Ordinul de plată x din 27 noiembrie 2009. În legătură cu această sumă de bani, în baza expunerii de motive a inculpatului A., în calitate de primar al comunei Berislăveşti, judeţul Vâlcea, s-a adoptat Hotărârea de Consiliu Local nr. 1 din 29 ianuarie 2010, prin care s-a stabilit ca aceasta să fie utilizată pentru amenajare drumuri comunale, achiziţionare anvelope, revizie tehnică, achiziţionare becuri economice, organizare pom de crăciun, reparaţii utilitară, branşamente electrice, modernizare cămin cultural Rădăcineşti, consumabile şi doar o parte, respectiv suma de 71.300 de RON pentru activităţi de curăţire şi amenajare păşuni şi drum acces păşune. Prin urmare, suma de 88.516,27 RON a fost utilizată contrar destinaţiei pentru care a fost solicitată şi încasată cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 125/2006.

Totodată, aferent campaniei 2009, fermierului Consiliul Local Berislăveşti prin Decizia 3236824 din 11 mai 2010 i s-a plătit suma totală de 688.647,42 RON, achitată cu ordine de plată în perioada 1 iunie 2010 - 9 august 2010.

Ulterior, în baza expunerii de motive a inculpatului A., în calitate de primar al comunei Berislăveşti, judeţul Vâlcea, s-au adoptat Hotărârile de consiliu local 36 din 11 iunie 2010 şi 47 din 18 august 2010, privind modul de utilizare a sumei de 688.647,42 RON obţinută cu titlu de sprijin financiar pe suprafaţă de la APIA. S-a constatat faptul că din această sumă, doar 162.500 de RON au fost destinaţi a fi utilizaţi pentru lucrări de curăţire şi amenajare a păşunilor comunale, restul de 526.147,42 RON fiind utilizaţi pentru lucrări de construcţie la centrul de lapte, mobilier şi veselă la căminele culturale, lucrări de reparaţii la biserici, ajutoare de urgenţă, materiale de construcţie, reparaţii curente, organizare manifestare ziua comunei, studii de fezabilitate, documentaţii tehnice pentru drumuri agricole, sponsorizare Consiliu Judeţean. Prin urmare suma de 526.147,42 RON a fost utilizată contrar destinaţiei pentru care a fost solicitată şi încasată cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 125/2006.

S-a apreciat că rezultă din ansamblul situaţiei de fapt dedusă judecăţii că scopul urmărit de inculpatul A. a fost acela de a da o aparenţă de legalitate şi legitimitate asupra cererilor şi declaraţiilor de suprafaţă, în campaniile 2008 - 2009, pentru care s-au încasat necuvenit subvenţii pe suprafaţă.

Aceste fonduri urmau să fie utilizate numai pentru efectuarea de lucrări pe păşuni, între care întreţinerea pajiştilor permanente prin asigurarea unui nivel minim de păşunat şi prin cosirea lor cel puţin odată pe an, arderea vegetaţiei uscate a pajiştilor permanente nefiind permisă decât cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi nefiind permisă tăierea arborilor solitari şi/sau a grupurilor de arbori. De asemenea, s-a apreciat că este cert faptul că inculpatul A. este cel care a depus la partea civilă documentaţia cu conţinut fals despre care ştia sau dacă nu ştia, în orice caz putea şi trebuia să ştie, întrucât purta răspunderea întregii activităţi de obţinere a finanţării, aşa încât el nu poate să susţină în prezenta cauză că nu este vinovat de crearea situaţiei de fapt deduse judecăţii sau să sugereze că alte persoane au falsificat sau creat documente cu conţinut fals pentru a fi depuse la partea civilă, existând în cauză cel puţin o intenţie indirectă a inculpatului pe care a desfăşurat-o în perioada 2008 - 2010, intenţie care se subsumează noţiunii de rea-credinţă despre care face vorbire art. 181 alin. (1) din legea nr. 78/2000.

Astfel, prima instanţă a reţinut în drept că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi, reţinând vinovăţia acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a procedat la condamnarea lui, potrivit legii şi a dispus în consecinţă.

Prin încheierea din 2 octombrie 2019, tribunalul a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărător, din art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen. art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen., în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen. art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen., reţinând că legea nouă este mai favorabilă inculpatului atât sub aspectul condiţiilor de incriminare cât şi al limitelor de pedeapsă.

În consecinţă, constatându-se dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, că a fost săvârşită de către inculpatul A., tribunalul a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă complementară, executorie conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale).

