Officer’s liability for RON 17,926.24 upheld after unauthorized uniform purchases beyond equipping norms

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii.

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014 la data de 19.03.2014, reclamantul A. (ofiţer activ în Ministerul Apărării Naţionale), în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din M.Ap. N., a formulat cerere de chemare în judecată; solicitând anularea Deciziei de imputare nr. A 3115 din 19.06.2013 emisă de comandantul U.M. 02494 Ploieşti, consemnată în Ordinul de zi pe unitate nr. 118 din 19.06.2013 şi a Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A 3017 din 17.06.2013 prin care s-a înregistrat paguba la U.M. 02316 Craiova, precum şi a actelor subsecvente acesteia, respectiv Hotărârea de soluţionare a contestaţiei nr. A 3969 din 05.08.2013, precum şi Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 156/CJ/921/2013 din 02.30.2013, cu consecinţa exonerării sale de la plata sumei de 17.926,24 RON.

Pe cale de excepţie, indicând dispoziţiile art. 4 din Legea 554/2004, reclamantul a arătat că înţelege să invoce nelegalitatea deciziei de imputare A 3115/19.06.2013 întemeiat pe dispoziţiile art. 25 alin. (5) O.U.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor potrivit cărora: "Decizia de imputare va fi temeinic motivată şi va cuprinde în mod obligatoriu termenul în care poate fi contestată şi organul competent cu soluţionarea contestaţiei."

Prin Decizia civilă nr. 191/30.05.2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2014, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia conflicte de muncă.

Prin Sentinţa civilă nr. 2251/09.10.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în Dosar nr. x/2014, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin Decizia nr. 111 din 15 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosar nr. x/2014, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.03.2015 sub nr. x/2014*.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 466 din 19 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2014, s-a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

2. Recursul.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Recurentul a invocat faptul că hotărârea recurată este nemotivată, fondul procesului şi starea de fapt nefiind efectiv cercetate şi lămurite, impunându-se casarea cu trimitere la rejudecare, iar în subsidiar casarea sentinţei şi admiterea acţiunii.

2.1.1. Instanţa nu a analizat aspectele de nelegalitate invocate de reclamant aşa cum sunt ele prezentate la pct. nr. 1 din concluziile scrise depuse de reclamant. Recurentul a invocat faptul ca decizia de imputare încalcă dispoziţiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor. Conform art. 2 din acest act normativ, răspunderea materială se poate angaja doar în condiţiile strict prevăzute de ordonanţa. Întrucât reclamantul era şi este comandant de unitate, răspunderea materială împotriva comandanţilor se angajează doar în limitele art. 12 lit. c) din O.G. nr. 121/1998, ipotezele limitative prevăzute de acest text legal [lit. a) - g)] neregăsindu-se în speţă, astfel că angajarea răspunderii materiale este nelegală. Acest aspect de nelegalitate nu a fost deloc verificat de către instanţă, ceea ce reprezintă o nepronunţare asupra unei apărări de natură a genera nelegalitatea hotărârii pronunţate, având în vedere dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

2.1.2. Instanţa nu a analizat efectiv nici apărările expuse explicit la pct. nr. 2.2. din concluziile scrise. În cadrul acestora, a arătat ca nu exista un prejudiciu şi, în subsidiar, ca este nelegal calculul acestuia, întrucât se încalcă principiul neretroactivităţii actului administrativ (dispoziţia comandamentului logistic întrunit privind listele anuale de preţuri). Recurentul a achiziţionat materiale din compunerea ţinutei militare exact în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din Instrucţiunile L4/14/2008 aprobate prin MS 54/2008, adică la valoarea din evidenta cantitativ-valorica, preţul fiind total achitat la casieria unităţii. Exigenţa intimatei ca valoarea materialelor achiziţionate să fie stabilită în raport de preţurile materialelor din lista cu preţuri ale articolelor de echipament aferentă anului 2013 stabilită de Comandamentul logistic prin ordin este nelegală, întrucât potrivit art. 31 şi art. 39 alin. (7) din Instrucţiunile L4/14/2008 aprobate prin MS 54/2008, aceste liste vizează doar calculul valorii cotei-părţi anuale distribuită gratuit militarilor, nu şi pentru a calcula valoarea unor prejudicii. În plus, se încalcă grav şi principiul neretroactivităţii, întrucât achiziţiile sunt făcute în anii 2011 şi 2012 şi se iau în calcul preţuri prevăzute în listele pe anul 2013 adoptate prin Ordin din 2013 care nu poate retroactiva.

