Decizia nr. 112/RC/2021 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra recursurilor în casaţie de fată;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 50 din data de 28 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. x/2014, în rejudecare, în fond, după casare, s-a dispus după cum urmează:

În baza art. 386 din C. proc. pen. s-a admis în parte cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimis în judecată inculpatul A. respectiv din infracţiunea de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen., în cauză fiind absorbit conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 386 din C. proc. pen. s-a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii: A., B., C., prin rechizitoriul din data de 22 august 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, emis în Dosarul nr. x/2014, din infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 doar în privinţa inculpatului C., în infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013; şi respectiv inculpaţii D. şi F. din complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În temeiul art. 3 din O.U.G. nr. 43/2002 raportat la art. 11 din Legea nr. 78/2000; Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale; art. 281 lit. b) din Codul de procedură penală s-a admis excepţia nulităţii actelor de urmărire penală privind infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D.

1. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A., fără antecedente penale de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (în raport de SC G.; SC H. I. SRL şi SC J. SRL)

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (în raport. de SC I. SRL în relaţia cu SC K. SRL şi SC L. SRL).

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) raportat la art. 10 din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (SC I. SRL în relaţia cu SC M. SRL).

În temeiul art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013 raportat la art. 91 din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative de 1.000 RON care se înregistrează în cazierul judiciar.

A constatat achitat integral prejudiciul cauzat de inculpatul A.

2. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B., fără antecedente penale de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen.

3. În baza 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit.

h din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul C., fără antecedente penale privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare modificării prin Legea nr. 255/2013 raportat la art. 91 din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative de 1.000 RON care se înregistrează în cazierul judiciar.

A constatat achitat integral prejudiciul cauzat de inculpatul C.

4. În baza 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul F., fără antecedente penale, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), din) Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. art. 5 C. pen. (raportat la fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului A. în relaţia SC I. şi SC M. SRL şi a inculpatului C.).

În temeiul art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 în formă în vigoare modificării prin Legea nr. 255/2013 raportat la art. 91 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative de 1.000 RON care se înregistrează în cazierul judiciar.

A constatat achitat integral prejudiciul cauzat de inculpatul F.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul F. de sub învinuirea complicităţii la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (raportat la fapta reţinută în sarcina inculpatului B.).

5. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a), b) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D., fără antecedente penale; de sub învinuirea complicităţii la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), din) Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. art. 5 din C. pen. (raportat la fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatul A. în raport cu SC G.; SC H. I. SRL şi SC J. SRL, SC I. SRL în relaţia cu SC K. SRL şi SC L. SRL, precum şi în raport cu fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului B.)

În baza 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul D., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 5 din C. pen. (raportat la fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului C. precum şi în sarcina inculpatului A. în relaţia SC I. SRL şi SC M. SRL).

În temeiul art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 (în formă în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 255/2013) raportat la art. 91 din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative de 1.000 RON care se înregistrează în cazierul judiciar.

A constatat achitat integral prejudiciul cauzat de inculpatul D.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D., de sub învinuirea săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din C. pen., cu aplicarea art. 11 din Legea nr. 78/2002.

A constatat că inculpatul D. a fost reţinut şi arestat din data de 5 iunie 2014 până la data de 12 noiembrie 2014; inculpatul F. a fost reţinut şi arestat din data de 5 iunie 2014 până la data de 3 septembrie 2014; inculpatul A. din data de 5 iunie 2014 până la data de 3 septembrie 2014, iar inculpatului B. din data de 5 iunie 2014 până la data de 4 august 2014.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 şi art. 25 din C. proc. pen. şi art. 1357, art. 1443 din C. civ., a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, cu sediul în Arad, B-dul x, nr. 79, judeţul Arad în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 249 şi următoarele C. proc. pen., a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii respectiv a sechestrului asigurătoriu, instituite prin rechizitoriul din 22 august 2014, emis în dosarul x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra următoarelor imobile aparţinând inculpatului A.:

a) imobil situat pe B-dul x nr. 24, jud. Arad - valoare impozabilă 64.515 RON, înscris în C.F. x-C1-U14;

b) imobil situat pe B-dul x nr. 24, jud. Arad - valoare impozabilă 111.926 RON, înscris în C.F. x-C1-U13;

c) imobil situat pe str. x, jud. Arad - valoare impozabilă 457.641 RON, înscris în C.F. x-C1-U2;

inculpatului D. privind terenul extravilan situat în com. Vladimirescu, Jud. Arad, înscris în C.F. x; precum şi inculpatului F. privind apartamentul situat în localitatea Floreşti, str. x, jud. Cluj., înscris în C.F. x.

În temeiul art. 397 alin. (4) din C. proc. pen. dispoziţiile din hotărâre privind măsurile asigurătorii fiind executorii.

În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 8.000 RON au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 2, alin. (4) din C. proc. pen. a obligat pe inculpaţii A., B., C., F. şi D. la plata sumei de câte 7.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Arad a constatat că prin Decizia penală nr. 1494 din 7 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul x/2014, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpaţii D., F., A., B., C. şi Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva Sentinţei penale nr. 113 din 11 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. x/2014.

A desfiinţat sentinţa penală apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Arad.

În baza art. 424 alin. (4) din C. proc. pen. instanţa de control judiciar a menţinut actele îndeplinite până la data de 10 martie 2015 inclusiv, cu excepţia soluţiei cu privire la expertiza fiscală încuviinţată fără stabilirea obiectivelor. De asemenea, au fost menţinute toate declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Urmare a trimiterii în rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data 10 februarie 2017, sub nr. de Dosar x/2014

În rejudecare, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad din 22 august 2014 emis în Dosarul nr. x/2014, înregistrat la Tribunalul Arad la data de 25 august 2014 au fost trimişi în judecată inculpaţii: D., pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 lit. a) din C. pen. F., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. A., pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., complicitate la de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. anterior; B., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., C., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.

În cauză a fost acvirat Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au fost audiaţi martori, s-au depus înscrisuri şi s-a efectuat expertiză fiscală şi expertiză judiciară contabilă, fiind audiaţi totodată şi experţii pentru lămuriri suplimentare.

În fapt, în actul de sesizare s-au reţinut următoarele:

În Dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad privind pe inculpaţii N., ş.a. (din care a fost disjunsă prezenta cauză) s-au efectuat cercetări faţă de mai multe societăţi comerciale sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 constând în înregistrarea în contabilitate de documente justificative care nu au la bază operaţiuni reale. Printre societăţile comerciale furnizoare de documente justificative care atestă operaţiuni fictive s-a regăsit şi SC M. SRL, societate care a emis facturi care atestau operaţiuni fictive şi către SC I. SRL, SC J. SRL, SC O. SRL şi SC P. SRL.

În aceeaşi cauză (65/P/2013) s-a dispus introducerea a unui investigator sub acoperire care a fost autorizat să solicite remiterea mai multor documente justificative care să ateste operaţiuni fictive în schimbul unui procent din valoarea facturilor. Astfel, la data de 4 septembrie 2013, investigatorul sub acoperire Q. s-a întâlnit cu inculpatul N. iar acesta i-a remis mai multe documente justificative, în schimbul unei sume de bani, documente care atestau operaţiuni fictive.

Din verificările efectuate în Dosarul nr. x a reieşit că o parte din societăţile care au înregistrat operaţiuni fictive provenind de la grupul de firme aflate în atenţia organelor fiscale şi de cercetare penală, sunt gestionate din punct de vedere contabil de către cabinetul de contabilitate SC R. SRL, al cărei asociat este numita D., soţia inculpatului D., drept pentru care s-a dispus disjungerea cauzei faţă de aceste aspecte, continuându-se cercetările în prezentul dosar penal.

Inculpatul D. a avut până în anul 2011 calitatea de comisar în cadrul Gărzii Financiare Arad, după care, urmare a restructurărilor de personal, a fost repartizat ca inspector la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Marilor Contribuabili, Activitatea de Inspecţie Fiscală,

Regiunea de Vest. Datorită profesiei, inculpatul D. deţinea cunoştinţe de contabilitate, astfel încât, chiar dacă statutul de funcţionar public îi interzicea, acesta s-a ocupat în fapt de prestarea serviciilor de contabilitate pentru mai multe societăţi, în numele SC R. SRL, la care soţia sa, contabil autorizat, este asociată.

Inculpaţii D. şi F. s-au cunoscut încă din anul 2011, perioadă în care s-au înţeles ca primul să-i furnizeze secundului servicii de contabilitate pentru SC T. SRL, societate al cărei administrator este martora U., soţia inculpatului F., acesta din urmă fiind cel care administra în fapt respectiva societate. De asemenea, inculpatul D. mai presta în fapt servicii de contabilitate şi pentru SC P. SRL, SC O. SRL, SC V. SRL, SC W. SRL, SC W. SRL, SC I. SRL şi SC J. SRL, SC G. şi SC H. I. SRL, SC X. SRL şi P.F.A. Y.

În cursul aceluiaşi an, 2011, între inculpaţii D., B., pe de o parte şi F., pe de alta, au intervenit neînţelegeri generate de faptul că o persoană, despre care F. garantase că ar fi de încredere, ar fi creat un prejudiciu inculpatului B., administratorul SC O. SRL Pentru a stinge acele neînţelegeri, cei trei inculpaţi au fost de acord ca inculpatul F. să îl ajute pe inculpatul B. să diminueze pierderile suferite, prin emiterea unor facturi şi chitanţe din partea SC T. SRL către SC O. SRL care să ateste efectuarea de operaţiuni comerciale fictive, urmând ca în acest mod să se diminueze taxele ce urmau să fie plătite de această din urmă societate bugetului de stat.

Astfel, în perioada 2 noiembrie 2011 - 24 aprilie 2012, inculpatul F. a emis în numele SC T. SRL către SC O. SRL, 47 de facturi şi chitanţe care atestau efectuarea unor servicii de "curăţat, spălat, vopsit rezervoare, manipulat materiale" în sumă totală de 596.316 RON. Pentru a evita circuitele bancare, inculpaţii au convenit ca aceste documente justificative (facturi şi chitanţe) să fie întocmite zilnic, sub pragul de 5.000 RON, pentru a crea aparenţa unor decontări în numerar. Inculpatul D., cu ocazia centralizării documentelor contabile reale, comunica lunar inculpatului B. care era cuantumul taxelor pe care SC O. SRL trebuia să le plătească bugetului de stat, după care acesta din urmă decidea cât anume din acele obligaţii urmează a se deduce prin emiterea documentelor care atestau operaţiuni fictive. După ce îi era comunicată această sumă, inculpatul D. îl contacta pe inculpatul F. comunicându-i câte facturi şi chitanţe să întocmească, în ce cuantum şi cu ce obiect. Ulterior întocmirii respectivelor documente, inculpatul F. le preda inculpatului D. care, lunar, le înregistra în contabilitatea SC O. SRL ca şi operaţiuni reale. Pentru a da acelor operaţiuni aparenţă de realitate, inculpatul D. a întocmit la data de 1 noiembrie 2011, un contract de execuţie lucrări între SC T. SRL şi SC O. SRL, precum şi situaţii de lucrări/procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, aferente celor 47 de facturi/chitanţe.

Pentru ca operaţiunile fictive înregistrate în contabilitatea SC O. SRL să nu provină exclusiv de la SC T. SRL, inculpatul F. a luat legătura cu alte persoane, faţă de care cercetările urmează a fi disjunse, care să-i pună la dispoziţie documente justificative (facturi şi chitanţe) în vederea introducerii lor în contabilitatea SC O. SRL Astfel, în aceeaşi modalitate, în luna august 2012 şi februarie 2013, inculpatul F. a mai emis, în numele SC Z. SRL 25 de facturi şi chitanţe în valoare totală de 124.000 RON, iar în numele SC AA. SRL un număr de 6 facturi/chitanţe în valoare totală de 29.908,80 RON. Respectivele documente justificative care atestau operaţiuni fictive de "curăţare, întreţinere şi spălare rezervoare, conducte, ţevi", respectiv "lucrări de sablare, vopsire rezervor metalic", au fost predate inculpatului D. care, conform înţelegerii cu inculpatul B., le-a introdus în contabilitatea SC O. SRL, întocmind pe lângă acestea un contract de prestări servicii în numele SC Z. SRL şi unul de execuţie lucrări în numele SC AA. SRL, precum şi situaţii de lucrări aferente fiecărei facturi/chitanţe.

De asemenea, inculpatul D. s-a înţeles cu inculpatul B. să înregistreze în contabilitatea SC O. SRL operaţiuni fictive cu ajutorul unor documente justificative provenind de la alte societăţi decât cele procurate prin intermediul inculpatului F. Astfel, prin intermediul altor persoane, faţă de care cercetările urmează a fi disjunse, inculpatul D., în cursul lunilor septembrie 2012 - februarie 2013, a procurat un număr de 7 facturi şi chitanţe emise de SC K. SRL în valoare de 35.000 RON şi 50 de facturi şi chitanţe provenind de la SC M. SRL, în valoare totală de 602.811,66 RON, pe care le-a înregistrat în contabilitatea SC O. SRL, întocmind şi în acest caz, pentru a da aparenţa realităţii operaţiunilor, câte un contract de execuţie de lucrări, precum şi rapoarte de lucrări eferente fiecărei facturi/chitanţe.

Pentru emiterea documentelor care atestau operaţiuni fictive şi introducerea lor în contabilitatea SC O. SRL inculpatul B. plătea un procent din valoarea facturată către inculpatul D., o parte revenind acestuia, restul fiind împărţit cu inculpatul F. şi celelalte persoane care au participat la emiterea documentelor.

Prejudiciul total cauzat de inculpatul B. prin înregistrarea în contabilitatea SC O. SRL a celor 135 de operaţiuni fictive, în valoare totală de 1.388.036,46 RON, este de 447.753,32 RON şi a fost reparat integral.

Inculpatul C., administratorul SC P. SRL, l-a cunoscut pe inculpatul D. în cursul lunii aprilie 2012, stabilind ca acesta din urmă să îi presteze servicii de contabilitate prin intermediul SC R. SRL Întrucât inculpatul C. i-a relatat inculpatului D. că are sume mari de plătit bugetului de stat, acesta i-a explicat că există posibilitatea de a determina reducerea respectivelor taxe prin înregistrarea de cheltuieli nereale, cunoscând persoane care emit facturi ce atestă operaţiuni fictive.

Inculpatul C. a fost de acord cu propunerea inculpatului D., astfel că acesta din urmă a luat legătura cu inculpatul F. căruia i-a solicitat să procedeze la completarea şi emiterea de documente justificative fictive pe care să le înregistreze în contabilitatea SC P. SRL.

Inculpatul F., împreună cu alte persoane, faţă de care cercetările urmează a fi disjunse, a emis în perioada aprilie 2012 - august 2013, în numele SC T. SRL, SC L. SRL, SC Z. SRL şi SC AA. SRL un număr de 237 de facturi/chitanţe în valoare de 1.267.922,2 RON, către SC P. SRL care reprezentau operaţiuni fictive.

De asemenea, inculpatul D. a procurat documente justificative şi prin intermediul altor persoane decât inculpatul F., persoane faţă de care cercetările urmează a fi disjunse, înregistrând în contabilitatea SC P. SRL alte 123 de facturi/chitanţe în valoare totală de 590.000 RON provenind de la SC M. SRL şi SC BB. SRL.

Pentru a evita circuitele bancare, inculpaţii au convenit şi în această situaţie ca documentele justificative (facturi şi chitanţe) să fie întocmite zilnic, sub pragul de 5.000 RON, pentru a crea aparenţa unor decontări în numerar.

Respectivele documente justificative care atestau operaţiuni fictive de "întreţinere reparaţii şi asamblare hală fabrică producţie carton" au fost predate inculpatului D. care, conform înţelegerii cu inculpatul C., le-a introdus în contabilitatea SC P. SRL, întocmind, pentru a da aparenţa că sunt reale, 6 contracte de execuţie de lucrări, precum şi situaţii de lucrări corespunzătoare operaţiunilor fictive.

Pentru emiterea documentelor care atestau operaţiuni fictive şi introducerea lor în contabilitatea SC P. SRL inculpatul C. plătea un procent din valoarea facturată către inculpatul D., o parte revenind acestuia, restul fiind împărţit cu inculpatul F. şi celelalte persoane care participat la emiterea documentelor.

Prejudiciul total cauzat de inculpatul C., prin înregistrarea în contabilitatea SC P. SRL a celor 360 de operaţiuni fictive, în valoare totală de 1.834.884,80 RON, este de 373.163 RON şi a fost reparat integral.

Inculpatul A. este administratorul de drept al SC I. SRL şi SC G., pe lângă acestea administrând în fapt şi SC J. SRL şi SC H. I. SRL, societăţi care formal au ca administratori pe mama concubinei sale, CC. şi pe concubina sa, DD.

Cunoscându-se de mai mult timp cu inculpatul D., în cursul anului 2012, între aceştia au existat discuţii referitoare la prestarea unor servicii de contabilitate pentru SC I. SRL În acest context inculpatul A. i-a relatat inculpatului D. faptul că are sume mari de plătit la bugetul de stat pentru cele patru societăţi a căror activitate o coordonează, solicitându-i să găsească o modalitate pentru a diminua acele taxe. Inculpatul D. i-a prezentat atunci inculpatului A. varianta înregistrării în contabilitate a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, modalitate cu care acesta a fost de acord.

În consecinţă, inculpatul D. a luat legătura cu inculpatul F. căruia i-a solicitat să procedeze la completarea şi emiterea de documente justificative fictive pe care să le înregistreze în contabilitatea SC I. SRL, SC G. şi SC J. SRL

Inculpatul F., împreună cu alte persoane, faţă de care cercetările urmează a fi disjunse, a emis în perioada aprilie 2012 - august 2013, în numele SC L. SRL şi SC Z. SRL un număr de 43 de facturi/chitanţe în valoare de 591.096 RON, către SC I. SRL, SC G. şi SC J. SRL care reprezentau operaţiuni fictive.

De asemenea, inculpatul D. a procurat documente justificative şi prin intermediul altor persoane decât inculpatul F., persoane faţă de care cercetările urmează a fi disjunse, înregistrând în contabilitatea SC I. SRL, SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL alte 82 de facturi/chitanţe în valoare totală de 1.190.002 RON provenind de la SC M. SRL şi SC K. SRL.

Pentru a evita circuitele bancare, inculpaţii au convenit şi în această situaţie ca documentele justificative (facturi şi chitanţe) să fie întocmite zilnic, sub pragul de 5.000 RON, pentru a crea aparenţa unor decontări în numerar.

În ceea ce priveşte operaţiunile fictive înregistrate de către SC J. SRL, nu a fost posibilă identificarea numărului exact de operaţiuni, întrucât inculpatul A., pentru a se sustrage urmăririi penale, a cesionat societatea unui cetăţean sârb, nefiind identificate facturile, chitanţele sau alte documente justificative. Relaţiile comerciale fictive pe care această societate le-a avut cu SC L. SRL, SC M. SRL şi SC K. SRL, în valoare totală de 1.157.818 RON reieşind din declaraţiile 394 (declaraţiile informative privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional).

Respectivele documente justificative care atestau operaţiuni fictive au fost predate inculpatului D. care, conform înţelegerii cu inculpatul A., le-a înregistrat în contabilitatea SC I. SRL, SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL.

Pentru emiterea documentelor care atestau operaţiuni fictive şi introducerea lor în contabilitatea SC I. SRL, SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL inculpatul A. plătea un procent din valoarea facturată către inculpatul D., o parte revenind acestuia, restul fiind împărţit cu inculpatul F. şi celelalte persoane care participat la emiterea documentelor.

Întrucât inculpatul D. a aflat că organele fiscale efectuează verificări încrucişate în legătură cu relaţiile comerciale ale SC M. SRL, (verificări coordonate cu cercetările penale din Dosarul nr. x/2013), i-a comunicat inculpatului A. acest aspect, iar acesta, pentru a induce în eroare organele de control, a luat decizia stornării operaţiunilor comerciale pe care această societate le-a avut cu SC I. SRL În consecinţă, inculpatul D. a luat legătura cu suspectul EE., faţă de care cercetările urmează a fi disjunse, care a întocmit în luna mai 2013 în fals 29 facturi de stornare pe care le-a predat inculpatului D. spre a fi înregistrate în contabilitatea SC I. SRL Având suspiciuni asupra "seriozităţii" suspecţilor FF. şi EE., inculpaţii D. şi A., a luat hotărârea de a storna şi operaţiunile fictive înregistrate în contabilitatea SC G. şi SC H. I. SRL, provenind de la SC K. SRL, societate controlată, de asemenea, de suspectul EE. În consecinţă, numitul EE. a procedat la întocmirea Facturilor nr. x din 30 iunie 2013 şi 614 din 12 iunie 2013, în numele lui "GG.", prin care atestă în fals, stornarea tuturor operaţiunilor fictive dintre SC K. SRL pe de o parte, respectiv SC G. şi SC H. I. SRL pe de alta. După ce a primit documentele justificative de stornare, de la suspectul EE., inculpatul D. a procedat la înregistrarea lor în contabilitatea SC G. şi SC H. I. SRL

Operaţiunile de stornare nu au însă nicio influenţă asupra existenţei infracţiunii de evaziune fiscală, care era consumată la data efectuării lor, acestea indicând doar intenţia inculpaţilor D. şi A. de a induce în eroare organele de control cu privire la fictivitatea relaţiilor comerciale.

Prejudiciul total cauzat de inculpatul A., prin înregistrarea în contabilitatea SC I. SRL, SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL a operaţiunilor fictive, în valoare totală de 1.781.098 RON, este de 574.548 RON şi a fost reparat parţial, prin stornarea unora dintre operaţiunile fictive, astfel că a mai rămas de recuperat suma de 517.505 RON.

Inculpatul A. este singurul care nu recunoaşte comiterea faptelor mai sus descrise, arătând că nu a avut vreo înţelegere cu inculpatul D. cu privire la înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor fictive. Pe parcursul cercetărilor acesta a avut însă o atitudine oscilantă, recunoscând parţial faptele comise (mai puţin operaţiunile SC J.

J. SRL) în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu ocazia propunerii de arestare preventivă, recunoaştere ce s-a dovedit a fi una de circumstanţă, făcută numai pentru a obţine clemenţa judecătorului, cu scopul de a nu se lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Ulterior, acesta nu a mai recunoscut faptele comise, arătând că toate operaţiunile înregistrate în contabilitate au fost reale.

Astfel, în ceea ce priveşte SC I. SRL, inculpatul A. a arătat că toate cele 85 de operaţiuni înregistrate în contabilitate, în valoare totală de 473.560 RON ar fi reale. S-a considerat că această afirmaţie nu corespunde realităţii, urmând a fi înlăturată, în condiţiile în care din probele administrate reiese că inculpatul D. a fost cel care a procurat acele documente justificative şi tot el le-a înregistrat în contabilitatea SC I. SRL Pe de altă parte, din probele administrate reiese faptul că aceste documente au fost întocmite de persoane care nu aveau vreo calitate în cadrul acelor societăţi, aspecte recunoscute, atât de inculpatul D., cât şi de inculpatul F. sau martora U. care arată că ei, personal, au completat facturi şi chitanţe emise către SC I. SRL, fără ca respectivele bunuri sau servicii să fie livrate.

În ceea ce priveşte relaţia dintre SC I. SRL şi SC M. SRL, inculpatul a arătat că ar fi fost contactat de către o persoană necunoscută care s-ar fi prezentat ca reprezentant al acelei societăţi şi care i-ar fi propus efectuarea unor lucrări de amenajare a unei parcări. Acesta susţine că s-a înţeles cu acea persoană necunoscută să îi plătească în avans sumele de bani necesare achiziţionării materialelor, astfel explicându-se încheierea celor 29 de operaţiuni în valoare de 145.000 RON. Inculpatul A. mai arată că acea persoană necunoscută nu ar mai efectuat lucrările promise.

Această apărare s-a apreciat că nu poate fi luată în considerare, întrucât sumele respective au fost înregistrate în contabilitatea SC I. SRL ca şi cheltuieli, nu ca avans, iar, pe de altă parte, din modalitatea în care sunt întocmite respectivele documente, reiese că acestea sunt fictive. S-a apreciat că este lipsită de orice logică susţinerea inculpatului că a plătit în realitate o asemenea sumă mare de bani unei persoane necunoscute, iar fracţionarea acesteia în funcţie de necesităţile de aprovizionare este, de asemenea, ilogică, explicându-se doar prin aceea că au fost întocmite 29 facturi fictive, datate în zile consecutive ale lunii octombrie 2012, doar pentru a se situa sub pragul de 5.000 RON zilnic, în vederea evitării circuitelor bancare.

De asemenea, stornarea respectivelor operaţiuni nu vine decât să întărească ideea fictivităţii lor, în condiţiile în care inculpatul D. arată circumstanţele concrete în care s-a luat decizia acestor stornări: demararea controalelor încrucişate în ceea ce priveşte SC M. SRL şi suspiciunile asupra "seriozităţii" suspecţilor FF. şi EE.

Aceeaşi apărare este invocată şi în cazul relaţiilor comerciale dintre SC I. SRL cu SC K. SRL şi SC L. SRL, inculpatul A. arătând că s-a înţeles cu reprezentanţii acestor societăţi, persoane pe care, de asemenea, nu le cunoaşte şi nu poate oferi niciun fel de date despre acestea, să cumpere diverse piese de schimb (consumabile), pe care le-a folosit în activitatea societăţi S-a considerat că şi în această situaţie reiese că respectivele operaţiuni sunt fictive, având în vedere declaraţiile inculpaţilor D. şi F. care arată că ei au fost cei care au întocmit respectivele documente în vederea introducerii lor în contabilitatea SC I. SRL Prezintă, de asemenea, relevanţă şi faptul că toate operaţiunile sunt întocmite în cuantumul sumelor de 4.960 sau 5.000 RON, tocmai pentru a se evita circuitele bancare şi a ascunde astfel fictivitatea lor.

În ceea ce priveşte SC G. inculpatul A. foloseşte aceeaşi apărare, afirmând că nu s-a ocupat în mod direct de această societate. Consideră că nu prezintă relevanţă dacă acesta s-a ocupat sau nu în mod direct de administrarea SC G. atâta timp cât din probele administrate reiese că el a fost cel care a luat decizia înregistrării operaţiunilor fictive în contabilitatea acestei societăţi.

Faptul că această societate înregistrează, în aceeaşi perioadă de timp, operaţiuni în relaţie cu aceleaşi societăţi care au emis documente justificative şi pentru celelalte firme controlate de inculpatul A., în condiţiile în care inculpatul D. arată că acesta a fost modul de operare în toate situaţiile, pune în evidenţă atitudinea nesinceră a inculpatului A. De asemenea, fictivitatea operaţiunilor reiese din modalitatea de achiziţie şi din cantitatea produselor care fac obiectul operaţiunilor fictive. Chiar dacă în activitatea unui restaurant, paharele, tacâmurile sau feţele de masă ar putea fi considerate consumabile, achiziţionarea într-un timp scurt a 1.600 de pahare (o mie şase sute!), 530 feţe de masă, 498 de cuţite, pe lângă alte cantităţi care au fost facturate sub denumirea generală de "tacâmuri" sau "veselă", pune în evidenţă fictivitatea acestor operaţiuni, în condiţiile în care, atât inculpatul F. şi D. au arătat că ei au fost cei care au emis/scris, respectiv înregistrat acele documente în contabilitatea SC G., fără ca vreuna din respectivele operaţiuni să fi avut loc.

Referitor la SC H. I. SRL şi SC J. SRL, inculpatul A. au arătat că acestea au fost administrate de către concubina sa, DD., respectiv mama concubinei sale, CC. şi că nu s-a ocupat în fapt de administrarea lor, astfel că nu cunoaşte dacă aceste societăţi au înregistrat sau nu operaţiuni fictive în contabilitate.

Această apărare este, însă contrazisă de probele administrate în cauză, care relevă faptul că inculpatul A. a fost cel care s-a ocupat, cel puţin parţial, de administrarea celor două societăţi şi, mai ales, tot el a fost cel care a luat decizia înregistrării în contabilitatea acestora a operaţiunilor fictive. Prezintă relevanţă în acest sens faptul că aceste societăţi înregistrează în acelaşi interval de timp operaţiuni provenind de la aceleaşi firme, inculpaţii F. şi D., arătând că respectivele operaţiuni nu au existat, ei fiind cei care le-au completat/scris, respectiv înregistrat în contabilitate cu scopul de a diminua masa impozabilă.

Faptul că inculpatul A. s-a ocupat de activitatea SC J. SRL reiese, atât din declaraţiile inculpatului D., cât şi din împrejurarea că el a fost cel care a purtat negocieri directe cu clienţi ai acestei societăţi, astfel cum reiese din declaraţia martorului HH. care îl indică pe acesta ca reprezentant al SC J. SRL în relaţia cu SC II. SRL, precum şi declaraţia martorului JJ., care îl indică în relaţia cu SC KK. De asemenea, este de remarcat că societatea respectivă îşi are sediul la una din proprietăţile inculpatului A., situată în localitatea Cruceni, nr. 154, iar ştampila SC J. SRL este comandată şi plătită de către SC I. SRL, societate administrată de inculpat.

Încercarea inculpatului de a plasa orice responsabilitate vizavi de activitatea SC J. SRL în sarcina martorei CC., mama concubinei sale, nu face decât să dovedească poziţia nesinceră a acestuia, întrucât din probele administrate reiese că aceasta nu s-a ocupat de activitatea respectivei societăţi. Este relevantă în acest sens declaraţia martorei CC., dată în faţa organelor de cercetare penală, din care reiese că aceasta nu cunoaşte care a fost obiectul de activitate al SC J. SRL şi nu cunoaşte clienţii acelei societăţi.

Lăsând la o parte nuanţele comice ale declaraţiei martorei CC., înregistrate audio de organul de cercetare penală, este evident că aceasta, în vârstă de 72 de ani, cu un nivel de instrucţie precar, nu avea posibilitatea de a negocia şi încheia contracte cu marii constructori de autostrăzi, SC LL. sau SC KK. De altfel, pe lângă faptul că aceasta nici nu a cunoscut care este obiectul de activitate al SC J. SRL, din probele administrate a reieşit că inculpatul A. a fost cel care a semnat înscrisurile referitoare la oferta de preţ către SC LL., indicându-se în conţinutul ofertei datele acestuia de contact (e-mail şi numărul personal de telefon), precum şi în dreptul modificării preţului în cazul contractului cu SC KK., semn că a existat o negociere la care acesta a participat.

În concluziile raportului de constatare criminalistică s-a arătat că între semnăturile din litigiu şi cele de comparaţie există asemănări care indică faptul că este vorba de unul şi acelaşi autor, doar împrejurarea că semnătura nu este una elaborată, neconţinând suficiente elemente particulare, a împiedicat formularea unor concluzii de certitudine. Acest din urmă document, încheiat cu SC KK., ca de altfel şi celelalte provenind de la SC J. SRL poartă şi o semnătură ce pare a fi a martorei CC., însă din raportul de constatare criminalistică întocmit în cauză, a reieşit că semnătura în litigiu nu este olografă, fiind creată cu o parafă ce imită semnătura acesteia.

Confecţionarea unei ştampile cu semnătura martorei CC., denotă tocmai intenţia de a crea posibilitatea inculpatului sau altor persoane să se ocupe de activitatea SC J. SRL De altfel, în cuprinsul declaraţiilor sale, inculpatul A. a afirmat că a însoţit-o pe CC. în deplasările acesteia pentru a reprezenta SC J. SRL, însă a arătat că nu a participat la negocieri sau la alte forme de reprezentare a acelei societăţi.

Audierea martorei CC. a fost însă întreruptă de fiica sa, DD., concubina inculpatului, care s-a comportat în sediul I.P.J. Arad ca pe propria ei feudă, intrând în biroul anchetatorului de trei ori, intervenind pe parcursul luării declaraţiei, influenţând martora să nu declare unele aspecte ce vizau obiectul cauzei şi, în final, luând-o din biroul de anchetă şi plecând cu aceasta, înainte de finalizarea audierii. Atitudinea acesteia nu face decât să întărească ideea formulată de inculpatul D. în cuprinsul unei convorbiri ambientale interceptate în cauză, care afirmă despre inculpatul A. că, prin relaţiile pe care le are la nivelul I.P.J. Arad, va reuşi să influenţeze cercetările ce se efectuează în dosarul penal:

"Îi bine să îl ţii aproape pe A. Şi ca şi client şi ca şi persoană. Că are relaţii peste tot în Arad. De la cel mai mare la cel mai mic posibil ... da' dacă e de intervenit la superior, prin el o să intervin ... bă, io ţi-am spus. Tu ... el se are nu bine cu MM., ultra bine ... cu MM., şefu' de la Economic. Şefu' lu' ... NN."

A lua în considerare declaraţiile inculpatului A., presupune a le înlătura pe cele ale inculpatului D., care a dat dovadă în cele din urmă de sinceritate, prezentând organelor judiciare întreaga activitate infracţională. S-a apreciat că declaraţiile inculpatului D. sunt cele care se coroborează cu întreg ansamblul probator şi, mai ales, cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi/suspecţi audiaţi în cauză, care au recunoscut cu toţii comiterea faptei, descriind organelor judiciare modul de operare, care este comun tuturor societăţilor care au înregistrat operaţiuni fictive, inclusiv celor administrate/controlate de inculpatul A.

Inculpatul A. explică poziţia procesuală a inculpatului D. prin aceea că ar intenţiona să îşi uşureze situaţia, întrucât este cercetat în stare de arest preventiv. Este lipsită de logică această explicaţie, atâta timp cât declaraţia inculpatului D. se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Pe de altă parte, inculpatul D., înainte de a se dispune faţă de el vreo măsură preventivă şi înainte de a cunoaşte că e cercetat penal, a afirmat în cadrul discuţiilor interceptate ambiental că şi inculpatul A. a înregistrat operaţiuni fictive:

"M. se ştie în Finanţe ... de restu' nu se ştie ... la firma lu' A., la Adriana ... Touristik ... şi el şi-o băgat nişte facturi ca să scape de TVA şi aşa mai departe de la acesta ... şi acum îl toacă, îl ..., tot pentru mine, cum ar veni".

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că declaraţiile inculpatului A. nu corespund adevărului, urmând a fi înlăturate, atitudinea acestuia putând fi avută în vedere de către instanţă, prin aplicarea unei pedepse ferme, în regim de executare.

Prejudiciul total cauzat de inculpatul D., prin înregistrarea în contabilitate a celor 757 de operaţiuni fictive, în valoare totală de 4.592.463,95 RON, este de 1.609.850 RON şi a fost reparat parţial prin plata de către ceilalţi inculpaţi/suspecţi a prejudiciilor cauzate de fiecare în parte, cu excepţia inculpatului A., rămânând un rest de 517.505 RON.

Prejudiciul total cauzat de inculpatul F. prin înregistrarea în contabilitate a celor 454 de operaţiuni fictive, în valoare totală de 3.081.516,29 RON, este de 822.078,37 RON şi a fost reparat parţial prin plata de către ceilalţi inculpaţi/suspecţi a prejudiciilor cauzate de fiecare în parte, cu excepţia inculpatului A., rămânând un rest de 190.676,40 RON.

La data de 11 martie 2014 numitul C. a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad cu un denunţ formulat împotriva inculpatului D. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. În conţinutul sesizării, denunţătorul C. a arătat că este administrator al SC P. I. SRL, iar în această calitate, în cursul anului 2013 a fost supus unor verificări din partea organelor fiscale şi de cercetare penală în legătură cu înregistrarea în contabilitate a unor documente justificative care atestau operaţiuni fictive. În legătură cu înregistrarea acelor documente, denunţătorul C. a arătat că, încă din luna aprilie 2012, l-a cunoscut pe inculpatul D., despre care a aflat că are calitatea de inspector în cadrul D.G.F.P. Arad Biroul de Inspecţie Fiscală. Acesta s-ar fi oferit să îl ajute la găsirea unei metode de a diminua taxele şi impozitele pe care trebuie să le plătească bugetului de stat, sens în care ar fi încheiat în mod formal un contract de colaborare cu soţia sa, D. (contabil autorizat) pentru ca aceasta să îi introducă în contabilitate operaţiunile comerciale.

În cuprinsul aceluiaşi denunţ se mai arată că D. s-ar fi ocupat personal de introducerea în contabilitatea SC P. I. SRL a unor documente justificative care atestau operaţiuni fictive, printre care şi cele provenind de la SC. M. SRL Întrucât denunţătorul C. i-a relatat lui D. despre faptul că este cercetat în Dosarul x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, acesta din urmă i-a spus că are influenţă asupra lucrătorului de poliţie pentru a-l determina să dirijeze cercetările astfel încât să nu se constate în sarcina sa comiterea infracţiunii de evaziune fiscală:

" ... este un cretin (lucrătorul de poliţie n.s) ... o să-l pună cu botu' pe labe şi superiorul lui şi superiorul superiorului lui, o să vină şi o să vorbească cu el, da asta îi, îi un prost, îi tinerel, că calcă pă morţi şi aşa mai departe şi când merge mai deranjează şi pe unii şi pe alţii", această afirmaţie reieşind dintr-o discuţie înregistrată cu mijloace proprii de către C. şi depusă la Dosarul x/2013

Denunţătorul C. a mai arătat că inculpatul D. a afirmat că organele de cercetare penală nu îi vor putea reţine infracţiunea de evaziune fiscală decât cu ajutorul organelor fiscale, sens în care l-a asigurat că are influenţă asupra colegilor săi pentru ca verificările pe care aceştia le vor face să îi fie favorabile. Aceste aspecte reies şi din înregistrarea ambientală pe care denunţătorul a pus-o la dispoziţia organelor de anchetă:

" ... dar poliţia nu este capabilă să facă un act din care să zică ... IDEAL PACK PLĂTEŞTE!, nu este de competenţa lor ... aşa cum nu e de competenţa mea să pun la unu cătuşe, că nu pot eu să pun ... o să vină ... s-o anunţat finanţele ..."

În cuprinsul denunţului formulat C. a arătat că, prin influenţa pe care inculpatul D. susţinea că o are faţă de organele de urmărire penală şi faţă de cele de control fiscale îl va ajuta să scape de orice acuzaţii, dând de înţeles că pentru aceasta va trebui să plătească o sumă de bani, fără însă a preciza cât anume.

În cauză s-a început urmărirea penală faţă de inculpatul D. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., apreciindu-se că există indicii rezonabile în ceea ce priveşte comiterea faptei.

Prin Încheierile nr. 17 din 12 martie 2014 şi 26 din 28 aprilie 2014 ale Tribunalului Arad s-a încuviinţat supravegherea tehnică, constând în supravegherea video, audio sau prin fotografiere, precum şi interceptarea, localizarea şi înregistrarea comunicărilor efectuate de la şi către posturile x, x şi x, utilizate de inculpatul D. şi x, utilizat de denunţătorul C.

Din înregistrările efectuate în mediu ambiental cu ocazia întâlnirilor dintre C. şi inculpatul D. din datele de 17 martie, 20 martie, 26 martie, 2 aprilie, 10 aprilie, 29 aprilie, 7 mai şi 21 mai 2014 reiese că acesta din urmă a promis că, în situaţia în care organele de poliţie vor continua cercetările, va uza de influenţa pe care o are, personal sau prin tatăl său, faţă de persoane cu funcţii de conducere din cadrul I.P.J. Arad, A.N.A.F. Arad sau din cadrul Tribunalului Arad pentru a-l ajuta pe denunţător să scape de acuzaţiile de evaziune fiscală:

"Crezi că io nu-s cu ... cu degetu' pe butonul roşu dacă îi de apăsat şi vorbit? ... că şi dacă îi, să zici că punem ... o să ajungă să pună presiune mare pe tine, o să vorbesc cu Bătrân (cms. şef OO., adjunct I.P.J. Arad - n. ns.) şi o să te trimit din partea mea. N-o să vorbesc io pân telefon altceva. O să te duci din partea lu' ... a mea şi a lu' taică-mio." ... " şi dacă s-ajunge în tribunal ... dom'le în tribunal se ştiu o grămadă, o grămadă se ştiu şi io ştiu şi cine trăbă. Şi la ăsta în mod normal pă linie de partid se poate ajunge ... "

Cu ocazia întâlnirii din data de 26 martie 2014 inculpatul D. l-a sfătuit pe denunţător ca înainte de a trafica influenţa faţă de superiorii lucrătorului de poliţie care instrumentează cauza, cms. NN., să încerce să îi ofere acestuia o sumă de bani:

"Să vezi ... să-l testezi şi tu pe el, părerea mea ... şi atunci, dacă cumva, zic io, acceptă ... te poţi gândi la varianta asta, să-i pui într-un plic ... părerea mea îi să vorbeşti cu el prima dată pentru că tot timpu' când îi de rezolvat ceva nu rezolvi cu şefii . . . . . . . . . .încă nu îi de vorbit cu şefii, că cu ăştia micii rezolvi tot"

Ulterior, cu ocazia întâlnirii din data de 10 aprilie 2014, după ce denunţătorul C. i-a relatat inculpatului D. că a consultat un avocat şi că va fi pus sub învinuire pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, acesta din urmă a promis că va uza de influenţa pe care susţinea că o are faţă de şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Arad:

"O să vorbesc cu cineva, să văd atuncia. Să-l prind să vorbesc io cu şefu' lui, nu cu şefu' mare. Cu şefu' lu' ... ăsta, NN. sau cum mă-sa îl cheamă. La Economic." Cu acea ocazie C. a întrebat cât îl va costa acel ajutor, inculpatul D. arătând că nu ştie cuantumul sumei, sfătuindu-l însă să dea cât trebuie pentru asemenea situaţii, el angajându-se a face denunţătorului legătura cu şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor:

"Da' io nici nu ştiu ... doară nu crezi că îs pă tarife. Cât trăbă: atâta, atâta, atâta ... Că io numa' te pun în legătură, tu te duci şi vorbeşti ... sau cineva."

În acelaşi context, inculpatul D. l-a întrebat pe denunţător dacă i-a mai furnizat mărfuri (cutii din carton) inculpatului A., acesta răspunzând că nu i-a mai furnizat, deoarece nu era rentabil. Inculpatul i-a solicitat atunci să reia furnizarea către acesta, deoarece prin el va trafica influenţa faţă de organele de poliţie:

"Îi bine să îl ţii aproape pe A. Şi ca şi client şi ca şi persoană. Că are relaţii peste tot în Arad. De la cel mai mare la cel mai mic posibil ... Îi răspunzi la telefon şi îl serveşti când îţi cere omu', că nu-ţi cere, oricum, pe gratis, că plăteşte . . . . . . . . . .da' dacă e de intervenit la superior, prin el o să intervin ... bă, io ti-am spus. Tu . el se are nu bine cu MM., ultra bine ... cu MM., şefu' de la Economic. Şefu' lu' ... NN." În aceste condiţii C. a fost de acord să reia furnizarea de mărfuri către acea persoană, chiar în condiţii dezavantajoase:

"Dacă mă duc, nu în pierdere, dar măcar cu cât iau materia primă, să acopăr acolo cheltuielile şi, na, iacă, îi dau cutii, na, acum ce să fac?"

Pe de altă parte, inculpatul D. a promis denunţătorului că are influenţă şi asupra colegilor săi din cadrul Biroului de Inspecţie Fiscală al D.G.F.P. Arad care urmează a-i efectua controlul de fond:

"Că ti-am spus că eşti programat la control de fond ... n-o fost la tine PP. cu ... QQ . . . . . . . . . .şi-or zis că ţi-o venit avizul de inspecţie pentru control?" ... "lasă-i să vină! În mod normal ştiu şi cine trebuie să vină, în mod normal şi la cine o ajuns controlu', din ce birou s-o emis decizia de unde va veni."

În perioada desfăşurării activităţilor de control de către Biroul de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad inculpatul D. şi-a manifestat nemulţumirea în legătură cu faptul că nu au fost repartizaţi inspectorii pe care i-ar fi putut aborda în scopul creării unei situaţii avantajoase denunţătorului:

"Io nu ştiu de ce n-o venit cine trebuia să vină. Pe mine aia mă deranjează ... PP. cu PP., cu ... cum îl cheamă? Cu QQ . . . . . . . . . .Ăştialalţi cu controlu' ... io zic că nu merge, că nu-i ... îs buni, îs corecţi, îs ... mai ales că serviciu' o picat prost de la început, de unde vin ăştia ... nu ştiu cum ... mea o picat la RR., la şefu' ăsta al lor ... io asta speram, să vină PP. cu QQ . . . . . . . . . .cu ei mergeam direct şi vorbeam" Denunţătorul C. i-a relatat atunci inculpatului D. faptul că persoanele care au venit în control sunt inabordabile şi nu sunt dispuse să accepte nici măcar avantaje protocolare, cum ar fi o cafea sau mâncare:

"le-am făcut cafea, le-am cumpărat meniuri ... că o zis doamna aia ... SS., că ea ... ei au sandwich-uri ..."

În această situaţie, inculpatul D. a luat hotărârea de a influenţa rezultatul controlului prin intermediul şefului Biroului de Inspecţie Fiscală, TT., cu care ar urma să ia legătura prin inculpatul A.:

"Mâine vreau să mă duc eventual să vorbesc cu A., să văd, să văd. Mă gândesc, iar gândesc prostii ... Să văd cât de bine se ai ... să are el cu Delimanu'. Şefu' de control. Şefu' mare". Denunţătorul C. a fost de acord cu propunerea făcută de inculpatul D., de a-i furniza mărfuri gratuit inculpatului A., timp de trei ani, în valoare de

9.000 RON pe an, pentru ca acesta să îşi exercite influenţa asupra şefului Biroului de Inspecţie Fiscală, TT.:

"Mă io aşa m-am gândit cu A. Sincer! Mi-am făcut aşa un calcul, că ... na. Un an, doi ... nu ştiu. Nouăzeci de milioane, nu? Nouă mii o sută.", moment în care inculpatul D. a intervenit solicitându-i să-i ofere mărfuri în valoare de 10.000 RON pe an: "Pune zece mii!", sumă cu care denunţătorul a fost de acord:

"Na, zece mii de RON pe an, iacă, un an, doi, pot să-i ofer cutii ... Trei ani dacă trăbă."

Inculpatul D. i-a relatat atunci denunţătorului că nu are curajul să intervină în mod nemijlocit la directorul Biroului de Inspecţie Fiscală, TT., afirmând că acesta ar fi o persoană influentă şi sprijinită politic:

"Nu pot io să mă duc, ca şi inspector ... Nu că nu pot, mi' foarte greu. Aici am un nod în ... în ... în gât când vorbesc, chiar dacă am tupeu, că nu ştiu cum să îl iau. Că şi acela îi coios, Să stai, eşti pă ... o fost UU.-u' 2000 - 2004, 2004, 2007, 2008 o fost P.D.L.-u' . Acuma Îi UU. cu VV. împreună şi tu eşti tot hopa-mitică, eşti tot în picioare. Deci, în mod normal ştiu cine îl susţine pe el. Şi are sprijin ... " Denunţătorul C. şi-a manifestat nedumerirea faţă de aceste afirmaţii:

"Stai puţin, că n-am înţeles. Adică ... şefu' tău mare îi ... susţinut politic de ... da' nu s-o terminat tâmpenia asta?" Inculpatul D. a răspuns:

"Never. La noi în România, niciodată" şi că va trebui să intervină prin factorul politic la directorul Biroului de Inspecţie Fiscală:

"Că nu-i tot una io să-i spun sau să vină de cine ascultă el, să zic şi cine l-o susţinut pe el politic ... deci există o cale să ajungi aşa la TT. sau pot să mă duc io direct aşa. Ştii? Numai că nu ştii cum reacţionează. Îi una când îi spun eu ceva sau îi una când îi spune acela marele ceva."

În acest context, inculpatul D. i-a propus denunţătorului C. să plătească anumite sume de bani către partidele politice, fără a preciza cuantumul acestor sume, pentru ca factorul politic să-l determine pe directorul Biroului de Inspecţie Fiscală să influenţeze rezultatul controlului:

"Ţie nu ţi-o venit nimeni vreodată să te întrebe: Bă, nu vrei să cotizezi la niciun partid? ... o dată şi o dată sprijini şi tu un partid ... Acum ... Când îi campanie mă refer (campania pentru alegerile europarlamentare - n.ns.) ... că astea cam aşa se fac ... da' în mod normal cine dă bani, după ce ajunge partidul la putere, zice: OK, îţi mai aduci aminte că ţi-am dat bani? Ajută-mă şi pe mine! ... OK, partidu' are datoria să te ajute." Denunţătorul C. a fost de acord cu propunerea inculpatului D. de a da bani unor partide politice pentru a se exercita în acest mod influenţa asupra directorului Biroului de Inspecţie Fiscală:

"Dacă trăbă să mă bag în politică, iacă, no, mă bag în politică. Adică nu io mă bag. Să le dau bani la campania electorală. No, cât trăbă! ... dacă mă bag în politică şi dau bani la campania electorală, mă rezolvă?" Inculpatul WW. D. a răspuns afirmativ la această întrebare:

"Să văd cum îl abordez pă ăsta (TT. - n.ns.) ... da' tăt îi politic, în ... mea . . . . . . . . . .Păi poţi să meri şi să-i spui: Bă, frate, uite, am un control, am o belea, am o problemă ..."

Pentru acest demers, inculpatul D. a afirmat că va aborda factorul politic prin tatăl său, director al unui cotidian local, care ar avea asemenea conexiuni:

"Tre' să vorbesc să văd în ce ... că şi bătrânu' meu ştie ... pe politic. Care, unde, ce şi cum. Păi cine-i a doua putere în stat? Nu presa? Nu armata, nu poliţia sau ... Primu' ţi-i securitatea şi al doilea ţi-i presa ..."

Cu toate că inculpatul D. a ezitat iniţial să-şi abordeze colegii care se aflau în control la SC P. SRL, la data de 28 aprilie 2014, ora 16: 44, acesta l-a apelat pe inspectorul XX., stabilind o întâlnire cu acesta, fără a se cunoaşte conţinutul discuţiilor purtate cu ocazia întâlnirii din faţa Palatului Copiilor de pe B-dul x din mun. Arad. La data de 7 mai 2014, inculpatul D., cu ocazia discuţiilor purtate cu C. şi interceptate în mediu ambiental, a afirmat că i-a relatat inspectorului XX., cu ocazia acelei întâlniri, despre fictivitatea operaţiunilor comerciale:

"Hai c-am vorbit cu Alin ... pă faţă, ştie, acum nu mă duc dă fiecare dată să-l ... tăt îi dau ghioambe".

De asemenea, la data de 15 mai 2014, inculpatul D. l-a apelat telefonic pe directorul Biroului de Inspecţie Fiscală Arad, TT., stabilind o întâlnire confidenţială cu acesta pentru a doua zi, nu la birou, ci într-un alt loc (cu toate că aceştia au birourile în aceeaşi clădire):

"Bun, da' n-aş vrea pe la birou! Să ne vedem undeva ..." A doua zi, 16 mai 2014, în jurul orei 11: 30, inculpatul D. s-a întâlnit cu TT., fără a se putea însă stabili conţinutul discuţiilor, înregistrarea ambientală fiind realizată de la distanţă.

Cu ocazia ultimei întâlniri înregistrate în mediu ambiental, întrebat de către C. dacă ar putea interveni prin tatăl său, astfel cum a afirmat anterior:

"Şi taică-to ce zice? ... nu ne poate ajuta cumva ... ceva pile?", inculpatul D. a afirmat că acesta şi inculpatul A. vor acţiona doar în momentul în care vor vedea rezultatul verificărilor efectuate de către organele de cercetare penală şi cele fiscale:

"în afară dă faptu' că nu doarme nopţile, cum zice el, ce să zică? ... încă nu îi de făcut val, că şi A. încă n-o vorbit cu nime'. Stăm să vedem ce ... unde, ce şi cum ... că poate avem noroc dă la Dumnezo' şi nu trăbă nimic făcut."

Tribunalul, văzând probele administrate în cursul urmăririi penale: Volumul I: denunţ penal; declaraţia martorului C.; proces-verbal de redare a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental; suport optic conţinând înregistrările efectuate în mediul ambiental şi a convorbirilor telefonice; procese-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere tehnică; Volumul II: fişe de evidenţă locală; declaraţii inculpatului C.; înscrisuri doveditoare a reparării prejudiciului de către inc. C.; declaraţiile inculpatului B.; înscrisuri doveditoare a reparării prejudiciului de către inc.

B.; procese-verbale de executare a mandatelor de aducere; declaraţiile inculpatului YY.; înscrisuri doveditoare a reparării prejudiciului de către YY.; declaraţiile inculpatului ZZ.; înscrisuri doveditoare a reparării prejudiciului; declaraţiile suspectului Y.; înscrisuri doveditoare a reparării prejudiciului de către Y.; declaraţiile suspectului AAA.; înscrisuri doveditoare a reparării prejudiciului de către AAA.; declaraţiile inculpatului WW. D.; declaraţiile inculpatului F.; declaraţiile inculpatului A.; proces-verbal de consemnare a împrejurărilor constatate cu ocazia audierii martorei CC.; suport optic conţinând împrejurările constatate cu ocazia audierii martorei CC.; declaraţie martorei CC.; declaraţiile de martor a celor faţă de care s-a pus ulterior în mişcare acţiunea penală; declaraţiile martorului BBB.; declaraţiile martorului HH.; proces-verbal de recunoaştere după fotografie; declaraţiile martorului CCC.; planşe foto; declaraţia martorului DDD.;

înscrisuri; declaraţia martorului U.; Volumul III rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice fiscale; rapoarte de constatare tehnico ştiinţifică grafoscopică; obiecţiuni la rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică şi răspunsuri la aceste obiecţiuni; Volumul IV: înscrisuri conţinând măsurile preventive dispuse de organele de urmărire penală şi instanţa (reţinere, propunere de arestare preventivă, propuneri de prelungire a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, încheierile instanţei prin care s-a pronunţat asupra luării sau revocării acestor măsuri);

înscrisuri referitoare la propunerea, dispunerea şi efectuarea percheziţiilor domiciliare şi informatice, suport optic conţinând rezultatul percheziţiei informatice (202); înscrisuri referitoare la dispunerea măsurii asigurătorii a sechestrului şi verificări în legătură cu aceasta măsura; înscrisuri, cereri de probaţiune şi pronunţare asupra acestora; Volumul V: înscrisuri conţinând verificări diverse efectuate de organele de cercetare penală, adrese şi răspunsuri de la administraţia fiscală, de la Oficiul Registrului Comerţului, corespondenţa electronică între WW.

şi F., corespondenţa EEE. dintre cei doi inculpaţi; Volumul VI: înscrisuri ridicate în legătură cu SC O. SRL; Volumul VII: înscrisuri ridicate în legătură cu SC P. I. SRL; Volumul VIII: înscrisuri ridicate în legătură cu V. SRL, SC X. SRL, FFF.; Volumul IX: înscrisuri ridicate în legătură cu SC W. SRL şi SC W. SRL; Volumul X: înscrisuri ridicate în legătură cu SC I. şi SC G.; Volumul XI: înscrisuri ridicate în legătură cu SC J. SRL; Volumul XII: înscrisuri ridicate în legătură cu SC M. SRL; Volumul XIII: sesizarea ANAF;

Activitatea de Inspecţie Fiscală referitoare la activitatea inculpatului C. şi SC READ PACK I. SRL; proces-verbal de inspecţie fiscală; înscrisuri; probele, înscrisurile depuse şi administrate în cursul primei judecăţi a cauzei, astfel cum au fost menţinute până la data de 10 martie 2015 de către instanţa superioară Curtea de Apel Timişoara prin Decizia penală nr. 1494 din 7 decembrie 2016, pronunţată în dosarul x/2014; vol. II Încheierea penală din data de 7 octombrie 2014 prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală; de asemenea, au fost menţinute toate declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv declaraţii martori audiaţi în 11 iunie 2015 HHH.;

III.; JJ.; U.; în 23 iunie 2015 CC.; JJJ.; KKK.; LLL.; MMM.; în 16 septembrie 2015 DD.; NNN.; HH.; OOO.; în 11 noiembrie 2015 VOL IV PPP.; QQQ.; RRR.; VOL V martori audiaţi la data de 16 februarie 2016 SSS.; TTT., precum şi înscrisurile şi probele administrate cu ocazia rejudecării cauzei penale respectiv aflate în Vol. I-înscrisuri emise de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară obiective expertiză depuse de inculpatul A. înscrisuri emise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - ORC de pe lângă Tribunalul Arad înscrisuri cerere probaţiune inc.