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local Berislăveşti.

Prin Decizia penală nr. 370/A din 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul teritorial Argeş şi inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 185 din 28 octombrie 2019 a Tribunalului Vâlcea, pe care a desfiinţat-o sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. şi a dispoziţiilor art. 272 alin. (2) din C. proc. pen. şi, rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., a fost obligat inculpatul A., pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Berislăveşti sau Primăriei Sălătrucel, ambele situate în jud. Vâlcea.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 272 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 4.500 RON, din care 2000 RON cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 2.500 RON cheltuieli judiciare la instanţa de fond.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins apelul declarat de partea responsabilă civilmente Consiliul Local Berislăveşti împotriva aceleaşi sentinţe. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 217 RON, se achită din fondul Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat pe partea responsabilă civilmente să plătească statului suma de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel şi în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului.

Cu privire la apelul parchetului, Curtea a reţinut că fapta comisă de inculpat, împrejurările săvârşirii acesteia şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite de prima instanţă, găsindu-şi corespondent în probele administrate în cauză. Încadrarea juridică dată activităţii infracţionale este legală.

Cu privire la primul motiv de apel al parchetului, care este în favoarea inculpatului, aplicarea dispoziţiilor art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv indicarea a două entităţi unde inculpatul poate efectua muncă neremunerată în folosul comunităţi, s-a apreciat că profită inculpatului, întrucât pe baza evaluării iniţiale, care implică persoana inculpatului, consilierul de probaţiune, va decide în care dintre cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate. Prin indicarea unei singure entităţi, care contravine dispoziţiile art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., nu se poate stabili de către consilierul de probaţiune, în funcţie de tipul de activitate, raportat la persoana inculpatului, care este potrivită pentru acesta, pentru aceste considerente primul motiv de apel al parchetului fiind întemeiat şi constituie şi motiv de admitere a apelului inculpatului, dar pentru alt motiv decât cele indicate de acesta.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel al parchetului, Curtea a arătat că potrivit dispoziţiile art. 272 alin. (2) din C. proc. pen. "cheltuielile judiciare prevăzute la alin. (1), avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri şi cheltuieli ale Ministerului Justiţiei, al Ministerului Public, precum şi al altor ministere de resort". Prin menţionarea în mod global al cheltuielilor judiciare avansate de stat, în faza de urmărire penală şi la instanţa de fond, în dispozitivul hotărârii, având în vedere că aceste cheltuieli au un circuit distinct, privind bugete separate a două instituţii publice, în mod corect instanţa de fond trebuia să menţioneze cheltuielile din faza de urmărire penală şi cheltuielile ocazionate cu procesul penal la judecata în fond, pentru aceste motive al doilea apel al parchetului fiind fondat.

Cu privire la al treilea motiv de apel al parchetului, Curtea a reţinut că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanţa de judecată este corectă, fiind întrunite condiţiile prevăzute la art. 91 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

În ceea ce priveşte apelul părţii responsabile civilmente, prin care se invocă intervenirea prescripţiei răspunderii penale, cu raportare la Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, Curtea a reţinut că:

Pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), ultima tranşă de plată a fost în data de 9 august 2010 pentru campaniile 2008 - 2009, pedeapsa prevăzută de legea specială este de la 2 la 7 ani, cu menţiunea că instanţa de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă este Noul C. pen., soluţie însuşită şi de instanţa de apel. Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) teza a II-a din C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) este de 8 ani.

Calculând termenul de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 155 alin. (4) din C. pen. de la Ordonanţa nr. 245/P/2014 din data de 13 decembrie 2016 prin care s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspectul A., căruia i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile, precum şi Ordonanţa nr. 245/P/2014 din data de 15 februarie 2017 prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul A., termenul de prescripţie a răspunderii penale s-ar împlini la data de 9 august 2026, apreciind astfel acest motiv de apel că este nefondat.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel al părţii responsabile civilmente, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea analizării conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în caz contrar apelanta ar fi privată de un grad de jurisdicţie, Curtea a reţinut că drepturile şi obligaţiile părţi responsabile civilmente sunt prevăzute la art. 87 C. proc. pen. raportat la art. 81 C. pen. Curtea a arătat că prima instanţă a constatat prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prescripţia răspunderii penale fiind personală, iar inculpatul A. nu a solicitat continuarea procesului penal potrivit dispoziţiilor art. 18 C. proc. pen., astfel cum rezultă şi din Încheierea de şedinţă din 21 octombrie 2019 a Tribunalului Vâlcea, când au avut loc dezbaterile asupra cauzei - filele x, astfel că apelul părţii responsabile civilmente este nefondat.

