Scope of appellate review: Aggravating a minor’s educational measure to custodial internment in a civil party’s appeal

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 390 din data de 10 septembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 114 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., măsura educativă neprivativă de libertate, prevăzută de art. 115 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 119 C. pen., constând în consemnarea la sfârşit de săptămână pe o durată de 10 săptămâni cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. c) din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 113 C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 121 alin. (1) lit. a), d) şi e) din C. pen., s-a impus inculpatului pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate aplicate, respectarea următoarelor obligaţii: să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională; să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia; să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta.

S-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 123 din C. pen. privind consecinţele nerespectării, cu rea-credinţă, a condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse.

Supravegherea executării măsurii educative s-a dispus să se facă sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Gorj, conform art. 119 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 397 din C. proc. pen. şi art. 19 din C. proc. pen., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul, în solidar, cu părţile responsabile civilmente C. şi D., la plata către partea civilă B. a sumei de 25.000 RON, reprezentând daune morale.

A fost respinsă cererea formulată de partea civilă B. în ceea ce priveşte acordarea daunelor materiale, precum şi cererea privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.

În baza art. 274 alin. (3) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar, cu părţile responsabile civilmente C. şi D., la plata sumei de 11.700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare în cuantum de 520 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu E. desemnat inculpatului în procedura de cameră preliminară şi în faza de judecată, precum şi cele în cuantum de 390 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu F. desemnat persoanei vătămate în procedura de cameră preliminară, avansate din fondurile Ministerului Justiţiei - Baroul Gorj, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel inculpatul A., părţile responsabile civilmente C. şi D., partea civilă B. şi reprezentanţii legali G. şi H.

Prin Decizia penală nr. 822 din 15 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 390 din 10 septembrie 2019 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, pronunţate în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi părţile responsabile civilmente C. şi D. împotriva Sentinţei penale nr. 390 din 10 septembrie 2019 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, pronunţate în Dosarul nr. x/2017.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa instanţei de fond, sub aspectul laturii penale şi, rejudecând, în baza art. 114 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A., măsura educativă privativă de libertate, prevăzută de art. 115 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 125 din C. pen., respectiv internarea într-un centru de detenţie, pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. c) din C. pen. cu aplicarea art. 113 din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din C. pen. şi art. 126 din C. pen.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, care nu contravin deciziei.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 276 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., în solidar, cu părţile responsabile civilmente C. şi D., la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă B..

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit avocatului din oficiu a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 6 octombrie 2020, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 2 noiembrie 2020, sub nr. x/2017.

Prin Încheierea de cameră de consiliu din 20 ianuarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 822 din 15 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori. S-a dispus trimiterea cauzei la completul competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii.

Verificând condiţiile de admisibilitate în conformitate cu dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., prin încheierea de admitere în principiu s-a reţinut, printre altele, că cererea de recurs în casaţie se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. ("s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală") şi că recursul în casaţie produce o devoluţie parţială (o reexaminare în limitele cazurilor de casare), astfel, controlul instanţei de recurs în casaţie va opera în limitele cazului de casare indicat.

Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a criticat decizia atacată pentru următoarele motive:

1. Măsura educativă privativă de libertate prevăzută de art. 115 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 125 din C. pen., respectiv internarea într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani, a fost dispusă cu încălcarea dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în raport de care, în apelul părţii civile, este inadmisibilă modificarea pedepsei întrucât "partea civilă poate face apel în ceea ce priveşte latura penală (...) în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă"

2. Măsura educativă privativă de libertate a fost dispusă cu încălcarea dispoziţiilor art. 417 alin. (1) raportat la art. 79 şi art. 81 lit. c) şi f) din C. proc. pen., în măsura în care se va aprecia că apelul a fost declarat în calitate de persoană vătămată, întrucât în această posibilă calitate, apelul a fost declarat şi motivat în scris, iar ulterior, susţinut oral, în cadrul dezbaterilor, exclusiv pentru aplicarea uneia din măsurile educative neprivative de libertate, prevăzute de art. 115 alin. (1) pct. 1 din C. pen.

De asemenea, s-a menţionat solicitarea procurorului de la judecata în primă instanţă, de luare faţă de inculpat a unei măsuri neprivative de libertate, respectiv asistarea zilnică pe durata maximă de 6 luni de zile.