A.: cerere probaţiune inc. B.; înscrisuri expert; declaraţii inculpat D.; declaraţii inculpat A.; declaraţii inculpat B.; declaraţii inculpat F. declaraţii inculpat C.; liste experţi; Adresa INEC-Lab. Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara Decizia nr. 333 din 11 mai 2017 a Curţii Constituţionale Adresa expert, decont cheltuieli UUU. Nota evaluare expert VVV. justificativ expert WWW. Raport expertiză VVV. înscrisuri anexate cerere probaţiune B.; vol- III - înscrisuri emise de OCCPI Arad; declaraţiile martorilor TTT.;

SSS.; XXX.; memoriu inculpate A.; Raport expertiză fiscală expert UUU.; Opinie separată la raportat de expertiză; Vol. IV - declaraţii expert UUU. şi înscrisuri depuse Decizia nr. 333 din 11 mai 2017 a Curţii Constituţionale; declaraţii expert Muşuroiu CC.; declaraţiile martorilor ZZZ.; supliment la Raportul de expertiză fiscală; Opinia separată la Suplimentul Raportului de expertiză; Note scrise cu privire la opinia separată; declaraţii martor LLL.; DD.; JJJ.; NNN.; III.; declaraţii martor HHH.; Sentinţa civilă nr. 61/2018 din Dosarul civil nr. x/2017;

Note depuse de inculpatul D. privind excepţia nulităţii absolute a urmăririi penale şi a rechizitoriului privind infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 C. pen.; fişa postului inculpatului D. cererea inculpatului A. ridicare sechestru şi înscrisuri; Vol. V cerere schimbare încadrare juridică formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad; declaraţii martor RRR. proces-verbal de predare-primire a documentelor contabile şi a ştampilei ca urmare a cesiunii SC J. SRL şi înscrisuri aferente cerere privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 acte în circumstanţiere inc.

C. memoriu inculpatul A. Note de şedinţa Parchetul de lângă Tribunalul Arad, Concluzii scrise inc. A.; caracterizare inculpat D. Adresă obligaţii achitate SC P. SRL concluzii scrise inculpate C.; acte proprietate A. concluzii scrise B. concluzii scrise F. şi înscrisuri în circumstanţiere tribunalul a reţinut următoarele:

În rejudecare în cursul judecăţii, ulterior citirii actului prin care s-a dispus începerea judecăţii, la termenul de judecată din 19 iunie 2017, instanţa a întrebat inculpaţii dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, aducându-li-se la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.; inculpatul A. a arătat că nu recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa; inculpatul B. a arătat că recunoaşte în parte comiterea infracţiunii ce i se impută iar inculpaţii WW. D., C., F. au declarat că recunosc faptele reţinute în sarcina lor, solicitând judecata în procedura abreviată, potrivit probatoriului administrat în cursul urmăririi penale.

1. Cu privire la vinovăţia reţinută în sarcina inculpatului A. privind infracţiunea de evaziune fiscală în raport cu SC G., SC H. SRL şi SC J. SRL

Tribunalul a apreciat, cu prioritate, că pentru a interveni răspunderea penală în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, subiectul activ al acestei infracţiuni trebuie să deţină calitatea de administrator al societăţii.

Astfel, pentru a stabili subiectul activ al acestei infracţiuni, legislaţia, doctrina şi practica judiciară sunt constante în a sublinia că subiectul activ este unul calificat, respectiv administratorul societăţii.

Potrivit art. 10 alin. (1), (2) şi (3) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective (N. Cârlescu, Evaziunea fiscală, Comentarii şi exemple practice, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 184).

În literatura de specialitate, s-a mai afirmat că "subiectul activ nu poate fi decât o persoană cu atribuţii financiare contabile, deci calificat {AAAA. ş.a., Evaziunea fiscală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2013, p. 39).

În jurisprudenţă s-a hotărât că "Răspunderea penală pentru neînregistrarea operaţiunilor comerciale în contabilitate revine administratorului" (CA. Bucureşti, secţia a II-a penală, minori şi familie, Decizia penală nr. 928 din 18 iunie 2009. Nistorică, înşelăciune, delapidare, evaziune fiscală. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 113). "Administratorului de drept îi revine răspunderea pentru înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale" (CA. Suceava, secţia penală, Decizia nr. 63 din 9 februarie 2009, N. Cârlescu, op. cit., p. 117).

De asemenea, conform Deciziei nr. 2536/02 septembrie 2012 a ICCJ, secţia penală, s-a statuat că "Subiect activ al acestei infracţiuni este circumstanţial, în sensul că nu poate fi decât administratorul ori persoana fizică sau juridică ce are obligaţia legală sau contractuală de a organiza şi conduce contabilitatea"

Aşadar, date fiind cele mai sus precizate, instanţa a examinat/verificat cu prioritate dacă inculpatul A. a deţinut calitatea de administrator (calitate absolut necesară pentru a se antrena/angaja răspunderea penală) în cadrul SC G.; SC H. SRL; SC J. SRL şi SC I. SRL; societăţi faţă de care inculpatul este acuzat privind înregistrarea în perioada aprilie 2012 - august 2013 a unor facturi fictive care conţineau cheltuieli ce nu au avut la bază operaţiuni reale.

Tribunalul a reţinut din probatoriul administrat că inculpatul A. nu a efectuat acte de administrare în ceea ce priveşte societăţile SC G.; SC H. SRL şi SC J. SRL; că nu s-a implicat în administrarea faptică a acestor societăţi şi că aceste societăţi erau administrate de alte persoane.

Referitor la SC G. şi SC H. I. SRL.

Tribunalul a apreciat că aceste societăţi au fost administrate de DD., aşa cum a rezultat din declaraţiile inculpatului A. declaraţii care se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în prezentul dosar.

Astfel, potrivit declaraţiei martorei DD. care, audiată la termenul 16 septembrie 2015, cu ocazia primei judecăţi a prezentei cauze; s-a reţinut că "inculpatul A. - concubinul martorei DD. - s-a ocupat de conducerea SC I. SRL După revoluţie eu m-am ocupat de conducerea a două societăţi, respectiv SC H. I. şi SC G ... Inculpatul A. nu s-a implicat în conducerea activităţii ultimelor două societăţi pe care eu le-am condus". Aceleaşi aspecte au fost reiterate şi cu ocazia audierii martorei în data de 5 septembrie 2018:

"În cadrul SC H. I. administrarea societăţii era asigurată doar de către subsemnata ". De asemenea, martora a mai precizat:

"Societatea G. este administrată de subsemnata încă de la deschidere, din anul 1991, fiind primul restaurant privat non-stop deschis în Arad. Niciodată inculpatul A. nu s-a implicat în administrarea acestei societăţi, eu am administrat-o, fiind ajutată de LLL. şi de soţul ei, OOO. care achiziţiona marfă de la BBBB., CCCC., DDDD. etc".

Totodată, conform declaraţiei martorului OOO. din data de 16 septembrie 2015, s-a reţinut: Sunt angajat la SC G. din anul 1991. (...) De G. se ocupa martora DD. ajutată şi de soţia mea LLL. SC H. este administrată tot de DD. (...) Eu pe inculpatul A. nu l-am văzut să desfăşoare activităţi pe cele două societăţi ale lui DD. (...) DD. lua banii, domnul A. nu lua banii ... ) Eu o ştiam pe DD. ca şefa mea, nu pe inculpatul A. Cu inculpatul A. aveam discuţii protocolare, scurte, nu profesionale. (...) Biroul inculpatului A. este într-o altă locaţie, undeva la Podgoria, nu la cele două societăţi ale lui DD.".

Tribunalul a reţinut şi declaraţia martorei LLL. care, audiată în faţa instanţei de judecată la termenul din data de 23 iunie 2015, declara: Ştiu că DD. se ocupa şi de administrarea SC H. SRL, că inculpatul A. se ocupa de administrarea SC I. SRL, iar CC. de administrarea J. SRL".Fiind reaudiată la data de 05 septembrie 2018, martora LLL. a precizat:

"La SC H. SRL se ocupa de administrare doar doamna DD., dar la bancă tot eu mergeam şi pentru această societate, având specimen de semnătură. Inculpatul A. nu s-a implicat în administrarea SC H. SRL". De asemenea, martora LLL. a declarat:

"Lucrez la SC G. de peste 20 de ani, iniţial ca barman, şef de sală iar de cea 6 luni am dobândit şi calitatea de administrator a acestei societăţi care anterior a fost administrată de către dna DD.". Martora a fost reaudiată la data de 5 septembrie 2018 şi a reiterat aspectele relatate în declaraţia dată în anul 2015:

"De aproximativ 4 ani sunt administrator la SC G., dar de 27 de ani am lucrat în cadrul SC G., iniţial ca şi barman, şef sală. Anterior funcţiei mele de administrator societatea a fost administrată de către numita DD.".

Potrivit declaraţiei martorei MMM. din data de 23 iunie 2015 reţinem "Lucrez de aproape 17 ani la SC G. - societate care a fost administrată de numita DD. Cunosc şi pe inculpatul A. şi ştiu că acesta nu a avut nicio activitate de administrare a acestei societăţi.

Conform declaraţiei martorei KKK. din data de 23 iunie 2015: "Lucrez la SC G. de peste 20 de ani, societate administrată de DD. care ia decizii de administrare a societăţii, împreună cu o altă angajată dna LLL. Nu am observat ca vreodată inculpatul A. să ia decizii de administrare a acestei societăţi".

De asemenea, s-a reţinut şi declaraţia martorului QQQ. " De H. ştiu că se ocupa doamna DD." ..."De EEEE. ştiu că se ocupa doamna DD., servant lui A. Se ocupa şi de o servant doamna DD. Eu când doream să beneficiez de servicii din partea restaurantului FFFF. o sunam pe doamna DD. nu pe dl A.

(Declaraţia din 11 noiembrie 2015 - dosar instanţă).

Mai mult, fiind reaudiată la data de 4 octombrie 2018 contabila societăţilor, martora JJJ. a precizat:

"Din câte îmi amintesc persoanele cu care am intrat în contact în reprezentarea societăţilor erau următoarele: A. pentru SC I., DD. pentru SC G. şi SC H. şi CC. pentru J. SRL. (...). În cadrul acestei societăţi şi nici la celelalte mai sus menţionate, cu excepţia SC I., nu am observat ca inc. A. să dea vreo dispoziţie de administrare pentru acele societăţi".

Referitor la SC J. SRL.

Tribunalul a apreciat, de asemenea, că nici această societate nu a fost administrată în fapt de către inculpatul A., aşa cum s-a precizat în cuprinsul rechizitoriului.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că societatea a fost administrată de martora CC.

Astfel, la data de 23 iunie 2015 martora CC. a declarat: Sunt administrator la SC J. SRL Arad şi în această calitate am desfăşurat activitate de administrare a societăţii fiind ajutată şi de fiica mea. Inculpatul A. nu a avut nicio contribuţie în administrarea acestei societăţi. În desfăşurarea activităţilor de asfaltare am fost ajutată de RRR. şi de o persoană cu prenumele ..., cred că ... C. Referitor la încheierea contractelor societăţii, martora declara:

"Contractele ce le-am închiriat în numele societăţii au fost întocmite de doamna avocat şi la sfatul acesteia eu le-am semnat, având încredere în competenţa profesională a avocatei.

Declaraţia acestei martore se coroborează şi cu declaraţia martorului RRR. care, audiat la data de 11 noiembrie 2015 a arătat că "În 2010 - 2011 am stat cu CC., acasă la Cruceni, prin 2011 ştiu că şi-a făcut o societate, o mai duceam şi eu cu maşina pe CC., Eu ştiu că era căutată CC. de diferite persoane, furnizori de prin sat. Eu ştiu că am dus-o pe CC. după cumpărături, piese auto, avea ceva contracte pe la drumuri pe la Belinţ. Am fost şi cu ea la faţa locului şi singur ...) CC. făcea achiziţii de piese pentru utilaje şi în Cruceni, avea listă cu necesarul." De asemenea, martorul confirmă faptul că inculpatul A. nu avea nicio implicare în cadrul acestei societăţi, afirmând:

"Eu nu am avut discuţii cu dl. HHHH.".

Acest martorul a fost reaudiat la data de 6 decembrie 2018 cauzei şi a menţinut în totalitate aspectele arătate în declaraţia din anul 2015:

"În urmă cu aprox. 5 - 6 ani. respectiv în perioada 2010 - 2013, ştiu că aceasta a administrat o societate comercială denumită SC J. SRL (...). societatea J. era administrată efectiv de numita CC. şi ştiu că aceasta se ocupa de achiziţionarea pieselor de schimb. Eu am ajutat-o în transportarea angajaţilor, de asemenea în transportul hranei pentru angajaţi sau a pieselor de schimb (...). Comenzile pentru piesele de schimb, numita CC. le făcea pe baza menţiunilor, recomandările în scris de angajaţii acesteia (...). De asemenea, cunosc că numita CC. avea şi o contabilă, eu fiind acela care de multe ori am transportat-o cu maşina la Arad, sediul pentru efectuarea activităţilor de contabilitate era în zona Tatru din mun. Arad".

În acest sens este şi declaraţia martorei DD. din data de 16 septembrie 2015, potrivit căreia:

"SC J. era administrată de mama mea CC. Firma mamei se ocupa de construcţii, am ajutat-o să găsească contracte pentru desfăşurarea activităţii. HHHH. de operaţiunile bancare se ocupa o prietenă de-a mea, pe nume IIII.

LLL. Actele erau semnate de mama. (...) Mai mergeam şi eu cu ea în deplasări dar avea o cunoştinţă bună RRR. care o însoţea şi o ajuta la achiziţii. O mai ajuta şi NNN. C. Inculpatul A. nu a desfăşurat activităţi comerciale pe J.

Cu ocazia rejudecării prezentei cauze penale, tribunalul, la data de 05 septembrie 2018 a procedat la reaudierea martorei DD., prilej cu care aceasta a relatat următoarele:

"SC J. a fost administrată de mama mea, numita CC., care deţinea cunoştinţele necesare pentru administrarea unei astfel de societăţi iar eu doar am ajutat-o cu actele pentru înfiinţarea societăţii prezentându-i avocata mea, JJJJ. şi pe contabila mea, JJJ. Am ajutat-o pe mama la încheierea contractelor aducând-o în prezenţa avocatei pentru a obţine informaţii juridice".

Toate aceste împrejurări sunt confirmate şi de către martorul NNN. care, audiat în faţa instanţei de judecată la data de 16 septembrie 2015, a precizat:

"SC J. era condusă de doamna CC. Eu am dus-o cu autoturismul pe doamna CC. când puteam. Am dus-o la o contabilă, la un şantier unde avea o lucrare. În interesul societăţii J. am dus-o de 5 - 6 ori. (...) Am văzut la ea hârtii, ştampilă. O dată sau de 2 ori a fost şi fiica doamnei ... cu ea. Am transportat-o cu maşina la Lugoj, la Belinţ, cred că la contractări, eu am stat în maşină afară. Când s-a dat jos din maşină avea nişte documente. (...) pentru inculpatul A. eu nu am prestat servicii. Eu ştiu că J. se ocupa de ceva drumuri, utilaje. (...) O dată sau de 2 ori doamna CC. m-a rugat să duc ceva piese de utilaje la Belinţ şi le-am dus. Mi-a plătit doar motorina de la Cruceni la Belinţ (...)".

Martorul a fost reaudiat la data de 4 octombrie 2018 şi a precizat:

"Sunt consătean cu CC., şi cum aceasta administra SC J. şi la solicitarea ei, am ajutat-o de mai multe ori; ajutorul meu a constat în transportarea numitei CC. cu autoturismul meu de aprox. 5 - 6 ori, fie la Lugoj, fie la Arad. Ştiu că aceasta s-a deplasat în locaţii unde era şantier, stil bază unde se aflau maşini, unelte, modulare tip birouri mobile. Uneori numita CC. era însoţită şi de fiica sa DD. care purtau diverse discuţii referitoare la închiderea contractelor sau privitoare la avize, hârtii, facturi. Din câte am discutat cu CC., pot afirma că aceasta avea capacitatea intelectuală de a se ocupa de administrarea societăţii comerciale. Totodată, pot să afirm că numita CC. o contacta telefonic pe fiica sa, DD., pentru a se sfătui, pentru a-i cere sfat, recomandare în administrare a societăţii. Eu nu l-am văzut ca inculpatul A., să fie implicat în administrarea SC J. SRL".

Faptul că de administrarea SC J. SRL se ocupa martora CC. este confirmat şi de către martorul HHH.:

"Am avut raporturi contractuale cu SC J. SRL care a fost reprezentată de către soţia inculpatului A. şi mama acesteia; întrucât discuţiile au avut loc la EEEE., eu am crezut că inculpatul A. este administratorul acestei societăţi. Menţionez că eu am vândut materiale de construcţii către SC J. negocieri/e de preţ făcându-le cu A.

DD. şi mama acesteia, iar uneori venea şi şoferul societăţii, care era de faţă la aceste discuţii. Cu inculpatul A. am avut relaţii comerciale acesta reprezentând SC I. SRL"

De asemenea. întrebat fiind despre modul în care s-a derulat audierea sa în faza de urmărire penală, martorul a afirmat că organele de urmărire penală:

"Au refuzat să consemneze că era acolo şi mama d-nei DD. Lucrătorii au încercat să nu consemneze în totalitate cete declarate de martor. Cu o zi înainte de darea declaraţiei la poliţie, eu am spus anchetatorilor că soţia inculpatului A. era însoţită şi de mama acesteia, cu ocazia negocierilor contractelor încheiate, dar nu s-a consemnat această împrejurare în declaraţia dată" (declaraţia din data de 11 iunie 2015 - dosar instanţă)

Martorul HHH. a fost reaudiat la data de 8 noiembrie 2018:

"Am colaborat cu SC J. în urmă cu câţiva ani buni, în sensul că am livrat acestei societăţi materiale de construcţii. Toate discuţiile, negocierile le-am purtat cu doamnele DD. şi CC., iar cu inc. A. nu am purtat nicio discuţie referitoare la SC J., sau livrarea bunurilor către această societate (...). Privitor la capacitatea intelectuală a numitei CC. apreciez că aceasta era în măsură să negocieze, respectiv să ia decizii şi să poarte discuţii privitoare la achiziţionarea de produse, mărfuri".

Deopotrivă, la data de 8 noiembrie 2018, martorul a reiterat aspectele referitoare la modalitatea în care în faza de urmărire penală s-a procedat la consemnarea declaraţiilor.

Tribunalul a reţinut şi declaraţia martorei III. din data de 11 iunie 2015 - dosar primă instanţă care a arătat că:

"Societatea al cărui administrator sunt a derulat relaţii comerciale cu SC J. SRL, negocierile făcându-se cu doamna DD. De obicei, ca în situaţia altor clienţi, marfa o facturam către societatea al cărui nume era arătat, astfel că sunt reale cele declarate de către mine la Poliţie că am vândut mărfuri şi către SC G. şi către I., negocierile fiind făcute tot cu doamna DD. Pe inculpatul A. nu îl cunosc şi nu l-am întâlnit niciodată până la data acestui proces"

Această martoră a fost reaudiată la data de 4 octombrie 2018, cu ocazia rejudecării cauzei, ocazie cu care a arătat următoarele:

"Am avut relaţii comerciale cu SC J., eu fiind administrator la SC LLLL. Am fost contactată telefonic de DD., care m-a anunţat că la sediul societăţii mele urmează să se prezinte meşteri, pentru a comanda diverse produse de care aveau nevoie în domeniul construcţiei, specialitatea finisajelor. Magazinul nostru distribuie gresie, faianţă, obiecte sanitare, sau furnituri pentru băi. Nu am discutat cu altă persoană care să se fi prezentat ca fiind administrator al SC J. SRL ".

Faptul că de administrarea SC J. SRL se ocupa CC. este confirmat şi de către martora KKK. care, în declaraţia din 23 iunie 2015 dată în faţa instanţei, arăta: "Din câte cunosc SC J. este administrată de dna CC.".

La data de 4 octombrie 2018, martora JJJ. a precizat:

"Din câte îmi amintesc persoanele cu care am intrat în contact în reprezentarea societăţilor erau ... CC. pentru J. SRL (...).în cadrul acestei societăţi şi nici la celelalte mai sus menţionate, cu excepţia SC I., nu am observat ca inc. A. să dea vreo dispoziţie de administrare pentru acele societăţi (...) Pentru administrarea faptică a SC J. se mai ocupă din când în când numita DD. şi din câte îmi amintesc pentru operaţiunile bancare avea drept de semnătură şi numita LLL. Factorii de decizie erau administratorii sus menţionaţi, de altfel aceste persoane îmi predau documentele contabile. Din relaţiile pe care le-am avut cu numita CC., pot aprecia că aceasta avea capacitatea intelectuală de a conduce o societate, deţinea cunoştinţe comerciale".

La data de 14 iunie 2018 a fost audiată şi martora ZZZ. - contabilă care a declarat:

"În prezent lucrez ca şi contabil la SC MMMM. SRL şi în perioada aprox. 2012 - 2013 am ţinut contabilitatea la SC J. SRL Ştiu că actele contabile mi-au fost depuse de administratorul societăţii numita CC. şi câteodată de fiica acesteia. Din câte ştiu eu, doamna CC. se ocupa efectiv de administrarea societăţii. Aceasta ne-a spus că a mai desfăşurat activităţi în comerţ. Drept de semnătura avea doamna administrator CC. şi LLL. (...). Contractul de prestări servicii contabile a fost semnat de doamna CC. cu societatea noastră de contabilitate".

La dosar există însă şi două declaraţii ale martorilor HH. şi JJ., potrivit cărora inculpatul A. a reprezentat SC J. SRL în negocierile purtate cu societatea sa SC II. SRL privind închirierea unui utilaj pentru aşternerea mixturilor asfaltice şi respectiv a participat la negocierea contractelor încheiate cu societăţile SC LL. şi SC KK. privind executarea unor lucrări de construcţii.

Cu privire la depoziţia martorului HH., tribunalul a reţinut că aceasta nu se coroborează cu nicio probă de la dosar. Mai mult, dacă în faza de urmărire penală, martorul a declarat că inculpatul A. a reprezentat SC J. SRL în negocierile purtate cu societatea sa - SC II. SRL, cu privire la închirierea unui utilaj pentru aşternerea mixturilor asfaltice, ulterior, în faţa instanţei de judecată, martorul şi-a contrazis majoritatea afirmaţiilor făcute în cursul urmăririi penale.

Astfel, în faza de urmărire penală, martorul a susţinut că "alte persoane în discuţii, negocieri privind lucrările ce urmau a fi prestate de către SC J. SRL nu au intervenit, singura persoană cu care am avut aceste tratative şi cu care în final m-am şi înţeles în urma unor negocieri destul de dure a fost numitul A.", iar apoi, în faţa instanţei de judecată, martorul a arătat că "discuţia am purtat-o la un punct turistic pe lângă Podgoria, nu mai ştiu dacă era bărbat sau femeie cu cel cu care am vorbit. (...) Eu cred că am vorbit cu domnul A. şi la el am lăsat factura sau am lăsat factura la punctul turistic (...) nu mai ţin exact minte persoana cu care am discutat. Totodată martorul declară "nu pot confirma sau infirma că inculpatul A. s-a prezentat ca reprezentant al SC J." (pag. 2 declaraţia din 16 septembrie 2015). De asemenea, martorul a afirmat:

"Din ce ştiu eu am văzut o reclamă din care am înţeles că inculpatul A. are o societate de turism şi de transport".

Date fiind contrazicerile dintre declaraţiile martorului, tribunalul a înlăturat afirmaţia potrivit căreia inculpatul A. a reprezentat SC J. SRL în negocierile purtate cu societatea sa - SC II. SRL, această declaraţie, neformându-i convingerea în sensul celor menţionate de martor. Mai mult decât atât, chiar şi în ipoteza participării inculpatului A. la negocieri privind închirierea unui utilaj pentru aşternerea mixturilor asfaltice, această împrejurare singulară nu îndreptăţeşte instanţa în a aprecia că inculpatul A. a administrat SC J., cu atât mai mult cu cât declaraţiile acestui martor nu numai că sunt contradictorii dar nici nu se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză.

Cu privire la încheierea contractului cu SC KK., martorul JJ., consilier juridic în cadrul KK., declara: "Nu cunosc însă cine a negociat contractul pentru că eu doar l-am redactat, ocazie cu care am constatat că reprezentantul acestei societăţi era CC.". De asemenea, întrebat în mod expres dacă a văzut-o şi cu alte ocazii la sediul societăţii KK. pe CC., administratorul SC J. SRL, martorul arăta:

"Am mai văzut-o pe soacra inculpatului A. la sediul societăţii unde lucrez, însoţită de soţia inculpatului A.".

De asemenea, referitor la încheierea contractelor cu cele două mari societăţi de construcţii, s-a reţinut şi declaraţia martorei DD., potrivit căreia:

"La negocierea cu SC LL. şi cu SC KK. am fost eu cu mama mea. Nu se negociau contractele. (...) Precizez că, contractele cu LL. şi SC KK., mama le-a luat şi le-a dus la avocat şi eram şi eu cu ea. Mama a semnat contractele cu cele 2 firme".

Tribunalul, cu privire la semnarea ofertei de preţ emisă către SC LL.", reţinând şi expertiza grafică efectuată în cauză, potrivit căreia nu se pot formula concluzii de certitudine privitoare la persoana care a depus semnătura; a apreciat că, inculpatul A. nu poate fi acuzat de semnarea acestui act, dincolo de orice dubiu, aşa cum impun exigenţele normelor procedurale.

Faţă de toate aceste probe, considerente, tribunalul a concluzionat că inculpatul A. nu deţinea calitatea specială de administrator pretinsă de textul de incriminare, aspect ce determină imposibilitatea de a fi subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală în raport de SC G.; SC H. I. SRL şi SC J. SRL, aşa încât în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. (fapta unei persoane ce nu are calitatea de administrator, care nu a efectuat acte de administrare şi care nu a dispus înregistrarea unor facturi ce nu ar fi avut la bază operaţiuni reale, nu este prevăzută de legea penală şi pe cale de consecinţă nu antrenează răspunderea penală) va achita pe inculpatul A., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (în raport de SC G.; SC H. I. SRL şi SC J. SRL).

Mai mult decât atât, cu privire la operaţiunile din cuprinsul facturilor înregistrate în contabilitatea celor 3 societăţi sus menţionate, s-a reţinut pe de o parte că unele facturi au fost stornate, iar pe de altă parte că operaţiunile evidenţiate nu sunt fictive aşa cum s-a reţinut în cuprinsul rechizitoriului, ci sunt reale.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză, tribunalul a reţinut că în perioada 7 ianuarie 2013-23 iunie 2013 SC H. I. SRL a înregistrat în contabilitate facturile emise de SC K. SRL în valoare de 52.419.40 RON, TVA aferentă de 12.580,70 RON, total valoric de 65.000,10 RON; 13 facturi fiscale după cum urmează: Factura fiscală seria nr. 227 din 7 ianuarie 2013; Factura fiscală seria nr. 228 din 8 ianuarie 2013; Factura fiscală seria nr. 229 din 9 ianuarie 2013; Factura fiscală seria nr. 230 din 10 ianuarie 2013; Factura fiscală seria nr. 231 din 11 ianuarie 2013; Factura fiscală seria nr. 232 din 14 ianuarie 2013; Factura fiscală seria nr. 233 din 15 ianuarie 2013; Factura fiscală seria nr. 234 din 16 ianuarie 2013; Factura fiscală seria nr. 235 din 17 ianuarie 2013; Factura fiscală seria nr. 236 din 18 ianuarie 2013; Factura fiscală seria nr. 237 din 21 ianuarie 2013; Factura fiscală seria nr. 238 din 22 ianuarie 2013; Factura fiscală seria nr. 239 din 23 ianuarie 2013.

Facturile mai sus enunţate au fost stornate prin factura nr. x din data de 30 iunie 2013 emisă de SC K. SRL către SC H. I. SRL, rezultând un sold final înregistrat în contabilitate de - (minus) 65.000 RON.

Chiar dacă, afirmativ, operaţiunile de stornare nu au nicio influenţă asupra existenţei infracţiunii de evaziune fiscală, care era consumată la data efectuării lor, aşa cum judicios a susţinut şi procurorul în cuprinsul rechizitoriului, totuşi, în speţă nu se poate angaja răspunderea penală a inculpatului A. pentru faptul că acesta, în primul rând, nu deţine/deţinea calitatea de administrator al acestei societăţi, iar din întreg ansamblul probator, nu a rezultat că acesta a luat decizia înregistrării în contabilitate a facturilor pretins fictive şi ulterior a stornărilor lor, aşa cum fără niciun suport probator s-a susţinut în rechizitoriu.

De asemenea, în cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit cu ocazia rejudecării cauzei, s-a stabilit că sumele rezultate în urma înregistrării în evidenţele contabile şi fiscale a operaţiunii de stornare, respectiv stornarea taxei pe valoare adăugată dedusă iniţial, a condus la majorarea cuantumului obligaţiei de plată a taxei pe profit. Dar, această taxă a fost achitată de SC H. SRL bugetului de stat, conform Chitanţei nr. x din 22 iulie 2013 în valoare de 11.317 RON.

Mai mult, tribunalul a reţinut că plata a fost efectuată anterior începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de evaziune fiscală (începerea urmării penale s-a dispus la data de 2 iunie 2014; aşadar chiar în ipoteza angajării răspunderii penale, desigur a subiectului activ calificat, care în speţă, nu este inculpatul A., ar interveni cauza de nepedepsire reglementată de art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la data săvârşirii faptei adică data stornării facturilor).

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

În speţă, fiind incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la data săvârşirii faptei).

De asemenea, vrednic de remarcat este şi faptul că în cuprinsul Răspunsului la obiecţiuni al raportului de expertiză din data de 16 iulie 2018 s-a menţionat că "societatea nu figurează cu datorii din TVA către bugetul de stat. La dosarul cauzei există şi o chitanţă pentru încasare de impozite şi taxe seria x nr. x din data de 22 iulie 2013 în sumă de 11.317 RON, cu explicaţia TVA trimestrial".

Apoi, în ceea ce privesc achiziţiile efectuate în cadrul SC H. I. SRL, martora DD. declara la termenul din 16 septembrie 2015 că: "Era o practică la societăţile mele să achiziţionez bunuri, marfă de la diferite societăţi inclusiv comis voiajori dacă marfa era bună inclusiv la preţ. Pe SC H. am achiziţionat cauciucuri, 2 parbrize şi ceva piese pentru autocare. Pe atunci aveam 5 autocare. Eu făceam plăţile pe cele 2 societăţi doar numerar, numai dările la stat le plăteam prin bancă" .De asemenea cu ocazia reaudierii sale, în rejudecare, la data de 5 septembrie 2018, martora a arătat:

"În cadrul SC H. I. s-au achiziţionat mai multe parbrize, cauciucuri, piese de schimb, dar parbrizele au fost restituite pentru că prezentau unele defecţiuni şi s-a apreciat că în cazul în care vor fi montate pe autocare nu se va primi avizul de la RAR ".

Aşadar, fictivitatea facturilor fiscale e declarată doar de inculpatul D. care probă, însă nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă raportat şi la împrejurarea potrivit căreia această societate SC H. I. SRL nu a fost administrată de inculpatul A. şi că acesta nu a dat nicio dispoziţie privitoare la înregistrarea şi stornarea facturilor, precum şi reţinând că s-au plătit sumele stabilite cu titlu de obligaţii fiscale rezultate ca urmare a efectuării stornării facturilor fiscale, instanţa concluzionează că nu se poate angaja răspunderea penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.

Cu privire la operaţiunile financiare derulate de SC G. -administrator DD., care operaţiuni privitoare la achiziţionarea a 1.600 de pahare, 530 feţe de masă, 498 de cuţite, ar fi nereale, conform declaraţiei inculpatului D. tribunalul, în conformitate cu probatoriul administrat, a reţinut următoarele:

În perioada 15 octombrie 2012-22 octombrie 2012 SC G. a făcut achiziţii de la furnizorul SC L. SRL în valoare de 24.000 RON, TVA aferentă de 5.760 RON, total valoric de 29.760 RON. Achiziţiile au fost evidenţiate în facturi fiscale, după cum urmează: Factura fiscală seria x nr. x din 15 octombrie 2012; Factura fiscală seria x nr. x din 16 octombrie 2012; Factura fiscală seria x nr. x din 17 octombrie 2012; Factura fiscală seria x nr. x din 19 octombrie 2012; Factura fiscală seria x nr. x din 22 octombrie 2012. Prin aceste facturi au fost achiziţionate tacâmuri, pahare, feţe de masă şi veselă.

Nu au fost efectuate stornări referitor la facturile şi achiziţiile făcute de SC G. în relaţia cu SC L. SRL

Din depoziţiile martorilor OOO., KKK., MMM., LLL., JJJ. coroborate cu declaraţiile martorei-administrator DD., s-a reţinut că adm. DD. avea un proiect legat de deschiderea unei săli de evenimente care putea găzdui un număr mare de persoane, motiv pentru care achiziţiile erau necesare. Deopotrivă, martorii au mai arătat că au cunoscut că în acea perioadă s-au făcut aceste achiziţii şi că au văzut produsele menţionate în facturile presupus în mod nejustificat a fi fictive. Totodată, referitor la facturile stornate, martorii au arătat că unele utilaje pentru bucătărie au fost stornate, deoarece nu corespundeau din punct de vedere calitativ.

Astfel, martora DD., a arătat următoarele: "Prin anul 2012 - 2013 am cumpărat 50, 60 cutii pahare a câte 24 de pahare cutia pe SC G., pentru că vroiam să deschid o sală de evenimente şi o terasă. Mai am acum circa 1.200 - 1.300 pahare pentru că am mai folosit din ele. Tot în perioada în care am cumpărat paharele am cumpărat şi o linie de bucătărie pe care am restituit-o pentru că nu a corespuns exigenţelor mele. (...) În perioada în care am cumpărat pahare am mai cumpărat feţe de masă, cuţite, veselă. Am restituit aceste bunuri cumpărate pentru că nu au corespuns cerinţelor mele calitative. Mi-a rămas fizic o friteuză dar şi pe aceea am stornat-o. Cred că am cumpărat bunurile de mai sus de la SC K." (Declaraţia din 16 septembrie 2015).

Martora a fost reaudiată şi la data de 5 septembrie 2018 cu ocazia rejudecării cauzei, ocazie cu care a relatat: "În anul 2012 - 2013 am procedat la achiziţie masivă de pahare, veselă, tacâmuri şi o linie de bucătărie care în ceea ce privesc paharele le deţin momentan pe stoc în cifră de aprox. 1.200 - 1.300 bucăţi. Linia de bucătărie am restituit-o cu excepţia unei friteuze care şi în prezent este împachetată şi se află la sediul G., care trebuia ridicată de agentul de vânzări dar nu a mai venit după ea, deoarece nu a corespuns cerinţelor mele, eu credeam că este confecţionată în Germania, dar de fapt era confecţionată în China, motiv pentru care am luat decizia de restituire. Linia de bucătărie a fost achitată integral, cu aproximaţie în echivalentul a 11.000 de euro şi deşi i-am restituit obiectele agentului de vânzări, banii nu au mai fost restituiţi".

Relevantă cu privire la aceste operaţiuni comerciale este şi declaraţia martorului OOO. din data de 16 septembrie 2015, în care se menţionează următoarele:

"Eu paharele şi tacâmurile le-am văzut. Cred că erau depozitate în acelaşi loc şi feţele de masă. Nu ştiu să fi înregistrat facturi false în contabilitatea celor două societăţi conduse de DD. (...) Doamna DD. a vrut să deschidă o sală de evenimente de 500 - 600 locuri, vrea de 2 ani acest lucru, poate mai mult. Până acum are proiect, spaţiu. Au fost pe acolo instalatori, electricieni să se uite la locaţie. Din cele 1.600 de pahare s-au mai folosit în restaurant. (...) Utilajele de bucătărie le-a cumpărat DD. pentru bucătăria noastră la restaurantul G.".

Achiziţionarea de către societate a produselor consumabile este confirmată şi de către martora KKK. din data de 23 iunie 2015:

"Cunosc despre achiziţionarea unor mărfuri de acest fel, respectiv tacâmuri, pahare, feţe de masă, care de mai multe ori au fost achiziţionate în număr mai mare ... arătând totodată că mărfurile respective au fost livrate efectiv, participând la recepţia acestora.

În acest sens este şi declaraţia martorei MMM. din 23 iunie 2015: În urmă cu cca. 2 - 3 ani a fost achiziţionată o cantitate mai mare de veselă, tacâmuri, dar nu pot preciza valoarea bunurilor cumpărate şi nici numărul de bucăţi din fiecare sortiment; din câte am înţeles s-a cumpărat marfă, atât de numeroasă, întrucât oferta a fost bună".

Realitatea achiziţionării de către SC G. a unei cantităţi însemnate de produse considerate consumabile (tacâmuri, veselă, feţe de masă etc.) este confirmată şi de către martora LLL. care fiind audiată la data de 23 iunie 2015, f. x/vol. III prima judecare de prima instanţă de judecată a arătat:

"Cunosc despre achiziţii masive de bunuri perisabile, în urmă cu cca. 2 sau 3 ani, în urma unei oferte bune făcută de către un comis voiajor. Am văzut şi eu marfa cumpărată care a fost depozitată în incinta societăţii. Şi cu alte ocazii a fost cumpărată marfă perisabilă dar niciodată, atât de multă ca în împrejurarea la care m-am referit; din câte ştiu, urma să se deschidă sala de evenimente, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care achiziţia a fost atât de însemnată.

Martora a fost audiată şi la data de 5 septembrie 2018, cu ocazia rejudecării prezentei cauze şi a reiterat aceleaşi aspectele:

"De aprox. 4 ani sunt administrator la SC G., dar de 27 de ani am lucrat în cadrul SC G.,iniţial ca şi barman, şef sală. Anterior funcţiei mele de administrator societatea a fost administrată de către numita DD. De aprox. 5 ani în cadrul SC G., întrucât intenţionam să deschidem o sală de evenimente am procedat la o achiziţie masivă de pahare, veselă, aparate de bucătărie. În prezent paharele de bucătărie există aproape integral, aprox. 2.000 bucăţi, iar vesela a fost returnată agentului de vânzări dar nu cunosc numele acestuia, de această operaţiune s-a ocupat mai exact doamna DD. De asemenea şi aparatele de bucătărie au fost restituite agentului de vânzări. Ştiu că dorind să montăm un aragaz la bucătărie doamna DD. a desfăcut o cutie şi văzând marca aragazului, modelul, etc., nu i-a plăcut şi a decis să returneze toate aparatele înapoi, întrucât ea se aştepta la alt tip de aparate decât cele predate. În cadrul G. se obişnuia să se procedeze la achiziţionarea materialelor direct prin agenţi de vânzări, numiţi comişi voiajori. Plata se făcea numerar. În cadrul acestei societăţi inc. A. nu a desfăşurat niciun fel de activitate comercială sau de administrare sau de altă natură ".

Faptul că s-a procedat la restituirea anumitor mărfuri care nu corespundeau calitativ a fost subliniat şi de martora JJJ. audiată la data de 4 octombrie 2018:

"Ştiu că în cadrul SC G. şi SC H. s-a procedat la un moment dat la stornare de facturi pentru bunurile achiziţionate şi care nu corespundeau din punct de vedere calitativ. Cu titlu de exemplu pot să menţionez următoarele bunuri: tacâmuri, pahare, ambalaje, feţe de masă şi posibil şi veselă. Arat că facturile înregistrate în contabilitate erau pentru prestări şi servicii ce corespundeau din punctul de vedere al obiectului de activitate al societăţii".

De asemenea, atât intenţia martorei DD. de a realiza o sală de evenimente, cât şi realitatea achiziţiilor produselor menţionate anterior este confirmată şi de către martorul RRR. din data de 11 noiembrie 2015, f. x/vol. IV prima judecare, care a participat la descărcarea acestora, afirmând că:

"EEEE. era a lui DD., ştiu că DD. vrea să facă o sală de evenimente (...). Ţin minte că am ajutat-o când a primit pahare odată, era o dubiţă plină. (...) Eu când am descărcat paharele am văzut jos acolo în pivniţă am mai văzut tacâmuri, feţe de masă, alte ustensile necesare, cred că erau noi, erau împachetate în nylon, îmi spunea că le va folosi la sala pe care o va deschide. îmi spunea că vrea să facă o sală pentru 150 de persoane" .

Concluzionând, conform declaraţiilor martorilor audiaţi în faţa primei instanţe a rezultat că operaţiunile comerciale reflectate în facturile fiscale au fost reale, astfel încât acuzaţia din cuprinsul rechizitoriului conform căreia facturile emise de SC L. SRL către SC G. sunt fictive, nu îşi găseşte corespondent în materialul probator.

Cu privire la operaţiunile financiare efectuate de SC G. în raport cu SC K. SRL, tribunalul a reţinut următoarele:

În perioada 4 februarie 2013 - 15 februarie 2013 SC G. a înregistrat în contabilitate: Factura fiscală nr. x din 4 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 5 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 6 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 7 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 08 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 11 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 12 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 13 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 14 februarie 2013 şi Factura fiscală nr. x din 15 februarie 2013 emise de SC K. SRL în valoare de 40.322,60 RON, TVA aferentă de 9.677,42 RON, total valoric de 50.000 RON.

Cu privire la modalitatea de înregistrare a acestor facturi în evidenţele contabile ale societăţii, în cuprinsul răspunsului la obiectivul nr. 2 al expertizei fiscale judiciare depusă la data de 1 martie 2018, s-a concluzionat:

"În opinia expertizei, aprovizionările menţionate mai sus sunt în concordanţă cu obiectivul de activitate al SC G., iar în contabilitatea acesteia au fost evidenţiate direct pe conturile de cheltuieli, ceea ce presupune că bunurile în cauză au fost date direct în consum " .

În data de 30 iunie 2013, a fost înregistrată o factură în roşu (cu valori negative) de minus (...) 40.322,60 RON, TVA aferentă de minus (...) 9.677,42 RON, valoare totală de minus (...) 50.000 RON, fiind stornate toate sumele înregistrate anterior.

Aşadar, aşa cum au arătat consultanţii fiscali în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză, stornarea taxei pe valoare adăugată dedusă iniţial, a condus la majorarea cuantumului obligaţiei de plată a taxei; dar această taxă a fost achitată de SC G. bugetului de stat conform Ordinului de plată nr. x din 19 iulie 2013 în valoare de 4.705 RON.

Mai mult, tribunalul a reţinut că plata a fost efectuată anterior începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de evaziune fiscală (începerea urmării penale a avut loc la data de 2 iunie 2014); aşadar chiar în ipoteza angajării răspunderii penale, desigur a subiectului activ calificat, care în speţă, nu este inculpatul A., ar interveni cauza de nepedepsire reglementată de art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la data săvârşirii faptei adică data stornării facturilor).

De asemenea, vrednic de remarcat este şi faptul că în cuprinsul Răspunsului la obiecţiuni al raportului de expertiză din data de 16 iulie 2018 s-a menţionat că "Societatea nu figurează cu datorii din TVA către bugetul de stat."

Motivul pentru care s-a procedat la stornarea facturilor fiscale emise de SC K. SRL a constat în aceea că după livrarea mărfurilor, administratorul societăţii - DD. - a constatat că nu corespund din punct de vedere calitativ.

Relevante în acest sens sunt declaraţiile următorilor martori: DD. din data de 16 septembrie 2015:

"Tot în perioada în care am cumpărat paharele am cumpărat şi o linie de bucătărie pe care am restituit-o pentru că nu a corespuns exigenţelor mele. (...) În perioada în care am cumpărat pahare am mai cumpărat feţe de masă, cuţite, veselă. Am restituit aceste bunuri cumpărate pentru că nu au corespuns cerinţelor mele calitative. Mi-a rămas fizic o friteuză dar şi pe aceea am stornat-o. Cred că am cumpărat bunurile de mai sus de la SC K.

Relevantă cu privire la realitatea facturilor şi a stornării acestora este şi declaraţia martorului OOO. din 16 septembrie 2015 din faţa instanţei: "Acum 3 - 4 ani s-au achiziţionat ceva utilaje de bucătărie, pahare, tacâmuri. La câteva luni după achiziţia bunurilor destinate bucătăriei, respectiv aragaz, masă lucru, hotă, friteuză şi alte componente s-a constatat că acestea nu corespund calitativ. Aragazul era defect, bunurile erau chinezeşti, nu originale şi au fost restituite. S-au plătit cu factură şi chitanţă zilnic, acele utilaje de bucătărie. Produsele perisabile se plăteau numerar, utilităţile se plăteau prin bancă, salariile le luam numerar pe stat de plată. Utilajele de bucătărie s-au plătit numerar.

În acelaşi sens este şi declaraţia martorei KKK. care a fost audiată în faţa instanţei la data de 23 iunie 2015:

"Cunosc că au existat situaţii când parte din marfa achiziţionată a fost stornată şi ştiu că şi cu ocazia achiziţionării bunurilor la care am făcut referire a avut loc o ceartă între dna DD. şi persoana care i-a vândut acele bunuri şi cred că o parte din acele bunuri au fost restituite". De asemenea, martora a confirmat, prin declaraţia dată în faţa instanţei, faptul că mărfurile respective au fost livrate efectiv, participând la recepţia acestora.

Martora LLL. în data de 23 iunie 2015 a declarat în faţa primei instanţei:

"Ştiu, de asemenea, că în aceeaşi perioadă, respectiv în urma cu 2 - 3 ani s-au achiziţionat şi aragaze, friteuze, grătare, care au fost restituite întrucât patroanei nu i-a plăcut cum arată. Aceste bunuri au fost achiziţionate pentru sala de evenimente despre care am făcut vorbire anterior"

Din declaraţiile martorilor mai sus indicaţi au rezultat două aspecte esenţiale, respectiv realitatea operaţiunilor comerciale derulate între SC G. şi SC NNNN. SRL, precum şi livrarea efectivă a bunurilor menţionate în facturi. După constatarea neconformităţii bunurilor livrate, acestea au fost returnate, motiv pentru care s-a procedat la stornarea facturilor aferente acestor bunuri.

Cu privire la operaţiunile fiscale dintre SC G. şi SC Z. SRL, tribunalul a reţinut următoarele:

În data de 31 ianuarie 2013, SC G. a făcut achiziţii de la furnizorul SC Z. SRL în valoare de 4.000 RON, TVA aferentă de 960 RON, total valoric de 4.960 RON. Tranzacţia a fost evidenţiată în Factura fiscală nr. x din 31 ianuarie 2013 şi au fost achiziţionate 20 de seturi farfurii în valoare de 4.960 RON cu TVA. Plata a fost efectuată prin casierie prin Chitanţa nr. x din 21 ianuarie 2013. Nu au fost efectuate stornări referitor la facturile şi achiziţiile făcute de SC G. în relaţia cu SC Z. SRL

Realitatea facturii emise de către SC Z. SRL a rezultat din cele menţionate în cuprinsul expertizei fiscale întocmite în cauză în care s-a precizat că factura s-a achitat prin caseria unităţii, precum şi din cuprinsul declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză DD., OOO., KKK., MMM., LLL. şi RRR.

Aşadar, conform declaraţiilor martorilor coroborate cu menţiunile din cuprinsul expertizei fiscale şi a răspunsului la obiecţiuni, se poate constata că factura fiscală emisă de SC Z. SRL a avut corespondent în realitate şi că prin înregistrarea acesteia în contabilitate nu s-au evidenţiat operaţiuni fictive.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală pentru care inculpatul A. a fot trimis în judecată privind SC I. SRL în relaţia cu SC K. SRL, tribunalul a reţinut următoarele:

În primul rând, a reţinut că inculpatul A. deţine/deţinea calitatea de administrator în cadrul acestei societăţi, respectiv SC I. SRL

În perioada 3 ianuarie 2013 - 19 februarie 2013, SCI. SRL a făcut achiziţii privind cauciucuri, anvelope şi ulei de motor de la furnizorul SC K. SRL în valoare de 120.967,80 RON, TVA aferentă de 29.032,20 RON, total valoric de 150.000 RON; conform următoarelor facturi fiscale nr. x din 3 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 4 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 7 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 8 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 9 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 10 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 11 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 12 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 14 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 15 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 16 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 17 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 18 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 19 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 21 ianuarie 2013; Factura fiscală nr. x din 1 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 2 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 4 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 5 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 6 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 7 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 8 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 11 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 12 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 13 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 14 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 15 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 18 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 19 februarie 2013; Factura fiscală nr. x din 20 februarie 2013.

Cu privire la realitatea achiziţiilor efectuate de către SC I. SRL, tribunalul a reţinut declaraţiile inculpatului A., care declaraţii se coroborează cu declaraţiile martorului PPP., şef de coloană la Coloana auto Sânnicolau Mare, jud. Timiş, aparţinând SC I. SRL, care declara:

"În perioada 2010 - 2014, am avut în parcul auto 6 microbuze şi 13 autocare. Iarna ceream mai multe cauciucuri, ni le trimiteau de la Arad, veneau cu microbuzul cu remorcă cu ele sau mi le duceau şoferii în autocare în cală. În decembrie 2012, am cerut mai multe cauciucuri nu mi s-au dat toate, dar mi s-au dat apoi în ianuarie - februarie 2013 şi am echipat tot parcul auto. Au fost probleme pentru că spre Periam era drumul în lucru cu piatră concasată. Eu supravegheam montarea cauciucurilor. (...) Ştiu că îmi ducea QQQ. cauciucuri cu microbuzul. A venit de vreo 2 - 3 ori pe acolo".

De asemenea, realitatea achiziţiilor este confirmată şi de către martorul QQQ., care fiind audiat în faţa instanţei, arăta:

"În urmă cu vreo 3 - 4 ani am făcut câteva transporturi de cauciucuri de la Arad spre Sânnicolau Mare, le-am luat din curte de la I. şi le-am dus la o vulcanizare în Sânnicolau Mare. Acolo era aşteptat de şeful de coloană a lui I., acolo am lăsat anvelopele, nu ştiu câte transporturi am efectuat: 2,3,4 am dus anvelope pentru autocar (...) Nu ştiu câte cauciucuri am transportat, dar am dus zeci.

Aşadar, date fiind probele administrate, tribunalul a apreciat că operaţiunile comerciale înscrise în facturile fiscale au fost reale.

De remarcat este şi faptul că nu au fost efectuate stornări referitor la facturile şi achiziţiile făcute de SC I. SRL în relaţia cu SC K. SRL.

Mai mult, atât în cuprinsul raportului de expertiză fiscală, cât şi în opinia separată formulată s-a concluzionat univoc că SC I. SRL potrivit situaţiei din fişa sintetică pe plătitori aflată la dosarul cauzei, acestea nu fisurează cu datorii restante din punct de vedere fiscal către bugetul de stat la data de 24 noiembrie 2017. Deopotrivă, în opinia separată întocmită de consultant fiscal YYY. s-a arătat că societatea I. nu figurează cu obligaţii către bugetul de stat cu titlu de TVA şi impozit pe profit. Deopotrivă, la f. x din opinia separată sunt indicate toate plăţile efectuate de această societate către bugetul de stat.

Concluzionând, atât timp cât facturile fiscale au reflectat operaţiuni reale, deducerea TVA s-a făcut cu respectarea legii, astfel încât nu există infracţiunea de evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte activitatea SC I. SRL în relaţia cu SC L. SRL, tribunalul a reţinut următoarele:

În perioada 7 octombrie 2012 - 21 decembrie 2012 SC I. SRL a achiziţionat anvelope şi diverse piese auto de la furnizorul SC L. SRL în valoare de 144.000 RON, TVA aferentă de 34.560 RON, total valoric de 178.560 RON.

Achiziţiile au fost evidenţiate în facturi fiscale, după cum urmează: Factura fiscală nr. x din 7 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 12 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 13 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 14 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 15 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 15 octombrie 2012; Factura fiscală seria x nr. x din 16 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 17 octombrie 2012; Factura fiscală seria x nr. x din 17 octombrie 2012; Factura fiscală seria x nr. x din 18 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 18 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 19 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 20 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 21 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 22 octombrie 2012; Factura fiscală seria x nr. x din 23 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 23 octombrie 2012; Factura fiscală seria x nr. x din 24 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 24 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 25 octombrie 2012; Factura fiscală seria x nr. x din 26 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 26 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 27 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 28 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 29 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 30 octombrie 2012; Factura fiscală nr. x din 4 decembrie 2012; Factura fiscală nr. x din 4 decembrie 2012; Factura fiscală nr. x din 10 decembrie 2012; Factura fiscală nr. x din 11 decembrie 2012; Factura fiscală nr. x din 12 decembrie 2012; Factura fiscală nr. x din 17 decembrie 2012; Factura fiscală nr. x din 18 decembrie 2012; Factura fiscală nr. x din 19 decembrie 2012; Factura fiscală nr. x din 20 decembrie 2012; Factura fiscală nr. x din 21 decembrie 2012.

Conform depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză respectiv PPP. şi QQQ. audiaţi în faţa instanţei la data de 11 noiembrie 2015, instanţa a reţinut că în cadrul SC I. SRL au fost achiziţionate anvelope şi diverse piese auto, aşa încât facturile înregistrate conţin operaţiuni reale şi nu fictive; reţinându-se, totodată şi faptul că facturile sus menţionate nu au fost stornate.

Concluzionând, atât timp cât facturile fiscale au reflectat operaţiuni reale, deducerea TVA s-a făcut cu respectarea legii, astfel încât nu există infracţiunea de evaziune fiscală.

Tribunalul a reţinut şi Suplimentul la raportul de expertiză fiscală unde s-a arătat:

"Din anexele 3 şi 5 la raport a rezultat că SC I. SRL din tranzacţiile comerciale cu SC L. în 2012 şi SC K. din 2013 a dedus TVA în suma totală de 63.592 RON şi şi-a diminuat impozitul pe profit, respectiv cu suma totală de 42.396 RON. Aceste tranzacţii au fost avute în vedere cu ocazia controlului fiscal, în cursul cercetării penale, prilej cu care s-a emis Decizia de impunere x din 29 septembrie 2014 pentru un TVA suplimentar pe perioada anilor 2012-2013 în sumă de 50.048 RON, precum şi accesoriilor corespunzătoare. în urma acestei decizii a organelor fiscale, SC I. a achitat bugetului de stat suma totală de 256.138 RON prin patru OP-uri şi o foaie de vărsământ (aflate la dosarul cauzei), plata acestor sume a fost confirmată şi de către DGAF prin procesul-verbal din 06 octombrie 2014 pag. 4".

Aceste aspecte au fost prezentate în cadrul Opiniei separate la raportul de expertiză fiscală la f. x din opinie:

"I. a efectuat următoarele plăţi:

- 67.754 RON TVA prin OP nr. x din 27 iunie 2013, ca urmare a majorării TVA de plată cu suma de 28.064,46 RON, reprezentând contravaloarea TVA aferentă facturilor de stornare emise de M. SRL în luna mai 2013;

- 31.002 RON impozit pe profit, prin OP nr. 797 din 25 iulie 2013;

- 256.138 RON obligaţii suplimentare de plată stabilite în sarcina societăţii prin decizia de impunere nr. x din 29 aprilie 2014 după cum urmează: 63.592 prin OP nr. x din 10 iunie 2014; 21.059 RON prin OP nr. x din 12 iunie 2014; 62.625 RON prin OP. nr. x din 1 iulie 2014; 67.112 RON prin x din 29 septembrie 2014".

Astfel, s-a reţinut că SC I. a achitat integral impozitul pe profit şi TVA aferent relaţiilor comerciale derulate cu aceşti 2 furnizori, aspect confirmat şi de către cei doi experţi fiscali în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză fiscală din data de 16 iulie 2018 din care a rezultat că nu există sume nedeclarate bugetului de stat aferente furnizorilor cuprinşi în rechizitoriu.

Cu privire la probaţiunea în acuzare potrivit căreia facturile emise, atât de către SC K. SRL, cât şi de către SC L. SRL au fost fictive pentru că au evidenţiat operaţiuni nereale, instanţa, în primul rând a reţinut că declaraţiile inculpatului D. consemnate în cursul urmăririi penale sunt singulare şi nu se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză, aşa încât tribunalul a procedat la înlăturarea acestora.

Faţă de toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există, nu există infracţiunea de evaziune fiscală pretins săvârşită de inculpatul A. în relaţia cu SC K. SRL şi SC L. SRL) a achitat pe inculpatul A., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (în raport. cu SC I. SRL în relaţia cu SC K. SRL şi SC L. SRL).