În ceea ce priveşte motivele de apel invocate de inculpat, un prim motiv vizează nulitatea absolută prevăzută de art. 281 lit. a) din C. proc. pen., respectiv compunerea completului de judecată, respectiv completul nu era specializat în soluţionarea cauzelor de corupţie.

Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale s-a soluţionat conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte. În motivarea decizie Curtea Constituţională reţine că " Din răspunsul primit de la Consiliul Superior al Magistraturii rezultă că tribunalele şi curţile de apel s-au preocupat în sensul aplicării art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, solicitând Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea înfiinţării de completuri specializate cu privire la judecarea cauzelor ce au ca obiect infracţiuni stabilite prin Legea nr. 78/2000" - paragraful 140. Totodată Curtea a reţinut că operează specializarea tuturor judecătorilor de la Tribunalul Vâlcea, secţia penală în soluţionarea în primă instanţă a cauzelor de corupţie, completurile fiind alcătuite şi supuse aprobării Colegiului de Conducere al Tribunalului Vâlcea, pentru fiecare din cele două decade ale anului, prima decadă implicând ianuarie - iunie, inclusiv, a doua decadă fiind septembrie - decembrie, inclusiv, hotărârea fiind comunicată Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că acest motiv de apel este nefondat.

Al doilea motiv de apel al inculpatului vizează achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege.

Contrar apărării inculpatului, Curtea a reţinut că, probatoriul amplu administrat în faza de judecată, precum şi cel din faza de urmărire penală au condus în mod corect la stabilirea vinovăţiei inculpatului de către instanţa de fond.

Curtea, în acord cu judecătorul fondului, a reţinut că potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006, beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) erau "persoane fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea" şi care îndeplineau condiţiile prevăzute în art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, printre care şi pe cele de a înscrie sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor şi de a respecta bunele condiţii agricole şi de mediu, reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei.

Consiliul Local Berislăveşti nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate pentru depunerea cererii de plată pe suprafaţă pentru anul 2008 şi autorizarea la plată, întrucât prin Hotărârea Consiliului Local Berislăveşti nr. 16 din 28 februarie 2008 s-au repartizat trupurile de păşune comunală pentru animalele din comuna Berislăveşti, s-au stabilit lucrările ce se vor efectua pe fiecare trup de păşune de către proprietarii de animale care utilizează izlazurile comunale în anul 2008 şi s-a stabilit cuantumul taxei pentru păşunatul animalelor pe izlazul comunal, respectiv pentru o bovină 15 RON, pentru o cabalină 30 RON şi pentru cinci ovine 15 RON.

Totodată, conform chitanţelor emise de Primăria comunei Berislăveşti, pentru anul 2008, în baza Hotărârii Consiliului Local Berislăveşti nr. 16 din 28 februarie 2008, s-a încasat taxă de păşunat de la un număr de 449 proprietari de animale de pe raza localităţii, în sumă totală de 15.741 RON, taxa de păşunat fiind încasată inclusiv în perioada iulie - august 2008, care erau cunoscute inculpatului, în calitate de primar al comunei, dar cu toate acestea a formulat cereri la APIA, în campaniile 2008 şi 2009.

Pentru campaniile din 2008 şi 2009, pentru care B. nu a mai putut concesiona păşunile naturale ale Consiliului Local Berislăveşti, organele de conducere ale asociaţiei fiind în imposibilitate de a-şi realiza atribuţiile determinat de probleme medicale grave, Consiliul Local nu a mai încheiat nici un contract de concesionare a păşunilor, fiind percepute taxe de păşunat proprietarilor de animale de pe raza localităţii.

Cu toate acestea, inculpatul, în calitate de reprezentant al Consiliului Local a depus la APIA Vâlcea cerere unică de plată pe suprafaţă înregistrată sub nr. x din 25 martie 2008, aferentă campaniei 2008, cerere care a fost autorizată la plată.

La solicitarea reprezentanţilor APIA, cu ocazia controlului din 13 iulie 2009, inculpatul a depus documente necorespunzătoare prin care atesta că întreţinerea păşunii s-a realizat prin păşunat cu 600 bovine şi 1000 ovine, care în realitate erau animalele proprietatea locuitorilor din comună şi nicidecum ale Consiliului Local.