3. Măsura educativă privativă de libertate a fost dispusă de instanţa de apel direct în camera de consiliu cu încălcarea obligaţiilor procedurale prevăzute de art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd că instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor cererile şi excepţiile ridicate din oficiu, dar şi a dispoziţiilor art. 508 din C. proc. pen., persoanele arătate la alin. (1) au dreptul şi îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri şi să prezinte propuneri în privinţa măsurilor ce urmează a fi luate.

S-a menţionat că persoana vătămată/partea civilă B. a solicitat aplicarea uneia dintre măsurile educative neprivative de libertate, prevăzute de art. 115 alin. (1) pct. 1 lit. b) sau c) din C. pen., precum şi majorarea despăgubirilor civile.

A mai fost precizat că persoana vătămată este doar subiect procesual principal având anumite drepturi potrivit art. 81 din C. proc. pen., însă, nu este parte în procesul penal, conform art. 32 şi art. 33 din C. proc. pen.

În concluzie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi, rejudecând, aplicarea uneia dintre măsurile educative prevăzute de art. 115 alin. (1) pct. 1 lit. b) sau c) din C. pen.

Prin încheierea de admitere în principiu, s-a considerat că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, motivele de recurs în casaţie, astfel cum au fost dezvoltate prin cererea de recurs în casaţie, se justifică a fi examinate, prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Prin concluziile scrise, depuse la data de 16 martie 2021, apărătorul ales al recurentului inculpat A., a reiterat că se impune admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi menţinerea măsurii educative neprivative de libertate aplicate de instanţa de fond.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în baza dispoziţiilor art. 447 şi art. 442 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Aspecte de drept substanţial şi formal

În cadrul Titlului V, Capitolele II şi III din C. pen., este reglementat regimul măsurilor educative. C. pen. reglementează, pentru ipoteza minorilor infractori, un sistem gradual de măsuri educative, ce urmează a fi alese şi aplicate în urma individualizării judiciare. Potrivit dispoziţiilor art. 115 din C. pen., cadrul juridic general al măsurilor educative, cuprinde măsuri neprivative şi măsuri privative de libertate.

Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

În cauză, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală".

Potrivit art. 2 din C. proc. pen., legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni.

O sancţiune ori o pedeapsă este nelegală când iese din intervalul prevăzut de lege şi determinat prin incidenţa tuturor cauzelor ori stărilor relevante individualizării judiciare.

Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curte a stabilit că sintagma "pedeapsă" din cuprinsul pct. 12 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. are un sens mai larg, de sancţiune de drept penal, cuprinzând şi sfera măsurilor educative, context în care legalitatea naturii şi duratei acestora sunt supuse verificării în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie (în acest sens, Decizia penală nr. 251/RC din 14 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a stabilit că pot fi cenzurate prin prisma dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator (în acest sens, amintim ÎCCJ, secţia penală, Decizia nr. 133/RC din 29 mai 2020, Decizia nr. 51/RC din 19 februarie 2016, Decizia nr. 96/RC din 24 martie 2016 şi Decizia nr. 24/RC din 19 ianuarie 2017).

În cauză, s-a aplicat, în apelul părţii civile în defavoarea inculpatului, cea mai severă măsură educativă. Astfel, faţă de recurent s-a aplicat măsura educativă privativă de libertate, prevăzută de art. 115 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 125 din C. pen., respectiv internarea într-un centru de detenţie pe o durată de 2 ani, pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzute şi pedepsite de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. c) din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 113 din C. pen. şi art. 5 din C. pen., în condiţiile în care instanţa de fond individualizase măsura educativă neprivativă de libertate, prevăzută de art. 115 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 119 C. pen., constând în consemnarea la sfârşit de săptămână pe o durată de 10 săptămâni.

Problematica de evaluat se circumscrie următoarelor chestiuni de drept evocate de inculpat:

1. Aplicarea principiului non reformatio in pejus.

2. Limitele individualizării judiciare.

1. Aplicarea principiului non reformatio in pejus

Principiul non reformatio in pejus nu are incidenţă în cauză, acesta referindu-se la agravarea situaţiei juridice a părţii ce a declarat calea de atac.

