Inadmissibility of extraordinary appeal against order correcting final civil judgment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a claimant against a Court of Appeal order, leaving the appellate court's order of June 19, 2013, in force. The dispute involved a request to clarify, correct, and complete a final civil decision regarding social insurance benefits, where the appellate court had amended the text to remove erroneous references to employment group classifications and deleted an erroneously inserted paragraph. The appellant sought to challenge the underlying civil decision and the subsequent corrective order, but the supreme court held that the original decision was irretrievable (irrevocable) and thus not subject to extraordinary appeal. Under Articles 2813 and 129 of the Code of Civil Procedure, the order resulting from a correction of a final judgment is not itself appealable via an extraordinary appeal (recurs), as such an appeal would violate the principles of legality and procedural admissibility; consequently, the appellant failed to meet the specific conditions for admitting an appeal against the corrective order.
Legislator headnote
AI generatedart. 129 alin. (1) C. proc. civ, art. 2813 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal against order correcting final civil judgment: Potrivit art. 2813 alin. (1) C. proc. civ., „încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 2811, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 2812 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice, ori completarea”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin încheierea din 19 iunie 2013 a admis în parte cererea de lămurire, îndreptare și completare hotărâre, promovată de petentul A.G. cu privire la decizia civilă nr. 2068 din 21 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 5409/103/2011. A dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele deciziei civile nr. 2068 din 21 noiembrie 2012, în sensul că a înlăturat din alin. (11) parag. 6 din considerente referirea la mențiunile de la poziția 57 din carnetul de muncă și că activitatea s-a desfășurat în condițiile grupei a II-a, urmând a se citi corect „mențiunile de la dosar”. A înlăturat din considerentele hotărârii alin. (12) care din eroare s-a înserat.
Împotriva acesteia a declarat recurs A.G., solicitând admiterea, modificarea deciziilor nr. 2068/2012 și nr. 526/2013, precum și a încheierii din 19 iunie 2013, respingerea recursului declarat de Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței tribunalului din 16 iulie 2912 și menținerea acestei ultime hotărâri, ca legală și temeinică.
Înalta Curte constată că recursul nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Potrivit art. 2813 alin. (1) C. proc. civ., „încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 2811, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 2812 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice, ori completarea”.
Or, în speță, hotărârea în legătură cu care s-a solicitat lămurirea, îndreptarea și completarea acesteia este decizia civilă nr. 2068 din 21 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în recurs.
Prin urmare, hotărârea curții de apel fiind irevocabilă nu mai putea fi atacată cu recurs, cale extraordinară de atac care nu mai putea fi promovată, conform textelor de lege mai sus menționate, nici împotriva încheierii din 19 iunie 2013.
Prin exercitarea unei astfel de căi de atac, recurentul nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Cum recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A.G. împotriva încheierii din 19 iunie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.