Territorial jurisdiction for public service disputes: exclusive domicile rule under Law 554/2004 overrides actual residence

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.09.2018 sub nr. x/2018 reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Afacerilor Interne, au solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâţilor la emiterea actelor administrative prevăzute de lege prin care să se pună în aplicare următoarele: încadrarea reclamanţilor în funcţiile de ofiţer specialist I, prevăzute la poziţiile nr. 1122 (A.), 1132 (B.) şi 1129 (C.) din statutul de organizare al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase - Serviciul Arme, funcţii obţinute ca urmare a promovării concursului de trecere a agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor de poliţie, organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române la data de 26.08.2017 şi îndeplinirii condiţiilor cumulative, corelativ cu plata drepturilor salariate şi a tuturor celorlalte drepturi recunoscute de lege pentru această funcţie, şi nu în cea de ofiţer IV aşa cum au fost emise dispoziţiile inspectorului general al Poliţiei Române; acordarea gradului profesional în raport cu vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, potrivit art. 1 alin. (4) lit. a) din Anexa 6 la Ordinul nr. 140/2016, în conformitate cu documentele care atestă vechimea în specialitate, existente în dosarul profesional şi plata drepturilor salariale, precum şi a tuturor celorlalte drepturi recunoscute de lege pentru acest grad; plata retroactivă a drepturilor salariale corespunzătoare, precum şi a tuturor celorlalte drepturi recunoscute de legislaţia incidenţă, sume actualizate cu indicele inflaţiei, de la data trecerii în corpul ofiţerilor de poliţie şi până la data rămânerii definitive a hotărârii care se va pronunţa în prezenta cauză, corespunzător gradului şi funcţiei în care vom fi încadraţi ca urmare a pronunţării hotărârii judecătoreşti în prezenta cauză.

Prin Sentinţa civilă nr. 8371 din data de 13.12.2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus disjungerea capătului de cerere privind pe reclamantul B., în contradictoriu cu pârâţii IGPR şi MAI şi formarea unui nou dosar, cu termen de judecată în data de azi, 13.12.2018. A dispus disjungerea capătului de cerere privind pe reclamantul C., în contradictoriu cu pârâţii IGPR şi MAI şi formarea unui nou dosar, cu termen de judecată în data de azi, 13.12.2018. A admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită prin lege competenţa altor instanţe, iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004, în vigoare din data de 02.08.2018, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său."

În prezentul litigiu, s-a constatat că reclamantul are domiciliul în judeţul Cluj, astfel că pentru soluţionarea litigiului competenţa aparţine Tribunalului Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În plus, tribunalul nu a reţinut susţinerile reclamantului în sensul că la alegerea instanţei poate fi avută în vedere reşedinţa deoarece textul legal incident are în vedere numai domiciliul, iar practica judiciară invocată a fost pronunţată de o instanţă care soluţionează un litigiu civil, de drept privat deci şi nu unul de contencios administrativ.

Având în vedere aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 potrivit cu care necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale, când procesul este de competenţa altei instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, precum şi dispoziţiile art. 176 pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cu care actele de procedură săvârşite de judecătorul necompetent sunt nule, în acest caz nulitatea nefiind condiţionată de producerea vreunei vătămări, fiind suficient ca actul de procedură să aparţină unei instanţe necompetente, instanţa a apreciat întemeiată excepţia invocată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată la data de 23.01.2019 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa nr. 690 din data de 22 martie 2019, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, secţia mixtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Cluj a reţinut că este real că potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită prin lege competenţa altor instanţe, iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004, în vigoare din data de 02.08.2018, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său."

Însă, chiar dacă în prezentul litigiu reclamantul are domiciliul în judeţul Cluj, instanţa a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în litigiile privind raporturile de serviciu, ceea ce interesează în stabilirea competenţei teritoriale este locul unde reclamantul locuieşte efectiv. Astfel, dacă domiciliul înscris în actul de identitate nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficienţă.

În speţă, reclamantul locuieşte efectiv în Bucureşti, conform vizei de reşedinţă -str. x şi tot în Bucureşti îşi desfăşoară activitatea profesională.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile legale incidente în cauză şi faţă de practica ICCJ în materie (a se vedea Decizia 664/23.02.2018, Decizia 1334/2018), văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 potrivit cu care necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale, când procesul este de competenţa altei instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, instanţa a apreciat întemeiată excepţia invocată, a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâţilor la emiterea actului administrativ prevăzut de lege prin care să se pună în aplicare următoarele: încadrarea reclamantului în funcţia de ofiţer specialist I, prevăzută la poziţia nr. 1122 (A.), din statutul de organizare al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase - Serviciul Arme, funcţii obţinute ca urmare a promovării concursului de trecere a agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor de poliţie, organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române la data de 26.08.2017 şi îndeplinirii condiţiilor cumulative, corelativ cu plata drepturilor salariate şi a tuturor celorlalte drepturi recunoscute de lege pentru această funcţie, şi nu în cea de ofiţer IV aşa cum au fost emise dispoziţiile inspectorului general al Poliţiei Române; acordarea gradului profesional în raport cu vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, potrivit art. 1 alin. (4) lit. a) din Anexa 6 la Ordinul nr. 140/2016, în conformitate cu documentele care atestă vechimea în specialitate, existente în dosarul profesional şi plata drepturilor salariale, precum şi a tuturor celorlalte drepturi recunoscute de lege pentru acest grad; plata retroactivă a drepturilor salariale corespunzătoare, precum şi a tuturor celorlalte drepturi recunoscute de legislaţia incidenţă, sume actualizate cu indicele inflaţiei, de la data trecerii în corpul ofiţerilor de poliţie şi până la data rămânerii definitive a hotărârii care se va pronunţa în prezenta cauză, corespunzător gradului şi funcţiei în care va fi încadrat ca urmare a pronunţării hotărârii judecătoreşti în prezenta cauză.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanţe aflate în conflict negativ de competenţă au reţinut că pentru soluţionarea acestor tipuri de acţiuni competenţa de soluţionare aparţine completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcţionar public.

Însă, în privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât reclamantul este funcţionar public, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 21.09.2018), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competenţa stabilită de textul de lege mai sus menţionat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

Aceste dispoziţii sunt compatibile cu dispoziţiile art. 87 din C. civ., potrivit cărora, "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală" şi cu dispoziţiile art. 89 alin. (2) din acelaşi Cod potrivit cărora "Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală".

Or, a considera că domiciliul reclamantului este reprezentat de locul unde îşi are reşedinţa înseamnă a da eficienţă dispoziţiilor art. 88 din C. civ. potrivit cărora reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară şi a ignora norma incidentă în speţa de faţă, respectiv dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Ca atare, la alegerea instanţei nu poate fi avută în vedere reşedinţa reclamantului deoarece textul legal incident are în vedere numai domiciliul, iar faptul că există o practică judiciară în sensul alegerii instanţei în a cărei rază teritorială îşi are reşedinţa reclamantului nu poate fi primită deoarece, acest caz priveşte un litigiu civil, de drept privat şi nu unul de contencios administrativ.

Înalta Curte, având în vedere că reclamantul a solicitat plata unor drepturi băneşti, izvorâte din raporturi de muncă, precum şi faptul că acesta are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Cluj, constată că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - OB