2.1.3. Instanţa nu analizează efectiv nici apărarea înscrisă la pct. 2.2. din concluziile scrise, privitor la faptul că nu există elemente de ţinută militară la care să nu fi avut dreptul, nefiind înscrise în norma de echipament specifică armei de care aparţine. Recurentul a arătat că se susţine că a achiziţionat elemente de ţinută militară neadecvate care nu erau prevăzute pentru ţinuta militară specifică armei (pantofi negri, mănuşi negre), dar acestea intră în compunerea ţinutei de ceremonie la care are dreptul fiecare cadru militar, indiferent de arma sau specialitatea din care face parte, ţinuta compunându-se din costum bleumarin, cămaşă albă, pantofi negri, mănuşi negre, cravată neagră, conform Ordinului nr. M72/09.07.2012, anterior M109/2009 (art. 13 şi art. 18).

2.1.4. Instanţa a încălcat art. 237 din C. proc. civ., prin neexaminarea unei apărări şi a unei probe esenţiale pentru dezlegarea pricinii. Astfel, însuşi MAPN prin structurile sale recunoaşte ca dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Instrucţiunile nr. L4/14/2008 aprobate prin MS nr. 54/2008 sunt neclare şi trebuie modificate pentru a deveni neechivoce; în acest context, nu se poate reţine că recurentul ar avea vreo culpă într-o prejudiciere a unităţii, iar obligaţia de previzibilitate a normei legale nu a fost îndeplinită.

Astfel, prin adresa nr. x/21.06.2013 a Statului Major General [emitentul ordinului MS 54/2008 care cuprinde art. 6 alin. (4) sus-menţionat], şeful Direcţiei audit intern, plecând de la situaţia speţei de faţă, propune Şefului Direcţiei Logistice, modificarea art. 6 alin. (4), în sensul de a se stipula ca achiziţia contra cost de materiale de ţinută militară se face "în limitele cantităţilor prevăzute în norme". Este evident, aşadar, că nu exista la data achiziţiilor făcute de în textul art. 6 alin. (4) nicio limitare la norme, care să conducă la un caracter nelegal al achiziţiei prin depăşirea unor norme.

Pe de altă parte, potrivit principiilor de tehnică legislativă, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţiale interne (inclusiv Curtea Constituţională), textele legale trebuie sa asigure exigenta previzibilităţii, adică a unei redactări clare. Astfel într-o bogată jurisprudenţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa asigurării accesibilităţii şi previzibilităţii legii, instituind şi o serie de repere pe care legiuitorul trebuie sa le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigenţe. Astfel, în cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rekvenyi contra Ungariei, 1999, Rotaru împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveţiei, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat ca "nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-şi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat" "o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane să îşi corecteze conduita" "în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice". Sub acest aspect, principiul securităţii juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, şi anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (de exemplu cauzele Focini Dori v Recre, 1994, Foto-Frost v Hauptzollont Lubeck. Ost, 1987), principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea.

Rigorile legiferării îşi găsesc expresia în normele de tehnică legislativă, care trebuie respectate de legiuitorul român la elaborarea oricărui act normativ. Legea nr. 24/2000 prevede în acest sens o serie de reguli, respectiv "textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce" [art. 7 alin. (4)]; "în cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite" (art. 24); "actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc [art. 34 alin. (1)]."

Atât timp cât MAPN susţine că există neclarităţi de interpretare a normei art. 6 alin. (4) din Instrucţiunile L4/14/2008 aprobate prin MS 54/2008, aspect ce rezultă din propunerile Direcţiei Audit intern către Statul Major General (Direcţia Logistică) de modificare a textului art. 6 alin. (4) pentru mai multă claritate, rezultă că emitentul normelor nu şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă de a edicta norme clare care să permită stabilirea conduitei subiectului de drept, situaţie care nu fi îndreptată împotriva subiectului de drept (în sensul formulării unor acuzaţii de interpretare eronată).

2.1.5. Conform art. 3 şi art. 4 din Ordinul MS 54/2008 (pentru aprobarea instrucţiunilor L-4/14 privind asigurarea cu echipament şi materiale de resortul echipamentului pentru personalul MAPN), cadrele militare beneficiază gratuit de ţinuta militară specifică armei şi specialităţii militare, drepturi care se asigură în cote părţi valorice anuale, pe bază de norme. Norma de echipare şi asigurare cu materiale de resortul echipamentului vizează exclusiv ţinuta militară asigurată gratuit conform textelor legale de mai sus.