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală pentru care inculpatul A. a fot trimis în judecată privind SC I. SRL în relaţia cu SC M. SRL, tribunalul a reţinut următoarele:

În luna octombrie 2012 inculpatul a înregistrat în contabilitate 29 de facturi emise de SC M. SRL care cuprindeau operaţiuni nereale în valoare de 116.935,54 RON, TVA aferentă de 28.064,46 RON, total valoric de 145.000 RON.

Conform actelor dosarului s-a reţinut că SC I. SRL a încheiat un Contract de execuţie de lucrări nr. x din 1 septembrie 2012 cu SC M. SRL având ca obiect:

"Lucrări de consolidare şi turnare platformă ciment-beton Autogara Aradul Nou", în baza acestui contract fiind emise un număr de 29 de facturi fiscale, având ca obiect "amenajare Autogara Aradul Nou".

Conform declaraţiei inculpatului A. acesta a fost contactat de o persoană necunoscută care s-ar fi prezentat ca reprezentant al acestei societăţi şi care i-ar fi propus efectuarea unor lucrări de amenajare a unei parcări. Inculpatul mai precizează că s-a înţeles cu acea persoană să îi plătească în avans sumele de bani necesare achiziţionării materialelor precum şi faptul că acea persoană nu a mai efectuat lucrările promise.

Această apărare nu a fost primită de instanţă, pe de o parte pentru că este puţin plauzibil ca inculpatul A. să fi achitat suma de 145.000 RON unei persoane necunoscute, iar pe de altă parte de remarcat este şi faptul că suma respectivă nu a fost înregistrată în contabilitate ca şi "avans", ci a fost înregistrată la capitolul "cheltuieli".

De remarcat este şi faptul că aceste facturi, în luna mai 2013 au fost stornate precum şi momentul în care s-a luat decizia stornării acestora şi anume după demararea controalelor încrucişate în ceea ce priveşte SC M. SRL

Tribunalul nu a înlăturat depoziţia martorului HH.-martor propus în apărare de inculpat, care audiat fiind la data de 16 septembrie 2015 în faţa primei instanţei f. x/Vol. III a arătat: Îmi aduc aminte că i-am făcut o ofertă domnului A. pentru construcţia unei hale, dar nu s-a fructificat pentru că nu i-a convenit preţul".

De asemenea inculpatul, în apărare a arătat că în condiţiile în care oferta primită de la SC II. SRL era de 205.210 RON + TVA, a ales să încheie contractul de prestări servicii cu SC M. SRL care a solicitat pentru executarea lucrărilor suma de 160.000 RON TVA inclus.

Din cuprinsul acestor probe a rezultat preocuparea inculpatului pentru extinderea platformei, dar aceste probe-invocate de inculpat în apărare nu anulează operaţiunea de înregistrare în contabilitate a facturilor ce cuprind lucrări nereale, care facturi au fost primite de la inculpatul D. şi respectiv completate de inculpatul F. În acest context, s-a reţinut ca mijloace de probă declaraţiile consemnate în cursul urmăririi penale ale inculpaţilor D. şi F. care se coroborează cu declaraţiile martorei U. potrivit cărora facturile au evidenţiat operaţiuni nereale.

Aşadar, tribunalul a apreciat că inculpatul A. prin înregistrarea celor 29 facturi emise de SC M. şi care sunt fictive adică cuprind cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, a comis infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Nici apărarea invocată de inculpatul A. privitoare la faptul că, urmare a cererii de chemare în judecată a SC M. SRL, acţiune care a făcut obiectul Dosarului civil nr. x din 2014 al Judecătoriei Arad, instanţa civilă prin Ordonanţa nr. 4564 din 13 octombrie 2014, a obligat debitoarea la restituirea sumei de 145.000 RON, reprezentând contravaloarea facturilor stornate; împrejurare care în opinia inculpatului confirmă realitatea operaţiunilor evidenţiate în cuprinsul celor 29 de facturi.

Tribunalul a apreciat că prin emiterea Ordonanţei de plată nr. x din 13 octombrie 2014 de către instanţa civilă, nu se confirmă/nu se demonstrează realitatea lucrărilor menţionate în facturi, ci doar faptul că neexecutându-se lucrările menţionate şi respectiv procedându-se la stornarea facturilor, de facto, SC I. SRL ar fi îndreptăţită la restituirea plăţii iniţial efectuate către SC M. SRL Instanţa civilă nu a verificat dacă lucrările menţionate au fost sau nu executate-ceea ce reprezintă esenţa în procesul penal - ci doar dacă facturile emise şi care, mai mult care au fost înregistrate în contabilitate, au fost plătite sau nu, precum şi dacă cu ocazia stornării, SC I. SRL a recuperat banii pretins plătiţi. Reţinându-se contrariul adică nerestituirea banilor, deşi facturile au fost stornate, acţiunea a fost admisă, iar pe cale de consecinţă SC M. SRL a fost obligată la restituirea sumei pretins plătite de SC I. SRL

Aşadar, această împrejurare se constituie într-o chestiune prealabilă asupra căreia s-a pronunţat o instanţă civilă, aşa cum judicios a susţinut inculpatul, însă nu în sensul reţinerii realităţii operaţiunilor descrise în cuprinsul facturilor, ci doar în sensul obligaţiei SC M. SRL de a restitui contravaloarea facturilor stornate; care obligaţie, precizează instanţa penală este neîntemeiată, deoarece potrivit probatoriului administrat în prezentul proces penal, plata celor 29 de facturi emise de SC M. SRL, nu s-a efectuat de către SC I. SRL, aşa încât nici stornarea facturilor - s.n. fictive - nu antrenează efectuarea vreunei plăţi de către pretins debitoarea SC M. SRL

Tribunalul a reţinut că înregistrarea în evidenţele contabile şi fiscale ale SC I. SRL în luna mai 2013 a facturilor de stornare (cu valori negative) emise de SC M. SRL, în valoare totală de minus (...) 145.000 RON, inclusiv TVA, a avut drept consecinţă directă ajustarea bazei impozabile, în sensul măririi acesteia, la calculul TVA şi impozitului pe profit, impactul fiscal fiind generat la momentul înregistrării acestei facturi în evidenţele contabile.

Aşa cum rezultă din evidenţele contabile, având în vedere că facturile de achiziţii bunuri/servicii au fost înregistrate în anul anterior emiterii facturilor de stornare, în mod corect, aceste operaţiunii au fost înregistrate prin evidenţierea în contul 117.4 "Rezultatul reportat din corectarea erorilor contabile", conform prevederilor de la par. 63, alin. (5) din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Directiva a VIII - a CEE aprobate prin OMFP nr. 3055/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, aferent perioadei de raportare mai 2013, SC I. SRL a declarat, prin decontul de TVA înregistrat sub nr. x din 25 iunie 2013 şi a plătit, prin OP nr. x din 27 iunie 2013, TVA în suma de 67.754 RON, ca urmare a majorării în perioada de raportare a TVA de plată cu suma de 28.064,46 RON aferentă TVA din facturile de stornare emise de SC M. SRL în luna mai 2013.

Această împrejurare a fost subliniată în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză fiscală judiciară depus la data de 16 iulie 2018:

"TVA-ul suplimentar în suma de 28.064 RON din stornarea cu M. SRL a fost declarat organelor fiscale prin decontul TVA nr. x din 25 iunie 2013, iar pentru impozitul pe profit suplimentar generat de această stornare în sumă de 18.910 RON generat prin cheltuielile deductibile în sumă de 116.936 RON, a şi fost achitat. La dosarul cauzei există două instrumente de plată din perioada, care menţionează plata unei TVA în sumă de 67.754 RON (OP 699 din 27 iunie 2013) şi a unei plăţi de 31.002 RON impozit pe profit (OP 797 din 25 iulie 2013). Decontarea cu bugetul de stat de către SC I. SRL a obligaţiilor fiscale din stornare este confirmată şi de situaţia sintetică pe plătitor generată la 24 noiembrie 2017 potrivit căruia societatea nu are obligaţii fiscale către bugetul de stat de natura impozitului pe profit, iar la TVA le are doar pe cele curente" .

Astfel, tribunalul a reţinut că aferent perioadei 2011 - 2013, SC I. SRL şi-a achitat integral toate obligaţiile fiscale constând în impozit pe profit sau TVA de plată către Bugetul de stat, motiv pentru care în sarcina acestei societăţi nu mai poate fi reţinut vreun prejudiciu.

Tribunalul a apreciat că în speţă este incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii, deoarece SCI. SRL, a achitat integral obligaţiile fiscale cu titlu de impozit pe profit şi TVA inclusiv pentru facturile stornate, în timpul urmării penale.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) raportat la art. 10 din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (SC I. SRL în relaţia cu SC M. SRL).

În temeiul art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013 raportat la art. 91 din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative de 1.000 RON care se înregistrează în cazierul judiciar.

A constatat achitat integral prejudiciul cauzat de inculpatul A.

2. Cu privire la vinovăţia reţinută în sarcina inculpatului B. privind infracţiunea de evaziune fiscală.

Tribunalul a reţinut următoarele: În cursul anilor 2011 - 2013 inculpatul B. - administrator la SC O. SRL a fost încheiat diverse contracte privind executarea unor lucrări în construcţii între SC O. SRL şi SC M. SRL şi respectiv SC T. SRL pe de-o parte, iar pe de alta parte între SC O. SRL şi SC OOOO. SRL şi SC PPPP. SRL.

În executarea contractelor s-a apelat la furnizorii SC T. SRL SC Z. SRL, SC L. SRL; SC AA. SRL.

Pentru executarea contractelor sus menţionate, în perioada 2 noiembrie 2011 - 24 aprilie 2012 au fost emise 47 de facturi şi chitanţe de către SC T. SRL care atestau efectuarea unor servicii de "curăţat, spălat, vopsit rezervoare, manipulat materiale" în sumă totală de 596.316 RON.

În perioada august 2012 - februarie 2013, prin intermediul inculpatului D., s-au mai înregistrat în contabilitatea SC O. SRL un nr. de 25 de facturi şi chitanţe în valoare totală de 124.000 RON emise de SC Z. SRL 25 de facturi şi chitanţe, precum şi un nr. de emise de 6 facturi/chitanţe în valoare totală de 29.908,80 RON.

De asemenea, în perioada septembrie 2012 - februarie 2013, prin intermediul inculpatului D., s-au mai înregistrat în contabilitatea SC O. SRL un număr de 7 facturi şi chitanţe emise de SC K. SRL în valoare de 35.000 RON şi 50 de facturi şi chitanţe provenind de la SC M. SRL, în valoare totală de 602.811,66 RON.

Respectivele documente justificative care atestau operaţiuni de "curăţare, întreţinere şi spălare rezervoare, conducte, ţevi", respectiv "lucrări de sablare, vopsire rezervor metalic", au fost predate inculpatului D. care, conform înţelegerii cu inculpatul B., le-a introdus în contabilitatea SC O. SRL

În cauză au fost administrate probe testimoniale pentru ca prima instanţă să poată aprecia asupra realităţii operaţiunilor efectuate.

Efectuarea lucrărilor evidenţiate în cuprinsul facturilor emise este confirmată de martorii SSS., care audiat fiind de instanţa de judecată a arătat "În perioada 2012 şi pe următori 4 ani am lucrat la O. în calitate de inginer cu atribuţii la CTC (control tehnic calitate) privind efectuarea lucrărilor pe o supraf. de 20 km. Pe această suprafaţă s-au efectuat lucrări de montaj conducte privind transport apă de injecţie, ţiţei. Conductele erau din fibră din sticlă şi oţel. Fazele de execuţie presupunea parcurgerea următoarelor etape: săparea terenului la o adâncime de aprox. 1 metru, apoi se acoperea cu nisip, se înfiletau conductele din fibră de sticlă, se sudau conductele din oţel, apoi se acopereau cu un start de nisip, se monta o bandă avertizoare, iar în final se acopereau cu pământ. În zona parcului săpătura se realiza manual, deoarece erau foarte multe conducte în zona respectivă şi era riscant şi beneficiarul nu permitea săparea în mod mecanizat. Săpătura se putea realiza în adâncime până la 1,5 m . . . . . . . . . .pentru efectuarea lucrărilor a fost necesară suplimentarea forţei umane de muncă şi din câte ştiu eu pe şantier au fost mai mult de 100 de muncitori. Ştiu că una din firmele subcontractante era şi M. care a realizat lucrări la parcurile 13, 16. L-am întâlnit de mai multe ori şi pe numitul "FF.", în birou care se interesa de mersul lucrărilor şi venea pentru ridicarea banilor. Numitul FF. era o persoană cu atribuţii în cadrul SC M. Ştiu că M. s-a prezentat cu mai mulţi muncitori necalificaţi pe şantier dar nu cunosc numărul acestora. Dintre societăţile subcontractante pot preciza şi SC QQQQ., SC RRRR. şi SC SSSS., aceasta din urmă executa lucrări de electricitate. Nu cunosc de cine erau administrate aceste societăţi. Am auzit şi de SC T. dar din câte îmi amintesc, aceasta societate efectua lucrări de curăţare rezervoare şi mai târziu la o lucrare apă canalizare în 2014. Din câte ştiu eu reprezentantul acestei societăţi era F. Societatea SC

T. a avut la rândul ei un subantreprenor, al cărui nume nu îl pot menţiona cu certitudine ...

Acest martor a fost audiat şi cu ocazia primei judecăţi la data de 16 februarie 2016 învederând instanţei aceleaşi aspecte mai sus precizate.

De asemenea, realitatea lucrărilor efectuate a rezultat şi din declaraţia martorului TTT. care a arătat că:

"În perioada octombrie 2012 - decembrie 2013 am lucrat la SC TTTT. SRL, având ocupaţia de inginer. În perioada în care eu am lucrat acolo se efectuau lucrări de modernizare a parcurilor petroliere 2, 13, 16, 20 şi 21 turnu sud, de asemenea şi pentru montarea unor conducte de fibră de sticlă şi din otel pe o dist. de aprox. 20 km. Aceste lucrări s-au realizat cu aprox. 120 - 160 muncitori. În cadrul SC TTTT., din câte ştiu eu erau angajaţi un nr. de 50 - 60 de oameni. Diferenţa până la 160 de muncitori provenea din diverse subcontracte, respectiv firme subcontractante printre muncitori erau şi electricieni. Din câte îmi aduc aminte pot menţiona unele societăţi subcontractante ca fiind M., RRRR., SSSS. şi probabil erau şi alte societăţi subcontractante. De asemenea ştiu că mai erau şi alte echipe din Maramureş şi Satu Mare. Ştiu că SC M. folosea un nr. de 10 - 15 muncitori pe zi şi în cadrul acestora s-a evidenţiat numitul FF. ca fiind şeful lor, persoană care nu era disciplinată întrucât nu purta echipament special de protecţie. L-am văzut pe FF. pe şantier de 2 - 3 ori. Ştiu că materialele necesare efectuării lucrărilor au ajuns în cea mai mare parte din cursul lunii septembrie - octombrie, iar lucrarea trebuia finalizată până la finalul lunii decembrie 2012. În acest sens, a fost nevoie de suplimentarea forţei de muncă, forţei umane de muncă. Materialele care au sosit cu întârziere erau conductele de fibră de sticlă şi cele necesare îmbinării conductelor." Cu ocazia primei judecăţi a prezentei cauze şi acest martor a fost audiat învederând instanţei aceleaşi aspecte .

În cauză a fost administrată şi proba testimonială, respectiv a fost audiat şi martorul XXX. care a fost audiat cu ocazia rejudecării cauzei (f. x/Vol. III rejudecare care a arătat că: "Am fost angajat în anul 2012 la SC O. în calitate de inginer şi responsabil tehnic execuţie, în perioada în care s-au desfăşurat mai multe activităţi la parcurile petroliere din Turnu. S-au desfăşurat activităţi la parcurile nr. 2, 16, 13, 20, 21 pe o rază de 5 km. Lucrările executate au constat în devieri conducte, demontarea echipamentelor vechi şi montarea unor conducte de fibră de sticlă şi oţel.

De asemenea s-au efectuat şi reparaţii la rezervoare. Au fost confecţionate şi bărci pentru introducerea claviaturilor în interior ferindu-le astfel de îngheţ. În cadrul SC O. funcţionau aprox. 50 persoane, care au fost folosite pentru realizarea lucrărilor de mai sus în perioada anilor 2012 - 2013. De asemenea s-au folosit şi alte persoane de la alte societăţii comerciale cum ar fi RRRR. care a asigurat un nr. de aprox. 20 - 25, SSSS. care a asigurat un personal de 6 - 7 persoane, QQQQ. cu un personal de 20 - 25 persoane şi M., aducând un personal de 10 - 15 persoane.

Fiecare societate sus-menţionată care a asigurat suplimentar forţa umană de muncă a desemnat o persoană care supraveghea activitatea muncitorilor. În acest sens SC QQQQ. avea reprezentant pe domnul UUUU., RRRR. pe domnul VVVV., SSSS. pe domnul WWWW., iar M. pe numitul FF. Nu ştiu dacă persoanele menţionate aveau calitatea de administrator al acestora. Menţionez ca de la punctele de lucru spre parcul 2 se realizau montarea conductelor care practic erau de 3 feluri, conducte pentru ţiţei, ţiţei etalonare, ţiţei total şi conducte injecţie apă.

Montarea conductelor s-a realizat pe o supraf. de 20 km pentru conductele de fibră de sticlă şi pe o suprafaţă de 6 km pentru conductele de oţel. Pentru implementarea acestora era necesar săparea unui şanţ cu o adâncime de 1,6 - 1,8 m cu o lăţime de 1,8 m în stratul inferior se aşeza nisip de aprox. 10 cm, în cazul fibrei de oţel şi 20 cm în cazul fibrei de sticlă, apoi se aşeza un conductele montate prin înfiletare, se montau apoi se aşeza un alt strat de nisip de circa 20 - 30 cm, iar la final se aducea pământul la nivel, după montarea benzilor avertizoare. ... a fost necesară suplimentarea forţei umane de muncă deoarece SC OOOO. care avea obligaţia de a asigura conductele în cursul lunii august şi-a îndeplinit obligaţia cu întârziere, a asigurat conductele abia în cursul lunii noiembrie şi întrucât termenul de execuţie a rămas acelaşi, a fost necesară suplimentarea forţei de muncă.

Nu ştiu dacă persoanele aduse de societăţile mai sus amintite au fost angajate în mod legal sau nu. Am auzit de SC T. SRL însa nu am lucrat cu această societate ştiu că a realizat lucrări în Alexandria. Cât am fost eu la SC O., SC T. SRL nu a realizat niciun fel de lucrări pe şantierul din Turnu. Ştiu că au realizat ceva lucrări de exemplu, din câte îmi amintesc la curăţat rezervoare la parcul nr. 1 ... Aceste lucrări posibil au fost realizate anterior datei noiembrie 2011, aceasta dată reprezentând data de la care eu am fost angajat ...".

Aşadar, lucrările au fost efectuate, atât la parcul petrolier care aparţine SC OOOO. SRL în zona localităţii Turnu, jud. Arad lucrare care s-a întins pe o suprafaţa de 20 de km cât şi în Mun. Alexandria, pentru societatea SC PPPP.-conform contractelor depuse la dosarul cauzei, existente între societatea subsemnatului şi cele două societăţi mai sus menţionate.

Toţi martorii au relatat că, pe lângă lucrătorii SC O. SRL, având în vedere volumul mare de muncă şi timpul scurt în care trebuia efectuată această lucrare - 3 luni de zile - termen datorat beneficiarului principal, efectivul de oameni cu care s-au prestat lucrările a fost cel puţin dublat, ajungându-se la 160 de persoane. Şeful de şantier, precum şi inginerii au cunoscut faptul că lucrările la parcul petrolier au fost efectuate cu personal de la SC M. SRL, printre alte societăţi care au fost enumerate de fiecare martor în parte având în vedere că s-a lucrat pe mai multe echipe, fiecare echipă fiind în subordinea unui inginer angajat la SC O. SRL Mai mult decât atât, fiecare martor audiat îl cunoaşte pe reprezentantul SC M. SRL, care, de altfel a fost văzut şi la birourile societăţii inculpatului B. în mai multe rânduri, pentru situaţiile de lucrări, persoana care apare în declaraţiile date în faza de urmărire penală, dar şi în rechizitoriul parchetului, ca fiind persoana - alături de alte 2, faţă de care s-au disjuns cercetările.

Aceeaşi martori au confirmat faptul că şi în Municipiul Alexandria s-a lucrat pentru o perioadă mai lungă de timp cu persoane care au aparţinut SC T. SRL

Cu privire la faptul că SC T. SRL nu figura la ITM Arad ca având angajaţi, instanţa a apreciat că acest lucru nu trebuie să-i fie imputabil inculpatului şi nici nu anulează posibilitatea ca lucrările să fi fost executate de persoane care să presteze activităţi fără a fi angajate cu contract de muncă în cadrul SC T. SRL.

Mai mult, inculpatul nu avea obligaţia de a verifica dacă personalul furnizat de SC T. este sau nu angajat la societate cu forme legale, acest lucru putând atrage sancţiuni exclusiv în ceea ce priveşte SC T. SRL.

Totodată, s-a reţinut că la dosar au fost depuse şi procese-verbale care confirmă executarea lucrărilor.

Vrednic de reţinut este şi faptul că o parte din sume au fost achitate la casieria societăţii, a existat o compensare, însă cea mai mare parte din sume datorate către SC M. SRL şi SC T. SRL, au fost achitate prin BANCA. Aceste plăţi sunt confirmate de extrasele bancare, extrase care sunt documente justificative pentru societăţile mai sus amintite, în ceea ce priveşte recepţionarea sumelor respective şi care au fost arătate/indicate în expertiza fiscală întocmită în cauză.

Mai mult decât atât, conform celor reţinute la obiectivul 2 în expertiză, - valorile TVA deduse aferente facturilor achitate prin bancă sau la casieria societăţii, se arată că facturile emise de SC O. SRL către diverşi beneficiari au acelaşi obiect cu obiectul facturilor ce conţin servicii prestate de către furnizorii societăţii.

Nu este de neglijat nici răspunsul la obiectivul nr. 4 respectiv dacă furnizorii au declarat tranzacţiile cuprinse în facturile de la u.p. în declaraţia 394, ca reprezentând livrări către SC O. SRL, în sensul că acesta este afirmativ ca urmare a consultării acestor declaraţii pentru SC T. SRL, şi SC M. SRL Cu toate acestea, nedeclararea livrărilor către societatea inculpatului B. de către celelalte societăţi în declaraţia 394 nu poate fi reţinută în contra inculpatului în contextul în care această obligaţie nu îi aparţine.

Aşadar, tribunalul a înlăturat acuzaţia potrivit căreia facturile au fost fictive, dat fiind faptul că, în speţă, potrivit probatoriului administrat s-a reţinut faptul că lucrările au fost efectuate respectiv operaţiunile cuprinse în facturile înregistrate în contabilitatea SC O. SRL au fost reale.

Tribunalul a constatat că în cursul urmăririi penale inculpatul B. a achitat suma de 447.753,32 RON reţinută în sarcina sa ca fiind prejudiciu cauzat.

Cu privire la declaraţiile inculpaţilor D. şi F. consemnate în cursul urmăririi penale, potrivit cărora facturile au fost fictive, că au fost întocmite de F. şi că, prin intermediul inculpatului D. au fost predate inculpatului B., tribunalul reţinând că acestea sunt singulare, că nu se coroborează cu ansamblul probatoriului administrat, urmează să le înlăture.

Mai mult, din conţinutul acestora nu a rezultat că inculpatul B. ar fi avut vreo înţelegere cu aceştia, iar potrivit declaraţiei inculpatului B., s-a reţinut că acesta nu i-a cunoscut pe cei doi inculpaţi decât în momentul în care au fost aduşi toţi la organul de politie respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen.

3. Cu privire la vinovăţia reţinută în sarcina inculpatului C.

C. privind infracţiunea de evaziune fiscală.

În perioada aprilie 2012 - august 2013 inculpatul în calitate de administrator la SC P. SRL a acceptat ca inculpatul D. să introducă în contabilitatea societăţii pe care o administra, un nr. de 237 facturi/chitanţe în valoare de 1.267.922,2 RON care proveneau de la SC T. SRL, SC. L. SRL, SC Z. SRL şi SC AA. SRL

Aceste facturi au fost întocmite de către inculpatul F. împreună cu alte persoane, faţă de care s-a dispus disjungerea cercetărilor penale.

De asemenea, în perioada 2012 - 2013 inculpatul D. a procurat prin intermediul altor persoane, un nr. de 123 facturi/chitanţe în valoare de 590.000 RON care atestau operaţiuni fictive de întreţinere reparaţii şi asamblare hală producţie carton", pe care cu acordul inculpatului C. le-a introdus în contabilitatea societăţii administrate de inculpatul C.

Aceste ultime facturi proveneau de la SC M. SRL şi de la SC BB. SRL.

Prejudicial total cauzat de inculpatul C. prin înregistrarea facturilor ce evidenţiau operaţiuni fictive în valoare de 1.834.884,80 RON, este de 373.163 RON, iar acesta a fost reparat integral în cursul urmăririi penale.

Faţă de poziţia de recunoaştere a vinovăţiei exprimată de inculpatul C. care a solicitat judecata în procedura abreviată prevăzută de art. 375 din C. proc. pen. şi aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., reţinând, totodată probaţiunea administrată în cursul urmăririi penale; tribunalul, în baza 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C., privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013 privind cauza de nepedepsire), art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 5 din C. pen.

În speţă, s-au făcut aplicabile şi prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, potrivit cărora: " Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege", deoarece la data de 11 martie 2014, inculpatul C. a depus un denunţ respectiv a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad cu privire la activitatea infracţională a inculpatului D.

În temeiul art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 în formă în vigoare a modificării prin Legea nr. 255/2013 (în speţă fiind aplicabilă cauza de nepedepsire) raportat la art. 91 din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative de 1.000 RON care se înregistrează în cazierul judiciar.

4. Cu privire la vinovăţia reţinută în sarcina inculpatului F. privind complicitatea la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală comisă de către inculpaţii A., B. şi C.

În luna octombrie 2012 inculpatul F. a completat în mod fictiv 29 de facturi emise în numele SC M. SRL care cuprindeau operaţiuni nereale în valoare de 116.935,54 RON, TVA aferentă de 28.064,46 RON, total valoric de 145.000 RON; facturi ce au fost predate inculpatului D. şi înregistrate în contabilitatea SC I. SRL - societate administrată de inculpatul A., ajutându-l în felul acesta pe inculpatul A. la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală .

Cum însă pentru SC I. SRL, inculpatul A. a achitat integral toate obligaţiile fiscale aferente perioade 2011 - 2013 constând în impozit pe profit sau TVA de plată către Bugetul de stat, tribunalul a făcut aplicabile în cauză prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privitoare la cauza de nepedepsire, dispunând încetarea procesului penal faţă de inculpatul A.

Aşadar şi complicelui, în speţă inculpatului F. îi sunt aplicabile aceleaşi dispoziţii legale privitoare la cauza de nepedepsire.

Pe cale de consecinţă, reţinând şi poziţia adoptată de inculpatul F. de recunoaştere a faptei pentru care a fost trimis în judecată, solicitând instanţei judecata sa în procedura abreviată, conform art. 375 din C. proc. pen. şi aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., reţinând, totodată probaţiunea administrată, tribunalul, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul F., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), din) Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 5 din C. pen. (raportat la fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului A. în relaţia SC I. şi SC M. SRL).

În ceea ce priveşte complicitatea inculpatului F. care a fost trimis în judecată pentru şi complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului B., constând în aceea că în perioada august 2012- februarie 2013, a completat facturi fictive, care facturi au fost înregistrate în contabilitatea SC O. SRL a cărui administrator este inculpatul B., ajutându-l în felul acesta să comită infracţiunea de evaziune fiscală.

Cum, în speţă, tribunalul a dispus achitarea inculpatului B., aplicându-i-se prevederile art. 16 lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există), deoarece potrivit probatoriului administrat s-a dovedit realitatea operaţiunilor consemnate în cuprinsul facturilor fiscale pretins fictive, pe cale de consecinţă şi corelativ cu soluţia dată în cazul inculpatului B., tribunalul a dispus în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. şi achitarea inculpatului F. de sub învinuirea complicităţii la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (raportat la fapta reţinută în sarcina inculpatului B.).

Tribunalul a apreciat suplimentar celor expuse că nu se poate dispune condamnarea complicelui atâta timp cât autorul este achitat; pe cale de consecinţă, chiar dacă inculpatul F. a adoptat o poziţie de recunoaştere a faptei pentru care a fost trimis în judecată, solicitând instanţei judecata sa în procedura abreviată, conform art. 375 din C. proc. pen. şi aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. reţinând, totodată, probaţiunea administrată, tribunalul, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., a dispus achitarea acestui aşa cum s-a precizat mai sus.

În ceea ce priveşte complicitatea inculpatului F. la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului C., tribunalul a reţinut următoarele:

În perioada aprilie 2012 - august 2013 inculpatul F. a completat în mod fictiv 237 facturi/chitanţe în valoare de 1.267.922,2 RON care proveneau de la SC T. SRL, SC. L. SRL, SC Z. SRL şi SC AA. SRL care atestau operaţiuni fictive şi care au fost introduse în contabilitatea SC P. SRL - societate administrată de inculpatul C. ajutându-l în felul acesta pe inculpatul C. la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

Cum însă pentru SC P. SRL, inculpatul C. a achitat integral toate obligaţiile fiscale aferente acestei societăţi, în sumă de 373.163 RON, prejudiciul cauzat fiind astfel reparat integral în cursul urmăririi penale; tribunalul a făcut aplicabile în cauză prevederile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 241/2005 privitoare la cauza de nepedepsire, dispunând încetarea procesului penal faţă de inculpatul C.

Aşadar şi complicelui, în speţă inculpatului F. îi sunt aplicabile aceleaşi dispoziţii legale privitoare la cauza de nepedepsire.

Pe cale de consecinţă, reţinând şi poziţia adoptată de inculpatul F. de recunoaştere a faptei pentru care a fost trimis în judecată, solicitând instanţei judecata sa în procedura abreviată, conform art. 375 din C. proc. pen. şi aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., reţinând, totodată probaţiunea administrată, tribunalul, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul F., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), din) Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen. (raportat la fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului C.).

În temeiul art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 în formă în vigoare modificării prin Legea nr. 255/2013 raportat la art. 91 din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative de 1.000 RON care se înregistrează în cazierul judiciar.

A constatat achitat integral prejudiciul cauzat de inculpatul F.

5. Cu privire la vinovăţia reţinută în sarcina inculpatului D. privind complicitatea la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi trafic de influenţă (aşa cum au fost reţinute faptele ca urmare a schimbării încadrării juridice).

Cu privire la complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit considerentelor mai sus precizate în privinţa infracţiunii de evaziune fiscală pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, tribunalul, analizând activitatea sa în raport cu SC G.; SC H. I. SRL şi SC J. SRL, a stabilit că inculpatul A. se impune a fi achitat pentru faptul că nu a deţinut calitatea de administrator al acestora, situaţie în care nu se poate angaja răspunderea penală a sa nefiind îndeplinită această cerinţă legală a subiectului activ calificat.

Mai mult decât atât, cu privire la operaţiunile din cuprinsul facturilor înregistrate în contabilitatea celor 3 societăţi sus menţionate, în perioada anilor 2012 - 2013 s-a reţinut pe de o parte că unele facturi au fost stornate, iar pe de altă parte că operaţiunile evidenţiate nu sunt fictive, ci sunt reale.

Aşadar, analizându-se probele administrate, astfel cum au fost mai sus precizate (pct. 1 din considerente) tribunalul a concluzionat că inculpatul A. nu deţinea calitatea specială de administrator pretinsă de textul de incriminare, aspect ce determină imposibilitatea de a fi subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală, în raport, cu SC G., SC H. I. SRL şi SC J. SRL aşa încât în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. (fapta unei persoane ce nu are calitatea de administrator, care nu a efectuat acte de administrare şi care nu a dispus înregistrarea unor facturi ce nu ar fi avut la bază operaţiuni reale, nu este prevăzută de legea penală şi pe cale de consecinţă nu antrenează răspunderea penală) a dispus achitarea inculpatului A., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (în raport cu SC G.; SC H. I. SRL şi SC J. SRL).

Cum, în speţă, s-a dispus achitarea inculpatului A. aplicându-i-se prevederile art. 16 lit. b) din C. proc. pen. pe cale de consecinţă şi corelativ cu soluţia dată în cazul inculpatului A., tribunalul a dispus în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) din C. proc. pen. şi achitarea complicelui/inculpatului D. de sub învinuirea complicităţii la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată de către inculpatul A. în raport cu SC G., SC H. I. SRL şi SC J. SRL.

Nu se poate reţine vreo eventuală vinovăţie a complicelui, atâta timp cât autorul pretinsei infracţiunii a fost achitat.

În ceea ce priveşte complicitatea inculpatului D. la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată în relaţia SC I. SRL şi SC K. SRL şi respectiv în relaţia SC I. SRL şi SC L. SRL, afirmativ prin ajutorul oferit privind înregistrarea în contabilitate a unor facturi fictive în perioada 3 ianuarie 2013 - 19 februarie 2013 (emise SC K. SRL) respectiv în perioada 7 octombrie 2012 - 21 decembrie 2012 (facturi emise de SC L. SRL) tribunalul a apreciat că fapta nu există, nu există infracţiunea de evaziune fiscală pretins săvârşită de inculpatul A. în relaţia cu SC K. SRL şi SC L. SRL, pentru considerentele mai sus-expuse, în principal reţinându-se realitatea operaţiunilor evidenţiate în facturile fiscale înregistrate în contabilitatea SC I.-administrată de inculpatul A.

Cum, în speţă, s-a dispus achitarea inculpatului A. aplicându-i-se prevederile art. 16 lit. a) din C. proc. pen., pe cale de consecinţă şi corelativ cu soluţia dată în cazul inculpatului A., s-a dispus şi achitarea inculpatului D. de sub învinuirea complicităţii la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată de către inculpatul A. în raport de SC I. SRL şi SC K. SRL, precum şi cu SC L. SRL

Nu s-a putut reţine vreo eventuală vinovăţie a complicelui, atâta timp cât autorul pretinsei infracţiuni a fost achitat.

În ceea ce priveşte complicitatea inculpatului D. la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată în raport de relaţia SC I. SRL şi SC M.

M. SRL, reţinându-se vinovăţia inculpatului A. privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, contând în înregistrarea în contabilitate, în luna octombrie 2012 a unor documente ce evidenţiau operaţiuni nereale, dar, reţinându-se şi cauza de nepedepsire, prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005, deoarece s-a achitat integral prejudiciul cauzat bugetului de stat; tribunalul a reţinut vinovăţia inculpatului D. privind ajutorul dat inculpatului A. în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în ceea ce privesc înregistrarea, în luna octombrie a facturilor fiscale fictive în contabilitatea SC I. SRL, dar şi incidenţa cauzei de nepedepsire, prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005 în vigoare la data săvârşirii faptei; motiv pentru care în baza 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul D., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 5 din C. pen. (raportat la fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului A. în relaţia SC I. SRL şi SC M. SRL).

În ceea ce priveşte complicitatea inculpatului D. la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală pentru care inculpatul C. a fost trimis în judecată şi pe care acesta a recunoscut-o în integralitatea ei; tribunalul reţinând vinovăţia inculpatului C. în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, a reţinut şi vinovăţia inculpatului D. constând în ajutorul dat privind înregistrarea în contabilitatea SC P. în perioada aprilie 2012 - august 2013 a facturilor ce nu aveau la bază operaţiuni reale, dar, reţinând şi cauza de nepedepsire, prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005 în vigoare la data săvârşirii faptei, tribunalul a dispus în baza 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen. încetarea procesului penal faţă de inculpatul D., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 5 din C. pen. (raportat la fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului C.).

În temeiul art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 (în formă în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 255/2013) raportat la art. 91 din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative de 1.000 RON care se înregistrează în cazierul judiciar.

A constatat achitat integral prejudiciul cauzat de inculpatul D.

Cu privire la complicitatea inculpatului D. la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală pentru care inculpatul B. a fost trimis în judecată, tribunalul a apreciat următoarele:

Atâta timp cât în privinţa inculpatului B., tribunalul, înlăturând acuzaţia potrivit căreia facturile emise în perioada august 2012- februarie 2013 şi înregistrate în contabilitatea SC O. SRL, ar fi fost fictive, raportat la probatoriului administrat conform căruia lucrările au fost efectuate, respectiv operaţiunile cuprinse în facturile înregistrate în contabilitatea SC O. SRL au fost reale şi dispunând în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. achitarea inculpatului B., nu a putut reţine vreo eventuală vinovăţie a complicelui D. la o faptă care nu există.

Nu s-a putut reţine vreo eventuală vinovăţie a complicelui, atâta timp cât autorul pretinsei infracţiuni a fost achitat.

Aşadar, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D. de sub învinuirea complicităţii la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), din) Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 5 din C. pen. raportat la fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului B.

Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, tribunalul a reţinut următoarele:

La termenul de judecată din data de 4 octombrie 2018, inculpatul D., prin avocat, a invocat excepţia nulităţii absolute a urmăririi penale cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din C. pen., având în vedere că urmărirea penală pentru această infracţiune s-a realizat de către un organ necompetent. În acest sens, s-a arătat că potrivit prev. de art. 3 din O.U.G. nr. 43/2002, Direcţia Naţionala Anticorupţie efectuează urmărirea penală pentru infracţiunile prev. în Legea nr. 78/2000 care sunt potrivit art. 13 în competenţa DNA.

Potrivii art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 sunt de competenţa DNA infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 săvârşite în una din următoarele condiţii:

"(...) lit. b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie sunt comise de către: (...) conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control în cadrul acestora (...)".

Potrivit art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 din C. pen. este infracţiune de corupţie, ceea ce înseamnă că în situaţia inculpatului D., competent în a efectua urmărirea penală şi a dispune trimiterea în judecată ar fi fost organul de urmărire penală specializat, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie.

Competenţa acestei structuri este conferită de calitatea avută de acest inculpat la data săvârşirii faptei de trafic de influenţă, respectiv aceea de inspector clasa I, grad profesional principal, angajat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

Având în vedere aceste atribuţii, în mod evident, inculpatul D., dată fiind fişa postului făcea parte din categoria persoanelor cu funcţii de control în cadrul instituţiilor publice centrale ceea ce trebuia sa atragă în mod obligatoriu, efectuarea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, de către DNA.

Reţinând aşadar, că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, au fost încălcate normele referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, reţinând şi Decizia 302/2017 a Curţii Constituţionale a României, potrivit căreia încălcarea competenţei după materie şi calitate a persoanei este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, tribunalul, în temeiul art. 3 din O.U.G. nr. 43/2002 raportat la art. 11 din Legea nr. 78/2000; Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale; art. 281 lit. b) din C. proc. pen., a admis excepţia nulităţii actelor de urmărire penală privind infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D., de sub învinuirea săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din C. pen., cu aplicarea art. 11 din Legea nr. 78/2002.

La termenul de judecată din data de 08 noiembrie 2018, procurorul a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor astfel:

- pentru inculpatul A. din infracţiunile de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. 1969, în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, care absoarbe în conţinutul constitutiv şi infracţiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;

- pentru inculpatul B., din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969;

- pentru inculpatul C., din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, cu aplic, art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969;

- pentru inculpatul D., din infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic, art. 35 alin. (1) din C. pen., fals în înscrisuri în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 lit. a) din C. pen., în trei infracţiuni de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, care absoarbe în conţinutul constitutiv şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, după cum urmează: art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013 - cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul A.), art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul B.), art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul C.) şi art. 291 din C. pen. 2014, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. a) din C. pen. 2014;

- pentru inculpatul F. s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în trei infracţiuni de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, după cum urmează: art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013 - cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul A.), art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul B.), art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, cu aplic, art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul C.), toate cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. 1969.

Tribunalul a reţinut în principal, că cererea privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de evaziune fiscală în formă simplă, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea de evaziune fiscală în forma agravată, prev. de art. 9 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 241/2005 formulată de reprezentantul Ministerului Public, s-a motivat raportat la principiul legii penale mai favorabile, la concluziile expertizei fiscale şi a suplimentului la expertiză fiscală efectuată în cauză, din care a rezultat că prejudiciul cauzat în dauna bugetului consolidat al statului prin activitatea inculpaţilor ar fi mai mare de 100.000 Euro, ceea ce ar conduce la reţinerea infracţiunii de evaziune fiscală în formă agravantă; respectiv în sarcina inculpatului A. prejudiciul cauzat bugetului de stat ar fi în cuantum de 130.873 euro, iar prejudiciul cauzat de inculpatul B. este de 102.646 Euro. Totodată, reţinându-se că activitatea complicilor D. şi F. trebuie raportată la activitatea fiecărui autor în parte, s-ar impune şi schimbarea încadrării juridice şi faţă de aceşti inculpaţi .

Analizând această cerere de schimbare a încadrării juridice privind infracţiunea de evaziune fiscală din forma simplă în forma agravată, tribunalul apreciind-o nefondată a respins-o; în principal pentru considerentele mai sus precizate şi care au stat la baza achitării inculpaţilor, respectiv lipsa subiectului activ special în privinţa inculpatului A., realitatea operaţiunilor evidenţiate în cuprinsul facturilor fiscale precum şi cuantumul prejudiciului ce nu depăşeşte suma de 100.000 Euro în privinţa ambilor inculpaţi adică A. şi B.; pe cale de consecinţă nici activitatea complicilor D. şi F., care evident trebuie raportată la activitatea inculpaţilor A. şi B., nu poate fi încadrată în complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă agravată.

Astfel, tribunalul a avut în vedere că inculpatul A., neavând calitatea de administrator la SC H. SRL, SC G. şi nici HHHH. în privinţa sa nu se poate angaja răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală; de asemenea a apreciat că prejudiciul cauzat de acesta nu se calculează prin cumulul obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat de către cele 4 societăţi adică cele de mai sus şi SC I. SRL, ci doar pentru aceasta din urmă societate, iar pentru această din urmă societate prejudiciul nu depăşeşte suma de 100.000 Euro, aşa încât nu se poate reţine forma agravată a infracţiunii de evaziune fiscală în privinţa acestui inculpat.

În privinţa inculpatului B., pronunţând soluţia de achitare, fapta reţinută în sarcina sa nu există, deoarece, potrivit probatoriului administrat s-a dovedit că operaţiunile inserate în cuprinsul facturilor înregistrate în contabilitatea SC O. SRL au fost reale, nu s-a putut reţine existenţa vreunui prejudiciu care prejudiciu dacă ar exista ar trebui să fie stabilit într-un anumit cuantum şi în funcţie de acesta, ar conduce organul judiciar la reţinerea formei de bază a infracţiunii de evaziune fiscală sau dimpotrivă la reţinerea formei agravate a infracţiunii.

Cum în speţă, inculpatul nu a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, în mod nelegal s-ar dispune schimbarea încadrării juridice prin reţinerea formei agravante a infracţiunii de evaziune fiscală.

Aşadar, tribunalul în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de evaziune fiscală în forma simplă/de bază prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în aceeaşi infracţiune dar în formă agravată, prev. de art. 9 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce priveşte solicitarea privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală (autorat sau complicitate) şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (autorat sau complicitate) doar în infracţiunea de evaziune fiscală, prin înlăturarea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată; tribunalul a admis cererea apreciind că infracţiunea de evaziune fiscală absoarbe în conţinutul său constitutiv şi infracţiunea de la fals în înscrisuri sub semnătură privată (sub forma autoratului sau complicităţii).

În ceea ce priveşte cererea de schimbarea a încadrării juridice pentru inculpatul C. respectiv din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, tribunalul a apreciat că, în speţă, nu este vorba de o schimbare a încadrării juridice, ci dispoziţiile prevăzute de art. 35 din C. pen. actual, precum şi dispoziţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 reglementează aceeaşi noţiune şi anume infracţiunea continuată; aplicarea unora şi altora dintre ele se realizează în funcţie de data săvârşirii faptei, precum şi în funcţie de legea penală mai favorabilă.

Pentru aceste motive, în baza art. 386 din C. proc. pen. a admis în parte cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., respectiv din infracţiunea de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen., în cauză fiind absorbit conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 386 din C. proc. pen. a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii: A., B., C., prin rechizitoriul din data de 22 august 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, emis în Dosarul nr. x din 2014, din infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 doar în privinţa inculpatului C., în infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013; şi respectiv inculpaţii D. şi F. din complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

A constatat că inculpatul D. a fost reţinut şi arestat din data de 5 iunie 2014 până la data de 12 noiembrie 2014; inculpatul F. a fost reţinut şi arestat din data de 5 iunie 2014 până la data de 3 septembrie 2014; inculpatul A. din data de 5 iunie 2014 până la data de 3 septembrie 2014, iar inculpatul B. din data de 5 iunie 2014 până la data de 4 august 2014.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 şi art. 25 din C. proc. pen. şi art. 1357, art. 1443 din C. civ., a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, cu sediul în Arad, B-dul x, nr. 79, judeţul Arad în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român, ca nefondată, prejudiciul cauzat fiind achitat.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 249 şi următoarele din C. proc. pen. a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii, respectiv a sechestrului asigurătoriu, instituite prin rechizitoriul din 22 august 2014, emis în dosarul x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra următoarelor imobile aparţinând inculpatului A.:

a) imobil situat pe B-dul x nr. 24, jud. Arad - valoare impozabilă 64.515 RON, înscris în C.F. x-C1-U14;

b) imobil situat pe B-dul x nr. 24, jud. Arad - valoare impozabilă 111.926 RON, înscris în C.F. x-C1-U13;

c) imobil situat pe str. x, jud. Arad - valoare impozabilă 457641 RON, înscris în C.F. x-C1-U2;

- inculpatului D. privind terenul extravilan situat în com. Vladimirescu, Jud. Arad, înscris în C.F. x; precum şi

- inculpatului F. privind apartamentul situat în localitatea Floreşti, str. x, jud. Cluj, înscris în C.F. x; măsurile dispuse iniţial nemaifiind necesare deoarece prejudiciul cauzat a fost achitat.

În temeiul art. 397 alin. (4) din C. proc. pen. dispoziţiile din prezenta hotărâre privind măsurile asigurătorii sunt executorii.

În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 8000 RON au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 2, alin. (4) din C. proc. pen. a obligat pe inculpaţii A., B., C., F. şi D. la plata sumei de câte 7.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinţei penale nr. 50 pronunţată la data de 28 februarie 2019 de Tribunalul Arad în dosar nr. x din 2014, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, partea civilă ANAF - DGRFP Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi inculpaţii A., C., WW. D. şi F.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a apreciat că sentinţa penală nr. 50 din data de 28 februarie 2019 a Tribunalului Arad este nelegală, fiind rezultatul greşitei interpretări a legii şi a probelor administrate.

În susţinere, după o prezentare pe larg a actului de sesizare a instanţei, referitor la infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpaţilor mai sus menţionaţi, în baza probatoriului efectuat în cursul cercetărilor penale procurorul a arătat starea de fapt reţinută în sarcina fiecărui inculpat.

Procurorul a arătat că în ce îi priveşte pe inculpaţii D., C. şi F., este de remarcat că aceştia au recunoscut faptele încă din faza de urmărire penală, iar în instanţă, atât în primul ciclu procesual, cât şi în rejudecarea cauzei s-au prevalat de dispoziţiile art. 374,375 din C. proc. pen., solicitând judecarea cauzei în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

La termenele de judecată din data 22 ianuarie 2015, respectiv 10 martie 2015 ulterior citirii actului de sesizare, în baza art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., inculpaţii WW. D., C., F. în faţa instanţei au declarat că recunosc faptele reţinute în sarcina lor, cerând aplicarea faţă de ei a dispoziţiilor prevăzute de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. referitoare la reducerea pedepsei în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Inculpatul B. a arătat la acelaşi termen de judecată că recunoaşte în parte comiterea infracţiunii ce i se impută, dar contestă valoarea prejudiciului pe considerentul că o parte din operaţiunile reţinute ca fictive au fost realizate în realitate. Inculpaţii B., WW. D., C., F. au fost reaudiaţi la data de 22 iunie 2016 în faţa Cutii de Apel Timişoara, cât şi la termenul din data 19 iunie 2017, în rejudecarea cauzei, menţinându-şi poziţia procesuală iniţială. Inculpatul A. nu a recunoscut acuzaţiile nici în primul ciclu procesual nici în rejudecarea cauzei.

Consideră procurorul că probele administrate în cursul urmăririi penale au dovedit fără dubiu faptele şi vinovăţia inculpaţilor D., C. şi F. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv complicitate la această faptă. În acest sens au fost invocate probe şi mijloace de probă aflate în memoriul depus la dosar la fila x faţă-verso.

Deşi cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei încă din anul 2014, în cauză nu au fost administrate probe relevante din care să rezulte o altă stare de fapt decât cea reţinută prin rechizitoriu în ce îi priveşte pe inculpaţii WW. D.,F. şi C., cu referire la infracţiunea de evaziune fiscală. Mai mult, concluziile expertizei fiscale şi a suplimentului de expertiză efectuate în acest ciclu procesual, cât şi declaraţia martorului expert fiscal UUU. din data de 14 iunie 2018 se coroborează cu probatoriul administrat în cursul urmăririi penale. Astfel fiind, soluţia de achitare (parţială) a inculpaţilor - în temeiul art. 16 lit. a), b) C. proc. pen. - pentru infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv de complicitate la evaziune fiscală - contravine probatoriului administrat în cauză,fiind nelegală.

Având în vedere prejudiciul reţinut în sarcina inculpaţilor WW. D., (1.609.850 RON, cu acte materiale săvârşite în perioada (noiembrie 2011- august 2013) C. (373.163 RON cu acte materiale săvârşite în perioada aprilie 2012 - august 2013) şi F. (822.078,37 RON cu acte materiale săvârşite în perioada 2 noiembrie 2011 - 24 aprilie 2012 şi aprilie 2012 - august 2013); legea aplicabilă în cauză - pentru WW. D.; Legea nr. 241/2005 alin. (2) al art. 9 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 255/2013 (cu referire la fapta de complicitate la evaziune fiscală săvârşită de A. şi C.), respectiv în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013 (cu referire la infr. de complicitate la evaziune fiscală comisă de B.); pentru F. Legea nr. 241/2005 alin. (2) al art. 9, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 255/2013 (raportat la faptele de evaziune fiscală săvârşite de A. şi C.), respectiv în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, (în raport cu faptele comise de B.); pentru C. - Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 255/2013; prejudiciul reţinut în sarcina inculpaţilor WW. D. şi F. (peste 100.000 euro), atrăgea aplicarea alin. (2) al art. 9 din legea evaziunii fiscale, neputându-se aplica o soluţie de încetare a procesului penal chiar în situaţia recuperării prejudiciului, iar în cazul inculpatului C. prejudiciul este de peste 50.000 euro, legea nepermiţând o soluţie de încetare a procesului penal şi aplicarea unei sancţiuni administrative. Mai mult, prin Legea nr. 50/2013 limitele pedepsei pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 se majorează cu 5 ani.

De remarcat este şi faptul că prin Decizia nr. 9/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-privind dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014 reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal. În cazul inculpaţilor WW. D. şi F. se constată că prejudiciul a fost achitat în cursul urmăririi penale de ceilalţi inculpaţi (mai puţin prejudiciul produs în complicitate cu A., achitat doar parţial), astfel că nu sunt aplicabile disp. art. 10 din Legea nr. 241/2005.

Faţă de cele arătate, întrucât probele administrate în instanţă nu contrazic probatoriul administrat în cursul urmăririi penale în ce îi priveşte pe inculpaţii WW., F. şi C., iar aceştia nu au contestat probele administrate în cursul urmăririi penale nici măcar sub aspectul laturii civile, prejudiciul fiind achitat (parţial) încă din cursul urmăririi penale, hotărârea de achitare, respectiv de încetare a procesului penal faţă de aceştia de sub acuzaţia de evaziune fiscală este nelegală.

Astfel, apreciază procurorul că se impune condamnarea inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, urmând ca instanţa de control judiciar să aibă în vedere, pe lângă aplicarea disp.art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi faptul că inculpatul WW. D. prin activitatea şi cunoştinţele în domeniul fiscal a înlesnit activitatea evazionistă a celorlalţi inculpaţi, că inculpatul F. a emis sau completat un număr mare de facturi, pe care le-a distribuit contra-cost către societăţile controlate de inculpaţii A., B. şi C., toţi inculpaţii făcând parte dintr-un angrenaj complex infracţional, care a cauzat un grav prejudiciu bugetului de stat.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., s-a arătat că acesta nu a recunoscut comiterea faptelor, arătând că nu a avut vreo înţelegere cu inculpatul D. cu privire la înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor fictive. Pe parcursul cercetărilor acesta a avut, însă o atitudine oscilantă, recunoscând parţial faptele comise (mai puţin operaţiunile SC J. SRL) în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu ocazia propunerii de arestare preventivă, recunoaştere ce s-a dovedit a fi una de circumstanţă, făcută numai pentru a obţine clemenţa judecătorului, cu scopul de a nu se lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Ulterior, acesta nu a mai recunoscut faptele comise, arătând că toate operaţiunile înregistrate în contabilitate au fost reale.

Probele administrate în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei dovedesc fără dubiu existenţa faptei cât şi vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.

Astfel, în ceea ce priveşte SC I. SRL, inculpatul A. a arătat că toate cele 85 de operaţiuni înregistrate în contabilitate, în valoare totală de 473.560 RON ar fi reale. Această susţinere a inculpatului nu corespunde realităţii, în condiţiile în care din probele administrate în cursul urmăririi penale reiese că inculpatul D. a fost cel care a procurat documentele justificative şi tot el le-a înregistrat în contabilitatea SC I. SRL Pe de altă parte, din probele administrate reiese faptul că aceste documente au fost întocmite de persoane care nu aveau vreo calitate în cadrul acelor societăţi, aspecte recunoscute, atât de inculpatul D., cât şi de inculpatul F. sau martora U. care arată că ei, personal, au completat facturi şi chitanţe emise către SC I. SRL, fără ca respectivele bunuri sau servicii să fie livrate.

În ceea ce priveşte relaţia dintre SC I. SRL şi SC M. SRL, inculpatul a arătat că ar fi fost contactat de către o persoană necunoscută care s-ar fi prezentat ca reprezentant al acelei societăţi şi care i-ar fi propus efectuarea unor lucrări de amenajare a unei parcări. Acesta susţine că s-a înţeles cu acea persoană necunoscută să îi plătească în avans sumele de bani necesare achiziţionării materialelor, astfel explicându-se încheierea celor 29 de operaţiuni în valoare de 145.000 RON. Inculpatul A. a mai arătat că acea persoană necunoscută nu ar mai efectuat lucrările promise.

Această apărare este contrazisă de probele administrate în cursul urmăririi penale, întrucât sumele respective au fost înregistrate în contabilitatea SC I. SRL ca şi cheltuieli, nu ca avans, iar, pe de altă parte, din modalitatea în care sunt întocmite respectivele documente, reiese că acestea sunt fictive. A apreciat procurorul că este lipsită de orice logică susţinerea inculpatului că a plătit în realitate o asemenea sumă mare de bani unei persoane necunoscute, iar fracţionarea acesteia în funcţie de necesităţile de aprovizionare este, de asemenea, ilogică, explicându-se doar prin aceea că au fost întocmite 29 facturi fictive, datate în zile consecutive ale lunii octombrie 2012, doar pentru a se situa sub pragul de 5.000 RON zilnic, în vederea evitării circuitelor bancare.

De asemenea, stornarea respectivelor operaţiuni nu vine decât să întărească ideea fictivităţii lor, în condiţiile în care inculpatul D. a arătat circumstanţele concrete în care s-a luat decizia acestor stornări: demararea controalelor încrucişate în ceea ce priveşte SC M. SRL şi suspiciunile asupra "seriozităţii" suspecţilor FF. şi EE., ambii condamnaţi pentru săvârşirea infr. de evaziune fiscală.

În cazul relaţiilor comerciale dintre SC I. SRL cu SC K. SRL şi SC L. SRL, sunt relevante declaraţiile inculpaţilor D. şi F. - administrate în cursul urmării penale - care arată că ei au fost cei care au întocmit respectivele documente în vederea introducerii lor în contabilitatea SC I. SRL, cât şi faptul că toate operaţiunile au fost întocmite sub pragul de 5.000 RON, tocmai pentru a se evita circuitele bancare şi a ascunde astfel activitatea lor.