Cei care foloseau terenul în suprafaţă de 778,38 ha păşune în realitate erau locuitorii localităţii, pe baza taxei de păşunat percepută de Consiliul Local, fapt dovedit fără echivoc conform chitanţelor emise de Primăria comunei Berislăveşti pentru anul 2008 şi declaraţiile martorilor audiaţi (C., D., E., F., G., H., I.), care au declarat că pe lângă taxa de păşunat percepută de Primărie, lucrările de întreţinere şi curăţire a păşunilor au fost efectuate de locuitorii comunei Robaia.

Şi pentru campania din 2009, inculpatul a formulat o nouă cerere unică de plată la data de 15 mai 2009 pentru pajiştile comunale pe care le are în administrare, depunând la dosar un tabel în care erau menţionate persoane fizice cu domiciliul în comuna Berislăveşti, cod numeric personal, număr de animale şi semnăturile persoanelor din tabel, cu toate că aceste pajişti nu erau folosite de Consiliul Local, ci de locuitorii din comună.

În ceea ce priveşte teza a II a art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., lipseşte vinovăţia prevăzută de lege, Curtea a reţinut că şi acest motiv este neîntemeiat, întrucât inculpatul, în calitate de Primar al comunei Berislăveşti, avea cunoştinţă că pentru anii 2008 şi 2009 nu a fost încheiat contract de concesiune cu B., nici nu a fost mandatat de Consiliul Local să depună cereri unice de plată şi nici să facă vreo declaraţie în numele consiliului.

Relevantă în stabilirea vinovăţiei inculpatului, respectiv intenţia de a obţine pe nedrept fonduri de la APIA este şi declaraţia martorei J., inspector registru agricol în cadrul Primăriei Berislăveşti care a precizat că la solicitarea inculpatului a întocmit o parte din tabelul depus la APIA pentru campania din 2009 pe baza menţiunilor din registrul agricol cu deţinătorii de animale de pe raza comunei Berislăveşti.

S-a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că "inculpatul este cel care a depus la partea civilă documentaţia cu conţinut fals despre care ştia sau dacă nu ştia, în orice caz putea şi trebuia să ştie, întrucât purta răspunderea întregii activităţi de obţinere a finanţării, aşa încât el nu poate să susţină în prezenta cauză că nu este vinovat de crearea situaţiei de fapt deduse judecăţii sau să sugereze că alte persoane au falsificat sau creat documente cu conţinut fals pentru a fi depuse la partea civilă, existând în cauză cel puţin o intenţie indirectă a inculpatului pe care a desfăşurat-o în perioada 2008 - 2010, intenţie care se subsumează noţiunii de rea-credinţă despre care face vorbire art. 181 alin. (1) din legea nr. 78/2000", opinie însuşită şi de instanţa de control judiciar.

În ceea ce priveşte al treilea motiv de apel al inculpatului, faptul că a intervenit prescripţia răspunderii penale, Curtea a arătat că acest motiv de apel a fost analizat cu ocazia analizei motivelor de apel formulate de partea responsabilă civilmente, astfel că în vederea evitării tautologiei se menţin aceleaşi considerente.

Decizia penală nr. 370/A din 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost comunicată astfel: inculpatului A. la data de 7 august 2020, părţii responsabile civilmente Consiliul Local Berislăveşti la data de 10 august 2020, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie la 30 iulie 2020 şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale APIA la 6 august 2020.

Împotriva Deciziei penale nr. 370/A din 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 7 septembrie 2020 şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local Berislăveşti la data de 8 septembrie 2020.

Cererile de recurs în casaţie au fost comunicate către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie la data de 14 septembrie 2020, 14 septembrie 2020, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale APIA la 14 septembrie 2020, 14 septembrie 2020.

La dosar, au fost transmise concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie la data de 24 septembrie 2020 în ceea ce priveşte recursurile în casaţie formulate de inculpat şi partea responsabilă civilmente.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 septembrie 2020.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 17 noiembrie 2020.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., arătând că instanţa de fond, cât şi cea de apel au pronunţat soluţii în cauza de faţă, încălcând dispoziţiile legii penale, soluţii ce au avut implicaţii şi în soluţionarea acţiunii civile.

Ca atare, faptei săvârşite îi lipseşte un element de tipicitate, respectiv chiar latura obiectivă, ceea ce se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală, aspect învederat atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei apel, în baza căruia s-a solicitat achitarea pentru lipsa laturii obiective, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

În acest context, a solicitat să se constate că faptei îi lipseşte un element constitutiv al infracţiunii (chiar latura obiectivă cerută de lege pentru existenţa infracţiunii) de folosire sau prezentare de declaraţii false, inexacte sau incomplete, cu rea credinţă, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau bugetele administrate de acestea sau în numele lor prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Sub acest aspect, a apreciat că instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au evaluat cauza greşit prin aprecierea asupra întrunirii tuturor elementelor constitutive, ale infracţiunii, în urma evaluării greşite a tuturor probelor administrate.