Distinct de asigurarea gratuită a ţinutelor militare, după ridicarea integrală a acestor cote părţi valorice anuale gratuite, conform art. 6 alin. (4) din acelaşi Ordin, emitentul acestuia a prevăzut posibilitatea achiziţionării de echipament şi materiale de resortul acestuia, parte a ţinutei militare, contra cost: "În situaţia în care un cadru militar a ridicat întreaga cotă parte valorică anuală acesta are dreptul să solicite completarea ţinutei militare, contra cost, prin raport scris, către şeful structurii la care este alocat la drepturi de echipament, preţurile pentru echipamentul solicitat fiind cele din evidenţa cantitativ-valorică".

Intimata a susţinut faptul că dispoziţiile sus-menţionate ar stabili regula că un militar ar putea beneficia de completarea ţinutei militare contra cost, doar în limitele normelor de echipare anuale. Potrivit O.G. nr. 121/1998, Ordinului M5/1999 de punere în aplicare a ordonanţei coroborat cu art. 1357 C. civ., pentru angajarea răspunderii materiale este necesar a exista: o faptă ilicită (adică o încălcare a unor norme legale); vinovăţie în forma intenţiei sau culpei; prejudiciul cert; legătura de cauzalitate.

Recurentul a susţinut că nu există fapta ilicită şi nici vinovăţie. Aşa cum se reţine prin Hotărârea nr. A3969/2013, în pagina 7, aliniat ultim, pct. 1.13 "paguba s-a produs în principal ca urmare a interpretării eronate şi nu a încălcării prevederilor art. 6 alin. (4) din L.4/14/2008 aprobat cu MS 54/2008".

Potrivit interpretării date textului normativ de către intimata MAPN prin structurile sale, faptele sale de achiziţionare contra cost de echipament ar reprezenta un consum peste norma care ar reprezenta prejudiciu conform art. 3 lit. b) din ordinul M5/1999. Or, textul art. 6 alin. (4) nu limitează şi nu condiţionează achiziţia de echipament de ţinută militară, contra cost, de încadrarea sau limitarea la normele de echipare, aceste norme fiind avute în vedere doar la înzestrarea gratuita cu echipament conform cotelor anuale. Textul art. 6 alin. (4) permite necircumstanţiat de vreo limita normată achiziţionarea, întrucât aceasta se face oneros, ca expresie a principiului "ce nu este interzis este permis".

Consideră recurentul ca emitentul actului normativ în care se regăsesc dispoziţiile art. 6 alin. (4) sus-menţionate a avut în vedere ca oricând un cadru militar să poată achiziţiona elemente ale ţinutei, având în vedere multiplele posibilităţi de deteriorare, pierdere, uzare etc. a ţinutei coroborat cu imposibilitatea achiziţionării de elemente de ţinută militară de pe piaţa liberă.

O dovadă incontestabilă că textul legal al art. 6 alin. (4) nu limitează achiziţia contra cost de ţinută militară la normele de echipare este şi faptul că prin adresa nr. x/21.06.2013 a Statului Major General [emitentul Ordinului MS 54/2008 care cuprinde art. 6 alin. (4) sus-menţionat], şeful Direcţiei audit intern, plecând de la situaţia speţei de faţă, propune Şefului Direcţiei logistice, modificarea art. 6 alin. (4) în sensul de a se stipula ca achiziţia contra cost de materiale de ţinută militară se face "în limitele cantităţilor prevăzute în norme". Astfel, este neargumentată susţinerea instanţei în sensul că o interpretare a art. 6 punct 4 sus-menţionat în sensul susţinut de recurent ar conduce la imposibilitatea asigurării ţinutei militare tuturor militarilor".

2.2. Întâmpinarea

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În prealabil, intimatul a invocat nulitatea recursului, având în vedere lipsa temeiurilor juridice - motivele de casare - care, în opinia recurentului-reclamant pot fi avute în vedere de Înalta Curte la pronunţarea unei eventuale soluţii de casare şi trimiteri spre rejudecare a cauzei, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. Faptul că prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant are posibilitatea de a preciza temeiul de drept al recursului, respectiv motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., nu este de natură a acoperi această lipsă, întrucât nicio prevedere legală din C. proc. civ. nu prevede posibilitatea completării cererii de recurs cu temeiurile de drept după împlinirea termenului legal de motivare al acestuia.

Referitor la criticile care vizează excepţiile invocate de către recurent şi care, în opinia acestuia, nu au fost analizate de instanţa fondului, intimatul a arătat că, în şedinţa publică din data de 19.11.2015, apărătorul său a precizat că nu a investit instanţa cu excepţia de nelegalitate a Deciziei de imputare contestate, în contradicţie cu motivele de la pct. 1, fila nr. x, din cadrul cererii de chemare în judecată, astfel că instanţa de fond nu ar fi putut pune în dezbaterea părţilor o excepţie asupra căreia partea interesată nu mai insistă în soluţionarea acesteia (aspect reţinut în practicaua hotărârii recurate).

