Surveillance of Religious Adherent Deemed Enough to Establish Securitate Status; Reversed and Remanded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1.1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

1.2. Hotărârea primei instanţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 818 din data de 10.03.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva Sentinţei civile nr. 818 din data de 10.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi rejudecând cauza să fie admisă acţiunea şi să se constate calitatea pârâtului de lucrător al securităţii.

În motivarea căii de atac reclamantul a susţinut următoarele:

Instanţa de fond prin hotărârea pronunţată a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, dar şi prevederile art. 17 din Pactul International privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi prevederile art. 12 şi art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Interpretarea dată acestor prevederi de considerentele Sentinţei atacate este, în opinia noastră, eronată, atrăgând incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

De asemenea, instanţa de fond a încălcat art. 378 din Noul C. proc. civ. şi, prin urmare a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii atrăgând incidenţa motivului de nulitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din Noul C. proc. civ.

Sentinţa atacată a arătat că, în speţă, este îndeplinită prima condiţie necesară pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii, având în vedere faptul că intimatul a avut calitatea ofiţer al fostei Securităţi.

În schimb, prima instanţă a considerat că nu ar fi îndeplinită condiţia referitoare la îngrădirea unui drept fundamental.

Cât priveşte considerentul primei instanţe potrivit căruia "potrivit Planului de măsuri' nu intimatul ar fi fost desemnat să întreprindă anumite măsuri asupra persoanei urmărite, ci un alt ofiţer, arătăm că acest aspect nu poate prezenta relevanţă din perspectiva art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Potrivit acestei prevederi relevante sunt actele asumate de intimat prin semnătura sa, pe baza cărora, de altfel, s-a şi solicitat reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii. Prin urmare, atât timp cât prima instanţă s-a raportat la aspecte irelevante din perspectiva art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că sentinţa atacată a distins acolo unde legiuitorul nu a distins, astfel că această hotărâre este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Faţă de considerentul primei instanţe potrivit căruia ar avea relevanţă împrejurarea că "doar raportul din data de 13.08.1981 a fost întocmit de pârât", iar adresele din 01.11.1979 nu ar fi fost redactate de intimat, ci doar semnate de acesta, în numele şefului Securităţii oraşului Câmpina, alături de un alt ofiţer, se arată că potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 relevante sunt actele pe care fostul ofiţer de Securitate şi le-a asumat prin semnătura proprie, neavând absolut nicio relevanţă dacă acesta era şi cel care a redactat efectiv înscrisurile. De asemenea, nu poate avea relevanţă, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nici dacă respectivul înscris a mai fost sau nu semnat şi de alţi ofiţeri implicaţi în aceeaşi urmărire informativă. Prin urmare, şi din acest motiv, hotărârea atacată a distins acolo unde art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu a distins, astfel că această hotărâre este, şi pentru acest motiv, rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Faţă de considerentul primei instanţe potrivit căruia din probele administrate, ar rezulta că intimatul l-ar fi sprijinit pe cel urmărit "în demersul acestuia de a părăsi România", arătăm că, pe de o parte, concluzia la care a ajuns prima instanţă nu rezultă din probele administrate, iar, pe de altă parte, arătăm că, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nu ar putea avea relevantă dacă, în afara unor acte de îngrădire a unor drepturi fundamentale, ofiţerul de Securitate ar fi avut, în alte situaţii, o atitudine binevoitoare faţă de persoana pe care a urmărit-o.

În cauză nu este dovedit că intimatul l-ar fi ajutat pe cel urmărit să emigreze. În primul rând, nu poate rezulta că intimatul l-a ajutat pe cel urmărit să emigreze, câtă vreme intimatul participa la o acţiune a Securităţii determinată, printre altele, tocmai de hotărârea cetăţeanului urmărit de a emigra. În al doilea rând, atitudinea celui urmărit faţă de intimat, ulterioară prăbuşirii regimului comunist, nu poate înlătura actele de îngrădire a unor drepturi fundamentale, astfel cum rezultă acestea din dosarul întocmit de Securitate.

Dincolo de acest aspect, potrivit prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, atât timp cât se dovedeşte existenţa a cel puţin unui act de îngrădire a unui drept fundamental de către un ofiţer de Securitate (aspect demonstrat în cauză), se impune reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii cu privire la acest fost ofiţer. Prin urmare, nu mai poate avea relevanţă, din perspectiva prevederilor amintite, dacă, ulterior sau anterior îngrădirii unui drept fundamental, ofiţerul de Securitate ar fi desfăşurat şi acte fără caracter nociv faţă de persoana urmărită.

