Territorial competence for contraventional complaints: place of offense vs. defendant's domicile under transitional provisions of Law No. 2/2013
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering that the Brezoi Court retain jurisdiction over the civil case. The dispute involved a challenge to an administrative fine for operating a vehicle without a road pricing device (Rovinieta) committed in a specific territory, where the Brezoi Court initially declined jurisdiction in favor of the Sibiu Court based on the defendant's domicile under a new derogatory rule, while the Sibiu Court rejected this transfer arguing the new rule did not apply to pending proceedings initiated before its entry into force. The High Court held that the transitional provisions of Law No. 2/2013 applied strictly to administrative and fiscal litigation, not contraventional matters, thereby excluding the application of the domicile-based competence rule; consequently, under Article 32(2) of O.G. No. 2/2001, the absolute territorial competence lies with the court of the location where the contravention was committed, which is the Brezoi Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 alin. (3) C. proc. civ; Territorial competence for contraventional complaints: place of offense vs. defendant's domicile under transitional provisions of Law No. 2/2013: , potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare „plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 5 noiembrie 2012 la Judecătoria Brezoi reclamanta G.A., domiciliată în municipiul Sibiu, a contestat procesul verbal de constatare a contravenției din 14 noiembrie 2012 emis de C.N.A.D.N.R. SA prin care a fost sancționată pentru că în data de 24 octombrie 2012 , pe raza localității S., județul Vâlcea a circulat fără rovinietă.
Judecătoria Brezoi, prin sentința civilă nr. 1801 din 4 aprilie 2013, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Sibiu.
S-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013: „plângerea însoțită de copia procesului verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”, iar contravenienta își are domiciliul în municipiul Sibiu.
Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 3578 din 3 iunie 2013, și-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brezoi reținând că art. 10 din O.G. nr. 15/2002 a fost introdus prin Legea nr. 2/2013 și a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013. Fiind o normă de procedură civilă aceasta vizează numai procesele începute după data de 5 noiembrie 2012, iar acțiunea a fost introdusă la 5 noiembrie 2012.
Dispoziția art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr, 2/2013 nu este aplicabilă în speță, ci numai în materia contenciosului administrativ și fiscal la care face referire întreg cuprinsul său.
Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între două instanțe, care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi pentru considerentele ce succed:
În drept, potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare „plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.
Obiectul cauzei este plângerea contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției din 31 ianuarie 2012 emis de C.N.A.D.N.R. SA, Centrul de studii tehnice rutiere și informatică.
Competența în soluționarea pricinii revine instanței de la locul săvârșirii contravenției, în speță Judecătoriei Brezoi deoarece în raza teritorială a sa a fost săvârșită contravenția.
Pentru determinarea competenței instanței interesează locul unde a fost săvârșită contravenția și unde a fost încheiat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, prevederile legale fiind neechivoce în acest sens.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.
Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.
Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.”
De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.”
În consecință art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională, iar prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie.
Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.
Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina reclamantei pe raza localității S., județul Vâlcea așa încât instanța în raza căreia este localitatea este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.
Față de considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 20 și urm. C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.