Pe fondul cauzei, s-a arătat că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, hotărârea recurată fiind dată cu respectarea normelor legale aplicabile în cauză şi valorificarea obiectivă a probatoriului administrat de către ambele părţi. Din analiza cererii de recurs rezultă că reclamantul aplică în mod greşit textele de lege incidente, conturând o situaţie de fapt diferită de cea reieşită din probatoriul administrat. Pe de o parte, faţă de situaţia de fapt raportată la dispoziţiile legale enunţate, raţionamentul pentru care a fost prevăzută această situaţie excepţională este acela că fiecare articol de echipament are prevăzută o anumită perioadă de folosinţă/durată normată de folosinţă, după care este înlocuit gratuit în baza normei de echipare, în timp ce perioada de folosinţă reală/efectivă a unui articol de echipament poate fi mai scurtă, în funcţie de condiţiile şi frecvenţa utilizării, caz în care militarul trebuie să aibă posibilitatea de a-şi completa ţinuta cu respectivul articol de echipament, aspect reţinut în mod corect instanţa de fond.

Pe de altă parte, tipul/modelul şi cantităţile de echipament aprobate de reclamant pentru sine, în calitate de comandant, şi ridicate de acesta din depozitul unităţii militare în anii 2011 şi 2012, contra cost, în plus faţă de ce avea dreptul prin norma de echipare -asigurat în mod gratuit - depăşesc cu mult cantităţile prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. S-836/2011 - "Norma nr. 1 pentru echiparea generalilor, ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor din forţele terestre" şi exced sintagmei "completarea ţinutei militare". Aşadar cercetarea administrativă a fost începută/desfăşurată dându-se eficienţă dispoziţiilor pct. 3 lit. b) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. 5/1999 pentru aplicarea prevederilor O.G.R. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. potrivit cărora "se consideră pagube bunurile materiale sau produsele consumate peste revederile normelor în vigoare".

Mai mult, recurentul-reclamant a ridicat articole de echipament ce nici nu intră în compunerea ţinutei sale, astfel cum este descrisă de Regulamentul uniformelor militare, exemplificat în mod argumentat de judecătorul fondului în cuprinsul hotărârii recurate. Contrar criticilor recurentului-reclamant privind lipsa analizei apărărilor părţilor şi ţinând cont de aspectele învederate anterior, instanţa a pus în dezbaterea părţilor/judecăţii toate susţinerile părţilor litigante, concluzionând că cele reţinute prin procesul-verbal analizat sunt pe deplin întemeiate, instanţa neputând reţine în acelaşi sens interpretarea dată de reclamant dispoziţiilor art. 6 alin. (4) Ordinului M.S. 54/2008 în sensul că, în temeiul acestei dispoziţii normative, militarul poate ridica în natură un număr nelimitat de articole de echipament, dacă achită contravaloarea acestora din evidenţa cantitativ valorică (valoare de inventar determinată de momentul intrării hunului în evidenţa contabila, cu mult inferioară valorii actuale a acestuia). În ceea ce priveşte fapta şi caracterul ilicit al acesteia, contrar opiniei părţii recurente, se arată că instanţa a concluzionat în mod just în sensul că interpretarea recurentului este contrară scopului în care norma analizată a fost edictată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 coroborate cu cele ale art. 483 şi următoarele C. proc. civ.

2.3. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi înlăturarea celorlalte apărări ale intimatului.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-au arătat următoarele:

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, se arată că prin motivele de recurs au fost aduse critici de nelegalitate, iar criticile formulate prin recurs sunt încadrabile la pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., după cum urmează: încălcarea procedurii în sensul referitor la neanalizarea şi nepronunţarea asupra apărărilor sale privind motive de nelegalitate ale actului administrativ atacat: pct. 1, 2, 3, 4 din recurs; încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material - pct. 1, 2, 3, 4, 5 recurs; hotărârea nu este motivată efectiv - debutul recursului raportat la toate pct. invocate prin recurs. Recurentul a mai arătat că intimata confundă excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu nelegalitatea acestui act care trebuie examinata de instanţa de contencios administrativ în cadrul unei acţiuni de contencios în care este contestat acest act conform art. 1, 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004. Astfel, instanţa avea obligaţia sa analizeze toate criticile de nelegalitate invocate de către reclamant privind actul administrativ.

În privinţa interpretării şi aplicării dreptului material, s-a subliniat faptul ca însuşi MAPN, prin adresa nr. x/21.06.2013 a Statului Major General, arata ca textul legal al art. 6 alin. (4) din L4/14/2008 (text legal aplicat în speţă) trebuie modificat întrucât nu cuprinde formula "în limitele cantităţilor prevăzute în norme", adică exact ceea ce s-a imputat ca încălcare a legii reclamantului.