În ceea ce priveşte SC G., inculpatul A. a folosit aceeaşi apărare, afirmând că nu s-a ocupat în mod direct de această societate. A apreciat procurorul că nu prezintă relevanţă dacă acesta s-a ocupat sau nu în mod direct de administrarea faptică a SC G. atâta timp cât din probele administrate în cursul urmăririi penale reiese că el a fost cel care a luat decizia înregistrării operaţiunilor fictive în contabilitatea acestei societăţi.

Faptul că această societate înregistrează, în aceeaşi perioadă de timp, operaţiuni în relaţie cu aceleaşi societăţi care au emis documente justificative şi pentru celelalte firme controlate de inculpatul A., iar inculpatul D. arată că acesta a fost modul de operare în toate situaţiile, sunt argumente care contrazic apărarea inculpatului A.

De asemenea, activitatea operaţiunilor reiese din modalitatea de achiziţie şi din cantitatea produselor care fac obiectul operaţiunilor fictive. Achiziţionarea într-un timp scurt a 1.600 de pahare (o mie şase sute), 530 feţe de masă, 498 de cuţite, pe lângă alte cantităţi care au fost facturate sub denumirea generală de "tacâmuri" sau "veselă", pune în evidenţă activitatea acestor operaţiuni, în condiţiile în care, atât inculpatul F. şi D. arată că ei au fost cei care au emis/scris, respectiv înregistrat acele documente în contabilitatea SC G., fără ca vreuna din respectivele operaţiuni să fi avut loc.

Referitor la SC H. I. SRL şi SC J. SRL, inculpatul A. a arătat că acestea au fost administrate de către concubina sa, DD., respectiv mama concubinei sale, CC. şi că nu s-a ocupat în fapt de administrarea lor, astfel că nu cunoaşte dacă aceste societăţi au înregistrat sau nu operaţiuni Active în contabilitate.

Această apărare a fost însă infirmată de probele administrate în cursul urmăririi penale, care relevă faptul că inculpatul A. a fost cel care a luat decizia înregistrării în contabilitatea acestora a operaţiunilor fictive. Prezintă relevanţă în acest sens faptul că aceste societăţi înregistrează în acelaşi interval de timp operaţiuni provenind de la aceleaşi Arme, inculpaţii F. şi D. arătând că respectivele operaţiuni nu au existat, ei fiind cei care le-au completat/scris, respectiv înregistrat în contabilitate cu scopul de a diminua masa impozabilă.

Faptul că inculpatul A. s-a ocupat de activitatea SC J. SRL reiese, atât din declaraţiile inculpatului D., cât şi din împrejurarea că el a fost cel care a purtat negocieri directe cu clienţi ai acestei societăţi, astfel cum reiese din declaraţia martorului HH. care îl indică pe acesta ca reprezentant al SC J. SRL în relaţia cu SC II. SRL, precum şi declaraţia martorului JJ., care îl indică în relaţia cu SC KK. De asemenea, este de remarcat că societatea respectivă îşi are sediul la una din proprietăţile inculpatului A., situată în localitatea Cruceni, nr. 154, iar ştampila SC J. SRL este comandată şi plătită de către SC I. SRL, societate administrată de inculpat.

În ce priveşte activitatea SC J. SRL, inculpatul A. a arătat că administrarea societăţii a fost în sarcina numitei CC., mama concubinei sale. Din probele administrate reiese că aceasta nu s-a ocupat de activitatea respectivei societăţi, relevantă în acest sens fiind declaraţia martorei CC., dată în faţa organelor de cercetare penală, din care reiese că aceasta nu cunoaşte care a fost obiectul de activitate al SC J. SRL şi nu cunoaşte clienţii acelei societăţi, fiind evident că aceasta, având o vârstă înaintată, nu avea posibilitatea de a negocia şi încheia contracte cu marii constructori de autostrăzi, SC LL. sau SC KK. De altfel, pe lângă faptul că aceasta nu cunoştea care este obiectul de activitate al SC J. SRL, din probele administrate în cursul urmăririi penale reiese că inculpatul A. a fost cel care a semnat înscrisurile referitoare la oferta de preţ către SC LL., indicându-se în conţinutul ofertei datele acestuia de contact (e-mail şi numărul personal de telefon), precum şi în dreptul modificării preţului în cazul contractului cu SC KK., semn că a existat o negociere la care acesta a participat. În concluziile raportului de constatare criminalistică efectuat în cursul urmăririi penale se arată că între semnăturile din litigiu şi cele de comparaţie există asemănări care indică faptul că este vorba de unul şi acelaşi autor, doar împrejurarea că semnătura nu este una elaborată, neconţinând suficiente elemente particulare, a împiedicat formularea unor concluzii de certitudine. Acest din urmă document, încheiat cu SC KK., ca de altfel şi celelalte provenind de la SC J. SRL poartă şi o semnătură care seamănă cu cea a martorei CC., însă din raportul de constatare criminalistică întocmit în cauză, reiese că semnătura în litigiu nu este olografă, fiind creată cu o parafă ce imită semnătura acesteia. Confecţionarea unei ştampile cu semnătura martorei CC., denotă tocmai intenţia de a crea posibilitatea inculpatului sau altor persoane să se ocupe de activitatea SC J. SRL De altfel, în cuprinsul declaraţiilor sale, inculpatul A. afirmă că a însoţit-o pe CC. în deplasările acesteia pentru a reprezenta SC J. SRL, însă arată că nu a participat la negocieri sau la alte forme de reprezentare a acelei societăţi.

A lua în considerare declaraţiile inculpatului A., presupune a le înlătura pe cele ale inculpatului D., care se coroborează cu întreg ansamblul probator şi, mai ales, cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi/suspecţi audiaţi în cauză, care au recunoscut cu toţii comiterea faptei, descriind organelor judiciare modul de operare, care este comun tuturor societăţilor care au înregistrat operaţiuni fictive, inclusiv celor administrate/controlate de inculpatul A.

De altfel, procurorul a apreciat că ar fi lipsit de raţiune ca o persoană nevinovată să recunoască săvârşirea unei fapte penale grave, şi, cu atât mai mult, să se preocupe de repararea unui prejudiciu însemnat faţă de bugetul statului, astfel cum au procedat inculpaţii în cauză, aspect pe care prima instanţă nu l-a avut în vedere la evaluarea probatoriului administrat, ignorându-se în totalitate probele administrate în cursul urmării penale.

Procurorul a apreciat ca relevante discuţiile inculpatului WW. D. cu inculpatul C. interceptate ambiental referitoare la faptul că şi inculpatul A. a înregistrat operaţiuni fictive, redate în memoriul aflat la dosar .

Astfel, în instanţă, atât în primul ciclu procesual, cât şi în rejudecarea cauzei au fost audiaţi inculpaţii, martori şi s-a efectuat o expertiză fiscală. În acest sens, relevante sunt declaraţiile de recunoaşte a inculpaţilor sus-menţionaţi, iar sub aspectul împrejurării că inculpatul A., controla în fapt societatea J. SRL, au fost reţinute declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Aşadar, procurorul în sinteză, din probele administrate în cauză a arătat că rezultă următoarele aspecte:

Facturile şi chitanţele ce atestă operaţiuni fictive au fost emise, într-o mare măsură, de inc. F., în numele şi pe seama societăţilor administrate, fie în fapt, sau, după caz, procurate de inculpatul WW. D., aceştia arătând în declaraţiile date că documentele justificative sunt nereale, fiind întocmite chiar de ei şi predate inculpatului A., în scopul eludării plăţii obligaţiilor fiscale.

Nu numai inculpaţii WW. D. şi F., cei care au procurat, respectiv emis facturi către firmele celorlalţi inculpaţi susţin în declaraţiile lor această realitate, dar, mai mult decât atât, martora U., soţia inc. F., a arătat că ea personal a completat documente contabile cu numele societăţii conform datelor comunicate de soţul său, telefonic sau în scris,facturi ce se regăsesc în contabilitatea societăţilor administrate de inc. A. Martora a fost audiată şi în instanţă, în primul ciclu procesual, arătând că îşi menţine declaraţia data în cursul urmăririi penale.

Documentele justificative (facturi, chitanţe) au fost întocmite zilnic, sub pragul de 5.000 RON, pentru a crea aparenţa unor decontări în numerar şi a evita circuitele bancare, conform înţelegerii dintre WW. D. şi F. pe de o parte şi inc. A., pe de altă parte.

Stornarea unor operaţiuni derulate cu societăţile administrate de inc. A. demonstrează faptul că acesta cunoştea caracterul fictiv al acestor operaţiuni. Emiterea facturilor de stornare nu are suport legal în absenţa unor eventuale dovezi ale anulării operaţiunilor iniţiale (restituirea bunurilor, transportul acestora, neefectuarea prestărilor, etc.) sau refuzuri calitative sau calitative, reduceri de preţ,etc. Sub un alt aspect, operaţiunile de stornare nu produc niciun efect asupra existenţei infracţiunii de evaziune fiscală reglementată de art. 9 din legea evaziunii fiscale, natura acesteia fiind una de pericol, (a se vedea Decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 945/A/2015 adoptată în Dosarul x/2014).

Confecţionarea unei ştampile care imită semnătura martorei CC., înscrierea datelor de contact ale inculpatului pe actele provenind de la marii constructori de autostrăzi, cât şi interceptările convorbirilor telefonice dintre WW. şi C. cu privire la emiterea unor facturi fictive făcându-se referire la inculpatul A., demonstrează fără niciun dubiu că acesta s-a implicat direct în relaţia cu bugetul statului a firmelor anterior menţionate.

Faptul că unii martori (JJJ., LLL., MMM., NNN., QQQ., RRR., III.) au arătat că le au văzut pe CC. şi DD. ocupându-se de probleme administrative în cadrul societăţilor comerciale amintite (numărare veselă, prezentarea documentelor la contabil, participarea la anumite negocieri cu parteneri de afaceri,etc.) nu sunt de natură să conducă la concluzia că acestea au exercitat atribuţii de administrator în relaţia cu bugetul statului, cel care s-a ocupat de procurarea facturilor fictive, contra unor comisioane fiind inc. A., aşa cum rezultă din declaraţiile celorlalţi inculpaţi şi din interceptările în mediu ambiental. De altfel, declaraţiile avute în vedere de instanţă la adoptarea soluţiilor faţă de inculpatul A. nu pot fi decât subiective, având în vedere că martorele DD. şi CC. sunt concubina, respectiv mama concubinei inculpatului, iar martorii LLL., JJJ., KKK., OOO., MMM. sunt angajaţi ai firmelor care au făcut obiectul cercetărilor, unii cu o vechime de 20 ani, precum LLL.

În ce îi priveşte pe ceilalţi martori, respectiv HHH., JJ., este de remarcat că au arătat că îşi menţin declaraţiile date anterior, nuanţările făcute în instanţă fiind rezultatul trecerii timpului, văzând timpul scurs de la data sesizării.

De remarcat este şi faptul că din dorinţa de a aduce argumente în favoarea inculpatului cele două martore DD. şi CC. nu realizează ce implicaţii poate avea asumarea calităţii de administrator, în condiţiile în care, atât apărarea, cât şi argumentele instanţei în considerentele hotărârii, unde se reţine că instanţa va verifica cu prioritate dacă inc. A. a deţinut calitatea de administrator, - se referă aproape exclusiv la faptul că nu inculpatul ar fi administrat societăţile comerciale şi mai puţin asupra existenţei infracţiunii în sine, care, în opinia procurorului este pe deplin dovedită.

De asemenea, este de observat că facturi emise de SC M. SRL se regăsesc şi în contabilitatea firmei I., de la care inculpatul A. a arătat că a contractat lucrări, semnificative ca valoare pe care le-a plătit în avans şi pe care le-a contractat prin intermediul unei persoane necunoscute; or, inculpaţii B. şi C. au introdus şi ei facturi de la aceeaşi firmă, iar probatoriul a dovedit activitatea acestora. Mai mult, conform declaraţiilor inculpatului A. date la urmărire penală acesta a stornat pe I., facturile emise de SC M. SRL, fără a şti cu exactitate cum a primit facturile stornate şi de la cine. De remarcat este şi cantitatea mare de cauciucuri cumpărate de I. achiziţionate de la K., firmă de la care au făcut achiziţii şi celelalte două firme controlate de acelaşi inculpat (H. şi G.), operaţiuni dovedite ca fiind fictive.

Relevante sub aspectul prejudiciului sunt concluziile expertizei fiscale efectuate în cauză din care reiese că prejudicial adus bugetului de stat, reprezentând TVA de către firmele administrate de A. este în sumă de 486.010 RON.

Declaraţia expertului fiscal din data de 14 iunie 2018 se coroborează cu probatoriul administrat, martorul arătând că " Am analizat tranzacţiile societăţilor G., H. şi I. pe bază de facturi, iar ale SC J. pe baza declaraţiilor informative 394, declaraţie semnată de administratorul societăţii şi comunicate ANAF", şi că "în Declaraţia 394 unde K. a confirmat către SC J. o tranzacţie privind suma de 193.548 RON, din care s-ar fi justificat un TVA de 46.451 RON,nu are valoare, întrucât această declaraţie nu a fost susţinută de vreo factură fiscală ",martorul arătând şi faptul că există concordanţă între constatările sale şi ale organelor fiscale.

Pentru aceste considerente, a apreciat procurorul că declaraţiile inculpatului A. nu corespund adevărului, urmând a fi înlăturate, atitudinea acestuia putând fi avută în vedere de către instanţă, prin aplicarea unei pedepse ferme, în regim de executare.

În continuare, procurorul a arătat că hotărârea instanţei este criticabilă şi sub un alt aspect, în condiţiile în care cercetările au dovedit existenţa faptei de evaziune fiscală prin înregistrarea în contabilitatea societăţilor comerciale a unor operaţiuni fictive cât şi existenţa prejudiciului faţă de buget, soluţia de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală, respectiv art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - fapta nu există -, fiind nelegală şi sub aspectul temeiului de drept al achitării.

Solicită să se observe că acest inculpat nu a achitat integral prejudiciul faţă de bugetul statului, respectiv din suma totală stabilită prin expertiza fiscală - 486.010 RON, a rămas suma de 241.414 RON neachitată, iar pentru a beneficia de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, prejudiciul trebuia achitat integral în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la primul termen de judecată. Inculpatul a achitat parţial prejudiciul, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile legale anterior menţionate.

Prin hotărârea adoptată în cauză, tribunalul, în baza art. 3 din O.U.G. nr. 43/2002 raportat la art. 11 din Legea nr. 78/2000; Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale; art. 281 lit. b) din C. proc. pen. a admis excepţia nulităţii actelor de urmărire penală privind infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., dispunând achitarea în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a inculpatului WW. D. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 din C. pen., cu aplicarea art. 11 din Legea nr. 78/2002.

Instanţa a împărtăşit în totalitate opinia apărătorului ales al inculpatului, soluţia fiind rezultatul greşitei interpretări a legii, consecinţa fiind adoptarea unei hotărâri nelegale.

Aşa cum reiese din conţinutul normei de incriminare a infracţiunii de trafic de influenţă prev de art. 291 alin. (1) din C. pen., subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană cu capacitate penală care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, asimilat, sau funcţionar privat.

Astfel, potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 (1) sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, săvârşite în următoarele condiţii:

"b) ..., conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii de control din cadrul acestora".

Din examinarea fragmentului de text reprodus, iar pe de altă parte a întregului articol 13 din O.U.G. nr. 43/2002, apreciază procurorul că acesta nu este aplicabil în cauză, câtă vreme delimitează competenţa în cazul literei "a" a aceluiaşi articol după valoarea prejudiciului care trebuie să fie în cuantum ridicat (pagubă materială mai mare de echivalentul a 200.000 euro/perturbare gravă/obiectul infracţiunii de corupţie să fie mai mare de echivalentul a 10.000 euro); iar la lit. b) enumera persoane care deţin demnităţi, grade sau funcţii de nivel înalt, ce implică responsabilităţi şi se află în partea superioară a unei organigrame.

A rezultat, aşadar că, dacă inculpatul avea atribuţii de control (fişa postului f. x în rejudecare), ca una din însărcinările pe care o presupune munca acestuia, acest fapt nu îl transformă în conducător de instituţie publică sau persoană cu funcţie de control ceea ce ar presupune ca întreaga activitate pe care o prestează inculpatul, în mod regulat şi organizat în cadrul instituţiei să presupună control.

Practica judiciară în materie a stabilit că, în sensul dispoziţiilor art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, persoanele cu funcţii de control sunt cele care, potrivit legii, efectuează în mod regulat şi organizat activităţi de control. O altă concluzie dedusă pe cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului ceea ce nu a găsit necesar să prevadă, şi, în consecinţă, ar altera voinţa legiuitorului. (a se vedea încheierea penală 85/P/2009 a Tribunalului Constanţa; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-soluţionare conflict de competenţă în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi nu a Direcţiei Naţionale Anticorupţie).

Sub un alt aspect, este de remarcat că inculpatul WW. D. nu a săvârşit faptele în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, ci doar folosindu-se de poziţia sa profesională - inspector fiscal - care presupunea cunoştinţe în domeniul fiscal, cât şi persoane cu funcţii de conducere în instituţii publice care, în opinia inculpatului, ar fi putut influenţa anumite soluţii în ce îi privea pe anumiţi agenţi economici verificaţi. În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi doctrina juridică, reţinându-se că în practică se întâlnesc numeroase situaţii în care funcţionari cu atribuţii de control săvârşesc infracţiuni de corupţie, însă nu în exercitarea atribuţiilor de control pe care le conferă legea, ci în cu totul alte împrejurări. (ICCJ, secţia penală, Decizia nr. 334/200 www scj.ro; ICCJ, secţia penală, Decizia nr. 4976/2007, www scj.ro; ICCJ - dezlegarea unor chestiuni de drept decizia nr. 2/2017; V. Dongoroz şi colab. Explicaţii teoretice ale C. pen. roman,vol. IV, ed. 2, Ed. All Beck, 2003, p.116; I.Gârbuleţ, Infracţiuni de corupţie, Ed. Universul juridic, 2010, pag. 39).

Procurorul a apreciat că în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, necontestat de inculpat, dovedeşte săvârşirea faptei şi vinovăţia inculpatului.

Astfel, la data de 11 martie 2014 numitul C. a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad cu un denunţ formulat împotriva inculpatului D. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., denunţ arătat pe larg în memoriul aflat la dosar, filele x faţă/verso.

În cauză s-a început urmărirea penală faţă de inculpatul D. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., apreciindu-se că există indicii rezonabile în ceea ce priveşte comiterea faptei, iar prin Încheierile nr. 17 din 12 martie 2014 şi 26 din 28 aprilie 2014 ale Tribunalului Arad s-a încuviinţat supravegherea tehnică constând în supravegherea video, audio sau prin fotografiere, precum şi interceptarea, localizarea şi înregistrarea comunicărilor efectuate de la şi către posturile x, x şi x, utilizate de inculpatul D. şi x, utilizat de denunţătorul C.

Având în vedere înregistrările efectuate în mediu ambiental cu ocazia întâlnirilor dintre C. şi inculpatul D. şi reţinând faptul că în instanţă nu au fost administrate alte probe şi nici nu au fost contestate probele administrate în cursul urmăririi penale, inculpatul prevalându-se de disp. art. 374, 375 din C. proc. pen., motiv pentru care procurorul a apreciat că se impune condamnarea inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă.

Prezintă relevanţă împrejurarea că inculpatul WW., din poziţia de funcţionar public cu atribuţii de control fiscal, fiind şi fost angajat al Gărzii Financiare a pus la punct şi sprijinit activităţi complexe de evaziune fiscală, mijlocind în mod direct aceste activităţi, folosindu-şi cunoştinţele profesionale şi interpersonale în mod ilicit. Acelaşi inculpat în baza cunoştinţelor interpersonale s-a angajat contra-cost să influenţeze funcţionari publici, respectiv organele de control fiscal şi pe cele de cercetare penală de aşa manieră încât această influenţă să profite inculpatului C. care era supus unor controale fiscale şi judiciare, aspecte pe care se solicită să fie avute în vedere de instanţă la individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului.

O altă critică de nelegalitate a hotărârii formulează procurorul şi în ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului B. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală în forma continuată.

Astfel, inculpatul a recunoscut în parte acuzaţiile din rechizitoriu, susţinând că o parte din facturile care s-a reţinut în rechizitoriu că nu reflectă operaţiuni reale, au avut la bază lucrări efectuate în realitate. Acest inculpat a arătat că: Factura nr. x din 29 noiembrie 2011 în valoare de 248.000 RON, furnizor T. SRL; Factura nr. x din 30 decembrie 2011, cu acelaşi furnizor în valoare de 124.000 RON; Factura nr. x din 31 octombrie 2012, furnizor M. SRL, cu valoare de 62.000,19; Factura fiscală nr. x din 30 noiembrie 2012, cu valoare 148.799,89 RON furnizor M. SRL; Factura fiscală x din 7 ianuarie 2013, furnizor M. SRL în valoare de 157.611,58 RON; reflectă operaţiuni reale. În declaraţia de la, inculpatul B. a arătat că, nu toate facturile de la F. sunt false, sunt vreo 10 - 12 facturi false, pentru care a plătit un comision de 8%, ce a făcut el este o prostie şi pe care nu ar mai face-o.

În cauză au fost audiaţi martori, şi, faţă de valorile din facturile în cauză contestate de inculpat, reţinând numărul persoanelor care au lucrat de la M., pentru firma O. activităţile prestate de aceste persoane şi împrejurarea că o persoană cu studii superioare încasa la O. în aceea perioadă de sub 1.000 RON net, a rezultat în mod indubitabil că, facturile prezentate de către inculpat nu reflectă operaţiuni reale, valorile din facturi fiind artificial crescute. De altfel, aceasta a fost şi poziţia de recunoaştere a inculpatului F., ce a controlat firma M. Şi sub aspectul lucrărilor efectuate în localitatea Alexandria având în vedere valoarea facturilor, s-a constatat că acestea nu reflectă operaţiuni reale, în acest sens este declaraţia martorului XXXX., care a arătat că F. a avut 6 oameni, care au făcut doar muncă fizică, au lucrat acolo circa 3 luni, ori raportat la veniturile ce le obţinea un angajat la O. văzând munca necalificată prestată de cele 6 persoane, valorile semnificative din facturile în discuţie se constată că, nu se puteau plăti sute de mii de RON, pentru activitatea a 6 persoane ce prestau munci calificate, chiar dacă au lucrat 3 luni în favoarea lui O.

A apreciat procurorul că niciun comerciant care îşi desfăşoară activitatea după regulile economiei de piaţă nu plăteşte pentru munca necalificată unei persoane zeci de mii de RON, sau chiar sute de mii de RON lunar. Împrejurarea că, înţelegerea a privit o lucrare nu plata unor salarii nu poate fi primită pentru că şi pentru plata unei lucrări o persoană cu minimă diligentă, evaluează costul acesteia din partea prestatorului, ori la modul în care s-au făcut plăţile munca este mult inferioară plăţii.

Astfel, la fel ca şi în cazul inculpatului A. sunt de reţinut următoarele aspecte:

Facturile şi chitanţele ce atestă operaţiuni fictive au fost emise,într-o mare măsură, de inc. F., sau, după caz, procurate de inculpatul WW. D., aceştia arătând în declaraţiile date că documentele justificative sunt nereale, fiind întocmite chiar de ei şi predate inculpatului B. în scopul eludării plăţii obligaţiilor fiscale.

Martora U., soţia inc. F., a arătat că ea personal a completat documente contabile cu numele societăţii conform datelor comunicate de soţul său, telefonic sau în scris, facturi ce se regăsesc în contabilitatea societăţilor administrate de inc. B. Martora a fost audiată şi în instanţă, arătând că îşi menţine declaraţia data în cursul urmăririi penale.

Documentele justificative (facturi, chitanţe) au fost întocmite zilnic, sub pragul de 5.000 RON, pentru a crea aparenţa unor decontări în numerar şi a evita circuitele bancare, conform înţelegerii dintre inculpat şi WW. D. şi F.

De remarcat este şi faptul că SC T.,potrivit comunicărilor ITM nu figura cu personal angajat, lucrările putând fi efectuate cu personal angajat la "negru", cheltuielile nemaiputând fi decontate în condiţii legale.

Faptul că s-a dovedit efectuarea unor lucrări este nerelevantă, în condiţiile în care documentele justificative nu îndeplinesc condiţiile legale, mai mult acestea nu au fost înscrise în declaraţiile 394 de către societăţile administrate de inc. F. şi C.

Ca urmare toate acuzaţiile din rechizitoriu sunt dovedite în sarcina acestui inculpat, atât în latura obiectivă, cât şi în latura subiectivă impunându-se o soluţie de condamnare a inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prejudiciul reţinut în sarcina sa prin raportul de expertiză fiscală efectuat în cauză - 450.979 RON - impunând reţinerea aliniatului 2 al art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, concluziile expertizei fiscale se coroborează cu întreg probatoriul administrat, reţinându-se că prejudiciul faţă de bugetul de stat a fost achitat de inculpat în cursul urmăririi penale.

În opinia procurorului şi temeiul achitării inculpatului - 16 lit. a) din C. proc. pen., respectiv fapta nu există, este greşit, întrucât chiar inculpatul a recunoscut parţial fapta şi a achitat prejudiciul în cursul urmăririi penale.

A apreciat că instanţa urmează să aibă în vedere întinderea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin conduita infracţională a inculpatului, atât la stabilirea încadrării juridice a faptei cât şi la individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată, chiar dacă debitul principal a fost achitat de către inculpat.

La termenul din data noiembrie 2018 procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor reţinute prin rechizitoriu, după cum urmează:

- în cazul inculpatului B. din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969;

- în cazul inculpatului C. din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969;

- în cazul inculpatului A. din infracţiunile de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. 1969, în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, care absoarbe în conţinutul constitutiv şi infracţiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;

- în cazul inculpatului D. din infr. de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., fals în înscrisuri în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 lit. a) din C. pen., în trei infracţiuni de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, care absoarbe în conţinutul constitutiv şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, după cum urmează: art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013 - cu aplic, art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul A.), art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul B.), art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul C.) şi art. 291 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. a) din C. pen.

- în cazul inculpatului F. din infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în trei infracţiuni de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, după cum urmează: art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013 - cu aplic, art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul A.), art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, cu aplic, art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul B.), art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul C.), toate cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen.

Prima instanţa a admis în parte cererea de schimbare a încadrării juridice din rechizitoriu formulată de procuror în privinţa inc. A., dispunând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma continuată şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură în forma continuată, într-o singură infracţiune de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c). din Legea nr. 241/2005 în forma continuată, reţinând că infracţiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma continuată este absorbită în conţinutul constitutiv al infr. de evaziune fiscală. Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus respingerea cererii formulate de procuror de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în rechizitoriu în sarcina celorlalţi inculpaţi.

Deşi instanţa a apreciat că inculpatul A. a săvârşit o singură infracţiune fiscală prev. de art. 9 alini lit. c) din legea evaziunii fiscale în forma continuată, în mod surprinzător a dispus trei soluţii faţă de acest inculpat, respectiv două soluţii de achitare şi o soluţie de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

De remarcat este faptul că instanţa nu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu, dintr-o singură infracţiune de evaziune fiscală în forma continuată în trei infracţiuni de evaziune fiscală - chestiune obligatorie, pentru asigurarea contradictorialităţii, ca principiu de bază al fazei de judecată şi nici nu a schimbat încadrarea juridică a faptelor, dispunând în fapt trei soluţii în baza unor temeiuri juridice diferite, pentru acte materiale diferite, hotărârea fiind nelegală, (a se vedea întâlnirea preşedinţilor secţiilor penale ale ICCJ şi a curţilor de apel cu procurorii şefi secţie urmărire penală de la nivelul ICCJ, structurilor specializate DNA şi DIICOT şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel - Bucureşti, 18 mai 2018).

În raport cu starea de fapt descrisă în rechizitoriu, actele materiale reţinute în sarcina inculpaţilor precum şi concluziile expertizei fiscale efectuate în cauză, din care a rezultat că în cazul inculpaţilor A., B., F. şi WW. D. prejudiciul stabilit este echivalentul în RON a peste 100.000 euro, iar în cazul inculpatului C. prejudiciul stabilit este echivalentul în RON sub 100.000 euro; reţinând şi faptul că în acest caz infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este absorbită în infracţiunea de evaziune fiscală; având în vedere că, complicitatea ca formă a participaţiei penale nu are un caracter infracţional propriu, ci îl "împrumută" de la acţiunea (inacţiunea) autorului, respectiv actele de complicitate constituie infracţiuni autonome dacă aceste infracţiuni au fost comise de autori diferiţi, chiar dacă actele de complicitate au fost comise de acelaşi autor în baza unei rezoluţii infracţionale unice (a se vedea în acest sens Decizia 2852/1974 a secţiei penale a Tribunalului Suprem - C. Sima, C. pen. adnotat p. 74); a apreciat procurorul că cererea formulată de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpaţilor reţinute prin rechizitoriu se impunea a fi admisă în sensul solicitat .

Astfel fiind, în cazul inculpaţilor WW. D., F., B. şi A. soluţiile de încetare a procesului penal sunt nelegale, raportat la valoarea prejudiciilor stabilite prin probe, de peste 100.000 euro, care atrăgeau aplicarea alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Pentru considerentele expuse, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii atacate în limitele motivelor arătate, mai precis să se dispună condamnarea inculpaţilor sub aspectul infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, urmând a se avea în vedere şi cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu, cât şi menţinerea măsurilor asigurătorii instituite anterior.

Partea civilă ANAF - DGRFP Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad prin apelul formulat critică faptul că prima instanţă a respins acţiunea civilă exercitată de partea vătămată DGRFP Timişoara - AJFP Arad în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F. ca reprezentant legal al Statului Român, în cadrul procesului penal, constatând că prejudiciul a fost achitat în totalitate.

A menţionat că în speţă prejudiciul nu a fost achitat, aşa cum greşit se reţine de către prima instanţă, atât Trezoreria Arad, cât şi Serviciul Evidenţă pe Plătitor Persoane Juridice comunicându-le că nu a fost efectuată nicio plată în contul de prejudiciu de către SC IDEAL P I. SRL, SC H. I. SRL, SC J. SRL singura care a efectuat plăţi a fost SC G. care are de achitat în contul de prejudiciu, suma de 2.730 RON plătită în data de 17 iunie 2014, suma de 6.720 plătită în data de 17 iunie 2014.

Mai mult decât atât, partea civilă consideră că hotărârea pronunţată este netemeinică şi nelegală, deoarece obligaţiile de plată accesorii se calculează conform art. 119 din C. proc. fisc. , iar prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind modul de soluţionare a laturii civile se reţine că, în cazul condamnării inculpaţilor pentru infracţiunea de evaziune fiscală aceştia sunt obligaţi să plătească, atât sumele reprezentând obligaţia fiscală principală datorată, cât şi sumele, reprezentând accesorii datorate, constând în dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere, după caz, calculate începând de la data scadenţei obligaţiei principale, până la achitarea sa efectivă.

În soluţionarea acţiunii civile, instanţa e ţinută şi de principiul reparaţiei integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune o reparare a pagubei efectiv produse, cât şi acoperirea folosului material unui câştig de care partea civilă a fost lipsită. În situaţia în care constată că prejudiciul a fost totuşi achitat, a solicitat obligarea inculpaţilor şi la plata majorărilor de întârziere aferente sumei achitate, calculate conform Codului de procedură fiscală, de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data achitării pagubei efective.

Partea civilă a solicitat să se dispună obligarea inculpaţilor în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei cu care s-a constituit parte civilă, care să fie actualizată cu majorări, dobânzi şi penalităţi, conform O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. până la momentul plăţii efective a prejudiciului.

În continuare, au fost indicate abaterile constatate de organele de inspecţie fiscală în ceea ce priveşte TVA, impozitul pe profit şi impozitul pe veniturile din dividende la societăţile SC P. I. SRL; SC H. I. SRL, SC G.; SC J. SRL; aspecte arătate pe larg în memoriul depus la dosar la filele x.

Concluzionând, urmare celor arătate, partea civilă a solicitat admiterea apelului şi modificare sentinţei penale atacate, în sensul obligării inculpaţilor şi a părţilor responsabile civilmente la plata întregii sume cu care s-a constituit parte civilă, care să fie actualizată cu accesoriile aferente (majorări, dobânzi şi penalităţi, conform O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. ) până la data plăţii efective precum şi instituirea sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente până la concurenţa acestei sume.

Inculpatul A., prin avocat YYYY. a criticat nelegalitatea sentinţei apelate în ce priveşte reţinerea faptului că în relaţia cu SC M. SRL ar fi urmărit evazionarea taxelor datorate statului în perioada 2012 - 2013. SC I. SRL a făcut achiziţii de la furnizorul SC M. SRL în valoare de 116.935,54 RON, TVA aferentă de 28.064,46 RON, total valoric de 145.000 RON. SC I. SRL a contractat conform Contractului de execuţie de lucrări nr. x din 1 septembrie 2012 cu SC M. SRL, având ca obiect:

"lucrări de consolidare şi turnare platformă ciment-beton Autogara Aradul Nou", în baza acestui contract fiind emise un număr de 29 de facturi fiscale, având ca obiect

"amenajare Autogara Aradul Nou".

Preocuparea pentru extinderea platformei a rezultat din declaraţia martorului HH. - audiat la data de 16 septembrie 2015 în faţa instanţei: "Îmi aduc aminte că i-am făcut o ofertă domnului A. pentru construcţia unei hale, dar nu s-a fructificat pentru că nu i-a convenit preţul". Or, în această situaţie, în care oferta primită de la SC II. SRL era de 205.210 RON + TVA, a ales să încheie contractul de prestări servicii cu SC M. SRL care a solicitat pentru executarea lucrărilor suma de 160.000 RON TVA inclus. Din această împrejurare a rezultat că nu a intenţionat să fraudeze statul, ci dimpotrivă să facă lucrări de extindere a platformei pentru SC I. SRL şi că a procedat la stornarea facturilor emise pe motive de neexecutare culpabilă a prestaţiilor asumate prin contract.

Ca urmare a neexecutării lucrărilor, furnizorul SC M. SRL a stornat în luna mai 2013, în integralitatea lor, toate cele 29 de facturi emise, devenind astfel debitor al SC I. SRL Aşa fiind, pentru a-şi recupera creanţa, societatea a formulat o cerere de chemare în judecată a SC M. SRL, acţiune care a făcut obiectul dosarului civil nr. x din 2014 al Judecătoriei Arad, instanţă care, prin

Ordonanţa nr. 4564 din 13 octombrie 2014 a obligat debitoarea la restituirea sumei de 145.000 RON, reprezentând contravaloarea facturilor stornate. Întrucât debitoarea nu a efectuat plata în mod voluntar, SC I. SRL a apelat la Biroul Executorului Judecătoresc ZZZZ. pentru a deschide un dosar de executare silită.

Această împrejurare se constituie într-o chestiune prealabilă asupra căreia s-a pronunţat o instanţă civilă, hotărârea fiind irevocabilă. Astfel îşi găsesc aplicare dispoziţiile cuprinse în art. 52 alin. (3) din C. proc. pen. conform căruia "Hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucra judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii". Or, prin hotărârea indicată, s-a statuat cu privire la împrejurarea că stornarea s-a făcut în mod legal, din această operaţiune decurgând obligaţia SC M. SRL de a restitui contravaloarea facturilor stornate.

Referitor la aceste operaţiuni, inculpatul WW. D. a declarat: vol. 2 urm. pen. pag. 134: "Cu toate ca facturile şi chitanţele care atestau operaţiunile fictive pentru SC M. SRL au fost întocmite de FF., stornarea acestora nu cunosc cum a făcut-o efectiv, însă mie mi-au fost predate de EE. " FF. şi EE. nu au fost identificaţi audiaţi în cursul urmăririi penale şi nici de instanţă.

Analizând această situaţie, consultantul fiscal a concluzionat că prin înregistrarea operaţiunilor de stornare a facturilor emise, obligaţiile de plată către bugetul de stat în relaţia cu furnizorul SC M. SRL sunt 0 (zero), taxa pe valoare adăugată dedusă iniţial şi cheltuielile înregistrate au fost anulate. Mai mult, referitor la facturile emise de către SC M. SRL, experţii au concluzionat că acestea îndeplinesc condiţiile de formă prevăzute de lege pentru a fi considerate documente justificative, în vederea acordării deducerilor fiscale de natura TVA şi a impozitului pe profit. Ţinând cont de specificul activităţii, serviciile menţionate în facturi pot fi utilizate pentru îndeplinirea obiectului de activitate (p. 32 din raportul de expertiză).

Nu în ultimul rând, apărătorul inculpatului a subliniat faptul că răspunzând la obiectivul nr. 8 al expertizei fiscale, potrivit căruia trebuia "să se precizeze care este valoarea impozitului pe profil şi a TVA de plată nedeclarate Bugetului de Stat", cei doi experţi fiscali "nu au identificat sume nedeclarate aferente furnizorilor cuprinşi în rechizitoriu şi implicit obligaţii fiscale nedeclarate Bugetului de Stat aferent relaţiilor comerciale cu aceştia" (p. 52 din Raportul de expertiză fiscală).

De asemenea, audiat în faţa instanţei de judecată cu privire la aceste aspecte, consultantul fiscal AAAAA. a arătat că:

"Facturile emise de M. şi menţionate în declaraţia 394 apar şi în declaraţiile 394 a lui I. şi O. (...) în sine instituţia stornării este operaţiune legală. (...) Dacă se emite o factură care apoi este stornată, iar operaţiunea din factură reprezintă o înţelegere reală, nu fictivă, există drept de deducere la stornare" .

Audiat cu privire la aceleaşi aspecte, consultantul fiscal WWW. declara: indiferent dacă se bazează pe o operaţiune licită sau ilicită efectul stornării este acelaşi. (...) în cazul unei operaţiuni reale, nu se datorează nici accesorii, stornarea având efectul asemănător refacturării. (...) Din punctul meu de vedere facturile de la M. produc efecte fiscale mai ales că unele au fost plătite prin bancă. (...) Toate stornările au fost cuprinse în declaraţiile fiscale şi s-au plătit sumele fiscale aferente necesare, acest lucru l-au reţinut şi organele fiscale de control. În cazul I., H., G. stornările s-au făcut înainte de începerea urmăririi penale în cauză, sumele aferente stornărilor s-au plătit odată cu stornările, în decontul ce cuprinde stornarea" fil. 314, dosar pag. 3 instanţă).

Prin urmare, soluţia fiscală pentru îndepărtarea înregistrărilor eronate, remedierea şi restabilirea situaţiei anterioare, cunoscută în practică contabilă ca remediu fiscal, o reprezintă emiterea facturii de stornare, facturi care nu pot fi operate decât împreună cu facturile care au fost stornate şi cu care se coroborează

Înregistrarea în evidenţele contabile şi fiscale ale SC I. SRL în luna mai 2013 a facturilor de stornare (cu valori negative) emise de SC M. SRL, în valoare totală de minus (...) 145.000 RON, inclusiv TVA, a avut drept consecinţă directă ajustarea bazei impozabile, în sensul măririi acesteia, la calculul TVA şi impozitului pe profit, impactul fiscal fiind generat la momentul înregistrării acestei facturi în evidenţele contabile.

Aşa cum rezultă din evidentele contabile, având în vedere că facturile de achiziţii bunuri/servicii au fost înregistrate în anul anterior emiterii facturilor de stornare, în mod corect, aceste operaţiuni au fost înregistrate prin evidenţierea în contul 117.4 "Rezultatul reportat din corectarea erorilor contabile", conform prevederilor de la par. 63, alin. (5) din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Directiva a VII-a a CEE aprobate prin OMFP 3055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, aferent perioadei de raportare mai 2013, SC I. SRL a declarat, prin decontul de TVA înregistrat sub nr. x din 25 iunie 2013, şi a plătit, prin OP nr. x din 27 iunie 2013, TVA în suma de 67.754 RON, ca urmare a majorării în perioada de raportare a TVA de plată cu suma de 28.064,46 RON aferentă TVA din facturile de stornare emise de SC M. SRL în luna mai 2013.

Pe cale de consecinţă, a rezultat fără echivoc că SC I. SRL a declarat şi a plătit în termenele legale, obligaţiile fiscale cu titlu de TVA de plată rezultată ca urmare a înregistrării în evidentele contabile şi fiscale ale societăţii, în luna mai 2013, a facturilor de stornare emise de SC M. SRL pentru îndepărtarea înregistrărilor eronate, remedierea şi stabilirea situaţiei anterioare.

Avocat BBBBB. pentru inculpatul A. a solicitat în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului declarat în cauză şi desfiinţarea parţială a hotărârii atacate, cu consecinţa achitării inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 în legătură cu SC I. SRL, în relaţia cu SC M. SRL.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a solicitat respingerea, ca nefundat, a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleaşi sentinţe şi a apelului declarat de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

În susţinere s-a arătat, în legătură cu SC I. SRL, în relaţia cu SC M. SRL, prima instanţă a dispus în temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpat sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, întrucât era incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii, deoarece SC I. SRL a achitat integral obligaţiile fiscale cu titlu de impozit pe profit şi TVA în cursul urmăririi penale.

A solicitat să se constate, însă, că soluţia ce se impunea a fi dispusă cu privire la această acuzaţie era aceea de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., această soluţie având prioritate, în raport, cu cea dispusă de prima instanţă. Astfel, în situaţia de faţă este vorba despre un caz ce lipseşte de temei acţiunea penală, fapta neexistând în materialitatea sa, astfel că operează cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, care constituie un caz de împiedicare care lasă acţiunea penală fără obiect.

Pentru a constata acest lucru, a solicitat să se observe faptul că în perioada 2012 - 2013 SC I. SRL a făcut achiziţii de la furnizorul SC M. în valoare de 116.935,54 RON, TVA aferentă de 28.064,46 RON, total valoric de 145.000 RON. SC I. SRL a contractat conform Contractului de execuţie de lucrări nr. x din 1 septembrie 2012 cu SC M. SRL având ca obiect: "Lucrări de consolidare şi turnare platformă ciment-beton Autogara Aradul Nou", în baza acestui contract fiind emise un număr de 29 de facturi fiscale, având ca obiect "amenajare Autogara Aradul Nou ", argumentele fiind aceleaşi cu cele reţinute de avocat YYYY., arătate pe larg în aliniatele anterioare.

Cu privire la apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, referitor la motivele de nelegalitate invocate de procuror apărătorul inculpatului a solicitat să se constate că sentinţa atacată are un caracter legal şi temeinic din această perspectivă. Concluziile exprimate în minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel cu procurorii şefi secţie de urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structurilor specializate DNA şi DIICOT şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel din data de 18 mai 2018, invocate de procuror în motivele de apel, nu au aplicabilitate în situaţia de faţă, care este diferită de cea care a făcut obiectul discuţiilor din cadrul întâlnirii respective.

Situaţia de faţă e diferită, în sensul că niciunul din actele materiale reţinute în sarcina inculpatului A. în rechizitoriu nu întruneau elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în condiţiile în care sub aspectul tuturor conduitelor ce i se reproşează erau incidente cauze de împiedicare a exerciţiului acţiunii penale, nu era necesară schimbarea prealabilă a încadrării juridice, cu atât mai mult cu cât forma continuată a infracţiunii este o ficţiune juridică, oricum fiecare din componentele sale întrunind elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni. Or, în raport cu fiecare dintre aceste acte care compun infracţiunea continuată pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, s-a constatat că este incidentă o cauză prevăzută de art. 16 afin. (1) din C. proc. pen.

A considerat că este esenţial a se observa faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra mai multor infracţiuni distincte, ci s-a pronunţat asupra mai multor acte materiale diferite, care întrunesc fiecare elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni, deoarece erau incidente temeiuri diferite din cuprinsul art. 16 alin. (1) din C. proc. pen.

Ca motiv de apel, procurorul a mai invocat şi faptul că, în raport, cu starea de fapt descrisă în rechizitoriu, actele materiale reţinute în sarcina inculpatului A. şi concluziile expertizei fiscale efectuate în cauză, din care rezultă că în cazul său, prejudiciul ar depăşi 100.000 euro, cererea formulată de procuror în sensul schimbării încadrării juridice din forma de bază în forma agravată a infracţiunii de evaziune fiscală se impunea a fi admisă.

Deşi asupra acestui motiv de apel al parchetului, instanţa s-a pronunţat deja prin încheiere, insistă totuşi asupra caracterului neîntemeiat al motivului de apel invocat de procuror, sens în care, face referire la principiul in dubio pro reo, garanţie a dreptului la un proces echitabil reglementată de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din C. proc. pen.

Având în vedere faptul că expertiza şi suplimentul de expertiză întocmite în cursul judecăţii au fost realizate pe baza mai multor variante de lucru ce au condus la concluzii diferite, prima instanţă era ţinută să opteze pentru varianta care a calculat valoarea cea mai mică a obligaţiilor datorate bugetului de stat, ce permitea încadrarea faptei în forma de bază a infracţiunii de evaziune fiscală, în considerarea principiului in dubio pro reamintit anterior.

Aşadar, prima instanţă a respins în mod corect cererea procurorului, având în vedere situaţia care îi era cea mai favorabilă inculpatului A., reţinând la pagina 43 din sentinţa atacată dincolo de realitatea operaţiunilor evidenţiate în cuprinsul facturilor fiscale şi cuantumul prejudiciului ce nu depăşeşte suma de 100.000 Euro" în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.

Mai mult decât atât, raportat la valoarea prejudiciului reţinută în rechizitoriu, încadrarea juridică sub aspectul căreia a fost trimis în judecată a fost corectă, neavând nicio justificare solicitarea procurorului de schimbare a încadrării juridice în forma agravată a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005. Admiterea acestei cereri de către prima instanţă ar fi echivalat cu o plus petita, instanţa de judecată neavând posibilitatea de a reţine în sarcina acestui inculpat un prejudiciu mai mare decât cel reţinut în actul de sesizare a instanţei, prin care s-au stabilit limitele şi obiectul judecăţii. Reţinerea unui prejudiciu mai mare decât cel indicat în rechizitoriu ar nesocoti dispoziţiile obligatorii ale art. 371 din C. proc. pen., potrivit cărora judecata se mărgineşte la faptele arătate în actul de sesizare a instanţei.

Ceea ce s-a încercat, în esenţă, prin cererea formulată de reprezentantul parchetului, este o extindere a procesului penal în ceea ce priveşte pe inculpatul A. pentru o nouă faptă. Or, instituţia extinderii prevăzută de vechea reglementare nu a fost menţinută în actualul Cod de procedură penală. A solicitat să se observe însă, că în cazul de faţă nu este îndeplinită această condiţie de care depinde admisibilitatea unei cereri de schimbare a încadrării juridice, în cererea formulată de reprezentantul parchetului fiind modificate elementele de fapt din rechizitoriu ce vizează prejudiciul, motiv pentru care soluţia primei instanţe de respingere a cererii procurorului de schimbare a încadrării juridice este legală şi temeinică.

Cu privire la netemeinicia sentinţei apelată criticată de Parchet, apărătorul inculpatului A. a apreciat că sentinţa penală atacată este legală şi temeinică sub aspectul soluţiilor de achitare dispuse faţă de inculpatul A., impunându-se respingerea, ca nefundat, a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Astfel, raportat la critica procurorului, a solicitat să se constate că toate probele administrate în cauză, cu excepţia declaraţiei inculpatului D., confirmă faptul că A. nu a administrat nici în fapt, nici în drept, SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL, precum şi faptul că toate operaţiunile înregistrate în contabilitate au fost reale, atât în privinţa acestor trei societăţi, cât şi în privinţa SC I. SRL, al cărei administrator este A., aspecte reţinute în mod corect de prima instanţă. Aceste probe au fost verificate în mod direct şi nemijlocit şi de instanţa de apel în al doilea ciclu procesual, când nu au rezultat elemente de noutate, martorii audiaţi menţinându-şi declaraţiile date anterior în cauză. Mai mult decât atât, chiar şi martorul HH., ale cărui declaraţii sunt invocate în motivele de apel ale parchetului, a lămurit în faţa instanţei de apel în al doilea ciclu procesual declaraţiile date anterior, afirmaţiile sale fiind astfel convergente cu celelalte probe administrate în cauză.

În continuare, au fost analizate declaraţiile inculpatului D. şi a martorilor audiaţi în cauză, arătându-se că fiind vorba despre declaraţiile unui coinculpat în cauză, acestea trebuie analizate prin prisma întregului material probatoriu, fiind necesar ca declaraţiile acestuia să se coroboreze cu restul probelor administrate în cauză. Or, declaraţiile administrate în cursul procesului penal contrazic categoric cele susţinute de inculpatul D., motiv pentru care a solicitat să se constatate că declaraţiile acestui inculpat nu corespund adevărului, în timp ce declaraţiile date de A. se coroborează cu toate celelalte probe administrate în prezenta cauză, în afară de susţinerile martorului

D., relevând lipsa sa de implicare în săvârşirea vreunei infracţiuni, cât şi realitatea operaţiunilor comerciale înregistrate în contabilitatea acestor societăţi, ceea ce demonstrează nu doar caracterul nereal al susţinerilor inculpatului D., dar şi netemeinicia acuzaţiilor care i se aduc inculpatului A.

A criticat faptul că procurorul a conferit o valoare probantă absolută declaraţiilor date în calitate de suspect/inculpat, calitate în virtutea căreia nu are obligaţia de a declara adevărul şi a înlăturat nemotivat declaraţiile date de martori sub jurământ.

În literatura de specialitate s-a subliniat că "valoarea probatorie în sine a declaraţiilor suspectului sau inculpatului este relativă, existând în privinţa lor un inevitabil scepticism. De altfel, cu excepţia probelor evidente şi obiective, toate celelalte probe au un oarecare coeficient de relativitate, de unde şi necesitatea de a fi examinate în ansamblu". S-a mai arătat că "declaraţiile suspectului/inculpatului sunt supuse principiului liberei aprecieri a probelor, dar aceasta nu semnifică faptul că li se poate da o valoare prioritară în raport cu ele". S-a mai arătat că persoanele suspectate sau acuzate sunt considerate a priori părtinitoare şi, prin urmare, este posibil să nu spună adevărul.

S-a mai subliniat în doctrina veche că declaraţia învinuitului sau inculpatului, prin care acesta relatează fapte sau împrejurări ce privesc învinuirea unei alte persoane are aceeaşi valoare probantă, deci pentru a fi luată în considerare, este necesar să fie confirmată de ansamblul probelor, aceasta reprezentând o consecinţă a caracterului relativ al declaraţiilor care se păstrează şi când acestea privesc un coînvinuit sau coinculpat. În jurisprudenţă s-a argumentat că dacă probele unei cauze se limitează doar la cele rezultate din declaraţiile date de inculpaţi, susţinerile acestora nefiind confirmate de alte probe, decurgând din alte mijloace de probă, se impune o soluţie de achitare.

Raportat la dispoziţiile art. 103 alin. (1) din C. proc. pen. care stabilesc că probele nu au o valoare dinainte stabilită în dreptul penal român şi instituie principiul liberei aprecieri a organelor judiciare, instanţa este obligată să facă aprecieri asupra lor în considerarea întregului probatoriu şi să dea eficienţă sau să prefere ori excludă o anumită probă în mod temeinic motivat, ţinând astfel procesul penal departe de orice element arbitrar sau abuziv.

Astfel, pentru a da eficienţă principiului prezumţiei de nevinovăţie şi regulii in dubio pro reo, în luarea deciziei asupra existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, iar condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, astfel cum pretind dispoziţiile art. 103 alin. (2) din C. proc. pen. conform căruia "în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea ca acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă".

Cu privire la conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, având în vedere faptul că procurorul critică aceea că în sentinţa atacată, prima instanţă se referă aproape exclusiv la faptul că nu inculpatul ar fi administrat societăţile comerciale şi mai puţin asupra existenţei infracţiunii în sine" (p. 24 din motivele de apel ale parchetului), consideră că se impun a fi făcute în prealabil câteva observaţii legate de conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală sub aspectul căreia a fost trimis în judecată.

Pentru ca o faptă concretă să atragă răspunderea penală, ea trebuie să poată fi încadrată în tiparul stabilit de norma de incriminare, motiv pentru care instanţa de judecată are obligaţia de a realiza un examen de tipicitate ce porneşte cu identificarea elementelor de natură obiectivă prin prisma cărora se va analiza concordanţa între fapta reproşată inculpatului şi modelul abstract prevăzut de legiuitor, respectiv: obiectul, subiectul activ şi pasiv, latura obiectivă. Toate aceste elemente enumerate mai sus se situează pe poziţie de egalitate din punct de vedere al importanţei lor în realizarea examenului de tipicitate, iar în ipoteza în care, nu se constată întrunirea unuia dintre aceste elemente, condiţia tipicităţii faptei nu este îndeplinită. De aceea, în mod corect a procedat prima instanţă atunci când a decis să examineze cu prioritate dacă inculpatul A. a deţinut calitatea de administrator în cadrul celor patru societăţi în raport cu care este acuzat.

După cum s-a arătat în doctrină, pentru infracţiunea prevăzută de la art. 9 lit. c), subiect activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care acţionează în numele sau în interesul contribuabilului, ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia, în funcţie de obligaţiile sale instituite prin lege sau contract. În literatura de specialitate, s-a mai afirmat că "subiectul activ nu poate fi decât o persoană cu atribuţii financiare contabile, deci calificat. În acelaşi sens, în practica judiciară s-a hotărât că "Subiect activ al acestei infracţiuni este circumstanţial, în sensul că nu poate fi decât administratorul ori persoana fizică sau juridică ce are obligaţia legală sau contractuală de a organiza şi conduce contabilitatea".

Aşadar, consideră că în mod corect prima instanţă a reţinut că pentru a interveni răspunderea penală în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, subiectul activ al acestei infracţiuni trebuie să deţină calitatea de administrator al societăţii, concluzionând că "din probatoriul administrat rezultă că inculpatul A. nu a efectuat acte de administrare în ceea ce priveşte societăţile SC G., SC H. SRL şi SC J. SRL, că nu s-a implicat în administrarea faptică a acestor societăţi şi că aceste societăţi erau administrate de alte persoane"(p. 16 din sentinţă). Astfel, inculpatul A. nu deţine calitatea specială pretinsă de textul de incriminare, aspect ce determină imposibilitatea de a fi subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală. Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, elementul material constă în evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a unor cheltuieli fictive cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

Or, în ceea ce priveşte societăţile SC H. SRL, SC G. şi SC I. SRL, martorii menţionaţi în memoriul aflat la dosar cu privire la fiecare dintre aceste societăţi au subliniat realitatea relaţiilor comerciale menţionate în facturile fiscale presupus a fi fictive. Mai mult, consultanţii fiscali au indicat la f. x din suplimentul la raportul de expertiză fiscală, că SC G., SC H. SRL şi SC I. SRL nu au obligaţii de plată restante la bugetul de stat, nefiind identificat niciun prejudiciu.

Singurul aspect cert care rezultă din raportul de expertiză şi din suplimentul la acesta sunt aspectele menţionate la f. x din supliment, conform cărora "numai SC J. mai are obligaţii fiscale suplimentare rămase în plată în sumă de 373.489 RON, calculate de subsemnatul pe baza declaraţiilor 394 depuse de societate la organele fiscale şi aflate la dosarul cauzei şi evidenţiate în anexa 4 la raport".

În aceste condiţii, a rezultat cu certitudine că SC G., SC H. SRL şi SC I. SRL, nu au obligaţii fiscale, iar în ceea ce priveşte SC J. SRL obligaţiile fiscale au fost stabilite prin raportare la un act informativ, astfel că acest prejudiciu nu are caracter cert.

Referitor la SC I. SRL nu se poate reţine existenţa prejudiciului, deoarece ca şi în cazul SC G., martorii au indicat cu precizie că bunurile menţionate în facturile presupus în mod nejustificat a fi false, au fost recepţionate şi transportate de către aceştia în vederea echipării întregului parc auto cu cauciucurile menţionate în facturi.

În ceea ce priveşte societatea SC J. SRL stabilirea prejudiciului s-a făcut în mod eronat, aplicând trunchiat şi greşit dispoziţiile legale în materie. Consultantul fiscal recomandat de inculpat a arătat că Declaraţia 394 nu poate sta la baza calcului prejudiciului, aceasta având un caracter pur informativ şi neavând calitatea de document justificativ. Practic, în ceea ce priveşte această societate, consultanţii fiscali nu au avut la dispoziţie facturile cu privire la care în rechizitoriu se susţine că ar fi fictive şi nu au putut determina starea de fapt fiscală şi baza impozabilă şi implicit corectitudinea plăţilor efectuate pentru această societate către Bugetul de stat.