Un prim argument neavut în vedere de către instanţe îl constituie dispoziţiile europene cuprinse în Regulamentul (CE nr. 1782/2003 şi 73/2000) de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori.

În susţinerea argumentului de încălcarea legii de către instanţă pentru infracţiunea continuată de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a arătat că în cadrul Uniunii Europene, normele pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune sunt prevăzute, în mod expres, în Regulamentul CE nr. 1782 din 29 septembrie 2003. Actul normativ condiţionează plata subvenţiilor către agricultori de respectarea normelor în materie de terenuri, de producţie şi de activitate agricolă. Aceste norme urmăresc integrarea în organizarea comună a pieţei europene, a standardelor de mediu şi de siguranţă a produselor alimentare, de sănătate animală, precum şi cele de bune condiţii agricole şi de mediu.

După cum se poate observa activitatea agricola aşa cum este definită în Regulamentele Europe presupune doua componente: producţia, creşterea sau cultivarea de produse agricole, inclusiv recoltarea, mulsul, creşterea şi deţinerea de animale în scopuri agricole; menţinerea terenurilor în bune condiţii agricole şi de mediu, astfel cum sunt stabilite la articolul 6". Sintagma "sau" din definiţia activităţii agricole înseamnă că cele două componente pot subzista separate fără să fie obligatorie cumularea celor două pentru a putea dovedi că desfăşori propria activitate agricola. După cum se poate constata deţinerea de animale în scopuri agricole este anterioara sintagmei "sau" ceea ce certifica odată în plus că menţinerea terenurilor în bune condiţii agricole şi de mediu nu presupune a fi deţinător de animale, atât în legislaţia europeană, cât şi în legislaţia naţională activitate agricolă înseamnă menţinerea terenurilor în bune condiţii agricole şi de mediu prin asigurarea unui nivel minim de păşunat sau prin cosirea lor cel puţin o dată pe an - GAEC 7.

În esenţă, a menţionat că fapta reţinută în sarcina sa, nu este una specifică inducerii în eroare a reprezentanţilor APIA, lipsind elementul material al infracţiunii, aşa cum cere textul de lege, atâta timp cât toţi reprezentanţii Consiliului Local au cunoscut aceste aspecte din instruirile funcţionarilor A.P.I.A., care i-au îndrumat să acceseze subvenţii pentru păşunatul comunal, chiar în modalitatea descrisă prin rechizitoriu, şi ştiind că beneficiază de suport tehnic din partea funcţionarilor, şi nefăcând altceva, decât să efectueze toate activităţile la vedere şi doar în calitatea sa de edil al localităţii.

A mai susţinut şi faptul că a fost de notorietate publică la acea vreme, la nivelul tuturor comunelor din ţară, că există posibilitatea accesării de astfel de fonduri pentru întreţinerea şi îmbunătăţirea păşunilor, astfel că funcţionarii A.P.I.A., responsabili de accesarea şi aprobarea obţinerii de fonduri europene destinate păşunilor, au procedat la efectuarea de campanii de informare pentru reprezentanţii autorităţilor locale, informându-i pe aceştia că pot desemna o persoană ce poate accesa subvenţia pentru toată păşunea comunală. Astfel, aceşti funcţionari au sugerat autorităţilor locale ce demersuri trebuie să facă în vederea obţinerii documentaţiei pentru obţinerea fondurilor, iar ulterior au efectuat o serie de controale pentru a observa dacă indicaţiile lor sunt respectate întocmai.

Plecând de la analiza cerinţelor impuse de principiul prezumţiei de nevinovăţie şi translatând analiza către infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a dispus condamnarea, a solicitat să se constate că din punct de vedere al laturii obiective, elementul material al infracţiunii trebuie să poarte asupra folosirii cu rea credinţă de documente false, inexacte sau incomplete sau în omisiunea de a furniza cu ştiinţă datele cerute potrivit legii, pentru a obţine fonduri europene.