Motivele recurentului inculpat A. se referă la faptul că instanţa de apel i-a agravat situaţia prin dispunerea celei mai severe măsuri educative privative în apelul declarat de partea civilă, măsură care nu a fost solicitată de partea civilă ori de procuror şi nici nu a fost pusă în discuţia părţilor.

Prin efectul devolutiv al apelului, instanţa de apel verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în raport cu calitatea celui care l-a declarat şi persoana la care se referă declaraţia de apel, potrivit art. 409 din C. proc. pen.

Apelul a fost declarat de partea civilă, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă, aceasta fiind persoana vătămată constituită parte civilă în cadrul procesului penal.

Pe latură penală persoana vătămată constituită parte civilă a solicitat aplicarea unei măsuri mai severe numind o altă măsură decât cea individualizată în final.

Operaţiunea complexă a individualizării judiciare nu se opune evaluării unei sancţiuni mai severe decât cea solicitată expressis verbis de către părţi ori procuror, în acest caz limita individualizării fiind dată de maximul special.

2. Limitele individualizării judiciare

În ce priveşte limitele prevăzute de lege în raport cu caracterizarea în drept a infracţiunii cercetate, instanţa de apel putea aplica inculpatului minor A., pentru infracţiunea de viol, în conformitate cu dispoziţiile art. 115 din C. pen., o măsură educativă privativă de libertate, chiar cea mai severă dintre acestea, libertatea alegerii sancţiunii aparţinând instanţei şi fiind rezultatul unei ample evaluări a criteriilor de individualizare. În raport de gravitatea infracţiunii şi consecinţele produse, în cauză individualizarea este judicioasă.

Instanţa de apel, în apelul părţii civile în defavoarea inculpatului, pe aspect sancţionator, s-a orientat spre aplicarea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenţie, reglementată de dispoziţiile art. 125 din C. pen.

Conform art. 125 alin. (2) din C. pen.: "Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani."

Potrivit art. 114 din C. pen.: (1) Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.

(2) Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:

a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;

b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.

Art. 218 alin. (1) din C. pen.: Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când c) victima este un minor.

Instanţa de apel a apreciat că propria conduită a inculpatului A. din momentul în care a adoptat rezoluţia infracţională, caracterizată prin insistenţă, tenacitate în vederea atingerii scopului propus şi superficialitate faţă de existenţa şi rigoarea normelor legale, conduita faţă de partea civilă minoră după săvârşirea faptei şi pe tot parcursul procesului penal, urmările unei asemenea fapte în planul dezvoltării psihice a părţii civile, impun un proces atent şi profund de resocializare, în interiorul căruia aceasta să conştientizeze gravitatea încălcării legii, consecinţele acestui act, dar şi necesitatea respectării autorităţii legii şi a agenţilor statului, care acţionează în scopul protejării cetăţenilor şi asigurării puterii legii, în raport de care inculpatul nu prezintă aptitudinea de a se îndrepta decât prin aplicarea unei măsuri educative privative de libertate, aptă pentru a asigura funcţia de reeducare.

În considerentele deciziei din apel, s-a reţinut, sub aspectul laturii penale, că, măsura educativă aleasă de instanţa de fond a fost apreciată în mod corect de apelanţi ca fiind mult prea blândă şi dispusă cu greşita interpretare a criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 din C. pen., raportat la împrejurarea şi modalitatea de săvârşire a faptei, vârsta părţii civile, conduita inculpatului după săvârşirea infracţiunii faţă de partea civilă şi familia acesteia, cât şi în plan procesual.

În concluzie, având în vedere maximul special (pedeapsa prevăzută de lege) pentru infracţiunea săvârşită şi faptul că perioada de 2 ani aplicată recurentului inculpat reprezintă minimul intervalului prevăzut pentru măsura educativă, se constată că, măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie este legală.

În raport de susţinerile apărării, Înalta Curte constată că acestea sunt vădit neîntemeiate, soluţia pronunţată de curtea de apel în apelul părţii civile s-a făcut cu deplina respectare a textelor incidente şi principiilor ce guvernează soluţionarea căii de atac.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 822 din 15 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 822 din 15 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.

Procesat de GGC - LM