Deopotrivă, nu există nicio probă din care să rezulte că în ceea ce priveşte această societate s-a procedat la evidenţierea în documentelor contabile a unor operaţiuni fictive. Mai mult, la dosarul cauzei nu există niciuna din facturile presupus a fi fictive.

Or, în lipsa facturilor în materialitatea lor, consultanţii fiscali nu au putut concluziona cu privire la corectitudinea determinării obligaţiilor fiscale cu privire la această societate. Mai mult, nu s-a putut determina un prejudiciu nici sub aspectul existenţei, nici sub aspectul întinderii acestuia.

Deşi în concepţia legiuitorului, tipicitatea, ca trăsătură a infracţiunii, cuprinde doar elemente de natură obiectivă, elementele de natură subiectivă aparţinând trăsăturii generale a vinovăţiei, se menţionează faptul că forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea de evaziune fiscală este intenţia directă caracterizată prin scop şi anume intenţia directă de a înregistra în contabilitatea unei societăţi a unor operaţiuni fictive sau a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale cu scopul de a evita plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat. Astfel, scopul de a evita plata obligaţiilor fiscale trebuie probat de către organele de urmărire penală, întrucât este vorba de un element constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală. În măsura în care se constată că acest scop lipseşte cu desăvârşire, nu se poate discuta despre existenţa unei infracţiuni de evaziune fiscală.

În continuare, la filele x ale memoriului aflat la dosar, punctual, sunt prezentate pe larg argumente cu privire la societăţile SC I. SRL SC G., SC H. SRL şi SC J. SRL, în raport cu susţinerile procurorului, pentru a dovedi că prima instanţă a reţinut în mod corect că inculpatul A. nu s-a ocupat de administrarea acestora.

Cu privire la apelul părţii civile, se arată că motivele de apel vizează exclusiv latura civilă a cauzei.

A solicitat să se constate caracterul neîntemeiat al motivelor de apel ale părţii civile, raportat la soluţia dispusă de prima instanţă în latura penală a cauzei, soluţie care nu permitea admiterea acţiunii civile. Astfel, pe lângă lipsa calităţii inculpatului A. de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală, s-a reţinut de către prima instanţă realitatea operaţiunilor înregistrate în contabilitatea celor trei societăţi, ceea ce face ca fapta să nu fie prevăzută de legea penală, motiv pentru care nu există temei legal pentru admiterea acţiunii civile.

Astfel, în raport cu SC G., SC H. I. SRL şi SC J. SRL, prima instanţă a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969. Prin urmare, în situaţia de faţă nu erau aplicabile dispoziţiile cuprinse în Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015 referitoare la recursul în interesul legii privind modul de soluţionare a laturii civile, aceasta vizând ipoteza unei soluţii de condamnare a inculpaţilor pentru infracţiunea de evaziune fiscală. Doar într-o astfel de situaţie, inculpaţii pot fi obligaţi să plătească, atât sumele, reprezentând obligaţia fiscală principală datorată, cât şi sumele, reprezentând accesorii datorate constând în dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere, după caz, calculate începând de la data scadenţei obligaţiei principale până la achitarea sa efectivă, nu şi în situaţia unei soluţii de achitare.

În cazuri precum cel de faţă, în care se dispune o soluţie de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., instanţa de judecată nu avea niciun temei pentru a dispune admiterea acţiunii civile, fapta neavând un caracter penal.

Concluzionând, pe cale de consecinţă, raportat la toate argumentele expuse succint mai sus şi pe larg în memoriul aflat la dosar, avocat BBBBB. a solicitat să se dispună, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei apelate, desfiinţarea parţială a hotărârii atacate şi achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală în forma continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 în legătură cu SC I. SRL, în relaţia cu SC M. SRL.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleaşi sentinţe şi a apelului declarat de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

Avocat JJJJ. pentru inculpatul A. a solicitat respingerea apelurilor declarate în cauza de către ANAF şi Ministerul Public şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală cu privire la soluţiile pronunţate cu privire la SC J. SRL, SC H. I. SRL şi SC G. şi admiterea apelului şi achitarea inculpatului pentru presupusa activitate infracţională desfăşurată în cadrul SC I. SRL, menţinându-se ca temei al achitării art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., respectiv faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

S-a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013. În sarcina acestuia s-a reţinut că ar fi operat înregistrarea de facturi fictive în contabilitatea celor 4 societăţi pe care le-a administrat în drept (SC I. SRL) sau în fapt (SC J. SRL, SC H. I. SRL şi SC G. SRL).

Instanţa de fond, în mod corect, a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunile presupus a fi fost săvârşite în cadrul SC H. I. SRL SC G. şi SC J. SRL, în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., iar în cadrul SC I. SRL a dispus achitarea în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen. pentru infracţiunile reţinute în raporturile comerciale cu toate societăţile, cu excepţia SC M. SRL pentru care a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. h) din C. proc. pen., cu aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 RON.

La termenul intermediar din 1 aprilie 2020, instanţa de apel a admis cererea Ministerului Public şi a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 anterior modificării sale prin Legea nr. 255/2013.

În aceasta modalitate de incriminare, faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Instanţa a reţinut, în mod corect, la fel ca instanţa de fond, că faptelor le este aplicabilă Legea nr. 241/2005 anterior modificării sale prin Legea nr. 255/2013. Alin. (2) al acestei legi prevede că agravanta este aplicabilă în cazul în care valoarea prejudiciului depăşeşte suma de 500.000 Euro. În cuprinsul încheierii, instanţa a reţinut un prejudiciu în cuantum de 511.000 RON, deci aproximativ 100.000 Euro în sarcina inculpatului A. În consecinţă, este evident că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, fiind astfel incident în cauza art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

Sub aspect probatoriu, în apel au intervenit trei elemente noi faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă.

Un element nou intervenit în cauza ulterior pronunţării sentinţei de achitare îl reprezintă Decizia CCR nr. 72/2019, publicată în Monitorul Oficial în aprilie 2019. Aceasta decizie a declarat neconstituţională sintagma "reprezintă mijloace de probă" din cuprinsul art. 2331 din O.G. nr. 92/2003. Mijloacele de probă pe care CCR le-a declarat neconstituţionale sunt verificările şi actele întocmite de către organele fiscale, acte cărora legea procedural fiscală le-a conferit valoare probatorie în dosarele penale.

În prezenta cauză, prejudiciul a fost stabilit iniţial strict pe baza acestor acte ale organelor fiscale. Ulterior, atât anterior rejudecării, cât şi în rejudecare, s-au efectuat expertize fiscale. Expertiza efectuată în rejudecare de către consultantul fiscal UUU. are, însă, caracterul unei probe derivate din aceste constatări ale organelor fiscale, în sensul art. 102 alin. (4) din C. proc. pen., în consecinţă, are acelaşi regim juridic al probelor din care derivă, respectiv al actelor organelor fiscale, fiind în acest moment nulă absolut ca efect al deciziei CCR menţionate. Caracterul derivat al probei rezultă, în primul rând, din anexele raportului de expertiză fiscal ce sunt reprezentate, în mare parte de actele organelor fiscale.

În al doilea rând, din declaraţia expertului UUU. din 14 iunie 2018, declaraţie în care acesta afirmă că a analizat toate calculele şi constatările făcute de organele fiscale şi a avut "plăcuta surpriză" să constate că sunt corecte.

În consecinţă, avocat KKKK. a considerat că prejudiciul nu este calculat corect în cauză şi, în lipsa unui prejudiciu concret şi indubitabil determinat, infracţiunii de evaziune fiscală îi lipseşte urmarea, ca element constitutiv, astfel încât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Un alt element nou îl reprezintă un aspect relatat de către 3 martori, respectiv JJ., RRR. şi QQQ., ce constă în curse de transport muncitori pe care SC I. SRL le-a efectuat pe şantierul de la Belinţ. O importanţă deosebită o are relatarea acestui aspect de către martorul JJ. care este martor al acuzării propus de către Ministerul Public în cauză şi are şi pregătire juridică, având în perioada presupus infracţională funcţia de jurist al SC KK. Prezenţa inculpatului A. pe şantier se justifică astfel, prin aceasta activitate proprie de transport, efectuată de societatea al cărei administrator era în acel moment, nu prin administrarea faptică a activităţii SC J. SRL, aşa cum susţine Ministerul Public în rechizitoriu şi în toate apărările ulterioare formulate în cauză.

Al treilea element nou îl reprezintă adresa nr. x din 20 mai 2020, adresă prin care partea civilă ANAF precizează faptul că, în perioada 2011 - august 2013, în care societatea a fost administrată de numita CC. şi în care intră şi perioada presupus infracţională, SC J. SRL nu a figurat în evidenţele fiscale cu datorii neachitate la buget. Aceasta adresă este în vădită şi inexplicabilă contradicţie cu pretenţiile ulterioare, constatările organelor fiscale, constituirile de parte civilă şi, mai ales, cu concluziile raportului de expertiză fiscală, întărindu-se astfel caracterul de probă derivată al raportului de expertiză.

În continuare, au fost învederate pe larg, în memoriul aflat la dosar aspecte faptice cu probatoriul corespondent, specific fiecărei societăţi în parte, precum şi elemente comune tuturor societăţilor.

Cu privire la apelul Parchetului, s-a arătat că procurorul presupune că facturile fictive au fost procurate de inculpatul D. pentru a fi introduse în contabilitatea societăţilor condusă de către soţia sa. Or, cu excepţia SC I. SRL, serviciile de contabilitate ale celorlalte societăţi, inclusiv SC J. SRL au fost prestate de către SC MMMM. SRL, prin JJJ., potrivit contractelor aflate la dosar. În consecinţă, aceasta presupunere nu are niciun fundament. Se presupune, din nou, ca niciun comerciant nu ar achita astfel de sume de bani unei persoane necunoscute. Toţi martorii audiaţi în cauză au declarat că şi în prezent societăţile achiziţionează servicii şi produse prin intermediul comis voiajorilor care se deplasează la sediile societăţilor comerciale, oferind produse şi servicii în funcţie de specificul societăţii. Şi, este evident, aceste persoane sunt total necunoscute şi, totuşi, se tranzacţionează pe scara largă. Mai mult, în anumite perioade de activitate şi chiar în perioada presupus infracţională, societăţile au avut un număr foarte mare de furnizori (SC I. SRL peste 300), astfel încât este fizic imposibil ca inculpatul să-i fi cunoscut pe toţi reprezentanţii legali ai acestora.

Un alt element de nelegalitate, în opinia Parchetului, îl reprezintă stornările. Menţionează că aceste operaţiuni contabile sunt perfect valabile, reglementate de Codul fiscal şi au ca efect revenirea la baza impozabilă anterioară. Nu este de înţeles, astfel, în ce constă nelegalitatea operaţiunilor menţionate, cu atât mai mult cu cât în prezenta cauză stornările s-au efectuat cu mult înainte de a se demara vreun control fiscal la societate sau a se începe cercetările penale. De asemenea, contribuţiile fiscale aferente facturilor stornate s-au achitat în aceeaşi perioadă.

Raportat la achitarea acestor contribuţii, chiar în raportul de expertiză se menţionează achitarea la care se face referire cu indicarea exactă a datelor plăţilor pentru fiecare societate în parte, confirmându-se, astfel susţinerile inculpatului. Sub acest aspect, procurorul a dat dovadă de o nouă rea-credinţă în ce-l priveşte pe inculpat. La fila x din rechizitoriu procurorul menţionează că toţi inculpaţii au achitat prejudiciul, "cu excepţia inculpatului A.". Or, în condiţiile în care, la data emiterii acestui rechizitoriu, 22 august 2014, prejudiciul era deja achitat pentru cele două societăţi, astfel cum rezultă din actele contabile şi din expertiză, apărătorul inculpatului a apreciat că faţă de inculpat s-a procedat la o cercetare abuzivă şi nelegală.

Singurele probe pe care parchetul înţelege să le invoce în sprijinul acuzaţiilor sunt declaraţiile inculpaţilor D. şi F. Procurorul nu menţionează că în faţa instanţei aceştia şi-au schimbat declaraţiile şi au afirmat că este posibil ca marfa să fi fost livrată către societăţi, iar inculpatului A. nu i s-a predat de către inculpatul D. nici o factură fictivă şi nici nu s-a discutat despre aceste aspecte. Aceste declaraţii sunt cu mult mai verosimile decât cele de la urmărire penală potrivit cărora inculpatul D. lăsa plicurile cu facturile şi prelua plicurile cu bani prin intermediul personalului de la Pizzeria A. pe care nici măcar nu-l cunoştea şi, mai ales la ore aflate în afara programului de serviciu.

De altfel între inculpaţii D. şi A. nu a fost surprinsă nicio înregistrare a vreunei discuţii în intervalul de 3 luni de supraveghere a convorbirilor telefonice. Contradicţiile dintre declaraţiile celor 2 inculpaţi atrag incidenţa art. 4 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora orice îndoială profită inculpatului. Mai mult, inculpatul A. este singurul care nu a purtat nicio discuţie cu niciunul dintre ceilalţi inculpaţi, care au purtat astfel de discuţii între ei, uneori chiar zilnic.

Ultimul aspect invocat de către apărare îl reprezintă o aşa zisă recunoaştere a faptelor de către inculpat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi. Această atitudine a inculpatului este interpretată eronat ca o recunoaştere. Astfel, prin sintagma în oarecare măsura el s-a referit la neexecutarea lucrării de către SC M. SRL, aspect care a generat şi litigiul civil.

Reiterează practica judiciară a Curţii de Apel Alba Iulia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului depusă la dosar în prima instanţă. Aceasta practică a pronunţat în unanimitate soluţii de achitare în speţe identice sub aspectul acuzării de către Ministerul Public strict pe baza de presupuneri ce s-a tins a fi dovedite prin probe contradictorii sau neconcludente. În majoritatea cazurilor, infracţiunile deduse judecaţii erau de evaziune fiscală prin înregistrări de operaţiuni fictive.

Cu privire la acţiunea civilă formulată de ANAF solicită respingerea din considerentele enunţate anterior. În plus, învederează Sentinţa civilă nr. 61/2018 prin care Tribunalul Arad a dispus obligarea numitului DDDDD. la plata sumei de peste 1.000.000 RON, suma reprezentând obligaţiile fiscale ale SC J. SRL şi în care este inclus şi prejudiciul reţinut în prezenta cauză. Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar şi a constatat că cetăţeanul sârb, cesionar al părţilor sociale ale societăţii, este vinovat inclusiv pentru defectuoasa organizare a contabilităţii şi păstrare a actelor contabile. Este, deci, imposibil ca acelaşi prejudiciu să fie reţinut şi în sarcina inculpatului A.

Tot cu privire la prejudiciu, s-a arătat că expertul parte Muşuroi Valentina CC. a formulat o opinie separată în care a reliefat 4 aspecte: declaraţia 394 este una informativă, nu un act fiscal generator de obligaţii fiscale, deci nu poate sta la baza stabilirii unui prejudiciu în cauză, constatările şi calculele organelor fiscale, care între timp şi-au pierdut oricum caracterul probatoriu sunt eronate şi pornesc de la premise contabile şi fiscale greşite, calculul prejudiciului pe variante este nelegal, iar în situaţia particulară a SC J. SRL, singura modalitate legală de stabilire a contribuţiilor fiscale era metoda estimării.

Sub acest aspect învederează Decizia penală nr. 247/2017 a Curţii de Apel Galaţi, decizie prin care instanţa a statuat că opinia separată a expertului parte trebuie calificată drept o noua expertiză pentru că este opusă din toate punctele de vedere opiniilor expertului desemnat. De asemenea, având în vedere pertinenţa şi legalitatea acestei opinii, urmează să se dea prevalenţă juridică faţă de opinia expertului desemnat. Apreciază că situaţia este identică şi în această cauză.

Pentru aceste motive, a solicitat respingerea apelurilor declarate de ANAF şi Ministerul public şi menţinerea soluţiei de achitare.

Inculpatul C., prin avocat EEEEE. a solicitat în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate în ce priveşte latura penală şi în rejudecare să se dispună achitarea inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 42 din C. pen. 1969, în temeiul art. 19 din Legea nr. 255/2003 raportat la art. 16 lit. a) şi la art. 396 alin. (5) din C. proc. pen.

În susţinere se arată că prima instanţă a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Instanţa a reţinut că raportat la multiplele cauze de reducere ale pedepsei incidente, la achitarea prejudiciului şi la conduita inculpatului în cauza s-ar impune în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2004 raportat la art. 91 din C. pen. 1969 şi la art. 5 din C. pen. încetarea procesului penal şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, respectiv a amenzii în cuantum de 1.000 de RON.

Apărătorul inculpatului a apreciat că în cauză s-ar fi impus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, iar nu încetarea procesului penal.

În primul rând, potrivit art. 19 din Legea nr. 255/2013 "Atunci când, în cursul procesului, se constată că în privinţa unei fapte comise anterior intrării în vigoare a C. pen. sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 din C. pen. din 1968, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanţa dispune achitarea, în condiţiile Codului de procedură penală". Condiţia săvârşirii faptei sub imperiul vechii legi este îndeplinită, fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul fiind săvârşită în intervalul de timp aprilie 2012 - august 2013, deci sub imperiul vechiul C. pen., astfel că dispoziţiile art. 181 din acest act normativ pot fi aplicate ca lege penală mai favorabilă.

În al doilea rând, cauzele de reducere ale pedepsei, conduita inculpatului, achitarea prejudiciului conduc la incidenţa prevederilor art. 18 din C. pen. din 1968 cu consecinţa dispunerii unei soluţii de achitare, iar nu de încetare a procesului penal cum a reţinut prima instanţă, faţă de prevederile exprese ale art. 19 din Legea nr. 255/2013.

În concret, s-a arătat că inculpatul a avut o conduită sinceră de la începutul urmăririi penale, conduită care a înlesnit descoperirea participanţilor şi aflarea adevărului în cauză. Relevante în acest sens sunt şi menţiunile din cuprinsul paginii 30 paragraful 5 din rechizitoriu în care se arată că inculpatul C. "a dat dovadă de sinceritate încă din primele faze ale cercetărilor, colaborând cu organele de urmărire penală şi contribuind la dovedirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi, mai ales, a celei de corupţie comise de inculpatul WW. D ...".

Prejudiciul stabilit în cursul urmăririi penale la suma de 373.163 RON a fost achitat în totalitate de către inculpat (aspect confirmat de menţiunile de la pagina 10 paragraful 3 din rechizitoriu şi de ordinele de plată existente la dosarul de urmărire penală); inculpatul nu are niciun fel de antecedente penale, fiind integrat în societate, în prezent acesta este administrator special al SC P. I. SRL Din înscrisurile depuse în probaţiune în primă instanţă rezultă că acesta administrează în prezent o societate cu 48 de angajaţi, societate care în anul 2018 a efectuat plăţi la bugetul de stat în cuantum de 1.156.884 RON, iar în ce priveşte situaţia familială, inculpatul are doi copii minori, ocupându-se de creşterea şi educarea acestuia.

S-a arătat că inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/2 a pedepsei în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002 a protecţiei martorilor, faptul că inculpatul beneficiază de această cauză de reducere a pedepsei este confirmat de menţiunea de la pagina 30 din rechizitoriu, precum şi de facilitarea tragerii la răspundere penală a altor persoane; de reducerea cu 1/2 a pedepsei în temeiul art. 10 din Legea nr. 241/2005 ca urmare a acoperirii a prejudiciului până la primul termen de judecată; şi, inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 a pedepsei, în temeiul art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ca urmare a recunoaşterii învinuirii.

Prin urmare, raportat la cauzele de reducere a pedepselor enunţate, limitele de pedeapsă ar fi situate între 4 luni şi 1 an şi 2 luni sau amendă. Aceste limite de pedeapsă rezultate în urma aplicării cauzelor de reducere a pedepsei relevă gradul de pericol social redus al faptei şi atingerea minimă adusă valorii apărate de legea penală. De asemenea, persoana şi conduita făptuitorului, achitarea prejudiciului reprezintă elemente care converg în sensul incidenţei art. 181 din C. pen. 1969.

Conchizând, prima instanţă atunci când a analizat criteriile de individualizare ale pedepsei, precum şi conţinutul concret al faptei ar fi trebuit să constate incidenţa art. 181 din C. pen. 1969, fapta neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni, şi să dispună achitarea inculpatului, în temeiul art. 19 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., iar nu încetarea procesului penal.

Pentru motivele arătate, inculpatul C. a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost acesta formulat.

Inculpatul WW. D., prin apelul formulat şi susţinut la termenul de judecată de apărători aleşi, avocat FFFFF. şi avocat GGGGG., a solicitat achitarea pentru infracţiunea de complicitate în temeiul art. 16 lit. a) şi lit. b) din C. proc. pen., pe acelaşi temei ca al autorilor. În subsidiar, având în vedere toate criteriile prevăzute de vechiul C. pen. a solicitat să se dea eficienţă la recunoaştere, la art. 10 din Legea nr. 241/2005 şi la achitarea prejudiciului şi aplicarea unei pedepse cu suspendare. A solicitat menţinerea soluţiei dispusă faţă de inculpatul WW. pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

S-a arătat că un alt motiv de apel este cuantumul ridicat al cheltuielilor de judecată la care a fost obligat inculpatul WW., raportat la ceilalţi inculpaţi, având în vedere că a fost achitat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, iar pentru infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina celorlalţi inculpaţi a fost doar complice. Solicită reducerea acestui cuantum.

Inculpatul F., prin memoriul depus la dosar de apărător ales avocat HHHHH., a solicitat desfiinţarea în parte a sentinţei atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. şi pentru infracţiunea reţinută în raport cu SC M. SRL, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.

În susţinere, s-a arătat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre prin care a dispus în mod judicios achitarea inculpatului pentru o serie de infracţiuni de evaziune fiscal reţinute în sarcina sa, cu excepţia raporturilor comerciale cu SC M. SRL pe care le-a apreciat ca fiind fictive.

Elementele de fictivitate au constat într-o simplă presupunere că inculpatul nu ar fi achitat suma de 145.000 RON, preţul integral al lucrării, unei societăţi care nu execută nicio parte din lucrarea contractată. Se apreciază că printr-o simplă prezumţie nu se poate răsturna prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 4 din C. proc. pen ... Plata s-a realizat în această manieră datorită înţelegerii părţilor în acest sens.

În continuare, s-a arătat că prima instanţă a apreciat că activitatea raporturilor rezultă şi din împrejurarea că această sumă a fost înregistrată în contabilitate ca şi avans, nu ca şi cheltuieli. Suma a fost înregistrată astfel, deoarece era o sumă achitată în rate, iniţial cu titlu de avans, iar lucrarea nu era încă efectuată.

Ultimul aspect reţinut de prima instanţă îl reprezintă faptul că cele 29 de facturi emanând de la SC M. SRL au fost completate de către F. sau soţia sa U., potrivit depoziţiilor lor. A menţionat că cei doi au completat, potrivit depoziţiilor, multe facturi şi chitanţe depuse la dosarul cauzei, iar instanţa nu le-a apreciat, totuşi, ca fiind fictive operaţiunile din acest considerent. În al doilea rând, celor doi nu le-au fost prezentate toate aceste facturi şi chitanţe de către organele de urmărire penală, ci au declarat potrivit "indicaţiilor" acestora. De altfel, aceştia au declarat că au completat şi facturile şi chitanţele emise de această societate în relaţia comercială cu SC O. SRL şi, cu toate acestea, inculpatul B. a fost achitat pentru această infracţiune, prima instanţă apreciind raporturile sale cu SC M. SRL ca fiind reale, iar fapta nu există.

Astfel, nu este de înţeles diferenţa de tratament juridic dintre cele două operaţiuni comerciale şi, mai ales, diferenţa de raţionament juridic. Motivarea este şi contradictorie sub acest aspect.

Astfel, prima instanţă a constatat că inculpatul A. a manifestat o preocupare reală pentru extinderea platformei betonate de la punctul de lucru din Arad, str. x, o dovadă în acest sens constituind-o oferta de preţ pentru aceasta lucrare de la SC II. SRL ofertă care a fost refuzată în favoarea celei a SC M. SRL datorită diferenţei mare de preţ. Pe lângă oferta scrisă, acest aspect a fost confirmat şi de martorul HH., administratorul acestei societăţi.

Or, dacă inculpatul a manifestat, într-adevăr preocupare pentru efectuarea acestei lucrări, este ilogic să se preteze la introducerea de facturi şi chitanţe fictive, când scopul său era ca această lucrare să se realizeze pentru a-şi putea extinde, în consecinţă, activitatea societăţii.

Prima instanţă a înlăturat şi apărarea inculpatului bazată pe existenţa unei hotărâri civile prin care societatea a fost obligată la restituirea contravalorii facturilor stornate, cu motivarea că instanţa civilă nu a analizat realitatea operaţiunilor. Apreciază că prima instanţă nu a analizat cauza în ansamblu, sub toate aspectele, iar considerentele hotărârii sunt intrate în puterea de lucru judecat.

Astfel, se arată că potrivit art. 52 alin. (3) din C. proc. pen. "hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale cu excepţia aspectelor care privesc existenţa infracţiunii".

În consecinţă, inculpatul F., prin apărătorul său apreciază că probele administrate în cauză sub acest aspect confirmă realitatea raporturilor comerciale dintre cele două societăţi, în timp ce simplele presupuneri ale primei instanţe nu sunt în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie. Pentru motivele arătate, solicită admiterea apelului.

Inculpatul B. prin concluziile scrise depuse la dosar de apărător ales avocat IIIII., a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 per. 1 lit. b) din C. proc. pen. respingerea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad ca nefondat şi să se constate legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate.

De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a solicitat respingerea apelului formulat de către ANAF, ca nefondat şi să se constate legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate pe latură civilă.

Referitor la apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, de observat faptul că acesta este un "copy-paste" a apelului din primul ciclu procesual, în cuprinsul acestuia făcându-se referire la un martor care nu a mai fost audiat în cel de al doilea ciclu procesual.

De menţionat că martorii care au fost audiaţi în fata instanţei de control judiciar au fost propuşi cu singurul scop de a constata realitatea activităţilor efectuate de către societatea condusă de inculpat şi, în niciun caz, pentru a lămuri problema existenţei sau inexistenţei precum a realităţii sau nerealităţii facturilor înscrise în contabilitatea societăţii SC O. SRL, în contextul în care a solicitat şi efectuarea unei expertize tehnice în construcţii care a fost apreciată de către instanţa de fond ca nefiind necesară datorită audierii martorilor.

Prin Încheierea din data de 1 aprilie 2020 s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în sensul reţinerii săvârşirii de către inculpatul B. a infracţiunii prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

Cu privire la acuzaţia reţinută în sarcina inculpatului B., se arată că din probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, a primului ciclu procesual, cât şi din faza de rejudecare nu pot forma convingerea care să susţină acuzaţiile Parchetului şi ANAF şi sunt de părere că nu se conturează date certe privind existenţa infracţiunilor imputate, organele judiciare fiind în imposibilitate efectivă şi obiectivă în a constata existenţa acestor fapte reţinute în sarcina inculpatului, Tribunalul Arad prin Sentinţa penală nr. 50/2019 apreciind în mod corect că fapta pentru care acesta este acuzat, nu există. Această soluţie, îşi găseşte justificare, instanţa de fond, apreciind în concret probele aflate la dosarul cauzei, astfel:

1. Concluziile expertizei, care pornesc de la "realitatea efectuării tranzacţiilor" având în vedere că expertului îi este interzis să se pronunţe sau să aprecieze dacă lucrările care au stat la baza emiterii facturilor au avut loc. De altfel aceasta este şi poziţia experţilor care arată faptul că instanţa de judecată este cea care va aprecia asupra realităţii lucrărilor prin intermediul nu a expertizei, ci a altor probe administrate în cauză, adică expertiza tehnică (care a fost respinsă) sau martori (care au şi fost audiaţi în cauză), precum şi a înscrisurilor ataşate fiecărei facturi, înscrisuri concretizate în "situaţii de lucrări", obligatorii potrivit normelor legale dar şi a contractelor încheiate între SC O. SRL şi SC M. SRL şi respectiv SC T. SRL pe de-o parte, iar pe de altă parte contractele SC O. SRL şi SC OOOO. SRL şi SC PPPP. SRL

În condiţiile celor menţionate mai sus, instanţa va trebui să ţină cont doar de varianta realităţii facturilor fiscale emise având în vedere că fictivitatea acestora nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă, dimpotrivă, ca urmare a reaudierii martorilor s-a constatat exact realitatea lucrărilor efectuate de către societatea condusă de inculpatul B.

Totodată, referitor la expertiza în discuţie, solicită să se constate că se face aceeaşi trimitere la practica CJUE în sensul că la f. x şi 14 din expertiză se reţine că, în conformitate cu jurisprudenţa, atât la nivel naţional, cât şi comunitar, pentru naşterea dreptului de deducere a TVA-ului, bunurile şi serviciile achiziţionate trebuie să aibă o legătură directă şi imediată cu operaţiunile în aval care dau drept de deducere, adică trebuie sa existe o legătura directă şi imediată între o anumită operaţiune în amonte şi/sau mai multe operaţiuni în aval care dau naştere unui drept de deducere a TVA-ului, caz în care, raportat la tranzacţiile în amonte şi aval efectuate pot fi incluse în categoria contribuabilului de bună-credinţă.

Mai mult decât atât, conform celor reţinute la obiectivul 2 în expertiză, valorile TVA deduse aferente facturilor achitate prin bancă sau la casieria societăţii, experţii, la f. x arată că facturile emise de SC O. SRL către diverşi beneficiari au acelaşi obiect cu obiectul facturilor ce conţin servicii prestate de către furnizorii societăţii.

De luat în considerare sunt şi răspunsul la obiectivul nr. 4, respectiv dacă furnizorii au declarat tranzacţiile cuprinse în facturile de la urmărire penală în declaraţia 394 ca reprezentând livrări către SC O. SRL, în sensul că acesta este afirmativ ca urmare a consultării acestor declaraţii pentru SC T. SRL şi SC M. SRL Totuşi, nedeclararea livrărilor către societatea lui B. de către celelalte societăţi în Declaraţia 394 nu poate fi reţinută în contra inculpatului, având în vedere contextul în care aceasta obligaţie nu îi aparţine. Aşadar, aspectele enumerate mai sus privitoare la expertiza aflată la dosarul cauzei au fost analizate de Tribunalul Arad, aşa cum rezultă din motivarea sentinţei apelate.

2. Analizarea declaraţiilor martorilor audiaţi în prezenta cauza, ca urmare a analizării în mod corect, instanţa de fond a apreciat că se conturează date certe privind existenţa reală a efectuării lucrărilor evidenţiate în cuprinsul facturilor emise, conturându-se o stare de fapt justă şi irefragabilă cu privire la realitatea acestora.

Din declaraţia martorului SSS. (inginer cu atribuţii la CTC-audiat şi cu ocazia primei judecaţi) a martorului TTT. (inginer) şi a martorului XXX., reiese în mod evident faptul că lucrările au fost efectuate, fie la parcul petrolier care aparţine SC OOOO. SRL în zona localităţii Turnu, jud. Arad lucrare care s-a întins pe o suprafaţa de 20 de km cât şi în municipiul Alexandria, pentru societatea SC PPPP. SRL - conform contractelor depuse la dosarul cauzei, existente între societatea lui B. şi cele două societăţi mai sus menţionate. De altfel, este de precizat că din declaraţiile martorilor de mai sus reiese faptul că, pe lângă lucrătorii SC O. având în vedere volumul mare de muncă şi timpul scurt în care trebuia efectuată aceasta lucrare - 3 luni de zile - termen datorat beneficiarului principal, efectivul de oameni cu care s-au prestat lucrările a fost cel puţin dublat, ajungându-se la 160 de persoane. Şeful de şantier, precum şi inginerii au cunoscut faptul că lucrările la parcul petrolier au fost efectuate cu personal de la SC M. SRL, printre alte societăţi care au fost enumerate de fiecare martor în parte având în vedere că s-a lucrat pe mai multe echipe, fiecare echipă fiind în subordinea unui inginer angajat la SC O. SRL Mai mult decât atât, fiecare martor audiat îl cunoaşte pe reprezentantul SC M. SRL, care de altfel a fost văzut şi la birourile societăţii inculpatului în mai multe rânduri, pentru situaţiile de lucrări, persoana care apare în declaraţiile date în faza de urmărire penală, dar şi în rechizitoriului parchetului, ca fiind persoana - alături de alte 2, faţă de care s-au disjuns cercetările.

Aceeaşi martori confirmă faptul că şi în municipiul Alexandria s-a lucrat pentru o perioadă mai lungă de timp cu persoane care au aparţinut SC T. SRL Se menţionează că inculpatul B. nu avea obligaţia de a verifica dacă personalul de la SC T. SRL este sau nu angajat la aceasta din urmă societate cu forme legale.

Referitor la declaraţiile inculpatul D. şi F., menţionează că acestea nu indică niciun moment faptul ca inculpatul B. ar fi avut vreo înţelegere cu aceştia, iar declaraţiile acestora nu se coroborează cu alte probe aflate la dosarul cauzei, cum, de altfel şi instanţa în rejudecare a motivat în cuprinsul sentinţei în discuţie.

Solicită să fie avut în vedere şi faptul că atât organul de urmărire penală, cât şi experţii arată că lucrările sunt real executate, acestea fiind confirmate de procesele-verbale şi de martori, nefiind pus astfel la îndoială faptul că aceste lucrări nu s-au executat.

În ceea ce priveşte apelul formulat de către ANAF, solicită, de asemenea respingerea, ca nefondat fără a aduce argumente în plus, atâta timp cât acesta este nemotivat în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B. Solicită să se constate că întreg apelul ANAF face trimitere exclusiv la coinculpatul A., fără a indica vreo critică cu privire la B.

Faţă de toate cele expuse mai sus, inculpatul B., prin apărător apreciază că Sentinţa penală nr. 50/2019 ca fiind una temeinică şi legală, instanţa în rejudecare procedând la o justă apreciere a probelor aflate la dosarul cauzei, iar singura şi unica soluţie conformă realităţii este menţinerea celor dispuse prin aceasta.

În apel, au fost audiaţi inculpaţii şi s-au reaudiat martorii NNN. fila x, HHH. fila x, CC. f.134, ZZZ. fila x, JJJ. fila x, III. fila x, HH. fila x, JJ. fila x, DD. fila x, MMM. fila x, RRR. fila x, KKK. fila x, QQQ. fila x. SSS. fila x, TTT. fila x, LLL. fila x, OOO. f. x.

Prin Decizia penală nr. 548/A din 25 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală pronunţată în Dosarul nr. x din 2014 în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii A., F., C. şi D., împotriva Sentinţei penale nr. 50 din data de 28 februarie 2019 pronunţată de tribunalul Arad în Dosar nr. x din 2014.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva aceleiaşi sentinţe.

S-a desfiinţat sentinţa atacată şi rejudecând:

I. 1. În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, respectiv în forma ulterioară modificării sale prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. b) şi art. 76 lit. a) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

2. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 65 din C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului A. cu datele de identificare de mai sus, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

3. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, şi b din C. pen. din 1969.

4. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) a constatat decăzut inculpatul A. din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii nr. 31/1990, până la data reabilitării sale.

II.1. Prin aceeaşi decizie, în baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, respectiv în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 din C. pen. din 1969, art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

2. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului B., pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, şi b din C. pen. din 1969; pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 66 din C. pen. din 1969, după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

3. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului B., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, şi b) din C. pen. din 1969.

4. În baza art. 81 din C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani calculat în condiţiile art. 82 din C. pen. din 1969.

5. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

6. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului B., asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. din 1969.

7. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) a constatat decăzut inculpatul B. din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii nr. 31/1990, până la data reabilitării sale.

III.1. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 din C. pen. din 1969, art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), art. 63 din C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C., fără antecedente penale, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 10.000 (zecemii) RON, pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

2. S-au pus în vedere inculpatului C. prevederile art. 631 din C. pen. din 1969, privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii, în caz de neexecutare cu rea-credinţă a acesteia.

3. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) a constatat decăzut inculpatul C. din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii 31/1990, până la data reabilitării sale.

IV.1. În baza art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, respectiv în forma ulterioară modificării sale prin Legea nr. 50/2013) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. a) din C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul F., la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, (raportat la faptele de evaziune fiscală săvârşite de către inculpaţii A., B. şi C.).

2. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 65 din C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului F. cu datele de identificare de mai sus, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, şi b din C. pen. din 1969.

3. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului F., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969.

3. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) a constatat decăzut inculpatul F. din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii 31/1990, până la data reabilitării sale.

V.1. Tot prin aceeaşi decizie, în baza art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, respectiv în forma ulterioară modificării sale prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (raportat la faptele de evaziune fiscală săvârşite de inculpaţii A., B. şi C.).

2. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 65 C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului D. cu datele de identificare de mai sus, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. din 1969.

3. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului D., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, şi b) din C. pen. din 1969.

4. În baza art. 291 din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

5. În baza art. 10 din Legea 187/2012, art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite cele 2 pedepse principale aplicate inculpatului D., după cum urmează: s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă), inculpatul D. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare.

6. În temeiul art. 45 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a aplicat inculpatului D., pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

7. În temeiul art. 45 din C. pen., s-au interzis inculpatului D. ca pedeapsa accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. din 1969, pe durata executării o perioadă pedepsei principale.

8. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) a constatat decăzut inculpatul D. din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii 31/1990, până la data reabilitării sale.

VI. În temeiul art. 88 din C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare aplicată inculpatului A., durata reţinerii şi arestului din data de 5 iunie 2014 până la data de 3 septembrie 2014.

VII. În temeiul art. 88 din C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului B., durata reţinerii şi arestului din data de 5 iunie 2014 până la data de 4 august 2014.

VIII. În temeiul art. 88 din C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare aplicată inculpatului D., durata reţinerii şi arestului din data de 5 iunie 2014 până la data de 3 septembrie 2014.

IX. În temeiul art. 88 din C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului F., durata reţinerii şi arestului din data de 5 iunie 2014 până la data de 3 septembrie 2014.

X. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 şi art. 7 din Legea nr. 26/1990, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă, o copie a prezentei hotărâri se comunică Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad.

XI. În baza art. 4 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 39/2015 cu aplicarea Anexei H.G. nr. 1.000/2015, infracţiunea săvârşită de inculpatul D. se înscrie în cazierul fiscal al acestui inculpat.

XII. În baza art. 4 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 39/2015 cu aplicarea Anexei H.G. nr. 1.000/2015, infracţiunea săvârşită de inculpatul A. se înscrie în cazierul fiscal al acestui inculpat.

XIII. În baza art. 4 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 39/2015 cu aplicarea Anexei H.G. nr. 1.000/2015, infracţiunea săvârşită de inculpatul B. se înscrie în cazierul fiscal al acestui inculpat.

XIV. În baza art. 4 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 39/2015 cu aplicarea Anexei H.G. nr. 1.000/2015, infracţiunea săvârşită de inculpatul C. se înscrie în cazierul fiscal al acestui inculpat.

XV. În baza art. 4 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 39/2015 cu aplicarea Anexei H.G. nr. 1.000/2015, infracţiunea săvârşită de inculpatul F. se înscrie în cazierul fiscal al acestui inculpat.

XVI. În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 şi art. 25 C. proc. pen. şi art. 1357, art. 1443 din C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, cu sediul în Arad, B-dul x, nr. 79, judeţul Arad în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român, după cum urmează:

- a fost obligat inculpatul C. către partea civilă la plata obligaţiilor accesorii (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. ) aferente unui debit în cuantum de 373.163 RON calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal în parte ce alcătuieşte suma totală de 373.163 RON, până la data când s-au achitat obligaţiile principale bugetare;

- au fost obligaţi în solidar inculpaţii A. şi D. către partea civilă la plata sumei de 241.414 RON, din care pentru suma de 190.679,40 RON şi în solidar cu inculpatul F., la care s-au adăugat obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. ) calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal în parte ce alcătuieşte suma totală de 241.414 RON, până la data achitării obligaţiilor bugetare principale.

XVII. În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 249 şi următoarele din C. proc. pen., s-au dispus următoarele măsuri asigurătorii:

- s-a menţinut măsura sechestrului asigurătoriu instituit prin Rechizitoriul din 22 august 2014, emis în Dosarul x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra următoarelor imobile, aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 241.414 RON, la care s-au adăugat obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. ):

a) imobil situat pe B-dul x nr. 24, jud. Arad - valoare impozabilă 64.515 RON, înscris în C.F. x-C1-U14;

b) imobil situat pe B-dul x nr. 24, jud. Arad - valoare impozabilă 111.926 RON, înscris în C.F. x-C1-U13;

c) imobil situat pe str. x, jud. Arad - valoare impozabilă 457641 RON, înscris în C.F. x-C1-U2;

- s-a menţinut măsura sechestrului asigurătoriu instituit prin rechizitoriul din 22 august 2014, emis în Dosarul x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra imobilului teren extravilan situat în com. Vladimirescu, Jud. Arad, înscris în C.F. x, aparţinând inculpatului D., până la concurenţa sumei de 241.414 RON, la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. );

- s-a menţinut măsura sechestrului asigurătoriu instituit prin rechizitoriul din 22 august 2014, emis în Dosarul x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra imobilului apartament situat în localitatea Floreşti, str. x, jud. Cluj., înscris în C.F. x - aparţinând inculpatului F., până la concurenţa sumei de 190.679,40 RON, la care s-au adăugat obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. );

- s-a instituit sechestru asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor A., D. şi F. cu datele de identificare de mai sus şi poprirea asigurătorie pe sumele datorate celor 3 inculpaţi până la concurenţa sumei de 241.414 RON pentru inculpaţii A. şi D. şi până la concurenţa sumei de 190.679,40 RON pentru inculpatul F., la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. ) calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal în parte până la data achitării obligaţiilor bugetare principale.

- s-a instituit sechestru asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului C. cu datele de identificare de mai sus şi poprirea asigurătorie pe sumele datorate inculpatului până la concurenţa sumei reprezentând accesorii (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. ) aferente unui debit în cuantum de 373.163 RON calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal în parte ce alcătuieşte suma totală de 373.163 RON, până la data când s-au achitat obligaţiile principale bugetare.

XVIII. În baza art. 273 alin. (4), art. 272 alin. (1), art. 175 alin. (5) din C. proc. pen. s-a dispus plata diferenţei onorariu expert în cuantum de 16.800 RON, din sumele avansate de părţi, în prezenta cauză în favoarea expertului fiscal judiciar AAAAA. posesor al Carnetului de consultant fiscal nr. 3912/2008.

XIX. În temeiul art. 398, art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii D., F., A., B. şi C., în mod individual pe fiecare la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărirea penală şi în primă instanţă.

S-a dispus virarea sumei de 217 RON, onorariu parţial avocat oficiu în apel pentru inculpatul F., din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii apelanţi A., F., C. şi D., la câte 500 RON fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, în limitele art. 417 şi art. 418 din C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, curtea de apel a constatat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, sunt fondate, iar apelurile declarate de inculpaţii A., F., C. şi D., sunt nefondate, pentru cele ce vor fi expuse în continuare:

Din probele administrate în cauză, respectiv Volumul I: denunţ penal; declaraţia martorului C.; proces-verbal de redare a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental; suport optic conţinând înregistrările efectuate în mediul ambiental şi a convorbirilor telefonice; procese-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere tehnică; Volumul II: fişe de evidenţă locală; declaraţii inculpatului C.; înscrisuri doveditoare a reparării prejudiciului de către inc. C.; declaraţiile inculpatului B.; înscrisuri doveditoare a reparării prejudiciului de către inc.

B.; procese-verbale de executare a mandatelor de aducere; declaraţiile inculpatului YY.; înscrisuri doveditoare a reparării prejudiciului de către YY.; declaraţiile inculpatului ZZ.; înscrisuri doveditoare a reparării prejudiciului; declaraţiile suspectului Y.; înscrisuri doveditoare a reparării prejudiciului de către Y.; declaraţiile suspectului AAA.; înscrisuri doveditoare a reparării prejudiciului de către AAA.; declaraţiile inculpatului D.; declaraţiile inculpatului F.; declaraţiile inculpatului A.; proces-verbal de consemnare a împrejurărilor constatate cu ocazia audierii martorei CC.; suport optic conţinând împrejurările constatate cu ocazia audierii martorei CC.; declaraţia martorei CC.; declaraţiile de martor a celor faţă de care s-a pus ulterior în mişcare acţiunea penală; declaraţiile martorului BBB.; declaraţiile martorului HH.; proces-verbal de recunoaştere după fotografie; declaraţiile martorului CCC.; planşe foto; declaraţia martorului DDD.;

înscrisuri; declaraţia martorului U.; Volumul III rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice fiscale; rapoarte de constatare-tehnico ştiinţifică grafoscopică; obiecţiuni la rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică şi răspunsuri la aceste obiecţiuni; Volumul IV: înscrisuri conţinând măsurile preventive dispuse de organele de urmărire penală şi instanţa (reţinere, propunere de arestare preventivă, propuneri de prelungire a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, încheierile instanţei prin care s-a pronunţat asupra luării sau revocării acestor măsuri);

înscrisuri referitoare la propunerea, dispunerea şi efectuarea percheziţiilor domiciliare şi informatice, suport optic conţinând rezultatul percheziţiei informatice (202); înscrisuri referitoare la dispunerea măsurii asigurătorii a sechestrului şi verificări în legătură cu aceasta măsura; înscrisuri, cereri de probaţiune şi pronunţare asupra acestora; Volumul V: înscrisuri conţinând verificări diverse efectuate de organele de cercetare penală, adrese şi răspunsuri de la administraţia fiscală, de la Oficiul Registrului Comerţului, corespondenţa electronică între WW.

şi F.,corespondenţa EEE. dintre cei doi inculpaţi; Volumul VI: înscrisuri ridicate în legătură cu SC O. SRL; Volumul VII: înscrisuri ridicate în legătură cu SC P. I. SRL; Volumul VIII: înscrisuri ridicate în legătură cu V. SRL, SC X. SRL, AFP Y.; Volumul IX: înscrisuri ridicate în legătură cu SC W. SRL şi SC W. SRL; Volumul X: înscrisuri ridicate în legătură cu SC I. şi SC G.; Volumul XI: înscrisuri ridicate în legătură cu SC J. SRL; Volumul XII: înscrisuri ridicate în legătură cu SC M. SRL; Volumul XIII:

sesizarea ANAF; Activitatea de Inspecţie Fiscală referitoare la activitatea inculpatului C. şi SC I. SRL; proces-verbal de inspecţie fiscală; înscrisuri; precum şi probele administrate în cursul judecăţii în ambele cicluri procesuale, curtea de apel a reţinut următoarea stare de fapt:

Cercetările penale au stabilit că în Dosarul penal nr. x din 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad privind pe inculpaţii N., ş.a. (din care a fost disjunsă prezenta cauză) s-au efectuat cercetări faţă de mai multe societăţi comerciale sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 constând în înregistrarea în contabilitate de documente justificative care nu au la bază operaţiuni reale. Printre societăţile comerciale furnizoare de documente justificative care atestă operaţiuni fictive s-a regăsit şi SC M. SRL, societate care a emis facturi care atestau operaţiuni fictive şi către SC I. SRL, SC J. SRL, SC O. SRL şi SC P. SRL

În aceeaşi cauză (65/P/2013) s-a dispus introducerea a unui investigator sub acoperire care a fost autorizat să solicite remiterea mai multor documente justificative care să ateste operaţiuni fictive în schimbul unui procent din valoarea facturilor. Astfel, la data de 4 septembrie 2013, investigatorul sub acoperire Q. s-a întâlnit cu inculpatul N. iar acesta i-a remis mai multe documente justificative, în schimbul unei sume de bani, documente care atestau operaţiuni fictive.

Din verificările efectuate în Dosarul nr. x a reieşit că o parte din societăţile care au înregistrat operaţiuni fictive provenind de la grupul de firme aflate în atenţia organelor fiscale şi de cercetare penală, sunt gestionate din punct de vedere contabil de către cabinetul de contabilitate SC R. SRL, al cărei asociat este numita D., soţia inculpatului D., drept pentru care s-a dispus disjungerea cauzei faţă de aceste aspecte, continuându-se cercetările în prezentul dosar penal.

Inculpatul D. a avut până în anul 2011 calitatea de comisar în cadrul Gărzii Financiare Arad, după care, urmare a restructurărilor de personal, a fost repartizat ca inspector la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Marilor Contribuabili, Activitatea de Inspecţie Fiscală, Regiunea de Vest. Datorită profesiei, inculpatul D. deţinea cunoştinţe de contabilitate, astfel încât, chiar dacă statutul de funcţionar public îi interzicea, acesta s-a ocupat în fapt de prestarea serviciilor de contabilitate pentru mai multe societăţi, în numele SC R. SRL, la care soţia sa, contabil autorizat, este asociată.

Inculpaţii D. şi F. s-au cunoscut încă din anul 2011, perioadă în care s-au înţeles ca primul să-i furnizeze secundului servicii de contabilitate pentru SC T. SRL, societate al cărei administrator este martora U., soţia inculpatului F., acesta din urmă fiind cel care administra în fapt respectiva societate. De asemenea, inculpatul D. mai presta în fapt servicii de contabilitate şi pentru SC P. SRL, SC O. SRL, SC V. SRL, SC W. SRL, SC W. SRL, SC I. SRL şi SC J. SRL, SC G. şi SC H. I. SRL, SC X. SRL şi P.F.A. Y.

Inculpatul B. este administratorul SC O. SRL.

În cursul aceluiaşi an, 2011, între inculpaţii D., B., pe de o parte şi F., pe de alta, au intervenit neînţelegeri generate de faptul că o persoană, despre care F. garantase că ar fi de încredere, ar fi creat un prejudiciu inculpatului B., administratorul SC O. SRL Pentru a stinge acele neînţelegeri, cei trei inculpaţi au fost de acord ca inculpatul F. să îl ajute pe inculpatul B. să diminueze pierderile suferite, prin emiterea unor facturi şi chitanţe din partea SC T. SRL către SC O. SRL care să ateste efectuarea de operaţiuni comerciale fictive, urmând ca în acest mod să se diminueze taxele ce urmau să fie plătite de această din urmă societate bugetului de stat.

Astfel, în perioada 2 noiembrie 2011 - 24 aprilie 2012, inculpatul F. a emis în numele SC T. SRL către SC O. SRL, 47 de facturi şi chitanţe care atestau efectuarea unor servicii de "curăţat, spălat, vopsit rezervoare, manipulat materiale" în sumă totală de 596.316 RON. Pentru a evita circuitele bancare, inculpaţii au convenit ca aceste documente justificative (facturi şi chitanţe) să fie întocmite zilnic, sub pragul de 5.000 RON, pentru a crea aparenţa unor decontări în numerar. Inculpatul D., cu ocazia centralizării documentelor contabile reale, comunica lunar inculpatului B. care era cuantumul taxelor pe care SC O. SRL trebuia să le plătească bugetului de stat, după care acesta din urmă decidea cât anume din acele obligaţii urmează a se deduce prin emiterea documentelor care atestau operaţiuni fictive. După ce îi era comunicată această sumă, inculpatul D. îl contacta pe inculpatul F. comunicându-i câte facturi şi chitanţe să întocmească, în ce cuantum şi cu ce obiect. Ulterior întocmirii respectivelor documente, inculpatul F. le preda inculpatului D. care, lunar, le înregistra în contabilitatea SC O. SRL ca şi operaţiuni reale. Pentru a da acelor operaţiuni aparenţă de realitate, inculpatul D. a întocmit la data de 01 noiembrie 2011, un contract de execuţie lucrări între SC T. SRL şi SC O. SRL, precum şi situaţii de lucrări/procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, aferente celor 47 de facturi/chitanţe.

Pentru ca operaţiunile fictive înregistrate în contabilitatea SC O. SRL să nu provină exclusiv de la SC T. SRL, inculpatul F. a luat legătura cu alte persoane, faţă de care cercetările au fost disjunse, care să-i pună la dispoziţie documente justificative (facturi şi chitanţe) în vederea introducerii lor în contabilitatea SC O. SRL Astfel, în aceeaşi modalitate, în luna august 2012 şi februarie 2013, inculpatul F. a mai emis, în numele SC Z. SRL 25 de facturi şi chitanţe în valoare totală de 124.000 RON, iar în numele SC AA. SRL un număr de 6 facturi/chitanţe în valoare totală de 29.908,80 RON. Respectivele documente justificative care atestau operaţiuni fictive de "curăţare, întreţinere şi spălare rezervoare, conducte, ţevi", respectiv "lucrări de sablare, vopsire rezervor metalic", au fost predate inculpatului D. care, conform înţelegerii cu inculpatul B., le-a introdus în contabilitatea SC O. SRL, întocmind pe lângă acestea un contract de prestări servicii în numele SC Z. SRL şi unul de execuţie lucrări în numele SC AA. SRL, precum şi situaţii de lucrări aferente fiecărei facturi/chitanţe.!!!

De asemenea, inculpatul D. s-a înţeles cu inculpatul B. să înregistreze în contabilitatea SC O. SRL operaţiuni fictive cu ajutorul unor documente justificative provenind de la alte societăţi decât cele procurate prin intermediul inculpatului F. Astfel, prin intermediul altor persoane, faţă de care cercetările au fost disjunse, inculpatul D., în cursul lunilor septembrie 2012 - februarie 2013, a procurat un număr de 7 facturi şi chitanţe emise de SC K. SRL în valoare de 35.000 RON şi 50 de facturi şi chitanţe provenind de la SC M. SRL, în valoare totală de 602.811,66 RON, pe care le-a înregistrat în contabilitatea SC O. SRL, întocmind şi în acest caz, pentru a da aparenţa realităţii operaţiunilor, câte un contract de execuţie de lucrări, precum şi rapoarte de lucrări aferente fiecărei facturi/chitanţe.

Pentru emiterea documentelor care atestau operaţiuni fictive şi introducerea lor în contabilitatea SC O. SRL inculpatul B. plătea un procent din valoarea facturată către inculpatul D., o parte revenind acestuia, restul fiind împărţit cu inculpatul F. şi celelalte persoane care au participat la emiterea documentelor.

Prejudiciul total cauzat de inculpatul B. prin înregistrarea în contabilitatea SC O. SRL a celor 135 de operaţiuni fictive, în valoare totală de 1.388.036,46 RON, este de 447.753,32 RON şi a fost reparat integral.

Inculpatul C., administratorul SC P. SRL, l-a cunoscut pe inculpatul D. în cursul lunii aprilie 2012, stabilind ca acesta din urmă să îi presteze servicii de contabilitate prin intermediul SC R. SRL Întrucât inculpatul C. i-a relatat inculpatului D. că are sume mari de plătit bugetului de stat, acesta i-a explicat că există posibilitatea de a determina reducerea respectivelor taxe prin înregistrarea de cheltuieli nereale, cunoscând persoane care emit facturi ce atestă operaţiuni fictive.

Inculpatul C. a fost de acord cu propunerea inculpatului D., astfel că acesta din urmă a luat legătura cu inculpatul F. căruia i-a solicitat să procedeze la completarea şi emiterea de documente justificative fictive pe care să le înregistreze în contabilitatea SC P. SRL

Inculpatul F., împreună cu alte persoane, faţă de care cercetările au fost disjunse, a emis în perioada aprilie 2012 - august 2013, în numele SC T. SRL, SC L. SRL, SC Z. SRL şi SC AA. SRL un număr de 237 de facturi/chitanţe în valoare de 1.267.922,2 RON, către SC P. SRL care reprezentau operaţiuni fictive.

De asemenea, inculpatul D. a procurat documente justificative şi prin intermediul altor persoane decât inculpatul F., persoane faţă de care cercetările au fost disjunse, înregistrând în contabilitatea SC P. SRL alte 123 de facturi/chitanţe în valoare totală de 590.000 RON provenind de la SC M. SRL şi SC BB. SRL

Pentru a evita circuitele bancare, inculpaţii au convenit şi în această situaţie ca documentele justificative (facturi şi chitanţe) să fie întocmite zilnic, sub pragul de 5.000 RON, pentru a crea aparenţa unor decontări în numerar.

Respectivele documente justificative care atestau operaţiuni fictive de "întreţinere reparaţii şi asamblare hală fabrică producţie carton" au fost predate inculpatului D. care, conform înţelegerii cu inculpatul C., le-a introdus în contabilitatea SC P. SRL, întocmind, pentru a da aparenţa că sunt reale, 6 contracte de execuţie de lucrări, precum şi situaţii de lucrări corespunzătoare operaţiunilor fictive.

