Territorial jurisdiction for reversing forced execution based on debtor's domicile versus attachment location

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 15 octombrie 2012, creditoarea SC S.E.O. SA a formulat cerere de întoarcere a executării în contradictoriu cu debitorul I.H., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 23.605,18 RON, ca urmare a desființării sentinței civile nr. 1287 din 6 iunie 2011 a Tribunalului Olt prin decizia civilă nr. 5792 din 2 mai 2012 a Curții de Apel Craiova.

Judecătoria Craiova, secția civilă, prin sentința nr. 1439 din 28 ianuarie 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, reținând că întoarcerea executării reprezintă o modalitate de reluare a drumului executării, o contestație specială la executare, astfel încât numai instanța în circumscripția căreia s-a realizat executarea cunoaște modul de săvârșire a executării silite, fiind fără relevanță domiciliul/sediul pârâtului sau competența teritorială a executorului care a procedat la executarea silită. O situație specială în stabilirea instanței competente teritorial, respectiv a instanței în circumscripția căreia s-a realizat executarea, este reprezentată de ipoteza în care executarea silita s-a realizat prin poprire.

În acest caz, pornind de la prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se realizează executarea, competenta de soluționare a cererii de întoarcere a executării aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială se afla sediul terțului poprit. Cu alte cuvinte, interesează locul unde se află depozitați banii debitorului, respectiv conturile acestuia, iar în cauză poprirea a fost înființată asupra conturilor deținute de reclamantă la terțul poprit Banca C.R. București, având adresa pe raza Judecătoriei sector 3 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 8224 din 27 mai 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

A reținut, în esență, că în materia contestației la executare, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, aceasta din urma fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind „judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea”.

S-a mai reținut că, din dispozițiile legale menționate, rezultă că o instanță devine „instanță de executare” în măsura în care există acte de executare îndeplinite în raza sa teritorială. Or, având în vedere că poprirea a fost înființată asupra unor conturi deschise la o sucursală din raza teritorială a Judecătoriei Craiova, rezultă că Judecătoria Craiova este instanță de executare.

De asemenea, din nici un act care se află la dosarul de executare nu rezultă că a fost înființată poprirea la o unitate operațională a terțului poprit care să se afle în raza teritorială a sectorului 3.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc., civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speța dedusă judecății, analizând și calificând obiectul cererii de chemare în judecată și, în consecință, natura litigiului, Înalta Curte reține că suma de bani pe care creditoarea SC S.E.O. SA o solicită a fi restituită de către debitor a fost plătită de acesta în executarea unei hotărâri judecătorești, astfel că suntem în prezența unei cereri de întoarcere a executării silite, întemeiată pe dispozițiile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.

Instituția întoarcerii executării este reglementată în C. proc. civ., cartea a V-a „Despre executarea silită”, capitolul I „Dispoziții generale”, secțiunea a VI1-a „Întoarcerea executării”, ce constituie, deci, sediul materiei.

Este de observat că, prin art. 3791 C. proc. civ., se prevede expres și imperativ că „în cazul în care s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept. Dispozițiile art. 4041-4043 sunt aplicabile”.

În consecință, din însăși reglementarea instituției întoarcerii executării, constând în repunerea părților în situația anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără echivoc, că legiuitorul a avut în vedere ca acestei instituții juridice, ce reprezintă de fapt o situație „simetric inversă executării săvârșite”, să îi fie incidente reglementările statuate în privința contestației la executare.

Că este așa rezultă chiar din dispozițiile art. 4041 alin. (1) C. proc. civ.: „În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.”

Or, întoarcerea executării și repunerea părților în situația anterioară este chiar obiectul cererii de chemare în judecată cu care creditoarea a învestit instanța în prezentul litigiu, textul invocat prevăzând posibilitatea unei astfel de acțiuni „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu”.

În acest context, Înalta Curte apreciază că în cauza dedusă judecății este pe deplin aplicabilă decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I nr. 251/13.04.2012, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., instanța judecătorească, competentă, potrivit legii, să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria, această decizie fiind obligatorie pentru instanțe conform dispozițiilor art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.

În ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale, aceasta urmează a se determina după regulile aplicabile în materia executării silite, respectiv potrivit prevederilor cuprinse la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Se reține că întoarcerea executării reprezintă în fapt o reluare a executării, însă în sens invers, prin restabilirea situației anterioare executării săvârșite, ca urmare a desființării ulterioare a titlului executoriu.

Reiese, deci, că în cererea de întoarcere a executării silite, SC S.E.O. SA are calitatea de creditoare, astfel încât, potrivit prevederilor art. 373 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța competentă a soluționa cererea este judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul debitorul, respectiv Judecătoria Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.