Incompatibility of mayor office with company administrator role: statutory prohibition prevails over alleged lack of commercial activity
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice rejected the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision which had dismissed the original administrative challenge. The dispute concerned a challenge to an integrity agency's evaluation report alleging that a local mayor violated legal incompatibility rules by simultaneously serving as the administrator of a commercial company during his elected term. The appellant argued that the company was inactive, that he did not exercise active management, and that the company's statutory activity in art and performance fell under the derogation for cultural activities, claiming the incompatibility presumption could be rebutted by contrary evidence. The court held that the legal provision on incompatibility strictly prohibits the concurrent holding of the office of mayor and the position of company administrator, regardless of actual activity or business nature; it rejected the argument that "art and performance" activities equate to the specific didactic, scientific, or literary- artistic domains exempted by law, and determined that the appellant failed to provide any valid contrary evidence to rebut the statutory presumption established by the relevant anti-corruption legislation.
Legislator headnote
AI generatedart. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 87 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Incompatibility of mayor office with company administrator role: statutory prohibition prevails over alleged lack of commercial activity: The dispute concerned a challenge to an integrity agency's evaluation report alleging that a local mayor violated legal incompatibility rules by simultaneously serving as the administrator of a commercial company during his elected term. The appellant argued that the company was inactive, that he did not exercise active management, and that the company's statutory activity in art and performance fell under the derogation for cultural activities, claiming the incompatibility presumption could be rebutted by contrary evidence. The court held that the legal provision on incompatibility strictly prohibits the concurrent holding of the office of mayor and the position of company administrator, regardless of actual activity or business nature; it rejected the argument that "art and performance" activities equate to the specific didactic, scientific, or literary- artistic domains exempted by law, and determined that the appellant failed to provide any valid contrary evidence to rebut the statutory presumption established by the relevant anti-corruption legislation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, cited to justify the rejection of the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 29.06.2015 sub nr. x/2015, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate contestaţie împotriva Raportului de evaluare al A.N.I. înregistrat sub nr. x/12.06.2015, comunicat la data de 07.05.2015.
Prin Sentinţa civilă nr. 768/29.10.2015 pronunţată de Tribunalul Teleorman în Dosar nr. x/2015, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Teleorman şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 4.12.2015 sub nr. x/2015.
La dosarul cauzei a fost ataşat dosarul administrativ aferent raportului de evaluare contestat .
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 714 din 4 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin sesizarea transmisă de Instituţia Prefectului Judeţul Teleorman, Agenţia Naţională de Integritate a fost încunoştinţată despre posibila încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor de către A., primarul Comunei Nanov, judeţul Teleorman.
Astfel, la data de 30.07.2014 a fost declanşată procedura de evaluare în lucrarea cu nr. x/S/II/2014, privind respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor faţă de A., primarul Comunei Nanov, judeţul Teleorman.
Sub aspect procedural, informarea înregistrată sub nr. x/14.07.2011 a fost transmisă la domiciliul persoanei evaluate prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, aceasta fiind returnată Agenţiei Naţionale de Integritate cu menţiunea "Destinatar mutat" de la adresa menţionată în informare. Ca urmare a consultării bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, s-a constatat că numitul A. figurează cu adresa de domiciliu în Comuna Nanov, judeţul Teleorman.
Reclamantul A. a fost informat prin adresa nr. x/04.05.2015, cu privire la faptul că, drept urmare a evaluării efectuate, a rezultat existenţa unei încălcări a regimului juridic al incompatibilităţilor, fiind invitat să prezinte date şi informaţii, personal, ori prin transmiterea unui punct de vedere scris şi totodată, că are dreptul să fie asistat sau reprezentat de avocat. Prin informarea transmisă de Agenţia Naţională de Integritate i s-a comunicat sus-numitului că, încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor s-a produs urmare a exercitării, simultan, a funcţiei de primar al Comunei Nanov, pe de o parte şi cea de administrator al SC B. SRL, încălcând astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare. Informarea a fost transmisă la domiciliul persoanei evaluate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, scrisoarea fiind ridicată de la oficiul poştal, la data de 07.05.2015.
Cu scopul clarificării aspectelor care au dus la concluzia că, în perioada exercitării funcţiei de primar, reclamantul A. nu ar fi respectat prevederile legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor, acesta, a transmis un punct de vedere, înregistrat la Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x/19.05.2015.
În scopul soluţionării lucrării cu nr. x/S/II/30.07.2014, ca urmare a solicitărilor Agenţiei Naţionale de Integritate întemeiate pe dispoziţiile art. 15 şi art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 au fost primite documente şi informaţii referitoare la A., de la instituţii şi autorităţi publice: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului; Primăria comunei Nanov, judeţul Teleorman; Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Teleorman.
Prin Raportul de evaluare al A.N.I. înregistrat sub nr. x/12.06.2015, comunicat la data de 07.05.2015 către reclamant, s-a constatat că reclamantul a deţinut, în perioada 17.06.2008-27.06.2012, funcţia de primar al comunei Nanov, judeţul Teleorman, cât şi cea de administrator al SC B. SRL, încălcând dispoziţiile legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor, astfel cum este stipulat la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru netemeinicie şi pentru greşita interpretare şi aplicare a legii. A invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că acesta a încălcat dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 cu motivarea că în perioada 17.06.2008 - 27.06.2012 acesta a deţinut simultan calitatea de primar al comunei Nanov şi aceea de administrator al unei societăţi comerciale.
