Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1136/2019 AI generated

Appeal to Supreme Court declared inadmissible as impermissible recurs la recurs against prior appellate decision in traffic license suspension case

Case Number Decizia nr. 1136/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's rejection of the challenge to a police traffic violation report. The dispute originated from an administrative sanction involving the suspension of a driver's license imposed by the county police department, which the individual challenged through successive procedural steps: the initial claim was rejected by the local court, the subsequent appeal was dismissed by the regional court, and a further motion for annulment was declared untimely due to lack of stamp duty before the regional court ruled on it. The decisive legal basis for the final outcome is Article 483(1) of the Code of Civil Procedure, which restricts the scope of *recurs* (appeal to the Supreme Court) to decisions rendered by courts of first instance (when no right of appeal exists) or by courts of appeal; consequently, because the appellant filed a "recurs" against a decision already issued by a court of appeal in a previous *recurs*, the action constituted an impermissible "recurs la recurs," rendering it procedurally inadmissible under Article 496(1) of the same code.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Appeal to Supreme Court declared inadmissible as impermissible recurs la recurs against prior appellate decision in traffic license suspension case: The dispute originated from an administrative sanction involving the suspension of a driver's license imposed by the county police department, which the individual challenged through successive procedural steps: the initial claim was rejected by the local court, the subsequent appeal was dismissed by the regional court, and a further motion for annulment was declared untimely due to lack of stamp duty before the regional court ruled on it. The decisive legal basis for the final outcome is Article 483(1) of the Code of Civil Procedure, which restricts the scope of *recurs* (appeal to the Supreme Court) to decisions rendered by courts of first instance (when no right of appeal exists) or by courts of appeal; consequently, because the appellant filed a "recurs" against a decision already issued by a court of appeal in a previous *recurs*, the action constituted an impermissible "recurs la recurs," rendering it procedurally inadmissible under Article 496(1) of the same code.

Keywords

AI generated
traffic violation action for annulment violation of procedural rights article of civil procedure challenge of administrative decisions administrative sanction

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis cited for dismissing the appeal as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Luduş, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor Seria CP nr. x/27.02.2014.

1.2. Hotărârea Judecătoriei Luduş

Prin Sentinţa civilă nr. 500 din 7 iulie 2014, Judecătoria Luduş a respins plângerea contravenţională formulată de petentul A..

1.3. Cererea de apel şi hotărârea Tribunalului Mureş

Împotriva Sentinţei civile nr. 500 din 7 iulie 2014, pronunţată de Judecătoria Luduş, a formulat cerere de apel petentul A., iar prin Decizia nr. 23/2015 din 9 ianuarie 2015, Tribunalul Mureş a respins apelul.

1.4. Calea de atac exercitată

Împotriva Deciziei nr. 23/2015 din 9 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Mureş, a formulat contestaţia în anulare apelantul A., iar prin Decizia nr. 596 din 16 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Tribunalul Mureş a anulat contestaţia în anulare, ca netimbrată.

1.5. Calea de atac exercitată

Împotriva Deciziei nr. 596 din 16 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de către Tribunalul Mureş, a formulat recurs contestatorul A., iar prin Decizia nr. 210/R din 15 martie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul, ca inadmisibil.

1.6. Calea de atac exercitată

Împotriva Deciziei nr. 210/R din 15 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs recurentul A., solicitând anularea procesului-verbal sau înlocuirea sancţiunii de suspendare a permisului cu cea a avertismentului.

1.7. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca inadmisibil şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând cererea de recurs, raportat la înscrisurile cauzei şi dispoziţiile legale incidente, constată recursul inadmisibil, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta", iar art. 483 alin. (1) arată că sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile prevăzute de lege."

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că obiectul recursului îl pot face doar hotărârile primei instanţe, când sunt date fără drept de apel, sau hotărârile instanţei de apel, fiind delimitată, astfel, expres şi exclusiv, categoria hotărârilor judecătoreşti ce pot face obiectul căii de atac a recursului.

Or, în speţă, recurentul A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri pronunţate de o instanţă în recurs, care nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, fiind definitivă, exercitând practic recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză de reclamantul A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 210/R din 15 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgul Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2019.

GGC - GV