Împrejurarea că a folosit acele înscrisuri (tabele) cunoscând că sunt false, în lipsa unor probe certe care să demonstreze că acesta a cunoscut că înscrisurile sunt false şi inexacte, în condiţiile în care a procedat la întreţinerea păşunilor şi amenajarea acestora, în condiţiile în care aceste documente nu au fost întocmite de către inculpat, ci de către alte persoane (în urma aprobării unor hotărâri de Consiliu Local) s-a apreciat că nu acoperă cerinţa dispoziţiei textului de lege. Inculpatul trebuia să aibă reprezentarea că acele tabele (ce se presupun a fi false), sunt false, în alte circumstanţe nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Din punctul său de vedere, în cauză, din întreg materialul administrat s-a constatat că a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penală, deoarece nu există concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare, adică, cu alte cuvinte, nu au fost realizate toate elementele constitutive ale infracţiunii.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea Deciziei penale nr. 370/A din 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de apel Piteşti şi achitarea sa, ca o consecinţă a faptului că infracţiunii prev. de art. 181 din Legea 78/2000 pentru care aceasta a fost condamnat - îi lipseşte un element de tipicitate, lipsă fiind atât sub aspectul obiectiv, cât şi subiectiv.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Comunei Berislăveşti a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen.

S-a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată prin prezentul recurs în casaţie este supusă casării în temeiul art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penală.

Sintagma fapta nu e prevăzută de legea penală a fost reglementată şi dezbătută şi prin prisma Deciziei nr. 631/2014 a Curţii Constituţionale, care reţine în considerentele deciziei, pe scurt, referitor la prevederea faptei de legea penală, că trăsătura esenţială a infracţiunii aceasta este, în primul rând, o expresie a principiului legalităţii incriminării, prevăzut atât la nivel constituţional - art. 23 alin. (12), cât şi la nivel convenţional - art. 7 parag. 1.

Astfel, prevederea faptei de legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă sau ordonată, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile acesteia, ale faptei concrete, şi cele ale modelului legal de incriminare).

Cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale consacrat de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală, se reţine atunci când nu există concordanţă (tipicitate) între fapta concretă comisă şi modelul legal de incriminare prevăzut de legea penală.

A mai menţionat că noţiunea de tipicitate se referă atât la elementele obiective, cât şi la elemente subiective din structura normei de incriminare. Ambele sunt elemente prin prisma cărora se analizează concordanţa între modelul descris de legiuitor în norma de incriminare şi fapta concret săvârşită. Pentru a interveni răspunderea penală trebuie să existe o concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare, adică, cu alte cuvinte, când au fost realizate toate elementele constitutive ale infracţiunii. Astfel, absenţa oricărui element constitutiv al infracţiunii lipseşte acţiunea penală de temeiul său de drept, putându-se afirma că lipsa de corespondenţă între trăsăturile faptei concrete şi trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare determină neprevederea faptei de către legea penală.

În concluzie, faţă de cele susţinute s-a susţinut că în cauză sunt pe deplin întrunite condiţiile prev. de art. 440 pct. 4 din C. proc. pen., referitoare la admiterea în principiu a prezentei cereri de recurs în casaţie, urmând ca instanţa, pe cale de consecinţă, să trimită cauza în vederea judecării recursului în casaţie. Sub aspectul fondului cererii, s-a apreciat că se impune dincolo de orice dubiu, admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului.

La data de 24 septembrie 2020, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie a depus concluzii scrise privind recursul în casaţie formulat de inculpatul A., precum şi recursul în casaţie formulat de partea responsabilă civilmente Consiliul Local Berislăveşti.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate în principiu, în esenţă, s-a susţinut că din punct de vedere formal, cererile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respectiv a fost atacată cu recurs în casaţie o decizie pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, cererea de recurs în casaţie este formulată de către inculpat/partea responsabilă civilmente în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului, fiind indicat în mod formal cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Indicarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Rezultă, aşadar, că faţă de soluţia reglementată prin dispoziţiile art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din noua reglementare a C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conţinută în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la " vinovăţia prevăzută de lege ".

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel. Altfel spus, acesta vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte va analiza dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A.

Analizând, însă, pe fond motivele invocate în susţinerea cererii de recurs în casaţie prin raportare la motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocat de către recurent în susţinerea căii de atac, s-a solicitat respingerea recursului în casaţie ca nefondat.

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei sau modificare a unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune.