Având în vedere ca normele metodologice de aplicare a normelor de echipare L4/14 din 2008 conţineau prevederi referitoare la achiziţia de echipament necesar completării garderobei proprii contra cost care au generat interpretări divergente în speţă, este important că în perioada efectuării cercetării administrative s-au promovat diferite propuneri pentru interpretarea clară a acestui text de lege, propuneri finalizate prin apariţia H.G. S 355/11.05.2016. Acesta stabileşte clar modalitatea distribuirii drepturilor de echipament cadrelor militare, limitele contravalorii cotei-părţi la care acestea au dreptul gratuit, precum şi modalitatea de completare a garderobei în situaţia art. 6 pct. 4; în acest act normativ, se arata că "articolele de echipament necesare completării garderobei proprii se solicită în natură (...) fără a se ţine cont de durata de serviciu prevăzută în norma de echipare".

3. Procedura în faţa instanţei de recurs

3.1. Procedura de filtrare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Intimatul Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu şi pentru Comisia de Jurisdicţie a Imputaţilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Unitatea Militară U.M. 02494 Ploieşti a depus punct de vedere, prin care a achiesat la concluziile raportului.

În temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul prin încheierea de şedinţă din data de 18 aprilie 2018, respingând excepţia nulităţii recursului, faţă de încadrarea făcută de recurent prin răspunsul la întâmpinare, în cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

3.2. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

3.2.1. Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de prima instanţă

Prin Decizia de imputare nr. A.3115/19.06.2013 emisă de comandantul U.M. 02494 Ploieşti, s-a angajat răspunderea materială a reclamantului, având la acea dată gradul de locotenent colonel şi funcţia de comandant al U.M. 02316 Craiova, pentru suma de 17.926,24 RON. În cuprinsul deciziei, s-a precizat că valoarea pagubei reprezintă consumul peste normă a unor articole de echipament, prin distribuirea în natură, contra cost (achiziţionarea) de către reclamant, căruia i s-a achitat întreaga cotă parte valorică anuală a drepturilor de echipare, a unor articole de echipament, fără a se respecta tipurile şi cantităţile înscrise în normele de echipare, respectiv peste limita prevăzută de art. 6 alin. (4) din Ordinul nr. M.S. 54/2008 pentru aprobarea L-4/14, Instrucţiuni privind asigurarea cu echipament şi materiale de resortul echipamentului pentru personalul Ministerului Apărării, astfel cum s-a reţinut în Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A 3017 din 17.06.2013. Prin aceeaşi decizie, în drept s-au reţinut ca fiind incidente dispoziţiile art. 2, 3, 4 şi 12 din O.U.G. nr. 121/1998 şi pct. 2, 3, 4, 5, 6, 7 şi 17 din Ordinul M5/1999. De asemenea, în ultimul parag. al deciziei s-a precizat că: "În conformitate cu prevederile art. 30 din Ordinul nr. M 5/1999 pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, persoana obligată la plată poate ataca prezenta în termen de 30 de zile de la data comunicării sub semnătură, cu contestaţie, care se depune la unitatea militară care are în evidenţă debitul, U.M. 02316 Craiova, strada x nr. 81, contestaţia urmând să se soluţioneze de comandantul care a emis decizia de imputare".

Ulterior, reclamantul a formulat contestaţie împotriva deciziei de imputare, ce a fost soluţionată prin Hotărârea nr. A3969/05.08.2013 emisă de comandantul U.M. 02494 Ploieşti, prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamant, menţinându-se decizia de imputare contestată.

Plângerea formulată împotriva acestei hotărâri a fost soluţionată prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 156/CJ 92]1/2013 din data de 02.10.2013 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, fiind respinsă.

3.2.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant

3.2.2.1. Cu privire la motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

O primă critică adusă de recurent hotărârii primei instanţe este aceea a nemotivării sentinţei, invocându-se faptul că starea de fapt nu a fost efectiv cercetată şi lămurită, ceea ce ar impune casarea cu trimitere la rejudecare.

Deşi nici prin cererea de recurs, nici prin răspunsul la întâmpinare, recurentul nu a încadrat această critică în mod explicit în motivele de casare, Înalta Curte constată că, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., care permite evitarea sancţiunii nulităţii recursului în cazul în care motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., criticile pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

Cât priveşte temeinicia acestui motiv de casare, Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi pct. de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ. Astfel, instanţa de fond a analizat şi a răspuns argumentelor esenţiale expuse de părţi în susţinerea poziţiei lor procesuale şi a prezentat raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza concluziei sale, exprimată prin soluţia dată. Împrejurarea că instanţa nu s-ar fi aplecat asupra tuturor subargumentelor invocate de recurenta-pârâtă nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanţa este obligată să analizeze argumentele esenţiale, de natură să tranşeze soluţia în cauză.

