Jurisdictional conflict over whether refusal of a legislator's age-limit indemnity is an administrative act subject to administrative jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea înregistrată la data de 2.04.2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurării sociale, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - pentru Senatul României a solicitat anularea Ordinului nr. 1836/22.06.2016 de respingere a cererii de acordare indemnizaţie pentru limita de vârstă şi obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei lunare de limita de vârstă prevăzută de art. 49 din Legea 96/2006, începând cu data de 28.01.2016.

În motivare reclamantul a arătat că, deşi dreptul la încasare a indemnizaţiei lunare îi este conferit de dispoziţiile art. 481 cap. X1 din Legea nr. 96/2006, astfel cum a fost completata prin Legea 357/2015, acest drept îi este negat de către pârât.

În drept a invocat dispoziţiile art. 194 şi următoarele C. proc. civ., art. 7 art. 49 şi următoarele din Legea nr. 96/2006, art. 2 din Hotărârea pentru aprobarea Normelor privind modul de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor nr. 2/2006 şi art. 1 din Hotărârea nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată.

Prin Sentinţa civilă nr. 5177/21.06.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României pentru Senatul României, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că obiectul cererii îl constituie anularea Ordinului nr. 1836/22.06.2016 de respingere a cererii de acordare indemnizaţie pentru limită de vârstă şi obligarea pârâtului la acordarea indemnizaţiei lunare pentru limită de vârstă prevăzută de art. 481 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

De asemenea, s-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din normele Metodologice de aplicare ale dispoziţiilor art. 481 din Legea 96/2006, acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă respectiv respingerea cererii de acordare a aceste indemnizaţii se face prin Ordin al secretarului general al camerei Deputaţilor/Senatului.

Rezultă că actul juridic care produce efecte juridice în planul acordării indemnizaţiei în discuţie îl reprezintă Ordinul emis de Senat (Ordin care, de altfel, a şi fost emis în cauză, respectiv Ordinul nr. 1836/22.06.2016 prin care s-a respins cererea reclamantului) ordin ce are natura unui act administrativ cu caracter individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel încât s-a apreciat că prezentul litigiu intră în sfera contenciosului administrativ.

Văzând şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 ce prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios şi fiscal ale Curţilor de Apel, Tribunalul a admis excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.

2. A doua instanţă învestită, după declinare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.07.2018, sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 5269 din data de 12.12.2018, Curtea de apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este limitat la activitatea de soluţionarea a conflictelor născute fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Aşadar, instanţele de contencios administrativ şi fiscal nu sunt instanţe de drept comun învestite să soluţioneze toate cererile de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu autorităţile publice care în activitatea lor pot fi implicate în raporturi juridice de drept constituţional, administrativ, civil, de muncă şi asigurări sociale, etc.

Competenţa funcţională şi materială a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal este specială, fiind limitată la soluţionarea cererilor de chemare în judecată prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004. În afara sferei propriu-zise a contenciosului administrativ, astfel cum aceasta este prevăzută de Legea nr. 554/2004, instanţele de contencios administrativ judecă doar litigiile date expres în competenţa lor prin dispoziţii legale speciale.

Prin urmare, emiterea unui act de către Secretariatul general al Senatului, nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ decât în condiţiile în care respectivul act este un act administrativ întrunind elementele definitorii ale art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sau dacă este prevăzută de o lege specială competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal.

În cauză, Ordinul nr. 1829/22.06.2016 nu este un act administrativ, ci este un act care stabileşte că în cazul reclamantului, fost senator, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă. Acesta nu reprezintă decât înscrisul doveditor prin care pârâtul face aplicarea dispoziţiilor privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, fără a dobândi sensul de act emis, chiar cu caracter individual, în exercitarea atribuţiilor de putere cu care un organ administrativ a fost învestit.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă care se acordă senatorilor, conform prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, este un drept referitor la asigurările sociale, care poate fi dedus judecăţii în faţa instanţelor de drept comun în această materie, conform prevederilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 coroborat cu art. 95 C. proc. civ.

Statutul de fost senator al reclamantului nu conferă acţiunii iniţiate de acesta, în lipsa unei prevederi speciale, de trimitere la Legea nr. 554/2004, caracterul unei acţiuni de contencios administrativ.

Pe cale de consecinţă, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că prezenta cauză are ca obiect anularea Ordinului nr. 1836/22.06.2016 de respingere a cererii de acordare indemnizaţie pentru limita de vârstă, motivat de faptul că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. (2) lit. c) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată.

Din dispoziţiile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, rezultă că aceştia nu sunt funcţionari publici.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în cazul de faţă este vorba despre controlul de legalitate a unui act administrativ emis de către o autoritate publică centrală.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Din cuprinsul dispoziţiilor sus-citate rezultă că adresarea către instanţa de contencios administrativ este condiţionată de îndeplinirea următoarelor condiţii: 1) cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică; 2) conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, ori nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.

În speţa de faţă cele două condiţii sunt îndeplinite deoarece, Ordinul atacat este un act administrativ individual, emis de către Secretarul general al camerei Deputaţilor, care este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale.

Însă pentru determinarea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ se au în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Pentru stabilirea competenţei materiale, prevederile legale instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite actul administrativ şi criteriul valoric.

În cauza de faţă este aplicabil criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ contestat, fiind vorba de un act administrativ emis de către Secretarul general al camerei Deputaţilor/Senatului, care este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, iar competenţa materială aparţine Curţii de Apel.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Senatul prin Secretariatul General, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 martie 2019.

GGC - GV