Pentru emiterea documentelor care atestau operaţiuni fictive şi introducerea lor în contabilitatea SC P. SRL inculpatul C. plătea un procent din valoarea facturată către inculpatul D., o parte revenind acestuia, restul fiind împărţit cu inculpatul F. şi celelalte persoane care au participat la emiterea documentelor.

Prejudiciul total cauzat de inculpatul C., prin înregistrarea în contabilitatea SC P. SRL a celor 360 de operaţiuni fictive, în valoare totală de 1.834.884,80 RON, este de 373.163 RON şi a fost reparat integral.

Inculpatul A. este administratorul de drept al SC I. SRL şi SC G., pe lângă acestea administrând în fapt şi SC J. SRL şi SC H. I. SRL, societăţi care formal au ca administratori pe mama concubinei sale, CC. şi pe concubina sa, DD.

Cunoscându-se de mai mult timp cu inculpatul D., în cursul anului 2012, între aceştia au existat discuţii referitoare la prestarea unor servicii de contabilitate pentru SC I. SRL În acest context inculpatul A. i-a relatat inculpatului D. faptul că are sume mari de plătit la bugetul de stat pentru cele patru societăţi a căror activitate o coordonează, solicitându-i să găsească o modalitate pentru a diminua acele taxe. Inculpatul D. i-a prezentat atunci inculpatului A. varianta înregistrării în contabilitate a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, modalitate cu care acesta a fost de acord.

În consecinţă, inculpatul D. a luat legătura cu inculpatul F. căruia i-a solicitat să procedeze la completarea şi emiterea de documente justificative fictive pe care să le înregistreze în contabilitatea SC I. SRL, SC G. şi SC J. SRL

Inculpatul F., împreună cu alte persoane, faţă de care cercetările au fost disjunse, a emis în perioada aprilie 2012 - august 2013, în numele SC L. SRL şi SC Z. SRL un număr de 43 de facturi/chitanţe în valoare de 591.096 RON, către SC I. SRL, SC G. şi SC J. SRL care reprezentau operaţiuni fictive.

De asemenea, inculpatul D. a procurat documente justificative şi prin intermediul altor persoane decât inculpatul F., persoane faţă de care cercetările au fost disjunse, înregistrând în contabilitatea SC I. SRL, SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL alte 82 de facturi/chitanţe în valoare totală de 1.190.002 RON provenind de la SC M. SRL şi SC K. SRL

Pentru a evita circuitele bancare, inculpaţii au convenit şi în această situaţie ca documentele justificative (facturi şi chitanţe) să fie întocmite zilnic, sub pragul de 5.000 RON, pentru a crea aparenţa unor decontări în numerar.

În ceea ce priveşte operaţiunile fictive înregistrate de către SC J. SRL, nu a fost posibilă identificarea numărului exact de operaţiuni, întrucât inculpatul A., pentru a se sustrage urmăririi penale, a cesionat societatea unui cetăţean sârb, nefiind identificate facturile, chitanţele sau alte documente justificative. Relaţiile comerciale fictive pe care această societate le-a avut cu SC L. SRL, SC M. SRL şi SC K. SRL, în valoare totală de 1.157.818 RON reieşind din declaraţiile 394 (declaraţiile informative privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional).

Respectivele documente justificative care atestau operaţiuni fictive au fost predate inculpatului D. care, conform înţelegerii cu inculpatul A., le-a înregistrat în contabilitatea SC I. SRL, SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL

Pentru emiterea documentelor care atestau operaţiuni fictive şi introducerea lor în contabilitatea SC I. SRL, SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL inculpatul A. plătea un procent din valoarea facturată către inculpatul D., o parte revenind acestuia, restul fiind împărţit cu inculpatul F. şi celelalte persoane care au participat la emiterea documentelor.

Întrucât inculpatul D. a aflat că organele fiscale efectuează verificări încrucişate în legătură cu relaţiile comerciale ale SC M. SRL, (verificări coordonate cu cercetările penale din Dosarul nr. x din 2013), i-a comunicat inculpatului A. acest aspect, iar acesta, pentru a induce în eroare organele de control, a luat decizia stornării operaţiunilor comerciale pe care această societate le-a avut cu SC I. SRL În consecinţă, inculpatul D. a luat legătura cu numitul EE., faţă de care cercetările au fost disjunse, care a întocmit în luna mai 2013 în fals 29 facturi de stornare pe care le-a predat inculpatului D. spre a fi înregistrate în contabilitatea SC I. SRL Având suspiciuni asupra "seriozităţii" numiţilor FF. şi EE., inculpaţii D. şi A., au luat hotărârea de a storna şi operaţiunile fictive înregistrate în contabilitatea SC G. şi SC H. I. SRL, provenind de la SC K. SRL, societate controlată, de asemenea, de numitul EE. În consecinţă, numitul EE. a procedat la întocmirea facturilor nr. x din 30 iunie 2013 şi 614 din 12 iunie 2013, în numele lui "GG.", prin care atestă în fals, stornarea tuturor operaţiunilor fictive dintre SC K. SRL pe de o parte, respectiv SC G. şi SC H. I. SRL pe de alta. După ce a primit documentele justificative de stornare, de la numitul EE., inculpatul D. a procedat la înregistrarea lor în contabilitatea SC G. şi SC H. I. SRL.

Operaţiunile de stornare nu au însă nicio influenţă asupra existenţei infracţiunii de evaziune fiscală, care era consumată la data efectuării lor, acestea indicând doar intenţia inculpaţilor D. şi A. de a induce în eroare organele de control cu privire la fictivitatea relaţiilor comerciale.

Potrivit rapoartelor de constatare întocmite în faza de urmărire penală, prejudiciul total cauzat de inculpatul A., prin înregistrarea în contabilitatea SC I. SRL, SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL a operaţiunilor fictive, în valoare totală de 1.781.098 RON, este de 574.548 RON şi a fost reparat parţial, prin stornarea unora dintre operaţiunile fictive, astfel că a mai rămas de recuperat suma de 517.505 RON.

Prejudiciul total cauzat de inculpatul D., prin înregistrarea în contabilitate a celor 757 de operaţiuni fictive, în valoare totală de 4.592.463,95 RON, este de 1.609.850 RON şi a fost reparat parţial prin plata de către ceilalţi inculpaţi a prejudiciilor cauzate de fiecare în parte, cu excepţia inculpatului A., rămânând un rest de 517.505 RON,

Prejudiciul total cauzat de inculpatul F. prin înregistrarea în contabilitate a celor 454 de operaţiuni fictive, în valoare totală de 3.081.516,29 RON, este de 822.078,37 RON şi a fost reparat parţial prin plata de către ceilalţi inculpaţi a prejudiciilor cauzate de fiecare în parte, cu excepţia inculpatului A., rămânând un rest de 190.676,40 RON.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert consultant fiscal judiciar UUU. în al doilea ciclu procesual (vol IV), prejudiciul calculat la totalul tranzacţiilor comerciale ale societăţilor SC I. SRL, SC G., SC H. SRL şi SC J. SRL, este în sumă de 486.010 RON.

Din acest prejudiciu suma de 131.889 RON a fost decontată la bugetul statului fiind consecinţa operaţiunilor de stornare efectuate în lunile mai şi iunie 2013 la toate cele patru societăţi, astfel:

- SC I. SRL a stornat înregistrările efectuate în baza facturilor emise de M. în luna mai 2013;

- SC G. a stornat înregistrările efectuate în baza facturilor emise de K. în luna iunie 2013;

- SC H. SRL a stornat înregistrările efectuate în baza facturilor emise de K. în luna iunie 2013;

- SC J. SRL a declarat prin declaraţia 394 stornarea înregistrărilor efectuate de M. şi L. în semestrul I 2013.

De asemenea, în cursul urmăririi penale SC G. şi SC I. SRL au efectuat plăţi către bugetul de stat în sumă de 112.707 RON.

Concluzionând, expertiza a reţinut că prejudiciul rămas în plată este de 241.414 RON în sarcina SC J. SRL

În continuare, la data de 11 martie 2014 numitul C. a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad cu un denunţ formulat împotriva inculpatului D. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. În conţinutul sesizării, denunţătorul C. a arătat că este administrator al SC P. I. SRL, iar în această calitate, în cursul anului 2013 a fost supus unor verificări din partea organelor fiscale şi de cercetare penală în legătură cu înregistrarea în contabilitate a unor documente justificative care atestau operaţiuni fictive. În legătură cu înregistrarea acelor documente, denunţătorul C. a arătat că încă din luna aprilie 2012, l-a cunoscut pe inculpatul D., despre care a aflat că are calitatea de inspector în cadrul D.G.F.P. Arad Biroul de Inspecţie Fiscală. Acesta s-ar fi oferit să îl ajute la găsirea unei metode de a diminua taxele şi impozitele pe care trebuie să le plătească bugetului de stat, sens în care ar fi încheiat în mod formal un contract de colaborare cu soţia sa, D. (contabil autorizat) pentru ca aceasta să îi introducă în contabilitate operaţiunile comerciale.

În cuprinsul aceluiaşi denunţ s-a mai arătat că D. s-ar fi ocupat personal de introducerea în contabilitatea SC P. I. SRL a unor documente justificative care atestau operaţiuni fictive, printre care şi cele provenind de la SC. M. SRL Întrucât denunţătorul C. i-a relatat lui D. despre faptul că este cercetat în Dosarul x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, acesta din urmă i-a spus că are influenţă asupra lucrătorului de poliţie pentru a-l determina să dirijeze cercetările astfel încât să nu se constate în sarcina sa comiterea infracţiunii de evaziune fiscală:

" ... este un cretin (lucrătorul de poliţie n.s) ... o să-l pună cu botu' pe labe şi superiorul lui şi superiorul superiorului lui, o să vină şi o să vorbească cu el, da asta îi, îi un prost, îi tinerel, că calcă pă morţi şi aşa mai departe şi când merge mai deranjează şi pe unii şi pe alţii", această afirmaţie reieşind dintr-o discuţie înregistrată cu mijloace proprii de către C. şi depusă la dosarul x/2013

Denunţătorul C. a mai arătat că inculpatul D. a afirmat că organele de cercetare penală nu îi vor putea reţine infracţiunea de evaziune fiscală decât cu ajutorul organelor fiscale, sens în care l-a asigurat că are influenţă asupra colegilor săi pentru ca verificările pe care aceştia le vor face să îi fie favorabile. Aceste aspecte reies şi din înregistrarea ambientală pe care denunţătorul a pus-o la dispoziţia organelor de anchetă:

" ... dar poliţia nu este capabilă să facă un act din care să zică ... IDEAL PACK PLĂTEŞTE!, nu este de competenţa lor ... aşa cum nu e de competenţa mea să pun la unu cătuşe, că nu pot eu să pun ... o să vină ... s-o anunţat finanţele ..."

În cuprinsul denunţului formulat C. a arătat că, prin influenţa pe care inculpatul D. susţinea că o are faţă de organele de urmărire penală şi faţă de cele de control fiscale îl va ajuta să scape de orice acuzaţii, dând de înţeles că pentru aceasta va trebui să plătească o sumă de bani, fără însă a preciza cât anume.

În cauză s-a început urmărirea penală faţă de inculpatul D. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., apreciindu-se că există indicii rezonabile în ceea ce priveşte comiterea faptei.

Prin Încheierile nr. 17 din 12 martie 2014 şi 26 din 28 aprilie 2014 ale Tribunalului Arad s-a încuviinţat supravegherea tehnică constând în supravegherea video, audio sau prin fotografiere, precum şi interceptarea, localizarea şi înregistrarea comunicărilor efectuate de la şi către posturile x, x şi x, utilizate de inculpatul D. şi x, utilizat de denunţătorul C.

Din înregistrările efectuate în mediu ambiental cu ocazia întâlnirilor dintre C. şi inculpatul D. din datele de 17 martie, 20 martie, 26 martie, 2 aprilie, 10 aprilie, 29 aprilie, 7 mai şi 21 mai 2014 a reieşit că acesta din urmă a promis că, în situaţia în care organele de poliţie vor continua cercetările, va uza de influenţa pe care o are, personal sau prin tatăl său, faţă de persoane cu funcţii de conducere din cadrul I.P.J. Arad, A.N.A.F. Arad sau din cadrul Tribunalului Arad pentru a-l ajuta pe denunţător să scape de acuzaţiile de evaziune fiscală:

"crezi că io nu-s cu ... cu degetu' pe butonul roşu dacă îi de apăsat şi vorbit? ... că şi dacă îi, să zici că punem ... o să ajungă să pună presiune mare pe tine, o să vorbesc cu Bătrân (cms. şef OO., adjunct I.P.J. Arad - n. ns.) şi o să te trimit din partea mea. N-o să vorbesc io pân telefon altceva. O să te duci din partea lu' ... a mea şi a lu' taică-mio." ..." şi dacă s-ajunge în tribunal ... dom'le în tribunal se ştiu o grămadă, o grămadă se ştiu şi io ştiu şi cine trăbă. Şi la ăsta în mod normal pă linie de partid se poate ajunge ..."

Cu ocazia întâlnirii din data de 26 martie 2014 inculpatul D. l-a sfătuit pe denunţător ca înainte de a trafica influenţa faţă de superiorii lucrătorului de poliţie care instrumentează cauza, cms. NN., să încerce să îi ofere acestuia o sumă de bani:

"să vezi ... să-l testezi şi tu pe el, părerea mea ... şi atunci, dacă cumva, zic io, acceptă ... te poţi gândi la varianta asta, să-i pui într-un plic ... părerea mea îi să vorbeşti cu el prima dată pentru că tot timpu' când îi de rezolvat ceva nu rezolvi cu şefii . . . . . . . . . .încă nu îi de vorbit cu şefii, că cu ăştia micii rezolvi tot".

Ulterior, cu ocazia întâlnirii din data de 10 aprilie 2014, după ce denunţătorul C. i-a relatat inculpatului D. că a consultat un avocat şi că va fi pus sub învinuire pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, acesta din urmă a promis că va uza de influenţa pe care susţinea că o are faţă de şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Arad:

"o să vorbesc cu cineva, să văd atuncia. Să-l prind să vorbesc io cu şefu' lui, nu cu şefu' mare. Cu şefu' lu' ... ăsta, NN. sau cum mă-sa îl cheamă. La Economic." Cu acea ocazie C. a întrebat cât îl va costa acel ajutor, inculpatul D. arătând că nu ştie cuantumul sumei, sfătuindu-l însă să dea cât trebuie pentru asemenea situaţii, el angajându-se a face denunţătorului legătura cu şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor:

"Da' io nici nu ştiu ... doară nu crezi că îs pă tarife. Cât trăbă: atâta, atâta, atâta ... Că io numa' te pun în legătură, tu te duci şi vorbeşti ... sau cineva."

În acelaşi context, inculpatul D. l-a întrebat pe denunţător dacă i-a mai furnizat mărfuri (cutii din carton) inculpatului A., acesta răspunzând că nu i-a mai furnizat deoarece nu era rentabil. Inculpatul i-a solicitat atunci să reia furnizarea către acesta deoarece prin el va trafica influenţa faţă de organele de poliţie:

"îi bine să îl ţii aproape pe A. Şi ca şi client şi ca şi persoană. Că are relaţii peste tot în Arad. De la cel mai mare la cel mai mic posibil ... Îi răspunzi la telefon şi îl serveşti când îţi cere omu', că nu-ţi cere, oricum, pe gratis, că plăteşte . . . . . . . . . .da' dacă e de intervenit la superior, prin el o să intervin ... bă, io ti-am spus. Tu . el se are nu bine cu MM., ultra bine ... cu MM., şefu' de la Economic. Şefu' lu' ... NN." În aceste condiţii C. a fost de acord să reia furnizarea de mărfuri către acea persoană, chiar în condiţii dezavantajoase:

"Dacă mă duc, nu în pierdere, dar măcar cu cât iau materia primă, să acopăr acolo cheltuielile şi, na, iacă, îi dau cutii, na, acum ce să fac?"

Pe de altă parte, inculpatul D. a promis denunţătorului că are influenţă şi asupra colegilor săi din cadrul Biroului de Inspecţie Fiscală al D.G.F.P. Arad care urmează a-i efectua controlul de fond:

"că ti-am spus că eşti programat la control de fond ... n-o fost la tine PP. cu ... QQ . . . . . . . . . .şi-or zis că ţi-o venit avizul de inspecţie pentru control?" ..."lasă-i să vină! În mod normal ştiu şi cine trebuie să vină, în mod normal şi la cine o ajuns controlu', din ce birou s-o emis decizia de unde va veni."

În perioada desfăşurării activităţilor de control de către Biroul de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad inculpatul D. şi-a manifestat nemulţumirea în legătură cu faptul că nu au fost repartizaţi inspectorii pe care i-ar fi putut aborda în scopul creării unei situaţii avantajoase denunţătorului:

"Io nu ştiu de ce n-o venit cine trebuia să vină. Pe mine aia mă deranjează ... PP. cu PP., cu ... cum îl cheamă? Cu QQ . . . . . . . . . .Ăştialalţi cu controlu' ... io zic că nu merge, că nu-i ... îs buni, îs corecţi, îs ... mai ales că serviciu' o picat prost de la început, de unde vin ăştia ... nu ştiu cum ... mea o picat la RR., la şefu' ăsta al lor ... io asta speram, să vină PP. cu QQ . . . . . . . . . .cu ei mergeam direct şi vorbeam". Denunţătorul C. i-a relatat atunci inculpatului D. faptul că persoanele care au venit în control sunt inabordabile şi nu sunt dispuse să accepte nici măcar avantaje protocolare, cum ar fi o cafea sau mâncare:

"le-am făcut cafea, le-am cumpărat meniuri ... că o zis doamna aia ... SS., că ea ... ei au sadnwich-uri ..."

În această situaţie, inculpatul D. a luat hotărârea de a influenţa rezultatul controlului prin intermediul şefului Biroului de Inspecţie Fiscală, TT., cu care ar urma să ia legătura prin inculpatul A.:

"Mâine vreau să mă duc eventual să vorbesc cu A., să văd, să văd. Mă gândesc, iar gândesc prostii ... Să văd cât de bine se ai ... să are el cu Delimanu'. Şefu' de control. Şefu' mare". Denunţătorul C. a fost de acord cu propunerea făcută de inculpatul D., de a-i furniza mărfuri gratuit inculpatului A., timp de trei ani, în valoare de 9000 RON pe an, pentru ca acesta să îşi exercite influenţa asupra şefului Biroului de Inspecţie Fiscală, TT.:

"Mă io aşa m-am gândit cu A. Sincer! Mi-am făcut aşa un calcul, că ... na. Un an, doi ... nu ştiu. Nouăzeci de milioane, nu? Nouă mii o sută.", moment în care inculpatul D. a intervenit solicitându-i să-i ofere mărfuri în valoare de 10.000 RON pe an: "Pune zece mii!", sumă cu care denunţătorul a fost de acord:

"Na, zece mii de RON pe an, iacă, un an, doi, pot să-i ofer cutii ... Trei ani dacă trăbă."

Inculpatul D. i-a relatat atunci denunţătorului că nu are curajul să intervină în mod nemijlocit la directorul Biroului de Inspecţie Fiscală, TT., afirmând că acesta ar fi o persoană influentă şi sprijinită politic:

"Nu pot io să mă duc, ca şi inspector ... Nu că nu pot, mi' foarte greu. Aici am un nod în ... în ... în gât când vorbesc, chiar dacă am tupeu, că nu ştiu cum să îl iau. Că şi acela îi coios, Să stai, eşti pă ... o fost UU.-u' 2000 - 2004, 2004, 2007, 2008 o fost P.D.L.-u' . Acuma Îi UU. cu VV. împreună şi tu eşti tot hopa-mitică, eşti tot în picioare. Deci, în mod normal ştiu cine îl susţine pe el. Şi are sprijin ..." Denunţătorul C. şi-a manifestat nedumerirea faţă de aceste afirmaţii:

"Stai puţin, că n-am înţeles. Adică ... şefu' tău mare îi ... susţinut politic de ... da' nu s-o terminat tâmpenia asta?" Inculpatul D. a răspuns:

"Never. La noi în România, niciodată" şi că va trebui să intervină prin factorul politic la directorul Biroului de Inspecţie Fiscală:

"că nu-i tot una io să-i spun sau să vină de cine ascultă el, să zic şi cine l-o susţinut pe el politic ... deci există o cale să ajungi aşa la TT. sau pot să mă duc io direct aşa. Ştii? Numai că nu ştii cum reacţionează. Îi una când îi spun eu ceva sau îi una când îi spune acela marele ceva."

În acest context, inculpatul D. i-a propus denunţătorului C. să plătească anumite sume de bani către partidele politice, fără a preciza cuantumul acestor sume, pentru ca factorul politic să-l determine pe directorul Biroului de Inspecţie Fiscală să influenţeze rezultatul controlului:

"ţie nu ţi-o venit nimeni vreodată să te întrebe: bă, nu vrei să cotizezi la niciun partid? ... o dată şi o dată sprijini şi tu un partid ... Acum ... Când îi campanie mă refer (campania pentru alegerile europarlamentare - n.ns.) ... că astea cam aşa se fac ... da' în mod normal cine dă bani, după ce ajunge partidul la putere, zice: OK, îţi mai aduci aminte că ţi-am dat bani? Ajută-mă şi pe mine! ... OK, partidu' are datoria să te ajute." Denunţătorul C. a fost de acord cu propunerea inculpatului D. de a da bani unor partide politice pentru a se exercita în acest mod influenţa asupra directorului Biroului de Inspecţie Fiscală:

"Dacă trăbă să mă bag în politică, iacă, no, mă bag în politică. Adică nu io mă bag. Să le dau bani la campania electorală. No, cât trăbă! ... dacă mă bag în politică şi dau bani la campania electorală, mă rezolvă?" Inculpatul D. a răspuns afirmativ la această întrebare:

"să văd cum îl abordez pă ăsta (TT. - n.ns.) ... da' tăt îi politic, în ... mea . . . . . . . . . .Păi poţi să meri şi să-i spui: bă, frate, uite, am un control, am o belea, am o problemă ..."

Pentru acest demers, inculpatul D. a afirmat că va aborda factorul politic prin tatăl său, director al unui cotidian local, care ar avea asemenea conexiuni:

"Tre' să vorbesc să văd în ce ... că şi bătrânu' meu ştie ... pe politic. Care, unde, ce şi cum. Păi cine-i a doua putere în stat? Nu presa? Nu armata, nu poliţia sau ... Primu' ţi-i securitatea şi al doilea ţi-i presa ..."

Cu toate că inculpatul D. a ezitat iniţial să-şi abordeze colegii care se aflau în control la SC P. SRL, la data de 28 aprilie 2014, ora 16: 44, acesta l-a apelat pe inspectorul XX., stabilind o întâlnire cu acesta, fără a se cunoaşte conţinutul discuţiilor purtate cu ocazia întâlnirii din faţa Palatului Copiilor de pe B-dul x din mun. Arad. La data de 7 mai 2014, inculpatul D., cu ocazia discuţiilor purtate cu C. şi interceptate în mediu ambiental, a afirmat că i-a relatat inspectorului XX., cu ocazia acelei întâlniri, despre fictivitatea operaţiunilor comerciale:

"Hai c-am vorbit cu Alin ... pă faţă, ştie, acum nu mă duc dă fiecare dată să-l ... tăt îi dau ghioambe".

De asemenea, la data de 15 mai 2014, inculpatul D. l-a apelat telefonic pe directorul Biroului de Inspecţie Fiscală Arad, TT., stabilind o întâlnire confidenţială cu acesta pentru a doua zi, nu la birou, ci într-un alt loc (cu toate că aceştia au birourile în aceeaşi clădire):

"Bun, da' n-aş vrea pe la birou! Să ne vedem undeva ..." A doua zi, 16 mai 2014, în jurul orei 11:30, inculpatul D. s-a întâlnit cu TT., fără a se putea însă stabili conţinutul discuţiilor, înregistrarea ambientală fiind realizată de la distanţă.

Cu ocazia ultimei întâlniri înregistrate în mediu ambiental, întrebat de către C. dacă ar putea interveni prin tatăl său, astfel cum a afirmat anterior:

"Şi taică-to ce zice? ... nu ne poate ajuta cumva ... ceva pile?", inculpatul D. a afirmat că acesta şi inculpatul A. vor acţiona doar în momentul în care vor vedea rezultatul verificărilor efectuate de către organele de cercetare penală şi cele fiscale:

"în afară dă faptu' că nu doarme nopţile, cum zice el, ce să zică? ... încă nu îi de făcut val, că şi A. încă n-o vorbit cu nime'. Stăm să vedem ce ... unde, ce şi cum ... că poate avem noroc dă la Dumnezo' şi nu trăbă nimic făcut."

Inculpaţii D., F. şi C. au recunoscut starea de fapt astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu, în faza de judecată solicitând ca judecata să se facă în condiţiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen.

În declaraţiile date în cursul urmăririi penale aceştia au arătat modul de desfăşurare a activităţii infracţionale, povestind amănunţit procedeul folosit în raport cu fiecare societate, situaţie care concordă cu starea de fapt reţinută mai sus.

În esenţă, inculpatul F. a declarat că la solicitarea lui D. a întocmit mai multe facturi emise de SC T. SRL, la care soţia sa JJJJJ. era administrator, către SC O. SRL, trecând anumite operaţiuni care nu erau reale. A relatat inculpatul că firma sa nu a efectuat lucrările menţionate în facturi, în schimb el a primit de D. 4% din valoarea facturii. D. îi cerea periodic să completeze facturi emise de firma soţiei sale către diverse societăţi. A arătat inculpatul că a completat facturi şi chitanţe în care erau menţionate operaţiuni nereale pentru SC I. SRL, SC J. SRL, SC G., SC O. SRL, SC P. SRL

La fel şi inculpatul D. a arătat activitatea desfăşurată în raport cu inculpatul B. pentru SC O. SRL, inculpatul C. pentru SC P. SRL şi A. pentru SC I. SRL, SC J. SRL, SC G., SC H. Cu privire la inculpatul A., D. a arătat că discuţiile despre înregistrarea în contabilitatea SC I. SRL, SC J. SRL, SC G. le-a purtat în toamna anului 2012 cu A., acesta fiind de acord să îşi diminueze impozitul prin înregistrarea de operaţiuni fictive în contabilitate. A avut o singură întâlnire cu A. pe această temă, ulterior fiindu-i doar transmise sumele care trebuiau deduse. La acea întâlnire au stabilit că procentul din fiecare factură să fie 8%, din care D. să primească 2%, iar cei care le furnizau primeau restul. D. primea efectiv suma de la barul restaurantului deţinut de A., fiindu-i predată efectiv de vreunul dintre angajaţi într-un plic sigilat. Preda suma de bani celor care au emis facturile, iar ulterior aceştia îi dădeau 2% din valoarea facturii. Primea biletul de la bar conţinând însemnări privind suma care trebuie facturată, precum şi bunurile sau serviciile tranzacţionate, bilet pe îl preda lui F. sau KKKKK., urmând ca aceştia să completeze facturile, chitanţele cu acele menţiuni. Banii care reprezentau procentul din sumele facturate îi primea ulterior tot de la bar în plic sigilat, iar după aceea îl preda celui ce completa facturile, care îi dădea partea, reprezentând procentul asupra căruia a convenit cu A.

A mai declarat D. că pentru ridicarea sumelor de bani nu era anunţat, în prealabil ştia data la care să meargă să-i ridice, după data de 25. Doar întreba personalul angajat la bar dacă este ceva, iar aceştia îi înmânau plicul, fără a avea alte discuţii cu ei.

Şi inculpatul C. a arătat modul cum s-au derulat operaţiunile de înregistrare în contabilitatea SC P. a facturilor fictive emise de inculpatul F. şi cele procurate de inculpatul D.

În ce-l priveşte pe inculpatul B., acesta a avut o poziţie parţial sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând o parte din actele materiale reţinute în sarcina sa. A susţinut că anumite operaţiuni au fost reale.

Astfel, inculpatul a susţinut că o parte din facturile care s-au reţinut în rechizitoriu că nu reflectă operaţiuni reale, au avut la bază lucrări efectuate în realitate. A arătat că: Factura nr. x din 29 noiembrie 2011 în valoare de 248.000 RON, furnizor T. SRL; Factura nr. x din 30 decembrie 2011, cu acelaşi furnizor în valoare de 124.000 RON; Factura nr. x din 31 octombrie 2012, furnizor M. SRL, cu valoare de 62.000,19; Factura fiscală nr. x din 30 noiembrie 2012, cu valoare 148.799,89 RON furnizor M. SRL; Factura fiscală x din 7 ianuarie 2013, furnizor M. SRL în valoare de 157.611,58 RON; reflectă operaţiuni reale. În declaraţia de la, inculpatul B. a arătat că, nu toate facturile de la F. sunt false, sunt vreo 10 - 12 facturi false, pentru care a plătit un comision de 8%, ce a făcut el este o prostie şi pe care nu ar mai face-o.

Aceste susţineri ale inculpatului B. sunt însă contrazise de declaraţiile inculpaţilor F. şi D., precum şi de celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, facturile şi chitanţele ce atestă operaţiuni fictive au fost emise în mare măsură de inculpatul F., sau, după caz, procurate de inculpatul D., aceştia arătând în declaraţiile date că documentele justificative sunt nereale, fiind întocmite chiar de ei şi predate inculpatului B. în scopul eludării plăţii obligaţiilor fiscale.

Totodată, martora U., soţia inculpatului F., a arătat că ea personal a completat documente contabile cu numele societăţii conform datelor comunicate de soţul său, telefonic sau în scris, facturi ce se regăsesc în contabilitatea societăţilor administrate de inculpatului B. Martora a fost audiată şi în instanţă, arătând că îşi menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale.

Documentele justificative (facturi, chitanţe) au fost întocmite zilnic, sub pragul de 5.000 RON, pentru a crea aparenţa unor decontări în numerar şi a evita circuitele bancare, conform înţelegerii dintre inculpat şi D. şi F.

De remarcat este şi faptul că SC T., potrivit comunicărilor ITM nu figura cu personal angajat, lucrările putând fi efectuate cu personal angajat la "negru", situaţie în care cheltuielile nu mai puteau fi decontate în condiţii legale.

Împrejurarea că martorii SSS., TTT., LLLLL. au declarat că SC O. a efectuat anumite lucrări, nu dovedeşte că fapta reţinută în sarcina inculpatului B. nu există, aşa cum s-a arătat, din probele administrate şi analizate a rezultat că documentele justificative nu îndeplinesc condiţiile legale, ba mai mult, acestea nu au fost înscrise în declaraţiile 394 de către societăţile administrate de inculpaţii F. şi C.

Prin urmare, soluţia de achitare a inculpatului B. este nelegală.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., acesta nu a recunoscut săvârşirea faptei, însă susţinerile sale sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, inculpatul A. a susţinut că nu a avut vreo înţelegere cu inculpatul D. cu privire la înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor fictive. În ceea ce priveşte SC I.

I. SRL, inculpatul A. a arătat că toate cele 85 de operaţiuni înregistrate în contabilitate, în valoare totală de 473.560 RON ar fi reale. Această afirmaţie nu corespunde realităţii, din probele administrate reiese că inculpatul D. a fost cel care a procurat acele documente justificative şi tot el le-a înregistrat în contabilitatea SC I. SRL De asemenea, documentele au fost întocmite de persoane care nu aveau vreo calitate în cadrul acelor societăţi, aspecte recunoscute, atât de inculpatul D., cât şi de inculpatul F. sau martora U. care au arătat că ei, personal, au completat facturi şi chitanţe emise către SC I. SRL, fără ca respectivele bunuri sau servicii să fie livrate.

În ceea ce priveşte relaţia dintre SC I. SRL şi SC M. SRL, inculpatul a arătat că ar fi fost contactat de către o persoană necunoscută care s-ar fi prezentat ca reprezentant al acelei societăţi şi care i-ar fi propus efectuarea unor lucrări de amenajare a unei parcări. A susţinut că s-a înţeles cu acea persoană necunoscută să îi plătească în avans sumele de bani necesare achiziţionării materialelor, astfel explicându-se încheierea celor 29 de operaţiuni în valoare de 145.000 RON. Inculpatul A. a mai arătat că acea persoană necunoscută nu ar mai efectuat lucrările promise.

Această apărare nu poate fi luată în considerare pentru următoarele: pe de o parte, aşa cum evidenţiază documentele financiar contabile, sumele respective au fost înregistrate în contabilitatea SC I. SRL ca şi cheltuieli, nu ca avans, iar, pe de altă parte, din modalitatea în care au fost întocmite respectivele documente, reiese că acestea sunt fictive. Susţinerea inculpatului că ar fi plătit o asemenea sumă mare de bani unei persoane necunoscute nu poate fi luată în considerare, iar întocmirea a 29 facturi de fictive, datate în zile consecutive ale lunii octombrie 2012, s-a făcut doar pentru a se situa sub pragul de 5.000 RON zilnic, în vederea evitării circuitelor bancare.

Împrejurarea că facturile emise au fost fictive reiese şi din stornarea respectivelor operaţiuni, inculpatul D. arătând circumstanţele concrete în care s-a luat decizia acestor stornări: demararea controalelor încrucişate în ceea ce priveşte SC M. SRL şi suspiciunile asupra "seriozităţii" suspecţilor FF. şi EE.

De asemenea, în cuprinsul raportului de expertiză fiscală întocmit în faza de judecată în al doilea ciclu procesual, expertul a arătat că stornarea facturilor emise de SC M. SRL în beneficiul SC I. SRL, prin emiterea unui număr de 29 facturi cu numere consecutive cuprinse în intervalul 1000 - 1028 şi perioada 1 mai 2013 - 30 mai 2013, zilnic, nu constituie o practică uzuală în activitatea economică curentă, fiind de notorietate că stornările unor facturi se fac de regulă printr-o singură factură fiscală, mai ales că SC M. SRL nu a întreprins nimic pentru a respecta clauza din contractul de prestări servicii.

În continuare a arătat expertul că având în vedere natura bunurilor ce trebuiau restituite furnizorilor, în cazul SC G. - feţe de masă, veselă, aragaz, masă de lucru, friteuză, iar în cazul SC H. SRL - piese şi consumabile auto, respectiv ulei auto, filtre, bujii, planetare, acestea nu mai puteau fi restituite la aceeaşi valoare de întrebuinţare în care au fost achiziţionate şi mai ales la acelaşi preţ, deoarece aşa cum a rezultat din documentele financiar contabile, toate aceste bunuri la aprovizionare au fost evidenţiate pe cheltuieli, respectiv costuri, deci date în consum direct, fără a mai fi stocate în magazie. În situaţia în care aceste bunuri ar fi fost stocate în magazie, deci s-ar fi aflat în aceeaşi stare şi la momentul returnării, acestea ar fi fost contabilizate în contul de stocuri. Faptul că aceste bunuri nu se regăseau în categoria stocurilor este reliefat şi de lipsa acestora din inventar, cu ocazia inventarierii anuale efectuate asupra întregului patrimoniu al societăţii.

Urmare a stornării facturilor emise de SC K. SRL în valoare totală de 50.000 RON, după ce facturile respective au fost achitate societăţii furnizoare în tranşe de câte 5.000 RON, SC G. nu a depus diligenţele necesare pentru recuperarea sumei de bani plătită furnizorului.

La fel şi în cazul stornării facturilor emise de SC K. SRL în valoare totală de 65.000 RON, după ce facturile respective au fost achitate societăţii furnizoare în tranşe de câte 5.000 RON, SC H. SRL nu a depus diligenţele necesare pentru recuperarea sumei de bani plătită furnizorului.

În raport cu toate acestea, se concluzionează că tranzacţiile dintre SC G., SC H. SRL, SC I. SRL şi SC J. SRL şi cele patru societăţi încriminate sunt tranzacţii neconforme uzanţelor normale în relaţiile economice dintre agenţii economici.

În continuare şi în cazul relaţiilor comerciale dintre SC I. SRL cu SC K. SRL şi SC L. SRL, inculpatul A. a arătat că s-a înţeles cu reprezentanţii acestor societăţi, persoane pe care, de asemenea, nu le cunoaşte şi nu poate oferi niciun fel de date despre acestea, să cumpere diverse piese de schimb (consumabile), pe care le-a folosit în activitatea societăţii.

Şi în această situaţie respectivele operaţiuni sunt considerate fictive, având în vedere declaraţiile inculpaţilor D. şi F. care arată că ei au fost cei care au întocmit documentele în vederea introducerii lor în contabilitatea SC I. SRL Prezintă, de asemenea, relevanţă şi faptul că toate operaţiunile sunt întocmite în cuantumul sumelor de 4.960 sau 5.000 RON, tocmai pentru a se evita circuitele bancare şi a ascunde astfel fictivitatea lor.

În ceea ce priveşte SC G. inculpatul A. a folosit aceeaşi apărare, afirmând că nu s-a ocupat în mod direct de această societate.

S-a considerat că nu prezintă relevanţă dacă acesta s-a ocupat sau nu în mod direct de administrarea SC G. atâta timp cât din probele administrate reiese că el a fost cel care a luat decizia înregistrării operaţiunilor fictive în contabilitatea acestei societăţi.

Această societate a înregistrat în aceeaşi perioadă de timp operaţiuni în relaţie cu aceleaşi societăţi care au emis documente justificative şi pentru celelalte firme controlate de inculpatul A., iar inculpatul D.

D. a arătat că modul de operare în toate situaţiile a fost acelaşi. De asemenea, fictivitatea operaţiunilor reiese din modalitatea de achiziţie şi din cantitatea produselor care fac obiectul operaţiunilor fictive. Chiar dacă în activitatea unui restaurant, paharele, tacâmurile sau feţele de masă ar putea fi considerate consumabile, achiziţionarea într-un timp scurt a 1600 de pahare (o mie şase sute), 530 feţe de masă, 498 de cuţite, pe lângă alte cantităţi care au fost facturate sub denumirea generală de "tacâmuri" sau "veselă", pune în evidenţă fictivitatea acestor operaţiuni, în condiţiile în care, atât inculpatul F. şi D. au arătat că ei au fost cei care au emis/scris, respectiv înregistrat acele documente în contabilitatea SC G., fără ca vreuna din respectivele operaţiuni să fi avut loc.

Referitor la SC H. I. SRL şi SC J. SRL, inculpatul A. a arătat că acestea au fost administrate de către concubina sa, DD., respectiv mama concubinei sale, CC. şi că nu s-a ocupat în fapt de administrarea lor, astfel că nu cunoaşte dacă aceste societăţi au înregistrat sau nu operaţiuni fictive în contabilitate.

Această apărare este însă contrazisă de probele administrate în cauză, care relevă faptul că inculpatul A. a fost cel care s-a ocupat, cel puţin parţial, de administrarea celor două societăţi şi, mai ales, tot el a fost cel care a luat decizia înregistrării în contabilitatea acestora a operaţiunilor fictive. Şi aceste societăţi au înregistrat în acelaşi interval de timp operaţiuni provenind de la aceleaşi firme, inculpaţii F. şi D., arătând că respectivele operaţiuni nu au existat, ei fiind cei care le-au completat/scris, respectiv înregistrat în contabilitate cu scopul de a diminua masa impozabilă.

Faptul că inculpatul A. s-a ocupat de activitatea SC J. SRL a rezultat, atât din declaraţiile inculpatului D., cât şi din declaraţiile martorilor audiaţi, el a fost cel care a purtat negocieri directe cu clienţi ai acestei societăţi. Astfel, martorul JJ. a relatat în declaraţiile sale date în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, inclusiv în faţa instanţei de apel, că a lucrat ca şi consilier juridic la KK., au avut relaţii comerciale cu SC J. SRL, la momentul redactării contractului dintre cele două societăţi, şeful de şantier i l-a prezentat pe A., ca fiind reprezentantul SC J. SRL

Contractul a fost predat de martor numitului A. care ulterior i l-a restituit după un anumit interval de timp semnat şi ştampilat. Apoi la acest contract a fost încheiat un act adiţional între KK. şi SC J. SRL, care a fost semnat şi ştampilat de faţă cu martorul de către A., acesta având asupra sa două ştampile, una cu datele firmei şi una cu semnătură.

Martorul HH. a declarat în faza de urmărire penală că este administrator la SC II. SRL La jumătatea anului 2012 a avut nişte lucrări de asfaltare pe drumul judeţean 708 în zona Mădrigeşti şi căuta un utilaj pentru aşternerea mixturilor asfaltice. În aceste condiţii a intrat în contact cu numitul A., acesta reprezentând SC J. SRL. Cu numitul A. a avut discuţiile asupra preţului, calităţii lucrărilor, a programului de lucru, a locaţiei în care urma să se desfăşoare activitatea. Alte persoane în discuţii, negocieri privind lucrările ce urmau a fi efectuate de SC J. nu au intervenit. Convingerea martorului a fost că numitul A. este reprezentantul legal al SC J. SRL

Martorul HHH. a declarat în faza de urmărire penală că s-a ocupat de SC MMMMM. SRL, al cărei administrator de drept era fiica sa. În prima jumătate a anului 2012 a derulat operaţiuni comerciale cu SC J. SRL şi a crezut că societatea este reprezentată de numitul NNNNN.

În ce priveşte declaraţiile martorei DD. şi declaraţiile martorei CC. date în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa le-a apreciat ca subiective, având în vedere că DD. este concubina inculpatului, iar CC. mama acesteia.

Referitor la declaraţiile celorlalţi martori care au susţinut că CC. a fost cea care a administrat în fapt şi în drept SC J. SRL, iar DD. s-a ocupat de SC G. şi SC H. SRL, nici acestea nu pot fi luate în seamă, fiind contrazise de celelalte probe administrate.

În cursul urmăriri penale, martora CC. a avut o altă poziţie, declarând că ea nu cunoştea care a fost obiectul de activitate al SC J. SRL şi nu cunoştea clienţii acelei societăţi. Din probele administrate a rezultat că inculpatul A. a fost cel care a semnat înscrisurile referitoare la oferta de preţ către SC LL., indicându-se în conţinutul ofertei datele acestuia de contact (e-mail şi numărul personal de telefon), precum şi în dreptul modificării preţului în cazul contractului cu SC KK., semn că a existat o negociere la care acesta a participat. În concluziile raportului de constatare criminalistică s-a arătat că între semnăturile din litigiu şi cele de comparaţie există asemănări care indică faptul că este vorba de unul şi acelaşi autor, doar împrejurarea că semnătura nu este una elaborată, neconţinând suficiente elemente particulare, a împiedicat formularea unor concluzii de certitudine. Acest din urmă document, încheiat cu SC KK., ca, de altfel şi celelalte provenind de la SC J. SRL poartă şi o semnătură ce pare a fi a martorei CC., însă din raportul de constatare criminalistică întocmit în cauză, a reieşit că semnătura în litigiu nu este olografă, fiind creată cu o parafă ce imită semnătura acesteia. Confecţionarea unei ştampile cu semnătura martorei CC., denotă tocmai intenţia de a crea posibilitatea inculpatului sau altor persoane să se ocupe de activitatea SC J. SRL

Tot cu privire la SC J. SRL, s-a reţinut că relaţiile comerciale fictive pe care această societate le-a avut cu SC L., SC M. SRL şi SC K. SRL, s-au stabilit pe baza declaraţiilor 394.

Prin raportul de expertiză întocmit în al doilea ciclu procesual, expertul a arătat că valoarea probatorie a acestor declaraţii întocmite, depuse şi însuşite de contribuabilul SC J. SRL, pot fi valorificate pentru stabilirea TVA dedusă şi a cheltuielilor înregistrate de societate, având în vedere că sumele deduse sunt înscrise în mod distinct în aceste declaraţii.

Necesitatea utilizării informaţiilor fiscale şi din alte surse decât documentele justificative primare este impusă de disp. art. 14 din Legea nr. 241/2005, care prevăd că "În cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, nu se pot stabili, pe baza evidenţelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condiţiile codului de procedură fiscală."

Ca atare, lipsa documentelor justificative nu constituie un impediment în stabilirea stării de fapt din punct de vedere fiscal, aceasta putându-se face şi pe baza altor informaţii relevante cu privire la starea fiscală şi activitatea contribuabilului în cauză, respectiv prin estimarea bazei de impunere, care în cauza de faţă, s-a efectuat pe baza declaraţiilor D394 aflate la dosarul cauzei.

În acelaşi sens s-a statuat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 333/2017, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 241/2005 ridicată de inculpatul A.

Conchizând, instanţa de apel a reţinut că inculpaţii au comis faptele reţinute în sarcina acestora, astfel cum au fost descrise în starea de fapt prezentată mai sus, sentinţa atacată fiind nelegală şi netemeinică.

Prin Încheierea din data de 1 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a stabilit încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu.

În drept, fapta inculpatului A., care în calitate de administrator de drept al SC I. SRL şi SC G. şi administrator de fapt al SC J. SRL şi SC H. I. SRL, ajutat de inculpatul D., în perioada aprilie 2012 - august 2013 a înregistrat în contabilitatea SC I. SRL, SC G. şi SC J. SRL, un număr de 43 facturi/chitanţe emise de inculpatul F. împreună cu alte persoane în numele SC L. şi SC Z. SRL, în valoare de 591.096 RON, care reprezentau operaţiuni fictive, şi, ajutat tot de inculpatul D., care a procurat documente justificative prin intermediul altor persoane decât F., înregistrând în contabilitatea SC I. SRL, SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL, un număr de 82 facturi/chitanţe în valoare de 1.190.002 RON provenind de la SC M. SRL şi SC K. SRL, care reprezentau operaţiuni fictive, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 486.010 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

Fapta inculpatului B., care în calitate de administrator de drept al SC O. SRL, în perioada 2 noiembrie 2011 - 24 aprilie 2012, ajutat de inculpatul D., a înregistrat în contabilitatea SC O. SRL, un număr de 47 facturi/chitanţe care atestau efectuarea unor servicii de curăţat, spălat, vopsit, rezervoare manipulat materiale, în sumă totală de 596.313 RON, emise de inculpatul F. în numele SC T. SRL, care reprezentau operaţiuni fictive; în luna august 2012 şi februarie 2013 a înregistrat în contabilitatea SC O. SRL, 25 facturi/chitanţe în valoare totală de 124.000 RON emise de inculpatul F. în numele SC Z. SRL RON şi 6 facturi/chitanţe, în valoare totală de 29.908,80 RON, emise tot de F. în numele SC AA. SRL, care atestau operaţiuni fictive de curăţare, întreţinere şi spălare rezervoare, conducte ţevi, lucrări de sablare, vopsire rezervor metalic; prin intermediul altor persoane, inculpatul D., în cursul lunilor septembrie 2012 - februarie 2013 a procurat un număr de 7 facturi şi chitanţe emise de SC K. SRL în valoare de 35.000 RON şi 50 de facturi şi chitanţe provenind de la SC M. SRL în valoare totală de 602.811.66 RON, pe care le-a înregistrat în contabilitatea SC O. SRL, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 447.753,32 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

Fapta inculpatului C., care în calitate de administrator de drept al SC P. SRL, ajutat de inculpaţii D. şi F., a înregistrat în contabilitatea SC P. SRL, în perioada aprilie 2012 - august 2013 un număr de 237 facturi/chitanţe în valoare de 1.267.922,22 RON, care reprezentau operaţiuni fictive, emise de inculpatul F. în numele SC T. SRL, SC L. SRL, SC Z. SRL şi SC AA. SRL; de asemenea, inculpatul D. a procurat documente justificative şi prin intermediul altor persoane decât inculpatul F., înregistrând în contabilitatea SC P. SRL alte 123 facturi/chitanţe în valoare totală de 590.000 RON, provenind de la SC M. SRL şi SC BB. SRL, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 373.163 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

Fapta inculpatului F. care l-a ajutat pe inculpatul A., în sensul că împreună cu alte persoane, în perioada aprilie 2012 - august 2013 a emis un număr de 43 facturi/chitanţe, în numele SC L. şi SC Z. SRL, în valoare de 591.096 RON, care reprezentau operaţiuni fictive, către SC I. SRL, SC G. şi SC J. SRL, societăţi administrate A.; l-a ajutat pe inculpatul B., în sensul că în perioada 2 noiembrie 2011 - 24 aprilie 2012, a emis un număr de 47 facturi/chitanţe care atestau operaţiuni fictive de curăţat, spălat, vopsit, rezervoare manipulat materiale, în sumă totală de 596.313 RON, în numele SC T. SRL, către SC O. SRL; în luna august 2012 şi februarie 2013 a mai emis în numele SC Z. SRL 25 facturi/chitanţe în valoare totală de 124.000 RON, iar în numele SC AA. SRL un număr de 6 facturi/chitanţe, în valoare totală de 29.908,80 RON, care atestau operaţiuni fictive de curăţare, întreţinere şi spălare rezervoare, conducte ţevi, lucrări de sablare, vopsire rezervor metalic tot către SC O. SRL; l-a ajutat pe inculpatul C., în sensul că în perioada aprilie 2012 - august 2013 a emis în numele SC T. SRL, SC L. SRL, SC Z. SRL şi SC AA. SRL un număr de 237 facturi/chitanţe în valoare de 1.267.9222,2 RON, care reprezentau operaţiuni fictive, către SC P. SRL, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 822.078,37 RON care a fost recuperat parţial prin plata de ceilalţi inculpaţi, rămânând un rest de 190.676,40 RON, la inculpatul A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (raportat la faptele de evaziune fiscală săvârşite de inculpaţii A., B. şi C.).

Fapta inculpatului D. care l-a ajutat pe inculpatul A. să înregistreze în contabilitatea SC I. SRL, SC G. şi SC J. SRL, un număr de 43 facturi/chitanţe emise de inculpatul F. împreună cu alte persoane în numele SC L. şi SC Z. SRL, în valoare de 591.096 RON, care reprezentau operaţiuni fictive; l-a ajutat tot pe inculpatul A., în sensul că a procurat documente justificative prin intermediul altor persoane decât F., înregistrând în contabilitatea SC I. SRL, SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL, un număr de 82 facturi/chitanţe în valoare de 1.190.002 RON provenind de la SC M.

SRL şi SC K. SRL, care reprezentau operaţiuni fictive; l-a ajutat pe inculpatul B. să înregistreze în contabilitatea SC O. SRL, în perioada 2 noiembrie 2011 - 24 aprilie 2012, un număr de 47 facturi/chitanţe care atestau efectuarea unor servicii de curăţat, spălat, vopsit, rezervoare manipulat materiale, în sumă totală de 596.313 RON, emise de inculpatul F. în numele SC T. SRL, care reprezentau operaţiuni fictive; a întocmit la data de 01 noiembrie 2011 un contract de execuţie lucrări între SC T. SRL şi SC O. SRL, precum şi situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor aferente celor 47 facturi/chitanţe; a introdus în contabilitatea SC O.

SRL un număr de 25 facturi/chitanţe în valoare totală de 124.000 RON, emise de inculpatul F. în numele SC Z. SRL şi un număr de 6 facturi/chitanţe, în valoare totală de 29.908,80 RON, emise de inculpatul F. în numele SC AA. SRL care atestau operaţiuni fictive de curăţare, întreţinere şi spălare rezervoare, conducte ţevi, lucrări de sablare, vopsire rezervor metalic; a întocmit un contract de prestări servicii în numele SC Z. SRL şi unul de execuţie în numele SC AA. SRL, precum şi situaţii de lucrări aferente fiecărei facturi/chitanţe;

în cursul lunilor septembrie 2012 - februarie 2013 a procurat un număr de 7 facturi şi chitanţe emise de SC K. SRL în valoare de 35.000 RON şi 50 de facturi şi chitanţe provenind de la SC M. SRL în valoare totală de 602.811.66 RON, pe care le-a înregistrat în contabilitatea SC O. SRL; l-a ajutat pe inculpatul C. să înregistreze în contabilitatea SC P. SRL, în perioada aprilie 2012 - august 2013, un număr de 237 facturi/chitanţe în valoare de 1.267.9222,2 RON, care reprezentau operaţiuni fictive, emise de inculpatul F. în numele SC T.

SRL, SC L. SRL, SC Z. SRL şi SC AA. SRL; a procurat documente justificative şi prin intermediul altor persoane decât inculpatul F., înregistrând în contabilitatea SC P. SRL alte 123 facturi/chitanţe în valoare totală de 590.000 RON, provenind de la SC M. SRL şi SC BB. SRL, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 1.609.850 RON RON, care a fost recuperat parţial prin plata de ceilalţi inculpaţi, rămânând un rest la inculpatul A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (raportat la faptele de evaziune fiscală săvârşite de inculpaţii A., B.

şi C.).

Fapta aceluiaşi inculpat D., care în perioada 17 martie 2014 - 7 mai 2014 a promis inculpatului denunţător C. că în situaţia în care organele de poliţie vor continua cercetările împotriva lui (adică a lui C.) pentru infracţiunea de evaziunea fiscală, va uza de influenţa pe care o are personal sau prin tatăl său, faţă de persoane de conducere din cadrul IPJ Arad, ANAF sau Tribunalul Arad, pentru a-l ajuta pe denunţător să scape de acele acuzaţii, în schimbul unor sume de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen.

Pe latură civilă, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român, s-a constituit parte civilă cu suma de 735.187 RON, la care s-au adăugat majorări, dobânzi, penalităţi conform O.G. nr. 92/2003, faţă de inculpatul C. Prin înscrisul depus la instanţă de partea civilă aceasta şi-a precizat pretenţiile civile, reducându-şi pretenţiile faţă de inculpatul C. la suma de 636.527 RON şi a formulat pretenţii civile faţă de inculpaţii A., D. în cuantum de 603.794 RON şi F. în cuantum de 190.676,4 RON; sume la care se adaugă majorări, dobânzi, penalităţi conform O.G. nr. 92/2003.

Prin memoriu de apel, Parchetul a criticat: încadrarea juridică a faptelor solicitând să se în sarcina inculpaţilor încadrarea juridică astfel cum a fost solicitată de procuror, atât prin cererea de apel, cât şi prin cererea de la dosar apel; soluţia de achitare, respectiv încetarea procesului penal dispusă de prima instanţă cu privire la toţi cei 5 inculpaţi; reţinerea art. 10 din Legea nr. 241/2005 în favoarea inculpaţilor A., D. şi F., admiterea excepţiei nulităţii actelor de urmărire penală privind infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului D.;

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a criticat sentinţa sub aspectul respingerii acţiunii civile ce a formulat-o.

Inculpatul A. în apel a solicitat achitarea sa pe temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. şi pentru infracţiunea reţinută în raport cu SC M. SRL.

Inculpatul C., în apel a solicitat achitarea achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (2) din C. pen. 1969, în temeiul art. 19 din Legea nr. 255/2003 raportat la art. 16 lit. a) şi la art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., susţinând că fapta reţinută nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

Inculpatul D. în apel a solicitat în principal, achitarea pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în temeiul art. 16 lit. a) şi lit. b) din C. proc. pen., pe acelaşi temei ca al autorilor. În subsidiar, având în vedere toate criteriile prevăzute de vechiul C. pen. a solicitat să se dea eficienţă la recunoaştere, la art. 10 din Legea nr. 241/2005 şi la achitarea prejudiciului şi aplicarea unei pedepse cu suspendare. A solicitat menţinerea soluţiei dispusă faţă de acesta pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

A mai criticat sentinţa sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat, susţinând că este prea mare.

Inculpatul F. în apel a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. şi pentru infracţiunea reţinută în raport cu SC M. SRL.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, aceasta a fost stabilită prin Încheierea din data de 1 aprilie 2020 2020, criticile parchetului fiind fondate şi nefondate susţinerile inculpaţilor. De asemenea, legea mai favorabilă aplicabilă inculpaţilor este Legea nr. 241/2005 în vigoare la data faptelor şi C. pen. din 1969.

Prin concluziile scrise inculpatul A. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru fapta de evaziune fiscală prev. de art. 241 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, susţinând că fapta nu este prevăzută de legea penală întrucât prejudicial este sub 500.000 euro.

Această susţinere a inculpatului este neîntemeiată, aşa cum s-a arătat mai sus, activitatea infracţională a acestuia s-a desfăşurat în perioada aprilie 2012 - august 2013, iar potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, în vigoare la data faptelor, "(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani."

Tot prin concluziile scrise inculpatul A. a mai susţinut că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 72/2019 s-a declarat neconstituţională sintagma "reprezintă mijloace de probă" din cuprinsul art. 2311 din O.G. nr. 92/2003, iar în cauză prejudiciul a fost stabilit actelor organelor fiscale.

Nici această susţinere nu a putut fi primită, în cauză prejudiciul nu a fost stabilit prin procese-verbale întocmite în urma verificărilor fiscale, ci s-a stabilit prin rapoartele de constatare efectuate în cursul urmării penale de inspectori antifraudă şi raportul de expertiză judiciară întocmit în cursul cercetării judecătoreşti.