În subsidiar, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea sau motivarea contradictorie nu pot fi reţinute raportat la sentinţa atacată.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

3.2.2.2. Cu privire la motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii")

În cadrul acestui motiv de casare, prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a grupat criticile sale referitoare la neanalizarea şi nepronunţarea asupra apărărilor sale privind motive de nelegalitate ale actului administrativ atacat de la pct. 1, 2, 3, 4 din recurs.

Astfel, la pct. 2.1.1. din recurs, recurentul a invocat faptul că prima instanţă nu a analizat aspectele de nelegalitate invocate de reclamant aşa cum sunt ele prezentate la pct. nr. 1 din concluziile scrise depuse de reclamant (unde invocase faptul ca decizia de imputare încalcă dispoziţiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor).

Din verificarea conţinutului cererii de chemare în judecată, se constată că acest motiv de nelegalitate a actelor administrative atacate nu a fost invocat prin cererea introductivă de instanţă, fiind invocat pentru prima oară prin concluziile scrise depuse la termenul de dezbateri din faţa primei instanţe (19 noiembrie 2015, conform rezoluţiei aflate la dosar de fond).

Or, conform prev. art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

În procesul civil, limitele investirii sunt stabilite prin cererea de chemare în judecată şi, eventual, prin cererea modificatoare introdusă în termenul prev. de art. 204 din C. proc. civ. orice completare a acţiunii sau a motivelor acesteia, adusă prin concluziile scrise, nu mai învesteşte instanţa, în măsura în care părţile nu au avut posibilitatea de a discuta legala învestire a instanţei şi de a-şi da acordul, eventual, pentru completarea acţiunii.

Aspectele invocate de reclamant în cadrul acestui punct din concluziile scrise reprezintă în mod evident o completare a acţiunii iniţiale, ce trebuia să intre sub incidenţa prev. art. 204 alin. (3) din C. proc. civ.

Ca urmare, nefiind învestită în mod legal cu acest nou motiv de nulitate a actelor atacate, prima instanţă nu avea cum să se pronunţe asupra acestuia, neexistând o încălcare a obligaţiei procesuale de la art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

La pct. 2.1.2. din cererea de recurs, recurentul a invocat faptul că instanţa nu a analizat efectiv nici apărările expuse explicit la pct. nr. 2.2. din concluziile scrise, unde acesta invocase încălcarea principiului neretroactivităţii actului administrativ normativ, prin aceea că pentru achiziţiile făcute în anii 2011 şi 2012 se iau în calcul preţuri prevăzute în listele pe anul 2013.

În mod similar celor reţinute cu privire la pct. 2.1.1. din cererea de recurs, pentru aceleaşi argumente, Înalta Curte constată că nu a existat o încălcare a obligaţiei procesuale de la art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

La pct. 2.1.3. din cererea de recurs, recurentul a invocat faptul că instanţa nu a analizat efectiv nici apărarea înscrisă la pct. 2.2. din concluziile scrise, privitor la faptul ca nu exista elemente de ţinută militară la care sa nu fi avut dreptul, nefiind înscrise în norma de echipament specifică armei de care aparţine. Recurentul a arătat că se susţine că a achiziţionat elemente de ţinută militară neadecvate care nu erau prevăzute pentru ţinuta militară specifică armei (pantofi negri, mănuşi negre), dar acestea intra în compunerea ţinutei de ceremonie la care are dreptul fiecare cadru militar, indiferent de arma sau specialitatea din care face parte, ţinuta compunând-se din costum bleumarin, cămaşa alba, pantofi negri, mănuşi negre, cravată neagră, conform Ordinului nr. M72/09.07.2012, anterior M109/2009 (art. 13 şi art. 18).

Or, aspectul invocat reprezintă o concluzie a instanţei, care a reţinut că recurentul a achiziţionat la preţul din evidenţa cantitativ valorică articole de echipament ce nu erau incluse în norma sa de echipare; prin urmare, această apărare va fi analizată de instanţa de recurs în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În sfârşit, în cadrul punctului 2.1.4. din cererea de recurs, recurentul a invocat faptul că prima instanţă a încălcat art. 237 din C. proc. civ., prin neexaminarea unei apărări (legate de neclaritatea prev. art. 6 alin. (4) din Instrucţiunile nr. L4/14/2008 aprobate prin MS nr. 54/2008) şi a unei probe esenţiale pentru dezlegarea pricinii (adresa nr. x/21.06.2013 a Statului Major General).

