Civil versus commercial jurisdiction for rural land leases under agricultural enterprise law
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's resolution of the negative conflict of jurisdiction which confirmed the competence of the civil court (Judiciary of Lehliu-Gară) to adjudicate the merits of the case. The dispute concerned a claim for payment of lease rights derived from a rural land lease agreement concluded under the specific provisions for agricultural enterprises, where the parties contested whether the matter belonged to commercial or civil jurisdiction. The court held that such a contract, aimed at the exploitation of agricultural assets by an agricultural enterprise rather than commercial speculation, constitutes a civil act subject to the material jurisdictional rules for civil matters based on the value threshold, rather than falling under the objective or subjective commercial jurisdiction criteria defined by the Commercial Code.
Legislator headnote
AI generatedart.25 din Legea nr.16/1994, art.21 C.proc.civ, art.1 pct.1 C.proc.civ, art.36 din Legea nr.18/1991, art. 304 pct. 3 și 9 C.proc.civ; Civil versus commercial jurisdiction for rural land leases under agricultural enterprise law: The dispute concerned a claim for payment of lease rights derived from a rural land lease agreement concluded under the specific provisions for agricultural enterprises, where the parties contested whether the matter belonged to commercial or civil jurisdiction. The court held that such a contract, aimed at the exploitation of agricultural assets by an agricultural enterprise rather than commercial speculation, constitutes a civil act subject to the material jurisdictional rules for civil matters based on the value threshold, rather than falling under the objective or subjective commercial jurisdiction criteria defined by the Commercial Code.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe articles cited in the dispositive context (via the description of the appeal's grounds) serve as the procedural basis for the court's review and final dismissal of the appeal, although the operative order 'Respinge, ca nefondat' is issued without citing a specific verdict article in the final block.
Full text
S-a luat în examinare, în camera de consiliu, recursul declarat de reclamantele B.A.și E.F.împotriva sentinței nr.27 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal s-a prezentat recurenta-reclamantă B.A., în nume personal și pentru recurenta-reclamantă E.F., conform procurii depuse la dosar, lipsind intimata-pârâtă S.C.”A.” Lehliu S.A. – Lehliu Gară.
Procedura completă.
Neformulându-se cereri prealabile, instanța a constatat că pricina este în stare de judecată și a dat cuvântul părții prezente cu privire la recurs.
Recurenta-reclamantă B.A., în nume personal și pentru recurenta-reclamantă E.F., a solicitat admiterea recursului.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 februarie 2002, B.A.și E.F.au chemat în judecată pe S.C.”A.” S.A.Lehliu pentru a fi obligată la plata sumei de 10 milioane lei reprezentând drepturi de creanță izvorâte din contractul nr.37/3192 din 26 octombrie 1995, încheiat între pârâtă și autorul lor A.D., în calitate de acționar-locator, în baza art.25 din Legea nr.16/1994 (Legea arendării).
Judecătoria Lehliu Gară, prin sentința civilă nr.442 din 26 aprilie 2002, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Călărași, cu motivarea că litigiul aparține jurisdicției comerciale.
Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr.1159 din 6 septembrie 2002 s-a declarat necompetent de a judeca pricina și, în temeiul art.21 C.proc.civ., a înaintat Curții de Apel București, dosarul pricinii pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență ivit în cauză.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr.27 din 13 noiembrie 2002, a stabilit competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Lehliu-Gară, cu motivarea că faptele deduse judecății nu sunt fapte de comerț obiective sau subiective, în sensul art.3 și 4 din C.com.. Așa fiind și întrucât acțiunea reclamantelor derivă dintr-un act civil, sunt aplicabile, după criteriul valoric al competenței materiale de drept comun, dispozițiile art.1 pct.1 C.proc.civ..
Împotriva acelei decizii reclamantele au declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.3 și 9 C.proc.civ., în dezvoltarea cărora au cerut aplicarea corectă a legii și admiterea acțiunii lor.
Recursul este nefondat.
Pretențiile reclamantelor derivă dintr-un contract de locațiune a unui fond rural, încheiat în baza art.25 din Legea nr.16/1994 încheiat între un locator căruia i s-a stabilit calitatea de acționar conform prevederilor art.36 din Legea nr.18/1991 și o societate comercială agroindustrială.
Întrucât un asemenea contract are ca scop exploatarea unui bun agricol de către o întreprindere agrară și nu realizarea, în sensul art.3 și 4 din C.com. a unei activități comerciale (speculative), indubitabil constituie un act de natură civilă, supus în caz de litigiu, jurisdicției civile și nu comerciale.
Așa fiind, regulatorul de competență recurat, se verifică a fi legal și temeinic, considerent pentru care recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele B.A.și E.F.împotriva sentinței nr.27 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2003.