Territorial jurisdiction for union-led administrative claims: exclusive competence of the court at the union’s headquarters under Law No. 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul Sindicatul V., în numele membrilor de sindicat: Comisar şef de poliţie (r). A., Comisar şef de poliţie (r). B., Comisar şef de poliţie (r). C., Comisar şef de poliţie (r). D., Comisar şef de poliţie (r). E., Comisar şef de poliţie (r). F., Comisar şef de poliţie (r). G., Col. (r). H., Col. (r). I., Lt. col. (r). J., Lt. col. (r). K., Mr. (r). L., Mr. (r). M., Cpt. (r). N., Agent şef principal de poliţie (r). O., Agent şef principal de poliţie (r). P., Plt.adj. şef (r). Q., Plt.adj. şef (r).R., Plt.adj. şef (r). S., Plt.adj. şef (r). T., Plt. maj. (r). U., a chemat în judecată pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii Bucureşti-Ilfov, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună recunoaşterea dreptului pretins, respectiv acordarea ajutoarelor ce li se cuvin contestatorilor sus-menţionaţi, conform prevederilor art. 20, alin. (1) şi 2) din Anexa VII, Capitolul II, Secţiunea a III-a la Legea-Cadru nr. 284 din 28.12.2010, art. 127, alin. (5) şi 6), lit. g) din H.G. nr. 257/2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi să se dispună obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate, respectiv: achitarea în totalitate a ajutoarelor ce li se cuvin sus-numiţilor în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din Capitolul II, anexa VII la Legea nr. 284/2010, sume ce ar fi trebuit stabilite conform art. 20 alin. (1) şi (2) din Capitolul II, anexa VII la Legea nr. 284/2010, la salariul funcţiei de baza din ultima luna de activitate şi fără a fi supuse impozitului pe venit (16%) şi cotelor de contribuţii obligatorii potrivit Codului fiscal (10,5% CAS şi 5,5 CASS), la care se adaugă dobânzile legale şi indicele de inflaţie aferente sumelor datorate la data pensionarii fiecărui contestator în parte.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin încheierea de şedinţă din data de 13.12.2017 Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea capătului de cerere cu privire la reclamanţii B., C., D., E., F., G. şi P. care înţeleg să se judece cu Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 1965/28.03.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că acţiunea vizează raportul de serviciu a funcţionarului public, reprezentat de sindicatul reclamant (în baza unei împuterniciri scrise din partea acestuia), competenţa materială de soluţionare aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar din punct de vedere al competenţei teritoriale sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat instanţa că aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei pronunţate în recurs în interesul legii (Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) nu este admisibilă în cauză, întrucât situaţia premisă este diferită, nefiind un caz de competenţă teritorială exclusivă, ci alternativă (în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanţa de la sediul pârâtului). Având în vedere acest aspect, precum şi împrejurarea că sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acţionează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor săi de sindicat, care au domiciliul în judeţul Timiş, instanţa a apreciat că, din ambele perspective ale competenţei teritoriale alternative, Tribunalul Timiş este competent să judece cauza.

2.2. Prin Sentinţa nr. 1403 din data de 10 octombrie 2018 a Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş şi s-a declinat competenţa privind soluţionarea cauzei formulată de reclamanţii B., C., D., E., F., G. şi P., reprezentaţi de Sindicatul V., împotriva pârâtului Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Timiş şi Tribunalul Bucureşti şi s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra acestuia pe calea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, fiind vorba de o competenţă teritorială exclusivă, care nu poate fi înlăturată.

Mai mult decât atât, potrivit Deciziei nr. 1/21.01.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei privind dezlegarea problemei de drept, în cazul acţiunilor formulate de organizaţiile de sindicate instanţa competentă este cea de la sediul sindicatului.

Nu în ultimul rând, se poate observa ca reclamanţii prin sindicat au ales instanţa de la sediul sindicatului, nu cea de la domiciliul lor.

Prin urmare, având în vedere că sediul reclamantului este în mun. Bucureşti, potrivit considerentelor de mai sus Tribunalul Bucureşti este competent sa soluţioneze cauza.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind obligarea pârâtului, în favoarea membrilor de sindicat, la recunoaşterea dreptului pretins, respectiv achitarea în totalitate a ajutoarelor cuvenite, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din Anexa VII din Legea-cadru nr. 284/2010, inclusiv a dobânzii legale şi indicele de inflaţie aferente sumelor datorate la data pensionării.

Înalta Curte constată că, în cauză, acţiunea a fost formulată de Sindicatul V., în numele membrilor săi de sindicat.

Problema calităţii procesuale active a organizaţiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acţiunilor în justiţie promovate de organizaţiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizaţiilor sindicale.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea acestor recursuri în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 118/01.03.2013, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Aşadar, prin decizia invocată s-a constatat că textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizaţii, depăşind limitele unui simplu drept de reprezentare legală, fiind recunoscută calitatea de reclamant în conflictele colective de muncă, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", şi în cazul conflictelor individuale de muncă, unde poate acţiona chiar şi fără un mandat expres.

Înalta Curte apreciază că, deşi prin decizia dată în soluţionarea recursului în interesul legii s-au pus în discuţie aspecte privind interpretarea unor prevederi ale Codului muncii, argumentele juridice privind calitatea procesuală de reclamante a organizaţiilor sindicale depăşesc cadrul litigiilor de muncă, fiind aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi în cauze de altă natură în care au fost formulate acţiuni de către organizaţiile sindicale.

În cauza de faţă, acţiunea a fost promovată de organizaţia Sindicatul V., în numele membrului său de sindicat, cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din legea nr. 554/2004.

Această interpretare este conformă soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptate în şedinţa judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din data de 22 mai 2017, conform căreia, în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opţiune al reclamantului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sindicatul reclamant având sediul în circumscripţia acestei instanţe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte soluţionarea cauzei privind pe reclamanţii B., C., D., E., F., G. şi P. prin Sindicatul V. în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2018.

GGC - GV