În concluzie, chiar dacă, ipotetic, intimatul l-ar fi ajutat pe cel urmărit să emigreze (fapt nedovedit în cauză), acest aspect nu poate avea relevanţă din perspectiva art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, câtă vreme există, distinct de acest aspect, dovada că intimatul a îngrădit drepturi fundamentale ale celui urmărit.

Şi pentru aceste motive, Sentinţa atacată a distins acolo unde art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu a distins, astfel că această hotărâre este, inclusiv pentru acest motiv, rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Un aspect distinct este faptul că intimatul a depus în faţa primei instanţe o declaraţie dată de o persoană (domnul B.) în faţa notarului public, deşi, potrivit art. 378 din Noul C. proc. civ., consemnarea şi autentificarea mărturiilor de către notarul public este posibilă doar dacă părţile convin asupra acestei soluţii. În cauză, părţile nu au convenit asupra ascultării martorului de către notarul public. Prin urmare, prima instanţă nu ar fi trebuit să ţină seama de respectiva declaraţie dată în faţa notarului public.

Atât timp cât a ţinut cont de respectiva declaraţie, Sentinţa atacată a încălcat art. 378 din Noul C. proc. civ. şi, prin urmare a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ceea ce determină incidenţa motivului de nulitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din Noul C. proc. civ.

Faţă de considerentul primei instanţe potrivit căruia ar avea relevanţă faptul că "petentul C. a părăsit România, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii, precum şi împrejurarea că părinţii acestuia intenţionau să-l viziteze, arătăm că aceste situaţii sunt, de asemenea, irelevante din punctul de vedere al art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, atât timp cât actele dosarului dovedesc încălcarea unor drepturi fundamentale în cursul urmăririi informative.

Şi din aceste motive, Sentinţa atacată a distins acolo unde art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu distinge, astfel că această hotărâre este, o dată în plus, rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Faţă de considerentul primei instanţe potrivit căruia preluarea mai multor scrisori şi fotografii - prin inducerea în eroare a părinţilor celui urmărit - ar fi urmărit tocmai demonstrarea faptului că persoana urmărită nu desfăşura activităţi potrivnice regimului comunist, se arată că esenţial este că părinţii celui urmărit, deşi i-au prezentat intimatului scrisorile primite de la fiul lor, nu şi-au exprimat acordul ca intimatul să le prezinte superiorilor ierarhici şi nici să le anexeze dosarului de Securitate.

Pentru a transforma scrisorile şi fotografiile în obiect de lucru al Securităţii, intimatul, aşa cum rezultă din Raportul din 13.08.1981, întocmit chiar de acesta, i-a indus în eroare pe părinţii celui urmărit şi, "Sub pretextul că vreau să le citesc mai în detaliu deoarece sunt grăbit, a pus corespondenta obţinută la dispoziţia superiorilor săi. Mai mult decât atât, intimatul a arătat, în Raportul său, că "materialele prezintă interes pe linia Serv. 1 unde propun să fie exploatate". Prin urmare, scopul intimatului a fost cât se poate de clar: anexarea corespondenţei de familie la dosarul de Securitate şi folosirea de către Securitate a unor informaţii personale. Această intenţie a intimatului s-a materializat, scrisorile şi fotografiile personale, ajungând, fără permisiunea celui urmărit sau a părinţilor acestuia, în cuprinsul dosarului de Securitate. Astfel, scopul intimatului nu era nicidecum favorabil familiei celui urmărit.

Cu alte cuvinte, intenţia clară a intimatului a fost de îngrădire a dreptului la viaţă privată, consfinţit de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice (coroborat cu art. 33 din Constituţia României din 1965, care garanta secretul corespondenţei), precum şi prevederile art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Nu prezintă relevanţă dacă fotocopiile scrisorilor şi fotografiilor ajunse, în mod nepermis, în cuprinsul dosarului de Securitate, arătau că persoana urmărită şi familia sa aveau sau nu atitudini potrivnice regimului comunist, atât timp cât încălcarea dreptului acestora la viaţă privată se petrecuse odată cu anexarea acestor scrisori la dosarul de Securitate, fără acceptul familiei căreia îi aparţineau corespondenţa şi fotografiile.