În ceea ce priveşte neclaritatea normei, prima instanţă a motivat modul în care a înţeles să facă aplicarea normei în litigiu, apelând la scopul edictării acesteia, astfel încât chestiunea neclarităţii şi dificultăţii de interpretare a fost depăşită pe această cale.

În ceea ce priveşte chestiunea neanalizării unei probe, modul de interpretare şi de evaluare a probatoriului administrat în cauză nu poate face obiectul recursului, care este o cale de atac ce poate fi formulată exclusiv cu privire la legalitatea sentinţei.

În concluzie, pentru raţiunile de mai sus, şi motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este nefondat.

3.2.2.3. Cu privire la motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.")

Înalta Curte nu poate reţine argumentul recurentului-reclamant, în sensul că fiind comandant de unitate, răspunderea sa materială putea fi angajată doar în limitele art. 12 lit. C) din O.G. nr. 121/1998; or, din actele contestate, reiese că răspunderea sa a fost angajată în temeiul art. 12 lit. D) din O.G. nr. 121/1998 ("în sarcina autorului faptei, când pagubele sunt produse în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 6 alin. (1)"). Astfel, textul de la lit. C) nu exclude răspunderea comandantului în orice altă situaţie, ca militar simplu, dacă săvârşeşte o faptă culpabilă cauzatoare de prejudiciu.

Cât priveşte încălcarea principiului neretroactivităţii, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 50 din O.G. nr. 121/1998, evaluarea pagubelor se face la data constatării acestora; astfel, faţă de prevederea expresă din lege, care nu poate fi ignorată decât în cazul unei eventuale neconstituţionalităţi invocate şi constatate de instanţa de contencios constituţional, în mod corect a fost stabilită valoarea pagubei în raport de preţurile materialelor din lista cu preţuri ale articolelor de echipament aferentă anului 2013 stabilită de Comandamentul logistic.

Cât priveşte susţinerea în sensul că prevederile art. 31 şi art. 39 alin. (7) din Instrucţiunile L4/14/2008 aprobate prin MS 54/2008 vizează doar calculul valorii cotei-părţi anuale distribuite gratuit militarilor, iar nu şi calculul valorii unor prejudicii, se constată că abaterea în sine a constat în achiziţia eronată peste limită a produselor ce constituiau cota-parte anuală distribuită gratuit militarilor, astfel că este corectă stabilirea pagubei raportat la aceste prevederi.

În ceea ce priveşte susţinerea în sensul că nu exista elemente de ţinută militară la care sa nu fi avut dreptul, nefiind înscrise în norma de echipament specifică armei de care aparţine, instanţa de recurs constată că aceste elemente de ţinută achiziţionate constau în mănuşi piele neagră, suport însemne grad cu alt grad decât cel deţinut, halat molton bleumarin); recurentul a invocat faptul că acestea intra în compunerea ţinutei de ceremonie la care are dreptul fiecare cadru militar, indiferent de arma sau specialitatea din care face parte, ţinuta compunându-se din costum bleumarin, cămaşa alba, pantofi negri, mănuşi negre, cravată neagră, conform Ordinului nr. M72/09.07.2012, anterior M109/2009 (art. 13 şi art. 18). Se constată, astfel, că justificarea dată de recurent acoperă doar o parte din elementele de ţinută ce i se reproşau a fi achiziţionate, astfel că nu poate constitui o apărare de natură să înlăture total constatarea intimatului.

Apărarea esenţială a recurentului-reclamant este aceea a neclarităţii şi a caracterului echivoc al disp. art. 6 alin. (4) din Instrucţiunile nr. L4/14/2008 aprobate prin MS nr. 54/2008, ceea ce duce la lipsa de previzibilitate a normei legale şi, implicit, la lipsa culpei sale ca şi condiţie a răspunderii civile administrative.

Conform prev. art. 6 alin. (4) din Ordinul nr. M.S. 54/2008 pentru aprobarea L-4/13 Instrucţiuni privind asigurarea cu echipament şi materiale de resortul echipamentului pentru personalul Ministerului Apărării: "În situaţia în care un cadru militar a ridicat întreaga cotă parte valorică anuală acesta are dreptul să solicite completarea ţinutei militare, contra cost, prin raport scris către şeful structurii la care este alocat la drepturi de echipament, preţurile pentru echipamentul solicitat fiind cele din evidenţa cantitativ valorică".