În continuare, din probele administrate în cauză a rezultat starea de fapt reţinută mai sus, inculpaţii au comis faptele reţinute în sarcina acestora, solicitările de achitare fiind neîntemeiate.

Cu privire la incidenţa disp. art. 10 din Legea nr. 241/2005, curtea de apel a reţinut:

Potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005 anterior modificărilor prin Legea nr. 255/2013, " (1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1)".

Din actele dosarului a rezultat că inculpatul B. a achitat prejudiciul cauzat prin comiterea faptei de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, respectiv anterioară modificării prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, stabilit prin actul de sesizare în sumă de 447.753,32 RON, înainte de primul termen de judecată, iar partea civilă nu a formulat nicio pretenţie faţă de acest inculpat.

De asemenea, tot din actele dosarului a rezultat că inculpatul C. a achitat prejudiciul cauzat prin comiterea faptei de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, stabilit prin actul de sesizare în sumă de 373.163 RON, înainte de primul termen de judecată. Nu a achitat însă accesoriile aferente acestui prejudiciu.

Sub acest aspect, prin Decizia nr. 179/28 martie 2019, Curtea Constituţională, analizând excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 din Legea nr. 241/2005, în paragraful 38 a reţinut că în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 241/2005, dacă partea civilă, care este întotdeauna statul român, măreşte sau micşorează întinderea pretenţiilor şi ulterior primului termen de judecată, până la terminarea cercetării judecătoreşti, nu înseamnă că textul legal criticat este lipsit de eficacitate, deoarece o eventuală mărire a acestor pretenţii trebuie, pe de o parte, dovedită şi, pe de altă parte, posibilitatea instanţei de a face aplicarea art. 10 alin. (1) este condiţionată numai de acoperirea pretenţiilor părţii civile, astfel cum au fost ele exprimate şi stabilite până la primul termen de judecată.

De aici se deduce că în cazul în care cuantumul accesoriilor nu a fost stabilit până la primul termen de judecată, instanţa va aplica dispoziţiile art. 10 alin. (1), dacă inculpatul achită debitul principal astfel cum a fost acesta stabilit până la primul termen de judecată.

În speţa de faţă inculpaţii B. şi C. au achitat fiecare prejudiciul stabilit prin rechizitoriu (în sumă de 447.753,32 RON B. şi în sumă de 373.163 RON C.), până la primul termen de judecată, şi, întrucât accesoriile nu au fost calculate până la acel termen, aceştia beneficiază de aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005. De altfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. nici nu se pune problema accesoriilor, întrucât partea civilă nu a formulat nicio pretenţie împotriva sa.

Însă, fiind o cauză personală, de aceasta beneficiază doar inculpaţii care au achitat efectiv sumele cu titlu de prejudiciu, şi nu şi ceilalţi inculpaţi, în situaţia în care faptele au fost comise în participaţie penală.

Ca atare, de aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu beneficiază complicii, în cazul de faţă inculpaţii D. şi F., întrucât, pe de o parte, ei nu au achitat nicio parte din prejudiciu, iar pe de altă parte, în sarcina acestora s-a reţinut complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în raport cu faptele de evaziune fiscală săvârşite de inculpaţii B., C. şi A., ori inculpatul A. nu a achitat în totalitate prejudiciu cauzat.

La fel, nici inculpatul A. nu beneficiază de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005. Chiar dacă, potrivit raportului de expertiză judiciară din al doilea ciclu procesual, o parte din prejudiciu a fost recuperat prin stornarea unor facturi, iar o parte a fost achitat în cursul urmăririi penale, a mai rămas de achitat suma de 241.414 RON, ori în art. 10 se prevede că inculpatul trebuie să acopere integral prejudiciu până la primul termen de judecată.

În continuare, în ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului D., judecătorul de fond, în baza art. 3 din O.U.G. nr. 43/2002 raportat la art. 11 din Legea nr. 78/2000; Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale; art. 281 lit. b) din C. proc. pen., a admis excepţia nulităţii actelor de urmărire penală privind această faptă şi a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen.

Şi această susţinere a judecătorului fondului este greşită.

Aşa cum reiese din conţinutul art. 291 alin. (1) din C. pen., subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană cu capacitate penală care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, asimilat, sau funcţionar privat.

Potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 (1) sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, săvârşite în următoarele condiţii:

"b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei care formează obiectul infracţiunii de corupţie comise de către: (...) conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii de control din cadrul acestora".

Potrivit fişei postului, inculpatul D. avea atribuţii de control ca una din însărcinările pe care o presupunea munca acestuia, însă nu era conducător de instituţie publică.

În sensul dispoziţiilor art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, persoanele cu funcţii de control sunt cele care, potrivit legii, efectuează în mod regulat şi organizat activităţi de control.

De asemenea, se observă că inculpatul WW. D. nu a săvârşit fapta de trafic de influenţă în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, ci doar folosindu-se de poziţia sa profesională - inspector fiscal - care presupunea cunoştinţe în domeniul fiscal cât şi persoane cu funcţii de conducere în instituţii publice care, în opinia inculpatului, ar fi putut influenţa anumite soluţii în ce îi privea pe anumiţi agenţi economici verificaţi.

Faţă de acestea, instanţa de apel a apreciat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad era competent să efectueze urmărirea penală pentru fapta de trafic de influenţă comisă de inculpatul D.

Aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul D. a recunoscut comiterea acestei fapte astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare, declaraţiile inculpatului coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.

Cu privire la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului A., curtea de apel a ţinut cont de criteriile prev. de art. 72 din C. pen. din 1969, care arată că la stabilirea şi aplicarea duratei pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Astfel, se are în vedere gradul de pericol ridicat al faptei săvârşite, valorile sociale încălcate prin comiterea acestei fapte, contribuţia inculpatului la comiterea faptei, valoarea mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat, faptul că inculpatul a achitat o parte din prejudiciu, împrejurare ce constituie circumstanţă atenuantă potrivit art. 74 lit. b) din C. pen. din 1969, nu a mai comis alte fapte penale, atitudinea procesuală a acestuia care nu a recunoscut comiterea faptei. Raportat la aceste criterii, curtea de apel a apreciat că o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, respectiv în forma ulterioară modificării sale prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. b) şi art. 76 lit. a) din C. pen. din 1969, este în măsură să asigure atingerea scopului, respectiv reeducarea acestuia şi prevenirea comiterii de noi fapte penale.

De asemenea, art. în baza 71 din C. pen. din 1969, 65 şi 64 din C. pen. din 1969 s-au aplicat inculpatului pedepse accesorii şi complementare.

În ce-l priveşte pe inculpatul B., curtea de apel a procedat la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată şi a ţinut cont de criteriile prev. de art. 72 din C. pen. din 1969, care a arătat că la stabilirea şi aplicarea duratei pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Astfel, se are în vedere gradul de pericol ridicat al faptei săvârşite, valorile sociale încălcate prin comiterea acestei fapte, contribuţia inculpatului la comiterea faptei, valoarea mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat, faptul că inculpatul a achitat integral prejudiciul în cursul urmăririi penale, împrejurare ce atrage incidenţa art. 10 din Legea nr. 241/2005, nu a mai comis alte fapte penale, atitudinea procesuală a acestuia care a fost parţial sinceră. De asemenea, la stabilirea pedepsei curtea de apel a avut în vedere că activitatea infracţională a inculpatului s-a desfăşurat în perioada noiembrie 2011 - februarie 2013, împrejurare faţă de care se stabileşte şi legea aplicabilă inculpatului, respectiv art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013 şi anterioară modificării prin Legea nr. 50/2013. Potrivit acestui text de lege, respectiv art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în vigoare la data faptelor (februarie 2013), "Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani."

Raportat la aceste criterii, curtea de apel a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013 respectiv forma anterioară modificării prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013), este în măsură să asigure atingerea scopului, respectiv reeducarea acestuia şi prevenirea comiterii de noi fapte penale.

De asemenea, în baza art. 71 din C. pen. din 1969, 65 şi 64 din C. pen. din 1969 s-au aplicat inculpatului pedepse accesorii şi complementare.

Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 din C. pen. din 1969 pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei, şi, ţinând seama de persoana inculpatului de comportamentul acestuia după comiterea faptei, a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi chiar fără executarea pedepsei acesta nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

Cu privire la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului C., curtea de apel a ţinut cont de criteriile prev. de art. 72 din C. pen. din 1969, care a arătat că la stabilirea şi aplicarea duratei pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Astfel, se are în vedere gradul de pericol ridicat al faptei săvârşite, valorile sociale încălcate prin comiterea acestei fapte, contribuţia inculpatului la comiterea faptei, valoarea mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat, faptul că a achitat integral prejudiciu în cursul urmăririi penale, împrejurare ce atrage incidenţa art. 10 din Legea nr. 241/2005, inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei, a formulat un denunţ împotriva inculpatului D., împrejurare ce atrage aplicarea cauzei de reducere de pedeapsă prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Sub aspectul art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013), curtea de apel a reţinut, că potrivit acestui text de lege, dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în până la primul termen de judecată este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă, iar dacă este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Din probele dosarului a rezultat că prin fapta comisă de inculpatul C. s-a cauzat un prejudiciu în sumă de 373.163 RON, deci sub 100.000 euro dar peste 50.000 euro. În atare situaţie, este incidentă teza a II a a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, care prevede că se poate aplica pedeapsa cu amenda, şi nu cauza de încetare a procesului penal cum greşit a reţinut judecătorul de fond.

Raportat la aceste criterii, curtea de apel a apreciat că pedeapsa amenzii penale în cuantum de 10.000 (zecemii) RON, pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013), art. 63 din C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., este în măsură să asigure atingerea scopului, respectiv reeducarea acestuia şi prevenirea comiterii de noi fapte penale.

S-au pus în vedere inculpatului C. prevederile art. 631 C. pen. din 1969, privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii, în caz de neexecutare cu rea credinţă a acesteia.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) s-a constatat decăzut inculpatul C. din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii nr. 31/1990, până la data reabilitării sale.

Solicitarea de achitare a inculpatului pentru că fapta nu prezintă gradul de pericolul social al unei infracţiuni nu a putut fi primită, aşa cum s-a arătat activitatea comisă de inculpat are un grad ridicat de pericol social, valoarea prejudiciului cauzat este mare, fapta a fost săvârşită în formă continuată.

Cu privire la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului F., curtea de apel a ţinut cont de criteriile prev. de art. 72 din C. pen. din 1969, care arată că la stabilirea şi aplicarea duratei pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Astfel, se are în vedere gradul de pericol ridicat al faptei săvârşite, valorile sociale încălcate prin comiterea acestei fapte, contribuţia inculpatului la comiterea faptei, valoarea mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat, faptul că inculpatul personal nu a achitat nicio sumă din prejudiciu, dar şi că nu a mai comis alte fapte penale şi a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârşirea faptei, împrejurare ce constituie circumstanţă atenuantă potrivit art. 74 lit. a) din C. pen. din 1969.

Raportat la aceste criterii, curtea de apel a apreciat că o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, respectiv în forma ulterioară modificării prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) şi art. 76 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. este în măsură să asigure atingerea scopului, respectiv reeducarea acestuia şi prevenirea comiterii de noi fapte penale.

De asemenea, în baza art. 71 din C. pen. din 1969, 65 şi 64 din C. pen. din 1969 s-au aplicat inculpatului pedepse accesorii şi complementare.

Cu privire la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului D. pentru fapta de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, curtea de apel a ţinut cont de criteriile prev. de art. 72 din C. pen. din 1969. Astfel, se are în vedere gradul de pericol ridicat al faptei săvârşite, valorile sociale încălcate prin comiterea acestor fapte, contribuţia inculpatului, valoarea mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat, faptul că inculpatul personal nu a achitat nicio sumă din prejudiciu, dar şi că nu a mai comis alte fapte penale şi a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârşirea faptei, împrejurare ce constituie circumstanţă atenuantă potrivit art. 74 lit. a) din C. pen. din 1969.

Având în vedere că fapta de trafic de influenţă a fost comisă după intrarea în vigoare a Noului C. pen., la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru această faptă s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 74 din C. pen. Astfel, se are în vedere gradul de pericol ridicat al faptei săvârşite, valorile sociale încălcate prin comiterea acestei fapte, calitatea inculpatului la data faptei, dar şi că nu a mai comis alte fapte penale şi a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârşirea faptei.

Raportat la aceste criterii, curtea de apel a apreciat că aplicarea unor pedepse de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, respectiv în forma ulterioară modificării prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) şi art. 76 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. sunt în măsură să asigure atingerea scopului, respectiv reeducarea acestuia şi prevenirea comiterii de noi fapte penale.

De asemenea, în baza art. 71 din C. pen. din 1969, 65 şi 64 din C. pen. din 1969 s-au aplicat inculpatului pedepse accesorii şi complementare.

Cu privire la latura civilă a cauzei, curtea de apel a reţinut că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român, s-a constituit parte civilă cu suma de 735.187 RON, la care s-au adăugat majorări, dobânzi, penalităţi conform O.G. nr. 92/2003, faţă de inculpatul C. Prin înscrisul depus la instanţă de partea civilă aceasta şi-a precizat pretenţiile civile, reducându-şi pretenţiile faţă de inculpatul C. la suma de 636.527 RON şi a formulat pretenţii civile faţă de inculpaţii A., D. în cuantum de 603.794 RON şi F. în cuantum de 190.676,4 RON; sume la care s-au adăugat majorări, dobânzi, penalităţi conform O.G. nr. 92/2003.

Faţă de inculpatul B. partea civilă nu a formulat pretenţii.

Prin raportul fiscal întocmit în cauză s-a stabilit că prejudiciul total cauzat de inculpatul C. este în sumă de 373.163 RON şi a fost achitat integral de inculpat.

De asemenea, din raportul de expertiză judiciară întocmit în al doilea ciclu procesual a rezultat că prejudiciul calculat la totalul tranzacţiilor comerciale ale societăţilor SC I. SRL, SC G., SC H. SRL şi SC J. SRL, este în sumă de 486.010 RON.

Din acest prejudiciu suma de 131.889 RON a fost decontată la bugetul statului fiind consecinţa operaţiunilor de stornare efectuate în lunile mai şi iunie 2013 la toate cele patru societăţi.

De asemenea, în cursul urmăririi penale SC G. şi SC I. SRL au efectuat plăţi către bugetul de stat în sumă de 112.707 RON.

Concluzionând, expertiza a reţinut că prejudiciul rămas în plată este de 241.414 RON în sarcina SC J. SRL

Faţă de acestea, instanţa de apel a reţinut că aceste sume reprezintă valoarea prejudiciului cauzat prin faptele inculpaţilor.

În cauză s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 1357 din C. civ., respectiv existenţa faptei ilicite, prejudiciu, vinovăţia celui ce a săvârşit fapta ilicită şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Cu privire la obligarea inculpaţilor la plata accesoriilor, s-a reţinut că prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că "În cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală".

În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin fapta de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul A., s-a constatat că această faptă a fost comisă în participaţie cu inculpaţii D. şi F. Potrivit art. 1369 din C. civ., când la comiterea faptei ilicite au participat mai multe persoane, acestea răspund solidar cu autorul faptei.

Aşa cum s-a arătat mai sus, potrivit raportului de expertiză, prejudiciul rămas în plată cauzat prin fapta de evaziune fiscală comisă de inculpatul A., cu ajutorul inculpaţilor D. şi F. este de 241.414 RON, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi.

În ce-l priveşte însă pe inculpatul F., s-a constatat că partea civilă a formulat împotriva acestuia pretenţii civile pentru suma de 190.676,4 RON. Ca atare, având în vedere poziţia părţii civile, inculpatul F. a fost ţinut să răspundă solidar cu inculpaţii A. şi D. numai pentru suma de 190.676,4 RON plus accesoriile aferente.

Referitor la inculpatul C., s-a constatat că acesta a achitat debitul principal în sumă de 373.163 RON reţinut prin actul de sesizare cu titlu de prejudiciu cauzat prin fapta de evaziune fiscală comisă de acesta cu ajutorul inculpaţilor F. şi D., nefiind achitate însă accesoriile fiscale potrivit O.G. nr. 92/2002.

Întrucât şi această faptă a fost comisă de C. în participaţie cu ceilalţi doi inculpaţi, F. şi D., şi pentru plata accesoriilor ar trebui să răspundă în solidar toţi trei. Cum însă în primul ciclu procesual a fost obligat numai inculpatul C. la plata accesoriilor aferente debitului principal de 373.163 RON, şi fiind în al doilea ciclu procesul în rejudecare ca urmare a admiterii apelului declarat de inculpaţi, curtea de apel nu a putut obliga şi inculpaţii F. şi D. în solidar cu inculpatul C. la plata accesoriilor aferente debitului principal de 373.163 RON, întrucât ar încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, prev. de art. 418 din C. proc. pen.

Ca atare la plata acestor accesorii a fost obligat numai inculpatul C.

Faţă de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 249 şi urm. din C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asigurătorii instituite prin rechizitoriu şi s-au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor până la concurenţa sumelor datorate.

Împotriva acestei decizii au declarat în termenul legal, recursuri în casaţie inculpaţii F. şi A.

În recursul în casaţie formulat de inculpatul F. şi aflat la dosarul curţii de apel a solicitat admiterea în principiu, în temeiul art. 440 din C. proc. pen. şi admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi în rejudecare, achitarea inculpatului pentru infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală reţinut în raport cu pretinsele infracţiuni săvârşite de către inculpatul A. în administrarea societăţilor SC H. I. SRL, SC G. şi SC J. SRL în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. şi reducerea corespunzătoare a pedepsei aplicate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.

S-a menţionat cazul de recurs în casaţie art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

S-a menţionat că a fost trimis în judecată şi achitat în primă instanţă pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 anterior modificării sale prin Legea nr. 255/2013 raportat la art. 41 alin. (2) şi 42 din C. pen. din 1969, respectiv complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, raportat la faptele comise de inculpaţii A., B. şi C.

Instanţa de apel, prin Încheierea din 1 aprilie 2020 a schimbat încadrarea juridică a faptei în art. 9 lit. c) alin. (2) din Legea nr. 241/2005, dar a menţinut, ca lege penală mai favorabilă aplicabilă în cauză tot Legea nr. 241/2005 anterior modificării prin Legea nr. 255/2013 lege sub imperiul căreia inculpaţii au şi fost trimişi în judecată. Textul legal, anterior modificării prin Legea nr. 255/2013 prevede că agravantă, situaţia în care prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunii este mai mare de 500.000 euro. Prejudiciatul reţinut în sarcina inculpatului prin încheierea de schimbare a încadrării juridice este de 822.078,37 RON. Or, acest prejudiciu, raportat la cursul valutar de la nivelul anului 2012 când s-au comis pretinsele fapte (1 euro = 4,46 RON), reprezintă echivalentul în RON a 184.323 euro. În consecinţă, fiind vorba despre un prejudiciu sub 500.000 euro, fapta nu este prevăzută de alin. (2) al art. 9, respectiv agravanta prev. de alin. (2) nu este incidentă în cauză. Corectă este încadrarea juridică a faptei din prima instanţă, dar pe art. 9 alin. (1) lit. c) din C. pen. Soluţia prevăzută de art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. în cazul în care nu este prevăzută de legea penală este achitarea inculpatului, soluţie pe care a solicitat-o instanţei de recurs să o pronunţe.

În al doilea rând, unele din faptele reţinute în sarcina recurentului nu sunt prevăzute de legea penală, după cum în mod corect a constatat prima instanţă pronunţând drept consecinţă, soluţia de achitare a inculpatului. Astfel, pentru infracţiunile reţinute în raport cu evaziunea pretins săvârşită de către inculpatul A. în administrarea societăţilor G., H. I. şi J. instanţa de fond a dispus în mod judicios achitarea, deoarece nu sunt prevăzute de legea penală. Probele administrate în cauză, atât cele în favoarea, cât şi cele propuse în defavoarea inculpatului, au confirmat acest aspect. Facturile înregistrate în contabilitate nu au consemnat operaţiuni comerciale fictive, ci reale, cele stornate au fost justificate de necorespunderea calitativă a mărfurilor sau neefectuarea serviciilor facturate, astfel încât, nici înregistrarea facturilor în contabilitate şi nici stornarea ulterioară a unora dintre ele şi înregistrarea stornărilor în contabilitate nu sunt fapte prevăzute de legea penală. Mai mult, SC J. SRL prezintă particularitatea că nu au fost găsite documentele contabile în vederea expertizării. Or, în această situaţie, este evident că nu se poate susţine fictivitatea unor facturi care nu există în materialitatea lor, aspectul întărind concluzia instanţei că fapta nu este prevăzută de legea penală. Doar în baza declaraţiei informative 394 care nu este un document contabil justificativ, ci informativ, nu se poate conchide fictivitatea facturilor înregistrate în aceasta declaraţie. Această declaraţie nici măcar nu atestă numărul exact al operaţiunilor comerciale consemnate în facturi, operaţiuni ce se solicită instanţei să le declare ca fictive, solicitând admiterea recursului în casaţie.

Ulterior acelaşi recurent inculpat F. a mai depus un memoriu privind dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, aflate la dosarul curţii de apel, care sunt identice cu cele anterior menţionate, însă a mai făcut precizarea că sub aspect procedural al admisibilităţii căii de atac a recursului a solicitat instanţei, ca în temeiul art. 9 din legea nr. 47/1992 să se sesizeze Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" din cuprinsul art. 433 şi a art. 438 din C. proc. pen ... Motivele le va expune pe larg până la primul termen de judecată, dar înţelege să invoce pentru similitudine de raţiune, Deciziile CCR nr. 369/2017 şi 454/2018, decizii prin care s-a soluţionat în mod identic problema recursului civil reglementat de C. proc. civ.

În recursul în casaţie formulat de inculpatul A., prin apărător ales, aflat la dosarul curţii de apel, s-a solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7, admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în urma casării, să se dispună achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969.

Totodată, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la împrejurările concrete ale cauzei şi la conţinutul motivului invocat în susţinerea recursului în casaţie, a solicitat să se dispună suspendarea executării Deciziei penale nr. 548/A din data de 25 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în Dosarul penal nr. x din 2014 până la soluţionarea prezentului recurs în casaţie.

Cu privire la admisibilitatea cererii de recurs în casaţie a solicitat să se constate admisibilitatea cererii de recurs în casaţie, având în vedere următoarele aspecte:

- prezenta cerere de recurs în casaţie este făcută în termenul legal de 30 de zile, termen ce curge de la data la care s-a comunicat inculpatului decizia instanţei de apel;

- decizia instanţei de apel nu face parte din categoria hotărârilor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie, respectiv: prin această hotărâre nu s-a dispus rejudecarea cauzei; nu a fost pronunţată după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de revizuire, prin ea nu s-a respins o cerere de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă; hotărârea nu a fost pronunţată în materia executării pedepselor sau a reabilitării; aceasta nu a vizat infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; soluţia cuprinsă în aceasta nu a fost pronunţată ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii; hotărârea nu a fost pronunţată ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei;

- inculpatul A. are calitate procesuală activă de a formula cerere de recurs în casaţie împotriva deciziei menţionate, prin care a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969 pe o perioadă de 3 ani şi la pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969;

- în situaţia de faţă nu se află în ipoteza unei exercitări a recursului în casaţie omisso medio, dat fiind faptul că prin sentinţa penală nr. 50 din data de 28 februarie 2018 pronunţată de tribunalul Arad, secţia penală s-a dispus în ceea ce îl priveşte soluţia de achitare, iar cu privire la soluţia de încetare a procesului penal dispusă de prima instanţă în privinţa sa în temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen. sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală în legătură cu SC I. SRL, în relaţia cu SC M. SRL, a declarat apel;

- prezenta cerere de recurs în casaţie îndeplineşte toate exigenţele de formă impuse de dispoziţiile art. 437 din C. proc. pen.

- prezenta cerere de recurs în casaţie se întemeiază pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., faptele pentru care a fost condamnat neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969.

Recurentul inculpat, prin apărător ales a făcut consideraţii preliminare privind cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind invocată Decizia nr. 121/RC din 5 aprilie 2019 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la art. 15 din C. pen., ce include noţiunea de "fapta nu este prevăzută de legea penală", respectiv situaţia în care faptei îi lipseşte un element constitutiv al infracţiunii, astfel că în măsura în care se pronunţă o hotărâre definitivă de condamnare fără a fi întrunit elementul constitutiv al infracţiunii, singurul remediu procesual îl constituie calea extraordinară a recursului în casaţie, pentru motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

De asemenea, au fost arătate în sinteză soluţiile dispuse în cauză.

În ceea ce priveşte argumentarea cazului de casare invocat prin prezenta cerere s-a apreciat că starea de fapt a fost reţinută de instanţa de apel pentru a pronunţa hotărârea de condamnare nu corespunde tipicităţii modalităţii de incriminare.

S-au arătat conţinuturile dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, fiind făcute referiri doctrinare cu privire la infracţiunea continuată.

Pe cale de consecinţă, toate elementele constitutive ale infracţiunii ce rezultă din norma de incriminare trebuie să se regăsească în mod explicit în starea de fapt reţinută de instanţa de apel raportat la fiecare acţiune din structura infracţiunii continuate. Sub aspectul contribuţiei sale, instanţa de apel nu a menţionat despre câte acţiuni este vorba, nu a precizat datele în care au fost săvârşite fiecare dintre acestea şi nu a descris în ce a constat în concret fiecare dintre respectivele acţiuni.

Or, instanţa de apel ar fi trebuit să expusă în mod clar, defalcat, fiecare acţiune distinctă pe care ar fi săvârşit-o, cu atât mai mult cu cât nici în sentinţa desfiinţată de instanţa de control judiciar nu se regăseşte o astfel de descriere, de vreme ce prima instanţă l-a achitat pentru acuzaţiile de evaziune fiscală pentru care a fost trimis în judecată.

Dacă ar fi realizat o analiză defalcată a achiziţiilor efectuate de fiecare societate, instanţa de apel ar fi constatat în mod cert neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală. Astfel, s-ar fi impus o analiză a fiecărei relaţii comerciale derulate de fiecare din cele patru societăţi pe care se reţine că le-a administrat, după cum urmează:

- în ceea ce priveşte SC G., relaţiile comerciale cu: SC L. SRL; SC K. SRL; SC Z. SRL;

- în ceea ce priveşte SC H. I. SRL, relaţia comercială cu SC K. SRL;

- în ceea ce priveşte SC J. SRL, relaţiile comerciale cu SC L. SRL, SC M. SRL şi SC K. SRL

Instanţa de apel s-a limitat să reţină, însă, în mod generic, că fapta sa constă în aceea că "în calitate de administrator de drept al SC I. SRL şi SC G. şi administrator de fapt al SC J. SRL şi SC H. I. SRL, ajutat de inculpatul D., în perioada aprilie 2012- august 2013, a înregistrat în contabilitatea SC I. SRL, SC G. şi SC J. SRL un număr de 43 facturi/chitanţe emise de inculpatul F. împreună cu alte persoane în numele SC L. şi SC Z. SRL, în valoare de 591.096 RON, care reprezentau operaţiuni fictive şi, ajutat tot de inculpatul D., care a procurat documente justificate prin intermediul altor persoane decât F., înregistrând în contabilitatea SC I. SRL, SC G., SC J. şi SC H. I. SRL, un număr de 82 facturi/chitanţe în valoare de 1.190.002 RON provenind de la SC M. SRL şi SC K. SRL, care reprezentau operaţiuni fictive, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 486.010 RON" (pag. 86 din decizia atacată).

Pentru ca o faptă concretă să atragă răspunderea penală, ea trebuie să poată fi încadrată în tiparul stabilit de norma de incriminare, motiv pentru care instanţa de judecată are obligaţia de a realiza un examen de tipicitate ce porneşte cu identificarea elementelor de natură obiectivă prin prisma cărora se va analiza concordanţa între fapta reproşată inculpatului şi modelul abstract prevăzut de legiuitor, respectiv: obiectul, subiectul activ şi pasiv, latura obiectivă (a se vedea în acest sens, F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal, Partea generală, vol. I, Edit. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 264 - 265).

Starea de fapt descrisă de instanţa de apel nu satisface, însă, aceste exigenţe, nefiind întrunită condiţia subiectului activ şi a laturii obiective specifice infracţiunii de evaziune fiscală, după cum va arăta în cele ce urmează.

Cu privire la subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală a solicitat să se constate faptul că nu este întrunită condiţia subiectului activ calificat în ceea ce priveşte operaţiunile derulate de trei dintre cele patru societăţi în raport cu care s-a reţinut în sarcina sa infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL

Astfel, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, subiectul activ al acestei infracţiuni trebuie să deţină calitatea de administrator al societăţii. Or, SC G. şi SC H. I. SRL erau administrate de martora DD., iar SC J. SRL era administrată de martora CC., el neefectuând niciun act de administrare.

În doctrină s-a arătat că, pentru infracţiunea prevăzută de la art. 9 lit. c), subiect activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care acţionează în numele sau în interesul contribuabilului, ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia, în funcţie de obligaţiile sale instituite prin lege sau contract (N. Cârlescu, op. cit., p. 207). Totodată, în literatura de specialitate s-a mai afirmat că"subiectul activ nu poate fi decât o persoană cu atribuţii financiare contabile, deci calificat" (AAAA. ş.a., Evaziunea fiscală, Ed. universul Juridic, Bucureşti 2013, p. 39).

De asemenea, în practica judiciară s-a hotărât că "Administratorului de drept îi revine răspunderea pentru înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale" (C.A. Suceava, secţia penală, Decizia nr. 63 din 9 februarie 2009, N. Cârlescu, op. cit., p. 117) şi că "Subiect activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, în sensul că nu poate fi decât administratorul ori persoana fizică sau juridică ce are obligaţia legală sau contractuală de a organiza şi conduce contabilitatea". (ICCJ, secţia penală, Decizia nr. 2536 din 2 septembrie 2012).

În decizia atacată s-a reţinut în privinţa mea că "nu prezintă relevanţă dacă acesta s-a ocupat sau nu în mod direct de administrarea SC G., atâta timp cât din probele administrate reiese că el a fost cel care a luat decizia înregistrării operaţiunilor fictive în contabilitatea acestei societăţi" şi în cazul SC H. I. SRL şi SC J. SRL că" inculpatul A. a fost cel care s-a ocupat, cel puţin parţial, de administrarea celor două societăţi şi mai ales, tot el a fost cel care a luat decizia înregistrării în contabilitatea acestora a operaţiunilor fictive."(pag. 84).

Instanţa de apel nu a indicată, însă, nici un act de administrare pe care l-a săvârşit în privinţa acestor societăţi, astfel încât să se poată reţină că le-a administrat măcar în fapt.

Considerentele instanţei de apel privind faptul că s-a ocupat de activitatea SC J. SRL s-au bazat pe declaraţiile inculpatului D. şi pe declaraţiile martorilor audiaţi, conform cărora el a purtat negocieri directe cu clienţi ai acestei societăţi. Cu toate acestea, chiar din pasajele din declaraţii citate în decizia atacată a rezultat faptul că persoanele audiate nu cunoşteau cine era administratorul SC J. SRL, emiţând simple judecăţi de valoare sub acest aspect: din declaraţia martorului HH., instanţa de apel a citat faptul că "convingerea martorului a fost că numitul A. este reprezentantul legal al SC J. SRL", iar din declaraţia martorului HHH., instanţa de apel a citat faptul că martorul a crezut că societatea este reprezentantă de numitul NNNNN. (pag. 85).

De asemenea, instanţa de apel a mai invocat la pag. 85 din decizie faptul că el a fost cel care a semnat înscrisurile referitoare la oferta de preţ către SC LL., indicându-se în conţinutul ofertei datele sale de contact, precum şi în dreptul modificării preţului în cazul contractului cu SC KK. În acest context, s-a făcut trimitere "concluziile raportului de constatare criminalistică, în care se arată că între semnăturile din litigiu şi cele de comparaţie există asemănări care indică faptul că este vorba de unul şi acelaşi autor."(pag. 85).

Or, o concluzie de probabilitate nu poate echivala cu o concluzie certă în sensul că persoana care a semnat actul în litigiu este identică cu persoana care a semnat scriptele de comparaţie, faptul că între semnăturile în litigiu există asemănări nefiind de natură a confirma calitatea sa de administrator, în lipsa unei concluzii certe de identitate a scriptorului. Mai mult decât atât, chiar instanţa de apel admite la pag. 85 din decizie faptul că, atât pe contractul cu SC KK., cât şi pe celelalte contracte încheiate de SC J. SRL se regăseşte o semnătură care seamănă cu cea a martorei CC., administratorul SC J. SRL.

A menţionat şi faptul că pentru aceleaşi fapte pentru care a fost trimis în judecată în legătură cu SC J. SRL au fost sesizate organele de urmărire penală de către ANAF, fiind indicat ca administrator de drept şi persoana răspunzătoare, CC.

Prin urmare, după cum a rezultat chiar din considerentele instanţei de apel care nu indică nici un act concret de administrare pe care el să-l fi săvârşit în privinţa SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL, el nu deţinea calitatea specială pretinsă de textul de incriminare, aspect ce determină imposibilitatea de a fi subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală în raport cu aceste trei societăţi.

Cu privire la latura obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală, a subliniat în primul rând neîntrunirea elementului material în ceea ce priveşte operaţiunile comerciale derulate de fiecare din cele 4 societăţi (SC I. SRL, SC G., SC H. I. SRL, SC J. SRL).

După cum a rezultat cin conţinutul normei de incriminare, elementul material al infracţiunii pentru care a fost condamnat constă în evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a unor cheltuieli fictive cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

Instanţa de apel a reţinut la pag. 83 din decizia atacată că "tranzacţiile dintre SC G., SC H. SRL, SC I. SRL şi SC J. SRL şi cele patru societăţi incriminate sunt tranzacţii neconforme uzanţelor normale în relaţiile economice dintre agenţii economici."

Caracterul "neconform uzanţelor normale" al operaţiunilor derulate nu poate echivala cu fictivitatea acestora, de care depinde tipicitatea faptei. În realitate, instanţa de apel nu a indicat în considerentele deciziei atacate niciun element concret din care să rezultate faptul că în contabilitatea celor patru societăţi au fost evidenţiate cheltuieli fictive.

Ca aspect comun relaţiilor comerciale derulate de toate cele patru societăţi, instanţa de apel a reţinut că "Pentru a evita circuitele bancare, inculpaţii au convenit ca documentele justificative (facturi şi chitanţe) să fie întocmite zilnic sub pragul de 5.000 RON, pentru a crea aparenţa unor decontări în numerar."(pag. 76).

Din acest considerent nu a rezultat fictivitatea operaţiunilor comerciale derulate, de vreme ce potrivit Raportului intern privind administrarea TVA în România, din data de 6 decembrie 2010, al Direcţiei generale de impozitare şi uniune vamală din cadrul Comisiei Europene, "dreptul de deducere al TVA nu poate fi refuzat numai datorită faptului că plata facturilor se realizează în numerar. (...). Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, cu modificările şi completările ulterioare, nu permite anularea deducerii TVA numai datorită faptului că plăţile sunt efectuate în numerar."(s.n.)Astfel, fictivitatea relaţiilor comerciale nu poate fi dedusă din modalitatea în care s-a efectuat plata facturilor fiscale, neexistând niciun impediment ca aceasta să se efectueze în numerar.

În ceea ce priveşte relaţia SC I. SRL - SC M. SRL, s-a reţinut că "sumele respective au fost înregistrate în contabilitatea SC I. SRL ca şi cheltuieli, nu ca avans, iar, pe de altă parte, din modalitatea în care au fost întocmite respectivele documente, reiese că acestea sunt fictive" şi că împrejurarea că facturile emise au fost fictive reiese şi din stornarea respectivelor operaţiuni, care nu ar constitui o practică uzuală în activitatea economică curentă(pag. 83).

Aceste considerente generice ale instanţei de apel nu au nicio relevantă în ceea ce priveşte fictivitatea operaţiunilor derulate între SC I. SRL şi SC M. SRL De altfel, în considerentele deciziei atacate nici nu se precizează concret neregularităţile care planează asupra modalităţii de întocmire a documentelor şi asupra modalităţii de înregistrare în contabilitate a sumelor de bani achitate.

Mai mult, stornarea nu poate constitui un indiciu al fictivităţii operaţiunilor, de vreme ce constituie soluţia fiscală pentru îndepărtarea înregistrărilor eronate, remedierea şi restabilirea situaţiei anterioare, cunoscută în practică contabilă ca remediu fiscal.

Astfel, ca urmare a neexecutării lucrărilor, furnizorul SC M. SRL a stornat în luna mai 2013, în integralitatea lor, toate cele 29 de facturi emise, devenind astfel debitor al SC I. SRL Aşa fiind, pentru a-şi recupera creanţa, societatea a formulat o cerere de chemare în judecată a SC M. SRL, acţiune care a făcut obiectul Dosarului civil nr. x din 2014 al Judecătoriei Arad, instanţă care, prin Ordonanţa nr. 4564 din 13 octombrie 2014, a obligat debitoarea la restituirea sumei de 145.000 RON, reprezentând contravaloarea facturilor stornate. Prin hotărârea indicată, s-a statuat cu privire la împrejurarea că stornarea s-a făcut în mod legal, din această operaţiune decurgând obligaţia SC M. SRL de a restituie contravaloarea facturilor stornate.

Această împrejurare reprezenta o chestiune prealabilă asupra căreia s-a pronunţat o instanţă civilă, hotărârea fiind irevocabilă. Astfel, instanţa de apel ar fi trebuit să aplice dispoziţiile cuprinse în art. 52 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit cărora "Hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii" şi să ţină seama de faptul că nu se mai putea pune în discuţie legalitatea stornării.

În ceea ce priveşte SC G. şi SC H. SRL, s-a reţinut la pag. 83 - 84 din sentinţă că:

- au înregistrat în aceeaşi perioadă de timp operaţiuni în relaţia cu aceleaşi societăţi care au emis documente justificative şi pentru celelalte firme controlate de el, iar inculpatul D. a arătat că modul de operare în toate situaţiile a fost acelaşi, De asemenea, fictivitatea operaţiunilor reiese din modalitatea de achiziţie şi din cantitatea produselor care fac obiectul operaţiunilor fictive;

- bunurile achiziţionate nu mai puteau fi restituite la aceeaşi valoare de întrebuinţare în care au fost achiziţionate şi la acelaşi preţ, deoarece au fost evidenţiate pe cheltuieli, fără a fi contabilizate în contul de stocuri;

- după stornarea facturilor, societăţile nu au depus diligenţele necesare pentru recuperarea sumei de bani plătită furnizorului.

Mai mult, în privinţa SC G. s-au mai reţinut următoarele:

"Chiar dacă în activitatea unui restaurant, paharele, tacâmurile sau feţele de masă ar putea fi considerate consumabile, achiziţionarea într-un timp scurt a 1600 de pahare (o mie şase sute), 530 feţe de masă, 498 de cuţite, pe lângă alte cantităţi care au fost facturate sub denumirea generală de tacâmuri sau veselă pune în evidenţă fictivitatea acestor operaţiuni, în condiţiile în care atât inculpatul F. şi D. arată că ei au fost cei care au emis/scris, respectiv înregistrat acele documente în contabilitatea SC G., fără ca vreuna din respectivele operaţiuni să fi avut loc. "(pag. 84).

S-a observat cum instanţa de apel nu a făcut o descriere clară a acţiunilor care, în opinia acesteia, constituie elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, ci face doar precizări generale legate de modalitatea de realizare a operaţiunilor financiare derulate de societăţi, din care nu a rezultat, însă, fictivitatea lor.

Mai mult, considerentele instanţei de apel s-au întemeiat pe declaraţiile date de numitul D. în calitate de inculpat, calitate în care nu are obligaţia de a declara adevărul, fără ca instanţa de apel să analizeze măcar posibilitatea ca acest inculpat să fi recunoscut faptele doar în scopul de a-şi uşura situaţia.

În literatura de specialitate s-a subliniat că "valoarea probatorie în sine a declaraţiilor suspectului sau inculpatului este relativă, existând în privinţa lor un inevitabil scepticism. De altfel, cu excepţia probelor evidente şi obiective, toate celelalte probe au un oarecare coeficient de relativitate, de unde şi necesitatea de a fi examinate în ansamblu." (N. Volonciu ş.a., noul C. proc. pen. comentat, Ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită, Ed. hamangiu, 2015, p. 277). S-a mai arătat că "declaraţiile suspectului/inculpatului sunt supuse principiului liberei aprecieri a probelor, dar aceasta nu semnifică faptul că li se poate da o valoare prioritară în raport cu ele." (N. Volonciu, ş.a. op. cit., p. 277).

Totodată, s-a mai subliniat faptul că persoanele suspectate sau acuzate sunt considerate a priori părtinitoare şi, prin urmare, este posibil să nu spună adevărul (N. Volonciu, A. Barbu, Codul de procedură penală comentat. Art. 62 - 135. Probele şi mijloacele de probă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 31).

Astfel, pentru a da eficienţă principiului prezumţiei de nevinovăţie şi regulii in dubio pro reo, instanţa de apel ar fi trebuit să privească cu circumspecţie afirmaţiile inculpatului D. şi să hotărască motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.

Totodată, la pag. 78 - 79 din decizia atacată, s-au invocat convorbiri rezulte din măsurile de supraveghere tehnică dispuse în cauză, convorbiri purtate între inculpaţii D. şi C. Cele care îl privesc au următorul conţinut:

- "inculpatul D. l-a întrebat pe denunţător dacă i-a mai furnizat mărfuri (cutii din carton) inculpatului A., acesta răspunzând că nu i-a mai furnizat deoarece nu era rentabil. Inculpatul i-a solicitat atunci să reia furnizarea către acesta deoarece prin el va trafica influenţa faţă de organele de poliţie"

- "în această situaţie, inculpatul D. a luat hotărârea de a influenţa rezultatul controlului prin intermediul şefului Biroului de inspecţie fiscală, TT., cu care ar urma să ia legătura prin inculpatul A."

După cum s-a observat, conţinutul acestor convorbiri nu are nicio legătură cu obiectul cauzei. Mai mult, trebuie avut în vedere faptul că ele constituie simple discuţii purtate între două persoane cu care el nu are nicio legătură şi nu relevă niciun element incriminator în ceea ce îl priveşte.

Pe lângă neîntrunirea elementului material al infracţiunii de evaziune fiscală, a solicitat să se constate faptul că din structura laturii obiective lipseşte şi urmarea imediată a infracţiunii de evaziune fiscală constând în prejudicierea bugetului de stat.

În decizia atacată s-a reţinut faptul că "Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert consultant fiscal judiciar UUU. în al doilea ciclu procesuale, prejudiciul calculat la totalul tranzacţiilor comerciale ale societăţilor SC I. SRL, SC G., SC H. SRL ŞI SC J. SRL ESTE ÎN SUMĂ DE 486.010 RON." Din această sumă s-a reţinut că 131.889 RON au fost decontaţi la bugetul statului, fiind consecinţa operaţiunilor de stornare efectuate în lunile mai şi iunie 2013 la cele 4 societăţi şi că în cursul urmăririi penale, SC G. şi SC I. SRL au efectuat plăţi către bugetul de stat în sumă de 112.707 RON. Astfel, s-a concluzionat că prejudiciul rămas în plată este de 241.414 RON în sarcina SC J. SRL (pag. 77).

Aşadar, chiar instanţa de apel a acceptat faptul că G., SC H. I. SRL şi SC I. SRL nu au obligaţii de plată restante la bugetul de stat, nefiind identificat niciun prejudiciu.

De altfel, instanţa de apel nici nu putea reţine vreun prejudiciu cu privire la aceste trei societăţi, de vreme ce din considerentele deciziei atacate nu a rezultat fictivitatea operaţiunilor comerciale. Bunurile menţionate în facturi au fost recepţionate, iar operaţiunile de stornare efectuate de SC G. şi SC H. I. SRL au fost determinate de neconformitatea bunurilor achiziţionate, întocmindu-se în acest sens facturile de stornare aferente.

În ceea ce priveşte operaţiunile fictive înregistrate de către SC J. SRL, s-a reţinut că "nu a fost posibilă identificarea numărului exact de operaţiuni, întrucât inculpatul A., pentru a se sustrage urmăririi penale, a cesionat societatea unui cetăţean sârb, nefiind identificate facturile, chitanţele sau alte documente justificative. Relaţiile comerciale fictive pe care această societate le-a avut cu SC L. SRL, SC M. SRL şi SC K. SRL, în valoare totală de 1.157.818 RON, reieşind din declaraţiile 394 (declaraţiile informative privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional)."

Astfel, în ceea ce priveşte SC J. SRL obligaţiile fiscale au fost stabilite prin raportare la un act informativ, astfel că acest prejudiciu nu are caracter cert. Urmarea imediată a infracţiunii de evaziune fiscală nu poate fi conturată pe baza Declaraţiei 394, care are un caracter pur informativ şi nu are calitatea de document justificativ. Starea de fapt fiscală şi baza impozabilă şi implicit corectitudinea plăţilor efectuate pentru SC J. SRL către Bugetul de stat poate rezulta doar din facturi fiscale.

Pe cale de consecinţă, a solicitat să se constate faptul că starea de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel nu conturează elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969.

Date fiind aspectele evocate, a solicitat ca, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. să se admită recursul în casaţie, să se dispună achitarea sa, întrucât fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

În acelaşi timp, arătând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală a solicitat să se constate şi faptul că soluţia dispusă de instanţa de apel sub aspectul laturii civile are un caracter nelegal.

Totodată, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la împrejurările concrete ale cauzei şi la conţinutul motivului invocat în susţinerea recursului în casaţie, a solicitat să se dispună suspendarea executării Deciziei penale nr. 548/A din data de 25 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în dosarul penal nr. x din 2014 până la soluţionarea prezentului recurs în casaţie.

La dosarul cauzei a fost depus un memoriu intitulat recurs, de către recurentul inculpat A. prin av. KKKK., trimis prin email şi nesemnat, aflat la dosarul curţii de apel în care se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi achitarea inculpatului, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza I şi 16 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 448 pct. 22 lit. a) din C. proc. pen.

Se mai arată că solicită sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" din cuprinsul art. 433 şi a art. 438 din C. proc. pen. în temeiul art. 29 din Legea 47/1992, a invocat Deciziile CCR nr. 369/2017 şi 454/2018, decizii prin care s-a tranşat în mod identic problema admisibilităţii recursului civil, în reglementarea C. proc. civ. Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a va formula şi o va expune pe larg la termenul de judecată.

Au fost evidenţiate critici pe latura penală, apreciind că hotărârea este lovită de nulitate absolută prev. de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv compunerea completului de judecată, ce s-a făcut cu încălcarea art. 36 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 care reglementează specializarea completelor de judecată. S-a arătat că judecătorul de cameră preliminară, după ce a soluţionat cererile şi excepţiile de cameră preliminară şi a dispus începerea judecăţii, a formulat o cerere de abţinere motivată de împrejurarea că nu este complet specializat DNA, competenţa funcţională atrasă de infracţiunea de trafic de influenţă ce face obiectul dosarului. Cererea a fost admisă, având însă în vedere că acest impediment exista şi la momentul soluţionării cererilor de cameră preliminară, se consideră că începerea judecăţii dispusă de acest complet este lovită de nulitate absolută, cu consecinţa nulităţii subsecvente a întregii judecăţi şi a tuturor actelor de procedură.

Se susţine că instanţa a copiat efectiv toate susţinerile procurorului din rechizitoriu fără a le filtra prin judecată şi aprecierea proprie cu raportare la textele legale incidente şi la probatoriul administrat în cauză şi a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Prima greşeală a instanţei constă în schimbarea încadrării juridice a faptei în cea prev. de art. 9 alin. (2) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, motiv pentru care a solicitat instanţei de apel să dispună schimbarea încadrării juridice în fapta prev. de art. 9 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în varianta anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013.

Se consideră că din întreg probatoriul administrat în cauză a rezultat că fapte de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului nu există.

Având în vedere că i s-a reţinut acestuia activitate infracţională în cadrul a 4 societăţi, urmează să expună argumentele în mod separat pentru fiecare societate în parte, având în vedere că prezintă particularităţi în funcţie de modul în care inculpatul să se raporteze la activitatea fiecăreia dintre ele.

În ceea ce priveşte SC J. SRL s-a arătat că societatea menţionată este administrată, atât în fapt, cât şi în drept de administratorul statutar, numita CC., parchetul prezumând că aceasta, datorită vârstei înaintate şi a nivelului precar de instruire, nu putea să administreze societatea respectivă, iar administratorul faptic a fot inculpatul A. care în această calitate a şi comis infracţiunea pentru care este cercetat. Probele administrate în cauză au înlăturat prezumţia menţionată, făcând referire la definirea noţiunii de administrator la societăţii, din literatura de specialitate. Se consideră că CC. este persoana care a coordonat activitatea societăţii, fiind menţionate activităţile efectuate de aceasta, ajutată de fiica sa DD., LLL., RRR., NNN. C. şi OOOOO., care fiind audiaţi au confirmat susţinerile martorei CC. S-a făcut referire şi la declaraţia contabilei JJJ., adresa emisă de PPPPP.,declaraţiile martorilor HHH. şi III., HH., apreciind că a fost răstălmăcită declaraţia martorului JJ. de către procuror în conţinutul rechizitoriului, face referiri la facturi, iar sub aspect fiscal, în lipsa documentelor contabile consideră că nici nu se poate pune în discuţie stabilirea pe bază legală a unui prejudiciu, urmând a fi înlăturate concluziilor experţilor, mai ales pe variante, nefiind probe concludente şi indubitabile în cauză.

Se critică caracterul de document justificativ al declaraţiei informative 394, stare de fapt ce ar reduce întreaga evidenţă contabilă şi fiscală a unei societăţi la o simplă analiză a unei declaraţii informative, analiză în urma căreia organul fiscal să stabilească obligaţii fiscale în sarcina contribuabilului.

De asemenea, se fac menţiuni cu privire la TVA deductibilă şi jurisprudenţa CJUE.

Referitor la SC H. I. s-a menţionat că aceasta are ca asociat unic şi administrator statutar pe numita DD., concubina inculpatului, martorii audiaţi au confirmat că aceasta s-a ocupat singură de societatea menţionată car avea o parcare amenajată în Gara CFR Arad, fiind făcute menţiuni sub aspect fiscal.

În legătură cu SC G., s-a arătat că inculpatul avea calitatea scriptică de administrator al societăţii, dar această activitate s-a realizat practic de către concubina sa DD. şi numita LLL. care au această calitate în prezent şi în actul constitutiv al societăţii, aspect confirmat de către toţi martorii audiaţi în cauză, respectiv KKK., MMM., OOO. şi LLL., RRR. care au afirmat că cele două persoane controlau zilnic activitatea. Inculpatului A. nu i-ar fi permis timpul fizic să se ocupe de activitatea extrem de solicitantă a celor două restaurante, activitate care implica prezenţa zilnică, având în vedere că era solicitat în aceeaşi măsură de activitatea SC I. SRL, societate având 4 departamente: transport intern, transport internaţional, ticketing şi turism.

Au mai fost arătate şi aspecte de achiziţii ale firmei precum şi de ordin fiscal.

În ceea ce priveşte SC I. SRL

Aceasta societate este administrată de către inculpat în fapt şi în drept. Produsele şi serviciile ce fac obiectul facturilor pretins fictive sunt ca în cazul celorlalte societăţi, necesare pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii care este transporturi. Astfel, s-au achiziţionat cauciucuri, piese auto şi accesorii autor, iar cu SC M. SRL s-a contractat realizarea unei platforme betonate la punctul de lucru al societăţii din Arad, Calea x, jud. Arad. Acest proiect este cu mult anterior perioadei presupus infracţionale, iar dovada o constituie oferta de preţ a SC II. SRL, ofertă ce a fost însă refuzată în avantajul celei a SC M. SRL, din simplul motiv ca cea din urmă avea un preţ cu 50.000 RON mai mic. La cererea expresă a reprezentantului societăţii, plata s-a efectuat în avans, deoarece acesta a motivat că trebuie achiziţionate materialele necesare şi trebuie plătiţi muncitorii. Având în vedere că lucrarea nu s-a efectuat în termenul stabilit, SC M. SRL a fost notificată în vederea stornării facturilor şi, mai ales, a restituirii sumei de 145.000 RON, suma încasată fără prestarea serviciului corespunzător. A fost îndeplinită de către societate doar prima obligaţie, respectiv cea de stornare a facturilor, fără restituirea efectivă a preţului lucrării neexecutate. În acest caz SC I. SRL a acţionat în judecată societatea şi a obţinut dreptul de a recupera contravaloarea facturilor stornate, potrivit Ordonanţei nr. 4564/2014 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar civ. nr. x din 2014, fiind pe rol chiar şi un dosar execuţional în acest scop, al recuperării sumei.

În acest sens a înţeles să invoce declaraţiile celor trei martori propuşi în apărare de către inculpatul B. şi alte referiri inclusiv sub aspectul fiscal.

De asemenea au fost făcute referiri la calculul impozitului pe profit, cu privire la principiul neutralităţii, la jurisprudenţa CJUE, Decizia 439/2004 a CEJ în cauza Axel Kittel v Etat Belge şi Etat Belge v Recolata recycling SPRL, Decizia 354/2003 a CEJ în cauza Optigen LTD, QQQQQ. şi RRRRR. vechiul Commissioners of Customs & Excise.

Sub aspect punitiv, s-a învederat că pentru toate aceste trei societăţi prejudiciul se situează sub limita de 50.000 euro prev. de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi a fost achitat integral înainte de primul termen de judecată. În consecinţă, se impune soluţia subsidiară a încetării procesului penal în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen ... S-au făcut menţiuni în sinteză pe societăţi cu privire la plăţi, la stornări.

S-a mai arătat că singurele probe pe care parchetul înţelege să le invoce în sprijinul acuzaţiilor sunt declaraţiile inculpaţilor D. şi F., care însă şi-au schimbat declaraţiile, din convorbirile telefonice a rezultat că inculpatul A. este singurul care nu a avut nicio convorbire cu niciunul dintre inculpaţi pe durata celor 3 luni, în timp ce toţi ceilalţi inculpaţi au avut convorbiri între ei în care, mai mult sau mai puţin cifrat au discutat organizarea activităţii infracţionale, aşa încât contradicţiile dintre declaraţiile celor 2 inculpaţi atrag incidenţa art. 4 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia orice îndoială se interpretează în favoarea inculpatului şi s-a interpret eronat declaraţia inculpatului ca o recunoaştere în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Sub aspectul laturii civile se arată că a fost soluţionată de instanţa tot în mod nelegal, prin obligarea inculpatului în solidar cu inculpaţii F. şi D. la plata sumei de 384.689 RON, sumă ce nu se regăseşte în niciuna dintre cele trei variante, oricum nelegale, stabilite de către experţi în Sinteza concluziilor la raportul de expertiză., precum şi la accesoriile aferente.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 28 ianuarie 2021.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele x, magistratul asistent a arătat că la data de 14 decembrie 2020 au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii F. şi A., prin apărători aleşi.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpatul A., prin apărători aleşi, precum şi în cererile depuse ulterior în completare, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

I. În motivarea cererii, s-a menţionat că instanţa de apel, prin Încheierea din 1 aprilie 2020, a schimbat încadrarea juridică a faptei în art. 9 lit. c) alin. (2) din Legea nr. 241/2005, dar a menţinut, ca lege penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, tot Legea nr. 241/2005 anterior modificării prin Legea nr. 255/2013, lege sub imperiul căreia inculpaţii au şi fost trimişi în judecată. Textul legal, anterior modificării prin Legea nr. 255/2013, prevede ca agravantă, situaţia în care prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunii este mai mare de - 500.000 Euro. Prejudiciul reţinut în sarcina inculpatului prin încheierea de schimbare a încadrării juridice este de 822.078,37 RON. Or, acest prejudiciu, raportat la cursul valutar de la nivelul anului 2012 când s-au comis pretinsele fapte (1 Euro - 4,46 RON), reprezintă echivalentul în RON a 184.323 Euro. În consecinţă, fiind vorba despre un prejudiciu sub 500.000 Euro, fapta nu este prevăzută de alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, respectiv agravanta prev. de alin. (2) nu este incidentă în cauză. Corectă este încadrarea juridică a faptei din prima instanţa, doar pe art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În al doilea rând, a menţionat că unele din faptele reţinute în sarcina recurentului nu sunt prevăzute de legea penală, după cum în mod corect a constatat prima instanţa pronunţând drept consecinţa, soluţia de achitare a inculpatului. Astfel, pentru infracţiunile reţinute, în raport, cu evaziunea pretins săvârşită de către inculpatul A. în administrarea societăţilor G., H. I. şi J., instanţa de fond a dispus în mod judicios achitarea, deoarece nu sunt prevăzute de legea penală, probele administrate confirmând acest aspect. Facturile înregistrate în contabilitate nu au consemnat operaţiuni comerciale fictive, ci reale, cele stornate au fost justificate de necorespunderea calitativă a mărfurilor sau neefectuarea serviciilor facturate, astfel încât, nici înregistrarea facturilor în contabilitate şi nici stornarea ulterioară a unora dintre ele şi înregistrarea stornărilor în contabilitate nu sunt fapte prevăzute de legea penala. Mai mult, SC J. SRL prezintă particularitatea că nu au fost găsite documentele contabile în vederea expertizării. Or, în aceasta situaţie, este evident că nu se poate susţine fictivitatea unor facturi care nu există în materialitatea lor, aspectul întărind concluzia instanţei că fapta nu este prevăzută de legea penală. Doar în baza declaraţiei informative 394 care nu este un document contabil justificativ, ci informativ, nu se poate conchide fictivitatea facturilor înregistrate în această declaraţie. Aceasta declaraţie nici măcar nu atestă numărul exact al operaţiunilor comerciale consemnate în facturi, operaţiuni ce se solicita instanţei sa le declare ca fictive.