Starea de fapt prezentată în Rechizitoriul nr. x/2014 din 24 martie 2017 şi pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului A. prezintă pe de-o parte acţiunile inculpatului, primar al comunei Berislăveşti de a declara la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, în campaniile 2008 şi 2009, aspecte necorespunzătoare adevărului prin cererile de sprijin financiar şi declaraţiile anexă cererii de sprijin financiar cunoscând că nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, întrucât terenurile au fost utilizate de locuitorii comunei deţinători de animale, iar Consiliul Local Berislăveşti nu a desfăşurat propria activitate agricolă şi de a folosi în cadrul dosarului cererii de plată pe anul 2009 documente false/inexacte - tabelul cu deţinătorii de animale ce conţine şi date nereale, având drept urmare obţinerea ca sprijin financiar a sumei totale de 1.647.135,07 RON din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Fondul European pentru Garantarea în Agricolă şi bugetul naţional, iar pe de altă parte, dispoziţiile legale încălcate de acesta la momentul accesării fondurilor europene. Ca atare, nu se poate susţine că faptei săvârşite de către inculpat îi lipseşte un element de tipicitate, respectiv chiar latura obiectivă.

Din perspectiva acestor dispoziţii legale, probele administrate au relevat faptul că, în realitate, Consiliul Local Berislăveşti nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate pentru depunerea cererii de plată pe suprafaţă pentru anul 2008 şi autorizarea la plată. Astfel, prin Hotărârea Consiliului Local Berislăveşti nr. 16 din 28 februarie 2008 s-au repartizat trupurile de păşune comunală pentru animalele din comuna Berislăveşti, s-au stabilit lucrările ce se vor efectua pe fiecare trup de păşune de către proprietarii de animale care utilizează izlazurile comunale în anul 2008 şi s-a stabilit cuantumul taxei pentru păşunatul animalelor pe izlazul comunal, respectiv pentru o bovină 15 RON, pentru o cabalină 30 RON şi pentru cinci ovine 15 RON.

Totodată, conform chitanţelor emise de Primăria comunei Berislăveşti, pentru anul 2008, în baza Hotărârii Consiliului Local Berislăveşti nr. 16 din 28 februarie 2008, s-a încasat taxă de păşunat de la un număr de 449 proprietari de animale de pe raza localităţii, în sumă totală de 15.741 RON, taxa de păşunat fiind încasată inclusiv în perioada iulie - august 2008. Concluzia rezultată din examinarea înscrisurilor - chitanţe aflate în fotocopie la dosar se coroborează şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză care au confirmat faptul că în anul 2008 Primăria Berislăveşti a încasat taxă de păşunat de la proprietarii de animale din localitate care au utilizat personal izlazurile comunale pentru păşunatul animalelor.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 448 pct. l C. proc. pen., s-a solicitat respingerea recursurilor în casaţie ca nefondate şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală.

Prin Încheierea din 17 noiembrie 2021, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Comunei Berislăveşti împotriva Deciziei penale nr. 370/A din 8 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

S-a trimis cauza Completului C2 şi s-a fixat termen pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie la data de 2 februarie 2021, ora 09:00, pentru când s-a dispus citarea recurentului inculpat A., recurenta partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Comunei Berislăveşti şi intimata parte civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale-Agenţia de plăţi şi intervenţie pentru Agricultură.

Înalta Curte a constatat că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Comunei Berislăveşti îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului şi părţii responsabile civilmente, hotărârea care se atacă - Decizia penală nr. 370/A din 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, precum şi semnătura apărătorilor aleşi ce au exercitat calea de atac.

De asemenea, s-a constatat că cererile de recurs în casaţie sunt formulate în termenul prevăzut de lege şi îndeplinesc condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., iar motivele expuse de către inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Comunei Berislăveşti se circumscriu în conţinutul cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin prisma căruia recurentul a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală. În esenţă, s-a susţinut că se impune achitarea în temeiul art. 16 lit. b) din C. proc. pen., întrucât în hotărârea dată în apel nu au fost evidenţiate actele săvârşite care să întrunească condiţiile de tipicitate subiectivă şi obiectivă ale infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul, nefiind realizată o concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi nefiind realizate elementele constitutive ale infracţiunii.

Înalta Curte, având în vedere că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Comunei Berislăveşti îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., fiind invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Comunei Berislăveşti împotriva Deciziei penale nr. 370/A din 8 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Comunei Berislăveşti împotriva Deciziei penale nr. 370/A din 8 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) din C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Comunei Berislăveşti în susţinerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Or, având în vedere criticile formulate pe calea recursului în casaţie, în realitate, fondul acestora are ca premisă tocmai negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului A.

Mai exact, recurentul a solicitat, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conţinutului faptic propriu-zis al actelor ce i se impută ori al altor împrejurări de fapt cu relevanţă asupra reţinerii configuraţiei tipice a infracţiunii.