Recurentul a susţinut că textul amintit nu instituie nicio limitare, textul art. 6 alin. (4) permite achiziţionarea necircumstanţiat de vreo limita normată, întrucât aceasta se face oneros, ca expresie a principiului "ce nu este interzis este permis".

Intimatul a susţinut faptul ca dispoziţiile sus-menţionate ar stabili regula că un militar ar putea beneficia de completarea ţinutei militare contra cost, doar în limitele normelor de echipare anuale.

Înalta Curte nu poate accepta interpretarea propusă de recurent, pentru mai multe argumente. Din punct de vedere gramatical, textul foloseşte sintagma "completarea ţinutei militare", ceea ce presupune achiziţionarea limitată exclusiv pentru a suplini ceea ce lipseşte la momentul achiziţiei din ţinuta unui anumit militar. În al doilea rând, interpretarea având în vedere scopul instituirii normei, nu poate accepta acest punct de vedere al recurentului, care ar transforma depozitul unităţii militare într-o unitate cu scop comercial. Caracterul oneros al achiziţiei nu asimilează aceste achiziţii cu cele de pe piaţa liberă, achiziţiile desfăşurate în cadrul acestei prevederi legale fiind restrânse la respectarea îndeplinirii scopului normei.

În ceea ce priveşte argumentul în sensul că prin adresa nr. x/21.06.2013 a Statului Major General (emitentul Ordinului MS 54/2008 care cuprinde art. 6 alin. (4) sus menţionat), şeful Direcţiei audit intern, plecând de la situaţia speţei de faţă, a propus Şefului Direcţiei logistice, modificarea art. 6 alin. (4) în sensul de a se stipula ca achiziţia contra cost de materiale de ţinuta militară se face "în limitele cantităţilor prevăzute în norme", Înalta Curte constată modificarea expresă ulterioară a textului incriminat nu poate duce decât la întărirea sensului în care acesta trebuia interpretat în forma sa anterioară. Deşi nu era atât de explicit precum textul nou, Înalta Curte consideră că textul art. 6 alin. (4) în forma sa anterioară era la fel de clar şi neechivoc, folosirea cuvântului "completare" neputând fi creatoare de dubii. Indiferent de valenţele cuvântului "completare", nu se poate reţine că achiziţia de articole vestimentare specifice altor arme decât cea din care reclamantul face parte sau altor grade şi articole de echipament cu mult peste necesarul impus de ţinuta sa militară (72 perechi mănuşi în anul 2011, 82 de perechi mănuşi în anul 2012, 200 perechi şosete în anul 2012, 37 cămăşi bluză în anul 2011, 24 cămăşi bluză în anul 2012) respecta scopul reglementării instituite prin art. 6 alin. (4) din actul normativ menţionat.

De asemenea, nu se poate considera ca intenţia de modificare a textului amintit reprezintă o recunoaştere a neclarităţii dispoziţiilor. Cât priveşte invocarea principiilor de tehnică legislativă, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţiale interne (inclusiv Curtea Constituţională), potrivit cărora textele legale trebuie să asigure exigenţa previzibilităţii, adică a unei redactări clare, Înalta Curte constată că acestea nu sunt încălcate în cauză, pentru argumentele expuse anterior.

Recurentul a mai susţinut că prin Hotărârea nr. A 3969/2013 (procesul-verbal de analiză a contestaţiilor), în pagina 7, alineat ultim, pct. 1.13 s-a reţinut că "paguba s-a produs în principal ca urmare a interpretării eronate şi nu a încălcării prevederilor art. 6 alin. (4) din L.4/14/2008 aprobat cu MS 54/2008". Înalta Curte constată că recurentul a preluat trunchiat ceea ce a reţinut comisia la acel punct; în continuarea frazei amintite de recurent, comisia a mai reţinut că paguba a avut ca şi cauzei nerespectarea de către ofiţer a normei de echipare la care avea dreptul, respectiv solicitarea şi ridicarea de articole de echipament din compunerea altor norme de echipare, îndeplinindu-se astfel condiţiile prevăzute la pct. 6 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 5/1999 pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 121/1998. Ca urmare, actele atacate au reţinut în mod corect ca fiind îndeplinite toate condiţiile răspunderii administrative a recurentului: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia, toate argumentele şi criticile aduse de recurent în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondate.

3.2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru argumentele de mai sus, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinţei nr. 466 din 19 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2014 în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Ministerul Apărării Naţionale-Comisia de Jurisdicţie a Imputaţilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Unitatea Militară U.M. 02494 Ploieşti, Ministerul Apărării Naţionale în numele şi pentru U.M. 02494 Ploieşti şi Ministerul Apărării Naţionale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2018.

GGC - GV