Ingerinţa în viaţa personală şi familială, cu consecinţa încălcării dreptului la viaţă privată s-a produs odată cu anexarea copiilor scrisorilor şi fotografiilor la dosarul de Securitate, unde informaţiile din cuprinsul corespondenţei au fost "exploatate".

De asemenea, se menţionează că legiuitorul nu cere existenţa unei pluralităţi de acte de îngrădire a drepturilor sau libertăţilor fundamentale, de către foştii ofiţeri de Securitate, fiind suficient şi un singur act de îngrădire a unui drept fundamental, pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. x din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor intimatului - pârât invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că potrivit acestui motiv de nelegalitate casarea unei hotărâri se poate dispune când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Deşi textul legal evocat nu distinge, este de subliniat că potrivit art. 174 din C. proc. civ. nulitatea actului de procedură poate fi absolută sau relativă, funcţie de natura interesului ocrotit prin norma care instituie cerinţa respectivă, public sau privat.

Consecinţele acestei calificări prezintă relevanţă sub aspectul condiţiilor de invocare a excepţiei nulităţii, art. 178 din C. proc. civ. dispunând că nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte în proces, de judecător sau, după caz, de procuror în orice stadiu al judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel, pe când nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată cel târziu pentru neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii, la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond.

Dacă părţile împrocesuate au început să pună concluzii asupra fondului cauzei şi nu au invocat nulitatea relativă până la aceste momente procesuale, toate nulităţile relative determinate de neregularităţi ale actelor de procedură efectuate anterior acestui moment se vor acoperi.

Într-adevăr, pârâtul s-a prevalat în apărare de o declaraţie dată de o persoană (domnul B.) în faţa notarului public, deşi, potrivit art. 378 din Noul C. proc. civ., consemnarea şi autentificarea mărturiilor de către notarul public este posibilă doar dacă părţile convin asupra acestei soluţii.

Însă această normă ocroteşte un interes privat, al părţii adverse, astfel că în condiţiile în care cel mai târziu la momentul punerii concluziilor pe fond reclamanta nu a invocat nulitatea relativă a acesteia, această sancţiune procedurală s-a acoperit, iar partea nemulţumită de hotărârea instanţei de fond nu poate să o mai invoce în recurs prin intermediul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

De altfel, aspectele relatate în această declaraţie nu au fost determinante în argumentaţia instanţei de fond, fiind de natură numai de a întări silogismul deja format al judecătorului fondului.

Prin urmare, acest motiv de nelegalitate este neîntemeiat.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că potrivit acestei norme, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menţionate, instanţa de control judiciar constată că în cauză este incident motivul de nelegalitate invocat, soluţia primei instanţe fiind rezultatul interpretării şi aplicării eronate a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Esenţial pentru stabilirea acestei calităţi este ca persoana evaluată din acest punct de vedere, să aibă calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii, indiferent de atribuţiile concrete în cadrul acestei instituţii, iar în privinţa pârâtului este necontestat că în perioada de referinţă analizată (anul 1979 - 1981) avea gradul de maior în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Prahova, Securitatea Oraşului Câmpina.

În îndeplinirea acestor atribuţii specifice, pârâtul a participat la supravegherea informativă asupra unui adept al cultului religios adventist reformist, care, în anul 1980, a solicitat plecarea definitivă în SUA, la fiul său. Acesta a fost monitorizat de organele de securitate deoarece "de pe poziţii reformiste, în repetate rânduri face afirmaţii duşmănoase cu privire la libertatea religioasă de la noi din ţară, pretinzând că statul nu respectă drepturile constituţionale ce se referă la libertatea cuvântului şi a presei, iar unii credincioşi sunt maltrataţi în închisori.

În cadrul supravegherii informative, intimatul a raportat printr-o Adresă din 01.11.1979, despre acţiunea derulată asupra persoanei urmărite, menţionând că aceasta "critică în permanenţă în mod negativ politica partidului nostru şi în special statul nostru socialist pe motivul că nu dă libertate presei, nu dă voie credincioşilor să spună ceea ce gândesc, nu dă libertate deplină activităţii cultice, deşi în Constituţie se prevăd aceste drepturi".

La aceeaşi dată, intimatul a întocmit o Adresă, în care a arătat că "au fost obţinute date şi informaţii din care rezultă intenţia sa certă de a pleca în străinătate şi să nu se mai întoarcă".