II. În cea de-a doua cerere depusă (în completarea primei cereri), s-a apreciat că starea de fapt reţinută de instanţa de apel pentru a pronunţa hotărârea de condamnare nu corespunde tipicităţii modalităţii de incriminare.

Sub un prim aspect, s-a menţionat că, întrucât fapta reţinută în sarcina sa este calificată ca fiind o infracţiune în formă continuată, era necesar ca din motivarea instanţei de apel să rezulte că fiecare act material din structura ei prezintă elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni. Astfel, în ceea ce priveşte contribuţia sa, a arătat că instanţa de apel nu a menţionat despre câte acţiuni este vorba, nu a precizat datele în care au fost săvârşite fiecare dintre acestea şi nu a descris în ce a constat în concret fiecare dintre respectivele acţiuni. Or, instanţa de apel ar fi trebuit să expună în mod clar, defalcat, fiecare acţiune distinctă pe care ar fi săvârşit-o, cu atât mai mult cu cât nici în sentinţa desfiinţată de instanţa de control judiciar nu se regăseşte o astfel de descriere, având în vedere că prima instanţă l-a achitat pentru acuzaţiile de evaziune fiscală pentru care fusese trimis în judecată.

SSSSS., a precizat că nu este întrunită condiţia subiectului activ calificat în ceea ce priveşte operaţiunile derulate de trei dintre cele patru societăţi, în raport, cu care s-a reţinut în sarcina sa infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL, deoarece nu este îndeplinită condiţia pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv de a fi administratorul societăţilor, el neîndeplinind niciun act de administrare.

Instanţa de apel nu a indicat, însă, niciun act de administrare pe care l-a săvârşit în privinţa acestor societăţi, astfel încât să se poată retine că le-a administrat măcar în fapt.

Or, considerentele instanţei de apel privind faptul că s-a ocupat de activitatea SC J. SRL s-au bazat pe declaraţiile inculpatului D. şi pe declaraţiile martorilor audiaţi, conform cărora el ar fi purtat negocieri directe cu clienţi ai acestei societăţi. De asemenea, instanţa de apel a mai invocat la pag. 85 din decizie faptul că a fost cel care a semnat înscrisurile referitoare la oferta de preţ către SC LL., indicându-se în conţinutul ofertei datele sale de contact, precum şi în dreptul modificării preţului în cazul contractului cu SC KK.

Cu privire la latura obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală, a arătat că lipseşte elementul material în ceea ce priveşte operaţiunile comerciale derulate de fiecare din cele 4 societăţi (SC I. SRL, SC G., SC H. I. SRL, SC J. SRL).

În acest sens, a precizat că instanţa de apel a reţinut la pag. 83 din decizia atacată că «tranzacţiile dintre SC G., SC H. SC I. SRL şi SC J. SRL şi cele patru societăţi incriminate sunt tranzacţii neconforme uzanţelor normale în relaţiile economice dintre agenţii economici".

Însă, caracterul "neconform uzanţelor normale" al operaţiunilor derulate nu poate echivala cu fictivitatea acestora, de care depinde tipicitatea faptei. În realitate, instanţa de apel nu indică în considerentele deciziei atacate niciun element concret din care să rezulte faptul ca în contabilitatea celor patru societăţi au fost evidenţiate cheltuieli fictive.

De altfel, instanţa de apel nu a făcut o descriere clară a acţiunilor care în opinia acesteia, constituie elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, ci face doar precizări generale legate de modalitatea de realizare a operaţiunilor financiare derulate de societăţi, din care nu rezultă, însă, fictivitatea lor.

A mai arătat că din structura laturii obiective lipseşte şi urmarea imediată a infracţiunii de evaziune fiscală, constând în prejudicierea bugetului de stat.

S-a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) din C. proc. pen.

Totodată, a solicitat să se constatate şi faptul că soluţia dispusă de instanţa de apel sub aspectul laturii civile are un caracter nelegal.

S-a solicitat suspendarea executării Deciziei penale nr. 548/A din data de 25 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

III. Prin memoriul depus în completarea motivelor de recurs în casaţie, inculpatul prin apărător ales a prezentat următoarele motive:

Din punct de vedere procedural, a menţionat că hotărârea este lovită de nulitate absolută prev. de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respective compunerea completului de judecata s-a făcut cu încălcarea art. 36 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 care reglementează specializarea completelor de judecata. Astfel, judecătorul de cameră preliminară, după ce a soluţionat cererile şi excepţiile de cameră preliminară şi a dispus începerea judecaţii, a formulat o cerere de abţinere motivată pe împrejurarea că nu este complet specializat DNA, competenţa funcţională atrasă de infracţiunea de trafic de influenţă ce face obiectul dosarului, cerere ce a fost admisă. Având, însă, în vedere că acest impediment exista şi la momentul soluţionării cererilor de cameră preliminară, este evident că începerea judecaţii dispusa de acest complet este lovită de nulitate absolută, cu consecinţa nulităţii subsecvente a întregii judecăţi şi a tuturor actelor de procedură.

Pe fondul cauzei, a menţionat că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului nu există.

Astfel, instanţa a copiat efectiv toate susţinerile procurorului din rechizitoriu. or, prima greşeala a instanţei a constat în schimbarea încadrării juridice a faptei în cea prev. de art. 9 alin. (2) lit. c) alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Având în vedere că s-a reţinut acestuia activitatea infracţională în cadrul celor patru societăţi (SC G., SC J. SRL, SC I. SRL şi SC H. I. SRL) s-a făcut o expunere ce prezintă particularităţi în funcţie de modul în care inculpatul se raportează la activitatea fiecăreia dintre ele.

Sub aspectul laturii civile, a precizat că este nelegală stabilirea sumei în solidar, deoarece inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru sume individualizate distinct, în raport, cu participaţia lor la comiterea presupuselor fapte şi în această modalitate trebuia sa fie admisă şi acţiunea civilă.

Totodată, a arătat că acţiunea civilă se impunea a fi respinsă ca nedovedită, deoarece expertiza efectuată nu a fost de natură să lămurească aspectele contabile ale cauzei, deoarece cei doi experţi numiţi s-au contrazis în afirmaţii şi concluzii, iar instanţa de judecată neavând cunoştinţe de specialitate nu ar fi putut să aleagă între cele cinci variante prezentate de experţi.

În concluzie, a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza 1 şi 16 lit. a) din C. proc. pen.

Prin memoriul depus în completarea motivelor de recurs în casaţie, prin avocat JJJJ., s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei" Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" din cuprinsul art. 433 şi a art. 438 din C. proc. pen., în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu menţiunea că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate o va formula şi expune pe larg la primul termen de judecata. În acest sens, a invocat Deciziile CCR nr. 369/2017 şi 454/2018.

B. În cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul F., prin avocat JJJJ., nu s-a invocat vreun caz de recurs în casaţie.

În motivare, a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată şi achitat în prima instanţa pentru infracţiunea prev de art. 9 lit. c) din L.241/2005 anterior modificării sale prin L. 255/2013, raportat la art. 41 alin. (2) şi 42 din C. pen. din 1969, respectiv complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, raportat la faptele comise de inculpaţii A., B. şi C.

Instanţa de apel, prin încheierea din 01 aprilie 2020, a schimbat încadrarea juridică a faptei în art. 9 lit. c) alin. (2) din Legea nr. 241/2005, dar a menţinut, ca lege penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, tot Legea nr. 241/2005 anterior modificării prin Legea nr. 255/2013, lege sub imperiul căreia inculpaţii au şi fost trimişi în judecată.

Textul legal, anterior modificării prin Legea nr. 255/2013, prevedea ca agravantă situaţia în care prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunii este mai mare de 500.000 Euro. Prejudiciul reţinut în sarcina inculpatului prin încheierea de schimbare a încadrării juridice este de 822.078,37 RON. Or, acest prejudiciu, raportat la cursul valutar de la nivelul anului 2012 când s-au comis pretinsele fapte(1 Euro = 4,46 RON), reprezintă echivalentul în RON a 184.323 Euro. În consecinţă, fiind vorba despre un prejudiciu sub 500.000 Euro, fapta nu este prevăzută de alin. (2) al art. 9, respectiv agravanta prev. de alin. (2) nu este incidentă în cauză. Corectă este încadrarea juridică a faptei din prima instanţă., doar pe art. 9 alin. (1) lit. c).

În al doilea rând, unele din faptele reţinute în sarcina recurentului nu sunt prevăzute de legea penală, după cum în mod corect a constatat prima instanţa pronunţând soluţia de achitare a inculpatului. Astfel, pentru infracţiunile reţinute, în raport, cu evaziunea pretins săvârşită de către inculpatul A. în administrarea societăţilor G., H. I. şi J., instanţa de fond a dispus în mod judicios achitarea, deoarece nu sunt prevăzute de legea penală. Probele administrate în cauză, atât cele în favoarea, cât şi cele propuse în defavoarea inculpatului, au confirmat acest aspect. Facturile înregistrate în contabilitate nu au consemnat operaţiuni comerciale fictive, ci reale, cele stornate au fost justificate de necorespunderea calitativă a mărfurilor sau neefectuarea serviciilor facturate, astfel încât, nici înregistrarea facturilor în contabilitate şi nici stornarea ulterioară a unora dintre ele şi înregistrarea stornărilor în contabilitate nu sunt fapte prevăzute de legea penala. Mai mult, SC J. SRL prezintă particularitatea că nu au fost găsite documentele contabile în vederea expertizării. Or, în această situaţie, este evident că nu se poate susţine fictivitatea unor facturi care nu există în materialitatea lor, aspectul întărind concluzia instanţei că fapta nu este prevăzută de legea penală. Doar în baza declaraţiei informative 394 care nu este un document contabil justificativ, ci informativ, nu se poate conchide fictivitatea facturilor înregistrate în această declaraţie. Această declaraţie nici măcar nu atesta numărul exact al operaţiunilor comerciale consemnate în facturi, operaţiuni ce se solicita instanţei sa le declare ca fictive.

Instanţa de apel a schimbat în totalitate sentinţa şi a dispus condamnarea tuturor inculpaţilor cu o motivare total eronată şi nelegală. Practic, decizia nu este motivată potrivit convingerilor magistraţilor învestiţi cu soluţionarea apelului, ci s-au copiat considerentele Parchetului din rechizitoriu. În aceste condiţii, decizia este în totală contradicţie cu normele legale de drept penal şi procedural penal aplicabile în cauză, potrivit art. 433 din C. proc. pen.

A solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

Totodată, s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei" Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" din cuprinsul art. 433 şi a art. 438 din C. proc. pen., în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu menţiunea că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate o va formula şi expune pe larg la primul termen de judecata. În acest sens, a invocat Deciziile CCR nr. 369/2017 şi 454/2018.

Cererile de recurs în casaţie îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpaţilor, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, care au exercitat calea de atac, în numele acestora.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac formulată. Astfel, se constată că doar inculpatul A. a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., iar pentru motivul privind faptul că, compunerea completului de judecata s-a făcut cu încălcarea art. 36 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, nu s-a arătat cazul de recurs în casaţie. Inculpatul F. nu a indicat vreun caz de casare.

În concluzi, magistratul asistent a considerat că cererile de recurs în casaţie îndeplinesc condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), şi) d din C. proc. pen., iar motivele de casaţie se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac formulată. Astfel, se constată că doar inculpatul A. a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., iar pentru motivul privind faptul că, compunerea completului de judecata s-a făcut cu încălcarea art. 36 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, nu s-a arătat cazul de recurs în casaţie. Inculpatul F. nu a indicat vreun caz de casare.

Cât priveşte solicitarea formulată de avocat JJJJ., pentru inculpaţii F. şi A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei" Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" din cuprinsul art. 433 şi a art. 438 din C. proc. pen., se va forma dosar asociat cu termen de judecată la 28 ianuarie 2021.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 28 ianuarie 2021, judecătorul de filtru, faţă de cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu respectiva excepţie de neconstituţionalitate, formulate de recurenţii inculpaţi A. şi F. a apreciat necesar a se crea dosar asociat cu termen de soluţionare la data de 11 februarie 2021 şi a se dispune citarea părţilor pentru acest termen în vederea discutării în şedinţă publică a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, urmând a se pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi după soluţionarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus amânarea judecării cauzei, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen. la data de 11 februarie 2021. S-a dispus crearea dosarului asociat cu termen de soluţionare la data de 11 februarie 2021 şi citarea părţilor pentru acel termen în vederea discutării în şedinţă publică a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurenţii inculpaţi A. şi F., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

Prin Încheierea de şedinţă de Cameră de Consiliu din 11 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, completul, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii F. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 548/A/2020 din data de 25 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală.

S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii F. şi A.

S-a fixat termen la data de 11 martie 2021 pentru când se vor cita părţile.

Cu încunoştinţarea telefonică a apărătorilor aleşi ai inculpaţilor.

S-a respins cererea formulată de inculpatul A. privind suspendarea executării hotărârii.

Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 50 din data de 28 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. x din 2014, în rejudecare, în fond, după casare, s-a dispus după cum urmează:

În baza art. 386 din C. proc. pen. s-a admis în parte cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., respectiv din infracţiunea de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen., în cauză fiind absorbit conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 386 din C. proc. pen. s-a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii: A., B., C., prin rechizitoriul din data de 22 august 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, emis în Dosarul nr. x din 2014, din infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 doar în privinţa inculpatului C., în infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013; şi respectiv inculpaţii D. şi F. din complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 241/2005 în complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1), lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

1. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A., fără antecedente penale de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (în raport de SC G.; SC H. I. SRL şi SC J. SRL).

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (în raport de SC I. SRL în relaţia cu SC K. SRL şi SC L. SRL)

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) raportat la art. 10 din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (SC I. SRL în relaţia cu SC M. SRL).

În temeiul art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013 raportat la art. 91 din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative de 1.000 RON care s-a înregistrat în cazierul judiciar.

A constatat achitat integral prejudiciul cauzat de inculpatul A.

2. În baza 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. h) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul F., fără antecedente penale, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 5 din C. pen. (raportat la fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului A. în relaţia SC I. şi SC M. SRL şi a inculpatului C.).

În temeiul art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 în formă în vigoare modificării prin Legea nr. 255/2013 raportat la art. 91 din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative de 1.000 RON care se înregistrează în cazierul judiciar.

A constatat achitat integral prejudiciul cauzat de inculpatul F.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul F. de sub învinuirea complicităţii la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (raportat la fapta reţinută în sarcina inculpatului B.).

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 249 şi următoarele din C. proc. pen., a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii, respectiv a sechestrului asigurătoriu, instituit prin rechizitoriul din 22 august 2014, emis în dosarul x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra următoarelor imobile aparţinând inculpatului A.:

a) imobil situat pe B-dul x nr. 24, jud. Arad - valoare impozabilă 64.515 RON, înscris în C.F. x-C1-U14;

b) imobil situat pe B-dul x nr. 24, jud. Arad - valoare impozabilă 111.926 RON, înscris în C.F. x-C1-U13;

c) imobil situat pe str. x, jud. Arad - valoare impozabilă 457.641 RON, înscris în C.F. x-C1-U2;

precum şi inculpatului F. privind apartamentul situat în localitatea Floreşti, str. x, jud. Cluj, înscris în C.F. x.

În temeiul art. 397 alin. (4) din C. proc. pen. dispoziţiile din hotărâre privind măsurile asigurătorii fiind executorii.

Prin Decizia penală nr. 548/A din 25 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins apelurile declarate de inculpaţii A., F., C. şi D., împotriva Sentinţei penale nr. 50 din data de 28 februarie 2019 pronunţată de tribunalul Arad în Dosar nr. x din 2014.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva aceleiaşi sentinţe.

A desfiinţat sentinţa atacată şi, rejudecând:

I. 1. În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, respectiv în forma ulterioară modificării sale prin Legea nr. 50/2013) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. b) şi art. 76 lit. a) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen., a condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

2. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 65 din C. pen. din 1969 a interzis inculpatului A. cu datele de identificare de mai sus, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969.

3. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, şi b) din C. pen. din 1969.

4. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) a constatat decăzut inculpatul A. din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii nr. 31/1990, până la data reabilitării sale.

II.1. În baza art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, respectiv în forma ulterioară modificării sale prin Legea nr. 50/2013) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. a) din C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 5 din C. pen., a condamnat inculpatul F., fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, (raportat la faptele de evaziune fiscală săvârşite de către inculpaţii A., B. şi C.).

2. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 65 din C. pen. din 1969 a interzis inculpatului F. cu datele de identificare de mai sus, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, şi b) din C. pen. din 1969.

3. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 a interzis inculpatului F., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969.

4. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) a constatat decăzut inculpatul F. din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii nr. 31/1990, până la data reabilitării sale.

În temeiul art. 88 din C. pen. din 1969, a dedus din pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare aplicată inculpatului A., durata reţinerii şi arestului din data de 5 iunie 2014 până la data de 3 septembrie 2014.

În temeiul art. 88 din C. pen. din 1969, a dedus din pedeapsa 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului F., durata reţinerii şi arestului din data de 5 iunie 2014 până la data de 3 septembrie 2014.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 şi art. 25 din C. proc. pen. şi art. 1357, art. 1443 din C. civ., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, cu sediul în Arad, B-dul x, nr. 79, judeţul Arad în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român, după cum urmează:

- a obligat inculpatul C. către partea civilă la plata obligaţiilor accesorii (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. ) aferente unui debit în cuantum de 373.163 RON calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal în parte ce alcătuieşte suma totală de 373.163 RON, până la data când s-au achitat obligaţiile principale bugetare;

- a obligat în solidar inculpaţii A. şi D. către partea civilă la plata sumei de 241.414 RON, din care pentru suma de 190.679,40 RON şi în solidar cu inculpatul F., la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. ) calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal în parte ce alcătuieşte suma totală de 241.414 RON, până la data achitării obligaţiilor bugetare principale.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 249 şi următoarele din C. proc. pen., a dispus următoarele măsuri asigurătorii:

- a menţinut măsura sechestrului asigurătoriu instituit prin rechizitoriul din 22 august 2014, emis în dosarul x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra următoarelor imobile aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 241.414 RON, la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. ):

a) imobil situat pe B-dul x nr. 24, jud. Arad - valoare impozabilă 64.515 RON, înscris în C.F. x-C1-U14;

b) imobil situat pe B-dul x nr. 24, jud. Arad - valoare impozabilă 111.926 RON, înscris în C.F. x-C1-U13;

c) imobil situat pe str. x, jud. Arad - valoare impozabilă 457.641 RON, înscris în C.F. x-C1-U2;

- a menţinut măsura sechestrului asigurătoriu instituit prin Rechizitoriul din 22 august 2014, emis în Dosarul x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra imobilului apartament situat în localitatea Floreşti, str. x, jud. Cluj., înscris în C.F. x - aparţinând inculpatului F., până la concurenţa sumei de 190.679,40 RON, la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. ).

- a instituit sechestru asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor A., D. şi F. cu datele de identificare de mai sus şi poprirea asigurătorie pe sumele datorate celor 3 inculpaţi până la concurenţa sumei de 241.414 RON pentru inculpaţii A. şi D. şi până la concurenţa sumei de 190.679,40 RON pentru inculpatul F., la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. ) calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal în parte până la data achitării obligaţiilor bugetare principale.

În temeiul art. 398, art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat, printre alţii, pe inculpaţii F. şi A., în mod individual pe fiecare la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărirea penală şi în primă instanţă.

Împotriva Deciziei penale nr. 548/A din data de 25 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală au formulat recursuri în casaţie inculpaţii F. şi A.

La data de 25 ianuarie 2021 magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. a întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursurilor în casaţie.

I. Verificând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Scopul recursului în casaţie îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

Astfel, nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea cenzura situaţia de fapt reţinută ori temeinicia deciziei atacate, în limita cazurilor prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 548/A din data de 25 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel.

Cererile de recurs în casaţie îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpaţilor, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorilor aleşi ai inculpaţilor care au exercitat calea de atac, în numele acestora.

A. În cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., prin apărători aleşi, precum şi în cererile depuse ulterior în completare, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

I. În motivarea cererii, s-a menţionat că instanţa de apel, prin încheierea din 1 aprilie 2020, a schimbat încadrarea juridică a faptei în art. 9 lit. c) alin. (2) din Legea nr. 241/2005, dar a menţinut, ca lege penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, tot Legea nr. 241/2005 anterior modificării prin Legea nr. 255/2013 lege sub imperiul căreia inculpaţii au şi fost trimişi în judecată. Textul legal, anterior modificării prin Legea nr. 255/2013, prevede ca agravantă situaţia în care prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunii este mai mare de 500.000 Euro. Prejudiciul reţinut în sarcina inculpatului prin încheierea de schimbare a încadrării juridice este de 822.078,37 RON. Or, acest prejudiciu, raportat la cursul valutar de la nivelul anului 2012 când s-au comis pretinsele fapte(1 Euro - 4,46 RON), reprezintă echivalentul în RON a 184.323 Euro. În consecinţă, fiind vorba despre un prejudiciu sub 500.000 Euro, fapta nu este prevăzută de alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, respectiv agravanta prev de alin. (2) nu este incidentă în cauză. Corectă este încadrarea juridică a faptei din prima instanţă, doar pe art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În al doilea rând, a menţionat că unele din faptele reţinute în sarcina recurentului nu sunt prevăzute de legea penală, după cum în mod corect a constatat prima instanţă, pronunţând drept consecinţă, soluţia de achitare a inculpatului. Astfel, pentru infracţiunile reţinute, în raport, cu evaziunea pretins săvârşită de către inculpatul A. în administrarea societăţilor G., H. I. şi J., instanţa de fond a dispus în mod judicios achitarea, deoarece nu sunt prevăzute de legea penală, probele administrate confirmând acest aspect. Facturile înregistrate în contabilitate nu au consemnat operaţiuni comerciale fictive, ci reale, cele stornate au fost justificate de necorespunderea calitativă a mărfurilor sau neefectuarea serviciilor facturate, astfel încât, nici înregistrarea facturilor în contabilitate şi nici stornarea ulterioară a unora dintre ele şi înregistrarea stornărilor în contabilitate nu sunt fapte prevăzute de legea penala. Mai mult, SC J. SRL prezintă particularitatea că nu au fost găsite documentele contabile în vederea expertizării. Or, în această situaţie, este evident că nu se poate susţine fictivitatea unor facturi care nu există în materialitatea lor, aspectul întărind concluzia instanţei că fapta nu este prevăzută de legea penală. Doar în baza declaraţiei informative 394 care nu este un document contabil justificativ, ci informativ, nu se poate conchide fictivitatea facturilor înregistrate în această declaraţie. Această declaraţie nici măcar nu atestă numărul exact al operaţiunilor comerciale consemnate în facturi, operaţiuni ce se solicită instanţei să le declare ca fictive.

II. În cea de-a doua cerere depusă (în completarea primei cereri), s-a apreciat că starea de fapt reţinută de instanţa de apel pentru a pronunţa hotărârea de condamnare nu corespunde tipicităţii modalităţii de incriminare.

Sub un prim aspect, s-a menţionat că, întrucât fapta reţinută în sarcina sa este calificată ca fiind o infracţiune în formă continuată, era necesar ca din motivarea instanţei de apel să rezulte că fiecare act material din structura ei prezintă elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni. Astfel, în ceea ce priveşte contribuţia sa, a arătat că instanţa de apel nu a menţionat despre câte acţiuni este vorba, nu a precizat datele în care au fost săvârşite fiecare dintre acestea şi nu a descris în ce a constat în concret fiecare dintre respectivele acţiuni. Or, instanţa de apel ar fi trebuit să expună în mod clar, defalcat, fiecare acţiune distinctă pe care ar fi săvârşit-o, cu atât mai mult cu cât nici în sentinţa desfiinţată de instanţa de control judiciar nu se regăseşte o astfel de descriere, având în vedere că prima instanţă l-a achitat pentru acuzaţiile de evaziune fiscală pentru care fusese trimis în judecată.

Astfel, a precizat că nu este întrunită condiţia subiectului activ calificat în ceea ce priveşte operaţiunile derulate de trei dintre cele patru societăţi, în raport, cu care s-a reţinut în sarcina sa infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL, deoarece nu este îndeplinită condiţia pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv de a fi administratorul societăţilor, el neîndeplinind niciun act de administrare.

Instanţa de apel nu a indicat, însă, niciun act de administrare pe care l-a săvârşit în privinţa acestor societăţi, astfel încât să se poată reţine că le-a administrat măcar în fapt.

Or, considerentele instanţei de apel privind faptul că s-a ocupat de activitatea SC J. SRL s-au bazat pe declaraţiile inculpatului D. şi pe declaraţiile martorilor audiaţi, conform cărora el ar fi purtat negocieri directe cu clienţi ai acestei societăţi. De asemenea, instanţa de apel a mai invocat la pag. 85 din decizie faptul că a fost cel care a semnat înscrisurile referitoare la oferta de preţ către SC LL., indicându-se în conţinutul ofertei datele sale de contact, precum şi în dreptul modificării preţului în cazul contractului cu TTTTT.

Cu privire la latura obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală, a arătat că lipseşte elementul material în ceea ce priveşte operaţiunile comerciale derulate de fiecare din cele 4 societăţi (SC I. SRL, SC G., SC H. I. SRL, SC J. SRL).

În acest sens, a precizat că instanţa de apel a reţinut la pag. 83 din decizia atacată că «tranzacţiile dintre SC G., SC H. SRL, SC I. SRL şi SC J. SRL şi cele patru societăţi incriminate sunt tranzacţii neconforme uzanţelor normale în relaţiile economice dintre agenţii economici".

Însă, caracterul "neconform uzanţelor normale" al operaţiunilor derulate nu poate echivala cu fictivitatea acestora, de care depinde tipicitatea faptei. În realitate, instanţa de apel nu indică în considerentele deciziei atacate niciun element concret din care să rezulte faptul ca în contabilitatea celor patru societăţi au fost evidenţiate cheltuieli fictive.

De altfel, instanţa de apel nu a făcut o descriere clară a acţiunilor care în opinia acesteia, constituie elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, ci face doar precizări generale legate de modalitatea de realizare a operaţiunilor financiare derulate de societăţi, din care nu rezultă, însă, fictivitatea lor.

A mai arătat că din structura laturii obiective lipseşte şi urmarea imediată a infracţiunii de evaziune fiscală constând în prejudicierea bugetului de stat.

S-a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) din C. proc. pen.

Totodată, a solicitat să se constatate şi faptul că soluţia dispusă de instanţa de apel sub aspectul laturii civile are un caracter nelegal.

S-a solicitat suspendarea executării deciziei penale nr. 548/A din data de 25 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

III. Prin memoriul depus în completarea motivelor de recurs în casaţie, inculpatul prin apărător ales a prezentat următoarele motive:

Din punct de vedere procedural, a menţionat că hotărârea este lovită de nulitatea absolută prev. de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv compunerea completului de judecată s-a făcut cu încălcarea art. 36 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 care reglementează specializarea completelor de judecată. Astfel, judecătorul de cameră preliminară, după ce a soluţionat cererile şi excepţiile de cameră preliminară şi a dispus începerea judecaţii, a formulat o cerere de abţinere motivată pe împrejurarea că nu este complet specializat DNA, competenţa funcţională atrasă de infracţiunea de trafic de influenţă ce face obiectul dosarului, cerere ce a fost admisă. Având, însă, în vedere că acest impediment exista şi la momentul soluţionării cererilor de cameră preliminară, este evident ca începerea judecaţii dispusă de acest complet este lovită de nulitate absolută, cu consecinţa nulităţii subsecvente a întregii judecaţi şi a tuturor actelor de procedură.

Pe fondul cauzei, a menţionat că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că fapta de evaziune fiscala reţinută în sarcina inculpatului nu exista.

Astfel, instanţa a copiat efectiv toate susţinerile procurorului din rechizitoriu. or, prima greşeala a instanţei a constat în schimbarea încadrării juridice a faptei în cea prev. de art. 9 alin. (2) lit. c) alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Având în vedere că s-a reţinut acestuia activitatea infracţională în cadrul celor patru societăţi (SC G., SC J. SRL, SC I. SRL şi SC H. I. SRL) s-a făcut o expunere ce prezintă particularităţi în funcţie de modul în care inculpatul se raportează la activitatea fiecăreia dintre ele.

Sub aspectul laturii civile, a precizat că este nelegală stabilirea sumei în solidar, deoarece inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru sume individualizate distinct, în raport, cu participaţia lor la comiterea presupuselor fapte şi în această modalitate trebuia sa fie admisă şi acţiunea civilă.

Totodată, a arătat că acţiunea civilă se impunea a fi respinsă ca nedovedită, deoarece expertiza efectuată nu a fost de natură să lămurească aspectele contabile ale cauzei, deoarece cei doi experţi numiţi s-au contrazis în afirmaţii şi concluzii, iar instanţa de judecată neavând cunoştinţe de specialitate nu ar fi putut să aleagă între cele cinci variante prezentate de experţi.

În concluzie, a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza 1 şi 16 lit. a) din C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este admisibil doar în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte motivul invocat în susţinerea recursului în casaţie, respectiv hotărârea este lovită de nulitatea absolută prev. de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., deoarece compunerea completului de judecată s-a făcut cu încălcarea art. 36 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 care reglementează specializarea completelor de judecată, Înalta Curte a constatat că nu a fost invocat vreun caz de recurs în casaţie. Totodată, s-a constatat că motivul prezentat nu se încadrează în vreun caz de recurs în casaţie. În aceste condiţii, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale recursului în casaţie în ceea ce priveşte acest motiv prevăzut de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

B. În cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul F., prin avocat JJJJ., nu s-a invocat vreun caz de recurs în casaţie.

În motivare, a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată şi achitat în prima instanţă pentru infracţiunea prev de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 anterior modificării sale prin Legea nr. 255/2013, raportat la art. 41 alin. (2) şi 42 din C. pen. din 1969, respectiv complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, raportat la faptele comise de inculpaţii A., B. şi C.

Instanţa de apel, prin încheierea din 01 aprilie 2020, a schimbat încadrarea juridică a faptei în art. 9 lit. c) alin. (2) din Legea nr. 241/2005, dar a menţinut, ca lege penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, tot Legea nr. 241/2005 anterior modificării prin Legea nr. 255/2013 lege sub imperiul căreia inculpaţii au şi fost trimişi în judecată. Textul legal, anterior modificării prin Legea nr. 255/2013, prevedea ca agravantă situaţia în care prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunii este mai mare de 500.000 Euro. Prejudiciul reţinut în sarcina inculpatului prin încheierea de schimbare a încadrării juridice este de 822.078,37 RON. Or, acest prejudiciu, raportat la cursul valutar de la nivelul anului 2012 când s-au comis pretinsele fapte(1 Euro = 4,46 RON), reprezintă echivalentul în RON a 184.323 Euro. În consecinţă, fiind vorba despre un prejudiciu sub 500.000 Euro, fapta nu este prevăzută de alin. (2) al art. 9, respectiv agravanta prev. de alin. (2) nu este incidentă în cauză. Corectă este încadrarea juridică a faptei din prima instanţă., doar pe art. 9 alin. (1) lit. c).

În al doilea rând, unele din faptele reţinute în sarcina recurentului nu sunt prevăzute de legea penală, după cum în mod corect a constatat prima instanţa pronunţând soluţia de achitare a inculpatului. Astfel, pentru infracţiunile reţinute în raport cu evaziunea pretins săvârşită de către inculpatul A. în administrarea societăţilor G., H. I. şi J., instanţa de fond a dispus în mod judicios achitarea, deoarece nu sunt prevăzute de legea penală. Probele administrate în cauză, atât cele în favoarea, cât şi cele propuse în defavoarea inculpatului, au confirmat acest aspect. Facturile înregistrate în contabilitate nu au consemnat operaţiuni comerciale fictive, ci reale, cele stornate au fost justificate de necorespunderea calitativă a mărfurilor sau neefectuarea serviciilor facturate, astfel încât, nici înregistrarea facturilor în contabilitate şi nici stornarea ulterioară a unora dintre ele şi înregistrarea stornărilor în contabilitate nu sunt fapte prevăzute de legea penală. Mai mult, SC J. SRL prezintă particularitatea că nu au fost găsite documentele contabile în vederea expertizării. Or, în această situaţie, este evident că nu se poate susţine fictivitatea unor facturi care nu există în materialitatea lor, aspectul întărind concluzia instanţei că fapta nu este prevăzută de legea penală. Doar în baza declaraţiei informative 394 care nu este un document contabil justificativ, ci informativ, nu se poate conchide fictivitatea facturilor înregistrate în această declaraţie. Această declaraţie nici măcar nu atesta numărul exact al operaţiunilor comerciale consemnate în facturi, operaţiuni ce se solicită instanţei să le declare ca fictive.

Instanţa de apel a schimbat în totalitate sentinţa şi a dispus condamnarea tuturor inculpaţilor cu o motivare total eronată şi nelegală. Practic, decizia nu este motivată potrivit convingerilor magistraţilor învestiţi cu soluţionarea apelului, ci s-au copiat considerentele Parchetului din rechizitoriu. În aceste condiţii, decizia este în totală contradicţie cu normele legale de drept penal şi procedural penal aplicabile în cauză, potrivit art. 433 din C. proc. pen.

A solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza 1 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte recursul în casaţie declarat de inculpatul F., s-a observat că motivele invocate în susţinerea acestuia sunt similare cu unul din motivele invocate de inculpatul A. În aceste condiţii, deşi în cuprinsul cererii sale inculpatul F. nu a precizat cărui caz de recurs în casaţie se subsumează motivele prezentate, Înalta Curte, având în vedere că inculpatul A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a apreciat că motivele invocate de inculpatul F. se circumscriu aceluiaşi caz de recurs în casaţie invocat de inculpatul A.

II. În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii, formulată de inculpatul A. a constatat că nu este admisibilă.

Potrivit art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. "instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a uneia dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2)".

În absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii temeiniciei cererii de suspendare a executării hotărârii atacate anterior prezentate, Înalta Curte a apreciat că o astfel de analiză trebuie să se circumscrie strict cadrului procesual al recursului în casaţie, urmând a se evalua dacă, în raport, cu motivele invocate de condamnat în argumentarea cererii de recurs în casaţie şi posibilele soluţii permise în această procedură, argumentele prezentate în susţinerea cererii de suspendare recomandă o astfel de măsură ca fiind aptă să asigure realizarea scopului pedepsei pe parcursul derulării procedurii.

Evaluând argumentele prezentate de recurentul inculpat în motivarea scrisă a cererii de suspendare, Înalta Curte a constatat că acestea nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.

La termenul de judecată de la 11 martie 2021, Înalta Curte a pus în discuţie cererea de amânare înaintată la dosar de către Penitenciarul Arad în legătură cu starea de sănătate a intimatului inculpat WW. D.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat WW. D. a lăsat la aprecierea instanţei soluţia cu privire la solicitarea formulată.

Apărătorul ales al recurentului inculpat A. a opinat că nu este necesară amânarea cauzei, întrucât, astfel cum se poate constata, inculpatul WW. D. nu a declarat recurs în casaţie în prezenta cauză, iar recursul în casaţie declarat de inculpatul A. nu-l priveşte şi nu produce niciun efect faţă de acesta, motiv pentru care a solicitat instanţei să acorde cuvântul în dezbaterea recursului în casaţie.

Apărătorul ales al recurentului inculpat F. şi apărătorii desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C. şi B., având pe rând cuvântul, au susţinut cele expuse de apărătorul recurentului inculpat A.

Reprezentantul Ministerului Public a opinat că recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi F. pot fi examinate la acest termen de judecată, faţă de motivele care au fost depuse la dosar şi de împrejurarea că intimatul inculpat WW. D. nu a declarat recurs în casaţie.

Înalta Curte, după deliberare, a apreciat că cererea de amânare a cauzei formulată de Penitenciarul Arad este neîntemeiată, prezenta cauză putând fi judecată în lipsa intimatului inculpat WW. D., aflat într-o imposibilitate obiectivă de prezentare ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, garanţia procesuală a dreptului la apărare fiind asigurată de apărătorul desemnat din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În continuare, Înalta Curte a procedat la verificarea identităţii recurentului inculpat A., precum şi a recurentului inculpat F.

Apărătorul ales al recurentului inculpat A., având cuvântul, a precizat că, în drept, cererea de recurs în casaţie este întemeiată pe cazul prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. Încheierea de admitere în principiu priveşte cazul de casare anterior menţionat, precum şi motivele factuale invocate în cererea de recurs în casaţie, ceea ce înseamnă că dezbaterile pe fondul recursului în casaţie trebuie să aibă în vedere în mod evident această încheiere de admitere în principiu.

Pe fondul cauzei, a susţinut că fapta reţinută de către curtea de apel în formă continuată, constituită dintr-o pluralitate de acte materiale, nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive legale ale infracţiunii, respectiv elementele de tipicitate.

Astfel, a susţinut că fiind vorba despre o pluralitate de acte materiale, este necesar ca fiecare act material să întrunească conţinutul legal constitutiv al aceleiaşi infracţiuni. Or, prima instanţă a dispus achitarea pentru întreaga pluralitate de acte materiale pe motiv că fapta nu există, însă curtea de apel a schimbat radical soluţia, dispunând condamnarea pentru întreaga unitate legală, fără să analizeze conţinutul constitutiv legal pentru fiecare act material în parte. După cum se poate observa din aşa-zisa motivare a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, aceasta este generică, ceea ce este inadmisibil, neidentificându-se în privinţa fiecărui act material care sunt elementele de tipicitate care puteau justifica soluţia de condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Nici măcar nu se indică numărul de acte materiale şi în ce constă fiecare act material. Acesta reprezintă primul motiv factual.

Al doilea motiv factual se referă la împrejurarea că nu este îndeplinită condiţia privind subiectul activ calificat al acestei infracţiuni. Infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, care constă în esenţă în evidenţierea în contabilitate a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale sau a altor operaţiuni fictive, presupune ca subiectul activ să fie unul calificat. Nu există controversă sub acest aspect ori alte discuţii, nici în doctrină şi, nici în jurisprudenţă. A invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi în cadrul motivelor de recurs în casaţie formulate în scris, în conformitate cu care subiectul activ al unei asemenea infracţiuni nu-l poate constitui decât administratorul societăţii sau persoana care, în baza unor obligaţii legale sau contractuale, organizează şi conduce contabilitatea societăţii. Or, în speţă, însăşi curtea de apel reţine că inculpatul nu are această calitate, nu este administrator al niciuneia dintre societăţile reţinute, respectiv SC G., SC J. SRL Arad şi SC H. I. SRL În privinţa societăţii SC G., curtea de apel reţine că nu are relevanţă faptul că inculpatul nu a efectuat acte de administrare, că nu s-a ocupat de această societate, însăşi curtea de apel reţine că nu a avut nicio implicare în administrarea în fapt a acestei societăţi şi că la celelalte două societăţi administratorii sunt CC. (la SC J. SRL Arad) şi DD. (la SC H. I. SRL), administratori, atât în fapt, cât şi în drept. Cu privire la aceste două societăţi din urmă, curtea de apel nu indică în starea de fapt reţinută niciun element de fapt din care să rezulte că inculpatul A. a administrat în fapt cele două societăţi care aveau administratori în drept, care au efectuat acte şi în drept şi în fapt. Inculpatul A. nu a avut nicio implicare în privinţa societăţii SC J. SRL Arad, chiar curtea de apel reţine că administratorul de drept al acestei societăţi este CC., care a efectuat acte de administrare în fapt, a semnat contracte şi a participat la negociere. Nu este indicat şi nu se reţine în starea de fapt expusă în cuprinsul deciziei vreun element de fapt care să contravină hotărârii de achitare pronunţată de prima instanţă şi din care să rezulte că administrarea în fapt s-a făcut de către inculpatul A.

De asemenea, lipseşte şi elementul material, elementul obiectiv al acestei infracţiuni. Elementul material îl constituie o acţiune de înregistrare în contabilitatea societăţilor a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale. Nu este descrisă nicio acţiune în acest sens care să fie realizată de inculpatul A. pentru niciuna din cele 4 societăţi, nici pentru SC I., unde inculpatul A. este administrator de drept şi de fapt, singura societate unde este administrator şi, nici la celelalte societăţi. Ceea ce reţine cu titlu generic instanţa de apel este faptul că tranzacţiile dintre cele patru societăţi cu societăţile incriminate sunt tranzacţii neconforme uzanţelor normale în relaţiile economice dintre agenţii economici. Or, aceasta nu echivalează şi nu se suprapune pe ipoteza normei de incriminare, nu este descrisă nicio acţiune a inculpatului în acest sens, dimpotrivă, ceea ce impută curtea de apel inculpatului este numărul mare de achiziţii, nu faptul că ele nu ar fi avut loc, precum şi modalitatea în care s-au efectuat plăţile, faptul că s-au făcut în numerar, nefiind descrisă nicio acţiune.

Cu privire la urmarea imediată, pentru că deşi infracţiunea de evaziune fiscală este o infracţiune formală, nu este de rezultat, totuşi, este o infracţiune a cărei existenţă depinde de o situaţie premisă, de existenţa unor obligaţii fiscale datorate statului şi neachitate. Or, şi sub acest aspect, nu este întrunit elementul de tipicitate. Însăşi curtea de apel reţine că SC G., SC H. I. SRL şi SC I. nu au obligaţii restante la bugetul de stat, stabilindu-se cu titlu general un aşa-zis prejudiciu de 486.010 RON şi, din această sumă, se reţine că suma de 131.889 RON a fost decontată la bugetul statului, fiind consecinţa operaţiunilor de stornare efectuate în lunile mai şi iunie 2013 la cele 4 societăţi şi că, în cursul urmăririi penale SC G. şi SC I. au efectuat plăţi către bugetul de stat în sumă de 112.707 RON.

În consecinţă, faţă de acest calcul pe care îl efectuează însăşi curtea de apel, ar rezulta că prejudiciul rămas în plată este de 241.414 RON în sarcina societăţii SC J. SRL Arad, care este justificat, precum rezultă din decizia pronunţată de curtea de apel, de o declaraţie informativă care nu poate avea valoare probatorie.

Pentru toate aceste motive, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 448 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a se dispune admiterea recursului în casaţie declarat de inculpatul A., casarea deciziei pronunţate de curtea de apel şi menţinerea, ca urmare a casării acestei decizii, a sentinţei de achitare pronunţată de prima instanţă.

Apărătorul ales al recurentului inculpat F. a solicitat admiterea recursului în casaţie declarat de inculpatul pe care îl asistă şi a se avea în vedere că această cale extraordinară de atac este similară, aşa cum s-a reţinut şi prin încheierea de admitere în principiu, cu cea declarată de inculpatul A. De asemenea, a solicitat admiterea recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii F. şi A., casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei de achitare pronunţată de prima instanţă.

Concluziile apărătorilor din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C., WW. D., B., ale reprezentantului Ministerului Public asupra recursurilor în casaţie ale inculpaţilor F. şi A., precum şi poziţiile recurenţilor inculpaţi A. şi F. din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii F. şi A. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., pentru fiecare recurent inculpat, având în vedere că numai sub acest caz de casare a fost admis în principiu recursul în casaţie declarat, aşa cum rezultă din încheierea de la 11 februarie 2021, Înalta Curte constată că recursurile în casaţie declarate de inculpaţi sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare recurent inculpat.

Prealabil analizei fiecărui recurs în casaţie declarat de inculpaţii A. şi F. se impun a fi făcute câteva scurte consideraţii de ordin teoretic cu privire la cazul de recurs în casaţie invocat de fiecare recurent, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală". Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.

Referitor la recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A.:

În contextul concret al cauzei, instanţa de apel a evaluat ansamblul materialului probator administrat şi a stabilit situaţia de fapt pentru toţi inculpaţii trimişi în judecată în mod detaliat, iar în esenţă, referitor la inculpatul A. a reţinut că în calitate de administrator de drept al SC I. şi SC G. şi administrator de fapt al SC J. SRL şi SC H. I. SRL, ajutat de inculpatul D., în perioada aprilie 2012- august 2013 a înregistrat în contabilitatea SC I. SRL, SC G. şi SC J. SRL, un număr de 43 facturi/chitanţe emise de inculpatul F. împreună cu alte persoane în numele SC L. şi SC Z. SRL, în valoare de 591.096 RON, care reprezentau operaţiuni fictive, şi, ajutat tot de inculpatul D., care a procurat documente justificative prin intermediul altor persoane decât F., înregistrând în contabilitatea SC I. SRL, SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL, un număr de 82 facturi/chitanţe în valoare de 1.190.002 RON provenind de la SC M. SRL şi SC K. SRL, care reprezentau operaţiuni fictive, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 486.010 RON, iar în drept, în raport cu baza factuală stabilită, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

Instanţa de apel a efectuat o amplă analiză asupra probelor administrate în cauză, pe care le-a evidenţiat în concret, înlăturând motivat criticile formulate în apărare de către inculpatul A. şi a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile legale cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului.

Înalta Curte reaminteşte că prin natura sa juridică, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care nu se rejudecă fondul cauzei, ci se fac aprecieri referitor la hotărârea dată în apel, în sensul dacă aceasta corespunde sau nu legii.

Totodată, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici reevaluarea materialului probator administrat, ci are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile în cauza dedusă judecăţii.

Aşadar, în contextul recursului în casaţie declarat de recurentul inculpat A., Înalta Curte, prin prisma celor menţionate, consideră că baza factuală în esenţă mai sus menţionată a fost stabilită de către instanţa de apel, neputând fi repus în discuţie nici procesul de reevaluare asupra mijloacelor de probă administrate.

Astfel, Înalta Curte consideră că există conformitate între baza factuală aşa cum a fost stabilită de instanţa de apel şi toate condiţiile de incriminare ce caracterizează infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

Critica formulată de recurentul inculpat A. cu privire la reţinerea infracţiunii continuate, în condiţiile art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, în raport cu situaţia de fapt reţinută, în sensul că nu nu a fost descris fiecare act material, nu poate fi analizată, întrucât ar însemna ca să fie reevaluată baza factuală, ceea ce excede căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

De altfel, aşa cum se poate constata din situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a indicat în concret intervalul de timp în care inculpatul a comis infracţiunea continuată, respectiv aprilie 2012- august 2013, precum şi acţiunile concrete comise de acesta, materializate în, înregistrarea în contabilitatea SC I. SRL, SC G. şi SC J. SRL a unui număr de 43 facturi/chitanţe emise de inculpatul F. împreună cu alte persoane în numele SC L. şi SC Z. SRL, în valoare de 591.096 RON, care reprezentau operaţiuni fictive, şi, ajutat tot de inculpatul D., care a procurat documente justificative prin intermediul altor persoane decât F., înregistrarea în contabilitatea SC I. SRL, SC G., SC J. SRL şi SC H. I. SRL a unui număr de 82 facturi/chitanţe în valoare de 1.190.002 RON provenind de la SC M. SRL şi SC K. SRL, care reprezentau operaţiuni fictive, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 486.010 RON, ceea ce se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală, mai sus menţionată, în forma unităţii legale de infracţiune, respectiv a infracţiunii continuate, existând unitate de subiect activ, de rezoluţie şi de loc.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica cu privire la neîndeplinirea condiţiei privind subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală, cu privire la calitatea de administrator pe care recurentul inculpat consideră că nu a avut-o la societăţile menţionate, făcând referire la mijloacele de probă administrate, ceea ce excede căii de atac a recursului în casaţie.

Instanţa de apel, în situaţia de fapt reţinută a evidenţiat în mod concret calităţile în care inculpatul A. a comis fapta în formă continuată, respectiv în calitate de administrator de drept al SC I. şi SC G. şi administrator de fapt al SC J. SRL şi SC H. I. SRL, ceea ce se circumscrie condiţiei prevăzută de lege pentru infracţiunea de evaziune fiscală, aşa cum a fost menţionată.

Totodată, nu pot fi avute în vedere nici criticile invocate de recurentul inculpat cu privire la fictivitatea operaţiunilor efectuate dintre societăţile comerciale menţionate, calificate de instanţă ca operaţiuni neconforme cu uzanţele comerciale, în raport, cu mijloacele de probă administrate, precum şi faptul că în considerentele deciziei instanţei de apel nu ar fi fost analizate, întrucât instanţa de apel a constatat în situaţia de fapt reţinută că operaţiunile erau fictive, aspect care a fost stabilit cu caracter definitiv, constatare care are la baza felul sumelor înregistrate, respectiv cheltuieli, nu ca avans, modalitatea de întocmire a documentelor, ce a atestat că erau fictive, stornarea respectivelor operaţiuni .

Înalta Curte nu poate reţine nici critica referitoare la neîndeplinirea condiţiei urmării imediate a infracţiunii de evaziune fiscală, cu privire la prejudiciu, întrucât instanţa de apel în stabilirea situaţiei de fapt, aşa cum a fost reţinută, a evidenţiat prejudiciul produs bugetului de stat în sumă de 486.010 RON, iar în considerentele deciziei s-a arătat că au fost înregistrate cheltuieli fictive, inculpaţii aflând că se fac efectiv verificări fiscale, ceea ce a condus la stornarea unor facturi, infracţiunea fiind comisă la momentul stornării acestora, iar cuantumul prejudiciului era mai mare la momentul comiterii infracţiunii, aşa încât sunt întrunite condiţiile legale ale incriminării de evaziune fiscală, în formă continuată, aşa cum a fost reţinută.

De asemenea, Înalta Curte constată că aspectele detaliate din memoriul depus la dosar de către inculpatul A., prin apărător s-au circumscris criticilor susţinute de apărătorul ales al recurentului inculpat în motivele de recurs în casaţie aflate la dosar şi susţinute oral în dezbateri, pe care le-a analizat şi le-a înlăturat motivat.

În raport cu cele mai sus menţionate, nu se poate avea în vedere solicitarea formulată de recurentul inculpat A. prin apărător de admitere a recursului în casaţie, casarea deciziei şi menţinerea soluţiei de achitare dispusă de prima instanţă, întrucât toate criticile sunt nefondate, decizia instanţei de apel fiind legală, iar cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu este aplicabil.

Aşadar, nici solicitarea de constatare a nelegalităţii sub aspect civil al cauzei nu poate fi avută în vedere faţă de înlăturarea criticilor şi inaplicabilitatea cazului de recurs în casaţie invocat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul inculpat F.:

Înalta Curte va avea în vedere considerentele de ordin teoretic deja expuse în recursul în casaţie formulat de inculpatul A. cu privire la obiectul şi întinderea examinării criticilor formulate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ce vor fi analizate, în mod efectiv cu privire la criticile invocate de recurentul F., prin prisma aceluiaşi caz de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu a recursului în casaţie din data de 11 februarie 2021.

Instanţa de apel a stabilit, în esenţă, că fapta inculpatului F., care l-a ajutat pe inculpatul A., în sensul că împreună cu alte persoane, în perioada aprilie 2012 - august 2013 a emis un număr de 43 facturi/chitanţe, în numele SC L. şi SC Z. SRL, în valoare de 591.096 RON, care reprezentau operaţiuni fictive, către SC I. SRL, SC G. şi SC J. SRL, societăţi administrate de A.; l-a ajutat pe inculpatul B., în sensul că în perioada 2 noiembrie 2011 - 24 aprilie 2012 a emis un număr de 47 facturi/chitanţe care atestau operaţiuni fictive de curăţat, spălat, vopsit, rezervoare manipulat materiale, în sumă totală de 596.313 RON, în numele SC T. SRL, către SC O. SRL; în luna august 2012 şi februarie 2013 a mai emis în numele SC Z. SRL 25 facturi/chitanţe în valoare totală de 124.000 RON, iar în numele SC AA. SRL un număr de 6 facturi/chitanţe, în valoare totală de 29.908,80 RON, care atestau operaţiuni fictive de curăţare, întreţinere şi spălare rezervoare, conducte ţevi, lucrări de sablare, vopsire rezervor metalic tot către SC O. SRL; l-a ajutat pe inculpatul C., în sensul că în perioada aprilie 2012- august 2013 a emis în numele SC T. SRL, SC L. SRL, SC Z. SRL şi SC AA. SRL un număr de 237 facturi/chitanţe în valoare de 1.267.9222,2 RON, care reprezentau operaţiuni fictive, către SC P. SRL, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 822.078,37 RON care a fost recuperat parţial prin plata de ceilalţi inculpaţi, rămânând un rest de 190.676,40 RON, la inculpatul A., iar în drept, în raport, cu baza factuală reţinută, sunt întrunitele elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (raportat la faptele de evaziune fiscală săvârşite de inculpaţii A., B. şi C.).

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de apel a stabilit baza factuală, ca urmare a unui proces de evaluare asupra mijloacelor de probă administrate în cauză, pe care le-a indicat în mod efectiv şi a înlăturat motivat criticile formulate în apărare de către inculpatul F., constatând că sunt îndeplinite toate condiţiile legale cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului.

Totodată, se constată că există conformitate între hotărârea atacată cu regulile de drept aplicabile în cauza dedusă judecăţii.

Astfel, în baza factuală stabilită de instanţa de apel şi deja menţionată, în esenţă mai sus, a fost arătat intervalul de timp în concret în care a fost comisă fapta, actele efective de ajutor, în mod repetat, prin emiterea de facturi/chitanţe, numărul acestora în numele unor societăţi, care reprezentau operaţiuni fictive, cuantumul prejudiciului produs, aşa încât aceasta se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, mai sus menţionată, în forma unităţii legale de infracţiune, respectiv a infracţiunii continuate, existând unitate de subiect activ, de rezoluţie şi de loc.

Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate cu privire la schimbarea încadrării juridice şi cuantumului prejudiciului, întrucât acestea exced analizei pe calea recursului în casaţie, care vizează chestiuni de drept în limita unor cazuri de recurs în casaţie expres prevăzute de lege, aşa cum este şi cel invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

De asemenea, nu pot fi examinate criticile referitoare la reevaluarea mijloacelor de probă, a documentele contabile, la declaraţia informativă 394, cu privire la fictivitatea facturilor, întrucât pe calea recursului în casaţie nu are loc operaţiunea de apreciere a materialului probator.

Instanţa de apel a reţinut în situaţia de fapt că inculpatul F. a emis facturi/chitanţe, în numele unor societăţi arătate, care reprezentau operaţiuni fictive, care au condus la crearea prejudiciului indicat, aspecte care au caracter definitiv.

Înalta Curte constată că între situaţia de fapt stabilită în mod efectiv, aşa cum a fost evidenţiată şi infracţiunea arătată, ca fiind comisă de inculpatul F. există conformitate, fiind îndeplinite toate condiţiile cerute de norma de incriminare, aşa încât toate criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt fondate, iar cazul de recurs în casaţie nu este incident.

De altfel, pornind de la specificul şi natura căii extraordinare a recursului în casaţie, criticile formulate de recurentul inculpat F. nu ar putea fi analizate prin niciun alt caz de recurs în casaţie.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii F. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 548/A din data de 25 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se vor obliga recurenţii inculpaţi F. şi A. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C., D. şi B. în sumă de câte 627 RON, au rămas în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii F. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 548/A din data de 25 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală.

Obligă recurenţii inculpaţi F. şi A. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi C., D. şi B. în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 martie 2021.

Procesat de GGC - LM