Judges' salary equalization under O.U.G. 83/2014 rendered moot by subsequent ministerial wage orders

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea formulată la data de 18.01.2016 reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul MINISTRUL JUSTIŢIEI, TRIBUNALUL OLT şi MINISTERUL JUSTIŢIEI, au solicitat instanţei de contencios administrativ obligarea pârâţilor la emiterea ordinelor prin care să se stabilească un cuantum al salariului de baza şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare şi să le plătească diferenţele salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim şi cele încasate, începând cu data de 09.04.2015, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 71/2015.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 1721 din data de 24.05.2016 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului TRIBUNALUL OLT. A admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul MINISTRUL JUSTIŢIEI, TRIBUNALUL OLT şi MINISTERUL JUSTIŢIEI. A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un ordin de încadrare salarială pentru fiecare reclamantă, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015. A obligat pârâţii la plata către reclamante a diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015.

3. Cererea de recurs.

Împotriva Sentinţei civile nr. 1721 din data de 24.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în mod greşit prima instanţă a dispus obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor salariale, întrucât această obligaţie revine instanţei angajatoare, în speţă, Curţii de Apel Craiova. Prin urmare, formularea unor cereri având ca obiect pretenţii de ordin bănesc de către angajaţii instanţelor de judecată nu poate să atragă de plano obligarea Ministerului Justiţiei la plata acestor sume, numai prin prisma calităţii sale de ordonator principal de credite. Tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimaţilor-reclamanţi sunt stabilite cu angajatorul, drepturile fiind datorate, calculate şi plătite direct de către instituţia angajatoare, care procedează şi la calcularea şi virarea contribuţiilor sociale către stat.

Prin cea de-a doua critică, recurentul-pârât arată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale deoarece, în mod greşit a reţinut că dispoziţiile prevăzute de art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor aflaţi în situaţia prevăzută de norma legală, în condiţiile în care această normă este o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul justiţiei, categoria funcţionarilor publici, personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la acelaşi nivel cu personalul din Parlament.

Din analiza comparativă a modului de formulare a art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, se desprind următoarele concluzii:

a) Dacă textul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, ar fi fost aplicabil întregului personal din toate instituţiile şi autorităţile publice, nu ar mai fi existat la acest moment diferenţe sau discrepanţe salariale în sistemul bugetar, întrucât toate persoanele care ocupau aceleaşi funcţii grade/trepte şi gradaţii ar fi fost salarizate la nivelul maxim în plată începând cu 09.04.2015 şi reîncadrate la acelaşi nivel maxim începând cu 01.01.2016, în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015.

b) Atunci când a dorită să lărgească sfera de aplicabilitate, legiuitorul a folosit în art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 sintagma "personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim..", spre deosebire de art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, care se adresa doar personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice enumerate, salarizat la acelaşi nivel. În acest context, este de subliniat că n ici măcar acest ultim text nu are aplicabilitate generală în întreg sistemul bugetar, ci se referă doar la anumite categorii de personal (cele care potrivit legii beneficiază de salarii de bază/indemnizaţii de încadrare), din care, într-adevăr, fac parte şi reclamantele. În schimb, pentru alte domenii profesionale au fost introduce în O.U.G. nr. 57/2015 dispoziţii distincte şi derogatorii (de ex. pentru învăţământ, art. 31 alin. (2), art. 33 şi 34, pentru sistemul de apărare şi ordine publică, art. 31 alin. (5) - (7), pentru sistemul sănătăţii art. 32).

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatele-reclamante nu au formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. x din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019.

6. Aspecte procesuale

Prin cererea înregistrată la data de 29 mai 2019, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, învederând că şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin sentinţa atacată, respectiv a emis în favoarea reclamantului un nou ordin de salarizare în vederea acordării sporului de doctor în drept, cu nr. x/C/21.12.2016, nr. x/C/2017, motiv pentru care, a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinţei civile nr. 1721/24.05.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi respingerea acţiunii ca lipsită de obiect.

7. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantele A. şi B., judecător în cadrul Tribunalului Olt, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine de salarizare prin care să se stabilească un cuantum al salariului de baza şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare şi să le plătească diferenţele salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim şi cele încasate, începând cu data de 09.04.2015, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 71/2015.

Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (51) în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, conform art. 5 alin. (11) şi (12) din acelaşi act normativ:

"(11) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(12) Prevederile alin. (11) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Înalta Curte constată că, în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis şi Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, prin care s-a statuat la art. 1, că începând cu data de 9.04.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivelul maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar începând cu data de 1 august 2016 indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 381,823 RON (art. 3).

Prin Ordinul nr. 1478/C/24.05.2017 s-a stabilit că, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, iar în Anexa la acest ordin, intimata-reclamantă A. figurează la poziţiile nr. 27 - 31, fiindu-i stabilită o indemnizaţie de încadrare brută lunară corespunzătoare, în acord cu dispoziţiile legale în vigoare, iar intimata-reclamantă B. figurează la poziţiile nr. 55 - 59, fiindu-i stabilită o indemnizaţie de încadrare brută lunară corespunzătoare, în acord cu dispoziţiile legale în vigoare

Înalta Curte constată că intimatele-reclamante, legal citat, nu au contestat existenţa ordinelor emise de către pârât.

Având în vedere că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia concretă a reclamantului şi acesta este unul dintre elementele esenţiale ale acţiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi faptul că, în speţă, obiectul cererii deduse judecăţii l-a constituit obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare ce li se cuvine, precum şi a diferenţei salariale aferente, începând cu data de 09.04.2015, instanţa de control judiciar reţine că această pretenţie a fost satisfăcută şi, în consecinţă, este întemeiată excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acesteia ca atare.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, împotriva Sentinţei nr. 1721 din 24 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - OB