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Aşa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Prin urmare, starea de fapt reţinută prin decizie nu poate fi cenzurată de Înalta Curte în actuala procedură. Ea constă, în esenţă, în aceea că, inculpatul A., în calitate de primar al comunei Berislăveşti, judeţul Vâlcea, au fost adoptate Hotărârile de consiliu local 36 din 11 iunie 2010 şi 47 din 18 august 2010, privind modul de utilizare a sumei de 688.647,42 RON obţinută cu titlu de sprijin financiar pe suprafaţă de la APIA. Din această sumă, doar 162.500 de RON au fost destinaţi a fi utilizaţi pentru lucrări de curăţire şi amenajare a păşunilor comunale, restul de 526.147,42 RON fiind utilizaţi pentru lucrări de construcţie la centrul de lapte, mobilier şi veselă la căminele culturale, lucrări de reparaţii la biserici, ajutoare de urgenţă, materiale de construcţie, reparaţii curente, organizare manifestare ziua comunei, studii de fezabilitate, documentaţii tehnice pentru drumuri agricole, sponsorizare Consiliu Judeţean. Prin urmare suma de 526.147,42 RON a fost utilizată contrar destinaţiei pentru care a fost solicitată şi încasată cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 125/2006.

Rezultă că scopul urmărit de inculpatul A. a fost acela de a da o aparenţă de legalitate şi legitimitate asupra cererilor şi declaraţiilor de suprafaţă, în campaniile 2008 - 2009, pentru care s-au încasat necuvenit subvenţii pe suprafaţă. Astfel, aceste fonduri urmau să fie utilizate numai pentru efectuarea de lucrări pe păşuni, între care întreţinerea pajiştilor permanente prin asigurarea unui nivel minim de păşunat şi prin cosirea lor cel puţin odată pe an, arderea vegetaţiei uscate a pajiştilor permanente nefiind permisă decât cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi nefiind permisă tăierea arborilor solitari şi/sau a grupurilor de arbori. De asemenea, ca situaţie de fapt s-a reţinut că este cert faptul că inculpatul A. este cel care a depus la partea civilă documentaţia cu conţinut fals despre care ştia sau dacă nu ştia, în orice caz putea şi trebuia să ştie, întrucât purta răspunderea întregii activităţi de obţinere a finanţării, aşa încât a existat în cauză cel puţin o intenţie indirectă a inculpatului pe care a desfăşurat-o în perioada 2008 - 2010, intenţie care se subsumează noţiunii de rea-credinţă despre care face vorbire art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte conchide că, în speţă, starea de fapt reţinută prin decizie cu privire la contribuţia inculpatului A. corespunde laturii obiective a infracţiunii prev de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen. reţinându-se că legea nouă este mai favorabilă inculpatului atât sub aspectul condiţiilor de incriminare cât şi al limitelor de pedeapsă.

Prin urmare, în speţă, recurentul inculpat A. şi recurenta parte responsabilă civilmente Consiliul Local Berislăveşti prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, au făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, apreciind că starea de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenţia lipsa caracterului penal al faptei pentru care a fost condamnat inculpatul A.

Criticile referitoare la neîntrunirea elementelor laturii obiective reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispoziţiile legii.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori a eventualelor contradicţii între ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Acest din urmă temei legal permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţe şi conţinutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică, nicidecum reaprecierea elementelor de fapt reţinute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală definitivă.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este limitată exclusiv în drept. Aşadar, statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii

Aşadar, criticile invocate de recurentul inculpat şi recurenta parte responsabilă civilmente nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia acestuia în săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Prin motivele de recurs formulate se realizează o analiză a probelor, recurentul inculpat susţinând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de lege.

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.

Criticile formulate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Comunei Berislăveşti nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursurile în casaţie promovate în cauză aceştia urmărind, în realitate, remedierea unei greşite aprecieri a stării de fapt de către instanţele anterioare, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Cu alte cuvinte, raportat la starea de fapt reţinută de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel, fapta inculpatului întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii obţinere ilegală de fonduri europene prev de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 din C. pen.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susţinerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Comunei Berislăveşti împotriva Deciziei penale nr. 370/A din 8 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat precum şi recurenta parte responsabilă civilmente vor fi obligaţi la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Comunei Berislăveşti împotriva Deciziei penale nr. 370/A din 8 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat, precum şi recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2021.

Procesat de GGC - LM