Recurentul a argumentat că societatea comercială al cărui administrator era nu a desfăşurat nici o activitate, începând cu anul 2008 şi până la data de 08.07.2013, iar reclamantul, în calitate de administrator, nu a luat nici o decizie privitoare la aceeaşi societate. A mai arătat că, potrivit înscrierilor din Registrul Comerţului, societatea a avut ca domeniul de activitate principal, "activităţi de artă şi spectacole", iar ca obiect secundar a avut "alte activităţi de spectacole", ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor derogatorii ale art. 87 alin. (3) din Legea nr. 161/2003.
A mai susţinut recurentul că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 instituie două condiţii necesare pentru atragerea stării de incompatibilitate, şi anume deţinerea şi exercitarea concomitentă a celor două funcţii, şi că potrivit art. 328 pct. 1 şi pct. 2 din C. proc. civ. este admisibilă proba contrară privitoare la prezumţia legală instituită prin Legea nr. 161/2003.
A mai criticat hotărârea atacată susţinând că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că activitatea de administrator al unei societăţi comerciale nu se încadrează în categoria activităţilor din domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice, or, faţă de art. 87 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, interesează dacă activitatea societăţii şi nu calitatea în sine de administrator se încadrează în aceste dispoziţii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală.
Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată ca nefondate şi menţinerea recursului formulat .
Prin "notele de concluzii" formulate de recurent la data de 28.11.2018, acesta a reiterat argumentele formulate iniţial prin cererea de recurs,
5. Procedura de soluţionare a recursului. Examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Analizând criticile formulate din motivele de recurs prin prisma probelor administrate la dosarul cauzei raportate la sentinţa atacată, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente:
A. Cu privire la cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul nu a adus nicio critică concretă care să vizeze lipsa motivelor pe care s-a întemeiat hotărârea sau să vizeze motive contradictorii sau străine de natura cauzei.
Instanţa de fond a analizat situaţia de fapt, făcând referire la toate probele administrate, coroborate cu criticile aduse prin acţiunea reclamantului şi cu apărările formulate de intimată, evaluând din perspectivă proprie temeinicia acţiunii formulate, făcând trimitere în considerentele hotărârii la toate acestea şi împrejurarea în care se coroborează sau nu cu argumentele invocate de reclamant şi cu cele ale apărării, astfel încât se constată că motivele pe care şi-a fundamentat soluţia sunt prezentate.
B. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.
Nu este întemeiată interpretarea recurentului potrivit căreia art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 instituie două condiţii necesare pentru atragerea stării de incompatibilitate, şi anume deţinerea şi exercitarea concomitentă a celor două funcţii.
Potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare în perioada supusă evaluării, funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 reglementează starea de incompatibilitate creată de funcţionarii publici, persoanele în exercitarea demnităţii publice şi în mediul de afaceri, prin deţinerea pe parcursul aceleiaşi perioade de timp a uneia dintre funcţiile prevăzute de aceste dispoziţii, în speţa de faţă calitatea de primar al comunei Nanov, şi calitatea de administrator în cadrul unei societăţi comerciale.
Interpretarea dată de către recurent dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în sensul deţinerii şi exercitarea concomitente a celor două funcţii, nu face altceva decât să adauge la textul de lege care reglementează strict doar deţinerea acestora.
În egală măsură, împrejurarea că societatea comercială în cadrul căreia recurentul a avut calitatea de administrator nu a desfăşurat nicio activitate comercială în această perioadă de timp, nu poate conduce la inexistenţa stării de incompatibilitate, atâta vreme cât legea nu distinge în acest sens.
De asemenea, nu este fondată nici critica recurentului în sensul că activităţile comerciale desfăşurate de către recurent, aşa cum sunt înregistrate la registrul comerţului, respectiv "activităţi de artă şi spectacole", şi "alte activităţi de spectacole", s-ar încadra, ar echivala sau ar fi identice cu activităţile menţionate la art. 87 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, respectiv activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice.
Activităţile şi funcţiile care nu atrag starea de incompatibilitate şi pe care le pot exercita persoanele care au calitatea de primari/viceprimari (...), prevăzute exclusiv în dispoziţiile art. 87 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, se referă la funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice. Or, în cauză, nu se pune problema exercitării unei astfel de funcţii sau activităţi, ci a deţinerii funcţiei de administrator la o societate comercială, prevăzută de disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, situaţie care nu este identică cu cea prevăzută de art. 87 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, aşa cum în mod eronat susţine recurentul.
Nu pot fi primite nici susţinerile recurentului potrivit cărora conform art. 328 pct. 1 şi pct. 2 din C. proc. civ. este admisibilă proba contrară privitoare la prezumţia legală instituită prin Legea nr. 161/2003.
Potrivit dispoziţiilor art. 328 (1) C. proc. civ.: "Prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumţia trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin şi conex, pe care se întemeiază aceasta. (2) Prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel."
Art. 328 alin. (1) din C. proc. civ. arată că prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite, teza următoare a textului impune beneficiarul prezumţiei legale să dovedească faptul vecin şi conex pe care se sprijină prezumţia, iar alin. (2) prevede că, dacă legea nu dispune altfel, prezumţia legală poate fi înlăturată. În principiu, prezumţia legală poate fi combătută prin proba contrară, care implică o deplasare a probei; astfel, cel care doreşte să infirme faptul presupus prin lege va prelua sarcina dovedirii faptului contrar.
În cauză, recurentul-reclamant nu a adus vreo probă contrară care să conducă la incidenţa dispoziţiilor art. 328 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte starea de incompatibilitate în care s-a aflat prin deţinerea calităţii de primar şi a celei de administrator la o societate comercială, incompatibilitatea stabilită expres de disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 fiind pe deplin dovedită, astfel cum în mod legal şi temeinic a constatat instanţa de fond.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 714 din 4 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2018.
GGC - GV