Jurisdictional conflict over enforced execution approval: primacy of statutory domicile over temporary residence under procedural and civil code definitions.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva, la data de 18.03.2019, sub nr. x/2019, petentul B.E.J.A. A. şi B., a solicitat încuviinţarea executării silite începute în dosarul execuţional nr. x/2019, ca urmare a cererii formulate de creditoarea C. SRL prin lichidator judiciar E. SPRL, împotriva debitorului D., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa nr. 509/F/2018, pronunţată de Tribunalul Hunedoara la data de 26.11.2018 în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare, prin care debitorul a fost obligat la predarea posesiei următoarelor imobile: spaţiu comercial în suprafaţă construită de 43 mp, înscris în CF nr. x-C1-U17, nr. top. xx/d/2/2, situat în Deva, str. x, bl. H1. judeţul Hunedoara, spaţiu comercial în suprafaţă utilă 68 mp, înscris în CF nr. x-C1-U12, nr. cad. 3009/1/M/2, situat în Iaşi, str. x, mezanin, jud. Iaşi, apartament compus din trei camere şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 57,82 mp, balcon de 3,48 mp, înscris în CF nr. x-C1-U70, nr. cad. x, situat în Bucureşti, Şoseaua x, apartament compus din 1 cameră şi dependinţe cu suprafaţă utilă de 33,47 mp, înscris în CF x-C1-U14, nr. CAD.227338-C1-U14, situat în Bucureşti, Şoseaua x, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.

Prin Sentinţa civilă nr. 1848 din 22 februarie 2019, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Deva.

În motivarea soluţiei, instanţa a avut în vedere împrejurarea că debitorul îşi are reşedinţa stabilită în Deva, str. x, precum şi dispoziţiile art. 666 alin. (1) şi 651 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează: "Executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare. Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

La rândul său, Judecătoria Deva, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1114/ C. civ. din 21 martie 2019, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare executare silită. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat soluţionarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că stabilirea instanţei de executare, în aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (1) şi 651 alin. (1) C. proc. civ., evocate anterior, se face în raport de domiciliul debitorului, care, în speţă, este în municipiul Bucureşti, Şos. x, începând cu data de 1.02.2013, astfel cum reiese din copia actului de identitate depusă la dosar. Potrivit aceluiaşi act, începând cu data de 12.11.2018, debitorul şi-a stabilit reşedinţa în municipiul Deva, jud. Hunedoara, pentru o perioadă de 1 an.

Pornind de la definiţia noţiunilor de "domiciliu" şi "reşedinţă", reglementată prin dispoziţiile art. 87 şi 88 C. civ., ce dispun "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală ", iar "Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară ", instanţa a constatat că legiuitorul a înţeles să facă distincţie între acestea. Art. 90 stabileşte cazul în care reşedinţa va putea fi considerată domiciliu, respectiv situaţia în care domiciliul nu este cunoscut.

Reţinând că art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte instanţa de executare raportat la domiciliul debitorului, iar nu la reşedinţa acestuia, cele două noţiuni fiind distincte, s-a statuat că este competentă pentru soluţionarea cauzei instanţa de la domiciliul debitorului, care, în prezent, dar şi la data sesizării organului de executare silită, se află în Bucureşti.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pentru considerentele ce succed:

Precum s-a reţinut de cele două instanţe aflate în conflict, în cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, aceasta fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, după cum statuează art. 651 alin. (1) din acelaşi cod.

Chestiunea care a determinat însă ivirea prezentului conflict de competenţă a fost determinată de interpretarea diferită pe care instanţele au dat-o noţiunii de domiciliu al debitorului din cuprinsul dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

În Capitolul III din Secţiunea a II-a din C. civ., sunt definite noţiunile de domiciliu şi de reşedinţă.

Astfel, potrivit art. 87, "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde acesta declară că îşi are locuinţa principală", iar art. 88 arată: "Reşedinţa persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa secundară."

Dispoziţiile art. 90 reglementează prezumţia de domiciliu, stipulând că reşedinţa va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut.

Reiese, deci, că noţiunea de domiciliu este legată de existenţa intenţiei manifestate de o persoană în sensul de a-şi stabili locuinţa principală într-un anumit loc, fiind diferită de "reşedinţă", care vizează locuinţa secundară. Instanţa reţine că reşedinţa unei persoane trebuie avută în vedere ca reprezentând domiciliul său numai în cazul în care domiciliul acesteia nu este cunoscut, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Conform art. 91 alin. (1) C. civ., dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.

În cauză, Înalta Curte reţine că debitorul D. are, potrivit copiei actului de identitate aflate la fila x verso din dosarul primei instanţe sesizate, domiciliul stabilit în Bucureşti, Şos. x, pentru perioada 01.02.2013 - 23.04.2023, fiind, aşadar, valabil la data sesizării executorului judecătoresc - 05.02.2019.

Prin urmare, domiciliul debitorului, fiind cunoscut, nu prezintă relevanţă unde acesta şi-a stabilit reşedinţa.

În consecinţă, în aplicarea art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare executare silită în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, instanţă în circumscripţia căreia se află domiciliul debitorului, la data sesizării organului de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2019.

GGC - GV