În continuarea acestor activităţi, la data de 13.08.1981, reclamantul a vizitat familia celui urmărit, iar în raportul întocmit cu această ocazie, a menţionat că "am purtat discuţii despre fiul său plecat şi mi-a prezentat scrisorile şi fotografiile trimise de acesta. Sub pretextul că vreau să le citesc mai în detaliu deoarece sunt grăbit, cu aprobarea familiei am luat un număr de 5 (cinci) scrisori şi 12 (douăsprezece) fotografii pe care le anexez la prezentul raport,/.../".

Prin urmare, reclamantul a indus în eroare părinţii persoanei urmărite cu privire la buna sa credinţă, solicitând şi obţinând scrisorile şi fotografiile primite de aceştia de la fiul lor ca pentru sine, pentru ca apoi, să depună corespondenţa obţinută la dispoziţia superiorilor săi, precizând că "materialele prezintă interes pe linia Serv. 1 unde propun să fie exploatate".

Scopul acestui demers era în exclusivitate pentru concretizarea activităţii de urmărire a unui adept al unui cult persecutat de regimul comunist, aşa cum susţine recurenta reclamantă, despre care pârâtul afirma în corespondenţa instituţională anterior menţionată că "de pe poziţii reformiste, în repetate rânduri face afirmaţii duşmănoase cu privire la libertatea religioasă de la noi din ţară, pretinzând că statul nu respectă drepturile constituţionale ce se referă la libertatea cuvântului şi a presei, iar unii credincioşi sunt maltrataţi în închisori".

Or, în acest context, poate fi validată concluzia că prin activităţile derulate pârâtul a a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cum sunt dreptul la libertatea de conştiinţă şi dreptul al inviolabilitatea corespondenţei prevăzute de art. 30 şi 33 din Constituţia României din 1971, fără a mai face referire la reglementările convenţionale la care România era parte, care după cum se întrevede din cele expuse în precedent nu prea prezentau relevanţă pentru pârât şi instituţia din care făcea parte.

Astfel, potrivit art. 30 din Constituţia României din 1971 "Libertatea conştiinţei este garantată tuturor cetăţenilor Republicii Socialiste România. Oricine este liber să împărtăşească sau nu o credinţă religioasă. Libertatea exercitării cultului religios este garantată. Cultele religioase se organizează şi funcţionează liber. Modul de organizare şi funcţionare a cultelor religioase este reglementat prin lege." iar potrivit art. 33 din acelaşi act normativ "Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice este garantat."

Împrejurarea reţinută de instanţa de fond, cum că pârâtul nu a fost desemnat să întreprindă măsuri informativ-operative potrivit Planului de măsuri în dosarul de urmărire informativă deschis lui C., sunt fără relevanţă în cauză, în contextul în care în concret s-a stabilit că acesta a întreprins astfel de măsuri.

Pe de altă parte, faptul că doar raportul din data de 13.08.1981 a fost întocmit de către pârât, iar adresele din datele de 1.11.1979 nu au fost redactate de el, ci le-a semnat în numele şefului Securităţii oraşului Câmpina, alături de persoana desemnată să întreprindă măsuri informativ-operative în dosarul de urmărire, nu fac decât să întărească concluzia că pârâtul direct sau în calitate de coordonator al învestigaţiei, prin substituirea şefului său, a întreprins măsuri informativ-operative privind investigarea lui C.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, nici o probă legal administrată în cauză, nu duce la concluzia că pârâtul l-ar fi sprijinit pe C. în demersul acestuia de a părăsi România sau că ar fi intenţionat de a demonstra ofiţerilor însărcinaţi cu urmărirea operativă că persoana urmărită nu desfăşura activităţi împotriva regimului comunist, care chiar dacă s-ar fi adeverit, nu ar fi prezentat relevanţă din punct de vedere a aplicabilităţii art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin urmare, în mod eronat a apreciat instanţa de fond că activităţile desfăşurate de pârât în calitate de ofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Prahova, Serviciul Câmpina, nu se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi în consecinţă a respins acţiunea reclamantei.

2.2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, împotriva Sentinţei nr. 818 din 10 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, va casa sentinţa atacată şi rejudecând cauza, va admite cererea de chemare în judecată şi va constata calitatea de lucrător al Securităţii a pârâtului A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, împotriva Sentinţei nr. 818 din 10 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând, admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A.

Constată calitatea de lucrător al Securităţii a pârâtului A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - OB