Competence to hear magistrates' salary differential claims: labor conflict versus administrative dispute under Law No. 284/2010

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Teleorman, plata diferenţelor salariale, pentru perioada 9.04.2015 - 1.10.2016, rezultate ca diferenţa dintre salariul lunar efectiv încasat şi salariul la nivelul maxim pentru funcţia deţinută, calculat la valoarea de referinţă sectorială, de 405 RON, aferentă familiei ocupaţionale "justiţie", la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, privind aplicarea O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe; actualizarea cu indicele de inflaţie a tuturor drepturilor băneşti cuvenite şi neîncasate şi dobânda legală, până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 461 din 28 iunie 2018 a Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că litigiul de faţă are o cale diferită de soluţionare în baza unei proceduri speciale derogatorii de la dispoziţiile Codului muncii, fiind de competenţa secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 5424 din 18.12.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul cauzei deduse judecăţii priveşte plata unor diferenţe salariale ale reclamanţilor, judecători la Judecătoria Roşiori de Vede, nefiind o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 7 din Cap VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile de drept comun, fiind vorba de un litigiu privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi nu un litigiu în materia contenciosului administrativ.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că, pentru stabilirea instanţei competente material să soluţioneze cauza, întotdeauna instanţa trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecăţii şi la dispoziţiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte constată că reclamanţii au învestit Tribunalul cu o acţiune ce are ca obiect plata diferenţelor salariale rezultate ca diferenţa dintre salariul lunar efectiv încasat şi salariul la nivelul maxim pentru funcţia deţinută, calculat la valoarea de referinţă sectorială, de 405 RON, aferentă familiei ocupaţionale "justiţie", la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, privind aplicarea O.U.G. nr. 83/2014.

Astfel, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii nu sunt incidente prevederile art. 7 din Cap. VII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât aceste dispoziţii de excepţie sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale.

Conform art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (...)"

Acest articol reglementează competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puţin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Litigiul dedus judecăţii nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se prin urmare nici sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamanţii nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte şi nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite şi neplătite.

În cauză nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, litigiul este unul din categoria conflictelor de muncă, motiv pentru care în cauza dedusă judecăţii sunt incidente dispoziţiile art. 1 lit. p) şi art. 208 din Legea nr. 62/2011 şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, litigiul intrând în categoria conflictelor de muncă, Înalta Curte constată că instanţa specializată în materia dreptului muncii are competenţă materială de soluţionare, sens în care va soluţiona conflictul negativ de competenţă ivit.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D. şi E. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Teleorman în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2019.

GGC - GV